Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

jocul politic

Jocul politic

-Sunt doua feluri de jocuri-competitii sportive, individuale si colective.
-In primul tip de joc, esti numai tu si adversarul.
-Tu trebuie sa gandesti si inca foarte rapid si precis propriile initiative, sa le finalizezi, sa anticipezi pe cat posibil intentiile de atac-aparare ale adversarului, sa le blochezi sau atenuezi cat poti mai bine.
-In jocul colectiv modern din cauza inaltei performante a echipelor, jucatorii au roluri specializate, intre care este si rolul principal, de ‘coordonator de joc’.
-Coordonatorul trebuie sa aiba cea mai buna viziune unitara a jocului colectiv, sa incerce sa fie peste tot, sa anticipeze pe cat posibil dinamica jocului echipei sale si a adversarului, sa descopere cele mai bune ocazii de atac sau aparare, sa ofere partenerilor sugestii de actiune, sa fructifice situatiile favorabile, sa permita altora sa le valorifice, sa dea exemplu de creativitate ofensiva, sa inspire partenerii.
-Societatea este si ea un joc colectiv inalt specializat, cu milioane, zeci, sau sute de milioane de jucatori. Acest numar enorm, impreuna cu diversitatea specializarilor, a relatiilor intre jucatori, indica extrema complexitate si imprevizibilitate a jocului societal, care are mai multe aspecte, actiuni si reguli.
-Identificam jocurile: artistic cultural, stintific, tehnologic, economic, militar, juridic, administrativ, religios, etc.
-Cum bine stim coordonatorul principal al jocului societal este ‘Omul politic’, al carui rol a fost descris cu precizie si coerenta inca acum doua milenii si jumatate de filozoful grec Platon.
-Jucatorul coordonator politic, ca orice alt coordonator de joc, trebuie sa valorifice optim abilitatile partenerilor, dar si sa incerce sa creeze conditiile dezvoltarii lor, numai astfel aducand jocul colectiv la un inalt nivel creativ si realizant.
-In lumea noastra sunt tari cu inalt potential de joc colectiv creativ si satisfiant, altele lipsite de acest potential.
-Jucatorii tarilor cu slab potential de joc, mai ales tehno economic, sunt deprimati dar si furiosi, toti dau vina pe conducatorul politic, pentru lipsa de eficienta economica a societatii lor, pentru slaba performanta creativa a echipei si nivelul scazut al calitatii vietii.
-Evident aceasta atitudine de condamnare numai a conducatorului politic pentru lipsa de eficienta a echipei, este gresita, este grava, iar cat timp persista, pastreaza si situatia negativa.
-In orice echipa de calitate jucatorii se antreneaza continuu, isi rafineaza abilitatile de joc, isi sporesc sau mentin conditia fizica si psihologica, cauze ale capacitatii ofensive a echipei.
-In societatile sarace, in primul rand media jucatorilor au slabe calitati competitive, iar asta e prima cauza a mizeriei colective.
-In al doilea rand, majoritatea jucatorilor au si o moralitate la fel de scazuta ca performanta procedurala de joc.
-Moralitatea lor deficitara ii indeamna sa faca orice altceva, decat sa isi antreneze si sporeasca nivelul de actiune cerut de joc, pentru a ridica calitatea nivelului personal de viata.
-Nici cel mai abil conducator politic de joc societal national, nu poate face mare lucru, daca colegii sai de echipa sunt incompetenti si defensivi, incapabili sa dezvolte un joc inventiv-creativ la nivelul cerut de prezent, de lumea unde se afla, de adversarii lor.
-E inutil sa detaliem cauzele slabei calitati a jucatorului si jocului politic, dar prima este faptul ca politicianul provine din aceiasi masa de jucatori slab antrenati, nepasatori, plini de frustrari, pe care el trebuie sa ii conduca, astfel incat el le preia si exercita in propria politica slabiciunile.

Cauze si efecte

cauze si efecte

-Sa presupunem ca stii sa faci masini constiente, capabile sa vorbeasca, in rest sunt masini obisnuite care au motor, capacitate de deplasare si transport. Ele o sa zica ca semeni cu ele, esti o super masina din care ies continuu alte masini, fiecare mergand continuu pe diferite drumuri…
-Sa presupunem ca stii sa faci televizoare constiente-inteligente, avand pe ecrane imagini in continua schimbare.
-Si televizoarele o sa pretinda ca esti asemeni lor, esti un super televizor creator de televizoare, al carui ecran imens e plin cu mici televizoare, fiecare mic televizor avand pe propriul ecran un spectacol diferit.
-Sa presupunem ca stii sa faci oameni.
-Evident oamenii facuti de tine o sa zica la un moment dar ca le semeni, dar esti un om mult superior lor, capabil sa faca oameni.
-Dar un OM, adica o entitate dominata de atatea conditionari si contradictii, atat de ignoranta cu privire la sine, nu poate face constient, cu toate detaliile de structura si functie, oameni constienti, distinct personalizabili…
-Iar cel ce poate, cel ce este destul de cunoscator pentru a face constient oamenii care suntem, iese din categoria OM, la fel cum autorii masinilor sau televizoarelor nu sunt si nu pot fi masini sau televizoare, datorita limitelor intrinseci ale functiei create, raportate la functiile creatorului….
-Este o inevitabila eroare ca un produs capabil sa se auto reprezinte constient, sa isi considere creatorul asemeni lui,
Nici o opera nu are un motiv rational sa creada altceva despre autorul ei, cat timp nu incepe sa discearna incomparabilitatea intre autor si opera, intre producator si produs.
-Daca constructorul masinilor sau televizoarelor are un motiv sa le faca, adica pentru a se deplasa ori distra, ce motiv ar avea cel ce poate face oameni, sa ii faca efectiv?
-Ce servicii ar putea ei sa ii ofere lui?.
-Imposibil de imaginat asemenea motive…

Conditia filozofica a fericirii

Conditia filozofica a fericirii

 

-Fara sa ii fie prea clar ce implica asta, fiecare om isi spune:

-Vreau sa fiu fericit, sa traiesc cele mai intense emotii cat mai indelung, daca se poate, tot timpul. Nu vreau sa am nici un fel de intristari, de necazuri, de dependente impuse, de indoieli, de frustrari, de stari depresive.
Dorinta asta apartine fiecarui om, poate e cea mai legitima, mai primara tendinta umana, dar cum poate fi ea atinsa si pastrata cat mai mult?
-Poate fi fericirea o stare spontana care vine pur si simplu in constienta ta, te invaluie in puritatea si perfectiunea ei, te face Zeu, dar nu te lasa prea mult timp in Olimp, te aduce rapid la poalele muntelui care iti apre atat de inalt si abrupt, de amenintator, ca te miri cum ai putut ajunge acolo sus, in lumea presupusei fericiri eterne, dar nu pentru Om.
-Sa admitem ca ‘fericirea’ e o foame speciala dar permanenta, pe care nu prea stim cum sa o saturam, sau nu stim de cele mai multe ori, dat fiind ca durata medie a starii de fericire din viata unui om normal, acopera cateva procente, restul este intentie, participare, rezolvare, escec, este orice altceva decat ‘fericire’.
-Sa presupunem ca ne e foame, foamea normala, metabolica. Ce facem pentru a o inlatura? Evident mancam ceva atat cat ne trebuie, pentru a inhiba senzatia.
Dar pentru a manca trebuie sa ai ce, sa ai acces la o hrana rezonabila, iar accesul implica posesia conditiilor-mijloacelor obtinerii accesului. Conditiile sau mijloacele accesului la indiferent ce, cum bine stim, se obtin printr-un anume tip de efort, printr-un serviciu specializat pe care il facem altui om, sau mai multor oameni, il facem societatii, oferim cuiva o satisfactie, saturam ‘foamea individuala sau colectiva a unora, in schimbul satisfacerii foamei proprii.
-Concluzia simpla ar fi ca actiunea, finalizarea actiunii, produce mijloacele obtinerii satisfactiei, a fericirii, daca satisfactia e intensa, in consecinta trebuie sa ne atrenam in asa fel incat sa putem indeplini cat mai bine mental sau corporal, acele actiuni care ne ofera mijloacele rezolvarii diferitelor feluri de foame si sete, incluzand si foamea sau setea de fericire.
Constatatea simpla si fireasca ar fi ca fericirea nu vine singura, sau vine farte rar, in situatii foarte speciale, spre exemplu cand ne indragostim de cineva care ne intoarce dragostea. Dar nu te poti indragosti la comanda si de oricine, care spontan iti va raspunde prin propria dragoste. Daca am putea controla dragostea, daca am putea instala cand vrem si mentine intensitatea acestui supra sentiment in noi si in altii, nu am mai face altceva decat sa parcurgem o indragostire-fericire continua, coplesitoare, perfecta.

-O lumea a dragostei permanente, a indragostitilor care sunt stapanii dragostei lor si a altora, este nu numai improbabila, dar si neverosimila. Oricum ar fi lumea dragostei la comanda, auto controlabile, permanente, in ea nu este loc pentru prea multe alte actiuni, afara de cele proprii dragostei, pe care le cunoastem toti. Si de fapt nici nu e e nevoie sa facem ceva deosebit de participarea cu toata fiinta la dragoste, cand suntem indragostiti.

-Adevarata dragoste, spontana, atot posesiva, refuza orice conditionare, afara de dependenta de propria dragoste, sau de raspunsul fiintei iubite. In idealitatea sublima a impartasite, a dialogului dragostei, nu stii ce e foamea, ce e setea, ce sunt banalele nevoi metabolice ale omului material trivial dependent de lumea lui.

-Dar ce ne facem cand avem nevoi alte nevoi trupesti, iar ele isi cer dreptul propriu la satisfactie, inevitabil punand pe intervale de timp dragostea pe locul doi, fapt ce pare grosolan, primitiv, inacceptabil, absurd.
-Dragostea nu poate avea concurenti si totusi are, care pur si simplu o inving, o atenueaza sau inlatura temporar, atunci cand corpul nostru material-imperfect, trebuie sa primeasca acel combustibil energizant, substantial-impur, fara nici o urma de dragoste in el, dar care paradoxal face dragostea posibila, intretine in creier si inima radiatia fericirii, arderea pura a flacarii dragostei.
-Sa analizam sumar actiunea si sa vedem daca in ea, in finalizarea ei, exista si conditia necesara-suficienta a fericirii, sau daca fericirea mai cere si altceva. Cand batem un cui, strangem sau desfacem un surub, cand actionam o unealta, nu suntem deloc fericiti, mai ales daca ne si lovim peste degete.

-Concluzia ar fi ca in nici o desfasurare de actiune nu intra cu necesitate ‘tensiunea fericire’, dar cumva ea apare la finalizarea actiunii, la implinirea unui scop, la exersarea abilitatii noastre de a rezolva o problema care satisface o nevoie, declanseaza in noi, uneori si in altul, sau altii, o anume multumire, o varianta de fericire. Am spune ca fericirea este un efect subtil, un fel de recompensa de cea mai inalta calitate, pentru o actiune, dar actiunea nu aduce cu necesitate si fericirea. Unii indivizi simt satisfactie, sunt chiar fericiti, finalizand actiuni care altora le par dificile-obositoare, sau banale, plictisitoare, chiar neplacute. Cufundati in fericire ca stare sufleteasca, ( de regula facem sufletul responsabil de fericire) nu actionam specific in nici un fel, dar in cele mai multe cazuri fericirea vine nechemata, ca premiu al finalizarii cu succes al actiunii. Rareori suntem fericiti spontan, fara sa facem ceva, suntem invadati imprevizibil de o unda gratuita de fericire, izvorata de undeva din profunzimea fiintei noastre necunoscute, plina de surprize. Dar daca actiunea in desfasurare sau finalizare nu este o conditie necesara a fericirii, daca putem fi pur si simplu fericiti, cand undeva in identitatea noastra obscura se elibereaza izvorul fericirii, asta nu insena ca putem fii fericiti pur si simplul, ca fericirea este o obligatie a corpului nostru material catre spiritul nostru doritor de fericire.

Dar daca avem puterea si vointa de a actiona, fara gandul necesitatii primirii fericirii, insemna ca pe langa capacitatea de a fi spontan fericiti, avem si alte motivatii si posibilitati, iar acestea au si ele un rol important in fiinta noastra, deosebit de rolul posesiei si consumarii fericirii.
-Se spune ca omul creativ are parte de cea mai pura, mai intensa fericire, anume ‘fericirea inspiratiei actului creativ’, a intrarii spontane in fiinta lui a raspunsului la o intrebare care il domina, il streseaza, il agreseaza, il face nefericit, ii cere imperativ o solutie.

-Raspunsul creativ rezolutiv nu este numai o stare a intelectului, un act info procesant, este si o anume varianta implicanta a personalitatii, este un anume tip de individ, este un om special care a cautat si descoperit mijloacele prin care isi face singur o lume numai a lui, lumea unde el se simte bine, unde este fericit. Dar nu este suficient sa creezi o lume a propriei fericiri, mai trebuie inca ceva, anume ca lumea pe care o faci, sa fie o lume in care pot intra si altii si pot fi si ei fericiti acolo.

-Cand lumea creata de tine poate rezolva problemele altora, la care ei nu pot gasi singuri raspuns satisfiant, cand le ofera si lor o nuanta imprevizibila de fericire, derivata din situarea intr-o noua personalitate proprie, una cu care ei se simt in armonie, le este familiara, le este necesara, atunci poti spune ca fericirea ta este rezonanta, genereaza alte fericiri.
Analizand mai atent conditia fericirii constatam ca suntem satisfacuti, uneori fericiti, cand pe langa actionarea constienta a unei anume unelte materiale sau conceptuale, actionam constient si asupra noastra ca autor si utilizator de unealta, cand dobandim puterea de a face ce vrem cu fiinta noastra multipla, multi capabil activa, cand ne separam in ‘subiecti si obiecte’. Ne apropiem de fericire cand propria identitate in rol de unealta obiect-subiect, ne devine atat de accesibila, de cunoscuta, incat prin intermediul subiectivitatii noastre auto controlate, in rol de unealta, subiectivitatea noastra manipulanta de subiectivitate unealta, isi ofera siesi ceva satisfiant, dar in nici un caz impotriva intereselor subiectivitatii noastre subordonate, folosindu-se de acesta numai ca instrument, pentru a isi cuceri propria si unica fericire, de personaj dominant.
In viata actionam permanent asupra noastra, ne scindam in personaj dominant si personaj supus, dar prin relatiile cu semenii, proiectam aceasta schema de dominanta-supunere si asupra semenilor, deasemeni unii semeni actioneaza dominant asupra noastra. Putem fi unelte ale semenilor, sau semenii pot fi uneltele noastre, dara numai cand actionam in asa fel, incat semenul unealta are propria satisfactie, primeste fercirea lui, atunci fericirea noastra este ‘ legitima, autentica, generoasa, ne egoista’.

-Fericirea este de calitate numai cand este altruista, generoasa, fara acel recul al egoismului, al nemultumirii, al nervozitatii, al agresivitatii, care de regula insoteste recuperarea unei satisfactii-fericiri unilaterale, ne insotita de satisfactia-fericirea celui prin care am avut acces la propria fericire.

-Sunt multe feluri de fericire egoista sau altruista, inca mai multe de nefericire…

SACRIFICIU

SACRIFICIU

-Sa presupunem ca un copac are simturi, ca sufera intens cand este taiat de om in plina vigoare, ipoteza destul de plauzibila, daca tratam copacul ca ‘fiinta vie’.
-In aceasta situatie am inceta sa mai taiem copacii?
-Putin probabil, cat tmp copacii taiati ne fac atatea servicii.
-De fapt noi sacrificam nu doar copaci, omoram in fiecare an sute de milioane de animale si pasari, daca nu miliarde, stiind ca sufera, dar o facem in continuare, din aceleasi motive.
-In mod ciudat sau necesar, in lumea noastra sacrificarea unora asigura existenta altora, asta e o lege naturala, careia nu ne putem impotrivi.
-De fapt fara a fi omorat, fiecare om e sacrificat permanent intr-o anume proportie de societate, pentru a isi asigura binele personal, dar si a contribui cu ceva la binele colectiv, a oferi mai mult decat necesarul pentru a supravietui.
-Conditia sacrificiului societal este obligatorie dar nu este inteleasa, iar nefiind inteleasa cel necesar sacrificat, nu stie cum sa faca mai usor sacrificiul, mai suportabil, chiar placut.
Cea mai simpla cale de a face mai acceptabil sacrificiul personal-societal, al participarii necesare la binele colectiv este competenta, este capacitatea individului de a rezolva la un nivel inalt de calitate datoria sa sacrificiala-obligatorie, catre sine si catre semenii sai, care si ei se sacrifica pentru el.
-Majoritatea oamenilor din motive diferite, refuza asumarea efortului cerut pentru insusirea inaltei competente, neintelegand ca lipsa ei, este mult mai pagubitoare, mai dureroasa uneori, decat efortul primirii ei.
-Si totusi, preferam mai raul, din lene, din confuzie, din lipsa de dorinta de intelegere.

Dialog

-dialog

Cand omul a inventat limbajul si prin el comunicarea a descoperit si dialogul, intalnire prietentoasa sau ostila intre comunicari, dans sau lupta intre ele, unde fiecare partener isi exprima ingeniozitatea sau forta, se pune la dispozitia celuilalt, sau vrea sa il invinga.
-Prin dialog oamenii se pun la dispozitie uni sau bilateral, liber sau obligati de circumstante, de intentii, de initiative, de conditiile desfasurarii actiunii sau consecintelor.
Distingem cateva variante de dialog, anume:
-Colocvial, prietenos, schimb de replici relaxate, pe teme banale, care confirma prietenia, bunele relatii intre parti.
-Dialog afectiv, fals sau autentic, unde fiecare partener isi exprima efuziv-sentimental aprecierea pentru celalalt, confirma excelenta relatie cu acesta.
-Instructiv, unde unul din parteneri primeste informatii speciale, pentru el cu valoare, de la celalalt, dar informarea poate fi si reciproca.
-Dialog interogativ examinativ sau instructiv, uni sau bilateral, unde se pun intrebari cu adresa, iar raspunsurile trebuie sa fie si ele adecvate, sa acopere intrebarea, sa confirme competenta.
-Dialog argumentant uni sau bilateral unde un partener, sau ambii isi explica-justifica afirmatiile. Acesta dialog este de regula un dialog sustenant sau confirmant de performanta.
-Dialog controversial, tot confirmant de performanta, majoritar agresiv, unde fiecare participant pune la indoiala coerenta, verosimilitatea, autenticitatea, logica afirmatiilor partenerului, iar acesta incearca sa contracareze punand si el la indoiala calitatea replicilor adversarului, coerenta lor, adresa lor, compatibilitatea lor cu propriile replici.
-In dialogul controversial fiecare partener formuleaza in asa fel propriile replici incat incearca sa demonstreze ca nu a fost inteles corect, ca partenerul nu are suficiente resurse de informare, sau chiar intelective pentru a duce dialogul la nivelul pe care tot el il pretinde.
-Exista si ceace am putea numi dialog incriminativ, unde una din parti este invinuita de o anume fapta negativa si pusa sa se explice, sau sa recunoasca eroarea.
-Dialogul este in primul rand umanizant, el comunica partenerului sau partenerilor o anume personalitate, si primeste in schimb alta sau altele.
-In orice fel de dialog fiecare invata sa fie putin ca celalalt, fie ca vrea sau nu vrea.
-Numai prin dialog oameni au ajuns unde sunt, au atins enorma complexitate personalizanta caracterizand individul modern.

Religie

Religie

-Religia este identificarea si aderenta vag rationala, intens emotiva, devotionala, la o ‘Prima cauza’, la cauza fiintei tale, iar tu esti efectul, esti ‘omul creat’, ‘omul devot, omul efect’.
-Daca cauzele difera, atunci rational si efectele-oameni difera, iar ‘tu’ ca ‘efect distinct si constient’, devotat unei cauze distincte, te intrebi:
-Cum sa ii privesc, cum sa ii tratez pe ceilalti, cei facuti de cauze diferite, devotati-daruiti unor cauze crezuri diferite?
-Sa ii cred asemeni mie, sau deosebiti?
-Sa ii accept si apreciez, sau sa ii resping?
-Abia acum intra in joc rationamentul logic discriminativ, conform caruia:
-Din cauze diferite ies ‘efecte diferite’, ies ‘oameni diferiti’.
-In consecinta ‘ei nu sunt ca mine’, iar ne fiind, ‘opozitia, refuzul, agresarea’, sunt cele mai imediate atitudini si reactii, …care pot dura secole…

spectator

SPECTATOR

Sa ne imaginam un televizor magic-constient, pe al carui ecran se proiecteaza continuu un spectacol cu o multime de personaje si aventuri, comice, dramatice, tragice. Televizorul magic are ‘ochi externi’ prin care isi poate privi ecranul, iar prin constienta poate particulariza personajele initial neutre, le poate individualiza si evalua. Dupa un timp televizorul constient magic isi alege-prefera un personaj al ecranului si incantat de actele si emotiile, lui isi spune:
-Asta sunt EU, sunt cel mai important individ din spectacol. Ceilalti sunt niste EI, iar eu sunt cu totul deosebit de ei, prin ‘ce fac si simt’, prin tot ce ‘sunt eu pentru ‘mine’.
-Dar televizorul personaj nu isi poate da seama cuplat numai la ecran, ca intregul spectacol cu actiunile si emotiile lui, sunt efecte ale functionarii unui mecanism complex care la randul lui este creatia altui EU, al unui Eu creativ de televizoare si spectacole in afara sau pe ecranele acestora.
-Pentru a ‘exista’ televizorul ecran, lumea spectacol, personajele care il populeaza, exista un creator de televizoare, altul de personaje pe ecran un ‘EU constructor care face ecranele si altul regizor’, care stie sa faca spectacole cu eroi si drame, dar ambii sunt in umbra, sunt inaccesibili ochilor externi, constientei externe, a televizorului, sau eroului de pe ecran.
-La fel este si ‘omul’, au spus inca acum cateva milenii, unii ‘cunoscatori’, sa le spunem ‘oculti’.
OMUL este un personaj ‘iluzoriu’, adica existent numai in constienta sa, comparabila cu un ‘super ecran’, pe care tot timpul se desfasoara un spectacol tridimensional cu o diversitate de indivizi si actiuni, iar constienta ecran individuanta alege un personaj, este obligata sa aleaga unul, se identifica cu el, isi spune: ‘asta sunt eu’.
-Dar mai spun cei care pretind ca ‘stiu’, acest spectacol tridimensional proiectat pe constienta, este ‘iluzoriu’, este aparent’, desfasurat numai in constienta, dependent de constienta ecran.
In spatele scenei ‘constienta’, unde se deruleaza spectacolul si personajele iluzorii, se ascunde autorul si proiectorul spectacolului, se ascunde ‘constienta absoluta’, sau ‘mintea universala’, creatoare a personajelor si a lumilor iluzorii din personaj.
-Pentru a ajunge la autorul spectacolului, trebuie sa ‘renunti la tine’, a spus BUDDHA, un antic personaj celebru, un ‘cunoscator de sine’, care cu doua milenii si jumatate in urma, se spune ca a spart ‘ecranul lumii iluzorii’ si a ajuns la originea lui, a intrat in mintea universala, incaracterizabila, incomprehensibila, pentru cei care nu au decat ochii umani, ochi externi, fixati pe ercanul iluziei realitatii.

La toate astea cineva cu o tona de bun simt stintific, ar putea raspunde:

-Ce nerozii, ce banalitati invechite! Lumea mea este reala, este singura realitate, iar eu sunt un personaj autentic, sunt cauza identitatii mele, sunt autorul, actorul si spectatorul, iar spectacolul este realitatea materiala, unica si adevarata realitate, restul, adica afirmatii ca cele de mai sus, sunt iluzii.

-Si cum oare ai putea sa il contrazici?!

luciditate

Luciditate

-Uita-te in jurul tau, uita-te foarte atent. Observa cate lucruri imense, cate lucruri mari, mijlocii, mici, facute de oameni, te inconjoara.
-Priveste-le formele uimitoare, estetice, uneori complicate, mira-te de functiile lor inca mai complexe, care te servesc docile.
-Tot timpul folosesti o multime de obiecte cu potential specific satisfiant, fara sa te intrebi ce sunt ele de fapt, cum sunt facute, cum functioneaza, cum au intrat in campul vietii cotidiene?
-Incerca sa raspunzi corect la intrebarea:
Ce am facut eu din toate cate sunt in jurul meu, ce pot eu face, ce pot eu concepe ca noutate?
-Pot eu adauga o forma- functie premiera, la acest imens potential rezolvant de nevoi?
-Raspunsul mediu si corect e negativ.
-Incontestabil toti participam cumva la facerea obiectelor si serviciilor culturale, tehnologice, economice, etc, dar de regula la modul rutinier, tehno-constructiv, prin invatarea si repetarea unei actiuni.
Diferenta dintre geneza inventiei si folosirea inventiei, este enorma si greu de inteles.
Exista si filozofii ale creativitatii, sau studii stintifice, privind conditiile minimale necesare si suficiente pentru ca cineva sa conceapa o noutate, dar ele sunt greu de inteles, fara sa rezolve efectiv problema obscura a explicarii ne explicabilului act creativ.
Acum gandeste-te ce usor iti dai cu parerea despre toate, cat de dezinvolt, de multe ori nemultumit, tratezi tot ce e in jurul tau, ca si cum toate ar trebui sa fie, sa se faca singure, pentru a te servi, pe tine cel care vrei atat de mult si poti atat de putin…
Fii mai putin dispus sa evaluezi, sa critici lumea si semenii, cele ce sunt facute si sistmatic folosite, cat timp esti in nestiinta de cauza a necesitatii si modalitatii realizarii lor,
-Pregatirea ta modesta nu e suficienta pentru a te instala ca autoritate in campul deciziei si creativitatii altora, a ii aprecia, deprecia sau contesta, a te alinia valoric la valoarea lor, prin modesta ta perspectiva de consumator.

CELE PATRU TREPTE

CELE PATRU TREPTE

-O privire radiografica prin trupul istoriei ne pune la dispozitie multimea relatiilor omului cu sine si cu lumea sa, felul abordarii si intelegerii acesteia, ne indica intrarea progresiva in scena umanizarii a mai multor tipuri de personaje si de cunoastere accesibila acestora.
-Primul cunoscator creator, vechi de peste 20 de milenii este artistul.
Pentru artist prima norma a lumii, prima si singura lege, este ‘Frumusetea’.
-Natura este frumoasa, este nelimitat divers frumoasa, are trepte de intensitate a frumusetii, este imprevizibil frumoasa.
-Omul ca parte a naturii, ca natura constienta de sine, poseda si el frumusete, o multime de nuante ale frumusetii, unele fiind de maxima intensitate-calitate, intrecand frumusetile pur naturale.
-Simturile percep fumusetea ca senzatie si senzualitate,
-Sufletul percepe frumusetea ca emotie,
-Mintea o recunoaste ca principiu estetic ierarhizant,
-Dar frumusetea este regina absoluta, ea te naste frumos, te creste si scalda in frumusete, te hraneste cu frumusete, te invata sa o recunosti si contempli, te desprinde progresiv de frumusete, te da la o parta , aduce in Existenta mereu alta sau alte frumuseti, naturale sau umane, dar este creatoarea a toate…
-Frumusetea este si autoarea propriei frumuseti.
-Al doilea a intrat in arena cunoasterii moralistul.
-Cunoscatorul moralist vechi si el de milenii, admite ca exista frumusete, o multime de frumuseti, dar pentru el frumusetea este un principiu derivat din actiunea satisfianta corporala si intelectiva, ea nu se impune simtului sau mintii spontan.
-Pentru moralist frumusetea este un efect al puterii omului de a recunoaste si satisface nevoi.
-Daca implinirea nevoii si satisfactia este deplina si de calitate, atunci ea dezvolta in individ starea frumusete, maxima tensiune senzuala, emotiva, estetic satisfianta.
-Dar omul nu poate crea atata frumusete divers si intens satisfianta cata ar vrea, de unde lupta pentru posesia satisfactiei, a frumusetii, lupta care duce la violenta, la conflict.
-Pentru a regulariza accesul la satisfactie-frumusete, pentru a tine in frau dorinta omului de posesie-experimentare cu orice pret a frumusetii-placerii, prin senzatie, emotie, estetizare, omul cunoscator trebuie sa introduca principiul moral, sau legea morala,
-Morala este prima lege, legea fundament, ea indica omului cum sa se evalueze pe sine ca valoare, ca frumusete, ca sursa a frumusetii, in ce fel sa se puna la dispozitia sa ca sursa a satisfactiei-fumusetii, cum sa isi permita sau restranga accesul la frumusetea placere, pentru a trai in armonie, in fumusetea spirituala, cu el si cu semenii sai.
-Dar nici moralistul nu a rezolvat problema, urmat fiind de omul politic.
-Pe politician nu il preocupa in primul rand frumusetea, cat mai ales producatorul de frumusete , adica omul, factorul principal.
-Omul politic teoretizeaza alcatuirea si functionarea cetatii-societatii, a multimii organizate a producatorilor constienti de satisfactie-frumusete.
-Cu milenii in urma filozoful a argumentat ca in cetatea ideal frumoasa, bine alcatuita, maxim satisfianta, trebuie sa existe o diversitate de producatori ai fumusetii, de mestesugari, de tehnologi, cu un cuvant modern, cu diferite abilitati creative, necesari pentru a satisface toate felurile de nevoi,
-In cetate trebuie sa fie si razboinici, paznici ai frumusetii.
-Conducatorul mestesugarilor tehnologi, autori ai frumusetii, sau razboinicilor, pazitori ai frumusetii, trebuie sa fie ‘omul politic’, cel care stie cel mai bine ce proportie din fiecare specimen de lucrator, sau razboinic, sa fie in cetate, pentru ca frumusetea satisfactie, sa fie maxima si in armonie morala.
-Iritat de orgoliul omului politic a intrat in disputa ‘omul religios’.
-Acesta declara simplu si raspicat, fara acceptarea argumentelor:
-Singura lege a lumii, singurul creator de legi, creator de om si de frumusete in si prin om, dar si de lipsa a frumusetii in om, creator de artist, moralist, politician, religios, este unicul creator Divin, nelimitat cunoscator, nelimitat capabil creativ, absolut.
-Ultimul cunoscator, este omul de stiinta clasic si modern.
Pentru omul de stiinta, natura este singurul creator absolut, condus in generarea variantelor frumusetii, de propriile legi interactive, descriptibile formal, matematic, verificabile prin experiment.
-Dar in mod evident, necesar, natura nu este constienta, ea face totul inclusiv constienta si omul constient creativ, la modul inconstient, de unde concluzia paradoxala:
Mai putin, mai simplu ca principiu-lege, ca act creativ, poate realiza mai mult , mai complex, poate realiza constientul creativ.
-Acesta este paradoxul cunoasterii stintifice, in care ‘spiritul’ ipostazierea filozofica si religioasa maxima a ‘constientei creatoare’, depinde de ceva aparent inferior, de materia lipsita de constienta.
-cam asta ar fi tot

OFRANDA

-Cand omul ingrijeste diferite fiinte, hraneste si adaposteste animalele sau pasarile pe care le creste pentru a satisface propriile nevoi, nu il intereseaza reactia lor senzoriala sau emotiva, cu toate ca ea exista.
-Fiintele crescuta-maturate isi vor darui corpul ofranda celui care le-a tinut in viata, intorcandu-i cu pretul vietii lor, satisfactia pe care au primit-o prin el.
-La fel individul creativ de orice soi, fie el om de stiinta, artist, sportiv, etc, nu isi daruie gratuit opera semenilor, el asteapta de la ei o ofranda, astepta satisfactia lor intelectiva si emotiva cat mai intensa, pe care fiecare a trait-o participand la spectacolul actorului creativ..
-Orice spectacol al omului creativ pentru omul intelectiv-emotiv, nu se plateste numai prin biletul de intrare, prin ceva diferit de spectator.
-Adevarata plata pentru opera de calitate este dubla placere a celui care a primit opera, este schimbarea mintii si sufletului celui care a primit ofranda opera, dar a si daruit ceva in schimb, a daruit mintea si inima sa artistului.
Spectatorul prin sentiment si intelect este o ofranda profunda daruita autorului artist pe durata spectacolului, iar daca trairea operei ca ofranda emotiva nu exista, creatorul insusi nu a facut nimic, nu s-a daruit, pentru ca opera lui nu a fost primita.

Page 1 of 1012345...10...Last »