Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

PERFECTIUNE

PERFECTIUNE

Se spune ca MARELE CREATOR ABSOLUT este Atot puternic si Bun, numai bun.
Ca sa isi confirme calitatile la inceput a facut o lume buna, perfect buna, lipsita de rau si a instalat-o intr-o gradina imensa plina cu toate deliciile. Dar primii oameni nu avea nevoie de hrana in perfectiunea lor trupeasca si sufleteasca.
In aceasta prima lume oamenii nu se iubeau, pentru ca iubirea este o discriminare pozitiva, adica preferi pe unul si ii ignori pe ceilalti, nu iti trezesc interes, iar ignorarea aproapelui e o fapta rea. Nici ura nu era acolo, pentru ca si ura e o discriminare negativa, adica detesti pe unul sau mai multi, iar ceilalti iti sunt indiferenti, asta nu e in regula. Nu erau nici prea destepti. Intreligenta are riscurile ei, cine stie ce le da prin cap celor care au ceva in cap.
Lipsiti de iubire si ura, de alte satisfactii care sa le consume atractiv timpul, primii oameni care pana la urma tot oameni erau, adica doritori de distractie de orice fel, se plictiseau ingozitor.
Ca sa faca ceva deosebit unii au gustat din fructele gradinii, experienta placuta si neplacuta. Fructele erau foarte gustoase dar toti au facut indigestie cu dureri de burta, din cauza materiei cu care corpul lor pur nu era invatat. Odata unul mai inventiv, calitate foarte rara, s-a uitat atat de mult la altul fara sa stie de ce, incat pana la urma acesta i-a devenit spontan antipatic si ia dat un pumn. Actiunea asta stranie l-a mirat foarte dar a constata ca are si partea ei buna, e o noutate, e ceva deosebit, ne mai facut.
Simtind durere cel lovit sa mirat si el de noua simtire si dupa ce a rationat profund, a inteles ca durerea vine de la celalalt, de la gestul lui. Fara alta analiza a dar si el un pumn primului, iar acesta simtind si el durerea a replicat la fel, de unde o bataie nu foarte indemanatica, dar indeplinita cu toata daruirea.
Altul plicisit si el a inceput sa observe corpul si miscarile unui semen a simtit ca admira pe cel privit si asa s-a declansat prima emotie pozitiva. Cei doi au explorat in continuare atractia si au descoperit ca poseda o multime de satisfactii ascunse, mult mai intense decat se asteptau. Asa a aparut dragostea.
Ura e mai simplu de explicat. Cand doi au iubit acelasi subiect, iar unul a fost preferat, evident cel refuzat a simtit o repulsie pentru cel favorizat si a imprumutat violenta de la primii ei descoperitori, sa se razbune.
In continuare oamenii au inceput sa aiba subiecte de barfa, despre tot felul de iubiri si uri reusite sau ratate, despre infidelitatea unor iubiti, despre razbunarile celor ne iubiti, despre tot felul de conflicte intre cei se se urau in iubire si se iubeau in ura, si tot asa.
In aceasta noua societate plina de opozitii, au aparut si alte specii de indivizi, anume cei ce inventau povesti de dragoste si ura, unele atata de ingenioase incat au trezit interesul si emotia altora. Asa au intrat in scena profesionistii distractiei si spectatorii amatori de distractie, care au ramas pana azi in stadiul de amatori, adica le inghit pe toate, altfel e foarte greu sa te suporti.
Incet incet, lumea s-a perfectionat in sensul bun-rau al cuvantului, adica unii iubeau si se simteau foarte bine, altii urau si se simteau si mai bine dupa ce se razbunau.
Creativii inventau tot felul de scenarii cu iubiri si uri extraordinare si le vindeau amatorilor saraci cu duhul. In noua lume care incepea sa se invecheasca a intrat cu toate resursele lui RAUL. Creatorul Absolut a constatat cu surpriza ca raul nu e chiar asa rau daca ii distreaza opera, le da o preocupare chiar si celor care sufera, ii scoate din insuportabila plictisela a lumii perfect bune.
E inutil sa continuam, toti stim cum arata o lume cu adevarat buna, adica mai mult rea decat buna, doar traim in ea si stim ce rol important are raul in perfectionarea noastra, in perfectionarea ei. Inutil sa spunem ca marele CREATOR s-a folosit de experienta primei opere si nu a a mai facut niciodata lumi perfect bune, dimpotriva a preferat sa faca lumi mai mult rele, cu doar un procent de bine. Incantat a observat ca aste evolueaza cel mai fericit-nefericit, distrandu-l si pe el, care incepuse sa se plictiseasca inchis in monotonia aproape insuportabila a genezei BINELUI.

FORMA SI FUNCTIA

FORMA SI FUNCTIA

 
Ce poate face un obiect dintr-o singura bucata?
Nimic, este pasiv. Unicitatea formei ii interzice orice schimbare de sine prin sine, cum ar spune filozoful, adica orice modificare a raporturilor intre partile sale, care nu exista, pentru a deveni diferit, a se schimba in raport cu sine, a se schimba si in raport cu alte obiecte, a schimba cumva alte obiecte, a avea o anume influenta asupra altora, asupra lumii sale. Obiectele dintr-o singura bucata sunt si ele compuse din parti, din atomi si molecule, dar asta nu le face mai capabile de auto miscari proprii, decat daca ar fi un autentic monolit, dintr-o unica bucata. Obiectele de acest tip pot fi in cel mai bun caz unelte foarte simple, care miscate ingenios de alte obiecte cu potential info functional, pot realiza anume schimbari asupra altor obiecte.
Sa luam acum un obiect compozit si complex creat de om, spre exemplu un automobil. Acesta este compus din mii, poate zeci de mii de componente cu diferite forme, cuplate intre ele in diferite feluri, miscandu-se intre ele, avand alte tipuri de relatii functionale, iar ansamblul poseda o macro functie distincta, de fapt poseda doua functii, anume genereaza energie termica, mecanica, electrica, iar aceste energii sunt folosite pentru deplasarea obiectului numit si vehicul. Automobilul are capacitate de deplasare si transport, asta e rolul pentru care a fost creat si il indeplineste foarte bine, dovada fiind sutele de milioane de masini care au umplut lumea cu efecte bune, adica deplasand oamenii si alte materiale din loc in loc, cu efecte rele, producand poluarea mediului, care stim toti ce efecte negative are asupra tuturor.
Sa analizam sumar raportul intre automobil ca obiect si automobil ca functie. Cum am spus dubla lui functie ii permite sa produca energie si sa se deplaseze in spatiu. Aceste doua functii sunt elementare, in sensul ca ele nu sunt capabile sa se auto reflecte, sa aiba un anume raport cu ele ca functii, sa se discearna functional. Automobilul nu se poate auto porni si nici nu trebuie sa poata, fara alte functii de control, nu se poate nici conduce singur, iar asta e o lipsa semnificativa, pe cale sa fie inlaturata. De curand au aparut masini care se conduc singure si sigur, chiar in conditii de trafic intens. Automobilul nu stie ca ‘exista’, nu are capacitatea de a se identifica pe sine ca obiect distinct cu functie distincta si a folosi acest potential pentru a actiona asupra sa intr-un anume fel, a se utiliza. Daca ar putea, daca ar stii in cel mai rudimentar mod cine este, sau macar ce este, ce posibilitati are, ar folosi aceasta ‘cunoastere rudimentara’ pentru a se alimenta cu combustibil, a se actiona si conduce singur in diferite directii in conditii de siguranta, a face servicii oamenilor care l-au creat.
Omul a proiectat si construit si unelte mult mai complexe cu un anume potential propriu de auto control, cel mai performant este computerul sau info sistemul. Toti stim ca un computer are o memorie enorma, iar in memorie i se pot introduce o multime de programe, de moduri comportamentale proprii, iar acestea fac computerul o info unealta, o super unealta multi activa, cu tot felul de performante, intre care unele spectaculoase. Pe langa multe moduri procesante, un computer poate juca cu un om diferite jocuri spre delectarea omului, inca nu stim daca si a computerului, dar cu mare probabilitate in viitor se vor face computere capabile sa se distreze si ele jucand cu omul sau intre ele diferite jocuri.
Ce trebuie retinut? Pentru a primi info functii, pentru a putea inter-actiona intr-un anume fel, in cat mai multe feluri distincte, cu sine, cu mediul cu altii, un obiect nu poate fi dintr-o singura bucata ci din mai multe, cat mai multe posibil. Cresterea numarului de componete permite o proportionala complexitate functionala, adica auto schimbare care poate fi extrem de complicata si ingenioasa, greu de inteles fara pregatire speciala, atunci cand obiectul este compus din miliarde de micro componente specific corelate, asa cum este un computer modern, un info sistem.
Dar si computerul actual are limitele lui, limite caracterizate prin aceiasi lipsa de autonomie care o imputam automobilului. Nici un computer nu se porneste singur, nu isi foloseste singur potentialul info procesant pentru ca nu are nevoie, nu are nici o nevoie, dar paradoxal poate satisface o multime de nevoi ale creatorului sau, adica ale omului.
Programatorii se straduiesc sa inlature aceasta limita a lipsei de autonomie a info sistemului, sa il faca capabil sa rezolve singure anume probleme, dar asta implica sa poata recunoaste singur ce este ‘o problema’, adica sa identifice ce este  ‘o conditie sau un set de conditii’, cum sa fie specific procedural indeplinite.
Sa facem un salt functional enorm si sa ajungem la fiintele vii. Aici in sfarsit pentru prima data intalnim autonomia functionala, o autonomie restransa la unele, din ce in ce in ce mai extinsa la altele.
Fiinta vie este o masina super complicata care trebuie sa aiba si are o unica calitate pentru a se numi vie, anume capacitatea de a isi umple singura sistematic rezervorul cu energie, folosind pentru asta energia inca prezenta in rezervor. Rezervorul nu trebuie sa ajunga niciodata gol, situatie in care fiinta pierde calitatea de fiinta vie, devine un obiect inert.
Orice fiinta vie are ingeniozitatea sa caute si gaseasca mereu combustibilul necesar, sa se intretina in continua msicare de cautare a combustibilului, acesta insusire o face minimal vie, ii da autonomie energo functionala.
Dar pentru a se auto alimenta energetic fiinta vie mai are o multime de alte functii cu mult mai complicate decat cautarea si gasire prin deplasare de combustibil, de hrana. O fiinta vie performanta poseda senzori prin intermediul carora poate analiza continutul lumii sale si localiza combustibilul-hrana, a il distinge prin anume proprietati de alte obiecte fara acest potential. Pe langa senzori fiinta mai are si un centru de procesare a datelor primite de la senzori, are si ea un info sistem numit ‘creier’ care ii ofera o multime de abilitati pe care ca ‘fiinta speciala om’, le stim mai mult ori mai putin. O fiinta vie capabila sa isi propuna sa gasesca hrana, sa o caute intentional, are si trebuie sa aiba potential de decizie, sa hotarasca sistematic ce va face in fiecare moment, in ce directie se va misca, cum va actiona, decizia fiind vitala pentru pastrarea vitalitatii. Fiintele simple decid doar sa se deplaseze la intamplare, sperand sa dea cumva peste hrana atat de necesara. Altele mai complicate cu senzori mai buni si creier mai capabil procesant, pot compara diferite ‘impresii’ extrase din procesarea cerebrala a mesajului senzorial si decide in ce directie e cel mai probabil sa gaseasca hrana sau apa la fel de necesara vietii. Animalele sunt exemple de fiinte abile auto sustenant, ele isi folosesc tot timpul senzorii, cu precadere vazul, dar si auzul sau mirosul, pentr a discerne hrana, eventual pericolul de a deveni hrana pentru altul. Unele animale se hranesc cu altele si evident nici o victima nu vrea sa fie mancata de agresor , astfel ca se opune din toate puterile. Pentru a invinge rezistenta victimei, agresorul pe langa putere trebuie sa aiba si abilitatea de a folosi aceasta putere, de a ataca in asa fel incat sa inlature cat mai rapid replica victimei. Animale de prada dar si cele ce sunt prada, ‘stiu’ sa se lupte iar aceasta stiinta a miscarii controlate este decisiva pentru supravietuire. Unele animale stiu sa atace ingenios, altele sa se apere, astfel incat ele nu cedeaza niciodata fara lupta, nu sunt victime sigure ale pradatorilor. Lupta este un comportament foarte complex, creativ, el cere resurse energo si info procesante deosebite, cere un complex de info functii pe care nu le mai enumaram, ele ar trebui cunscute, macar prin nume, de fiecare citiror.
Si acum sa ajungem in sfarsit la om, fiinta campion a autonomiei functionale, a supravietuirii auto controlate. Omul are multe si complicate info functii, are senzori de inalta sensibilitate, are un super creier care extrage din mesajul senzorial forma realitatii in imagine, sunet, etc. Omul poseda potential lingvistic, poseda ratiune si imaginatie prin intermediul carora poate face info-modele extrem de detaliate si organizate relational si cinetic ale lumii sale, modele prin interemediul carora se comporta ca o fiinta inteligenta, pune intrebari si raspunde la ele.
Acum sa revenim al inceput, la relatie intre o forma si functie, la relatia intre performantele functionale. Cum am spus un automobil, dar orice alta unealta creata de om, nu are nici un potential auto identificant si caracterizant functional, adica nu se recunoaste si descrie cumva ca forma si miscare, nu stie singura ce sa faca cu sine, ce posibilitati are. Omul este usor diferit, in sensul ca se poate auto caracteriza functional divers si precis, dar numai dintr-o anume perspectiva comportamentala, descriptibila calitativ. Prin vaz omul isi identifica forma corpului si miscarile pe care le poate face corpul lui. Asistat de vaz creierul poate comanda corpului o multime de miscari corelate, de comportamente specific rezolvante de nevoi.
Performantele corpului si creierului uman sunt ele insele niste capodopere energo si info functionale, unele ramase inca necunoscute functional cunoscatorilor specializati actuali. De milenii oamenii vor sa se cunoasca energo functional si fac asta progresiv. Cunoasterea info functionala a creierului este mai lenta, dar incepe sa avanzeze, sa faca progrese.  Dar majoritatea oamenilor se ignora total info functional, pe ei interesandu-i ce pot face folosind cat mai bine ‘corpul si mintea’, nu calitati trebuie sa aiba creierul, mintea, pentru a le pune la dispozitie acest formidabil potential personalizant si intelectiv.
Putem spune ca omul mediu stie apropape la fel de putine la modul stintific, despre fiinta sa, despre intelect si afecte, cat stie un automobil despre forma si functiile lui, fapt aproape firesc. Datorita imensei sale complexitati structurale si functionale, cunostiintele necesare omului pentru a se cunoaste corect metabolic, intelectiv si afectiv, ar depasi cu ordine de marime pe cele necesare suptavietuirii, chiar la stadiul actual. Este evident ca un om primitiv nu se poate auto cunoaste corect mental, nu poate intelege ce moduri super procesante ii aloca performantele cognitive pe care le are, fara a face un salt rapid catre viitorul sau departat, ar deveni un personaj al viitorului nostru. Este la fel de evident ca nici un om modern nu se poate cunoaste stinfic,  adica sa stie cum ii functioneaza in detaliu creierul, chimic si informational, cand il inzestreaza cu personalitatea sa, cu umanitatea sa, cu puterile lui creative, fara a se despreinde si el de prezent si proiecta intr-un viitor departat. Cu alte cuvinte ignoranta de ‘ce si cine suntem’, este legitima, este chiar inevitabila, este obligatorie.
Acea forma functie care se poate auto reflecta constient integral info functional, a face un info model corect si complet de sine, este fiinta ideala, este fiinta perfecta, fiinta imposibila, este metaforic numai fiinta divina, singura ipotetic capabila sa se auto cunoasca si auto controleze cognitiv total, sa faca totul in sine si prin sine, pentru ca stie corect si complet cine este, ce poate face, cum poate face ce poate face, adica ‘stie totul’, stiind precis si complet cine este.

PARADOXURILE MISCARII

PARADOXELE MISCARII

Suntem intr-un univers material, sau cel putin asa afirmam si avem cateva argumente pentru asta. Lumea materiala este alcatuita din substanta si activata interactiv de energie-radiatie, emisa de diferite surse.
Substanta ca termen generic este compusa din atomi, din cele mai mici componente ale materiei considerate a avea proprietati materiale.
Corpurile materiale au diferite dimensiuni incepand cu uriasele galaxii care se intind pe zeci sau sute de mii de ani lumina, formate din miliarde de stele. Stelele au dimensiuni intre mii si zeci, poate sute de milioane km in diametru, sunt distantate intre ele prin intervale de ani lumina.
In jurul unor stele se rotesc planete iar acolo se intampla miracolul aparitiei si evolutiei vietii, al nasterii formelor vii posesoare de corp, simturi si creier. Creierul este organul info procesant, autorul performantelor intelectiv interactive, anume reprezentare, semnificare, rationalitate lingvistica, imaginativitate-creativitate.
Intelectivitatea nu poate fi posedata si folosita fara constienta, fara capacitatea individului de a se identifica in orice ipostaza interactiva, fie ea perceptual reprezentanta, semnificanta, discursiva, etc, a se identifica-identificandu-se, a face din sine o unalta, a face din autorul uneltei o unealta si tot astfel.
In toate fiintele, la nivelul cel mai inalt in Omul material se desfasoara procese metabolice coordonate de procese informationale, incepand cu simturile care culeg informatie din univers si o trimit creierului unde se intampla magia reconstructiei prin reprezentari a unui info model de univers, in variantele modale, imagine, sunet, gust, miros, perceptie tactila. Multimea reprezentarilor unificate construieste lumea fenomen, lumea individului care stintific corespunde cumva modal, informational modal, lumii obiective alcatuita din materie si energie, din interactii energo-materiale intre formele materiale.
Stintific fiecarei forme percepute si reprezentate in imagine sau altfel, numita si forma subiectiva, realizata prin info performantele creierului, ii corespunde o forma materiala numita ‘obiectiva, autonoma de individ’, forma care nu trebuie considerata identica cu forma subiectiva, dependenta de individ, construita de creier.
Se poate spune ca exista doua universuri, unul material-obiectiv compus din obiecte si procese material energetice si unul informational, de fapt exista un singur univers material dar sunt miliarde de variante universuri fenomen, universuri informationale, fiecare construit-instalat in constienta unei fiinte vii, capabila de perceptie si reprezentare, de culegere si procesare-reprezentare modala a informatiei, a mesajelor emise de materie.
Intre cele doua universuri, material si fenomenal, se poate stabili o corespondenta biunivoca partiala, astfel incat unora din formele materiale le corespund reprezentari fenomen distincte. Nici un un senzor al unei fiinte vii nu poate capta si pre procesa mesajele emise de toate formele materiale, nici un creier nu poate transforma in reprezentari decat un volum limitat de informatii, primit de la senzorii corpului sau material.
-Imaginea sintetizata cerebral este considerata varianta cea mai expresiva, mai completa, mai detaliata, mai aproape de forma materiala obiectiva, ea reflecta cel mai precis si complet obiectul material.
Acum sa incercam o sumara comparatie intre cele doua feluri de universuri, sa vedem prin ce seamana, prin ce se deosebesc.
Ambele universuri sunt ipotetic sunt compuse din forme cu geometrii diverse, avand proprietati interactive prin intermediul carora isi schimba unii din parametrii de stare.
Formele materiale ca si cele fenomenale sunt tridimensionale, sunt in continua miscare raportat la un anume sistem referential dar sunt si in repaos relativ fara de altele in alte referentiale, astfel in ambele universuri se declanseaza, intretin si finalizeaza miscari cu diferite acceleratii si viteze.
In ambele universuri distingem suportul spatiu tridimensional, care preia frontiera geometrica a fiecarei forme, miscarile ei, schimbarile de orice fel. Spatiul preia si procesele ondulatorii, radiante, deplasarile fronturilor de unda.
In ambrele universuri exista sau admitem ca exista pe baza experientei, dimensiunea sau cuantificatorul timp, un parametru caracterizant al miscarii, al schimbarilor suferite de forme sau de fronturile radiante. Aici trebuie spus ca omul poate construi conceptul un timp ii spunem generic, acoperind orice ritm al schimbarii, dar nu se poate instala perceptual-reprezentant si constient in orice ritm temporal, orice viteza a miscarii-schimbarii.
Marile corpuri sau agregari de corpuri cosmice, cum ar galaxii, stele, planete, au durate de viata de sute de milioane sau miliarde de ani si unele viteze de schimbare corespondente, adica extrem de lente pe care un om cu durata de viata de cateva decenii nu le poate identifica prin simturi, dar le poate deduce prin rationamente si confirma prin observatii corect interpretate.
Vitezele de interactiune intre particule elementare, atomi, sau fluctuatia parametrilor caracterizanti ai radiatiilor emise de stele, sunt evenimente prea rapide pentru perceptie directa, dar si aici omul capabil cunoscator a realizat instrumente si moduri de observare care pun in evidenta cele mai rapide miscari ale materiei transpuse info modal in lumea fenomen.
-Acum sa incercam sa localizam deosebirile.
In universul material toate formele si radiatiile sunt autentice, populeaza spatiul tridimensional, se misca in acesta , interactioneaza si se schimba in diferite feluri.
Universul fenomen este un info model de univers compus din reprezentari, generat de creierul material, este tridimensional, ne da impresia ca ne inconjoara din toate partile.
Modelul fenomen de univers contine din perspectiva observatorului constient obiecte in miscare, in tot felul de miscari, dar in infomsistemul creier, autorul modelului, nu exista acel tip de miscari spatiale, de deplasari ale unor obiecte unele in raport cu altele, pe diferite distante, pe cale le observam in modelul fenomen, acestea corespunzand miscarilor din universul material. Un info model de realitate poate fi cinetic la modul observarvational, cum este spre exemplu multimea de forme si miscari de pe ecranul unui monitor tv, dar in info procesorul care genereaza imaginile nu exista acest tip de miscare, de deplasare spatiala aunor forme distincte.
Intr-un info sistem procesarea datelor se executa prin variatii foarte rapide si coordonate de camp electric si magnetic, iar vitezele foarte mari cu care se pot schimba parametrii acestor campuri localizate pe intervale spatiale microscopice, permit vitezele foarte mari de info procesare, viteze necesare pentru a realiza anume prelucrari de date, spre exemplu sinteza unor imagini de forme in miscare in timp real.
Odata cu constructia si programarea unor info sisteme care pot sintetiza imagini in miscare, omul de stiinta a descoperit ce volum imens de informatii proceseaza creierul sau ‘in timp real’, pentru a construi lumea fenomen atat de divers si complex evolutiva. Dar ca in orice info procesor, in creierul material nu exista tipul de miscari sa le spunem mecanice-spatiale, pe care le observam in modelul fenomen compus de creier si nici nu poate fi, informatia nefiind un obiect material controlabil prin metodele potrivite manipularii unui obiect material, prin aplicare de macro forte sau energii.
Fara sa mai detaliem, (doritorii de informatie suplimentara au la dispozitie enorma baza de date a internetului), sa retinem ca lumea fenomen forma, miscarea, spatiul, timpul sunt info simulari, dar pasive, incapabile sa genereze singure evenimente, cum o pot face obiectele materiale pozitionate in spatiul ‘real’ spatiul care le contine. Nici o imagine sintetizata pe un ecran nu are potential intrinsec interactiv, asa cum il are forma materiala compusa din atomi autntic reactiv chimic sau in alt fel, dar se pot info simula orice fel de interactii din lumea materiala.
Lumea fenomen are din punct de vedere uman dimensiuni enorme, admis corespondente dimensiunilor universului material, dar sursa modelului, adica creierul material are dimensiuni spatiale ne semnificative, raportate la dimensiunile realitatii pe care o creaza. Creierul material are dimensiuni de zeci de centimetri, iar universul fenomen pe care il compune si il pune la dispozitia constientei sale limitate, se intinde pe ani lumina, sau cel putin asa rezulta din observatii.
Trebuie subliniat ca reprezentarile fenomen sunt stari ale mintii, sunt efecte ale unor moduri cerebral info procesante, sunt info constructii ale creierului, nu sunt independente de creier, de individ, asa cum admitem ca sunt formele materiale.
In consecinta in lumea subiectiva fenomen, toate obiectele construite ca imagini, se misca in spatiu si timp, corespondent celor din lumea reala, sau asa credem, dar in cauza lumii fenomen, a spatiului si timpului din fenomen, a evenimentelor din lumea fenomen, in creierul material nu exista asemenea forme si miscari.
In creierul omului, nu exista obiectele din lumea fenomen, nici interactiile lor. O forma fenomen, o imagine, un sunet, etc, putem spune ca este duala, ea exista si nu exista. Exista in constienta, in super starea recurent identificata de modalitate si de subiect constient purtator de modalitate, dar nu exista in info sistemul creier material, in agentul care genereaza reprezentarile, semnificarea lor, constientizarea prezentei si aspectului lor, a interactiei intre ele, exprimata video sau in alt fel.
Spatiul, timpul, forma fenomen, miscarea fenomen, sunt constructii cerebrale, nu entitati independente de individ, asta au inteles-o clar filozofii clasici, intre care unii credeau ca mai exista o realitate, anume exista ‘lumea noumenala’, lumea autentica, dupa ei ne-explorabila, ne cognoscibila, cumva corespondenta lumii materiale.
Dar Omul de stiinta actual nu afirma ca lumea materiala este non observabila, non abordabila experiential, non cognoscibila, dimpotriva ea este observabila, experimentabila, cognoscibila, iar aceasta cunoastere ii este pusa la dispozitie prin lumea fenomen, prin info modelul construit cerebral al lumii materiale, model in continua evolutie legic interactiva, corespondent originalului, cel putin ipotetic.
Si acum influentati de caracteristica dependenta de subiect a lumii fenomen, lume existenta numai in constienta individului, sa punem o intrebare foarte veche, dar formulta in diferite feluri, dependent de momentul istoric, anume:
Exista oare efectiv o lume materiala diferita de lumea subiectiva, de lumea fenomen, sau nu exista decata aceasta, de fapt exista o uriasa multime de lumi fenomen, toate impreuna realizand o supra fenomenalitate, creata-instalata intr-o super constienta mai numita si absoluta sau divina?
La intebare au fost date si mai multe raspunsuri, mai vechi ori mai noi, cumva echivalente, si ele bine cunoscute.aa
Omul de stiinta materialist considera intrebarea irelevanta sau incoerenta, pentru el dovezile ca lumea este materiala fiind incontestabile, in afara oricarei false, ignorante, indoieli filozofice.

SENTIMENT

SENTIMENT

Conform stiintei actuale campurile electrostatice ale unor particule elementare, impreuna cu alte campuri, sunt cauzele alcatuirii si diversitatii atomilor, moleculelor, ale caracteristicilor energo-interactiv-combinative ale acestora, ale proprietatilor fizice, chimice, radiante microscopice, din ale caror micro si macro combinatii rezulta intregul univers cu toate legile lui. Interactivitatea nucleara, atomica, moleculara, macroscopica, la nivel planetar si stelar, este omogena, in sensul ca orice atom ori molecula de un anume fel interactioeaza la fel cu atomi similari, sau cu fiecare din atomi sau moleculele deosebite, cu care poate interactiona chimic sau in alt fel, iar acesta similitudine legic combinativa se propaga in sus, la toate nivelurile. Aceasta omogeneitate conectiv-interactiva se exprima prin regula conform careia in conditii similare micro sau macroscopice, se desfasoara interactii si transformari similare, indiferent de particularitatea lor. Astfel oricare doua particule elementare cu acelasi camp electrostatic se resping, iar cu campuri opuse se atrag, doi atomi cu un anume potential chimic-reactiv se combina in acelasi fel, adusi in raza de interactivitate. Un atom emite sau absoarbe o radiatie cu o anume frecventa intr-o anume stare energizanta, o piatra aflata intr-un camp gravific se misca accelerat in directia cresterii intensitatii campului. Daca particulele elementare, atomii, moleculele, macro obiectele nu ar respecta aceasta regula a asemanarii interactive in aceleasi conditii, universul nu ar putea exista, ar fi o colectie haotica de micro componente care ar actiona imprevizibil, niciodata la fel, iar efectele ar fi catastofale, de fapt nu ar fi nici un efect persistent, totul s-ar schimba necontenit ultra rapid si impredictibil.

In vechile gnoze orientale omul este privit si el ca un agent interactiv universal, ca o forta-energie a naturii, iar campul care il activeaza, il energizeaza comportamental este emotia, este atractorul afectiv polarizat. Emotia determina imnpreuna cu rationalitatea traiectoria individuanta in timp, face individul sa actioneze intr-un anume fel la un anume moment si diferit in altul.
Dar spre deosebire de omogeneitatea interactivitatii atomice-moleculare sau legic macroscopice, interactivitatea sa ii spunem stimulant energo emotiva se bazeaza pe unicitate, pe o marcanta specificitate implicanta, conditionata atractiv-repulsiv. De regula indivizi diferiti se manifesta emotiv diferit in acelasi context, asta insemna ca oameni diferiti raspund prin impulsuri emotive diferite la aceiasi stimuli, iar daca ar avea raspunsuri afective identice in situatii identice, consecintele ar fi in sau egalitatea atractivitatii intre toti indivizii, echivalenta cu lipsa ei, sau orienatarea mai multor indivizi catre acelasi atractor afectiv, cu efecte negative, uneori catastofale.
Spre exemplu in relatia sentimentala rar se intampla ca sentimentul de dragoste pentru o anume persoana sa se declanseze simultan cu aceiasi intensitate in mai multi indivizi. Evident asta se intampla, iar uneori consecintele sunt dramatice, dar de regula un singur pretendent are prioritate afectiva, iar ceilalti se impaca cu situatia, mai mult, pierd progresiv si fara control sentimentul, pana la limita suportabilitatii fara tensiuni sufletesti conflictuale.
O femeie foarte frumoasa-senzuala activeaza simultan atractivitate erotica in multi foarte masculi, dar nu declanseaza in toti afectivitate autentica de inalta intensitate, astfel ca numai din cei care o doreste-iubeste este preferat, poseda simultan atractivitate senzuala si sentimentala peste pragul critic al declansarii raspunsului afectiv similar. Acest fapt este valabil si la atragerea mai multor femei de acelasi mascul.
Dar specificitatea raspunsului emotiv se manifesta in toate domeniile interactiunii sociale. Creativitatea umana este foarte diversa, dar la fel de variat este raspunsul estetizant apreciativ ori depreciativ al celor care o primesc si consuma. In societatea moderna sunt sute de actiuni distinct rezolutive de nevoi, dar ele nu au aceiasi putere de atractivitate-practicare pentru indivizi. Este stiut ca fiecare om este inclinat sa faca un anume lucru sau cateva, din foarte multele la dispozitie, sau pe care prin abilitate le poate realiza.
In sport te legi sufleteste de o echipa, din foarte multe, sau de un anume sportiv, in arta in preferi un anume gen si mod creativ, un artist, si iti sunt indiferente altele, In implicarea emotiva cotidiana iti place deosebit un cantaret, actor, om politic, etc.
De ce este astfel nu stii si nici nu te intereseaza, poate nici nu exista un raspuns rational, formulabil stintific, la intrebare.
Fapt este ca interactivitatea emotiva umana este departe de a fi omogena, dimpotriva este extrem de eterogena, de diferita si specifica, iar efectul cu toate ca este dual, adica si cooperant si conflictual, este mai mult benefic decat malefic, este mai putin aducator de suferinta la nivel global, decat in cazul unei unice preferinte afective a tuturor.
Daca tuturor oamenilor maturi dintr-o anume societate, le-ar place numai un anume stil creativ, fie el sportiv, literal, pictural, muzical, dramatic, etc, o anume variatate de opera, restul artistilor si operelor din spatiul cultural, ar fi condamnati la nepasare, la ignorare sistematica, iar efectele ar fi eident extrem de traumatizante. Pe de alta parte daca toti am vrea sa facem acelasi lucru toata viata, am risca sa disparem ca specie, datorita incapacitatii de a ne asuma si rezolva tot spectrul uman de nevoi diferite prin actiuni diferite.
Daca la omogeneitatea energo interactiva si combinativa a naturii, excluzand fiintele vii, putem gasi o explicatie rationala, o necesitate evidenta, pentru ca numai omogeneitatea interactiv combinativa face posibila existenta unui univers coerent si reproductibil, structural si evolutiv, la heterogeneitatea-diversitatea raspunsurilor emotive-afective umane e mult mai greu sa aducem argumente stintifice, de fapt este imposibil.
Daca omul este creat de materie, este cumva un paradox, ca din interactivitatea legic omogena a fundamentelor materiei, a particulelor elementare, atomilor, moleculelor, etc, sa rezulte macro entitati distincte care nu respecta aceasta omogeneitate in viata lor, dimpotriva o neaga sistematic, prin fiintele constiente al caror raspuns emotiv este similar ca potential atractiv si repulsiv, dar extrem de specific si imprevizibil, ca declansare, atat de putin supus legitatii naturale, dar atat de important pentru toate actele individului.
Din ce fel de creativitate ar trebui sa rezulte aceasta imensa diversitate, particularitate interactiv afectiva, iata o intrebare super dificila inca fara raspuns. Am putea replica ca o lume creata divin ar putea sa se comporte astfel, adica particular si impredictibil emotiv, dar nu suntem delor capabili sa argumentam asta. Nu suntem capabili nici sa intelegem ce complexitate procedural creativa de subiect constient poate genera acesta vasta diversitate a polarizarilor emotive, manifestata in multe feluri in viata fiecarui om.
Cat de usor pare sa realizezi armonie legic structurala, interactiva, functionala, intr-o lume a omogeneitatii micro si macro interactive, cat de greu, atunci cand diversitatea raspunsului atractorului-repulsorilui afectiv la aceiasi stimuli, pare sa inlature orice regularitate comportamentala, si totusi ordinea domina la toate nivelurile, in aceasta stranie realitate a afectivitatii dedicate.

CELE DOUA LUMI

CELE DOUA LUMI

De milenii filozofii au distins doua realitati, anume lumea reala, materiala, admisa externa si autonoma de individ si lumea mintii, lumea reprezentarilor si conceptelor construita ipotetic de creierul material.
In lumea reala omul poate actiona folosind patru instrumente anume: energia eliberata prin corp-gest, intentia de actiune care declanseaza in mintea individului gestul-actiune si cele doua info instrumente care conduc gestul activat, anume ratiunea si imaginatia, acestea avand rolul de a construi mental actiunile apoi a le realiza efectiv prin control gest corporal, in lumea materiala.
Aasadar pentru a actiona in lumea materiala avem nevoie de un vector energetic, anume ‘corpul-gest’ si trei informationale, intentia, ratiunea, imaginatia. Corespondent lumii materiale avem lumea mintii compusa din reprezentari si cuvinte. Reprezentarile sunt de tip imagine, sunet si restul, ele sunt numite de filozof ‘fenomene’ si sunt construite in colaborare de senzori si creier, prin perceprea si procesarea semnalelor emise de obiectele materiale. Reprezentarile de orice fel sunt obiectele lumii mentale, iar cuvintele sunt gesturile, sunt energiile informationale care misca reprezentarile, le conecteaza in orice fel, sau decupleaza prin intermediul instrumentelor ratiunii si imaginatiei.
In lumea mintii construita cerebral, putem face orice configuratie reprezentabila sau lingvistica, numai prin intermediul intentiei, ratiunii si imaginatiei, aici nu exista nici o interdictie energo operanta care sa se opuna manipularii in orice fel a reprezentarilor sau cuvintelor. Dar putem introduce si in lumea mintii restrictii procedurale, derivate din cunoasterea si aplicarea legilor naturale, interdictii care ne feresc de actiuni incorecte, in urma carora nu urmeaza efectele asteptate.
Tot filozofii, dar o clasa aparte de filozofii-cunoscatori, mai ales din orient, au afirmat tot de milenii, ca si lumea naturala-materiala semana cu cea mentala, adica este tot un fel de lume interna, iluzorie, o lume sa ii spunem ‘pseudo imaginata’, de aici rezultand ca si in realitatea materiala-externa, care nu mai e nici materiala nici externa, cele trei instrumente, intentia, ratiunea, imaginatia ar fi sufieciente pentru a construi orice configuratie, dat fiind ca si obiectele materiale-mentale pot fi manipulate mental fara corp-gest, fara restrictii.
De fapt se afima ca pentru a manipula mental obiectele materiale-mentale, trebuie sa intri intr-o stare de constienta speciala, in care subiectul se identifica cu obictul, realizeaza celebra tripleta filozofica a ‘coincidentei intre cunoscator, cunoastere si obiectul de cunoscut-controlat’. Evident aceasta afirmatie foarte veche, cum am mai spus, nu poate fi verificata stintific, in consecinta oamenii de stiinta o resping ca incorecta, irationala.
Daca afirmatia ar fi adevarata, ar insemna ca si lumea materiala este tot o constructie a mintii, generata prin primirea si interpretarea inconstienta a unui asa zis ‘limbaj subtil’, emis de o sursa speciala numita ‘mintea universala, mintea divina, constienta absoluta’, sau ceva asemanator.

UMANITATE

UMANITATE

-Suntem facuti sa simtim ‘placere si durere’. Aceasta banala constatare este cunoscuta de milenii, tot de milenii este cauza alcatuirii societatii, a regularizarii ei, a unei enorme si diverse literaturi.
-Toate fiintele simt cumva placera si durerea, chiar si cele unicelulare, microscopice, numai astfel actioneaza ele la stimulii pozitivi sau negativi ai mediului.
-Natura in infinita ei creativitate, Divinitatea atot facatoare, in marea ei intelepciune ironica, au facut fiintele polare, caracterizate prin preferinte si repulsii.
Nu e nimic rau in cautarea placerii si evitarea durerii, ar spune cineva cu inclinari filozofice si evident ar avea dreptate. Dar mai e ceva, ceva ascuns si evident in acelasi timp, in aceasta tendinta umana.

In majoritatea daca nu totalitatea cazurilor primirii plecerii, se ascunde insidioasa durerea, fie ea proprie sau a altui individ.
Spre exemplu un om place alt om si vrea sa fie langa el, sa se bucure de prezenta si afectiunea lui.
Nimic mai firesc. Dar daca cel placut nu respunde in acelasi fel, daca el nu simte ceva pentru cel care il place, stim toti ce se intampla. Apare drama, uneori tragedia, pentru bietul indragostit.
Sa ne imaginam ca cel iubit raspunde la fel, iar perechea se simte ‘bine la superlativ’, un timp. Dar initiatorul iubirii poate pierde iubirea pentru partener, poate dori sa fie cu alt cineva. In aceasta situatie sufera cel care a raspuns dragostei semenului, dar a piedut-o.
Difernta intre om si orice alta fiinta cunoscuta, este inventivitatea lui nelimitata, exprimata in toate felurile. Omul a descoperit nenumarate feluri de a se simti bine sau rau, iar aceste forte senzoriale si emotive orientate, vectorizate, determina dinamica oricarei societati.

Toti vrem sa ne simtim bine, extrem de bine, sa fim ‘fericiti’.

Internertul confirma asta, e plin de mesaje, toate indicand nevoia omului de placere maxima, de fericire. De milenii a fost identificat pericolul cautarii cu orice pret al placerii proprii, deseori implicand variante ale neplacerii semenilor.
Oamenii intelepti ai trecutului departat au cautat si inventat un ipotetic remediu la dualitatea placerii, la puterea ei sistematica de a provoca raul in diverite feluri, la diverite intensitati si amplitudini, in orice tip de relatie.
Acest remediu se cheama ‘morala’, si nu exista om matur sa nu fi auzit de cuvantul asta, indiferent cum suna in limba lui.
Morala este un set compact, minimal, de reguli fundamentale, de comenzi, care indica omului cum sa se poarte cu el, dar mai ales cu semenii lui.
Toti stim care sunt comandamentele morale, dar cu siguranta majoritatea le ignoram din nepasare, dispret, dar mai ales din neintelegerea lor, nefiind capabili sa descoperim singuri, ‘extrem de adanca cunoastere a omului de om’, inchisa in formularea lor.
Au trecut milenii de la aparitia primelor sisteme morale, care rezista neschimbate si in prezent, dar aderenta omului actual la moralitate este inca firava si temporara.

Asta inseamna ca suntem morali daca castigam ceva, primim o anume placere, dat ignoram moralitatea in caz contrar.
Ce mai e de spus?
-Foarte multe, dar si nimic.

Traim intr-o lume extrem de complexa, cu enorm de multe alternative de a primi placerea sau contrariul, de a fi om moral sau imoral. Aceasta uriasa plasa a satisfactiei si suferintei ne cuprinde pe toti si ne tine strans, nici un om neputand scapa din ea, presupunand ca ar voi.
-Dar cine ar vrea, cine ar fi atat de prost, incat sa isi fundamenteze scopurile pe altceva decat primirea placerii in cantitati cat mai mari, in cat mai multe feluri?
Se poate oare trai rezonabil, chiar bine, fara polaritatea ‘placut, neplacut’, fara situarea in aceasta opozitie universala?
– Iata o intrebare filozofica si ea veche de milenii, care a primit cateva raspunsuri, iar acestea sunt cel mai simplu formulate in doctrinele religioase.

O religie este printre altele o moralitate, este o regularizare optima a vietii, care iti recomanda cat mai putina cautare a placerii aici pe pamant, pentru a primi cat mai multa, in urmatoarea lume, unde cei fara placere pe pamant, cei in suferinta, primesc maximul de placere curata, divina.
-Raiul este in religia crestina lumea recompensei, iar iadul, lumea suferintei, a pedepsei, evident pentru cei supra saturati cu placere lumeasca, insotita de neplacerea, de suferinta semenilor.
In trecut moralitatea religioasa a avut oarece succes, nu prea mare, din ignoranta, dar pentru omul modern, pentru omul inarmat cu instrumentele cunoasterii stiintifice, pentru omul artistic, sau economic, autor si consumator al unei game infinite de satisfactii, lumile religioase ale placerii si pedepsei sunt fictiuni, bune sa sperie copiii, nu indivizii maturi.
Intrebarea asura posibilitatii existentei unor fiinte constiente si rationale care nu isi fundemenetaza viata pe placere, a fost atacata filozofic cu diferite tehnici, dar raspunsurile sunt ambigui.

Filozoful idealist, de tip platonic, de milenii declara deschis si ferm, ca el trebuie sa renunte la plecerile vulgare si nocive ale corpului, dar sa caute alte placeri, cele ale cunoasterii de sine, ale intrarii in lumea zeilor, atot cunoscatori.

De unde concluzia ca fara placere nu se poate!
De fapt si in religii este o latura filozofica mai vaga sau mai marcata, care recomanda omului credincios sa incerce din toate puterile sa il cunoasca pe Dumnezeu, fiinta suprema, asta aducand cele mai intense, mai pure, mai umane, am zice supra umane, placeri.

Dar din pacate cunoasterea divinitatii trece prin eforturi indelungi si intense, trece prin nenumarate suferinte si cine oare are puterea mintii si sufletului necesare pentru a le parcurge si depasi?
Prea putini, neglijabil de putini, presupunand ca sunt.
Atunci sa ne bucuram de toate aici si acum!!!
-Asta e filozofia maxima, asta e ‘maxima moralia’, resul sunt doar vorbe goale…

-Sau sa fim morali?

CONFLICT

Conflict

Oamenii sunt diferiti si este necesar sa fie astfel, asta e conditia supravietuirii colective.
Aceste diferente se manifesta in modurile comportamentale si valorice, in preferintele lor, abilitatile lor operante, valorile lor, punctele lor de vedere asupra lumii si omului.
Majoritatea diferentelor sunt benefice, cooperante, in sensul ca ele sunt criterii ale actiunii colective, de grup, ale solidaritatii lor ca indivizi, participanti la aceiasi realitate-actiune, acelasi scop, aceiasi comunitate, aceleasi optiuni si valori.
Dar diferentele se pot distanta in asa masura incat devin polare, devin antagonice, situatie in care intre indivizi apare conflictul, care poate fi extrem de intens, uneori ireconciliabil, ducand la confruntari violente de lunga durata, cu pierderi de vieti omenesti.
O diferenta profunda care duce la conflicte de toate felurile este provocata de punctul de vedere al individului asupra lumii, asupra cauzelor ei, asupra originii ei, asupra rolului omului in acest vast agregat numit univers. Primul punct de vedere asupra lumii, asupra cauzelor ei a fost religios.
O religie este o teorie creativa care pune la baza a tot ce este inclusiv omul, una sau mai multe supra constiente creative.
In mod ciudat oamenii au creat o diversitate de religii, de creatori ai lor, iar aceasta diversitate a fost si este cauza unui conflict indelungat, care se mentine si in prezent.
Lipsiti de logica, lipsiti si de alte calitati mentale necesare, oamenii trecutului nu au inteles, inca nu inteleg ca acei ipotetici creatori ai lumii nu pot fi si ei diferiti si cu interese opuse, pentru ca aceasta diversitate creativa divergenta, implica impartirea lumii in parti, realizarea si controlul cate unei parti de un creator, de unde inevitabila limitare a puterilor creatorului, pierderea logica a acelei supra capabilitati, supra cunoasteri absolute de a face orice, fara ajutor din afara lor.
In religiile politeiste acest conflict se manifesta din plin, era verosimil, el rezulta din concurenta zeilor la controlul lumii, era acceptat de credincios. Dar in religiile monoteiste, el devine contradictoriu.
Nu e logic sa crezi ca zeu tau este mai puternic, mai autentic, mai bun decat zeul adversarului tau, fara a admite ca zeul tau nu le stie si face pe toate, asa cum initial presupui, ca el are o limita, o frontiera cognitiva si creativa, dincolo de care nu poate trece-actiona.
Dincolo de frontiera este domeniul de competenta si putere creativa al zeului advers, exact asa cum se intampla in comunitatile umane.
-Dar daca zeii ar actiona ca oamenii, ar fi foarte departe de perfectiune, de atot putere si atot cunoastere, pentru ca oamenii nu au aceste caalitati, rational nici nu le pot avea.
Si atunci?
-Acest atunci implica rational revederea principiilor fiecarei religii, indepartarea antagonismelor intre ele, intre zeii creatori, unificarea lor, dar cine are curaj sa faca aceasta reforma a credintei, fara a fi excomunicat, gonit din propria credinta, de partenerii deveniti adversari, care nu vad dincolo de lungul nasului.

INTERIOR SI EXTERIOR

-Interior si exterior

Tragem cu creta un contur inchis pe asfalt si intram in ‘interioruil conturului’, ne pozitionam pe suprafata limitata, marginita de contur.
Aflati pe acesta suprafata, tot ce este pe ea numim ‘interior’ raportat la contur, iar ce nu este pe ea, tot ce este pe suprafata nelimitata, care contine conturul, se afla in exterior’.
Acest interior-exterior foarte simplu si clar definit, este de tip geometric, dar putem extinde interioritatea si exterioritatea la orice fel de frontiera, orice fel de zona interioara si exterioara.
Putem trata si omul ca o imensa interioritate spirituala, alcatuita conventional din multimea starilor lui perceptual-reprezentante, intelective, emotive.
in opozitie cu aceasta interioritate numita mentala-psihica, identificam diversitatea imprevizibila a lumii materiale, a lumii care ne inconjoara de peste tot, declarata de omul cu ‘bun simt, ‘lume externa si autonoma de individ’.
-Dar conform filozofului sustinut si de omul de stiinta actual de orice orientare, lumea fenomen, lumea aparent ‘externa’ unde ne aflam, nu este efectiv externa, nu este nici ‘materiala’, este o copie informationala a acesteia, numita de filozof ‘lume subiectiva, lume fenomen’.
Inca acum doua secole filozoful german Kant intelegea ca lumea fenomen este o creatie e mintii, in consecinta era o lume interna, o lume asamblata mental, reprezentata, o lume alcatuita modal de individ, dependenta de individ.
Evident lumea fenomen nu este creata optional de individ, asa cum este creata o pictura, ea este rezultatul interpretarii in imagine, sunet si restul, dupa algoritmi cerebrali prestabiliti, a unor mesaje emise de ipotetica lume materiala, autentic externa.
Pentru declararea fenomenului ‘lume interna-subiectiva’, contrar parerii bunului simt sustinator al exterioritatii-independentei, Kant a fost declarat idealist.
Kant a incercat in toate felurile sa se desprinda de acest calificativ nu foarte onorabil pe vremea lui, nici acum, admitand pana la urma ca este un transcendentalist, un fel de idealist moderat.
Daca admitem si logic trebuie sa admitem, ca reprezentarile lumii noastre ca imagini, sunete, senzatii de gust, miros, tactile, sunt constructii in cooperare ale senzorilor specializti si creierului, atunci noi ne situam, contrar parerii curente, intr-o imensa interioritate, iar exterior autentic nu exista.
Putem noi oare intelege si admite asta?
Daca da, e timpul sa scoatem cuvantul ‘extern-exterior’ din vocabular, sau sa ii dam un sens relativ, pentru ca tot ce este perceptibil-reprezentabil, tot ce este conceptibil, se afla in fiinta noastra informationala-spirituala, este o super arhitectura modala si lingvistica, alcatuita senzorial si cerebral.
Conform acestui punct de vedere vechi de milenii, exterioritatea absoluta este paradoxal ‘spiritul’, contrar parerii ca spiritul este o interioritate, un produs al materiei,
In aceasta perspectiva tot ce credem ca este ‘extern’, este efectiv ‘intern’, iar ce credem ca este intern, adica spiritual, legat de spirit, este de fapt o exterioritate subtila, speciala, este efectul unui proces mental inca necunoscut functional, care proiecteaza pe ecranul ‘intern-subiectiv al constientei’ o multime de forme si schimbari, care par externe dar ‘sunt in noi’, alcatuite modal de mintea noastra, nu sunt ‘externe’ fiintei noastre.
Spiritul este acea oculta exterioritate absoluta, care le include-interiorizeaza pe toate.
Bazate pe acest punct milenar de vedere, sunt fundate filozofiile antice si moderne, orientale, sau occidentale, care uneori pretind ca pot demonstra aceste afirmatii prin practica yoga, prin budhism, prin puterile ‘paranormale’, la care au acces cei avansati in doctrina.

LIBER ARBITRU

LIBER ARBITRU

Arbitru este acea persoana sau grup de persoane care reglementeaza procedural o interactie, precis regularizata, intre doi sau mai multi indivizi, adica ii obliga sa respecte in interactie regulile stabilite, iar cand nu le respecta ii penalizeaza proportional cu nerespectarea regulilor.
In orice interactie a omului cu natura, cu sine, cu semenii, exista reguli de actiune, exista ceace am putea numi ‘libertate ‘conditionata’, anume acea permisivitate-libertate de exprimare-actiune care se conformeaza unui set de reguli, iar cand nu o face, este penalizat proportional cu abaterea de la reguli.
Practica istorica a dezvoltat reguli de conduita-actiune pentru marea majoritate a actelor umane, iar nerespectarea lor cade sub incidenta unui arbitraj social specializat, care aplica pedepse cu diferite intensitati.
Libertatea in cea mai extinsa expresie-definitie este posibilitatea individului de a actiona cum vrea, in orice fel de interactie, oricand, in orice conditii.
Dar o asemenea libertate este evident inacceptabila, inevitabil ea va leza alte libertati extinse, de unde un conflict intre libertati.
Astfel libertatea in cea mai larga conceptie, cuprinzand realizarea umana neconditionata a oricarei posibilitati, este posibila numai intelectiv, nu si factual, asta insemnand ca poti gandi orice si oricum vrei, in limitele imaginatiei, dar realiza efectiv numai o parte din ce gandesti.
In consecinta peste libertatea principiala, extinsa, de a face orice, se suprapune libertatea responsabila, a initierii acelor actiuni care nu afecteaza in nici un fel libertatile responsabile ale semenilor.
Libertatea extinsa, neconditionata, a omului, de a face orice, este numita cumva impropriu ‘liber arbitru’, asta implicand pre existenta unei strategii de evaluare si control al propriilor acte, in fiecare om matur si normal psihic, dar numai in el, ne existand instante externe, autonome de individ, care ii limiteaza aceasta libertate.
-Daca omul este o creatie naturala, a materiei, a legilor materiei, libertatea lui principiala si responsabila, logic deriva din modul de regularizare interactiva micro si macroscopica a lumii fenomenale de legile naturale, astfel este inevitabil conditionata de legitatea naturala, cauza oricarei forme, proprietati, interactii.
Dar daca omul este creat divin, este el oare absolut-neconditionat liber mental si efectiv, depasind in amplitudinea libertatii omul material, sau este inca mai putin liber?
Daca omul ipotetic creat divin ar fi cauza unica a propriilor ganduri, acte, afecte, daca ‘ar fi cauza siesi’ cum spune filozoful, am intra in contradictia neparticiparii creatorului divin la creatia si sustinerea continua a operei sale OM.
-De aici necesiatea dependentei totale a individului, a tuturor actelor sale de creatorul absolut, in sensul ca tot ce individualizeaza senzorial, gestual, mental, emotiv omul, tot ce ii intra in constienta, se realizeaza numai prin creator, este trecut prin filtrul actiunii creative divine.

-In aceasta situatie omul creat divin nu are ‘liber arbitru’, nu poate actiona neconditionat, el face numai ce i se permite sa faca. Omul creat divin nu poate simti, actiona corporal si mental prin el insusi, el isi primeste in totalitate personalitatea prin creator…
Este acest rationament plauzibil?
Pentru unii da, pentru altii nu…

MASURA ESTETICA

 
Tehnic a masura insemna a compara si cuprinde o entitate aleasa ca etalon, in alta entitate de acelasi fel. Masura este tehnica, precisa, cand foloseste acelasi etalon, ea indica cu precizie raportul cantitativ intre doua modalitati, fie ele concrete sau abstracte.
Omul este un instrument de masura universal, este masura tuturor lucrurilor, cum a spus un filozof acum cateva milenii.
Omul masoara totul in lumea sa, masoara natura, fiinta sa, a semenilor, masoara calitativ si cantitativ, adica evaluant estimativ, evaluant cantitativ, matematic.
Putem spune ca omul masoara totul prin cateva tehnici de masura si etaloane cantitative-calitative pe care vom diferentia conventional.
Prima si cea mai importanta este masura intelectiva, rationala, logica, care poate fi calitativa si cantitativa. Masura intelectiva, rationala, stabileste rapoarte intre diferite entitati, intre altele stabileste si caracteristica unei multimi de afirmatii, stabileste coerenta lor, precizia lor, corectitudinea lor, probabilitatea lor.
Masura rationala cantitativa este precisa si reproductibila.
Masura rationala calitativa este ambigua, are fluctuatii procedural evaluante, dependent de performanta logica a celui care o aplica, de informatiile la care are acces, de modul cum le intelege.
O foarte importanta masura calitativa a omului, a fiecarui om este masura estetica, sau evaluarea estetica, senzorial, senzual, emotiv apreciativa, a indiferent ce.
Masura estetica este calitativa, dar de regula este insotita si de o masura rationala, de o analiza a criteriilor si conditiilor de aplicare a unei masuri calitativ estetizante.
Masura estetica cu toata rationalitatea ei variabila, este personala, aici nu exista etaloane standard, sau exista atatea etaloane evaluante cati oameni sunt.
In masura estetica apar cele mai mari diferente evaluante si asta se poate constata usor daca ai la dispozitie estetizarile unui numar de indiviazi, asupra acelorasi obiecte sa le spunem ‘artistice’, posedand in ele parametrul conventional ‘frumusete’.
Omul estetic poseda un etalon evaluant personal flexibil si rigid, adica el poate invata sa aplice o masura estetica, poate re invata sa aplice alta masura aceluiasi camp estetic, sau dupa ce intra in posesia uneia, nu mai poate, nu mai vrea sa invete alta.
Rigiditatea estetic evaluanta, adica pastrarea criteriilor evaluante, de regula inconstiente, este majoritara, ea se poate observa bine pe facebook, unde zeci, sute, mii de indivizi, isi exprima preferintele estetice asupra unei mari diversitati de obiecte, subiecte, opere de arta de toate felurile.
Putem spune ca exista etaloane estetic evaluante mai bune si mai putin bune?
De regula raspunsul este afirmativ, dar trebuie sa fim atentii la detalii.
Lumea unde suntem poseda o extrema diversitate de forme, calitati, miscari, interactii.
Societatea este si ea un domeniu creativ estetizant de o uimitoare varietate, ea cuprinde relizarile tuturor oamenilor, utilizabile in diferite feluri, provocand diferite satisfactii.
Cu o singura masura estetizanta, multe din formele si evenimentele naturale ori societale nici nu intra in orizontul estetizant al unui individ cu un anume etalon estetizant, sau priemsc o masura negativa, sunt aruncate in zona ‘uratului’, a obiectelor fara calitati estetice. Este nevoie de o larga variatate de criterii estetizante, care sa acopere aceasta diversitate.
Ceace putem admite este performanta variabila a indivizilor estetizanti de a evalua acelasi obiect estetic-artistic, creat de om.
Majoritatea operelor umane de arta, de calitate, poseda mai multe niveluri creativ estetizante, iar estimatorul estetic nu le poate cuprinde pe toate, fara o extrem de ampla sensibilitate evaluanta dublata de un antrenament estetizant indelungat, de o eruditie estetic evaluanta, greu de insusit.
In concluzie in arta omul isi dovedeste limita masurii estetizante, uneori o limita severa, exprimata prin incapacitatea lui de a identifica continutul estetic, adica simplu spus ‘frumusetea’ unei anume opere de arta, a carei viziune estetizanta introdusa de creatorul ei, este straina evaluatorului, nu intra in campul sau estetizant apreciant calitativ.

Page 1 of 712345...Last »