Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

Lume reala sau iluzorie

Printre subiectele cele mai discutate si disputate de filozofi, dar si de romancieri si poeti, a fost intrebarea ramasa inca fara un raspuns verificabil, daca lumea in care suntem este reala sau iluzorie?
Numim real un obiect sau eveniment care “exista” subiectiv, este cumva pentru individ, prin actiunea interpretanta a simturilor si mintii, dar mai “exista” si autonom de individ, exista ca modalitate distincta, indiferent daca oamenii, sau alte fiinte percep, reprezinta, semnifica si califica acel fragment de realitate.
Iluzoriu este ceva construit numai de mintea subiectului, fie prin propriile resurse, visul ca lume iluzorie, fiind un bun exemplu, sau primind un mesaj senzorial ori linvistic, care incorect interpretat produce reprezentari, video, audio,…sau semnificatii  carora nu le corespund realitati echivalente, independente de subiect.
Cand omul a descoperit ca are iluzii, ca mintea sa surprinde-reprezinta sau imagineaza-compune in diferite circumstante, obiecte sau evenimente ireale, desfasurate numai in constienta sa, nu i-a fost deloc greu sa isi foloseasca partea rationala a mintii creatoare de iluzii, si sa presupuna ca totul ar putea fi iluzie, ca lumea care il inconjoara este in totalitate o imensa si coplesitoare prin diversitate iluzie, din al carui labirint de atractii si repulsii nu stie cum sa iasa, dar din care principial ar putea iesi, daca s-ar putea convinge destul de temeinic, ca totul este iluzie, ca nimic nu pre-exista, daca dispare subiectul.
Dar, poate obiecta oricine,  daca orice continut al mintii este iluzie, ar putea fi iluzie si presupunerea sau certitudinea cuiva, ca totul este iluzie, si atunci s-ar putea, sau ar rezulta logic, ca nu orice reflectare perceptuala sau semantica de realitate ar fi iluzie, ca ar exista undeva in minte, o certitudine sau o capabilitate cognitiva ascunsa, care il poate ajuta pe individul dezorientat, sa stabileasca cand si in ce conditii are voie sa afime, sau poate afirma verificabil, ca ceva cumva determinat, este sau nu este iluzie.
Pentru omul de bun simt, care prefera sa argumenteze cu simturile, cu formele si schimbarile naturale, accesibile spontan, neintelectiv, prin reprezentare-obiectivare, este indiscutabil ca lumea naturala este autentica, desprinsa de persoana sa, la modul efectiv, nu filozofic, ca alcatuirea ei exista si evolueaza permanent independent de prezenta si impresia sau convingerea cuiva sau a totalitatii oamenilor capabili de formulari calificante la adresa ei.
Mai mult omul fara  ambitii metafizice crede cu toata convingerea si este greu sa fie contrazis, ca ceace vede, aude.. el este exact felul cum sunt lucrurile si schimbarile din lumea autonoma, simturile si mintea sa ii ofera o copile identica originalului, ca tot ce localizeaza el in jurul lui exista si atunci cand nu exista “el individul”, care reflecta lumea in constienta sa.
Aceasta ipotetica sau mai degraba impusa similitudine sau identitate intre lumea fara individ si lumea din simturile si mintea individului, scuteste pe omul de bun simt, de inutile ipoteze si argumente pro sau contra posibilitatii ca lumea sa fie reala sau numai o inventie-iluzie a mintii sale.
Dar si filozoful care crede in obiectivitatea absoluta, fara alternativa, a lumii naturale are ceva de spus:
– Nimic nu e mai absurd, declara cugetatorul aderent la ideia necesitatii fiintei realitatii in afara fiintei subiectului, decat sa iti inchipui ca lumea in care te afli, care iti asigura cele necesare, sau iti interzice mai multe decat ai dori, este iluzorie, este alcatuita de mintea ta, prezenta numai acolo.
Daca se accepta premiza ca  intreaga realitate este o constructie a mintii subiectului, cocluzia logica care decurge  este ca “subiectul material si spiritual sustinator al acestei aberatii, fiind o existenta corporala, apartinand realitatii iluzorii, este o iluzie creata de propria minte.
Din acceptarea starii iluzorii a corpului individului, corp apartinand realitii iluzorii, rezulta ca si creierul, parte a corpului,  este o iluzie, iar daca creierul este iluzie, atunci si spiritul sau, mintea sa ca functie a creierului, este o iluzie si asa se ajunge la afirmatia paradoxala ca mintea este o iluzie a propriei minti, afirmatie evident falsa.
Sa nu uitam ca mintea este spatiul unde se asmbleaza-desfasoara intreaga realitate, tot aici este construita si proiectata in realitate individualitatea cu toate scopurile si valorile ei, cu toate actiunile si consecintele, cu toate trairile afective.
Poate fi oare mintea, autoarea propriei modalitati, poate ceva fi simultan in ipostaza duala de creator si de creat? Asa ceva nu pare posibil prin rationamente elementare: Daca mintea individului cu intregul ei potential creator de realitate si subiectivitate plasata in realitate, este o iluzie de sine in sine, daca este o creatie a creatului, atunci mintea creatoare de minti iluzii, ar trebui sa pre-existe variantei create, in ipostaza de creator de minte, dar ar trbui sa se succeada pe sine, ca minte creata, sa fie si anterioara si posterioara siesi, stare cam greu de realizat. Daca mintea decide constient sa se duplice, pentru ca altfel ea ar fi creata de altceva decat propria identitate de sine, ar trebui sa se discerana pe sine ca minte creatoare de ceva, adica de alta minte, dar si ca minte creata, asa cum o face orice minte umana capabila sa isi determine starile modale reflectate constient dar sa se si diferentieze de ele.
Ca minte autoare a iluziei de minte, mintea formatoare de minti iluzorii, ar trebui sa fie autonoma ca minte, de modalitatea iluzorie a variantei ei gandite-create, sa pre-existe productiilor sale, care la randul lor contin o realitate si o personalitate activa implicata in acea realitate. Daca mintea neiluzie, autoare de minte iluzie, nu isi discerne statutul de creatoare de alta minte, cum mai putem argumenta ca o minte este o creatie a celeilalte, ca mintea autoare de minte, se diferentiaza permanent de mintea creata, altfel nu ar exista o efectiva creatie a unei minti in alta minte. Pe de alta parte calitatea de a se identifica ca autoare a altei mintii, o poseda numai mintrea creatoare de minte iluzorie, nu si mintea iluzie realizata, aceasta neavand nici o premiza sa se recunoasca pe sine ca emergenta din alta minte, ca este o productie a altei minti. Numai daca mintea creatoare comunica mintii create statutul ei iluzoriu , atunci mintea creata, mintea dependenta, poate pretinde ca este realmente sustinuta de alta minte. Dar mintea umana nu este in aceasta situatie, nimeni nu poate afirma, decat in starea de autor de iluzii, ca stie cu certitudine de la mintea sa iluzorie, care il sustine, ca el ca minte-persoana, este o simulare a altei minti.
Asadar daca mintea proprie,( lasand indecidabil  statutul autentic real sau iluzoriu, al altor minti, din perspectiva unei mintii), este o iluzie a unei minti, ratiunea te obliga sa afirmi ca ea nu isi poate fi siesi iluzie, ca mintea ta nu poate fi decat iluzia altei minti, diferita de mintea ta. Aceasta minte (in care mintea ta este numai o minte iluzie, adica o minte mental constientizata si plasata intr-o realitate ca individualitate), trebuie si ea sa apartina realitatii, si cum nu ar putea apartine fara a disparea din fiintare, dar in aceasta ipostza este si ea o iluzie.
Ca parte a realitatii acea Minte diferita de mintea ta, anterioara mintii tale pentru a se iluziona, umplandu-se pe sine cu impresia iluzorie a mintii tale, ar trebui sa fie si ea tot o iluzie, conform regulii ca daca intreaga realitate este o iluzie, orice parte a realitatii este numai o iluzie, iar a doua minte care iti gandeste-iluzioneaza mintea, apartinand realitatii, este tot o iluzie.
In consecinta a doua minte in care mintea ta este o iluzie, trebuie sa fie si ea o iluzie, situatie in care se cere existenta unei a treia mintii, in care a doua minte sa fie simultan o iluzie de minte iluzie si o iluzie de minte autoare de minti iluzii.
In cea de a treia minte, starea de minte iluzie, autoare de alta minte iluzie, apartine celei de a doua minti, in care mintea ta este o minte iluzie, iar starea de minte iluzie si in a doua si in a treia minte, creatoarea celei de a doua minti iluzorii,  este mintea ta, cea mai de jos in ierarhia mintilor, fiind numai minte gandita-imaginata de alte minti, nu si minte imaginanta de alte minti, capabila sa dezvolte in spatiul ei creativ, alta minte activa, ocupata cu multimea continuturilor ei proprii.
Prin acelasi rationament, a  treia minte, apartinand si ea realitatii, pentru ca altfel iese din existenta, dispare cu tot cu potentialul ei mental mentalizant, se impune sa fie si ea o iluzie a unei a patra minti, inevitabil tot iluzorie, si asa ajungem la concluzia necesitatii exstentei unui sir infinit de minti, fiecare iluzie a celei anterioare si purtatoare de a sirului de minti iluzii, posterioare.
Lasand deopare sofistica filozofica, atat de detestata de acelasi om de bun simt, putem aduce argumente mai lumesti, mai simple si mai evidente, ca lumea naturala, nu poate fi o iluzie.
Cum ar putea fi realul iluzoriu, adica existent numai in mintea ta, dependent de actiunile creatoare de realitate ale mintii, daca parti din acest real, ipotetic emergent din mintea ta, exista sau nu exista intr-un anume loc si moment, fara ca mintea ta sa participe cumva la inexistenta sau existenta, eventual si posesia sau interdictia posesiei formelor si calitatilor dorite?
Cum ar putea o lume imaginata de tine, sa iti fie ostila, te raneasca sau omoare in fractiuni de secunda, daca te afli la locul si timpul nepotrivit, sau potrivit, depinde cum privesti situatia. Fiecare om rational stie ca iluzia autentica, prezenta numai in mintea sa, ii face bine sau rau, numai daca o ia in serios, dar e neutra daca nu o baga in seama. Nici o iluzie autentica, existenta numai in subiect, nu te poate agresa si degrada in nici un fel, odata ce deriva din fiinta sa, care fiinta nu se autodistruge fara a sti cand, cum si de ce. Cine ar fi atat de irational, de stupid sa isi faca singur rau, sa fie trist, deprimat, infricosat sau nervos, stari din pacate mai accesibile decat opusele, daca ar putea trai permanent cea mai intensa emotie sau gama de emotii, odata ce sta in puterea mintii sale sa proiecteze in mintea sa orice simtire si orice realitate.
Oricum am privi situatia, iluzia de realitate, ca stare mentala, este ceva, iar realitatea externa, trebuie precizat “realitatea externa” ( pentru ca exista o multime de realitati interne, personale, mai mult ori mai putin iluzorii), este cauza subiectului care este cauza iluziei, este creatoarea autorului iluziei.
Dar agentul realitate, nu poate fi o creatie e creatului, a agentului purtator de iluzii, derivat din starile creatoare ale realitatii, fara a ajunge la o inevitabila contradictie….
Dupa cum se stie filozofii care au declarat si au incercat sa demonstreze ca lumea e numai iluzie au fost numiti idealisti, cu toate ca mai potrivit ar fi fost numele de “iluzionisti”, iar sustinatorii lumii autonome, s-au numit materialisti, ei fiind cei care sustineau fenomenalitatea independenta de orice fiinta cugetatoare.
Materialistii au fost autorii majoritatii arumentelor impotriva idealizarii realitatii, unele din ele sumar prezentate. Dar si idealistii au incercat sa aduca argumente pentru a isi sustine ideia.
Sa vedem ce ar putea spune un idealist ingenios pentru a face acceptabila afirmatia ca lumea este iluzorie, adica desfasurata numai in constiinta sa.
Sa ne amintim ca din pretentia idealistului ca realitatea este o iluzie, rezulta ca si propria minte ca functie a corpului, iar corpul ca parte a realitatii, ar trebui sa fie si ea o iluzie. Numai din conditia ca realitatea este iluzie, ca orice parte a realitatii este iluzie rezulta ca si subiectul material-functional ca parte a realitatii, este iluzie, iar mintea ca ca functie a creierului, parte a corpului material este si ea o iluzie, dar inevitabil o iluzie a altei minti inradacinata in aceiasi realitate.
Apartenenta oricarei minti creatoare de alta minte la aceiasi realitate cerea un sir infinit de minti, fiecare ignoranta de sine, incapabila sa transfere mintii create, mecanismul prin care ea a fost adusa in existenta.
Cum nici o minte creatoare de alta minte, nu poate fi in identitate cu mintea creata, decat daca este unica autoare a acesteia, preluand statutul non-iluzoriu, de creatie prin sine, transferand acest statut la modul potential si mintii create, se impunea ca mintea creatoare sa nu mai apartina realitatii iluzorii, acceptata ca o creatie a mintii create, adica sa nu mai fie si ea o iluzie, sa nu mai apartina aceleiasi realitati in care se situa mintea creata.
In consecinta mintea secunda in care mintea umana era numai o minte gandita, adica era o creatie din interior, o iluzie, nu mai era o iluzie, pentru ca nu apartinea realitatii-iluzii, in consecinta nu mai cerea alta minte pentru a fi sustinuta, tot ca iluzie, evident.
De fapt  idealistul rafinat, cu ratiune performanta admitea si ca cea de a doua minte, creatoare a iluzoriei minti umane, este tot o iluzie, dar o iluzie de alt tip, auto-iluzionabila, care se putea sustine prin sine, diferita de mintea umana care nu avea aceasta calitate, avand nevoie de alta minte in care sa se nasca si sa inceapa sa nasca si ea iluzii.
Cam asa au introdus idealisti ipoteza unei supra minti auto-determinabile, complet spirituala, supra-conceptuala sau non-conceptuala, nemateriala, ne-energetica, ne-evolutiva fenomenal cauzal, total diferita de fiinta si lumea umana. Aceasta super minte era presupusa inaccesibila omului, era o fiintare prin sine, fara subiectivitate, dar creatoare de subiectivitati si de realitati in subiectivitati.
Interesant este ca aceasta ipoteza de existenta a unei alte realitati decat cea in care ne plaseaza simturile si mintea, realitate inaccesibila observatiei, reprezentarii si rationalizarii, a fost facuta cu milenii in urma, aparent independent,  sau poate prin necunoscute influente reciproce, si de unii filozofi occidentali si de cunoscatorii orientali.
Dar starea de lume iluzie a fost mult mai bine fundamentata si mai larg raspandita in orient de catre cei care  refuza numele de filozof, prin declaratia ca sunt capabili sa demonstreze efectiv, nu doar prin vorbe, irealitatea, iluzionaritatea realitatii si individului.
Cunoscatorii orientali au dus declaratia de iluzie la extrem spunand ca isi pot  demonstra, ca si individul este tot o iluzie in care lumea este alta iluzie.
Dupa inteleptii orientali individul care ne credem, autorul realitatii in care ne credem, este o iluzie, proiectata-intretinuta de o supraminte, numita “minte universala sau globala”, realitate incaracterizabila, care le gandeste-fiinteaza si uita-distruge orice fiintare.
Acceptand posibilitatea creatiei unei minti in alta minte rezulta cateva consecinte interesante. Stim ca orice minte matura poate comunica cu alte minti de acelasi rang cognitiv, poate transfera starile proprii altor minti si primi starile acestora in propria minte, folosiond pentru comunicare unul sau mai multe limbaje.
Daca o minte este creata de alta, inseamna ca toate starile ei de constienta, toate formele si evenimentele pe care le reprezinta, semnifica, schimba si utilizeaza, ii vin de la mintea creatoare , ii sunt cumva comunicate lingvistic.
Dar daca mintea creatoare poate face orice fel de minte, daca ii poate aloca mintii create propriul nivel creativ de minte, fapr necesar pentru a crea constient o minte in alta minte, atunci ea poate deschide un dialog, o comunicare bilaterala cu mintea creata, dialog in care poate explica mintii create in ce fel face si ii ofera iluzia de realitate, deasemeni in ce fel face si ii atribuie o personalitate asumabila, eliberand-o in realitatea ei, daruindu-I o apartenta de individualitate autonoma, aparent capabila sa se autodetermine.
Prin acesr dialog mintea creata poate intelege efectiv cum este realizat statutul iluzoriu al realitatii, adica in ce fel sunt gandite-particularizate numai intelectiv, ca mesaje, formele si procesele pseudo naturale, cum este tradus de mintea creata acest mesaj in realitate aparent externa si independenta de subiectul creat.
Cand mintea creata primeste si intelege unde si cum sunt construite mesajele purtatoare de realitate si de proprie subiectivitate, lumea creata ca si propria ei individualitate, devin si din punctul ei de vedere tot stari mentale transerabile altor minti prin mesaj, accesibile generarii si comunicarii lingvistice.
In aceasta super-cunoastere de sine, mintea creata are accelasi acces total la genararea de realitate si la sinteza de subiectivitate, ca si mintea creatoare, fiind in principiu similara creativ acesteia.
Ce spun oamenii de stiinta cu privire la aceasta problema?
Bineinteles majoritatea refuza sa se implice in disputa “lume autonoma-lume dependenta de subiect”, considerand-o puerila, sau irelevanta pentru cercetatorul care are la dispozitie unelte fizice si conceptuale specializate si foarte eficiente, pentru a intelege lumea sa, caruia ii este indiferent daca aceasta lume este sau nu in afara simturilor si mintii sale, cat timp este cognoscibila si transformabila in acelasi fel. Dar au fost si inca sunt fizicieni de valoare care au curajul sau poate naivitatea, sa ia in discutie si aceasta presupunere, unii chiar sa o accepte ca probabila si sa propuna argumente formale sau concrete, pentru a o sustine.  Pe de alta parte daca ar apare noi directii de abordare, sau noi posibilitati conceptuale si experimentale, din acceptarea ipotezei idealitatii realitatii, evident oamenii de stiinta, in primul rand fizicienii, ar fi cei mai convinsi, mai performanti, mai sistematici utilizatori.
Dar filozoful ocidental nu stie in ce alt fel ar putea fi explicata fenomenal cauzal, sau cu ce alte instrmente ar putea fi investigata si cunoscuta lumea care ne contine, daca am trata-o ca lume iluzorie, dependenta de subiect, el nu poate spune omului de stiinta despre realitate ceva ce ce acesta sa nu stie prin propriile mijloace, mult mai profund si mai detaliat.
Cunoscatorul oriental pretinde ca singurul instrument de cercetare si intelegere a irealitatii-realitatii, este mintea subiectului ajunsa in acea stare in care isi identifica propria iluzionaritate. Cand mintea umana este supusa unui antrenament de-subiectivant si de-existentializat adecvat, ea poate intelege cum este creata iluzia realitatii in subiect si iluzia subiectivitatii in ceva admis fie ca supra subiect,  creator de subiecti, fie ca non subiect, in care sunt simulte-gandite, multe variante de subiect si de lumi prin subiect.
Dar, spune orientalul, cat timp individul nu depaseste aderenta formala, numai intelectiva, la ipoteza idealitatii realitatii, cat timp nu parcurge pina la capat exercitiile fizice si mentale recomandate de cunopscator, in mintea lui nu se va revela cu maxima evidenta si necesitate, natura iluzorie a universului impreuna cu irealitatea substantiala a cunoscatorului. Fara cunoastsrea completa de sine ca produs al altei minti subiectul nu poate experimenta prin sine adevarul acestor afirmatii.
Din pacate parcurgerea antrenamentului care pretinde ca te scoate din realitatea iluzorie si te pozitioneaza ireversibil in supra realitatea intangibila omului normal, fie acesta ignorant sau savant, traseu care te desprinde si de individualitatea normala si te fixeaza in alta , de nedescris, este atat de dificila, incat este indecidabil daca in prezent exista asemnenea super-indivizi, cu toate ca unii se pretind. Si aici ca peste tot, exista impostori, iar daca exista si autentici cunoscatori de sine, care manipuleaza mental realitatea iluzorie, acestia refuza sa demonstreze posesia acelor pretinse supra-puteri, care apar automat cand te decuplezi de individualitatea si lumea aparenta si intri ireversibil in spiritul universal.

15 comments to Lume reala sau iluzorie

  • tereza

    Articolul are urmatoarea introducere : “Printre subiectele cele mai discutate si disputate de filozofi, dar si de romancieri si poeti, a fost intrebarea ramasa inca fara un raspuns verificabil, daca lumea in care suntem este reala sau iluzorie?”.
    Aceasta intrebare ar trebui cunoscuta de tineri inca din perioada invatamantului obligatoriu. Este o intrebare de cultura generala. Unii tineri poate se nasc cu capacitatea de a parcurge antrenamentul care pretinde ca te scoate din realitatea iluzorie. Din pacate in scolile din Romania sunt predate preponderent cunostinte materialiste.

  • Intrebarea asta se poate pune la orice varsta dar cine raspunde la ea si pe deasupra demonstreaza ca a raspuns corect? E preferabil ca tanarul sa creada in realitatea lumii lui pentru a crede in realitatea si autonomia fiintei sale, in libertatea lui, in realitatea si autenticitatea elanurilor lui si in valoarea incercarilor, realizarilor si emotiilor sale.
    Acceptarea lumii iluzorii este insuportabila daca mai vrei ceva si stii sigur ca orice ai vrea e doar o impresie de fiintare, care poate dispare oricand daca esti destul de lucid pentru a nu pune pret pe identitatea proprie capabila sa isi ofere sau refuze, nici pe identitatea iluzorie, dependenta, careia i se da sau interzice si placerea si suferinta.

  • octavian negrea

    Sunt de acord cu autorul.
    Tinerii trebuie sa fie convinsi ca lumea in care traiesc e cat se poate de palpabila altminteri lumea se dezagrega si persoanele angajate fie si conventional in lume se alieneaza ceea ce nu poate fi scopul mintii creatoare de minti iluzionate.
    Pe de alta parte este extrem de greu sa faci pe o persoana de bun-simt sa se indoiasca de realitatea lumii. Cei mai multi care vorbesc despre ideia asta o iau ca pe o discutie colocviala si nu se implica cu toata persoana in dialogul transcendent. Lumea ni se prezinta palpabila, substantiala, perceptibila, gandibila. Referiri la lumea ca iluzie in discursul comun nu angajeaza opinentul in starea speciala de a “percepe” fluxul creator.
    Deci, let them be !

  • Observatia e relevanta. Daca a fi iluzoriu inseamna a fi doar o stare-impresie construita intr-o minte prin resurse proprii, normale sau patologice, o forma-actiune-ratiune-simtire nelegata de ceva extern acelei minti, ceva existent autonom, atunci nici un om nu si-ar dori sa fie o iluzie de om. Un motiv consistent pentru care nu dorim sa fim iluzii de om, ar fi ca am depinde permanent de capricile si limitele mintii care ne concepe, am putea fi pusi in situatii contradictorii sau conflictuale fara voia noastra, corelat cu performantele imaginante ale mintii care ne gazduieste. Stiindu-ne materiali avem convingerea poate adevarata, poate falsa, ca suntem fundamentati pe ceva obiectiv, pe ceva legic, ceva stabil, care poseda o permanenta, o indestructibila cauzalitate, stare care ne asigura o autentica si permanent stabilitate functionala, lasand defectiunile pe seama neputintei noastre temporare de a ne intelege lumea si persoana, dar avand mereu o rezerva de posibilitati ascunse si puterea de a le explora si cuceri progresiv.

  • octavian negrea

    Ideea ca mintea este un produs al creierului nu este pe deplin dovedita. Cu atat mai putin faptul ca spiritul e un produs al mintii, orice am intelege prin spirit, concept cam vag si ambiguu.
    Interesanta este pozitia budhista de nord asupra realitatii, a locului persoanei-eu in ea, a demersului corect in lume pentru a o “cunoaste”. Pentru ei cunoastere insemnand trecerea pe un alt nivel ontologic de unde eul-persoana se vede in dimensiunea sa de creat. Metodele practice pentru realizarea asta descrise in traditia Marpa-Tsongkhapa presupun vizualizari ale corpului ca “energii”: canale si centre (plexuri) unde aceste energii se concentreaza pentru invietuirea corpului, ele configureaza toate simturile, perceptiile, cognitia. Cele 4,5,7 centre sunt descrise amanuntit si de aici metode de dirijare a fluxurilor de “energie” pentru controlarea lor. Se spune ca prin controlul asupra lor se pot dobandi puteri incredibile pentru un om. Se atrage atentia ca numai un scop inalt moral: depasirea conditiei de om si mai ales compasiunea si ajutorarea tuturor creaturilor este atitudinea corecta pentru a propasi pe cale, alternativa fiind tot felul de iaduri similare cu descrierile crestine. Ca o alta metoda se remarca vizualizarea propriei persoane ca divinitate a mandalei. Mandala este o imagine, o macheta a lumii, un model explicativ asa cum il inteleg ei. Ipostaza de divinitate cu starea interioara de mandrie in sens bun, poate fi apropiata de conceptia subiectiva asupra lumii. Din ipostaza asta persoana isi dirijeaza energiile in diferiti centri pentru diverse realizari supraumane.
    Prima conditie este vizualizarea energiilor. A doua este capacitatea de a le aduce in canalul central. De aici incepe yoga caldurii interioare baza a tuturor realizarilor ulterioare in acest sistem tantric.
    O alta conditie sine qua non zic initiatii este existenta unui maestru si transmiterea cu un fel de binecuvantare a invataturilor care nu toate sunt publice.
    Se descriu realizari uluitoare cum ar fi transferul controlat al constiintei intr-un alt corp la moarte sau chiar din viata.
    Interesant ar fi cum s-ar putea actualiza aceste metode la nivelul cunosterii moderne, daca au legatura cu epoca moderna, daca omul poate cu adevarat sa se depaseasca sau este si asta o iluzie.

  • Daca mintea este un ansamblu de performante informationale, precum reprezentarea, limbajul, rationalitatea, imaginatia, senzualitatea si emotia, atunci creierul e cel mai potrivit organ pentru a o crea-suporta. Se stie ca diferitele disfunctii ale creierului duc la diferite perturbari mentale, situatie nevalabila la disfunctii ale restului corpului, care nu par a se reflecta asupra calitatii mintii, vezi cazuri celebre de corp neputincios si minte foarte capabila.
    Spiritul e ceace poarta-atribuie constienta, dezvolta subiectivitate posesoare de realitate, intentie, vointa, actiune si efort cognitiv.
    Ca spiritul este ierarhizabil existand diferite categorii, unele ignorante de sine cum e spiritul uman, altele cunoscatoare de sine, cum se pretinde a fi spiritul celor capabili de realizarile mai sus descrise, e plauzibil dar nedovedit. Nu cred ca exista cunoastere moderna, antica sau clasica, exista cunoasterea a ceva sau altceva. Anticii nu aveau acces conceptual si experimental la acea parte a realitatii la care are acces omul actual, care la randul lui nu pare a avea acces la acea pretinsa cunoastere de sine descrisa sumar in replica anterioara.

  • octavian negrea

    Exemplu: Stephen Hawking.
    Evident ca creierul este dovedit a fi suportul centrilor tuturor dimensiunilor umane: limbaj, emotii primare, reprezentare. Nu e inca foarte clar cum se face constructia acestora din informatiile primite, daca si cum are creierul plasticitate – daca invata sau e prefabricat, dotat ab initio cu acei centri.
    Budhistii mai vorbesc si despre budheitate – stare mirabila proprie tuturor creaturilor, scop dezirabil oricarei fiinte mai ales umane a fi realizat.
    Nu vorbesc de spirit ca atare, au alte denumiri poate pentru aceiasi categorie: lumina clara care e de multe feluri, stari ale mintii numite extazuri de regula atinse o data cu realizarea luminii clare – ce o fi aia ? Sursa – spirit a constientei ?

  • Mintea nu este un produs al creierului, iar creierul este numai o aparenta de morfologie si functie personalizanta daca urmam rationamentul unui budhist autentic. Aceasta justifica prezenta realitatii prin ignoranta de sine a eului care se crede autonom, intr-o lume autonoma. Cand eul isi identifica originea adevarata ca efect al unei supra entitati autoare de euri si de lumi in euri, evident lumile din euri inceteaza sa mai existe, pe de alta parte neexistand independent de eurile in care se proiecteaza isi pierd orice capabilitate generativa de morfologii si functii.
    Asta inseamna ca mintea nu este efectul actiunilor creierului ci invers.
    Astea sunt valabile in cazul in care budhistul sau alt cunoscator oriental are dreptate, fapt inca nedovedit, dar posibil. Evident daca corpul-realitate este o creatie a mintii care si ea este o creatie a super mintii absolute, (daca exista),corpul fizic este produsul cu rangul existential cel mai mic, fara nici o capabilitate generativa de functie, fiind el insusi ultima forma-instanta generata de stari-fiinte-constiinte superioare. In concluzie ceva facut de minte nu poate face mintea, situatie contradictorie in care creatorul este creat de creatia sa.
    Dar fara sa stim despre ce vorbim, pentru ca afirmatiile apartinand gnozelor orientului au ciudata calitate ca sunt non-demonstrabile lingvistic, fiecare experientiere de sine oferind cunoastere numai experimentatorului nu si altora, nu pentru altii, orice afirmatie pe care nu ne-o putem demonstra nemijlocit, nu are valoare, nu inseamna nimic. Concluzia ar fi ca vorbim fara sa stim despre ce, comentand vorbele altora, iar acestia e indecidabil daca le pot acoperi sau nu prin cunoastere proprie, nemijlocita, sau numai prin vorbarie goala.

  • octavian negrea

    Ultima parte nu lasa loc posibilitatii ca aceste gnoze sa fie eficace. Daca doar prin marturia tantricilor aflam despre starile pe care le experimenteaza practicantul asta nu le face neactuale. Nu se pune problema demonstrabilitatii lingvistice ci a pasirii pe o cale practica avand si un fundament ideatic si etic. Gnozele orientale nu abordeaza tema fundamentala a existentei ca pe o teorema matematica si nu utilizeaza metoda inductiei sau deductiei in sens european. Tipul lor de mentalizare a lumii, conceptele lor sunt abstracte uneori dar nu neaparat in sens european. Europeanul foloseste abstractiuni, universalii ca denumiri pentru clase de obiecte (deci rezultand din clasificare – categorie aristotelica) definite ca atare prin separarea insusirilor comune. Asta e continutul conceptului. Problema e ca de cele mai multe ori in rationament conceptul e folosit ca eticheta, adresa de memorie al carei continut nu mai e prezent (nici nu ar putea fi caci ar incarca exploziv memoria si ar ingreuna frazarea). Interesant e ca se leaga in propozitii concepte, predicate de diverse niveluri prin reguli sintactice, apropieri semnatice, cauzalitati deduse din repetitie si astfel se naste din fraza sau grup de fraze o “teorie” – explicatie a unui fenomen sau lumi. Pornind invers, de la conceptul rezultant spre sensurile, intelegerea-descompunerea sa mentala uneori nu se regasesc sensuri, cuvantul apare gol, simplu sunet, fara mesaj. Atunci ar fi o intrebare: cat din explicarea prin limbaj, din discursul despre lume are o relatie cu lumea.
    Revenind la budhisti, experienta proprie e transmisibila asa cum se regaseste in numeroasele scripturi. Experientele se dovedesc comune, altminteri ar fi fost imposibila transmisia, predicatele transmise nu ar fi insemnat nimic.
    Vorbim uneori despre nimic, vorbe goale dar chiar si astea au o anvelopa semnatica cat de mica, fixeaza configuratii recognoscibile pentru postulant care poate incerca si vedea.
    De acord cu prima parte, mintea nu este produs al creierului (varianta orientala si in genere idealista) mintea reprezinta si lume si corp inclusiv creier, corpul fiind ultimul nivel grosier sa zicem incapabil sa mai genereze alte sisteme.
    Deci sa intelegem ca identificarea sursei-minte a mintii-eu-persoana si a mesajelor de configurare a lumii duce la disparitia lumii ca atare, a tuturor obiectelor, fenomenelor, persoanelor, ramane un “fel” de felul in care ajung la fiintare, persoana isi extinde anvergura onstientiala pe alte niveluri ? Separarea de mesaje pe tipuri si putinta folosirii lor ?

  • Te intreb cati din cei care citesc ce spun orientalii pretins realizati, isi urmeaza in fapte maiestrii si te poti lua ca exemplu. Poate unul la milion sau mai putin, iar performantele maestrilor scad mereu cu trecerea timpului, actualii neputand face ce faceau sau se spune ca faceau cei vechi. Limbajul e necesar pentru a actiona asupra obiectelor inaccesibile manipularii nemijlocite, pentru a discrimina si stabiliza regulile operante, pentru a comunica actiunea si efectele. Atunci cand operezi pe forme-calitati disponibile, la scara corporala, nu ai nevoie de limbaj, reprezentarea si intentiile imaginant transformante, fiind suficiente. Dar daca vrei sa oferi direct actiunea si efectele altora, sai ii faci partasi nemijlociti la actiunea ta, ar trebui sa proiectezi in ochii lui imaginea actelor tale si consecintele asupra formelor manipulate, deasemeni aprecierea rezultatelor. Nu putem comunica video actele noastre si suntem obligati sa inventam si folosim un substitut, anume forma -sens. Dar trebuie inteles ca subiacent sensului sta forma originala, video, audio, etc, care sustine sensul si la descriere-comunicare si la primire-interpretare-decodare. Rational gandind un cunoscator autentic “vizualizeaza” asa cum ai zis, adica creaza nemijlocit in mintea lui orice stare a realitatii ca fiind in o stare de sine, ca fiind accesibila oricarei transformari numai mental, intentional. Astfel realitatea care e oricum creata intern, dar inconstient creata, devina constient creata, devine accesibila manipularii. Deasemeni cunoscatorul nefarsor poate comunica direct video sau in alta banda reprezentanta, fie ea sunet, miros, gust, actiunea sa catre altii, care se trezesc si ei in realitatea si actiunea creativa efectiva nu semantica, a maestrului, evident daca asta isi pune mintea cu ei si ii baga in lumea proprie, situatie foarte rara dar justificata.
    Ne place sa vorbim mult si cu miez despre toate, dar cu cat ne rafinam sensurile si credem ca le adaptam la corpul fenomenal sau subiectiv, cu atat ne departam de ceace denominam si calificam. Nu stim daca se poate altfel, unii pretind ca se poate, dar nu argumeteaza posibilitatea in asa fel incat sa ii convinga pe toti, presupunand ca ei conving pe cineva. Aici e dificultatea, sa intelegi fara cuvinte si sa manipulezi fara energie, numai cu gandul, formele care par a fi numai substanta si energie, dar unii spun ca tocmai asta nu sunt.

  • octavian negrea

    Prezentarea vizualizarii practicantului in diverse ipostaze e menita sa schimbe statutul sau existential. Astea sunt metode prezentate in mii de lucrari budhiste si tantrice descrierile de la scoala la alte fiind esentialmente similare. Asta ne face sa ne gandim ca mintea care nu gandeste prezinta unitar informatiile. Regasim in multe lucrari tibetane mai ales folosirea vizualizarii dar este folosita ca metoda si in unele scoli crestine (iezuitismul, isihasmul). La urma urmei fizica moderna se intemeiaza pe vizualizarea unor experimente mentale.
    Sunt de acord cu paragraful final, pare ca se raliaza situarii descrise se realizati.
    Cum am putea moderniza modelul corpului subtil din tantrism ?
    Cum l-am putea face accesibil ?
    E dezirabil ? Modelarea in sens fizic se preteaza oare la explicarea curentilor de “energie” subtila si centrilor-chakre ?

  • Fizica se foloseste de experimente mentale modelante conceptual de realitate,nu simulate video. Nici un experimentator nu isi vede efectiv ca si cum l-ar visa, experimentul mental, sustinator sau negant de posibilitate sau de ipoteza, ci doar il incheaga structural si procedural cu ochii ratiunii si il sustine sau infirma tot astfel. Relativ la vizualizare, trebuie sa o experimetezi ca sa o poti califica cumva, altfel vorbesti despre ce vorbesc altii, facand de fapt un nereusit experiment mental asupra unui ipotetic experiment efectiv, la care nu ai acces, cu conditia ca vizualizatorii (care nu gandesc), chiar sa vada -intelaga ceva coerent din fiinta lor. Dar e posibil ca vizualizatorii sa isi induca prin antrenament o transa mentala plina de imagini-sunete sau alte senzatii fara sens, asemeni celor care consuma halucinogene.
    De modernizarea practicilor tntrice, afirmatie cam confuza ar trebui sa se ocupe cei care au acces la ele, dar acestia par multumiti cu metodele traditionale, odata ce pentru ei sunt productive si nu vor sa introduca schimbari, care deasemeni nu sunt clare. Daca ceace faci nu implica unelte, tehnologii sau modele formale, dar da rezultate, atunci insemna ca metoda de autocunoastere e optima, ea te foloseste numai pe tine ca autor, unealta si produs, si atunci ce sa mai schimbi. Poate modernizare ar fi schimbarea discursivitatii explicante a metodei si a consecintelor practicilor tantrice, sau ale altora din aceiasi clasa, dar asta implica ca experimentatorii sa inteleaga ei insisi in sens precis, corelant, cauzal, stintific, ce fac, fapt indoielnic, ar trebui sa stie prea multe si despre ceva prea complicat pentru stiinta timpurilor noastre.

  • octavian negrea

    Cred ca fizica clasica dovedeste ca vizualizarea mentala a experimentelor si separarea in model a marimilor (observabilelor) de interes in functionarea repetabila a acestuia este principala metoda, ulterior utilizandu-se modelarea matematica. Exista si abordarea deductiva pornind de la modelul existent configurat ideatic si matematic si separarea in real a unor segmente inglobate cu subfunctii cognoscibile si care duce de regula la confirmari ale modelului initial cu eventuale aplicatii tehnice. In fizica microscopica s-au postulat comportamente ale unor entitati unda-particula prin observabile definite matematic (da !) concluziile modelarii duc insa intotdeauna la confruntarea cu realitatea construirea experimentului fiind bazata pe vizualizare. Asa ca modelarea functioneaza atat matematic cat si vizual cu cauzalitatile aferente.
    Cat despre ideea inducerii unor stari hipnotice, dezarticulante de persoanalitate asemanatoare drogurilor pot spune doar ca a fost abandonata de vreun secol. Asta e argumentatia materialist-dialectica la conctactul cu astfel de fenomene. Descrierile practicantilor denota stari de claritate, de maxima luciditate supramundana, repetabilitate in experiment si evident rezultate notabile. Teoria care sta la baza practicilor e foarte coerenta si filozofic profunda, nu e rezultatul unui drog sau autosugestie.
    Nu neaparat cred intr-o modelare de tip model-fizic cu postulate, mecanisme descriptibile matematic etc. Cred mai degraba ca oamenii interesati trebuie sa fie foarte atenti la textele acestea, si sa-si asume exercitiile mentalizand in abstracto la nivelul epocii noastre.

  • Sa lamurin putin sensul “vizualizare”
    Cand vrei sa faci ceva, sa conectezi sau schimbi cumva niste obiecte reale, cunoscute ca aspect si calitati, initial iti asamblezi mental actiunea, compunandu-i fazele si cautand ordinea corecta de operare asupra fiecaruia. Dar nu “vezi obiectele efectiv”, chiar daca esti capabil sa separi, adaugi sau inlaturi mental, detalii semnificative, sa identifici tot felul de corelari mai grosiere sau fine si sa prevezi efectele. Manipularea mentala precisa si corecta a realitatii este posibila pe baza limbajului, fiecare sens preluand o familie de similitudini modale. Dar nu stim inca cum sunt acestea construite, nu stim cum transformam mental bidirectional o clasa de obiecte reale intr-un obiect semantic la vorbire si cum transpunem obiectul semantic in ceva ce nu e efectiv obiectul sau multimea de obiecte reale, este numai o subtila sinteza cvasi video a acestuia, fara aspect imagine, dar capabila sa surprinda corect si complet imaginea-forma. Cand descrii ceva real, vezi precis ce descrii si traduci modul video in dimensiune semnificanta, dar cand decodezi cuvantul nu mai “re-vezi” peisajul efectiv, insa cumva el iti e familiar si il poti daca ai talent, chiar transpune intr-o pictura rezonabil de corecta, sau un chip de om. Asa se fac portrete robot pe baza unei descrieri cat mai fidele, mai detaliate. Nimeni nu stie inca in ce fel functioneaza limbajul la vorbire si interpretare, dar mecanismele lingvistice sunt extrem de performante in a compacta dar si conserva modal realitatea, a echivala clase de invariante modale cu categorii semantice, cu sensuri reciproc echivalabile.Pe baza acestor conversii forma-sens-pseudo forma, sunt posibile si judecatile logice care transfera proprietati sau le deduc din altele initiale. Dar sa lasam ceva ce nu stim cum e deoparte…
    Cat despre rezultatele “notabile” ale cunoscatorilor orientali obtinute prin starile de luciditate supramundana, sa ne pastram simtul umorului. Or fi supra clare cele vazute-auzite-mirosite-gustate-intelese de autor, dar ce spune el despre ele, daca spune ceva, (de regula vazatorul zice ca ce experimenteaza el este incomunicabil prin cuvinte), nu clarifica mai nimic, textele initiatilor fiind un exemplu de confuzie, sau poate de ermetism semantic, ca sa nu inteleaga nimic cei ce nu intra direct in “nirvana”. Dar nu neg importanta disciplinei mentale pretinse de acestia, a concentrarii corecte, a stabilizarii si daca se poate, a opririi fluxului haotic al gandurilor, pentru a judeca corect si in profunzime, dar de aici pina la intrarea in supra realitate, daca asa ceva se poate, mai sunt ani lumina…

  • octavian negrea

    Descrierile sunt la dispozitie intr-o gramada de lucrari si nu sunt vagi deloc. Sunt extrem de clare si la obiect.

Leave a Reply