Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

RELIGIE

RELIGIE

 
Despre religie, despre orice religie s-au spus si se spun si bune si rele, si e firesc sa fie asa, pentru ca orice creatie a mintii omului are si aderenti si critici.
Religia a fost definita in diferite feluri, dar poate nici o definitie nu ii cuprinde destul de simplu si clar esenta, adica temeiul existentei, motivul pentru care a fost creata si recreata sistematic, de omul preistoric, de omul antic, de omul modern, in diferite variante.
Religia ca ipoteza a toate creativa, rezulta din caracteristica omului, a umanului, a entitatii constient active.
A fi constient implica capacitatea de a dentifica natura ca parte a individului, a constientei lui, sau invers, a identifica individul ca parte a naturii. Simturile si creierul ne pun la dispozitie o realitate in mai multe variante, exprimabila ca multime de imagini, de sunete, de impresii tactile, de gust si miros.
Aceasta realitate multi modala, mereu prezenta, aparent externa si independenta de fiinta noastra, ne conditioneaza in toate felurile, asta insemnand ca avem continuu nevoie de ea, de formele, miscarile si proprietatile obiectelor naturale, pentru a supravietui, a ne pastra performantele corporale si mentale.
Omul are nevoi metabolice, senzoriale, intelective, emotive, are nevoie imperativa de materie, de formele si proprietatile lumii lui, iar aceste nevoi sunt rezolvate numai pe timp limitat, prin interactia cu realitatea, cu lumea externa, pe care o constientizeaza si particularizeaza in toate felurile.
Aceasta continua dependenta om-natura nu a fost ignorata, ea a fost remarcata inca de primi oamenii cu zeci sau poate sute de mii de ani in urma, atunci cand acestia au intrat in posesia unui limbaj, iar prin limbaj au construit un sistem rationant si evaluant. Treptat folosind limbajul, oamenii au inceput sa isi puna la dispozitie propria experienta operant satisfianta, cuprinzand actiunile asupra lumii lor, actiunile asupra lor, a corpului lor, prin intermediul carora actionau in natura.
Pentru a realiza orice schimbare de stare in mediul natural inconjurator, a modifica forma, pozitia sau calitatile unui obiect material, a il aduce in stadiul utilizarii specifice, omul trecutului la fel ca cel al prezentului, avea si are nevoie de un instrument de actiune asupra obiectului, de ceva dotat cu energie si abilitate operanta, cu capacitatea de a contacta si modifica in diferite feluri acele obiecte care interesau individul. Evident primul instrument prin care poti face ceva in lumea ta este propriul corp fizic, care prin morfologie, prin forma si miscarile accesibile, are potentialul de a se conecta cu formele naturale, a le transforma intr-o varietate de feluri.
Zeci de milenii omul si-a folosit corpul fizic ca principal vector de actiune rezolvanta de nevoi, iar aceasta folosire sistematica si diversa a corpului i-a oferit ‘constienta’, i-a pus la dipozitie treptat inca o functie distincta diferita de corp si miscarile lui. Omul antic a remarcat cu mii de ani in urma, ca poseda un fel de corp intentional, de corp invizibil, dar extrem de important, prin intermediul caruia vrea sa faca ceva in lumea sa si reuseste sa faca, ca este constient activ rezolutiv. Acest corp invizibil dar prezent in toate actele sale gestuale si lingvistice, a fost distins ca un corp de ordin superior, care conduce corpul fizic-perceptibil, in toate miscarile.
Corpul constient intentional-procedural, permanent coordonant al corpului fizic, a fost numit candva ‘minte’, iar mintea a devenit cea mai importanta parte a individului, a devenit individul insusi, a inclus in calitatile ei constienta, limbajul, capacitatea de a orienta intentional constienta si prin constienta actiunea corporala si lingvistica catre orice stare proprie, orice actiune proprie, orice relatie cu el si cu lumea lui, care il interesa la un moment dat.
Identificandu-si mintea-constienta ca nucleu al personalizarii, omul trecutului a inceput sa se intereseze si de insusirile mintii sale, nu numai de corpul sau material, sau de lumea unde se afla, asupra careia actiona dual, gestual si mental.
Exersata sistematic mintea a oferit individului un spectru tot mai larg si ingenios de actiuni satisfiante, ea il invata cum sa construiasca si instrumente distincte de proproiul corp, prin care putea schimba natura, cum sa faca ‘unelte’, adica obiecte materiale cu o anume forme, fiecare capabil sa modifice specific alte forme materiale, daca este actionat corespunzator.
Dupa milenii de practica gestuala si mentala combinata, omul antic a cumulat un numar enorm de actiunii distinct rezolvante de nevoi, si-a pus la dispozitie ceace numim cu un singur cuvant ‘cunoastere’, adica o bogata colectie de comportamente specializat satisfiante.
Identificand potentialul sau corporal si mental de aschimba natura, pentru a se pastra pe sine capabil activ, omul si-a alocat cea mai importanta functie, adica abilitatea constient creativa, abilitate intentional transformata de lume, prin intermediul propriei identitati si a uneltelor ajutatoare.
Constientizand capacitatea sa constient operant creativa, omul a observat ca natura insesi se manifesta similar, se schimba singura continuu, adica tot timpul in ea se intampla ceva previzibil dar mai ales imprevizibil. Prin propriile schimbari, unele foarte complicate, natura a parut primilor oameni rationali, dotata cu intentii proprii de auto schimbare, a parut cumva o entitate constienta si autonoma, asemanatoare omului, dar una enorma cu un potential auto transformant gigantic, incomparabil superior celui uman. Astfel a fost creata ipoteza animista, a unei naturi asemanatoare omului.
Evident au trebuit sa treaca zeci de milenii pana cand omul a personalizat natura, a introdus o asemanare profunda, esentiala, intre el si lumea lui, asemanare care aloca naturii calitatile principale ale omului adica constienta, intentie, energie, abilitate de actiune intentionala proprie, diferita de intentia, constienta, energia si modurile de actiune ale omului.
Aceasta prima personalizare a naturii putem spune ca a fost cel mai important pas in actiunea deliberat cognitiva, permitand omului sa cunoasca-explice natura, sa se cunoasca-explice pe sine folosind modelul cunoscator explicant al naturii, sa puna semnul egalitatii intre fiinta lui si superfiinta naturii, intre creativitatea lui intentionala si a naturii.
Odata creata o personalitate intentional creativa naturala similara celei umane, dar posedand un enorm potential energetic si procedural, omul a inteles ca o natura similara lui, trebuie sa aiba si o constienta corespondenta, o supra constinta proportionala dimensiunilor si fortelor ei uriase, trebuie sa aiba si ea o minte, un potential mental de concepere si control al schimbarii proriu, similar celui uman, dar la alta scara.
Introducand in natura constienta si intentia, omul antic a rationat ca el poate avea cu aceasta noua natura personalizata, relatii cu totul diferite de cele pur dinamice, ca poate intra cu ea in dialog corporal si mental, ii poate cere ceva, si cumva poate convinge natura sa ii dea ce are el nevoie, daca da si el naturii ceva ce presupune ca este necesar naturii.
Astfel ultra simplificat s-a, creat o religie, privita ca un ansamblu de ‘practici rituale’ prin intermediul carora omul intra in dialog polarizat, corporal si mental, cu supra prsonalitatea declarat constienta a naturii, negociaza cu ‘natura persoana’, cere ceva naturii, ofera naturii ceva in schimb.
Evident o natura personalizata a primit si ea potentialul creativ uman, iar prin creativitate natura a fost facuta responsabila pentru toate schimbarile ei. Cum omul antic-rational s-a vazut pe sine ca parte a naturii, ca forma si miscare distincta, dar cumva si similara restului de forme si miscari de el observate, propria identitate a devenit si ea o creatie naturii. Cand omul s-a inclus pe el, in multimea de moduri creative ale naturii, el a construit prima ipoteza global creationista, a gasit acel vector creativ universal, cauza a toate cate sunt, a facut din natura o cauza a existentei sale, a fiintei sale, a totalitatii calitatilor sale.
Cu trecerea timpului ideia de natura constient creativa s-a rafinat, natura creatoare a pierdut o multime de insusiri initiale si a capatat altele din ce in ce mai stranii, mai ciudate, prin care devenea tot mai putin asemanatoare omului. Este plictisitor si inutil sa parcurgem in detaliu procesul deificarii personalitatii naturii, a ‘de materializarii’ ei, materia parand primilor filozofi religiosi, ceva incompatibil, cu o creativitate numai constienta, absolut constienta, care nu mai are nevoie de altceva decat de constienta sa, pentru a isi exprima fara nici o interdictie, nelimitatul potential creativ.
O natura non materiala, o supra personalitate caracterizabila numai prin supra constienta, supra intentie, supra cunoastere, sau atot cunoastere, prin capacitate de a face orice, era evident contrara omului creat, limitat constient, limitat activ corporal si mental, limitat cunoscator, mai mult ignorant decat cunoscator. Prin deificarea creatorului natural, omul s-a diminuat pe cat posibil pe sine, si a supra dimensionat la maxim supra constienta creativa absoluta, intoducand noi raporturi intre el si aceasta obscura super identitate atot cunoscatoare, atot puternica creativ.
Din egal creativ al naturii, in faza initiala a personalizarii acesteia, in urmatoarea faza, a deificarii-constientizarii absolute, omul s-a conceput ca o fiinta creata neinsemnata, pe care divinitatea supra constienta o trata ca atare, o fiinta fara importanta, pentru super fiinta atot facatoare.
De aici toate consecintele cunoscute ca definind religiile actualizate, modernizate, adica datoria continua a omului creat fata de fiinta suprema, necesitatea supunerii lui, a umilirii lui in fata supra personalitatii supreme, a recunoasterii lipsei sale de putere si calitate, a recunoasterii defectelor lui, a datoriilor pe care omul credincios le are permanent fata de fiinta suprema, pentru ca a fost facut de ea.
Evident in crestinism, poate si alte religii, exista contradictii, prima si cea mai importanta este lipsa intrinseca de calitate a omului care creat de fiinta suprema, atot capabila, este totusi plin de defecte, pe care nu le va putea inlatura niciodata in totalitate. Nu exista nici o justificare rationala sa fii facut de la inceput rau, neputincios, pacatos, de o supra fiinta declara perfect buna, nelimitat buna, nelimitat capabila creativ.
Dar contradictiile interne nu au importanta in sistemele religioase actuale, sunt de fapt periculoase, sunt erezii, in acele religii unde norma este ‘crede si nu cerceta’.
La aceasta supra umiliare a omului de catre fiinta suprema, om creat ignorant, plin de neputinte de toate felurile, inclinat fundamental spre greseala, spre pacat, oamenii rationali din diferite intervale ale istoriei au raspuns corespunzator, au negat religia, au negat existenta unei fiinte creative supreme, atot constiente, care le face pe toate asa cum vrea ea, fara sa dea cuiva socoteala de actiunile ei.
Progresiv omul rational si imaginativ a devenit din filozof religios apoi laic, om de stiinta, a inventat explicarea stintifica a creativitatii naturale, a dat naturii o micro structura corpusculara atomica, prin intermediul careia a explicat toate felurile de interactii si acte micro si macro creative, a introdus in dinamica naturala, legi interactive stabile, formalizabile adica descriptibile matematic, a incercat si reusit sa explice o mare multime de evenimente naturale, prin modelele sale predictiv matematice ale naturii.
Care ar fi concluzia?
-Ca religiile sunt perimante, ca stiinta le poate inlocui pe toate cu succes?
-Asa cred unii, dar majoritatea inca sunt oamenii religiosi, sunt profunnd convinsi ca natura nu este o supra entitate creativa inconstienta care le face pe toate prin necesitatea oarba a legii, cu o lipsa de suflet-emotie, de participare cumva afectiva la propria ei opera. Omul comun dar nu numai, cu sau fara cunostiinte de specialitate, influentat de religie, nu admite ca el poate fi creat pe cale inconstienta, numai prin combinarea spontana, chimic energo conectiva, a catorva atomi, cuplabili tot legic in molecule, in macro molecule, in supra molelulele de AND, care sunt un fel de matrice informationale ale vietii, sunt info proiecte ale fiintelor vii de toate felurile.

CREATIV SI CRITIC

CREATIV SI CRITIC

 

Simplificand sunt doua feluri de indivizi, creativii si consumatorii. Evident creativul este si consumator, altfel nu poate supravietui, nu se poate exprima, dupa cum si consumatorul in limite mai modeste este inventiv, isi pune si rezolva probleme, foloseste solutiile creativului pentru a  satisface nevoile colective. Creativul autentic este capabil sa produca noutatea, sa faca ceva ce nu a mai fost facut, sau nu in maniera sa, nu cu detaliile sale, nu cu amplitudinea sa inventiva, nu cu profunzimea, ingeniozitatea, bogatia  sau precizia sa constructiv-descriptiva, nu cu efectele bune sau rele, rezultate din opera sa.

Pentru a valorifica cat mai bine creativitatea accesibila consumatorul in mod evident trebuie sa aiba discernamant, sa isi ofere instrumentele preluarii optime a ofertei creative, sa inteleaga macar si partial ce si cum a facut un anume creativ, la ce e buna lucrarea sa, ce loc are ea in spatiul creativ actual sau istoric, ce noutate contine si cu ce consecinte. Posedand minime mjloace de caracterizare a efectelor creativitatii consumatorul poate deveni capabil sa aleaga acea opera  specifica care il satisface momentan optim, indiferent cum. Conventional sunt doua feluri de creativitati, stintifica si artistica. Continue reading CREATIV SI CRITIC

PERSONAJUL

PERSONAJ

-Observatia, deplasarea, actiunea, vorbirea, ratiunea, imaginatia si emotia, acestea sunt trasaturile personajului.
-Prin observare personajul primeste dreptul sa viziteze expozitia lumii-realitatii.
-Prin deplasare se poate apropia de fiecare exponat si cerceta detaliile.
-Prin actiune le poate atinge pe unele si schimba.
-Prin vorbire face copii semantice ale tuturor exponatelor, copii pe care le poate cupla liber in orice fel, construind propriile tablouri de lume lingvistica.
-Prin ratiune si imaginatie izoleaza-identifica progresiv regulile de constructie ale unora din obiectele apartinand realitatii si poate construi efectiv obiecte-functii noi cu proprietati deosebite, utile sau inutile, cu care isi recupereaza energia, curiozitatea si inventivitatea de vizitator si constructor-creator al realitatii.
-Prin emotie personajul se identifica cu realitatea, se leaga atat de strans de obiectele si calitatile obiectelor observate sau facute de el, material sau lingvistic, incat se confunda cu acestea, crede ca ele ii alcatuiesc individualitatea, ele compun si intretin activ personajul.
-Legat-indragostit de expozitia realitate la a carei extensie-dezvoltare participa permanent, personajul nu se mai poate desprinde de ea, nu mai poate iesi din expozitia lume si intra in propria identitate,

INFO GENEZA

INFO GENEZA

 

 

 

 

In Biblie se spune ca Dumnezeu a facut lumea in sase zile comandand in voce-limbaj siesi sau unui lucrator atot capabil ce anume sa faca in fiecare zi, iar executantul realiza progresiv fiecare parte din lucrarea comandata intocmai cum a conceput-o proiectantul divin. Putem lua geneza biblica asa cum este descrisa, ca o poveste interesanta, o super metafora, un mit despre creatie, dar o putem trata si ca ipoteza creativa verosimila, realizabila efectiv, caz in care trebuie sa imaginam rational in ce conditii ar putea fi privita ca posibila-realizabila o asemenea creatie prin comenzi in limbaj.
Daca creatorul era si proiectant si executant nu avea nevoie de limbaj-discurs explicit, de un dialog ‘extern’ cu sine pentru a face in fiinta sa ce avea in gand, el avand in posesie proiectul de lume si om deja finalizat sau finalizabil progresiv pe masura ce diferite parti de proiect erau puse in opera. Continue reading INFO GENEZA

EXISTENTA

 

 

 

 

 

Suntem situati in ‘realitate’, enorma colectie de forme, proprietati, relatii si miscari careia ii atribuim sistematic modalitate si existenta. Cuvintele ‘este, sunt, exista’, cuprind sensuri fundamentale, folosite sistematic, dar intelegerea lor de profunzime a pus si inca pune probleme. De regula sensurile cuvintelor ‘sunt’ explicitabile prin alte sensuri dar cele fundamentale ‘sunt’ dificil daca nu imposibil de tradus prin alte sensuri.
Presupunem ca procedura existentierii a ceva este compusa din urmatoarele etape:

1-Comunicarea si primirea unui mesaj de agentul interpretor.

2-Interpretarea mesajului si construirea-reprezentarea unei modalitati-obiect.

3-Memorarea reprezentarii modalitatii-obiectului,

4-Recunoasterea obiectului reprezentat prin compararea cu o multime de obiecte reprezentat-memorate care il include.

5-Marcarea-semnificarea si individualizarea semantica a obiectului.

6-Constientizarea marcarii-semnificarii obiectului prin identificarea celui care marcheaza-semnifica reprezentarile.

7-Identificarea duala, modala si semnificanta a prezentei obiectului si existentierea localizarii lui cu ajutorul unui nou marcaj lingvistic “este -exista”, indicand ‘prezenta-accesibilitatea’ entitatii obiect, reprezentat si semnificat constient.

8-Constietizarea existentierii prin identificarea recurenta a celui care existentiaza si a actului existentiant.

Distingem existentieri concrete si abstracte. Cele concrete se aplica reprezentarilor din intreaga arie modala accesibila senzorial si interpretant individului. Existentierile abstracte, generice se aplica modalitatilor numai semnificabile-conceptibile, fara reprezentare modala. Spre exemplu:

Exista viata, exista placere, exista suferinta, exista ratiune, cunoastere, vointa, violenta, generozitate, meschinarie, prostie, inteligenta, ignoranta, emotie si altele de acelasi fel.

Simplificat orice efect al procesarii cerebrale a unui mesaj genereaza o modalitate-forma distincta, fie ea ‘imagine, sunet, impresie tactila, gust, miros sau combinatii. Memorarea si particularizarea semantica prin nume a formei indiferent de aspect, pune bazele existentierii modalitatii, existentei formei semnificate, obtinuta prin interpretarea unui mesaj primit de la simturi.
Cand simtul-receptor este activ Continue reading EXISTENTA

BINELE SI RAUL

BINELE SI RAUL

Senzatia, ratiunea si emotia evaluate polar sunt frontierele intre care circula omul, majoritatea timpului ocupand zonele de mijloc, cu previzibile sau imprevizibile alunecari catre starile fizice sau mentale care aloca intensitate nuantelor placerii sau durerii, satisfactiei si suferintei.

Raul si binele pot primi trei trepte de reprezentare-conceptualizare, pot fi agenti, actiuni, consecinte si consecinte ale consecintelor exprimate ca senzatii-emotii, bune sau rele.

Actiunea buna sau rea poate fi voita sau spontana, recunoscuta sau nu.

Starea interna buna sau rea poate fi si ea senzoriala, senzorial-senzuala, emotiva, intelectiv emotiva.

Posesia starii binelui duce la variante ale placerii-satisfactiei, ea unifica mental individul, il aduce in identitate-pretuire-asumare de sine, iar identitatea intretine un acord intelectiv si afectiv intre ‘eul activ care ofera ceva si ‘eul posesiv’ care primeste-consuma-apreciaza si asuma ca valori proprii, actele si starile de bine.

Starea de rau provoaca repulsie, durere, suferinta, ea poate proveni din exterior sau interior. In raul cu sursa externa, senzorial-dinamic interactiv, cel care sufera cauta sa identifice agentul diferit de fiinta sa, care initiaza-intretine actiunea provocanta de suferinta si sa se desprinda cumva de el. In raul cu sursa interna, emotiv agresanta, individul se scindeaza in doua subiectivari distincte si conflictuale, una care produce emotia agresanta, alta care evalueaza-suporta intensitatea tensiunii agresante, care preia suferinta ca stare proprie. Partea subiect care sufera cauta sa se decupleze de partea subiect care produce-mentine suferinta, sa o anihileze sau inlature, sa se depersonalizeze partial.

O stare de bine este o plenitudine senzoriala, senzuala, emotiva sau intelectiv emotiva  pe care nu vrem sa o pierdem, care credem ca ne implineste si valorifica optim persoana.

Starea de rau este constrangatoare, este o limitare sau lipsire de libertate, ea ingusteaza intervalul optional comportamental, restrange posibilitatile de implicare-actiune-reusita, la limita le interzice pe toate, iar daca interdictia se aplica unei actiuni satisfiante metabolic sau intelectiv creativ, interdictia prelungita poate leza fizic sau psihic individul, la limita il poare degrada corporal sau mental.

Starea de bine are efect opus, ea da impresia de libertate, de neconditionare, de permisivitate comportamentala nelimitata.

Putem considera binele ca agent extern sau intern fiintei, creat in afara fiintei sau prin resursele fiintei omului.

Binele extern poate fi gandit ca stare preferata a lumii fenomenale sau ca alta individualitate care ne poate oferi satisfactii, dar un asmenea bine este numai o materie prima, o conditie a binelui intern, din care omul trebuie sa extraga binele esenta, binele propriu,  prin actiuni creative care modifica realitatea sau alta individualitate, o aduce in intervalul controlului, utilizarii si satisfacerii. Putem concepe binele si ca agent extern, ca ‘bine principiu’, ca bine absolut, neperceptibil, numai conceptibil, care in anumite conditii intra in legatura cu fiinta noastra si ne comunica o stare de bine specifica, o recompensa a unei actiuni autentic bune care nu produce neplacere sau suferinta nici unei fiinte apartinand sferei binelui si raului.

Binele intern poate fi conceput ipotetic ca efect al unei functii specific interpretanta de mesaj care ne comunica o stare particulara de bine, senzorial, senzual sau emotiv. Continue reading BINELE SI RAUL

Omul Virtual

Doua directii de cautare au provocat timp de milenii mintea umana, o pre ocupa si in prezent si o vor orienta investigant un viitor nedeterminat, anume:

1-In ce fel de lume se afla omul, cum a fost ea creata, ce cauze-conditionari fundamentale o determina structural si evolutiv, cum pot fi ele cercetate, intelese si folosite optim pentru satisfacerea nevoilor,

2-Unde si Cum este construita personalitatea umana, ce functii si ce actiuni ale acestora ii atribuie toate performantele spirituale?

Din a doua  intrebare se desprind mai multe directii investigante, anume :

-Sunt mintea si sufletul omului o creatie a realitatii materiale, un efect contingent, al diversitatii combinative a substantelor care alcatuiesc corpurile nevii, un rezultat al legilor interactiv cauzale naturale?

-Cum si prin ce mijloace trebuie sa actioneze omul asupra lumii externe sau interne, pentru a se cunoaste corect si complet, ce amplitudine, profunzime si consecinte are cunoasterea de sine?

-Va ajunge omul sa depinda personalizant-evolutiv numai de sine, sa isi determine in totalitate fiinta, traseul optional-realizant in timp?

Cercetarea si intelegerea legic interactiva a lumii naturale au avansat exploziv in ultimele doua secole dupa zecile sau sutele de milenii de efort obsevant, experimentant si conceptualizant, calitativ si formal, dar cunoasterea de sine nu s-a dezvoltat proportional cu timpul si efortul alocat, iar intrebarile nu au primit un raspuns, sau nu unul verificabil, aplicabil si unanim acceptat.
Dupa conceperea si construirea calculatorului, a sistemului informational capabil sa memoreze, proceseze si comunice date, au Continue reading Omul Virtual

CELE SAPTE PACATE

Se spune ca DUMNEZEU a facut OMUL dupa chipul si asemanarea lui, dar afara de om a mai facut multe alte fiinte unele inferioare, altele superioare omului. Fiintele inferioare se afla in sfera perceptiei, actiunii si gandirii umane, cele superioare sunt atat de bine ascunse incat numai mintile umane cele mai ascutite sau mai placute Creatorului, le pot cumva accesa si asta numai dupa o indelunga pregatire, purificare si inaltare sufleteasca.
Fiintele superioare in gnoza crestina sunt numite ingeri. Primilor doi oameni Dumnezeu le-a pus la dispozitie Raiul, dar dupa foarte scurt timp i-a alungat pe Pamant, un regat numai al lor pentru a il cuceri si popula si ridica prin munca mainilor si minti lor la rangul de opera divina. Ingerii au ramas in preajma creatorului, rolul lor fiind sa il slaveasca neincetat, dar sa asiste si omul in drumul lui istovitor care gloria care ii era destinata prin proiect.
Se mai spune ca cel mai bogat in haruri, puteri si forta de intelegere a operelor divine era ingerul Lucifer, care fiind cel mai bine facut, (dar care s-a dovedit cel mai rau facut, cel mai inclinat catre fapte rele), era si cel mai bine apreciat de creator. Dar prea multe daruri-calitati par a strica fiinta daruitului, facandu-l sa creada ca I se cuvinte orice, ca toti ii sunt datori si pusi la dispozitie fara conditii.
Asa s-a intamplat si cu ingerul Lucifer, sau purtatorul de lumina, care dupa ce si-a masurat luminozitatea si maretia cu o masura falsa, s-a crezut egalul creatorului sau, ba poate chiar superior si a vrut sa ii ia locul, sa primeasca el devotamentul, supunerea si respectul tuturor ingerilor, lui sa I se daruie cu trup si suflet si intrega semintie umana, el sa fie centrul a tot si toate sa se roteasca in jurul lui, laudandu-l neincetat pentru puterea si perfectiunea lui nemarginita.
Este usor de imaginat care a fost urmarea. Revolta Luciferica a fost usor invinsa de armatele divine ale modestiei, binelui si devotamentului, iar marele-micul inger a devenit celebrul inger cazut, a intrat in fiinta cea mai plina de pacate, de fapte ne placute Creatorului.
-Nu stim daca din cauza pacatuirii si caderii lui Lucifer, sau doar pentru ca asa le era destinat prin proiect, dar primii oameni indemnati de un emisar Luciferic, au cazut si ei in pacat, au ales raul drept fapta cotidiana si au fost izgoniti din abundenta Raiului si aruncati pe Pamant care le va fi iad sau rai, dependent de optiunea de a pacatui sau respinge pacatul.
Cam asa se poate relata foarte scurt intreaga poveste a creatiei divine, a conflictelor fara de sfarsit, care au dezbinat si marea multime de super-fiinte, angelice, dar a marcat traseul istoric plin de agresiuni si conflicte al omului in efortul lui socializant de recuperare a umanizarii initiale sau poate al reumanizarii intre alte limite, care daruiau oamenilor ceva ce ei initial nu aveau, sau nu stiau ca poseda. Continue reading CELE SAPTE PACATE

CONCLUZII

-Cel mai dificil e sa ii judeci-condamni pe cei care merita judecati, ei nu isi recunosc niciodata faptele si nu isi asuma vina.
-Daca nu stii ce este raul, nu stii cand esti rau si nu incerci sa te schimbi.
-Daca stii ce este raul si continui sa fii rau, inseamna ca nu stii ce este binele.
-Daca stiind ce este binele si raul, preferi raul, atunci raul este mai bun ca binele.
-Daca raul este mai bun decat binele atunci nu exista decat binele si mai binele.
-Daca nu exista decat binele si mai binele, orice rau este apreciat si preferat binelui.
-Daca faci raul in numele recompensei binelui, esti condamnat.
-Daca faci binele cautand instalarea raului, esti iertat.
-Fara experienta raului, binele nu are sens si valoare.
-Fara experienta binelui, raul are semnificatie si valoare.
-Fapta rea poate avea efecte bune daca o suporta faptuitorul.
-Incercarile sistematice de a dezvolta actiuni eronate duc la erori mai mari decat cele initiale.
-Scuzele repetate sunt mai greu suportabile decat greselile repetate care se cer scuzate.
-Actiunea orientata controleaza obiectul nu se controleaza pe sine.
-Nu oamenii fac scenariul istoriei, ei sunt doar personaje si roluri.
-Daca privirea nu e indreptata si innapoi, nu poate vedea corect innainte.
-Prostia se revolta cand intra in disputa cu propriile convingeri.
-Nu stupiditatea altora e detestabila, doar faptul ca esti obligat sa o suporti.
-Cand vrei ceva si cel de langa tine vrea opusul, cea mai buna decizie este sa nu te vrei langa el.
-Cat de departe poti pretinde ca ai mers, daca nu ai notiunea distantei?
-Si apropiatul si departatul cer o despartire.
-Distantele mari sunt ne semnificative daca nu implica timpi indelungati.
-Fara timp nu e spatiu, fara spatiu nu este obiect, fara obiect nu avem actiune, fara actiune nu apare recompensa, fara recompensa nu exista dorinta posesiei recompensei, fara dorinta posesiei nu exista actiune, fara actiune nu exista obiect, fara obiect nu este spatiu, fara spatiu nu este timp.
-Aproapele tau e iti e foarte departe daca te considera la dispozitia lui. Continue reading CONCLUZII

Partener

In cartea genezei se spune cum a  facut Dumnezeu lumea in sase zile, a saptea odihnindu-se, sugestie ca si creatorul absolut poate obosi, sau se poate plictisi lucrand la opera sa. Poate orice creator are nevoie de ceva-cineva deosebit de sine si atunci creaza, iar cand opera e terminata ii cere acesteia sa il distreze, sa fie imprevizibila prin ea insasi, sa fie spectacol, sa aiba calitati si defecte dar sa aduca ceva nou in cel care a facut-o.
Toate cele aduse in existenta-fiinta au fost facute perechi, sa nu spunem contrarii, doar perechi, fiecare partener avand asemanari si deosebiri in raport cu celalalt, asemanarile trezind increderea intr-o posibila relatie reciproca, deosebirile sustinand relatia prin noutatea daruita si primita.
In ultima zi a fost creata ultima pereche, omul mascul si partenera femeie, fiecare dorind pe celalalt, oferindu-se in schimb, fiecare devenind dual, si el si celalat intr-o unitate, prim primirea si cedarea de sine, prin primirea celuilalt. Din schimbul de identitati emotive si intelective intre descendentii ultimei perechi, va intra progresiv in existenta si interactie cu sine fiinta societala, multi umana, partea cea mai importanta a operei divine, restul creatiei fiind un fel de scena si decor in care omul isi va da masura ingeniozitatii creative in bine si in rau. In varietatea relatiilor cooperante sau conflictuale inter sau intra umane, creatorul a desfasurat arta sa personalizanta, socio umanizanta, a introdus ratiunea si emotia, comedia, drama si tragedia, trecand omul prin tot ce este sau nu este, dar va fi “omenesc”.
Divinul a pus la dispozitia urmasilor ultimei perechi puterea analizei rationale si imaginatia, unelte prin care intr-un viitor nedeterminat sa poata cunoaste felul in care sunt facuti, iar prin aceasta cunoastere creativa de sine, sa depaseasca stadiul fiintei care foloseste ratiunea pentru a fi irationala, care se accepta cand respinge, care intretine conflictul ca baza a cooperarii, care se apreciaza-accepta  cand depreciaza-respinge pe cei egali siesi.
Esenta operei divine este nevoia constientizata, este dependenta individului de sine, de semeni, de realitate, de capabilitatea satisfianta. Prin nevoie-dependenta fiecare fiinta este legata de ceva din afara fiintei sale si obligata sa isi conditioneze fiinta de nefiinta care o conditioneaza si fiinteaza. Satisfacerea decupleaza temporar individul de legatura externa dar il leaga de intensitatea satisfacerii. Relatia nevoie-satisfacere se manifesta prin metabolismul chimic-substantial creator de energie termica, cinetica si informationala, fiecare realizand cate o varianta de comportament extern sau intern, gestual, intelectiv si afectiv, punand in opera individul constient constructor informational de lume si de sine.
Fiecare om a folosit capabilitatea sa creativ -satisfianta ca valoare proprie, ca moneda de schimb in negocierea accesului si posesiei celui dorit partener.
Continue reading Partener

Page 1 of 512345