Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

ISTORIE

ISTORIE

 
Sa dam timpul inapoi cu trei milenii. Erau oamenii atunci? Evident erau si isi faceau de lucru in toate felurile. Prin munca isi asigurau cele necesare vietii, se distrau, se luptau, isi construiau unelte iar prin unele cele necesare. Se indragosteau cand erau tineri, se si detestau cu sau fara motiv catre maturitate, se intreceau pasnic in putere si abilitate, stiau sa se joace in cateva feluri, disputau si jocul necrutator al violentei care ucide, pentru o anume suprematie, unde cel invins era de multe ori cel mort. Pentru echilibru sufletesc credeau in zei, in super fiintele care faceau oamenii si le trageau sforile vietii si mortii, ca la marionete, animandu-i in diferite feluri placute sau cumplite. Dar cei vechi isi acceptau soarta cu resemnare, stiind ca nu te poti juca, nici lupta cu zeii, ce vor ei aia se intampla iar aici nu au loc proteste, revolte, greve.
Sa dam ceasul inainte cu un mileniu. Anul 1.
A aparut ceva deosebit? Nu chiar. Poate s-a schimbat centrul de putere politica pe ici pe colo, sau au aparut religii noi, cum ar fi crestinismul, dar viata de fiecare zi era cam la fel. Aceleasi iubiri si uri si admiratii si temerii si sperante si deceptii, ca oricand si peste tot.
Aceleasi unelte, arme, feluri de actiune, de distractie, de agresivitate sau cooperare, aceiasi oameni scufundati in alt timp nu prea diferit de timpul mileniului trecut.
Sa mai mergem doua milenii catre viitor, sa intram in prezent, sa ne situam in lumea noastra.
E vreo diferenta de mod de viata, de mod uman? Da vom raspunde toti, este o mare diferenta. Ce fel de diferenta?
Acum raspunsul la intrebare depinde de cel intrebat, de ce fel de om este el. Pentru orice om actual diferenta intre omul prezentului si cel de acum dou milenii poate fi distinsa prin accesul la istorie, la cele ce stim despre cei din timpurile trecute si stim cate ceva.
Stim ce unelte aveau, ce fel de adaposturi, de arme, chiar de imbracaminte si podoabe. Stim ce viata politica si sociala aveau, ce discutau intre ei, ce interese aveau, ce fel de unelte construiau , ce fel de opere de arta stiua sa faca. In politica nu se deosebeau foarte mult de noi, in viata sociala poate distingem diferente, in tehologie prin uneltele foarte simple actionate cu forta muschilor erau extrem de incapabili, de primitivi am putea spune.
Dar in arta cei din trecut erau maturi, erau la fel de maturi ca artistii actuali. Artisti de acum doua milenii inventasera toate genurile literare si le exersau cu virtuozitate, deasemeni erau maestri in teatru si aici excelau in toate genurile dramatice. Erau mari filozofi, mari poeti, mari muzicieni, mari pictori, sculptori, mari arhitecti.
Se pare ca in arta cu toata diversitatea de variante de expresie ale prezentului nu suntem suficient de evoluati incat sa ne uitam cu suficienta sau superioritate la cei dinainte noastra, dimpotriva.
Si totusi care este diferenta marcanta pe care o remarcam toti in raport cu omul trecutului?
Ea este data de tehnologie, de performanta uneltelor noastre care au facut un urias salt de capabilitate functionala, abia in ultimele doua secole. Ultimul secol a fost exploziv, a schimbat surprinzator si decisiv societatea si viata individului. Inventia sursei de energie autonoma, activarea uneltei printr-o sursa proprie de energie, a scapat omul de efortul fizic sistematic, intens si umilitor, de sclav al uneltei. Unealta actuala trebuie doar comandata, ea posda propria energie, iar cele mai moderne unelte, cele apartinand viitorului, se pot comada singure, se pot programa sa faca o multime de actiuni specifice, fara interventia omului. Inca de pe acum se cauta metode de a aloca uneltei potential decizional, a o face inteligenta, capabila sa actioneze singura, ca un om, sa isi orienteze potentialul interactiv dependent de mediu, de anumite pre conditii specificabile sau predictibile progresiv, sa actioneze ca un om competent si constient.
Prin stiinta si tehnologie prin intermediul cunoasterii fomale, a uneltelor si instrumentelor realizabile cu aceasta oculta cunoastere stintifica, omul actual s-a instalat in cu totul alta realitate decat omul trecutului departat. Universul mileniilor trecute avea dimensiunea pamantului, stelele erau niste puncte luminoase, nste gauri in bolta prin care intra lumina divina, alte planete se invarteau numai in jurul pamantului, centru al universului.
Abia acum incepem sa ne dam seama ca masura umanitatii noastre este proportionala cu masura dimensiunii si complexitatii legic interactive a universului in care ne situam, dara ceasta constatare este inca prea tehnica, prea complicata pentru majoritatea oemanilor, care practic traiesc tot in universul mileniilor trecute, unde pamantul si soarele erau si inca sunt totul, restul sunt capricii ciudate si inutile ale omului de stiinta actual, excesiv de curios.
Ceace deosebeste prezentul de trecut este saltul enorm de calitate, viteza, confort si volum, al transportului modern, al comunicatiei, al capacitatii de procesare tehnologica a materiei. Uneltele actuale au o diversitate dar si complexitate structurala si functionala uluitoare, care ar bloca mintea celui mai mare filozof sau inginer antic, care blocheaza si mintea omuli cotidian daca il pui sa le inteleaga, dar cine il pune?
Stim sa ne folosim de telefonul actual, de calculator, de televizor, de tot felul de dispozitive complicate doar apasand pe niste butoane, sau activand intreupatoare, iar rezultatele ne distreaza sau ne servesc fara sa ne putem desueta intrebare CUM?
Poate nici odata in trecut nu a fost atat de mare distanta intre creator si utilizator ca in prezent. Evident si trecutul a avut geniile lui tehnice, stintifice, culturale, politice, dar geniul stintific si tehnologic actual este extrem de straniu, de departat de mintea omului oarecare. Stiinta actuala are la baza matematica actuala, iar despre matematica actuala nu poti spune ceva relevant fara formule, fara demonstratiile formale, iar formulele si demonstratiile matematice folosind limbajele formale nu spun nimic unei minti incapabile sa le intelaga si manipuleze demonstrativ.
Si ce e rau in asta? ar putea intreba ignorantul cunoscator orgolios, care isi poate cumpara de toate, poate folosi dezinvolt toate tenhnica moderna, fara sa stie, fara sa fie nevoie sa stie, cum actioneaza ea? -E rau in multe feluri, prin efecte, dar despre ele nici un cuvant.
Omul politic actual e si el un om standard care de regula nu intelege ce face omul de stiinta, ori tehnologul modern, nici nu il intereseaza, el vrea economie diversa, moderna, supra abundenta, vrea arme moderne cat mai distrugatoare, vrea performanta maxima in toate pentru a ramane la putere. Omul actual fara specializare superioara, fara sa isi dea semana, si-a schimbat statutul din sclav al uneltei pe care o actiona pana la epuizare prin corpul lui, in robot care doar comanda prin butoane tot felul de unelte roboti magice, fara sa stie cum functioneaza. Omul actual fara cunostiinte deosebite se afla tot in universul cu pamantul in centru si soarele dandu-I ocol, si asta nu pare a il deranja in nici un fel.
-Daca pot lucra undeva, daca primesc mijloace sa imi cumpar cele necesare, chiar si cele dorite, ce altceva mai e important, inteba el? Si are dreptate, ce altceva mai are importanta daca poti trai decent in lumea ta, daca poti iubi, merge la spectacole, in excursii, daca poti vedea spectacolul lumii tale si iti spui cu mandrie:
-Si eu fac parte din el!!!

SOCIETATE

SOCIETATE

-Cu toate ca o criticam si injuram in toate felurile, ne rafuim intre noi si mai ales cu reprezentantii de noi alesi, care ne conduc, sau asa pretind ei, SOCIETATEA este mai apropape de noi si are un rol mai important, decat familia, ea ne este si mama si tata si oricine sau orice altcineva.
-Societatea tot prin reprezentanti specializati, (totul fiind realizat in societate prin specializare operanta si decizionala) ne ajuta sa ne nastem, ne invata sa vorbim, sa folosim limbajul pentru a invata multe alte lucruri, ea ne ofera tot felul de informatii, ne invata sa actionam satisfiant si ne recompenseaza, sau condamna, cand suntem rai cetateni.

Societatea ne vindeca cand suntem bolnavi, ne pune la treaba cand suntem sanatosi, ne invata sa fim sentimentali si ne ofera un partener asupra caruia sa ne revarsam cu tandrete sau furie sentimentele.
-Prin iubire trecem toti, prin recunostiinta extrem de putini, ura e la fel de raspandita si temeinica ca si iubirea, cineva spunand ca este finalul ei nefericit.
-Fara societate omul modern nu mai poate.
-Au trecut milenii de cand a ‘homo sapiens’ s-a rupta de singuratatea atot suficienta a animalului si a fost conditionat rapid sa apeleze sistematic la altii pentru a il distra, hrani sau repara.
-Tot de milenii oamenii au creat spectacole divese, clasificabile mai tarziu in genurile : drama , comedia si tragedia, toate fiind variante ale vietii reale, dar punse in scena de profesionisti ai prefacatoriei.

-Societatea face de toate, ea face unelte, creaza o multime de meserii distinct utilizante ale uneltelor, ofera o enorma multime de servicii, ne transforma si pe noi oamenii, in niste super unelte si servicii constient specializate si ne pune la treaba si daca nu vrem.
-Tot societatea ne inchide pe fiecare intr-o colivie personalizanta unde ne simtim bine, foarte bine, atunci cand credem ca nu mai e nimeni ca noi.
-Dar din pacate suntem doar o copie, suntem un exemplar scos din matrita individuanta societala, reprodus in milioane de exemplare necesar asemanatoare.
Avand chip diferit, varste diferite, conditii si rezolvari intelective sau afective personale, ne credem un unicat, ignoram asemanarile si punem pret pe deosebiri, cauza principala a aliantelor si conflictelor de toate felurile.

-Va veni oare candava timpul cand vom sparge lacatul temitei social individuante, vom invata sa ne transformam in ‘OMUL UNIVERSAL’, cel care stie totul, poate totul, omul suficient siesi, omul cunoscator de sine, vizat ca ideal de filozofia orientala, sau lanturile individuant societale sunt vesnice, ele tin pana la sfarsitul universului, cand se topesc toate, pentru a fi iar turnate in alta matrita univers, alta matrita societate, alta multime de matrite personalitate, dependente societal!!.

RELATIV

RELATIV

Cuvantul-sensul ‘relativ’, este absolut, are o aplicabilitate universala. Insasi libertatea, starea ganditab absoluta, total deconditionanta, este relativa, este inevitabil conditionata, dar in multe si diferite feluri.

-Sa o luam de jos in sus.

-Un copil se simte liber cand are jucariile preferate, se joaca cu jucariile preferate, cand vrea, cat timp vrea, cu prietenii sai, cu partenerii de joaca preferati.

-Un adolescent introduce in dimensiunea libertatii sale, pe langa libertatea actiunii si libertatea afectiva, adica posibilitatea de admira, place, iubi, pe cine vrea, a fi prieten cu cine vrea. Dar in libertatea afectiva intra ‘relativitatea’, manifestata prin imprevizibil, prin conditie. Daca cel pe care il vrei prieten, sau il iubesti si te simti liber cand il iubesti, nu raspunde la fel, efectul e demolant, el inlatura orice fel de senzatie sau conceptie de libertate, inchide individul in temnita suferintei, din care nu poate iesi, chiar daca nimeni nu il tine acolo. In temnira-suferinta te inchizi singur, dar nu poti sa iesi fara acordul altuia, care paradoxal nu te-a bagat acolo, doar a vrut sa fie si el liber, iar oferta prieteniei tale, sau dragostea ta, era pentru el-ea o intemnitare, o limitare a libertatii sale.

-Omul matur este posesorul unei idei de libertate mai diversa, mai complexa, mai spectaculoasa, dar si mai greu de realizat. Adultul standard stie sa faca ceva, a invatat in adolescenta ceva si vrea sa aplice cunoasterea sa, sa primeasca ce crede el ca merita, sa fie liber prin primirea recompensei la efortul lui.
-In lumea moderna exista sute de calficari-profesii diferite, de actiuni diferite fiecare cu efectul si recompensa ei.
-Un om de stiinta competent se considera liber daca cerceteaza ce tema vrea, daca I se ofera mijloacele materiale si informationale ajutatoare, dar mai ales daca ii vin idei, daca ideile se finalizeaza, sunt transformate in explicatii stintifice ale subiectului cercetat, chiar in teorii stintifice noi si corecte, teorii care probabil trezesc adimiratia, sigur provoaca invidia confratilor.
-Dar mai putin admiratia, mai mult invidia celor din acelasi club cu tine, te fac sa te simti liber, foarte liber.
Daca ipotetic acest OM foarte inteligent, competent, inventiv, acest om de stiinta este obligat sa faca o munca de functionar, o munca de rutina, toate libertatea lui s-a transformat in praf si pulbere.
-Dar un om cu pregatire de functionar si cu minte proportional creativa se simte liber cand isi valorifica competenta de functionar.
-Functionarul, omul actiunii de rutina se simte si mai liber daca este platit bine, se simte foarte liber, daca in timpul liber are resursele de a isi face diferite placeri, oricare ar fi ele, a se simti si activ si emotiv liber.
-Libertatea este accesul la preferintele proprii, fie ele, actiuni si recompense, exprimate ca senzatii, emotii, sentimente apreciate, dorite.
-Libertatea este accesul la un mod de viata, la acea societate-lume, pe care o intelegi, unde este nevoie si de tine, unde poti intra, poti actiona, unde esti apreciat si rasplatit pentru actele tale, unde esti recunoscut ca OM, cu dreptul recunoscut la propria libertate, gandita si cucerita prin eforturi proprii, prin capacitatea de a te manifesta ca individ distinct competent, care isi poate nu doar gandi dar si cuceri propria libertate.
-Libertatea este o colivie unde te simti bine, unde vrei sa stai, unde vrei si poti sa si faci ce iti place, poti simti emotia, sentimentul preferat.
-Lipsa libertatii este alta colivie care chiar cu gratii de aur si toate amenajarea interioara imaginabila, tie ti se pare odioasa, cand tu vrei altceva, te vrei alt undeva, in alta colivie mult mai modesta, unde toate sunt cum le vrei, unde nimic nu este impotriva ta, chiar daca noua ta colivie-libertate, pare altuia, cu alte performante, cea mai ingrozitoare pedeapsa.

CELE PATRU VARSTE

VARSTE

-Ca orice fiinta omul parcurge patru etape, patru varste, copilaria adolescenta, maturitatea, batranetea.
-In copilarie doar primesti: corpul, controlul corpului, senzatiile, limbajul, emotiile, sentimentele.
-In adolescenta incepi sa dai, sa treci teste prin care confirmi ca esti capabil de ceva, sa dai ceva, esti capabil sa te vrei capabil sa oferi cat mai mult, sa asumi efort fizic si mental intens si sustinut in vedera unui scop, unei primiri proportionale.
-In maturitate incepi sa dai si primesti sistematic, daruirea si recompensa sunt modul tau de viata.
De regula primesti proportional cu cat dai, dar sunt si exceptii.
-Batranerea e si ea un examen greu, poate cel mai greu, in care iti darui fiinta, darui puterile ei, adica pierzi progresiv parti din tine, din performantele tale corporale si mentale, pierderi care te pregatesc pentru ‘ultima daruire’.
Sunt doua daruiri si doua primiri, o daruire catre semeni, catre societate si o primire de la ei, o primire a mijloacelor de sustinere, de satisfacere a nevoilor,
-O daruire catre tine si o primire de la tine.
-Daruirea catre tine pretinde sa faci efort sa iti atingi limitele personalizarii creative, sa faci atat cat poti cu tine ca unealta, obtinand ceva de la tine, pentru tine si pentru altii.
-Primirea de la tine e cel mai de pret dar, este primirea performantei corporale sau mentale superioare, la alegere, a capabilitatii de a intelege bine si controla ceva din lumea unde te afli, a folosi acest dar-cunoastere-control, pentru a produce valori necesare tuturor.
-Aproape orice om isi inseala intr-o anume proportie varstele, mai ales cele de mijloc, ne invatand sa invete, sa se daruie in adolescenta, ca efect ne daruind prea mult la maturitate, iar rezultatele sunt intristatoare, sunt siruri de dezamagiri si asteptari mai ales de la altii, asteptati ne implinite, inevitabile.
-Totusi fiecare om este suficient de capabil sa daruie pentru a primi atat cat sa fie multumit, pe diferite intervale de timp.
Uneori primeste suficient de la semeni mai ales, pentru a fi chiar fericit, sau ce putin asa declata el si poate are dreptate.
Primirile de la tine nu aduc ‘fericirea’ in sensul ei comun de emotie intensa.
Darul tau catre tine este omul surpriza, ‘ omul creativ capabil’, ascuns in tine si pe care prin daruire catre tine, l-ai eliberat…

A FI LIBER

A FI LIBER

-Oricat ar parea de curios IDEEA DE LIBERTATE, STAREA LIBERTATE, sunt intelese gresit.
-Numai neliber fiind, adica cumva negativ dependent, (pentru ca exista si dependente pozitive, cum ar fi dependenta de bautura sau de alt drog, care iti dau impresia ca esti liber), vrei sa fi liber, sa inlaturi dependenta, sa intri intr-o anume stare preferata, satisfianta.
Cat timp posezi starea satisfactie, cat timp consumi combustibilul care o ofera, esti liber, nu mai vrei altceva, apoi o iei de la inceput, cauti alta initiativa, iar te vrei liber
– Libertatea este premiul primit la rezolvarea unei nevoi-conditionari autentice sau false, dar numai pe termen limitat.
Foamea, setea, nevoia de deplasare, de adapost, actiune, comunicare, spectacol, sau creatie, sunt conditionari metabolice sau mentale, sunt pretexte ale libertatii si devin libertati efective, cand sunt implinite.
In aceasta perspectiva stramba a simti foame, sete, nevoie de dialog, de actiune, de afectiune, sunt constrangeri, sunt lipsiri de libertate, iar accesul la hrana, deplasare, dialog, actiunea sau afectiunea dorita-primita, sunt intrari in libertate, manifestari de libertati.
Omul standard este un complex de obiceiuri, de dependente si moduri satisfiante, de automatisme corporale, senzoriale, senzuale, intelective, emotive, intr-un cuvant de asa numita ‘mentalitate’, sau ‘ecuatie individuanta’.
-Acestea particularitati activ personante sunt izvoarele nelibertatii si libertatii, ele impulsioneaza individul sa le satisfaca, sa se elibereze de presiunea prezentei lor, dar intr-un mod neliber, adica sa se desprinda de o stare proprie nedorita, conflictuala si sa intre intr-o alta stare proprie dar prietenoasa, placuta, apreciata, sa largeasca o legatura care se va strange iar, nu sa o inlature definitiv.
-Nici un om normal nu vrea sa fie cu totul altfel, sa nu mai aiba corp, nevoie de hrana, de diferite obiecte si servicii, de dialog, de actiune, de comuniune cu semenii sai, cu lumea sa, sa fie doar o super constienta goala de continut, suspendata in vid.
-Fara caracteristicile individuante, metabolice, conceptuale, afective, fara sumumul de trasaturi care ne definesc, am fi o fiinta complet autonoma, independenta, o fiinta auto suficienta siesi, dar in nici un caz libera, pentru o asemenea fiinta nu vrea sa fie altfel decat este, ea fiind in ‘identitate de sine’, cum spune filozoful.
-Nelibertatea si Libertatea sunt moduri active polare, ele implica stresul unei tensiuni negative si invingerea lui prin act specific, pentru un interval de timp.
-Nevoia de liberate indica prezenta constrangerii, iar libertatea este actul inlaturarii ei, este situarea celui eliberat, intr-o stare satisfianta preferata, maxim preferata la un moment dat.
-Nu poti sa te vrei simultan liber in doua alternative preferante diferite, fara a crea un conflict intre libertati, conflict poate fi mai frustrant decat presiunea unei nelibertati specifice.
Paradoxal orice libertate este situarea numai in interiorul unei alte ‘nelibertati-dependente’, dar acceptate, dorite, pozitive.
-Spre exemplu vrei sa spui sau faci ceva interzis, iata o ingradire a libertatii, iar a spune-face ce vrei, chiar riscand alta libertate, indica cucerirea unei libertati.
Dar oare te-ai intrebat daca libertatea ta, adica satisfactiile tale, sunt libertati-satisfactii si pentru altul.
Daca ai o mintre mediocra, daca nu iti place sa iti pui si rezolvi probleme tehnice, artistice, sociale, politice, religioase, etc, daca nu iti place sa gandesti interogant si rezolutiv, atunci libertatea ta insemna de regula o anume actiune rutiniera preferata sau o distractie preferata, insemna sa fi cumva emotivat pozitiv, evident de altul, adica pe sema impunerii unei constrangeri celui care te distreaza.
-Dar o minte puternica, activa, inventiva ar considera odioasa, insuportabila, libetatea ta banala, monotona, repetitiva ar considea ca este cea mai cumplita pedeapsa si ar face tot ce ii sta in puteri, sa nu fie obligat sa o experimenteze.
-In consecinta cand te consideri tu liber, altul se considera profund neliber, agresiv neliber, chiar injositor neliber, si ar incerca orice sa inlature cat mai rapid acea contrangere-suferinta, care pe tine te incanta, te relaxeaza, iti da senzatia libertatii…
-Paradoxal esti liber cand esti neliber, adica esti implicat-ocupat intr-un mod placut, si invers, esti neliber cand esti liber sa faci ceva ce nu iti place, nu vrei sa faci…

nimic

NIMIC

Simplificat ‘Nimicul’ este lipsa absoluta, lipsa, adica non prezenta, absenta oricaror caracteristici.
-Dar caracteristicile, atribuirea de caracteristici, implica prezenta unui ceva foarte complex, plin de calitati, care sa le discrimineze, de unde am putea conclude ca nimicul cu toata nimicnicia lui, este creatia unui ceva autentic.
-Noua Problema este cum putem explica prezenta unui ceva, prin ce act creativ?
-Nu putem decat sa admitem eternitatea unui ceva, iar daca acel ceva este continuu creativ numai astfel sustinandu-se pe sine, el trebuie sa fi ajuns infinit divers, deasemeni non caracterizabil, sa piarda caracteristica a ‘ceva’.
-Pe de alta parte din nimic nu iese ceva, nimicul nu prolifereaza in ceva diferit de nimic.
-Asta o stiau oamenii de milenii.
-Dar daca inversam relatia, daca nimicul este si ‘ceva’ si ‘nimic’?
Asta ar explica cum pot apare caracteristici si negari de caracteristici, fara sa existe un ceva autentic, diferit de nimic.
Si asta e o intebare foarte veche, la care raspunsurile sunt obscure.
Ne putem inchipui oare nimicul fiind un ceva?
-Avem un exemplu la indemana.
-Constienta pare un nimic, dar este plina cu de toate, insa creierul e gol de multimea de ceva prezente in constienta, este un ceva diferit.
Deasemeni nici constienta nu e ‘un ceva distinct’, identificabil in creier, sau macar ‘o stare a creierului’., -Constienta pare un nimic exemplar, purtator a ceva.
-Putem risca relatia inversa care argumenteaza prezenta a ceva in nimic, adica creierul este o stare a constientei, lumea este o stare a constientei, ambele sunt tipuri de ‘ceva’, purtate in nimicul constienta .
-Creierul este un ceva, lumea este si ea un super ceva, iar daca sunt sustinute de constienta, care pare a fi un nimic, exemplificam cumva posibilitatea ca nimicul sa sustina ceva. Totusi putem golii constenta de toate ‘modurile ceva’ si inca ramanem constienti de ceva, constienti de posesia sinelui, a eului nostru, a identitatii noastre pure, numai in posesie de sine, in posesia recurenta a posesiei de sine.
-Sa fie EUL autorul constientei, sau constienta creatoarea eului?
-Asta e intrebarea.
-Sa existe oare un nimic superior nimicului ‘constienta’, sa fie ‘eul’ un super nimic, autorul tuturor nimicurilor, inclusiv a nimicului constienta, capabila sa preia ceva.?

NAVA TEMPORALA

Nava temporala

Lumea noastra e plina de miscari de toate felurile, dar toate miscarile, toate schimbarile sunt situabile si controlabile numai in spatiu. Obiectele nevii, mari sau mici, fiintele, dispozitivele cu potential cinetic facute de om se misca in spatiu, se deplaseaza isi schimba pozitia unele in raport cu altele. Existenta si miscarea sunt proprietatile fundamentale ale lumii materiale. Miscarea genereaza schimbari de toate felurile in sau intre corpurile materiale fie ele nevii sau vii. Miscarea existentiaza, ea aduce in existenta mereu alte entitatii. Fara miscare nimic nu exista, existenta fiind o continua transformare incepand cu prima miscare a intrarii in existenta, continuand cu seria de miscari ale manifestarii existententului, finalizand cu ultima miscare a iesirii din existenta a unui corp neviu sau viu, cu descompunerea lui in particule mai mici si imprastierea lor in spatiu, urmata de o noua existentiere, de compunerea si miscarea altui macro obiect.
Miscarea se desfasoara in spatiu dar este posibila prin ceva diferit de spatiu, prin magicul parametru numit timp. Trebuie spus ca spatiu si timpul sunt referentiale invizibile, non perceptibile. Noi identificam prezenta unui obiect material in spatiu prin volumul lui, prin spatiul ocupat, dar nu spatiul insusi. Timpul e si el identificabil prin miscare, prin schimbari de diferite feluri ale obiectelor, in sau intre obiecte.
Spre deosebire de referentialul spatiu care este investigabil, in sensul ca o distribuitie de obiecte in spatiu poate fi observata, referentialul timp este imprevizibil, niciodata nu putem anticipa evolutia unei miscari desfasurate si observate pentru prima data. Din imprevizibilitatea temporalitatii, a distributiei formelor si interactiilor in spatiu si timp, existenta temporala a fiecarui obiect sau a fiecarei fiinte este si ea imprevizibila. Existenta unei fiinte este continuu influentata de timp, sistematic pusa sub semnul incertitudinii de o miscare imprevizibila si agresiva care o poate rani sau scoate din existenta ca fiinta. Datorita necunoasterii precise a continutului temporalitatii, oamenii au dorit de secole , poate de milenii sa invinga aceasta bariera redutabila a ignorantei evolutive, sa poata merge in viitor, sa invinga timpul, sa ii sparga bariera de imprevizibil, sa il spatializeze cumva, adica sa poata fi peste tot in timp, in orice viitor.
Dar rational calatoria in timp este imposibila daca universul este material si mai este intr-un singur exemplar asa cum o credem, exemplar care se misca continuu, se transforma in toate felurile, fara oprire, majoritat imprevizibil. Viitorul, adica o realitate a viitorului, un univers al viitorului nu exista, nu a intrat in existenta, iar trecutul universului, a oricarui interval de univers nu mai exista, el a iesit din existenta. De fapt viitorul intra permanent in existenta, devine prezent, dar aceasta actualizare a viitorului se face progresiv cu un anume ritm, ritmul interactivitatii materiei ritm in mare parte imprevizibil. Daca am putea cumva depasi un ritm temporal important pentru noil, daca ne-am misca temporal mai rapid decat viteza temporalitatii locale, daca am fi in avans temporal in raport cu un anume eveniment, daca am stii ce se va intampla, aceasta ar fi cea mai silentioasa si pretioasa cunoastere cu consecinte inevaluabile. Dar acest mod de gandire e fals, universul nu se schimba cu mai multe viteze temporale paralele, comparabil cu diferentele de viteza intre doua vehicule care se misca in spatiu. In timp nu sunt viteze de deplasare tempotala diferite, in sensul ca am putea folosi un anume eveniment cu un ritm mai rapid de schimbare ca vehicul pentru a depasi ritmul altui eveniment mai lent si ajuge in viitorul lui, in orice viitor dorim. In lumea noastra sunt ritmuri evolutive extrem de diferite, dar cumva sunt cuplate cu acelasi timp, astfel nu ne putem desprinde de un ritm evolutiv lent si cupla cu unul rapid, facand din interactivitatea temporala un vehicul prin care ajungem in orice viitor al oricarui eveniment.
Si totusi exista exista o nava temporala, pe care suntem imbarcati inca de la nastere, si ne deplasam cu ea pana la ultima clipa a existentei noastre.
Aceasta nava temporala este constienta omului, este acel subtil spatiu si timp subiectiv, in care captam continutul spatiului si timpului obiectiv, natural, presupunand ca exista il il facem accesibil fiintei noastre, mintii noastre. Ca omul se misca in timp si inca accelerat, din ce in ce mai rapid nu este nici o indoiala. O lume fara fiinte vii se schimba si ea dar foarte lent, unele schimbari se intind pe milioane de ani, Chiar si o lume a fiintelor se modfica lent, daca ele nu poseda vehicolul constienta, sau nu o constienta de tip uman, o constienta creativa, transformanta de realitate si individ, o constienta accelerat cunoscatoare, accelerat temporizanta. Pe pamant au existat animale preistorice, au existat dinosauri pe intervale de timp de sute de milioane de ani, dar ritmul schimbarii de atunci a fost foarte lent, pentru ca dinoasaurii nu aveau nici o contributie la acest ritm. Constienta ingusta a dinosaurilor ii ajuta numai sa isi caute hrana daca erau ierbivori, sau sa se lupte intre ei daca un dinosaur era hrana pentru altul, dar nu mai mult. Iar cand a venit un eveniment catastrofal au disparut destul de rapid toti
Cand a intrat omul in existenta, in scena spatio temporala starea planetei a inceput sa se schimbe din ce in ce mai rapid si ireversibil. Omul este o fiinta nelinistita, permanent in cautare a ceva mai mult sau mai putin necesar lui. Dar spre deosebire de dinosauri sau alte fiinte primitive care cauta si uneori gasesc ce le trebuie pentru supravietuire, omul a invatat sa isi faca singur cele ncesare, sa nu astepte darurile naturii, care este ea generoasa, dar nu in orice moment si in orice proportie. Omul este creativ, prin trei functii caracteristice numai lui, adica constienta ampla, ratiune si imaginatie. Omul are o vechime de sute de mii de ani ca specie, dar viteza performantei lui cognitive creste rapid, neliniar, astfel incat in ultimele secole a acumulat mai multa cunoastere, adica potential de schimbare optionala a lumii lui, decat in sutele de mii de ani de istorie. Omul actual incepe sa fie ingrozit de ritmul deplasarii catre un viitor agresiv, de ritmul cunoasterii lui, de ritmul schimbarilor pe care le produce in lumea lui, de amploarea modificarii in rau a planetei, de degradarea ei tot mai rapida, ajutat de uneltele lui din ce in ce mai eficiente, mai performante, de energiile din ce in ce mai mari pe care si le pune la dispozitie. Putem afirma fara sa gresim ca suntem prima nava spatiala de pe pamant, din istorie, dar in mod paradoxal nu stim in ce directie a viitorului ne indreptam, catre ce fel de viitor. Unii oameni fac o evaluare sumbra , negativa a viitorului umanitatii care ar putea fi intunecat pana la distrugator, daca am continua sa ne deplasam in ritmul actual, in directia actuala nedorita de unii oameni, a viitorului.
Altii sunt optimisti, ei spera ca omul din ce in ce mai capabil cunoscator si auto cunoscator, va reusi sa isi rezolve in timp util erorile de optiune a schimbarii, de directie a circulatiei temporale, de continut al dezvoltarii, ca va descoperi la timpul potrivit acea traiectorie temporala optima care ii va aloca perfectiunea umana maxima, inca nu e clar ce ar insemna asta, dar perfectiunea cu care ne vom intalni in viitorul candva prezent, va fi o perfectiune benefica care le va pune la dispozitie celor din viitor un alt viitor, un viitor sigur care ii va mentine in existenta, le ii va asigura un nou viitor, nu le va interzice la un moment dat orice viitor, nu le va intrerupe candva calatoria catre mereu alt viitor, sau ii va indrepta catre acel viitor fara viitor, catre un acident planetar catastrofal care il va scoate ireversibil din istorie, din existenta.

SPECTACOLUL TIMP

 

Intr-o definitie veche si simpla timpul este masura schimbarii, o masura dubla calitativa -subiectiva, perceputa ca o senzatie de asteptare, de curgere a ceva in tine si in afara ta, sau ca o curgere obiectiva inregistrata cu un instrument material distinct functional.
In gandirea clasica filozofica dar si stintifica, timpul era legat de spatiu, spatiul fiind suportul tuturor formelor, relatiilor si proprietatilor, iar timpul era acea noua dimensiune care aduagata spatiului permite formei sa se miste in diferite feleuri, sa isi schimbe relatiile si raport cu alte forme, sa isi modifice proprietatile. Ca suport al materiei, spatiul era ca si materia gandit ca o realitate existenta autonom de individ.
Si timpul ca masura a schimbarilor materiei situata in spatiu, era considerat independent de observator, el indicand modificari in si intre formele materiale, deasemeni admis autonome de individ.
Din alte puncte de vedere, unele cu vechime milenara, timpul nu exista, nu este o masura obiectiva a schimbarii, pentru ca in lumea noastra schimbarea este aparenta, subiectiva, iluzorie, dependenta de individ, este un efect al constientei limitate a celui incapabil sa preia si mentina in constienta un volum suficient de mare de forme si relatii pentru a intelege inexistenta timpului, subiectivitatea timpului, falsa impresie de timp, de curgere a timpului.
Am putea argumenta calitativ acest straniu punct de vedere folosind instrumentele moderne care pe langa numeroase aplicatii ne si distreaza.
Sa luam un film clasic, o inregistrare de imagini a unui anume eveniment. Filmul este o succesiune de imagini fixate pe un suport, care proiectate intr-o anume ordine si cu o anume viteza pe ecran si privite de un observator competent declanseaza in acesta spectacolul adica reconstituie evenimentul material inregistrat.
Perceptia senzorilor umani este limitata, potentialul reprezentant al mintii lui, adica constructia mentala a unei imagini este deasemeni limitat, astfel incat omul nu poate prelua simultan si constientiza distinct, in detaliu, corelandu-le intre ele, un volum prea mare de imagini diferite, de informatii diferite.
Aceasta limitare senzoriala si intelectiva obliga omul sa perceapa secvential procesele realitatii, adica sa inregistreze si identifice o imagine apoi urmatoarea, in continuare urmatoarele, viteza minimala de preluare a imaginilor de catre ochi, pentru a crea impresia de miscare este de 20-25 cadre-imagini pe secunda. Cu aceasta viteza sunt proiectate-schimbate pe un ecran imaginile filmului, pentru a desfasura un spectacol cinetic in mintea observatorului.
Acum sa ne imaginam un ecran foarte lung pe care sunt proiectate simultan in ordinea de inregistrare toate imaginile care alcatuiesc un spectacol film standard cu durata de proiectie de aproximativ doua ore. Un asemenea film poate contine in jur de o suta de mii de imagini, proiectate simultan intr-o anume ordine pe acelasi ecran.
Sa ne imaginam un superindivid care poseda atatia ochi cate imagini are filmul, personaj capabil sa priveasca simultan cu cate un ochi distinct fiecare imagine, sau sa admitem ca poseda un super ochi cu care poate inregistra simultan toate imaginile intr-o anume ordine, fiecare imagine avand un marcaj numeric care indica pozitia ei in film, astfel incat crierul personajului pe baza marcajelor creaza o superimagine unitara, pentru el inteligibila, a intregului film.
Sinteza unei superimagini compusa din zeci sau sute de mii de imagini asamblate intr-o anume ordine seamana cu constructia unui joc puzzle compus dintr-o multime de fragmente imagini incoerente, care conectate intre ele intr-o anume ordine genereaza o imagine unitara, coerenta.
Ipoteticul nostru personaj nu percepe nici o miscare in superimaginea continand ordonarea totalitatii imaginilor filmului, dar in posesia constientizarii acestei superimagini el are la dispozitie tot atata informatie, daca nu mult mai multa, decat spectatorul uman care observa secvential imaginile spectacolului. In consecinta mintea super capabila a personajului nostru intelege la fel de bine spectacolul ca si omul, dar il intelege intr-o varianta diferita, il intelege ca o simultaneitate de obiecte distinct si simultan relationate, pe cand omul il intelege ca o inlantuire ‘temporala‘ de imagini, succesiv relationate , relatiile cinetice intre imaginile in succesiune determinand continutul spectacolului, adica ce se intampla in spectacol, ce fac eroii, cu ce efecte.
Se spune ca universul a fost creat in totalitate, exploziv, simultan, de creatorul constient absolut, temporalitatea fiind incompatibila cu o creativitate total constienta.
Omul percepe succesiv o realitate presupus pre existenta independent de actul perceptiei lui, astfel incat radiatiile emise de formele materiale, (radiatii care percepute de ochi si reprezentate cerebral, genereaza imaginile subiective) pre exista autonom de individ si pot fi percepute de un senzor specializat.
Dar un creator trebuie sa creeze cumva dintr-o data tot spectacolul univers, acest tip de creatie nu poate fi secvential. Secventialitatea creativa implica ca ceva limitat sa fie intr-o constienta la un moment dat, apoi acel ceva sa dispara si sa apara inca ceva limitat dar diferit, iar inlantuirea acestor fragmente de realitate care apar si dispar, ar crea universul spectacol, similar proiectiei cadrelor unui film pe un ecran.
Creatorul absolut in conceptia unor filozofi antici si clasici era-este numai constienta nimic altceva, dar o constienta speciala nelimitat creativa, capabila sa se auto populeze cu un volum nelimitat de modalitati, de imagini spre exemplu. In constienta absoluta nu poate aparea intai o imagine, apoi urmatoarea si tot astfel, asa cum apar imagnile pe un ecran, pentru ca o asemenea super constienta nu este alimentata cu imagini de o alta sursa, de la un senzor sau o memorie spre exemlu, asa cum constienta omului este alimentata secvential cu imagini de catre creierul cuplat cu ochiul, creierul fiind si autorul constientei.
Constienta absoluta depinde creativ numai de sine, astfel incat creativitatea absoluta implica creatia totala-simultana a unui spectacol univers, unde intreg spectacolul umple dintr-o data constienta absoluta, sau poate ocupa numai o ne semnificativa parte a ei, cum spun alti pretinsi cunoscatori.
Indiferent cat de ocupata este constienta absoluta cu universul creat, acesta este creat simultan, este alcatuit in totalitate nu progresiv cum credem noi. Acest univers ipotetic creat constient, contine toate detaliile care il compun, toti atomii, toate moleculele, toate stelele, toate evolutiile stelare si planetare, toate fiintele de pe toate planetele, toate componentele materiale si mesajele radiante cumva simultan create in constienta absoluta, componente ale caror detalii contin exact atata informatie cata difuzeaza din punct de vedere uman toate stelele, toate sursele radiante ale unui univers material temporal cu o vechime de 20 miliarde de ani. Inutil sa incercam sa evaluam cata informatie este distribuita simultan in constienta absoluta ocupata cu spectacolul univers. Sublinierm doar ca acest spectacol nu are temporalitate durata, el contine toate detaliile tuturor proceselor energo radiante si informationale din universul nostru, dar le contine simultan, nu succesiv.
Astfel daca ochiul unui om primeste un semnal radiant si il proceseaza succesiv traducandu-l intr-o succesiune de semnale electrice, communicate succesiv creierului, care la randul lui proceseaza succesiv mesajul neuronal si il converteste in reprezentarea imagine subiectiva.
Totalitatea acestor info stari senzorial si cerebral procesante co exista simultan in constienta absoluta dar nu pentru un singur ochi si creier, ci pentru mii de miliarde de ochi si creiere distincte, pentru toate fiintele constiente create si constientizate limitat simultan, de constienta absoluta.
Daca universul e un spectacol simultan initiat-finalizat pentru constienta absoluta, in acest univers exista cu necesitate si entitati superioare care pot prelua simultan fragmente mult mai mari din acest spectacol, care pot accesa intervale mult mai mari decat omul, din acest spectacol.
Omul citeste-parcurge succesiv temporal, cu toti senzorii cu o anume viteza, in imagine, sunet si restul, spectacolul univers simultan, dar alte fiinte pot citii mult mai rapid volume mult mai mari de informatii, ei circula mult mai rapid temporal, dar totusi temporal, prin acest univers, astfel incat ipotetic exista fiinte care exista simultan in trecutul, prezentul si viitorul nostru. Pentru om universul chiar privit temporal-microscopic, la scara constientei umane ultra limitate, are o extraordinara diversitate si frumusete, dar sa ne inchipuim cu cat mai divers si mai frumos este el pentru o super fiinta care preia simultan volume mult mai mari din acest spectacol, volume care se intind din punct de vedere uman pe ani, zeci, sute, mii de ani, poate si mai mult.
Cat de frumos trebuie sa para universul creatorului care il priveste, il absoarbe nu stim cum, dar tot dintr-o data si probabil este foarte incantat de propria super opera.

PERFECTIUNE

PERFECTIUNE

Se spune ca MARELE CREATOR ABSOLUT este Atot puternic si Bun, numai bun.
Ca sa isi confirme calitatile la inceput a facut o lume buna, perfect buna, lipsita de rau si a instalat-o intr-o gradina imensa plina cu toate deliciile. Dar primii oameni nu avea nevoie de hrana in perfectiunea lor trupeasca si sufleteasca.
In aceasta prima lume oamenii nu se iubeau, pentru ca iubirea este o discriminare pozitiva, adica preferi pe unul si ii ignori pe ceilalti, nu iti trezesc interes, iar ignorarea aproapelui e o fapta rea. Nici ura nu era acolo, pentru ca si ura e o discriminare negativa, adica detesti pe unul sau mai multi, iar ceilalti iti sunt indiferenti, asta nu e in regula. Nu erau nici prea destepti. Intreligenta are riscurile ei, cine stie ce le da prin cap celor care au ceva in cap.
Lipsiti de iubire si ura, de alte satisfactii care sa le consume atractiv timpul, primii oameni care pana la urma tot oameni erau, adica doritori de distractie de orice fel, se plictiseau ingozitor.
Ca sa faca ceva deosebit unii au gustat din fructele gradinii, experienta placuta si neplacuta. Fructele erau foarte gustoase dar toti au facut indigestie cu dureri de burta, din cauza materiei cu care corpul lor pur nu era invatat. Odata unul mai inventiv, calitate foarte rara, s-a uitat atat de mult la altul fara sa stie de ce, incat pana la urma acesta i-a devenit spontan antipatic si ia dat un pumn. Actiunea asta stranie l-a mirat foarte dar a constata ca are si partea ei buna, e o noutate, e ceva deosebit, ne mai facut.
Simtind durere cel lovit sa mirat si el de noua simtire si dupa ce a rationat profund, a inteles ca durerea vine de la celalalt, de la gestul lui. Fara alta analiza a dar si el un pumn primului, iar acesta simtind si el durerea a replicat la fel, de unde o bataie nu foarte indemanatica, dar indeplinita cu toata daruirea.
Altul plicisit si el a inceput sa observe corpul si miscarile unui semen a simtit ca admira pe cel privit si asa s-a declansat prima emotie pozitiva. Cei doi au explorat in continuare atractia si au descoperit ca poseda o multime de satisfactii ascunse, mult mai intense decat se asteptau. Asa a aparut dragostea.
Ura e mai simplu de explicat. Cand doi au iubit acelasi subiect, iar unul a fost preferat, evident cel refuzat a simtit o repulsie pentru cel favorizat si a imprumutat violenta de la primii ei descoperitori, sa se razbune.
In continuare oamenii au inceput sa aiba subiecte de barfa, despre tot felul de iubiri si uri reusite sau ratate, despre infidelitatea unor iubiti, despre razbunarile celor ne iubiti, despre tot felul de conflicte intre cei se se urau in iubire si se iubeau in ura, si tot asa.
In aceasta noua societate plina de opozitii, au aparut si alte specii de indivizi, anume cei ce inventau povesti de dragoste si ura, unele atata de ingenioase incat au trezit interesul si emotia altora. Asa au intrat in scena profesionistii distractiei si spectatorii amatori de distractie, care au ramas pana azi in stadiul de amatori, adica le inghit pe toate, altfel e foarte greu sa te suporti.
Incet incet, lumea s-a perfectionat in sensul bun-rau al cuvantului, adica unii iubeau si se simteau foarte bine, altii urau si se simteau si mai bine dupa ce se razbunau.
Creativii inventau tot felul de scenarii cu iubiri si uri extraordinare si le vindeau amatorilor saraci cu duhul. In noua lume care incepea sa se invecheasca a intrat cu toate resursele lui RAUL. Creatorul Absolut a constatat cu surpriza ca raul nu e chiar asa rau daca ii distreaza opera, le da o preocupare chiar si celor care sufera, ii scoate din insuportabila plictisela a lumii perfect bune.
E inutil sa continuam, toti stim cum arata o lume cu adevarat buna, adica mai mult rea decat buna, doar traim in ea si stim ce rol important are raul in perfectionarea noastra, in perfectionarea ei. Inutil sa spunem ca marele CREATOR s-a folosit de experienta primei opere si nu a a mai facut niciodata lumi perfect bune, dimpotriva a preferat sa faca lumi mai mult rele, cu doar un procent de bine. Incantat a observat ca aste evolueaza cel mai fericit-nefericit, distrandu-l si pe el, care incepuse sa se plictiseasca inchis in monotonia aproape insuportabila a genezei BINELUI.

FORMA SI FUNCTIA

FORMA SI FUNCTIA

 
Ce poate face un obiect dintr-o singura bucata?
Nimic, este pasiv. Unicitatea formei ii interzice orice schimbare de sine prin sine, cum ar spune filozoful, adica orice modificare a raporturilor intre partile sale, care nu exista, pentru a deveni diferit, a se schimba in raport cu sine, a se schimba si in raport cu alte obiecte, a schimba cumva alte obiecte, a avea o anume influenta asupra altora, asupra lumii sale. Obiectele dintr-o singura bucata sunt si ele compuse din parti, din atomi si molecule, dar asta nu le face mai capabile de auto miscari proprii, decat daca ar fi un autentic monolit, dintr-o unica bucata. Obiectele de acest tip pot fi in cel mai bun caz unelte foarte simple, care miscate ingenios de alte obiecte cu potential info functional, pot realiza anume schimbari asupra altor obiecte.
Sa luam acum un obiect compozit si complex creat de om, spre exemplu un automobil. Acesta este compus din mii, poate zeci de mii de componente cu diferite forme, cuplate intre ele in diferite feluri, miscandu-se intre ele, avand alte tipuri de relatii functionale, iar ansamblul poseda o macro functie distincta, de fapt poseda doua functii, anume genereaza energie termica, mecanica, electrica, iar aceste energii sunt folosite pentru deplasarea obiectului numit si vehicul. Automobilul are capacitate de deplasare si transport, asta e rolul pentru care a fost creat si il indeplineste foarte bine, dovada fiind sutele de milioane de masini care au umplut lumea cu efecte bune, adica deplasand oamenii si alte materiale din loc in loc, cu efecte rele, producand poluarea mediului, care stim toti ce efecte negative are asupra tuturor.
Sa analizam sumar raportul intre automobil ca obiect si automobil ca functie. Cum am spus dubla lui functie ii permite sa produca energie si sa se deplaseze in spatiu. Aceste doua functii sunt elementare, in sensul ca ele nu sunt capabile sa se auto reflecte, sa aiba un anume raport cu ele ca functii, sa se discearna functional. Automobilul nu se poate auto porni si nici nu trebuie sa poata, fara alte functii de control, nu se poate nici conduce singur, iar asta e o lipsa semnificativa, pe cale sa fie inlaturata. De curand au aparut masini care se conduc singure si sigur, chiar in conditii de trafic intens. Automobilul nu stie ca ‘exista’, nu are capacitatea de a se identifica pe sine ca obiect distinct cu functie distincta si a folosi acest potential pentru a actiona asupra sa intr-un anume fel, a se utiliza. Daca ar putea, daca ar stii in cel mai rudimentar mod cine este, sau macar ce este, ce posibilitati are, ar folosi aceasta ‘cunoastere rudimentara’ pentru a se alimenta cu combustibil, a se actiona si conduce singur in diferite directii in conditii de siguranta, a face servicii oamenilor care l-au creat.
Omul a proiectat si construit si unelte mult mai complexe cu un anume potential propriu de auto control, cel mai performant este computerul sau info sistemul. Toti stim ca un computer are o memorie enorma, iar in memorie i se pot introduce o multime de programe, de moduri comportamentale proprii, iar acestea fac computerul o info unealta, o super unealta multi activa, cu tot felul de performante, intre care unele spectaculoase. Pe langa multe moduri procesante, un computer poate juca cu un om diferite jocuri spre delectarea omului, inca nu stim daca si a computerului, dar cu mare probabilitate in viitor se vor face computere capabile sa se distreze si ele jucand cu omul sau intre ele diferite jocuri.
Ce trebuie retinut? Pentru a primi info functii, pentru a putea inter-actiona intr-un anume fel, in cat mai multe feluri distincte, cu sine, cu mediul cu altii, un obiect nu poate fi dintr-o singura bucata ci din mai multe, cat mai multe posibil. Cresterea numarului de componete permite o proportionala complexitate functionala, adica auto schimbare care poate fi extrem de complicata si ingenioasa, greu de inteles fara pregatire speciala, atunci cand obiectul este compus din miliarde de micro componente specific corelate, asa cum este un computer modern, un info sistem.
Dar si computerul actual are limitele lui, limite caracterizate prin aceiasi lipsa de autonomie care o imputam automobilului. Nici un computer nu se porneste singur, nu isi foloseste singur potentialul info procesant pentru ca nu are nevoie, nu are nici o nevoie, dar paradoxal poate satisface o multime de nevoi ale creatorului sau, adica ale omului.
Programatorii se straduiesc sa inlature aceasta limita a lipsei de autonomie a info sistemului, sa il faca capabil sa rezolve singure anume probleme, dar asta implica sa poata recunoaste singur ce este ‘o problema’, adica sa identifice ce este  ‘o conditie sau un set de conditii’, cum sa fie specific procedural indeplinite.
Sa facem un salt functional enorm si sa ajungem la fiintele vii. Aici in sfarsit pentru prima data intalnim autonomia functionala, o autonomie restransa la unele, din ce in ce in ce mai extinsa la altele.
Fiinta vie este o masina super complicata care trebuie sa aiba si are o unica calitate pentru a se numi vie, anume capacitatea de a isi umple singura sistematic rezervorul cu energie, folosind pentru asta energia inca prezenta in rezervor. Rezervorul nu trebuie sa ajunga niciodata gol, situatie in care fiinta pierde calitatea de fiinta vie, devine un obiect inert.
Orice fiinta vie are ingeniozitatea sa caute si gaseasca mereu combustibilul necesar, sa se intretina in continua msicare de cautare a combustibilului, acesta insusire o face minimal vie, ii da autonomie energo functionala.
Dar pentru a se auto alimenta energetic fiinta vie mai are o multime de alte functii cu mult mai complicate decat cautarea si gasire prin deplasare de combustibil, de hrana. O fiinta vie performanta poseda senzori prin intermediul carora poate analiza continutul lumii sale si localiza combustibilul-hrana, a il distinge prin anume proprietati de alte obiecte fara acest potential. Pe langa senzori fiinta mai are si un centru de procesare a datelor primite de la senzori, are si ea un info sistem numit ‘creier’ care ii ofera o multime de abilitati pe care ca ‘fiinta speciala om’, le stim mai mult ori mai putin. O fiinta vie capabila sa isi propuna sa gasesca hrana, sa o caute intentional, are si trebuie sa aiba potential de decizie, sa hotarasca sistematic ce va face in fiecare moment, in ce directie se va misca, cum va actiona, decizia fiind vitala pentru pastrarea vitalitatii. Fiintele simple decid doar sa se deplaseze la intamplare, sperand sa dea cumva peste hrana atat de necesara. Altele mai complicate cu senzori mai buni si creier mai capabil procesant, pot compara diferite ‘impresii’ extrase din procesarea cerebrala a mesajului senzorial si decide in ce directie e cel mai probabil sa gaseasca hrana sau apa la fel de necesara vietii. Animalele sunt exemple de fiinte abile auto sustenant, ele isi folosesc tot timpul senzorii, cu precadere vazul, dar si auzul sau mirosul, pentr a discerne hrana, eventual pericolul de a deveni hrana pentru altul. Unele animale se hranesc cu altele si evident nici o victima nu vrea sa fie mancata de agresor , astfel ca se opune din toate puterile. Pentru a invinge rezistenta victimei, agresorul pe langa putere trebuie sa aiba si abilitatea de a folosi aceasta putere, de a ataca in asa fel incat sa inlature cat mai rapid replica victimei. Animale de prada dar si cele ce sunt prada, ‘stiu’ sa se lupte iar aceasta stiinta a miscarii controlate este decisiva pentru supravietuire. Unele animale stiu sa atace ingenios, altele sa se apere, astfel incat ele nu cedeaza niciodata fara lupta, nu sunt victime sigure ale pradatorilor. Lupta este un comportament foarte complex, creativ, el cere resurse energo si info procesante deosebite, cere un complex de info functii pe care nu le mai enumaram, ele ar trebui cunscute, macar prin nume, de fiecare citiror.
Si acum sa ajungem in sfarsit la om, fiinta campion a autonomiei functionale, a supravietuirii auto controlate. Omul are multe si complicate info functii, are senzori de inalta sensibilitate, are un super creier care extrage din mesajul senzorial forma realitatii in imagine, sunet, etc. Omul poseda potential lingvistic, poseda ratiune si imaginatie prin intermediul carora poate face info-modele extrem de detaliate si organizate relational si cinetic ale lumii sale, modele prin interemediul carora se comporta ca o fiinta inteligenta, pune intrebari si raspunde la ele.
Acum sa revenim al inceput, la relatie intre o forma si functie, la relatia intre performantele functionale. Cum am spus un automobil, dar orice alta unealta creata de om, nu are nici un potential auto identificant si caracterizant functional, adica nu se recunoaste si descrie cumva ca forma si miscare, nu stie singura ce sa faca cu sine, ce posibilitati are. Omul este usor diferit, in sensul ca se poate auto caracteriza functional divers si precis, dar numai dintr-o anume perspectiva comportamentala, descriptibila calitativ. Prin vaz omul isi identifica forma corpului si miscarile pe care le poate face corpul lui. Asistat de vaz creierul poate comanda corpului o multime de miscari corelate, de comportamente specific rezolvante de nevoi.
Performantele corpului si creierului uman sunt ele insele niste capodopere energo si info functionale, unele ramase inca necunoscute functional cunoscatorilor specializati actuali. De milenii oamenii vor sa se cunoasca energo functional si fac asta progresiv. Cunoasterea info functionala a creierului este mai lenta, dar incepe sa avanzeze, sa faca progrese.  Dar majoritatea oamenilor se ignora total info functional, pe ei interesandu-i ce pot face folosind cat mai bine ‘corpul si mintea’, nu calitati trebuie sa aiba creierul, mintea, pentru a le pune la dispozitie acest formidabil potential personalizant si intelectiv.
Putem spune ca omul mediu stie apropape la fel de putine la modul stintific, despre fiinta sa, despre intelect si afecte, cat stie un automobil despre forma si functiile lui, fapt aproape firesc. Datorita imensei sale complexitati structurale si functionale, cunostiintele necesare omului pentru a se cunoaste corect metabolic, intelectiv si afectiv, ar depasi cu ordine de marime pe cele necesare suptavietuirii, chiar la stadiul actual. Este evident ca un om primitiv nu se poate auto cunoaste corect mental, nu poate intelege ce moduri super procesante ii aloca performantele cognitive pe care le are, fara a face un salt rapid catre viitorul sau departat, ar deveni un personaj al viitorului nostru. Este la fel de evident ca nici un om modern nu se poate cunoaste stinfic,  adica sa stie cum ii functioneaza in detaliu creierul, chimic si informational, cand il inzestreaza cu personalitatea sa, cu umanitatea sa, cu puterile lui creative, fara a se despreinde si el de prezent si proiecta intr-un viitor departat. Cu alte cuvinte ignoranta de ‘ce si cine suntem’, este legitima, este chiar inevitabila, este obligatorie.
Acea forma functie care se poate auto reflecta constient integral info functional, a face un info model corect si complet de sine, este fiinta ideala, este fiinta perfecta, fiinta imposibila, este metaforic numai fiinta divina, singura ipotetic capabila sa se auto cunoasca si auto controleze cognitiv total, sa faca totul in sine si prin sine, pentru ca stie corect si complet cine este, ce poate face, cum poate face ce poate face, adica ‘stie totul’, stiind precis si complet cine este.

Page 1 of 812345...Last »