Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

erori

ERORI

Toti oamenii gresesc intr-un fel sau altul…
Calitatea unui om si a vietii lui depinde de capacitatea lui de a admite ca greseste, a recunoaste cand greseste, sau cand i se argumenteaza ca greseste, a incerca sistematic sa isi indrepte greselile, a reusi de cele mai multe ori.
Doua sunt greselile facute sistematic de majoritate, cu efecte negative de lunga durata:

-Sa ii califici pe ceilalti mai prosti, mai incapabili, decat tine si sa nu faci permanent eforturi pentru a iti dezvolta si depasi propriile abilitati.

-Sa ii consideri pe toti ceilalti mai de destepti, mai capabili ca tine si sa astepti numai de la ei sa iti identifice, arate si repare greselile, sa iti puna si rezolve problemele personale…

-Sa crezi ca amamand repararea unei erori identificate, ea dispare sau se rezolva singura.

VISUL

VISUL

Omul experimenteaza in somn personalitatea visului proiectata intr-o realitate distorsionata structural si evolutiv in diferite feluri din cauze inca ipotetice. Cercatatorul specializat considera visul o creatie a mintii omului real-material in stare de somn, minte inca partial activa, aparent capabila sa faca atunci cand doarme si viseaza inversul actiunilor din starea de veghe.
Sa explicam ce intelegem prin afirmatia ca visul este efectul unei actiuni inverse celor realizate in stare de trezie.
Creierul primeste o diversitate de mesaje de la simturi si le proceseaza-interpreteaza ca reprezentari in mod imagine, sunet, nuante gust, miros…. O alta parte a creierului aloca reprezentarilor cuvinte-sensuri iar compartimentul mental discursiv conecteaza dupa anume reguli sensurile si genereaza descrieri de lume sau individ, corespondente reprezentarilor extrase din perceptie.
Compartimentul mental specializat interpretant al mesajelor lingvistice le ‘interpreteaza-intelege’ alcatuind ceace am putea numi ‘reprezentare lingvistica’ sau forma intelectiv modala a realitatii. Intelegerea discursului ca reprezentare lingvistica corespunde discursului cum corespunde ‘reprezentarea imagine’ mesajului senzorial trimis creierului de senzorul ochi sau ‘reprezentarea sunet’ extrasa din procesarea mesajului senzorului audio Continue reading VISUL

BINELE SI RAUL

BINELE SI RAUL

Senzatia, ratiunea si emotia evaluate polar sunt frontierele intre care circula omul, majoritatea timpului ocupand zonele de mijloc, cu previzibile sau imprevizibile alunecari catre starile fizice sau mentale care aloca intensitate nuantelor placerii sau durerii, satisfactiei si suferintei.

Raul si binele pot primi trei trepte de reprezentare-conceptualizare, pot fi agenti, actiuni, consecinte si consecinte ale consecintelor exprimate ca senzatii-emotii, bune sau rele.

Actiunea buna sau rea poate fi voita sau spontana, recunoscuta sau nu.

Starea interna buna sau rea poate fi si ea senzoriala, senzorial-senzuala, emotiva, intelectiv emotiva.

Posesia starii binelui duce la variante ale placerii-satisfactiei, ea unifica mental individul, il aduce in identitate-pretuire-asumare de sine, iar identitatea intretine un acord intelectiv si afectiv intre ‘eul activ care ofera ceva si ‘eul posesiv’ care primeste-consuma-apreciaza si asuma ca valori proprii, actele si starile de bine.

Starea de rau provoaca repulsie, durere, suferinta, ea poate proveni din exterior sau interior. In raul cu sursa externa, senzorial-dinamic interactiv, cel care sufera cauta sa identifice agentul diferit de fiinta sa, care initiaza-intretine actiunea provocanta de suferinta si sa se desprinda cumva de el. In raul cu sursa interna, emotiv agresanta, individul se scindeaza in doua subiectivari distincte si conflictuale, una care produce emotia agresanta, alta care evalueaza-suporta intensitatea tensiunii agresante, care preia suferinta ca stare proprie. Partea subiect care sufera cauta sa se decupleze de partea subiect care produce-mentine suferinta, sa o anihileze sau inlature, sa se depersonalizeze partial.

O stare de bine este o plenitudine senzoriala, senzuala, emotiva sau intelectiv emotiva  pe care nu vrem sa o pierdem, care credem ca ne implineste si valorifica optim persoana.

Starea de rau este constrangatoare, este o limitare sau lipsire de libertate, ea ingusteaza intervalul optional comportamental, restrange posibilitatile de implicare-actiune-reusita, la limita le interzice pe toate, iar daca interdictia se aplica unei actiuni satisfiante metabolic sau intelectiv creativ, interdictia prelungita poate leza fizic sau psihic individul, la limita il poare degrada corporal sau mental.

Starea de bine are efect opus, ea da impresia de libertate, de neconditionare, de permisivitate comportamentala nelimitata.

Putem considera binele ca agent extern sau intern fiintei, creat in afara fiintei sau prin resursele fiintei omului.

Binele extern poate fi gandit ca stare preferata a lumii fenomenale sau ca alta individualitate care ne poate oferi satisfactii, dar un asmenea bine este numai o materie prima, o conditie a binelui intern, din care omul trebuie sa extraga binele esenta, binele propriu,  prin actiuni creative care modifica realitatea sau alta individualitate, o aduce in intervalul controlului, utilizarii si satisfacerii. Putem concepe binele si ca agent extern, ca ‘bine principiu’, ca bine absolut, neperceptibil, numai conceptibil, care in anumite conditii intra in legatura cu fiinta noastra si ne comunica o stare de bine specifica, o recompensa a unei actiuni autentic bune care nu produce neplacere sau suferinta nici unei fiinte apartinand sferei binelui si raului.

Binele intern poate fi conceput ipotetic ca efect al unei functii specific interpretanta de mesaj care ne comunica o stare particulara de bine, senzorial, senzual sau emotiv. Continue reading BINELE SI RAUL

Omul Virtual

Doua directii de cautare au provocat timp de milenii mintea umana, o pre ocupa si in prezent si o vor orienta investigant un viitor nedeterminat, anume:

1-In ce fel de lume se afla omul, cum a fost ea creata, ce cauze-conditionari fundamentale o determina structural si evolutiv, cum pot fi ele cercetate, intelese si folosite optim pentru satisfacerea nevoilor,

2-Unde si Cum este construita personalitatea umana, ce functii si ce actiuni ale acestora ii atribuie toate performantele spirituale?

Din a doua  intrebare se desprind mai multe directii investigante, anume :

-Sunt mintea si sufletul omului o creatie a realitatii materiale, un efect contingent, al diversitatii combinative a substantelor care alcatuiesc corpurile nevii, un rezultat al legilor interactiv cauzale naturale?

-Cum si prin ce mijloace trebuie sa actioneze omul asupra lumii externe sau interne, pentru a se cunoaste corect si complet, ce amplitudine, profunzime si consecinte are cunoasterea de sine?

-Va ajunge omul sa depinda personalizant-evolutiv numai de sine, sa isi determine in totalitate fiinta, traseul optional-realizant in timp?

Cercetarea si intelegerea legic interactiva a lumii naturale au avansat exploziv in ultimele doua secole dupa zecile sau sutele de milenii de efort obsevant, experimentant si conceptualizant, calitativ si formal, dar cunoasterea de sine nu s-a dezvoltat proportional cu timpul si efortul alocat, iar intrebarile nu au primit un raspuns, sau nu unul verificabil, aplicabil si unanim acceptat.
Dupa conceperea si construirea calculatorului, a sistemului informational capabil sa memoreze, proceseze si comunice date, au Continue reading Omul Virtual

VALOAREA

Valoarea este o masura care dimensioneaza si ierarhizeaza subiectiv, intensitatea acceptarii sau respingerii starilor perceptuale, senzuale, active, intelective sau afective. Prin valoarea ne exprimam preferential, ne definim individualitatea optionala, precizam coordonatele existentiale in care vrem sa fim si facem eforturi sa fim, sau in care refuzam sa fim.
Metoda valorizanta si valoarea formeaza nucleul subiectivitatii, sunt focarul de emergenta al fiintei noastre, ea populeaza cu forte si energii implicante spatiul subtil unde se intalnesc si se intersecteaza vointele noastre si ale semenilor. Valoarea este acel vector apreciant atractiv sau repulsiv care ne defineste, ne dimensioneaza, fixeaza si asista in parcurgerea unui eveniment sau sir de aspecte ale vietii, ne da un imbold sa fecem sau sa nu facem ceva, sa ne justificam fiinta prin ceace am facut, sa construim o baza scop a vietii.
Valoarea este o forta-tensiune polara, subiectivanta, evaluanta de realitate sau personalitate, probabil mostenita genetic, ca intensitate si specificitate a trairii, sustinatoare de act-valoare. Valoarea ne caracterizeaza permanent, ne da o pozitie si o directie de depalsare-asumare, in spatiul starilor intentionale, ne sustine implicarea momentana, sau pe termen lung, ne face similar sau deosebit optional-interactiv de ceilalti.
Cu toate ca suntem capabili sa identificam si consumam valoarea spontan, inca din primele zile sau luni ale intrarii in viata, valorizarea matura a actelor proprii, sau ale semenilor, aprecierea relevanta a starilor naturale, sau situatilor sociale, valorizare generanta de atitudini-optiuni argumentabile discursiv, este o tehnica umanizanta nelimitat perfectibila. Valorizarea creatoare de tensiuni satisfactii este o fuziune profunda, numnai partial constientizata intre arta si stiinta, fuziune care ne ajuta sa alegem, cucerim si metabolizam afectiv traseul existentei, ne maximizeaza in bine sau in rau, varianta de umanizare aleasa.
Valoarea fundamenteaza strategiile etice sau estetice, ea are o influenta decisiva in geneza si dezvoltarea actiunii formale sau concrete.
Etica este o strategie normativ-cuantificanta, fundamentanta de individualitate sensibila si inteligibila, legata prin atractii si repulsii de lumea externa sau interna. Criteriile etice determina alegeri si justificari ale alegerilor de actiuni generante de acte satisfactii proprii, preluante de la semeni, sau daruite semenilor.
Etica incearca sa ierarhizeze valorile dupa influenta lor in parcurgerea faptelor care ne exprima ca om distinct, fapte care au inevitabil o influenta buna sau rea asupra celor cu care convietuim.
Estetica este actiunea generanta, clasificanta si argumentanta de valori, este calea prin care atribuind obiecte-actiuni-satisfactii semenilor, le facem viata mai suportabila sau mai dificila, participam sistematic la umanizarea lor  afectiva, pozitiva su negativa.
Valoarea este un factor socializant, stabilizant sau destabilizant de individualitate si colectivitate, ea unifica si personalizeaza unitar grupurile umane prin intermediul nevoilor-valori comune, tot ea dezvolta cooperari sau dezlantuie agresiuni locale ori generalizate, prin interactia conflictuala intre sisteme etice sau estetice diferite. Valoarea se poate construi si practica dar se poate si comunica, argumenta si fixa discursiv in semenii nostri.
Ca in toate spatiile actiunii, si in spatiul generarii de criterii valorice individul se exprima creativ, isi da masura ingeniozitatii personale de a califica spatiile actiuni si efectelor si a darui semenilor criteriile calificante atribuindu-le sisteme de valori.
Distingem oameni care prioritar creaza-valori, care propun-stabilesc-argumenteaza valori, care preiau-accepta-consuma valori. Producatorii si cunatificatorii de valori se manifesta in domeniile creative culturale, inventand, fundamentand, regularizand procedural, cuantificand si tensionand satisfiant spatiile religiilor, filozofiilor, constructiilor culturale, stiintifice si tehnologice, fiecare din acestea daruind individului un obiect sau serviciu, un suport senzual, emotiv sau conceptual valorizat, sustinator de individualitate, o baza de realizare, apreciere si justificare a existentei proprii.

Omul sau computerul?

In diferite discutii, scrieri sf sau filme de anticipatie, omul,s-a imaginat intr-un conflict din ce in ce mai probabil, poate inevitabil, cu sistemul informational, cu computerul, cea mai performanta si larg utilizata inventie a mintii si mainilor sale.
Dupa parerea unora computerul va deveni intr-un viitor apropiat o entitate auto-activa, tot mai capabila sa isi identifice, exprime si impuna identitatea, sa isi aleaga prin propriile resurse traiectoria perceptual-procesanta, iar aceasta crescatoare autonomie interactiva se presupune ca va fi candva sursa conflictului intre om si unealta tot mai umanizata, mai dotata cu functii si reactii exprimabile lingvistic.
Este oare verosimila o asemenea viitoare adversitate om –sistem, sau este doar un pretext pentru a gasi o noua amenintare pentru societatea care intra tot mai dechis in opozitie cu natura prin efectele transformarilor aplicate ambientului.
Dealungul istoriei omul a construit si utilizat numeroase forme-functii, dar pina la computer, nici una nu putea primi, memora, prelucra-interpreta si comunica informatie.
Nu definim ‘informatia’, fiecare are o intelegere proprie mai precisa sau ambigua a acestui concept. Toti stim ca informatia patrunde in subiect prin simturi unde sufera o prima interpretare, devenind semnal neuronal, care este condus la creier unde trece prin a doua interpretare modalizanta si devine aspect realitate. Realitatea insasi mai sufera o procesare-interpretare semnificanta, inca neinteleasa procedural si se transforma in forma lingvistica, in realitate modelata semantic, controlabila modal in totalitate de subiect.
Constructia lingvistica regularizabila interactiv, poate fi privita ca o noua realitate, alcatuita forme-sensuri, fiecare sens echivaland cate o familie de forme, relatii sau schimbari naturale, sau comportamente ale subiectului.

Prin tehnici de procesare a informatiei cuantificam modal, semnificam, descriem, combinam, intelegem, folosim si valorizam lumea externa, intretinandu-ne propria fiinta materiala, conceptuala si afectiva, capabila sa perceapa, reprezinte, actioneze fizic, si mental, sa cunoasca si simta lumea si individul, intr-o varietate de feluri.
Din cele mai vechi timpuri omul a dorit sa posede o unealta dotata cu oarecare autonomie operanta, capabila sa ii asculte, intelega si satisfaca dorintele, ajutandu-l sa isi foloseasca mai bine puterile psihice in mereu reluatul efort de a produce sau obtine cele necesare supravietuirii.
Dar aceasta speranta umana de a primi mai mult decat da, de a da cu gandul, verbul si intentia si a primi cu corpul, simturile si emotiile, pare sa fie din ce in ce mai plauzibila, odata cu descoperirea metodelor de a construi o entitate capabila sa preia si proceseze informatia si sa actioneze conform unor specificatii care odata introduse in memoria sistemului il fac capabil sa execute singur o diversitate de actiuni, scapand omul de obligatia de a memora si executa pina la utimul detaliu, tot felul de acte fizice sau mentale plictisitoare dar necesare in intretinerea initiativelor fizice si conceptuale prin care isi diferentiaza, ordoneaza, rezolva si califica nevoile.
Probabil nici cei care au creat primele computere nu au crezut ca acestea vor ajunge la nivelul de performanta atins in prezent, nu atat de repede si intr-o asemenea varietate de domenii de utilizare.
Fara computer societatea actuala ingheata, enormul volum de informatii stocate, corelate si comunicate prin retelele de calculatoare, fiind vital pentru micro si macro-metabolismul socio interactiv, regional, statal sau global. Deloc nefiresc oamenii si popoarele sunt mai usor conectabile si integrabile informational decat cultural, politic, religios, sau economic.
Este oare autentica teama profesionistului in programare, sau a beneficiarului serviciilor sistemului, ca va fi candva depasit intentional, activ, intelectiv si creativ, de sistemul informational, tot mai asemanator sau superior omului, capabil sa primeasca si interpreteze-comunice volume enorme de date in timpi foarte scurti, sa actioneze mai precis, rapid, coerent, multilateral simultan si eficient decat omul, poate chiar sa aiba propria plaja de preferinte, placeri si neplaceri, de scopuri si initiative, sa se alieze cu cei asemeni lui impotriva omului care ii ignora nevoile, dorintele si interesele.
Va avea oare computerul viitorului perceptie, sensibilitate, constienta, gandire si emotie, primite prin om sau poate prin sine, se va revolta ‘el’ oare impotriva celui care l-a construit dar il trateaza ca vesnic subaltern, contestandu-I superioritatea operanta, imaginativa, poate  si afectiva?
Nu credem realizabila o asemenea situatie, e putin probabila primirea prin specialist sau prin sine si asumarea de sistemul informational a unei individualitati constiente, polare valoric si optional, avand vointa proprie, inteligenta, fiind cooperabila si conflictuala in aceleasi spatii de forme, calitati, conditionari interactive, scopuri si proiecte pe care le creaza, foloseste, intretine si apreciaza omul.
Sa incercam o evaluare succinta a calitatilor specific umane si sa vedem in ce masura sunt ele transferabile calculatorului, ce sanse sunt ca tot ce este omenesc sa apartina candva si sistemului info creat de om, daca e posibil ca acesta sa se individualizeze si socializeze distinct de persoana si socializarea umana, pe care in prezent o asista si sustine. Poate oare computerul simula functia subiectivanta, observanta, interactiva, cognitiva si afectiva, proprie omului, poate el patrunde singur cele mai ascunse taine ale naturii, ajungand candva inima si creierul universului?
LUMEA ACCESIBILA
-Omul poseda perceptie, actiune, gandire si emotie, iar acestea in diferite combinatii ii definesc fiinta momentana, local aliniata sau opusa lumii reale sau lumii mentale.
Toate vietuitoarele pot culege si preocesa mesaje naturale, dar credem ca este unic modul uman de interpretare-reprezentare a acestor informatii. Posedam cinci simturi, fiecare comunicandu-ne un “discurs natural” din care partea specializata a creierului extrage o varianta de realitate.
Ochiul furnizeaza materia prima din care preluam imaginea, auzul este mediatorul formelor sonore, celelalte simturi comunica fiecare un mesaj continator de forma-proprietate sau schimbare specifica, din care prin reprezentare obtinem un interval distinct de fenomenalitate.
Continue reading Omul sau computerul?

SUFLETUL

Acest cuvant vechi de milenii e pe cale sa isi piarda intelesul initial, acum cand stiintele moderne, (intre care un rol esential incepe sa il aiba informatica), explica si modeleaza pe diferite medii informationale, tot mai multe insusiri fizice si mentale ale omului.
Putem caracteriza persoana prin constientizare, prin identificare-caracterizare de sine si identificarea recurenta a oricarei identificari si caracterizari de sine, iar constientizarea se exprima prin patru aspecte auto individualizante anume:
1-Senzorialitatea, sau posibilitatea de a culege prin cele cinci simturi impresii despre lume si a le da o reprezentare, o alcatuire fenomenala, apreciata ca realitate externa, autonoma de individ.
2-Intentionalitatea sau vointa de actiune, exprima capabilitatea individului de a se implica, de a face ceva in lumea externa din initiativa proprie.
3-Rationalitatea sau functia discernanta a conditiilor posibilitatii sau  plauzibilitatii intentiei si actiunii specifice, este calitatea umana de a corela intentiile,  gesturile, gandurile, evenimentele si rezultatele interactiei intre noi si ele,  de a ne corecta sau remodela procedural, a pune intrebari si cauta-gasi raspunsuri satisfiante.
4-Emotivitatea, cea mai complexa, mai greu explicabila informational calitate, defineste intensitatea trairii, tensiunea atractiv-repulsiva care insoteste unele intentii, actiuni si efecte, care aloca valoare realitatii, individului, celalalti subiecti, si exprima apreciant-depreciant raportul individul in contact cu lumea, cu sine si cu semenii.
Inca cu mii de ani in urma oamenii s-au caracterizat prin cele patru proprietati subiectivante mentionate si au cautat o explicatie a acestora, o determinare a sursei lor, fie aceasta interna sau externa, derivabila dintr-un mecanism auto sau hetero-personalizant, apartinand individului, sau unei supra-individualitati atot cunoscatoare si atot creativa.
Primi cercetatori ai realitatii si omului, numiti filozofi, au incercat pe doua cai distincte sa explice si omul si realitatea.
Unii au pretins ca materia sau substanta, tratata ca primul si cel mai important principiu natural este suficienta pentru a realiza alcatuirea corporala si multimea starilor corporale si sufletesti manifestate, altii au apreciat ca finetea si subtilitatea actiunii simturilor, gandirii si afectivitatii omului depasesc posibilitatile combinativ creative de forma si functie ale substantei, asa cum era cunoscuta atunci si au cautat alte cauze ale umanizarii.
Astfel a fost propusa o noua origine a celor patru laturi ale individualitatii, o noua sursa de uman, non perceptibila, dificil conceptibila, dar capabila sa aloce si intretina toate functiile subiectivante si toate comportamentele observate, sa creeze persoana si intregul traseu evolutiv al fiecarei personalizari de la nastere pina la moarte.
Acel izvor nematerial, obscur dar necesar prezentei individului constient, senzorial intentional, rational si afectiv,  propus cu mii de ani in urma, este “sufletul”, caracterizat ca o entitate indiscernabila modal, nesubstantiala, posedand constienta, sensibilitate perceptuala, miscare, senzualitate, emotivitate si rationalitate. Pe durata limitata a legaturii corporale sufletul anima corpul, ii daruie acestuia in proportii diferite calitatile sale, il constientizeaza, ii atribuie nevoi, informatii, moduri de utilizare a acestora si relatii emotive.
Dar corpul este perisabil si daca sufletul ar fi la fel precum corpul, atunci existenta si insusirile lui ar fi imposibil de justificat, pretinzand un alt suflet pentru producerea si intretinerea primului si inca unul pentru sustinerea celui de al doilea, lantul sufletelor si supersufletelor insufletitoare de suflet, rezultand a fi fara sfarsit.
Pentru a nu inmulti nelimitat nivelurile sufletesti, introducand super-sufletizarea necesara sustinerii sufletizarii umane degradabile si hiper-sufletizarea pentru intretinerea super-sufletizarii, unii cercetatori antici au optat pentru o singura varietate sufleteasca eterna si autonoma existential, necesara si suficienta siesi, cauza a personalizarii umane. Asa a aparut ideia sufletului nemuritor, fie el numai uman sau uman-divin, suflet avand o  existenta permanenta, egala siesi, care stie si poate totul, dar care doar progresiv se daruie si dezvaluie pe sine, corporalitatii transformand-o progresiv in uman si din uman in divin.
Transferul intregii capabilitati cognitiv-emotivante inchise in orice suflet pur, nemodificat prin contactul cu substantialitatea, catre fiinta material-spirituala, creaza un ciclu indelungat de nasteri, existente, morti si renasteri, ciclu necesar trecerii intregii personalizari si cunoasteri numai sufletesi, in fiinta mixta, substantiala, intelectiva si afectiva a omului comun, incapabil sa se creeze si cunoasca pe sine, fara o subterana dar greu de obtinut asistenta sufleteasca.
Unii filozofi au impins la extrem non-substantialitatea sufletului justificata de efectele actelor sale personalizante, afirmand ca nu exista lume materiala si fiinta corporala legata de aceasta lume, corporalitatea si multimea starilor ei perceptive, fenomenalizante, intelective si afective sunt numai niste inchipuiri ale acelei fiintari pur sufletesti inferioare, inca ne-evoluata cognitiv, incapabila sa isi identifice caracterul numai mental imaginant de modalitate, sursa a tuturor impresiilor de persoana substantiala si de lume materiala, externa, autonoma de subiect.
Platon si Aristotel sunt printre filozofii care au construit unele din cele mai profunde, mai detaliate si argumentate ipoteze antice asupra sufletului, asupra provenienei, calitatilor lui si rolului pe care il are in formarea, intretinerea si re-innoirea sistematica a individualitatii.
Dupa Platon sufletul ar fi o persoana completa, dotata cu perceptie, intentie, miscare, ratiune si emotie, capabila sa locuiasca si sa se exprime individualizant in doua lumi distincte, in presupusa lume perfecta si absoluta a zeilor, si in imperfecta si degradabila lume a pamantului.
Continue reading SUFLETUL

JOCUL LINGVISTIC

Pentru a avea impresia ca inteleg si controleaza lumea in care se afla, pentru a isi compara, confrunta sau amplifica calitatile fizice, intelective si afective, pentru a se distra, a inlocui o lume cu alta, oamenii au inventat jocurile.
Orice joc este un proces creativ, este un simulator sau creator de realitate, de individualitate sau colectivitate specific activa, el ofera prin manipularea coordonata a unor indivizi sau obiecte conventional alese, o alternativa la lumea externa sau o varianta noua de fiintare a individului sau grupului socializat.
Odata intrat in angrenajul obiectual-procedural, jucatorul patrunde in ceace am putea numi transa participativa la lumea jocului, stare in care lumea reala dispare sau se estompeaza si este inlocuita cu o vointa-actiune-realitate izvorata din individ.
Intrand in spatialitatea si temporalitatea creata de actiunea si psihoza jocului, jucatorul are impresia ca actioneaza fara limitari, ca este liber in intentie, miscare, gandire si simtire, ca se afla in alta lume unde vrea si poate orice fara restrictii, nesupus legilor sau capriciilor naturii care ii impune o anume existenta, pentru a ii ingadui sa supravietuiasca.
Jocul satureaza perceptia si mintea jucatorului oferind impresia ca natura nu mai este o exterioritate straina si stranie, uneori previzibila si disponibila, alteori opaca si agresiva, care se joaca ea cu fiinta lui, dovedindu-I mereu ca el-omul, nu este o existenta necesara prin sine, este doar un efect volatil al jocului natural, efect care apare, se manifesta si dispare atunci cand vrea natura, atotputernicul facator si distrugator de fiinte si vointe.
Jocul face viata mai suportabila, predictibila si transformabila, el formeaza si intareste personalitatea, da individului resurse de a se pastra competitiv in conditii dificile, inlocuind temporar scena enorma si de neinteles a realitatii (care ii ocupa simtirile, ii manipuleaza constienta si ii pune la incercare ratiunea), cu alta lume care asculta de el, care ii indeplineste toate dorintele.
Exista o diversitate de jocuri si inca se mai inventeaza, sau se schimba regulile celor deja cunoscute si practicate.
Exista jocuri static si dinamic configurante, jocuri aleator sau selectiv combinative, jocuri competitive, jocuri strategice cu final inevitabil sau care pot dura oricat, fiecare tip de joc reconstituind partial realul sau individul in contemplare sau confruntare cu sine, cu semenii si cu lumea sa.
Un joc este definit prin:
1-Campul de joc, prin spatiul in care se desfasoara,
2-Piesele sau componentele jocului, acele forme sensuri care puse in diferite pozitii si legaturi sau miscate ingenios, dezvolta starile sau fazele jocului,
3-Regulile de joc care indica ce actiuni aplicabile pieselor, partenerilor si adversarilor, sau chiar spectatorilor, sunt permise si care sunt interzise.
4-Participantii la joc, cei care au acces la spatiul de joc, la obiectele jocului, care respecta regulile jocului si creaza fazele jocului.
5-Conditiile finalizarii jocului cu atribuirea victoriei si recompensei.
-Primul joc neinventat de om , la care omul a participat fara voie, obligat sa invete sa il joace si uneori sa si castige, a fost jocul natural privit ca o nesfarsita desfasurare de forme, proprietati, energii si schimbari care capteaza si conditioneaza fiinta, determinand-o sa se adapteze sau sa renunte la fiintare.
-Al doilea joc, imaginat si jucat de om, a a fost replica personala, cu timpul socializata la formele si miscarile jocului natural, cuprinzand multimea intentiilor, gesturilor si atitudinilor mentale, reprezentante semnificante, corelante si comunicante de aspect natural.
-Al treilea joc a fost si a ramas jocul individului cu sine, jocul auto-personalizant, jocul descoperirii, formarii si specializarii progresive a calitatilor perceptuale, gestuale, conceptuale si afective, fiecare din aceste capabilitati interactive fiind simultan o componenta, o regula Continue reading JOCUL LINGVISTIC

Credinta

Credinta este o atitudine implicanta, determinanta de mod perceptie, actiune, rationament si sentiment, creatoare a personalitatii participative.
Prin credinta se identifica si stabileste ca necesara o cauza-realitate, o realitate, o individualitate si o raportare a individualitatii la realitate, la propria subiectivitate si la alte subiectivitati, determinand o preluare-asumare-valorizare a acestei raportari-personalizari, generand un individ angajat comportamental.
Credinta construieste o subiectivitate inchisa intr-o anume arie de reprezentare- actiune, gandire-cunoastere-emotie, tot ea propune-impune acele trasaturi fundamental cauzale ale realitatii sau supra realitatii ipotetic creatoare de realitate, care ofera subiectivitatii alegerea si justificarea unor optiuni legitimant-personalizante.
Credinta are doua aspecte, este constructiv fenomenalizanta si agregant subiectivanta, ea distinge “cauza-actiunea-consecinta-valoarea fundamentanta ”, adica stabileste “forta-ratiunea-prioritara” creatoare a realitatii, apoi o foloseste ca sursa-baza individualizanta, da necesitate absoluta acestei baze, introducand un raport de dependenta ireversibila intre subiectul creat si fundamentul creativ-subiectivant, localizat ca “fiinta-conditie absoluta”, autoarea realitatii si individualitatii.
Practic orice situare, implicare si valorizare intr-un spatiu modal conditionant de individ, este un raport tip credinta, iar exersarea credintei este efortul sistematic de identificare a dependentelor subiectivitatii de componentele spatiul conditionant si invingerea acestora prin confruntare sau cooperare cu fiinta-cauza absoluta, cauza a realitatii si subiectivitatii.
Credinta dezvolta o retea de actiuni constructive si evaluante de realitate, tot ea introduce reguli interactive si proceduri evaluante aplicabile ipoteticului autor al realitatii, sursa a subiectivitatii si a totalitatii atitudinilor sale.

Credinta descopera si instituie “necesitatea existentiala externa si interna” asupra tuturor formelor, proprietatilor si actiunilor acestora, sau asupra actiunilor aplicate de subiect realitatii, tot ea formuleaza si legifereaza criteriile constructiei, evaluarii si asumarii identitatii de sine a subiectivitatii polare, capabila sa aloce valoarea pozitiva sau relativa lumii sau persoanei.
Necesitatea fundamenteaza ritualul credintei atot cauzalizante, ea sta la baza tuturor alegerilor de realitate si de sine, ale individului.

-Necesitatea natural si personalizant legiferata, referentiaza fiinta absoluta, responsabila de existenta realitatii, a credinciosului, a credintei si a reflectarii necesitatii-cauza, prin credinta, devenita conditie a existentei credinciosului.
Credinta particularizeaza, generalizeaza, manipuleaza si valorifica consecintele necesitatii, inteleasa ca “prim act-efect al fiintei absolute”.
Credinta pretinde unitatea si continuitatea actiunii creative a necesitatii asupra realitatii si asupra credinciosului dual, cel care simultan produce si este produs de necesitate, cel care constuieste si este construit de fiinta cauza, atot creatoare.
Manifestarea necesitatii se pune in evidenta prin existenta credinciosului si a lumii din crdincios sau din afara sa, manifestarea credintei caracterizeaza efortul subiectivitatii de a se identifica cu fiinta absoluta, de a ii recunoaste, universaliza si absorbi-confirma in fiinta sa dependenta, prezenta atot realizanta si a toate conditionanta.
Continue reading Credinta