OMUL FARA LIMITE

 

Omul este creativ el descopera permanent cum sa faca ceva nou, cum sa construiasca forme cu functii tot mai speciale, mai adaptate nevoilor lui corporale, intelective si afective, dar el isi inventeaza sistematic si noi nevoi carora le gaseste metode de rezolvare. Aparent uneltele sale materiale nu fac parte din fiinta lui, apartin numai realitatii,  dar asta e o impresie de suprafata. Toate obiectele care intra in sfera utilitatii-valorii, indiferent in ce fel, sunt parti ale identitatii ‘om’, prin ele se sustine fizic si spiritual, isi conserva sau dezvolta diferite performante, isi exerseaza corpul si mintea, isi ofera distractie-emotie, ingredientul cu cel mai inalt indice satisfiant. Dupa milenii de efort creativ rezolutiv, omul actual este inconjurat de un nor imens de obiecte cu o diversitate enorma de structuri si caracteristici operante in a caror variatate problematizant-utilizanta risca sa se rataceasca si chiar se rataceste, avand nevoia sau impresia ca are nevoie de toate sau de cea mai mare parte. Legat de FORME-FUNCTII-VALORI,  omul modern are convingerea ca posesia obiectelor cu diferiti indici satisfianti este suficienta pentru a il apara de toate pericolele, de toate agresiunile externe sau interne. Obiectul serviciu creat de tehnologiile actuale este un fel de talisman universal, un camp de forta magic care il fereste de orice pericol, ii ofera orice placere, il inchide intr-o falsa carcasa de securitate personala. Principala nevoie umana intr-o lume care abunda in oferte este impulsul posesiei de obiect, tendinta care incepe sa depaseasca in intensitate si dependenta nevoile fundamentale: hrana, adapost, securitate, deplasare, comunicare. Daca prin obiectul valoare te saturi corporal si emotiv , te deplasezi, comunici, te distrezi, atunci evident obiectul devine zeul principal, zeul unic care iti ofera ce vrei dar iti cere un devotament total,  devotamentul imaginarii, constructiei, posesiei, folosirii si emotivarii obiectului. Generarea, aprecierea si valorizarea functiei este actul ritual de supunere a individului la obiectul devenit prin valoare ‘divinitate’. Unealta actuala fizica, intelectiva si afectiva te obliga sa gandesti specific penutru a o concepe, te obliga sa actionezi corporal –gestual si mental specializat, pentru a o construi, te obliga sa iti pui la dispozitie mijloacele posesiei, te obliga sa o ai si foloesti, dar mai ales te obliga sa o apreciezi, sa ii dai o masura valorica, iar aceasta dimensiune valorica tradusa afectiv o introduce in personalitate, o face parte a individului. Prin structura-functie, utilitate si valoare unealta cucereste cea mai profunda dimensiune a fiintei individului, ea primeste un loc in identitatea lui afectiv umanizanta, cuantificabila prin vointa, ratiune, imaginatie si emotie. Continue reading OMUL FARA LIMITE

BINELE SI RAUL

BINELE SI RAUL

Senzatia, ratiunea si emotia evaluate polar sunt frontierele intre care circula omul, majoritatea timpului ocupand zonele de mijloc, cu previzibile sau imprevizibile alunecari catre starile fizice sau mentale care aloca intensitate nuantelor placerii sau durerii, satisfactiei si suferintei.

Raul si binele pot primi trei trepte de reprezentare-conceptualizare, pot fi agenti, actiuni, consecinte si consecinte ale consecintelor exprimate ca senzatii-emotii, bune sau rele.

Actiunea buna sau rea poate fi voita sau spontana, recunoscuta sau nu.

Starea interna buna sau rea poate fi si ea senzoriala, senzorial-senzuala, emotiva, intelectiv emotiva.

Posesia starii binelui duce la variante ale placerii-satisfactiei, ea unifica mental individul, il aduce in identitate-pretuire-asumare de sine, iar identitatea intretine un acord intelectiv si afectiv intre ‘eul activ care ofera ceva si ‘eul posesiv’ care primeste-consuma-apreciaza si asuma ca valori proprii, actele si starile de bine.

Starea de rau provoaca repulsie, durere, suferinta, ea poate proveni din exterior sau interior. In raul cu sursa externa, senzorial-dinamic interactiv, cel care sufera cauta sa identifice agentul diferit de fiinta sa, care initiaza-intretine actiunea provocanta de suferinta si sa se desprinda cumva de el. In raul cu sursa interna, emotiv agresanta, individul se scindeaza in doua subiectivari distincte si conflictuale, una care produce emotia agresanta, alta care evalueaza-suporta intensitatea tensiunii agresante, care preia suferinta ca stare proprie. Partea subiect care sufera cauta sa se decupleze de partea subiect care produce-mentine suferinta, sa o anihileze sau inlature, sa se depersonalizeze partial.

O stare de bine este o plenitudine senzoriala, senzuala, emotiva sau intelectiv emotiva  pe care nu vrem sa o pierdem, care credem ca ne implineste si valorifica optim persoana.

Starea de rau este constrangatoare, este o limitare sau lipsire de libertate, ea ingusteaza intervalul optional comportamental, restrange posibilitatile de implicare-actiune-reusita, la limita le interzice pe toate, iar daca interdictia se aplica unei actiuni satisfiante metabolic sau intelectiv creativ, interdictia prelungita poate leza fizic sau psihic individul, la limita il poare degrada corporal sau mental.

Starea de bine are efect opus, ea da impresia de libertate, de neconditionare, de permisivitate comportamentala nelimitata.

Putem considera binele ca agent extern sau intern fiintei, creat in afara fiintei sau prin resursele fiintei omului.

Binele extern poate fi gandit ca stare preferata a lumii fenomenale sau ca alta individualitate care ne poate oferi satisfactii, dar un asmenea bine este numai o materie prima, o conditie a binelui intern, din care omul trebuie sa extraga binele esenta, binele propriu,  prin actiuni creative care modifica realitatea sau alta individualitate, o aduce in intervalul controlului, utilizarii si satisfacerii. Putem concepe binele si ca agent extern, ca ‘bine principiu’, ca bine absolut, neperceptibil, numai conceptibil, care in anumite conditii intra in legatura cu fiinta noastra si ne comunica o stare de bine specifica, o recompensa a unei actiuni autentic bune care nu produce neplacere sau suferinta nici unei fiinte apartinand sferei binelui si raului.

Binele intern poate fi conceput ipotetic ca efect al unei functii specific interpretanta de mesaj care ne comunica o stare particulara de bine, senzorial, senzual sau emotiv. Continue reading BINELE SI RAUL

Omul Virtual

Doua directii de cautare au provocat timp de milenii mintea umana, o pre ocupa si in prezent si o vor orienta investigant un viitor nedeterminat, anume:

1-In ce fel de lume se afla omul, cum a fost ea creata, ce cauze-conditionari fundamentale o determina structural si evolutiv, cum pot fi ele cercetate, intelese si folosite optim pentru satisfacerea nevoilor,

2-Unde si Cum este construita personalitatea umana, ce functii si ce actiuni ale acestora ii atribuie toate performantele spirituale?

Din a doua  intrebare se desprind mai multe directii investigante, anume :

-Sunt mintea si sufletul omului o creatie a realitatii materiale, un efect contingent, al diversitatii combinative a substantelor care alcatuiesc corpurile nevii, un rezultat al legilor interactiv cauzale naturale?

-Cum si prin ce mijloace trebuie sa actioneze omul asupra lumii externe sau interne, pentru a se cunoaste corect si complet, ce amplitudine, profunzime si consecinte are cunoasterea de sine?

-Va ajunge omul sa depinda personalizant-evolutiv numai de sine, sa isi determine in totalitate fiinta, traseul optional-realizant in timp?

Cercetarea si intelegerea legic interactiva a lumii naturale au avansat exploziv in ultimele doua secole dupa zecile sau sutele de milenii de efort obsevant, experimentant si conceptualizant, calitativ si formal, dar cunoasterea de sine nu s-a dezvoltat proportional cu timpul si efortul alocat, iar intrebarile nu au primit un raspuns, sau nu unul verificabil, aplicabil si unanim acceptat.
Dupa conceperea si construirea calculatorului, a sistemului informational capabil sa memoreze, proceseze si comunice date, au Continue reading Omul Virtual

O Filozofie Stranie

FILOZOFIA  OCCIDENTULUI

Filozofia occidentului isi are radacinile in filozofia antica greaca, veche de aproximativ doua milenii si jumatate, care a daruit omului o noua realitate diferita de cea a formelor si proceselor naturale, primite prin simt, reprezentate distinct si manipulate gestual si mental, pozitionandu-l in lumea formelor si actelor intelective, precise sau ambigue, corelate si argumentate.
Filozofia poate fi definita ca instrument conceptual creat in Grecia antica, care permite individului sa isi utilizeze optim simturile, ratiunea si emotiile, sa conceapa so argumenteze cea mai buna organizare cauzala a lumii in care se afla, sa ii descopere si inteleaga fundamentele structurale, regularitatile si varietatile interactive, sa ii valorifice posibilitatile satisfiante. Filozoful grec antic a dorit sa identifice-califice acele forme-energii-principii primare din care deriva cauzal, dupa un discurs filozofic, multimea de forme, calitati, dependente si miscari naturale, principii care sa permita si posibilitatea prevederii tendintelor evolutive viitoare.
Filozoful a luat in cercetare si omul, el a incearcat sa propuna o alcatuire, organizare, implicare participanta si optiune valorica a personalitatii, a cautat acele actiuni, calitati, convingeri si preferinte esentiale din care  ar rezulta toate nuantele comportamentale. Filozoful antic a dorit sa stabileasca o cauza a aparitiei si evolutiei individului, fie prin lumea naturala, externa si autonoma, explorata si explicata filozofic, sau prin alta lume-cauza care trebuia imaginata, argumentata ca necesara, eventual descoperita experimental, lume din ale carei substante, energii si legi, similare sau deosebite celor pamantesti, sa rezulte cauzal fiinta constienta, reflectanta de lume si de sine, in infinita ei diversitate.

-Din punct de vedere filozofic, dar nu numai, omul este o entitate auto-individualizabila, sensibila si inteligibila. Auto-determinabilitatea sau constienta defineste auto-localizarea, individualizarea, caracterizarea, dezvoltarea  si valorificarea sistematica de sine, a individului capabil sa isi precizeze, ierarhizeze si relaxeze temporar conditionarile, sa existe prin sine si prin altul.

-Sensibilitatea se exprima in doua feluri, ca perceptie-reprezentare, ca functionare a simturilor care culeg informatii din ambient si le comunica mintii, unde intr-o alchimie secreta fluxul perceptual se interpreteaza ca aspect realitate, ca lume externa, a fiecaruia si a tuturor.
Cea de a doua latura mai speciala a sensibilitatii cuprinde senzualitatea si afectivitatea.
Senzualitatea si emotivitatea sunt energii implicante sau  inhibante, sunt tensiuni atractive si repulsoare, care ofera subiectului o masura calitativa apreciant-deprecianta a partilor lumii externe sau a propriei fiintari. Senzualitatea si emotivitatea declanseaza sau franeaza participari, activeaza potentialul interactiv creativ-distructiv al individului, ii ofera motive de actiune si culeg prin efectele dual satisfiante, roadele actiunii.
Senzualitatea atribuie sau refuza calitate variantelor substantialitatii fie ele forme sau fiinte, iar afectivitatea cuprinde multimea starilor polar apreciante, aplicate de individ siesi sau semenilor.

Continue reading O Filozofie Stranie

VALOAREA

Valoarea este o masura care dimensioneaza si ierarhizeaza subiectiv, intensitatea acceptarii sau respingerii starilor perceptuale, senzuale, active, intelective sau afective. Prin valoarea ne exprimam preferential, ne definim individualitatea optionala, precizam coordonatele existentiale in care vrem sa fim si facem eforturi sa fim, sau in care refuzam sa fim.
Metoda valorizanta si valoarea formeaza nucleul subiectivitatii, sunt focarul de emergenta al fiintei noastre, ea populeaza cu forte si energii implicante spatiul subtil unde se intalnesc si se intersecteaza vointele noastre si ale semenilor. Valoarea este acel vector apreciant atractiv sau repulsiv care ne defineste, ne dimensioneaza, fixeaza si asista in parcurgerea unui eveniment sau sir de aspecte ale vietii, ne da un imbold sa fecem sau sa nu facem ceva, sa ne justificam fiinta prin ceace am facut, sa construim o baza scop a vietii.
Valoarea este o forta-tensiune polara, subiectivanta, evaluanta de realitate sau personalitate, probabil mostenita genetic, ca intensitate si specificitate a trairii, sustinatoare de act-valoare. Valoarea ne caracterizeaza permanent, ne da o pozitie si o directie de depalsare-asumare, in spatiul starilor intentionale, ne sustine implicarea momentana, sau pe termen lung, ne face similar sau deosebit optional-interactiv de ceilalti.
Cu toate ca suntem capabili sa identificam si consumam valoarea spontan, inca din primele zile sau luni ale intrarii in viata, valorizarea matura a actelor proprii, sau ale semenilor, aprecierea relevanta a starilor naturale, sau situatilor sociale, valorizare generanta de atitudini-optiuni argumentabile discursiv, este o tehnica umanizanta nelimitat perfectibila. Valorizarea creatoare de tensiuni satisfactii este o fuziune profunda, numnai partial constientizata intre arta si stiinta, fuziune care ne ajuta sa alegem, cucerim si metabolizam afectiv traseul existentei, ne maximizeaza in bine sau in rau, varianta de umanizare aleasa.
Valoarea fundamenteaza strategiile etice sau estetice, ea are o influenta decisiva in geneza si dezvoltarea actiunii formale sau concrete.
Etica este o strategie normativ-cuantificanta, fundamentanta de individualitate sensibila si inteligibila, legata prin atractii si repulsii de lumea externa sau interna. Criteriile etice determina alegeri si justificari ale alegerilor de actiuni generante de acte satisfactii proprii, preluante de la semeni, sau daruite semenilor.
Etica incearca sa ierarhizeze valorile dupa influenta lor in parcurgerea faptelor care ne exprima ca om distinct, fapte care au inevitabil o influenta buna sau rea asupra celor cu care convietuim.
Estetica este actiunea generanta, clasificanta si argumentanta de valori, este calea prin care atribuind obiecte-actiuni-satisfactii semenilor, le facem viata mai suportabila sau mai dificila, participam sistematic la umanizarea lor  afectiva, pozitiva su negativa.
Valoarea este un factor socializant, stabilizant sau destabilizant de individualitate si colectivitate, ea unifica si personalizeaza unitar grupurile umane prin intermediul nevoilor-valori comune, tot ea dezvolta cooperari sau dezlantuie agresiuni locale ori generalizate, prin interactia conflictuala intre sisteme etice sau estetice diferite. Valoarea se poate construi si practica dar se poate si comunica, argumenta si fixa discursiv in semenii nostri.
Ca in toate spatiile actiunii, si in spatiul generarii de criterii valorice individul se exprima creativ, isi da masura ingeniozitatii personale de a califica spatiile actiuni si efectelor si a darui semenilor criteriile calificante atribuindu-le sisteme de valori.
Distingem oameni care prioritar creaza-valori, care propun-stabilesc-argumenteaza valori, care preiau-accepta-consuma valori. Producatorii si cunatificatorii de valori se manifesta in domeniile creative culturale, inventand, fundamentand, regularizand procedural, cuantificand si tensionand satisfiant spatiile religiilor, filozofiilor, constructiilor culturale, stiintifice si tehnologice, fiecare din acestea daruind individului un obiect sau serviciu, un suport senzual, emotiv sau conceptual valorizat, sustinator de individualitate, o baza de realizare, apreciere si justificare a existentei proprii.

JOCUL LINGVISTIC

Pentru a avea impresia ca inteleg si controleaza lumea in care se afla, pentru a isi compara, confrunta sau amplifica calitatile fizice, intelective si afective, pentru a se distra, a inlocui o lume cu alta, oamenii au inventat jocurile.
Orice joc este un proces creativ, este un simulator sau creator de realitate, de individualitate sau colectivitate specific activa, el ofera prin manipularea coordonata a unor indivizi sau obiecte conventional alese, o alternativa la lumea externa sau o varianta noua de fiintare a individului sau grupului socializat.
Odata intrat in angrenajul obiectual-procedural, jucatorul patrunde in ceace am putea numi transa participativa la lumea jocului, stare in care lumea reala dispare sau se estompeaza si este inlocuita cu o vointa-actiune-realitate izvorata din individ.
Intrand in spatialitatea si temporalitatea creata de actiunea si psihoza jocului, jucatorul are impresia ca actioneaza fara limitari, ca este liber in intentie, miscare, gandire si simtire, ca se afla in alta lume unde vrea si poate orice fara restrictii, nesupus legilor sau capriciilor naturii care ii impune o anume existenta, pentru a ii ingadui sa supravietuiasca.
Jocul satureaza perceptia si mintea jucatorului oferind impresia ca natura nu mai este o exterioritate straina si stranie, uneori previzibila si disponibila, alteori opaca si agresiva, care se joaca ea cu fiinta lui, dovedindu-I mereu ca el-omul, nu este o existenta necesara prin sine, este doar un efect volatil al jocului natural, efect care apare, se manifesta si dispare atunci cand vrea natura, atotputernicul facator si distrugator de fiinte si vointe.
Jocul face viata mai suportabila, predictibila si transformabila, el formeaza si intareste personalitatea, da individului resurse de a se pastra competitiv in conditii dificile, inlocuind temporar scena enorma si de neinteles a realitatii (care ii ocupa simtirile, ii manipuleaza constienta si ii pune la incercare ratiunea), cu alta lume care asculta de el, care ii indeplineste toate dorintele.
Exista o diversitate de jocuri si inca se mai inventeaza, sau se schimba regulile celor deja cunoscute si practicate.
Exista jocuri static si dinamic configurante, jocuri aleator sau selectiv combinative, jocuri competitive, jocuri strategice cu final inevitabil sau care pot dura oricat, fiecare tip de joc reconstituind partial realul sau individul in contemplare sau confruntare cu sine, cu semenii si cu lumea sa.
Un joc este definit prin:
1-Campul de joc, prin spatiul in care se desfasoara,
2-Piesele sau componentele jocului, acele forme sensuri care puse in diferite pozitii si legaturi sau miscate ingenios, dezvolta starile sau fazele jocului,
3-Regulile de joc care indica ce actiuni aplicabile pieselor, partenerilor si adversarilor, sau chiar spectatorilor, sunt permise si care sunt interzise.
4-Participantii la joc, cei care au acces la spatiul de joc, la obiectele jocului, care respecta regulile jocului si creaza fazele jocului.
5-Conditiile finalizarii jocului cu atribuirea victoriei si recompensei.
-Primul joc neinventat de om , la care omul a participat fara voie, obligat sa invete sa il joace si uneori sa si castige, a fost jocul natural privit ca o nesfarsita desfasurare de forme, proprietati, energii si schimbari care capteaza si conditioneaza fiinta, determinand-o sa se adapteze sau sa renunte la fiintare.
-Al doilea joc, imaginat si jucat de om, a a fost replica personala, cu timpul socializata la formele si miscarile jocului natural, cuprinzand multimea intentiilor, gesturilor si atitudinilor mentale, reprezentante semnificante, corelante si comunicante de aspect natural.
-Al treilea joc a fost si a ramas jocul individului cu sine, jocul auto-personalizant, jocul descoperirii, formarii si specializarii progresive a calitatilor perceptuale, gestuale, conceptuale si afective, fiecare din aceste capabilitati interactive fiind simultan o componenta, o regula Continue reading JOCUL LINGVISTIC

Credinta

Credinta este o atitudine implicanta, determinanta de mod perceptie, actiune, rationament si sentiment, creatoare a personalitatii participative.
Prin credinta se identifica si stabileste ca necesara o cauza-realitate, o realitate, o individualitate si o raportare a individualitatii la realitate, la propria subiectivitate si la alte subiectivitati, determinand o preluare-asumare-valorizare a acestei raportari-personalizari, generand un individ angajat comportamental.
Credinta construieste o subiectivitate inchisa intr-o anume arie de reprezentare- actiune, gandire-cunoastere-emotie, tot ea propune-impune acele trasaturi fundamental cauzale ale realitatii sau supra realitatii ipotetic creatoare de realitate, care ofera subiectivitatii alegerea si justificarea unor optiuni legitimant-personalizante.
Credinta are doua aspecte, este constructiv fenomenalizanta si agregant subiectivanta, ea distinge “cauza-actiunea-consecinta-valoarea fundamentanta ”, adica stabileste “forta-ratiunea-prioritara” creatoare a realitatii, apoi o foloseste ca sursa-baza individualizanta, da necesitate absoluta acestei baze, introducand un raport de dependenta ireversibila intre subiectul creat si fundamentul creativ-subiectivant, localizat ca “fiinta-conditie absoluta”, autoarea realitatii si individualitatii.
Practic orice situare, implicare si valorizare intr-un spatiu modal conditionant de individ, este un raport tip credinta, iar exersarea credintei este efortul sistematic de identificare a dependentelor subiectivitatii de componentele spatiul conditionant si invingerea acestora prin confruntare sau cooperare cu fiinta-cauza absoluta, cauza a realitatii si subiectivitatii.
Credinta dezvolta o retea de actiuni constructive si evaluante de realitate, tot ea introduce reguli interactive si proceduri evaluante aplicabile ipoteticului autor al realitatii, sursa a subiectivitatii si a totalitatii atitudinilor sale.

Credinta descopera si instituie “necesitatea existentiala externa si interna” asupra tuturor formelor, proprietatilor si actiunilor acestora, sau asupra actiunilor aplicate de subiect realitatii, tot ea formuleaza si legifereaza criteriile constructiei, evaluarii si asumarii identitatii de sine a subiectivitatii polare, capabila sa aloce valoarea pozitiva sau relativa lumii sau persoanei.
Necesitatea fundamenteaza ritualul credintei atot cauzalizante, ea sta la baza tuturor alegerilor de realitate si de sine, ale individului.

-Necesitatea natural si personalizant legiferata, referentiaza fiinta absoluta, responsabila de existenta realitatii, a credinciosului, a credintei si a reflectarii necesitatii-cauza, prin credinta, devenita conditie a existentei credinciosului.
Credinta particularizeaza, generalizeaza, manipuleaza si valorifica consecintele necesitatii, inteleasa ca “prim act-efect al fiintei absolute”.
Credinta pretinde unitatea si continuitatea actiunii creative a necesitatii asupra realitatii si asupra credinciosului dual, cel care simultan produce si este produs de necesitate, cel care constuieste si este construit de fiinta cauza, atot creatoare.
Manifestarea necesitatii se pune in evidenta prin existenta credinciosului si a lumii din crdincios sau din afara sa, manifestarea credintei caracterizeaza efortul subiectivitatii de a se identifica cu fiinta absoluta, de a ii recunoaste, universaliza si absorbi-confirma in fiinta sa dependenta, prezenta atot realizanta si a toate conditionanta.
Continue reading Credinta

Incertitudinile libertatii

Libertate este cuvantul care semnifica cea mai dorita si mai putin posedata identitate umana, cea mai dezbatuta, mai divers calificata si justificata. Toti oameni se vor liberi dar fiecare are o exprimare personala a libertatii, bazata pe argumente sau motivatii mai clare sau ambigue.

Vom parcurge cateva variante individualizate sau socializate ale dimensiunii libertatii, incercand sa stabilim cat sunt ele de plauzibile, cat sunt de legitimate de puterile fizice, intelective si afective ale omului.

Evident isi cauta libertatea numai cineva care se crede, se constata sau se declara neliber, care isi inchipuie cumva situarea in libertate, iar propria relatie cu sine, cu semenii si cu lumea sa, I se par diferite sau contrarii imaginarii sale de om liber.

Conceptual putem separa doua tipuri de libertati, libertatea absoluta si libertatea relativa.

Libertatea absoluta ar fi acea stare ideala a subiectivitatii care isi identifica si intelege procesual fiecare parte a structurii fizice, intelective si afective proprii, care cunoaste toate starile micro si macro procesante ale sistemului sau corporal, metabolic si informational.

Este absolut liber cineva care poate extrage din starile sale intern functionale toate laturile personalitatii sale externe, active si constiente de sine, posedand perceptia si reprezentarea realitatii, actiunea fizica asupra formelor reale si actiunea mentala asupra propriei subiectivitati.

Este liber absolut cel care stie cum apar si care poate controla formarea, evolutia si disparitia tuturor starilor sale senzuale si afective, stari emulante care propulseaza ‘eul’ in alegerea si asumarea anumitor atitudini, actiuni si raporturi cu lumea sa, sau il inchide in inhibitii, care restrang sau blocheaza initiativele.

In teritoriul libertatii absolute subiectul se construieste in totalitate pe sine constient, isi daruie siesi o individualitate, daruie acestei individualitati o realitate, daruie realitatii o fenomenalitate si fenomenalitatii o cauzalitate. Liber absolut este cel care isi asambleaza modal si intentional fiinta si o pune in contact cu diferitele aspecte ale realitatii, care schimba realitatea, atribuie valori realitatii si schimbarilor ei, cel care dezvolta o retea conventionala de conditionari reciproce intre sine si realitate, sau intre sinele mental si sinele material, acesta din urma devenind intrumentul manipularii realitatii.

Caracteristica care permite individualitatii sa se determine structural, dinamic, intelectiv si afectiv, este ‘constienta de sine’, este calitatea care daruie omului personalitate, realitate si acces la starile sale si ale realitatii.

Prin constienta ne localizezam forma corporala si forma spirituala, le pozitionam pe ambele in lumea externa, ne definim scopurile si ne folosim performantele corporale si intelective pentru a le realiza.

 

Libertatea absoluta este o stare de maxima libertate, o libertate ideala, in care exprimandu-ne metafizic, subiectul isi este siesi cauza, sau este si cauza si efect, este singur responsabil de toate trasaturile sale, este constient prin sine de toate starile si schimbarile de stare ale fiintei sale. Continue reading Incertitudinile libertatii

Idealism

„Ideie” este un cuvant de origine greaca semnificand
un continut precis determinat, de natura conceptuala,
al mintii noastre. Am putea largi sensul „ideie”,
tratand orice continut mental bine diferentiat ca o
„stare ideie”. Diversitatea constructelor alocabile
realitatii precum imaginile, sunetele sau alte
discriminari perceptual modale, particularizand un
obiect sau proces sunt numite reprezentari. De regula
reprezentarile nu sunt considerate „idei”, dar pot fi
surse de idei, atunci cand sunt descrise lingvistic,
analizate si caracterizate intelectiv.
Idealismul isi propune sa justifice acest continut al
mintii noastre, sa ii determine provenienta sau
motivatia.
In istoria cuprinderii de sine omul s-a intalnit cu
multe intrebari si a propus multe raspunsuri, unele
reluate sistematic, din mereu alta perspectiva, pe
alte baze observationale, experimentale sau
teoretizante.
Primul ‚‚existent diferentiat’’, accesibil oricarui
individ este realitatea externa, avalansa de forme si
miscari care ne inconjoara si ne include. Lumea este
„exterioara”, in raport cu forma fizica a corpului
nostru, localizabil in ambient.
Calitatea „exterioritate” a lumii noastre deriva din
faptul ca noi ne discriminam ca forma distincta,
asezata alaturi, nu in interioritatea suprfetei care
margineste alte forme, corpul nostru ocupand un
interval de spatiu distinct, neinclus in alt interval
de spatiu ocupat de alta forma.
Din atributul exterioritatii componentelor realitatii,
omul trecutului a extras primele puncte de vedere
asupra modalitatii realitatii. Formele si miscarile
parand externe, distincte pozitional si dinamic de
corpul nostru, ar trebui sa fie si autonome de noi,
autonome de corp si de toate functiile corpului
nostru. Autonomia naturii de subiect inseamna ca ea
„exista ca modalitate” si cand o percepem si modalizam
si cand nu o facem.
Pe masura ce oamenii au capatat tot mai multe
informatii despre realitate si despre ei, unii
indivizi mai ingeniosi, sa le spunem filozofi, au
inteles ca ceace vedem in jurul nostru, „in
exterioritate”, este cumva un produs al simturilor si
mintii, asta insemnad ca simturile noastre culeg de
undeva niste semnale purtatoare de anume modalitate,
dar mintea este mecanismul care extrage din oferta
senzoriala forma realitatii.

Continue reading Idealism