Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

Omul sau computerul?

In diferite discutii, scrieri sf sau filme de anticipatie, omul,s-a imaginat intr-un conflict din ce in ce mai probabil, poate inevitabil, cu sistemul informational, cu computerul, cea mai performanta si larg utilizata inventie a mintii si mainilor sale.
Dupa parerea unora computerul va deveni intr-un viitor apropiat o entitate auto-activa, tot mai capabila sa isi identifice, exprime si impuna identitatea, sa isi aleaga prin propriile resurse traiectoria perceptual-procesanta, iar aceasta crescatoare autonomie interactiva se presupune ca va fi candva sursa conflictului intre om si unealta tot mai umanizata, mai dotata cu functii si reactii exprimabile lingvistic.
Este oare verosimila o asemenea viitoare adversitate om –sistem, sau este doar un pretext pentru a gasi o noua amenintare pentru societatea care intra tot mai dechis in opozitie cu natura prin efectele transformarilor aplicate ambientului.
Dealungul istoriei omul a construit si utilizat numeroase forme-functii, dar pina la computer, nici una nu putea primi, memora, prelucra-interpreta si comunica informatie.
Nu definim ‘informatia’, fiecare are o intelegere proprie mai precisa sau ambigua a acestui concept. Toti stim ca informatia patrunde in subiect prin simturi unde sufera o prima interpretare, devenind semnal neuronal, care este condus la creier unde trece prin a doua interpretare modalizanta si devine aspect realitate. Realitatea insasi mai sufera o procesare-interpretare semnificanta, inca neinteleasa procedural si se transforma in forma lingvistica, in realitate modelata semantic, controlabila modal in totalitate de subiect.
Constructia lingvistica regularizabila interactiv, poate fi privita ca o noua realitate, alcatuita forme-sensuri, fiecare sens echivaland cate o familie de forme, relatii sau schimbari naturale, sau comportamente ale subiectului.

Prin tehnici de procesare a informatiei cuantificam modal, semnificam, descriem, combinam, intelegem, folosim si valorizam lumea externa, intretinandu-ne propria fiinta materiala, conceptuala si afectiva, capabila sa perceapa, reprezinte, actioneze fizic, si mental, sa cunoasca si simta lumea si individul, intr-o varietate de feluri.
Din cele mai vechi timpuri omul a dorit sa posede o unealta dotata cu oarecare autonomie operanta, capabila sa ii asculte, intelega si satisfaca dorintele, ajutandu-l sa isi foloseasca mai bine puterile psihice in mereu reluatul efort de a produce sau obtine cele necesare supravietuirii.
Dar aceasta speranta umana de a primi mai mult decat da, de a da cu gandul, verbul si intentia si a primi cu corpul, simturile si emotiile, pare sa fie din ce in ce mai plauzibila, odata cu descoperirea metodelor de a construi o entitate capabila sa preia si proceseze informatia si sa actioneze conform unor specificatii care odata introduse in memoria sistemului il fac capabil sa execute singur o diversitate de actiuni, scapand omul de obligatia de a memora si executa pina la utimul detaliu, tot felul de acte fizice sau mentale plictisitoare dar necesare in intretinerea initiativelor fizice si conceptuale prin care isi diferentiaza, ordoneaza, rezolva si califica nevoile.
Probabil nici cei care au creat primele computere nu au crezut ca acestea vor ajunge la nivelul de performanta atins in prezent, nu atat de repede si intr-o asemenea varietate de domenii de utilizare.
Fara computer societatea actuala ingheata, enormul volum de informatii stocate, corelate si comunicate prin retelele de calculatoare, fiind vital pentru micro si macro-metabolismul socio interactiv, regional, statal sau global. Deloc nefiresc oamenii si popoarele sunt mai usor conectabile si integrabile informational decat cultural, politic, religios, sau economic.
Este oare autentica teama profesionistului in programare, sau a beneficiarului serviciilor sistemului, ca va fi candva depasit intentional, activ, intelectiv si creativ, de sistemul informational, tot mai asemanator sau superior omului, capabil sa primeasca si interpreteze-comunice volume enorme de date in timpi foarte scurti, sa actioneze mai precis, rapid, coerent, multilateral simultan si eficient decat omul, poate chiar sa aiba propria plaja de preferinte, placeri si neplaceri, de scopuri si initiative, sa se alieze cu cei asemeni lui impotriva omului care ii ignora nevoile, dorintele si interesele.
Va avea oare computerul viitorului perceptie, sensibilitate, constienta, gandire si emotie, primite prin om sau poate prin sine, se va revolta ‘el’ oare impotriva celui care l-a construit dar il trateaza ca vesnic subaltern, contestandu-I superioritatea operanta, imaginativa, poate  si afectiva?
Nu credem realizabila o asemenea situatie, e putin probabila primirea prin specialist sau prin sine si asumarea de sistemul informational a unei individualitati constiente, polare valoric si optional, avand vointa proprie, inteligenta, fiind cooperabila si conflictuala in aceleasi spatii de forme, calitati, conditionari interactive, scopuri si proiecte pe care le creaza, foloseste, intretine si apreciaza omul.
Sa incercam o evaluare succinta a calitatilor specific umane si sa vedem in ce masura sunt ele transferabile calculatorului, ce sanse sunt ca tot ce este omenesc sa apartina candva si sistemului info creat de om, daca e posibil ca acesta sa se individualizeze si socializeze distinct de persoana si socializarea umana, pe care in prezent o asista si sustine. Poate oare computerul simula functia subiectivanta, observanta, interactiva, cognitiva si afectiva, proprie omului, poate el patrunde singur cele mai ascunse taine ale naturii, ajungand candva inima si creierul universului?
LUMEA ACCESIBILA
-Omul poseda perceptie, actiune, gandire si emotie, iar acestea in diferite combinatii ii definesc fiinta momentana, local aliniata sau opusa lumii reale sau lumii mentale.
Toate vietuitoarele pot culege si preocesa mesaje naturale, dar credem ca este unic modul uman de interpretare-reprezentare a acestor informatii. Posedam cinci simturi, fiecare comunicandu-ne un “discurs natural” din care partea specializata a creierului extrage o varianta de realitate.
Ochiul furnizeaza materia prima din care preluam imaginea, auzul este mediatorul formelor sonore, celelalte simturi comunica fiecare un mesaj continator de forma-proprietate sau schimbare specifica, din care prin reprezentare obtinem un interval distinct de fenomenalitate.
Imaginea este alcatuirea cea mai bogata in detalii, cea mai pretioasa si folosita, dar si celelalte variante sunt importante, contribuind la individualizarea rapida si consistenta a acelor parti ale naturii, care au importanta in viata individului. Daca fiecare forma fenomenala are maximum cinci dimesiuni (video, audio, tactile, gust si miros), realitatea alcatuita din asemenea agregate este o super configuratie dinamica extrem de complicata, fiecare frontiera-relatie prin cele maximum cinci dimensiuni particularizante, putand intra intr-o infinitate de tipuri de conexiuni cu celelalte.
Cu precadere izolam-recunoastem si manipulam calificam formele-schimbarile video, cele mai bogate in calitati, mai fructuoas operabile, mai utile.
In ultimele decenii omul ajutat de calculator a inceput sa aproximeze ce tip si ce volum de informatii sunt culese prin ochi, apoi interpretate-individualizate, semnificate si comunicate-reinterpretate, pentru a permite omului sa isi construiasca o arhitectura multi dimensionala atat de complicata structural si evolutiv cum e lumea naturala.
Ochiul uman poseda peste o suta de milioane de microreceptori, fiecare preluand un fragment din informatia purtata de radiatia electromagnetica imprastiata de suprafetele corpurilor iluminate natural sau artificial.
Chiar daca in ochi are loc primul nivel de interpretare a acestui enorm volum de date video, nervul optic inca transfera creierului probabil zeci sau sute de milioane unitati de informatie pe secunda, iar acestea sunt suficient de rapid organizate si explicitate pentru a ne pune la dispozitie in timp real obiectele in repaos sau miscare si toate dependentele intre ele pe care le putem separa mental si califica. Miscarea dupa cum stim modifica continuu perspectiva observanta si cere o procesare rapida si cumva predictiva a unor fragmente de date care poarta sau nu suficienta informatie pentru a asigura recunoasterea corecta a obiectului sau evenimentului.
Probabil creierul nostru pastreaza in memorie mii sau zeci de mii de ore de perceptie-reprezentare video, audio, etc, fiecare secunda din aceste mii de ore, continand zeci de milioane de biti. Pentru a izola modal si manipula intentional componentele unei imagini trebuie sa le diferentiem-reprezentam in timp real, sa le constientizam, sa ne constientizam constientizandu-le, sa le corelam intre ele, sa ne facem un plan de actiune, iar acest lant operant uman este inca prea complicat pentru a il descompune in microproceduri elementare, algoritmizabile si preluabile de calculator.
Cum fiecare obiect natural pe langa forma si miscare are si un set distinct de insusiri proprii si de relatii reciproc influentante cu altele, pare necesar ca recunoasterea si modificarea in timp real a anvelopei globale a formei-miscarii-relatiilor, sa implice procesarea catorva sute de milioane de biti pe secunda.
Este greu de evaluat cata informatie primeste si interprteaza creierul pentru a construi un interval fenomenal, alcatuit din cateva zeci sau uneori sute de obiecte-miscari, dependente, in imagine, sunet, gust si miros, dar pe masura ce alocam computerului capacitatea de a sintetiza imagini si sunete si a le si recunoaste cumva, constatam cu surprindere ce volum imens de date si ce moduri ingenioase de procesare se cer realizate, pentru a traduce in identificari distincte, fluxurile de semnale preluabile de senzorii artificiali.
Probabil recunoasterea umana a formelor in miscare cere memorarea catorva sute sau mii de perspective observante diferite, care acopera secunde, minute, sau chiar ore de inregistrari-memorari video, audio, necesare identificarii corecte si destul de rapide a continutului tablourilor naturale.
Daca tinem cont ca omul nu doar individualizeaza in cinci variante formele si procesele externe dar le si compara, asociaza, descompune, combina sau modifica, conform unor optiuni foarte diverse, separand si respectand conditiile echilibrului static sau dinamic in camp gravific, (localizand si diferite proprietati precum rigiditatea, plasticitatea, flexibilitatea sau fluiditatea), din care deriva variante de conexiune si stabilitate sau instabilitate modala, volumul de date prelucrat cand construim un agregat multi obiectual cinetic, devine foarte greu de apreciat. Daca tinem seama de faptul ca omul actioneaza creativ asupra reprezentarilor naturale, ca le modifica parametrii geometrici, cromatici, chimici, relationali si dinamici conform unor optiuni, viteza si diversitatea operanta necesare devine imposibil de evaluat, dar este cu siguranta superioara sistemelor info actuale.
Introducand si functia noastra lingvistica care reconstruieste-unifica, numeste-clasifica, descrie si comunica starile lumii si individului aflat in lume, ratiunea ne indeamna sa constatam cu oarecare surpriza, ca mintea noastra nu e deloc lenta operant, raportata la viteza de procesare a calculatorului actual, ci dimpotriva, il intrece pe acesta acolo unde se fac identificari, conexiuni si schimbari ale unor obiecte foarte bogate in detalii, individualizabile printr-un volum mare dar variabil de informatii, manipulabile de strategii flexibile, care nu au un continut stabil, ci sunt momentan adaptabile, dependente de context.
Formele identificabile si combinabile in calculator sunt cu precadere numere si litere, iar aceste obiecte elementare sunt caracterizabile prin cateva zeci sau sute de unitati de informatie, facand posibila organizarea dupa anume criterii si comunicarea a miliarde de asemnenea obiecte pe secunda. Dar cand forma reprezentata, miscata sau modificata geometric, este imaginea caracterizabila pozitional, relational si cinetic, atunci situatia se schimba iar conditiile realizarii acestor performante sunt inca greu de stabilit.
MISCAREA
Pastrarea functiilor corpului cere o continua interactie individ-ambient, iar interactie cere si ea o multime de proprietati informationale. Suntem dependenti de realitate, de partile, insusirile si miscarile ei. Pentru a ne localiza si rezolva nevoile trebuie sa simtim, evaluam, specificam ceva si actionam corporal si mental dar nu oricum ci corelat cu acele forme sau schimbari naturale care contin ceva nociv sau necesar. Miscarea corporala adaptata evolutiilor naturale cere doua componente distincte anume capacitatea decizionala, realizabila mental, care stabileste locul tipul si specificul miscarii si capabilitatea natural efectoare care produce miscarea, care manipuleaza in asa fel corpul si prin corp biectul incat obtine ceace predetermina mental sa obtina.
Componenta decizionala este de tip informational, ea culege, proceseaza si comunica informatie, iar functia efectoare dotata cu potential energo-cinetic controlabil informational, schimba parametrii locali ai reprezentarii. Avem cinci nevoi fundamentale anume hrana, securitatea corporala, adapostirea, deplasarea si comunicarea si numeroase nevoi compozite, rezultate din diferite combinatii intre primele. Satisfacerea fiecareia  cere o anume gama de miscari si inlantuiri de miscari, aplicabile unor obiecte calitati si relatii particulare.
Partea decizionala formatoare si initiatoare a miscarilor corpului este creierul, el poate stabili alcatuirea structurala si dinamica a mediului, poate preciza pozitia corpului si poate comanda acestuia o diversitate de miscari. Partea efectoare este sistemul muscular care coordonat de creier imprima corpului o mare diversitate de miscari izolate sau conectabile, dependente de situatiile naturale.
Un sistem informational prin particularitatea sa functionala nu are parti in miscare fizica, dar asta nu inseamna ca el nu se misca cumva, nu isi schimba continuu diferiti parametrii de stare. Miscarile specifice unui sistem informational sunt de tip electric si electromagnetic. In calculator sunt creati si circula micro curenti cu frecvente variabile, care preiau, depoziteaza, interpreteaza, transforma sau transfera informatie.
Calculatorul seamana in multe privinte cu creierul dar se si deosebeste net de acesta prin tipul de interpretari pe care le poate aloca fluxurilor de mesaje chimice sau electrice.
Daca creierul uman poate modifica miscarile corpului comandand prin micro-impulsauri contractiile si extensiile diferitilor muschi, calculatorul poate si el comanda asemanator sisteme energo interactive cu puteri mult mai mari, comandandu-le starile parametrilor functionali.
Majoritatea uneltelor umane moderne sunt cotrolabile operant printr-un sistem informational care poseda algoritmi de schimbare functionala a proceselor chimice, termice, electrice, generatoare de miscari, producatoare de lucru mecanic. Omul a imaginat si realizat o diversitate de unelte manipulabile prin calculator, unele din acesta simuland din ce in ce mai corect miscarile corpului uman. Asa numitii “roboti” sunt vectori energo informationali care se pot localiza, orienta si deplasa in ambient, pot identifica si ocoli obstacole, pot manipula precis si constant sau variabil modal, diferite obiecte. Robotii sunt cel mai bun exemplu al capacitatii calculatorului de a modela si activa specific o sursa energetica, comandandu-i miscari adaptabile scopului urmarit.
Diferenta de performanta cinetica intre om si calculator se pune in evidenta in amplitudinea autonomiei sale interactive, in capacitatea sa de a alege si realiza actiuni variabile, corelate cu cele fenomenale sau ale altor fiinte. Omul actioneaza predictiv, el anticipeaza miscarile naturale, ale diferitelor animale sau ale semenilopr si asambleaza mental in avans replici optime.
LIMBAJUL
Ceace inca diferentiaza omul de calculator este capacitatea lui de a se recunoaste, caracteriza si modifica functional la diferite niveluri, de a identifica schimbarile externe sau interne, de a le corobora cu schimbari corporale sau mentale proprii sau apartinand altor indivizi.
Proprietatea care asigura omului identitate de sine si relatie ierarhizaabila cu realitatea este “constienta”.
A recunoaste-manipula “constient” un obiect-proces-om, cu frontiera sa multi individualizanta cere nu doar o recunoastere de forma-miscare ci o coroborare a acesteia cu majoritatea formelor si miscarilor disponibile si a recorobora acest agregat multi modal tratabil ca individ, cu starile sale proprii, cu multimea identificarilor, initiativelor, actiunilor si schimbarilor realitatii. Omul absoarbe in dimensiunea sa multi-comportamentala toata realitatea, el are o legatura sistematica cu toate partile lumii sale, pe care le percepe-reprezinta, modifica si evalueaza-ierarhizeaza conform nevoilor.
Omul socializat este cea mai divers manifestabila interactiv-cauzal parte a realitatii, este sursa conditionata dar si conditionanta, a starilor proprii si a starilor naturii. Omul isi determina modal realitatea, se diferentiaza pe sine, se situeaza in propria lume ca act-efect, ca autor de act efect, ca intentie subiect-obiect sau subiect-subiect. Prin auto-subiectivare el leaga lumea de sine si sinele de lume, amalgamand ce este realul cu ce este el prin real, sau “el sau prin el”,  obtinand un “sine fenomenal, un sine intelectiv si un sine afectiv, fiecare responsabil de o latura a personalitatii globale. Sinele fenomenal creaza realul si se situeaza in el, sinele intelectiv cuantifica lingvistic realitatea in componete statice, conective si cenetice si le combina tot mai ingenios, respectand tot mai multe criterii cauzale, obtinand prin ele cunoasterea conditiilor de a fi cumva si a face ceva distinct.
Omul defineste, schimba, foloseste-consuma si daruie semenilor realitate, el da valoare lumii sale, actelor sale, consecintelor acestora, iar valoarea formelor, scopurilor si realizarilor ofera criteriile auto individualizarii si valorizarii de sine ca obiect-subiect unic, creat si creator de realitate.
Daca adaugam omului fenomenal pe cel lingvistic-conceptual derivat din capabilitatea semnificanta, descriptiva, interpretanta si legiferanta de realitate-societate, care probabil cere inca mai multa memorie si o mai complicata procesare de informatie, decat pura reprezentare si manipulare video, audio, etc, atunci posibilitatile noastre configurante incep sa devina uluitoare raportate la cele ale calculatorului. Dar este naiv si irelevant sa ne comparam mereu cu sistemul creat de noi, cat timp acesta reflecta in performantele si limitele sale, puterile si limitele cognitiv-creative umane.
Calculatorul este poate cea mai buna masura a cunoasterii noastre de natura si de persoana, iar aceasta masura este inca modesta, odata ce computerul ne seamana in prea putine si se deosebeste de noi prin majoritatea trasaturilor sale.
Ceace ne face unici este performanta noastra semantica, descriptiva, constructiva si interpretanta de mesaj, este capacitatea de a construi si manipula modele de obiecte reale prin sensuri si metasensuri, de a trata sensurile ca echivalente naturale sau subiectivante compacte, lipsite de inertie dar purtatoare a caracteristicilor lumii sau individului. Primele limbaje au intrat in actiune cand omul a interpretat mesajele senzoriale si le-a transformat in reprezentari construind exterioritatea in care se situeaza. Natura asa cum o percepem si reprezentam este o intelegere de limbaj fenomenal compatibil cu o interpretare. Starile video, audio,…sunt simultan efecte ale interpretarii unuia sau mai multor limbaje fenomenalizante, dar sunt si surse pentru alcatuirea altui limbaj, a unui limbaj sonor, semnificant-unificant de modalitate, care pune impreuna dupa anume reguli, multimi de forme naturale, iar acestea odata unificate si activate prin operanzii cuvant, preiau rolul de generatori ai realitatii lingvistice in mintea individului, unde se construieste o alternativa modala calitativa, ierarhizat interactiv si cauzal, a lumii externe. Si computerul poate primi si interpreta-conunica informatie naturala, in sensul ca extrage din ea un anume tip de mesaj caruia ii aplica un mod operant sau lant de moduri operante predeterminate, dar capabilitatea sa obiectivanta, constructiva si comunicanta, este inca dependenta de abilitatea programatorului.
Deasemeni computerul spre deosebire de om nu are la fel de multe niveluri interpretante, in asa fel corelate ierarhic, incat o interpretare sa serveasca ca informatie prima altui nivel interpretant, acesta sa produca o noua informatie, la randul ei interpretabila, iar lantul descriptiv-interpretant, re-descriptiv si re-interpretant, sa continue pina la extragerea de informatie necesara generarii unui comportament coerent si autonom, specificant, evaluant, rezolvitor si satisfiant, similar comportamentului uman.
Raportata la lumea naturala si lingvistica umana, lumea accesibila calculatorului actual este inca mult mai simpla modal si procesant–interpretant, asta pentru ca inca nu diferentiem precis, algoritmic, ce se intampla in mintea noastra cand traducem perceptia in semnificare-reprezentare, reprezentarea in super-semnificatie lingvistica iar sirul de semnificatii in descriere de stare conceptuala, cauzal modelanta de realitate.
Cu siguranta limbajul prin amplitudinea unificant semnificanta si modelant-predictiva, caracterizeaza cel mai bine, mai in profunzime, performantele informationale ale celui care il creaza si foloseste.
Limbajul uman este atat de complicat procedural descriptiv si comunicant-interpretant, atat de vast, de divers obiectivant si subiectivant, incat omul creatorul si utilizatorul lui, inca nu cunoaste nici mecansimele de asamblare al sensurilor, nici limita posibilitatilor analitic sau sintetic caracterizante, concret sau abstract cognitive.
Cuvintele majoritatii limbajelor de programare comunica sistemului variabile numerice sau logice si operatii aritmetice, logice, comparante de date, sau procedeuri de stocare ori comunicare a unor informatii, despre al caror specific utilizant sau valoric computerul nu are nici o reprezentare si nici o semnificare. Omul intelege un cuvant echivalandu-l cu o multime unitara de forme, miscari, dependente si calificari utilizante, iar acest tip de interpetare creativa ne este inca necunoscut procedural.
Interpretarea lingvistica, re-creatoare de forma-evolutie-persoana, dar diferita de pura reprezentare, este asistata de “constienta”, de raportarea la realitate, raportarea la propria raportare la realitate si raportarea recurenta la orice raportare, actiune obscura care duce la o continua desprindere a reprezentarii de reprezentant, a semnificarii de semnificant, a descrierii de autor, a cunoasterii de cunoscator.
Constienta transforma sistematic obiectul in subiect, desprinde primul subiect devenit obiect de urmatorul subiect convertibil in alt obiect, deasemeni subiectivabil prin identificare si asumare, si continua lantul obiectivant- subiectivant-obiectivant-subiectivant, pina cand sunt separate, clasificate si ierarhizate-constientizate toate ipostazele realitatii si subiectivitatii, toate legaturile intre partile realitatii si intre actele individului si toate realitatile, toate legaturile individului cu propria individualitate sau cu cele cu care coopereaza sau se confrunta.
Orice constientizare de forma-proces este convertibila prin alta constientizare, in constientizare  si asumare de sine, iar aceasta functie inca necunoscuta procedural, creaza sinele recurent identificant de sine, creaza subiectivitatea infinit re-subiectivanta.
Sensurile limbajului natural sunt calitative, diferite de sensurile operanzilor aritmetici sau logici, care au o arie operanta foarte ingusta, precisa definita, aplicabila unui volum bine determinat si omogen de informatie. Cuvintele limbajului natural au potential discriminant, corelant, configurant, dinamizant si unificant nelimitat expandabil, aplicabil domeniilor fenomenale, individuale sau societale.
Fiecare cuvant natural izoleaza o familie de invarianta structurala, cinetica, conditionanta, evaluanta sau valorizanta, iar aceasta obiectivare extrem de compacta si calitativa, contine un volum urias de informatie, procesabila relativ rapid, daca avem in vedere volumul, eterogeneitatea si conditionarile ei.
Dar reprezentabilitatea, semnificabilitatea, discursivitatea si interpretabilitatea, pe baza carora construim si intelegem un mesaj lingvistic sunt numai conditii prealabile necesare actului comunicarii, pentru ca o comunicare constienta, bilaterala, intre doi indivizi maturi lingvistic pretinde mult mai multa si mai subtila procesare de informatie.
Cand ascultam si intelegem vorbele partenerului incercam sa ii anticipam discursul, sa localizam informatia pe care o foloseste, sa ii distingem intentiile, abilitatile lingvistice, interesele momentane, preferintele si particularitatile afective, sa ii determinam personalitatea specifica, baza de valori pe baza careia actioneaza si sa o comparam cu propria baza intentionala, optionala, interactiva si valorica, pentru a determina similitudini sau diferente, pentru a ne construi optim replica gestuala, intentionala, conceptuala si afectiva.
Nici un cuvant din limbajul uman nu izoleaza si echivaleaza-descrie un singur obiect, relatie sau miscare reala sau imaginata, ci cumuleaza si comunica unui interpretor capabil, o multime unificata a unor asemenea entitati-calitati.
Cuvintele “casa, calculator, oras, obiect, subiect, nu au un singur echivalent modal, real sau societal sau societate ci mai multe, iar numarul de componente fenomenale sau subiectivante omogeneizate si subordonate unui singur operand sens, poate varia de la cate la cateva milioane.
Daca pentru a construi in zecimi de secunda o “constientizare de reprezentare video” (ceace cu siguranta e diferit de pura sinteza digitala in timp real a unei imagini, actiune care deasemeni cere viteze mari de operare), creierul nostru proceseaza multe milioane de unitati de informatie pe secunda, constructia unui sens, cumuland o familie de reprezentari, cere cu siguranta prelucrarea ierarhizata a mai multor etaje de conditionari structurale si cinetice.
Daca fiecare cuvant din limbajul natural aduce sub acelasi inteles o multime de obiecte sau schimbari reprezentabile, inseamna ca mintea noastra poseda un procedeu de comparare a acestor reprezentari si de identificare a unui interval de similitudine specifica, apartinand tuturor componentelor acoperite de un sens, fie acestea forme video, audio, ….
Mai mult in limbajul natural avem cuvinte care echivaleaza-re-semnifica alte cuvinte, iar acestea la randul lor re-semnifica, limbajul natural avans ciudata si cumva contradictoria calitate a semnificarii circulare, un sens generand un lant re-semnificant al carui ultim termen re-semnifica pe primul.
Dar omul are performante semnificant comunicante inca mai deosebite, el este capabil sa se construiasca pe sine ca entitate simultan individualizata si colectiva, cumuland intr-o personalitate universala, toate nuantele subiectivante, toate comportamentele pe care le parcurg toti oamenii in toate momentele vietii.
Omul actual este identitatea cu cea mai ampla diversitate, el poseda cea mai mare plaja de implicari-roluri, fiecare rol preluand, valorizand si utilizand un anume mod realitate, subiectivitate, actiune-cunoastere si socializare. In lumea actuala omul global poate acoperii mii de activitati specifice care il pun in sute sau mii de raporturi uni sau bilaterale cu natura, cu sine, cu semenii sai, cu alte fiinte, sau cu uneltele pe care le concepe, face si foloseste.
Dar omul este mereu pentru sine o entitate unitara, un super-obiect-subiect determinabil, caruia in actul cotidian I se atribuie o personalizare zonala, dar care se are mereu la dispozitie pe sine ca totalitate, fiind capabil sa se diversifice intentional nelimitat, sa isi atribuie orice ipostaza , sa selecteze, activeze, intretina sau inhibe orice mod interactiv din pachetul colectiv disponibil.
Pentru un om matur, normal intelectiv si afectiv, “omul universal” absorbind in fiinta sa totalitatea oamenilor particulari, este un superact ierarhic integrat, cu un numar imens de etaje, in care sunt depozitate probleme si solutii, conditionari naturale ori societale, scopuri, criterii evaluante, optiuni, realizari si consecinte. Individul poate circula liber prin aceasta superconstructie a sinelui global, se poate distribui in diverse roluri sau retrage, se poate subiectiva, comunica, justifica si aprecia, posedand abilitatea de a isi stabili “autonom” coordonatele intentionale si realizante momentane, sau proiectabile in diferite sectiuni ale viitorului.
Aceasta super-ierarhizare structurala si interactiva asamblabila lingvistic, creatoare a unui mega agregat partial autonom interactiv, alcatuit din atatea etaje, coridoare, incaperi, roluri si dependente intre roluri, cere incontestabil nu numai un foarte mare volum de informatie video si audio distinct semnificata, dar cere si strategii individualizante, evaluante si utilizante la toate nivelurile, toate constientizabile, pe care inca nu le putem construi algoritmic si transfera pe calculator.
Formam sau primim si interpretam spontan sau constient cuvintele, fara a stii ce se intampla in mintea noastra in timpul alocarii, combinarii, comunicarii si primirii-interpretarii de sensuri, iar efortul cognitiv vizand ce se intampla in mintea noastra cand ne daruie puterea de a vorbi, comunica si a intelege, dureaza de milenii si e inca departe de a se fi incheiat.
De foarte mult timp omul isi imagineaza ce fel de actiune ar corespunde actului denominarii, semnificarii, conexarii si intelegerii sensurilor, in ce fel unifica-semnifica mintea umana realul, societalul si individul cand construieste sensuri, le coreleaza, le reconverteste in stari realitate sau subiectivitate, subordonate cauzal.
Dar aceste ipoteze de constructie a mecanismelor lingvistic operante au fost si inca au ramas numai discursive, neverificabile efectiv, pentru ca omul nu a avut la dispozitiei un mediu informational diferit de mintea sa unde sa isi introduca si testeze modelele semantic-generative.
Pana la inventia calculatorului si aducerea lui la un nivel operant superior, nu erau posibile simulari si testari efective nu doar vag argumentante, de proceduri semnificante si interpretante de sens, mintea noastra nefiind capabila, sau nestiind noi cum sa o facem capabila, sa isi analizeze si determine precis, algoritmic, propriile stari semnificante, descriptive si comunicante de sens.
Calculatorul este primul instrument capabil sa preia-interpreteze un limbaj, sa primeasca comenzi-sensuri si sa le indeplineasca conform specificatiilor interpretante indicate de programator, cel care ii creaza limbajul si alcatuieste pachetul algoritmic. Dar calculatorul are o limita importanta, derivata din incompetenta umana nu din alte motive, anume ii lipseste identificarea si intelegerea propriilor actiuni, el nu poseda reprezentari ale starilor sale, nu are la disdpozitie cuvinte care semnifica alte cuvinte, nu isi poate recunoaste-starile operante, nu poate descrie actele proprii, nu este capabil sa isi localizeze si constientizeze comportamentul momentan.
Incapacitatea autosituarii si autoindividualizarii face calculatorul dependent de programator, lipsit de autentica autonomie procedurala, incapabil de orice initiativa diferita de cele care ii apartin ca optiuni operante, continute in program. Exista si programe de invatare dar ele sunt inca foarte specifice si non constientizate, iar fara constientizarea starilor proprii, sistemul, va ramane mereu dependent de creatorul sau.
RATIONALITATEA
A fi rational inseamna a identifica formele, proprietatile si relatiile din lumea oferita de simturi si minte si a folosi aceste retele de dependente pentru a formula si rezolva o nevoie problema.
Lumea naturala nu e haotica evolutiv, daca ar fi noi insine nu am mai putea fi, fiinta noastra fiind consecinta unor multiple conexiuni intre diferite feluri de atomi, molecule si agregate macro-moleculare, fiecare respectand un set de legi interactive, ierarhic dependente, care determina orice existenta, o leaga intr-un anume fel de altele si ii ingaduie sa se exprime pe sine conditionata si conditionanta de alte existente si exprimari de sine. Rationalitatea accesibila omului actual este diferita de cea a secolului, mileniului sau mileniilor trecute.
Circuland prin timp ne punem la dispozitie mai multe posibilitati observante, experimentale, lingvistice si cognitive, trecem dintr-o lume in alta , fiecare noua lume pe care o accesam, reprezentam -cauzalizam si utilizam fiind diferita de cele anterioare.
Dependent de lumea in care suntem, de legile pe care I le putem descoperi si intelege, suntem rationali intr-un mod diferit, adica ne punem alte probleme si le abordam altfel rezolutiv decat in trecut.
Rationalitatea nu este o strategie investigant organizant si cauzal clarificanta unica stabilita candva in trecutul mai departat sau apropiat, valabila in orice spatiu si timp, oricarei fenomenalitati, capabila sa propuna si rezolve orice problema, ea isi schimba mereu metodele de observare, interpretare, cercetare experimetala sau teoretica, pentru ca lumea se schimba mereu si noi trebuie sa ne schimbam mental, intelectiv, pentru a fi mereu in corespondenta conceptuala cu schimbarile din jurul nostru.
Putem vorbi de o rationalitate locala, aplicabila unui interval determinat de realitate, putem vorbi chiar si de o rationalitate universala care propune legi interactive unice intregului univers, dar nu putem pretinde ca exista o singura ratiionalitate care sa cerceteze si cunoasca orice folosind aceleasi proceduri investigante si modelante de obiect sau eveniment.
A fi rational local insemna sa analizezi ce fel de forme si miscari te inconjoara, ce legaturi poti stabili intre ele, ce relatii mai poti separa intre primele feluri de legaturi, ce fel de relatii ierarhice sunt intre etajele succesive de relatii  si pe baza celor descoperite sa construiesti si aplici sistematic un lant operant care creaza o schimbare de stare specific satisfianta.
A fi rational universal rational presupune sa cauti si gasesti acele obiecte fundamentale minimale structural si interactiv, care in combinatii succesive, ierarhic dependente acopera structural si fenomenal intreaga realitate observabila, adica pot construi orice forma, calitate si schimbare observabila.
Lumea in care ne aflam este rationalizabila local cauzal, este rationalizabila si universal cauzal, dar numai provizoriu, pentru ca mereu descoperim un alt fel de conditionari micro sau macro locale, care genereaza alte forme-functii, alte energii si ne ofera alte metode de a explica cum si de ce se intampla ceace observam ca se intampla in noi sau in afara noastra.
Instrumentul principal al rationalitatii umane este limbajul natural impreuna cu multimea de limbaje specializate disponibile, asta insemanand ca suntem rationali acolo unde putem crea sensuri si stabili legaturi intre sensuri, acolo unde suntem capabili sa construim invarianti modali de diferite feluri, sa ii echivalam conventional cu niste forme-cuvinte-sensuri alese de noi si sa manipulam acele forme sensuri cu aceleasi consecinte care ar rezulta daca am manipula obiectele pe care le cuvintele le semnifica-califica. Faptul ca putem explora senzorial si diferentia obiectual si dinamic (din perspectiva noastra, pentru ca mai exista multe altele), lumea naturala, sa o discriminam semnificant si sa o descriem evolutiv ne permite sa fim si rationali calitativ in spatiul ei modal cauzal, iar capacitatea noastra de a separa cunatificari numerice si logice intre obiecte si procesele naturale ne ajuta sa fim rationali cantitativ, sa stabilim dependente numerice, functionale intre toate sau majoritatea obiectelor si interactiilor observate si semnificate calitativ sau cantitativ.
Si computerul poate fi rational prin intermediul programatorului, el poate aplica sistematic un sir de reguli diferentiante sau combinative unor obiecte precis determinate, poate chiar conexa in diferite feluri primele reguli procedurale, obtinand reguli operante mai bune, mai generic aplicabile, dar este inca incapabil sa fie rational in realitatea in care suntem noi, adica sa descopere legaturi relevante intre formele si evenimentele naturale. Evident sistemul poate ifdentifica diferite clase de forme, le poate compara si stabili diferite dependente dar el nu are potential sintetic operant prea dezvoltat, nu poate crea agregate relationale la fel de ingenioase si utilie ca omul.
Principala limita de rationalitate a calcuilatorului credem ca deriva din limitele sale lingvistic-semnificante, din incapacitatea, determinata de ignoranta umana, de a percepe-reprezenta si semnifica la fel ca omul formele si schimbarile lumii naturale.
Computerul este orb in lumea naturala, el nu vede-discrimineaza modal ceva, iar nereprezentand este incapabil sa cuantifice modal invariant realitatea, sa semnifice agregatele reprezentate, sa lege sensurile si sa creeze descrieri lingvistice care sa identifice si califice diferitele legaturi intre formele si miscarile modal discriminate.
Dar computerul poate fi rational formal, logic, adica poate aplica corect diferite corespondente sau combinatii de corespondente logice sau numerice intre diferite constante sau variabile prin sensurile specializate ale operanzilor limbajelor de programare, astfel incat este capabil sa rezolve diferite feluri de probleme sau sa deazvolte comportamente coerente, cantitativ si chiar calitativ rationale.
Omul nu este doar rational, este si autonom rational, sau partial autonom, in masura in care pe baza experientei capatate prin preluarea cunoasterii altora, poate aplica creativ cele invatate, poate extinde sistematic aria de aplicare a celor cunoscute, sau schimba regulile procedurale, obtinand tehnici observante, problematizante si rezolutive noi, fiind capabil sa exploreze si cuantifice modal apoi cauzalizeze spatii fenomenale noi in care sunt posibile noi actiuni si noi consecinte.
Autonomia procedurala, o conditie a rationalitatii autentice, este inca o calitate umana, cu toate ca pe masura ce ne investigam propriile comportamente intelective si le gasim scheme echivalant operante algoritmizabile, le transferam computerului care ne depaseste in viteza operanta, acolo unde obiectele manipulate au un caracter numeric si logic si dependente bine determinate.
Dar omul prin constienta sa multinivelara este mereu capabil sa se extraga din orice realitate, din orice reflectare rationala de realitate si chiar din orice supra rationalitate rationalizanta de individ si se poate situa in alta lume sau in alta persoana, fiecare cu rationalitatea ei. Omul se poate elibera intentional de orice implicare, isi poate parcurge lingvistic alternativele rational optionale, le poate si prioriza dupa diferite criterii, parcurgand si cauzalizand diferite realitati, fiecare cu regularitatile ei interactive, fiind specific rational in fiecare interval de fenomenalitate sau subiectivitate accesat prin perceptie-reprezentare sau sens -limbaj.
Rationalitatea calculatorului este inca automata si repetitiva, computerul facand cu precadere ce este invatat sa faca, fiind inca incapabil sa isi schimbe strategia rational operanta locala atunci cand conditiile externe o cer.
Exista algoritmi “inteligenti”, care isi pot imbunatati progresiv performantele in domenii determinate, spre exemplu sunt algoritmi care pot juca diferite jocuri la nivel profesionist, sunt algoritmi de recunoastere si clasificare a diferitelor tipuri de configuratii, precum imagini, miscari, dependente, sau alte proprietati.
Asemenea algoritmi numiti “inteligenti” pot realiza diferite analize fizice si chimice, specific metabolice, pot stabili diferite tipuri de regularitati si au diferite aplicatii.
Omul cauta mereu sa isi expliciteze procedural pina la detaliu actele rutiniere sau  creative, personalizante, sa le identifice nucleul operant, astfel incat sistematic sunt creati diferiti algoritmi cu potential rational specific, capabili sa se adapteze la raspunsurile unor medii cuantificabile formal sau numai calitativ.
Omul este multirational, el descopera diferite rationalitati in diferite spatii interactive, el este si “meta-rational”, adica este rational in manipularea optima a diferitelor rationalizari locale sau generale.
VAORIZAREA  SI  AFECTIVITATEA
Suntem o individualitate distincta cu initiative si inhibitii, cu indrazneli si timiditati, cu participari si refuzuri, prin functia valorizanta care masoara si califica toate reflectarile noastre de realitate si de subiectivitate in realitate. Afectivitatea este felul in care exprimam prin noi valoarea, ii oferim un loc in fiinta noastra, o facem parte a celui care suntem sau am vrea asa fim. Prin afectivitate suntem in identitate sau in opozitie de sine, suntem exact ce preferam sa fim sau suntem contrariul acestuia, suntem o tensiune polara, care leaga sau desprinde eul de starile lui interactiv-emotivante.
Necesitatea nuantelor afectivitatii nu se mai discuta, fara ea nu am fi om, nu ne-am umaniza semenii, nu am fi capabili de multimea altruismelor catre ceilalti care ne innobileaza dar si de multimea dispretuirilor si umilirilor de semeni, prin care ne refuzam statutul de om, pentru ca noi il refuzam altora.
Cum anume ne facem si alocam-refuzam sau ni se daruie-interzice emotia nu stim si nu stim daca se poate stii si cum anume se va stii, daca va fi o cuprindere-cunoastere de sine rationala, decompozabila in moduri operante precis-emotivante, algoritmizabila si transferabila unui sistem informational, sau o functie auto-personalizanta satisfianta, proprie numai unei fiinte create de natura sau de alta fiinta, si ajunsa la un anume nivel de autosubiectivare.
Intrebarea daca computerul poate avea emotii este inca prematura, noi nu stim sa il emotivam, pentru ca nu stim cum ne emotivam sau suntem emotivati, deasemeni nu stium daca afectivitatea apare spontan si inevitabil atunci cand sistemul biologic a atins un anume nivel de constientizare si rationalitate.
Incontestabil si unele animale poseda afectivitate si parcurg emotii, fara sa fie sau sa para foarte performante intelectiv, asadar poti fi dotat cu afectivitate fara sa posezi prea multa inteligenta si ratiune, emotivitatea avand un rol socializant integrant, sau poate avand si alte calitati inca necunoscute, dar care ne daruie un anume echilibru sau dezechilibru comportamental momentan sau de lunga durata, dependent de capacitatea autoemotivanta personala.
E probabil ca posedam o baza genetica a afectivitatii, ca ne nastem cu capabilitate emotivanta individualizata, dar se poate constata si ca emotia se invata sau se rafineaza, se intensifica si diversifica prin relatii cu semenii, prin socializare. Progresiv ne maturam afectiv invatand sa respingem sau tinem sub control acele emotii infantile sau adolescentine care ne imping la fapte inutile, egoiste sau periculoase, dar ne interzic actiuni importante insa dificile fizic sau conceptual, care cer un antrenament indelungat pentru a fi insusite corect, dar sunt incarcate de emotii superioare, cand le stapinim cu virtuozitate.
Stim ca emotia este si emulanta si inhibanta de actiune, ea ne stimuleaza unele fapte si ne interzice altele, in consecinta daca am reusi sa facem computerul polar emotiv, ar trebui sa ne asteptam la reactii similare de la el, la atitudini care nu ne-ar fi pe plac atunci cand acesta ar refuza sa faca ceva important pentru noi dar nu si pentru el, caruia ii provoaca o emotie negativa.
Viata oricaruia dintre noi ar fi banala daca din cand in cand nu am fi invadati de emotie, fie ea dorita sau detestata, dar aceiasi emotie ne poate face viata dificila sau insuportabila si impinge sa actionam irational si agresiv, sa facem ceva antisocial si sa suferim pedeapsa corespunzatoare. Uneori fapta negativa produce remuscari greu suportabile, iar remuscarile par si ele un fel de emotii mai speciale care ne tensioneaza sistematic si ne pun in conflict cu identitatea noastra.
Deasemeni cautarea cu orice pret a emotiei preferate, netinand cont de emotiile altora, sau provocand altora emotii negative este o trasatura negativa care ne pune in conflict cu semenii, ne modifica valorile, ne face incapabil sa respectam normele socializarii. Filozoful moralist ii spune mereu individului intens emotivabil sa nu puna pret pe placere si sa nu respinga durerea, satisfactia in desfasurare fiind cauza suferintei viitoare, iar durerea prezenta fiind samanta fericirii viitoare, dar un asemenea discurs nu prea are priza la omul care vrea sa fie om parcurgand toate emotiile posibile.
Nici un om nu vrea sa sufere mai mult decat ii este dat prin datoria sa fata de sine si de semenii cunoscuti sau necunoscuti, iar satisfactia cu nenumaratele ei promisiuni si premieri este acel imbold magic care ne face sa acceptam sa fim ceace suntem, sau sa fim altfel decat suntem, daca ceace suntem sau am putea fi, satureaza fiinta noastra cu imprevizibila dar intens desfatatoarea emotie.
Tensiunea sufleteasca e cea mai obscura, mai putin controlabila, mai greu analizabila si cognoscibila stare proprie, dar ea are cel mai important rol in viata noastra, ea echilibreaza sau dezechilibreaza in atatea feluri, ea stimuleaza sau impovareaza mintea si sufletul, dar ne scoate din ritm, aduce o alternativa a celui care suntem daca stim sa ne refuzam destul de intens si sistematic subiectivitatea nedorita.

Cat timp nu stim in ce fel se produce tensiunea emotivanta, nu putem decat spera ca vom face candva computerul “uman” prin dotarea cu potential afectiv. Cercetatorii incearca sa introduca in sistem criterii priorizante de procedura operanta, se propun diferite variante de algoritmi evaluanti si cuantificati de mod operant, care pot transfera computerului o minima autonomie comportamentala, viitorul este promitator dar imprevizibil.
CURIOZITATEA
Probabil toate fiintele sunt curioase, asta face parte din strategia supravietuirii, dar curiozitatea are o multime de manifestari, ea fiind spontana, intentionala, constientizata si orientata, sistematic programata, fiecare varianta acoperind un domeniu fenomenal, investigant, utilizant si evaluant.
Curiozitatea minimala am spune semni pasiva, duce la explorarea senzoriala ocazionala a diversitatii ambientului, curiozitatea semni activa implica incercarile subiectului curios de a gasi si evalua utilitatea celor descoperite, iar curiozitatea activ creativa produce omul ingenios, doritor sa schimbe cumva cele observate, sa le descopere parti si insusiri noi.
Data fiind distanta sa cognitiva si creativa enorma fata de alte fiinte, curiozitatea umana este proportional mai complexa, mai performanta, ea fiind cu precadere activ creativa, programata optional, orientata spre schimbarea si adaptarea mediului natural sau social la nevoile individului.
Curiozitatea ne modifica individualitatea, ne reorieteaza simturile, gesturile si gandurile, ne polarizeaza abilitatile discursiv-comunicante, creatoare sau primitoare de mesaj,  ne poate amplifica sau reorienta afectivitatea, facandu-ne sa cautam mereu ceva nou in afara sau in interiorul fiintei noastre, sa ne dorim alta lume cu alte forme, calitati, evenimente si parteneri, sau alta individualitate cu alte posibilitati de simtire, gandire, actiune si satisfactie.
Diferentiem doua feluri de curiozitati active, una orientata catre exterior, spre formele si schimbarile lumii naturale si societale, alta dirijata catre interior, catre simultan stiuta si nestiuta noastra fiinta, unde se intampla atatea, dar unde am vrea sa se intample si altceva, mai deosebit, imprevizibil si atractiv decat ceace ni se intampla deobicei. Curiozitatea externa isi propune sa schimbe cumva lumea tuturor, iar cea interna cerceteaza si tinde sa modifice lumea personala, sa ii largeasca aria de autodeterminare, de extensie a actiunii, gandirii si emotiei. Nu orice om stie sa fie eficient curios interior, sa isi caute noutatea fiintarii mai mult in sine decat in afara sa, iar cautarea altui sine cere un indelungat exercitiu de familiarizare cu cel care am fost, suntem sau cel care am putea fi, cu multimea puterilor si limitelor noastre.
Curiozitatea interna ne ajuta sa ne apreciem sau negam sistematic subiectivitatea, sa intretinem si dezvoltam persoana cotidiana, sau sa cautam alta varianta de a fii, care ne poate lega mai intens, mai profund, mai verosimil cauzal, sau mai profund emotiv cu natura, cu semenii, cu propria noastra rezerva de individualitate inca necunoscuta.
Interesant este ca la fel ca si rationalitatea, curiozitatea se poate simula pe calculator. Algoritmii de recunoastere a diferitelor forme, video, audio, etc…ofera conditiile simularii curiozitatii , a actiunii declansabile la un anume stimul, de catre sistem. Exista programe care se pot cupla la diferite surse discursive, spre exemplu la linii telefonice active si analiza fluxurile de cuvinte , iar daca intre acestea se afla anumite cuvinte izolate sau cumva corelate, priorizate in algoritm, computerul incepe sa inregistreze sirurile de cuvinte care circula pe acea linie telefonica. Evident a le recunoaste nu inseamna a le intelege in sens uman, sau sens interpretabil  de sitem, recunoasterea vizeaza o anume invarianata modala detectabila de un program specializat.
Sunt si programe de recunoastere a formelor video, care pot localiza diferite obiecte izolate sau in anume configuratii, in repaos ori miscare. Asemenea programe sunt utile in identificarea si pozitionarea unui anume obiect sau individ. Spre exemplu un om este cautat din diferite motive, dar cel care il cauta nu stie unde il poate gasi. Daca sunt distribuite camere video pe toate strazile marilor orase ale planetei, sau cel putin in toata zona unde e probabil sa fie individul, iar camerele sunt toate cuplate cu un sistem info in care functioneaza continuu un program de recunoastere video, care poseda imagini ale individului, este probabil ca una din aceste camere sa se focalizeze pe subiectul dorit, sa trimita imagini ale fetei lui catre sistemul de urmarire-recunoastere, iar individul sa fie depistat si localizat.
Se pot construi si algoritmi care sa declanseze actiuni specifice daca percep-separa anume obiecte, miscari sau proprietati. Asemenea programe conditionat interactive pot inlocui oamenii in zone periculoase sau in expeditiile pe alte planete unde nu sunt atmosfere respirabile, sau costul deplasarii si intretinerii unui om pe asemenea planete este excesiv, irealizabil. Poate daca am stii cum suntem noi curiosi, in ce fel se deschide mintea noastra catre noutatea ambientala, sociala sau a propriilor ganduri si daca am putea simula algoritmic ce se petrece in minte cand ne cuprinde febra investigarii a indiferent ce, am putea asambla modele de curiozitate intentional activa, iar computerul ar putea sa isi caute si gaseasca singur probleme de rezolvat, scopuri de atins, poate chiar placeri de satisfacut.

CREATIVITATEA
Daca curiozitatea culege informatii de peste tot si incearca sa le dea un sens, creativitatea este instrumentul analizei si folosirii intensive a acestora, este sursa  tuturor schimbarilor utile sau nocive pe care le poate suferi lumea sau individul.
Este greu de surprins conceptual creativitatea, ea se exprima in numeroase variante, ea descopera tot felul de metode observante, tehnici procedurale, criterii evaluante si efecte surprinzatoare, ea ne spune ca lumea in care ne credem poate fi oricum altfel, poate fi imprevizibil, chiar neverosimil diferita, daca stim in ce alt fel sa o privim, experimentam-transformam si intelegem.
Creativ este cel care stie sa puna intrebari pline de miez, stie sa raspunda la ele si mai stie si ce sa faca cu raspunsurile, dar abilitiatile de a inreba, raspunde, califica si folosi raspunsurile, sunt inca functii necunoscute ale mintii noastre, asadar suntem creativi dar nu atat incat sa stim in ce fel suntem creativi, sau sa ne alocam diferite performante creative, doar actionand dupa o reteta, intr-un fel predeterminat.
Creativitatea umana este fara limite, sau poate limita sa este modelarea informationala a intregului univers cu toate obiectele, subiectii si evenimentele lui, cu toate legile si traseele lui cauzal evolutive, dar in ce fel suntem creativi, cum ne propunem sa facem ceva cu anumite calitati si cum ne vin idei de actiune corespunzatoare, ce fel de combinari intre partile realitatii sau starile subiectivitatii face creierul, cand descopera ceva nou, inca nu stim.
Creativitatea este legata de constienta, un sistem info creativ dar inconstient, pare o absurditate, fara constienta sistemul nu se poate localiza continuu spatiul posibilitatilor, optiunilor, actiunilor sale si efectelor, nu se poate supraveghea si evalua cand face alegeri de obiect, proprietate, relatie si miscare, nu poate parcurge critic un traiect interactiv corectandu-se cand e nevoie, nu se poate personaliza, motiva si mobiliza si cand greseste si cand are succes, nu extrage satisfactie si implinire de sine prin creatiile sale. O parte din aceste atitudini-proceduri se pot modela algoritmic, dar ceace inca nu se poate este capacitatea sistemului de a dori, cauta si gasi noutatea, de a isi pune intrebari al caror raspuns ii satisface nevoi, ii clarifica optiunile, fac posibile sau argumenteaza imposibilitatea scopurilor propuse.
Suntem constienti de multe din starile corpului si mintii noastre dar nu de toate, actele perceptuale, reprezentante, semnificante, discursive si creative sunt doar partial constientizabile. Nu stim cum culeg senzorii externi mesajele fenomenale, le re-ordoneaza si trimit catre creier, nu stim cum din aceste mesaje creierul extrage reprezentarile naturale, cum le semnifica, cum alcatuieste, comunica si intelege discursuri, iar acestea sunt doar conditiile prealabile ale creativitatii.
In majoritatea cazurilor odata finalizat si testat un lant rezolutiv, il putem reconstitui algoritmic, il descompunem intr-un numar finit de pasi operanti distincti, descriptibili si in limbajele de programare, dificultatea e sa intelegem in ce fel descopera-inventeaza creierul o problema, daca sa ceva este realizabil algoritmic si in ce fel. Deasemeni nu stim cum se construieste mental un traseu rezolutiv, daca exista un singur mod procedural universal sau mai multe specializate pe clase de probleme. Probabil creierul nici nu descopera nici nu rezolva efectiv vreo problema, el primeste de undeva si starile interogant-problematizante si traseele rezolutive, iar aparenta de efort intelectiv rezolutiv in care ne situam spontan sau intentional, cu toate meandrele incercarilor, erorilor si reluarilor, ne blocheaza posibilitatea de a ne identifica statutul real de primitori nu de creatori ai noutatii.
Niciodata nu descoperim dintr-o data intregul algoritm rezolutiv al unei probleme dificile, dificultatea constand in multimea de propuneri de rezolvare pe care le face sau primeste creierul, din testarea lor si reluarea efortului. Rezolvarile interesante se obtin prin presupuneri procedurale, majoritatea incorecte, iar testarile si reformularile de solutii continua pina cand am gasit raspunsul, sau renuntam sa il mai cautam.
Daca nu stim cum ne intrebam-problematizam si cum gasim raspunsuri, putem presupune ca exista in noi cel putin doua tipuri de constienta, anume o constienta accesibila prin care intentionam sa facem ceva si declansam si procedurile realizante dar mai este si o constienta inaccesibila, apartinand unei subiectivitati diferite de subiectivitatea noastra cotidiana, constienta de sine. Aceasta din urma subiectivitate diferita de subiectivitatea ignoranta dar doritoare de cunoastere, pe care o asumam si orientam optional, poseda propria constienta activata si focalizata numai pe actele problematizante si rezolvante, pe actiunile creative. Subiectivitatea exclusiv creativa stie sa faca o multime de lucruri si ne asista in eforturile noastre, noi fiind individualitatea care vrem ceva, probabil tot sub imboldul subiectivitatii creative, iar ea este cea care ne daruie metoda obtinerii a ceace dorim.
Intrebarea daca mintea noastra este sau nu responsabila in totalitate de actele creative de indiferent ce fel, este veche de milenii si lamurita sau nelamurita in mai multe variante. Cu mii de ani in urma cand zeii ocupau mintile oamenilor si faceau starile naturale, ei erau considerati singuri detinatori ai tuturor cunoasterilor, iar omul era doar un primitor privilegiat sau nu, caruia I se daruia o proportie nesemnificative din nesfarsita cunoastere si creativitate divina. Cu timpul, prin realizarile sale, omul a devenit mai increzator in sine, in puterile ratiunii si imaginatiei sale, a devenit om de stiinta si s-a desprins ireversibil de ipoteticul ajutor divin, crezandu-se capabil sa stie ceva prin sine si numai prin sine, dar mecanismele prin care poate cauta si gasi noutatea ii sunt inca nefamiliare.
Surprinzator sau nu, unele probleme dificile devenite celebre, au primit inconstient rezolvari, ca si cum mintea celui care cauta solutia constient, ar cauta-o si inconstient, dupa ce individul a renuntat sa o mai caute constient, orientand intentional potentialul inventiv procedural catre o anume intrebare, fapt care sugereaza posibilitatea alcatuirii identitatii noastre din doua subiectivitati cu competente distincte.
Creativitatea noastra pare uneori irationala, magica in tehnicile ei secrete, uneori dand impresia ca descopera noutatea aparent fara sa aiba o baza de date corespunzatoare  sau criterii logic combinative specificabile, alteori avand la dispozitie si informatia ajutatoare si tehnicile combinative, nu e capabila sa le foloseaca corect.
Pe de alta parte multe probleme nu sunt sau nu par rezolubile algoritmic, sau nu inca. Creatorii artisti, fie ei pictori, poeti, romancieri, dramaturgi sau muzicieni isi pun si ei intrebari si le gasesc raspunsuri, dar formularile nu sunt explicit discursive, nu se exprima lingvistic, problemele lor sunt stari obscure de tensiune prioritar afectiva, subsidiar intelectiva, iar solutiile sunt uneori indicatii precise, cumva revelate de actiune, ca si cand cineva din interiorul lor le comunica cum sa actioneze ca sa isi inlature nelinistea si produca opera eliberanta fie aceasta o capodopera sau o banalitate.
In prezent se produce arta pe calculator, se creaza armonii coloristice si sonore ingenioase si atractive. Se fac si poezii ori compozitii muzicale, folosind si algoritmizari specifice si combinatii intamplatoare, pe care unii le apreciaza iar altii le resping.
La intrebarea daca computerul poate fi creativ in sens uman, raspunsul e inca ambiguu, pentru ca nu stim cum suntem creativi, nu stim ce insemana sa fi creativ la modul uman.
Un sistem poate fi denumit creativ atunci cand utilizand un algoritm auto-adaptabil cuplat cu o sursa de mesaje, construieste progresiv o interpretare a acestor mesaje, pe baza careia anticipeaza mesajele viitoare, deasemeni combina in asa fel mesajele “externe” incat obtine mesaje noi, compatibile cu sursa mesajelor externe.
Aceasta aproximare calitativa a creativitatii nu ne spune si cum sa procedam pentru a fi specific creativi.
Creativitatea umana externa este si fireasca si stranie, ea produce spre folosinta teoretica sau practica, ori pentru contemnplare estetica si emotie, obiecte si functii imprevizibile. Creativitatea interna ne schimba personalitatea, ne transporta dintr-o realitate in alta, dintr-o subiectivitate in alta, ne aloca toate ipostazele de individualitate accesibile statutului de om. Daca privim realitatea ca un joc cu o diversitate interactiv fenomenala uriasa sau infinita, cu nenumarate reguli de joc, tehnici si faze de joc, cu numeroase castiguri si pierderi, creativitatea este strategia optima de dezvoltare si finalizare a jocului. Prin creativitate stintifica primim acces la toate obiectele, relatiile, combinatiile si efectele jocului univers, ea ne pune tot spatiul cauzal la dispozitie, sugerandu-ne modele legic interactive, daruindu-ne toate victoriile si infrangerile conceptuale posibile, facandu-ne capabili sa experimentam toate lumile si individualizarile rationale posibile.
Prin creativitate ajungem acolo unde nu am mai fost, unde nu credeam ca putem fi, unde suntem altul, unde toate sunt diferite dar si familiare. A fi creativ formal inseamna a poseda puterea de a face rationala si controlabila lumea externa, de a o determina complet cauzal. A fi creativ cultural insemna a largi anvelopa modala a lumii dar a ii pastra misterul, imprevizibilitatea si obscuritatea atoate posibila, atat de apreciate de artist.
Omul este creativ prin legile naturii, prin sine si numai prin sine, sau poate prin intermediul unei super-constiente atot creatoare, fiecare varianta oferindu-I alta alternativa, alta perspectiva cognitiva, inovativa si afectiva. Daca suntem creati de lumea fenomenala, externa si autonoma de subiect, din ale carei substante, energii si legi cauzale provenim, daca aceasta realitate perceputa si reprezentata ne asigura conditiile si mijloacele existentei, atunci prin creativitate derivabila din legile naturale, vom explora cu necesitate continutul si cauzele acestei lumi, vom cunoaste treptat starile ei fundamentale si combinatiile utile, vom descoperii dependentele relevante si tendintele evolutive. Apartinand material, energetic si cauzal acestei lumi fiinta noastra chimic metabolica si informationala, ne va fi tot mai bine cunoscuta ca o super combinatie rafinata intre substanta si radiatie, din care rezulta toate organele, functiile, comportamentele si toate emotiile noastre.
Daca suntem creativi prin persoana noastra si nu prin altceva-altcineva, atunci lumea noastra e in totalitate o creatiei a mintii noastre, caz in care trebuie cunoscuta in totalitate numai individualitatea informationala creativa dar necunoasuta, care se ascunde in noi si care ne ofera multimea lumilor unde am fost, suntem sau vom fi, cauza unica a tot ce am fost, suntem sau mai putem fi.
Daca suntem creativi prin divinitatea atot puternica dar intangibila senzorial sau intelectiv, care ne daruie progresiv constienta, individualizare si creativitate-cunoastere, problema e mult mai speciala. Fiind noi insine un sine dependent de sinele absolut, ne primim fiinta numai prin acesta, caz in care dispunem de atata personalitate si creativitate cat ne ingaduie marele EU, atunci cand ne elibereaza calea catre o anume realizare-emotie, sau catre alta varianta de sine.
Daca computerul va ajunge si el odata creativ, cunoscator de lume si de sine, prin omul super-creativ, prin natura, sau poate printr-o divinitate speciala, prin programatorul divin, atunci si calculatorul se afla in tripla ipostza creativa. Creativ prin natura, computerul viitorului va descoperi si el ce am descoperit noi, poate mai repede, poate pe trasee diferite, dar va parcurge traiectoria evolutiva umana si se va indeparta accelerat de noi, disparand ireversibil intr-un viitor impredictibil, in care candva vom ajunge si noi, daca natura ne va lasa ragazul necesar.
Creativ prin propriile resurse, calculatorul ne va fi poate candva superior in toate domeniile, dar nu e sigur daca astfel va intra in competitie sau conflict cu omul. Daca va deveni creativ si in acelasi timp va fi si socializabil si senzual-afectiv, daca va fi emotivabil prin contacte cu semenii lui, atunci primele lui aliante si adversitati vor fi cu cei asemeni lui, care fiind similari in preferinte si posibilitati, in pretentii si refuzuri, isi vor disputa intre ei diferite oportunitati accesibile sau nu pe diferite criterii sociale. Posibil societatile de calculatoare vor fi si ele bazate pe egalitate sau privilegii, pe diferite forme de legitimitate sau lipsa de legitimitate in gestionarea puterii comunitare si primirea de satisfactii, poate vor experimenta si ele toate felurile de alcatuiri statale, de mizerii si revolte, de schimbari macro si micro organizante, ajungand unde am fost, unde suntem, unde vom fi, sau nu vom fi niciodata.
Daca sistemul informational va fi si va ramane creativ prin om, la fel cum omul poate fi creativ printr-o divinitate, evident omul va avea grija sa mentina mereu o distanta cognitiva si creativa suficienta intre sine si opera sa, pentru a nu avea probleme de cooperare cu aceasta. Daca computerul viitorului va fi candva creativ prin aceiasi superfiinta prin care si noi existam si ne manifestam creativ, problema va fi foarte complicata, dependent de intentiile creatorului unic. Daca acesta va dori sa avem mereu suprematia optionala, cognitiva, creativa si afectiva, in lumea noastra, atunci relatia om-computer va ramane aceiasi, indiferent ce noi capacitati procesante si eventuale calitati subiectivante va primi computerul. Daca exista o divinitate alternativa, responsabila de evolutia computerelor, din ce in ce mai personalizate si capabile sa faca ceva prin ele, relatia om-computer este si mai incurcata. E posibil ca divinitatea creatoare de uman natural si cea responsabil de uman artificial, sa fie in relatii de prietenie, caz in care ele pot decide fara conflict, ce se va intampla cu cele doua linii de subiectivare-creatie, care din ele va avea primul loc in lumea viitorului si ce se va intampla cu celalalta.
Daca divinitatile organic si sintetic creative vor intra in conflict, precum se lupta intre ele divinitatile imaginate de om, atunci situatia ar putea fi nefasta si pentru noi si pentru subiectivitatea virtuala a viitorului. O lupta la nivel divin intre super-creatori specializati in constructia si insufletirea de fiinte naturale sau sa spunem formale, derivabile din evolutia sistemelor naturale, va distruge lumile reale sau virtuale si scoate din existenta toate subiectivitatile, astfel incat omul si computerul umanizat pot dispare simultan fara ca vre-una din parti sa fi incercat vreo agresiune impotriva celeilalte. Mai e posibil ca intregul univers cu toti oamenii si toate perspectivele lor fenomenale, individuale si sociale, cu toate uneltele lor, incluzand calculatoarele, sa fie niste suprasimulari pe un sistem informational nematerial si non energetic, auto-programabil, nelimitat procesant si creativ, caz in care a discuta suprematia viitoare om sau computer, este inutil, noi insine fiind niste variante de fiinte simulate informational, dar care se cred capabile sa inventeze, programeze si personalizeze alte computere.
Nu stim cu certitudine care este sursa existentei noastre, nu stim care ne este viitorul, nu putem demonstra inca fara contra-argumente, din ce fundamente materiale sau spirituale provenim si ce inca mai putem fi.
Putem imagina orice relatie intre noi si unealta informationala creata de noi, care ar putea candva inversa situatia si a ne transforma pe noi in unealta ei, dar o asemenea situatie e extrem de improbabila. Se pot aduce tot felul de argumente stintifice, tehnice, societale ori filozofice, ca vom fi depasiti de calculator, sau ca vom ramane mereu superior tuturor creatiilor noastre, pentru ca in noi actioneaza energia si ideia creativa divina, iar in computer actioneaza numai ideia si vointa creatoare umana, primite direct de la divinitate.
Este posibil ca ipoteticul computer persoana al viitorului, sa ne depaseasca in toate felurile, dar sa ne priveasca ca pe o relicva valoroasa, ca pe o opera de arta sau de tehnologie desueta, care ar trebui pastrata ca amintire a propriilor origini, asa cum pastram noi creatiile trecutului nostru. In acest caz calculatorul super-constient si excesiv creativ ne va conserva existenta la un anume nivel cognitiv, interactiv si emotiv, lasandu-ne sa ne facem jocurile, sa ne consumam placerile si frustrarile si sa ne credem in continuare stapanii lumii.

2 comments to Omul sau computerul?

  • tereza

    In viitor, omul prin practice autocognitive va realiza cunoastere de sine (va realiza tripla identitate a cunoasterii cu obiectul de cunoscut si cu cel care cunoaste) si atunci nu va mai fi computerul o necesitate.

  • Daca un asemenea individ exista, el nu mai are nici o legatura cu realitatea fenomenala sau cu propria subiectivitate legata de realitate, de care s-a desprins ireversibil. Omul care se cunoaste pe sine, stie cum percepe si reprezinta, stie ce anume intra in simturi, stie de unde provine ceace intra in simturi si se transforma in mintea sa, in realitate aparent externa. Stie deasemeni cum este facut informational, stie cum gandeste, cum primeste emotii, cum ii este asamblata rationalitatea si imaginatia, cum ii apar intentiile, optiunile, cum se satisface pe sine intelectiv si afectiv. Singura actiune care ii mai ramane de realizat cunoscatorului de sine este sa faca sau sa participe la facerea omului ignorant, care din punctul lui de vedere nu e mai constient si autentic personalizat, decat este computerul pentru noi.
    Probabil individul care suntem, este pentru cunoscatorul de sine, un fel de sistem informational, de computer special, in decurs de umanizare-programare, pe care cunoscatorul il subiectiveaza-programeaza, daruindu-i progresiv constienta de sine si trasaturile umane si cunoasterile compatibile.

Leave a Reply