Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

Specific Romanesc

De catva timp se inmultesc in presa, tv, sau pe internet, discutiile autocritice, se incearca analize obiective, unele increzatoare, majoritatea descurajante, uneori amare, depreciante, asupra specificului individualitatii romanesti.

Conform majoritatii evaluarilor negative romanul tipic ar fi mai lenes, mai nepasator-indolenet, mai turbulent-primitiv, mai violent, mai putin cinstit, mai egoist si dispretuitor de semeni, mai ineficient in majoritatea actiunilor mentale si lucrative, decat apuseanul.

Efectul acestui cumul de calitati tipice, vechi de secole, cum le considera unii, ar determina calitatea medie foarte scazuta si socializarea deficitara felului nostru de trai.

O discutie publica pro sau contra acestor nobile sau descurajante insusiri-defecte si consecintelor care decurg, ar fi fara finalitate, unii le-ar accepta dar s-ar desprinde de posesia lor, altii nega cu inversunare, iar efectul ar fi mai degraba conflictual si dezbinativ decat unificant si emulant.

Intr-o colectivitate scindata nu se pate hotari nimic major si nu se pot declansa actiuni autocorectante de individualitate.

Se poate constata ca aceste pareri majoritar depreciante sunt efectul exportului masiv de mana de lucru romaneasca in apus si a comparatiilor facute de romanii plecati, dar sunt si urmarea actiunilor penale savarsite asupra gazdelor, actiuni care au socat Europa.

Se afirma analizand statistici ca hotiile, agresiunile, violurile si crimele romanilor plecati in apus depasesc media faptelor similare produse de alti musafiri din lumea a treia, iar aceasta violenta spontana, pare greu de explicat numai prin saracie si ignoranta.

Dar trebuie recunoscut ca muncind pentru altii, cu metodele si uneltele lor, romanii invata fie ca vor sau nu, sa se priveasca si evalueze mai lucid si mai critic.

Activitatea si conformarea la norme in alte comunitati, cu alte reguli, alte niveluri de respectare constienta a regulilor sociale si de munca, ii obliga romanii care trec prin aceasta experienta, sa se masoare cu etaloane umane, culturale si profesionale, mai complicate si mai tehnice, sa isi localizeze mai precis insusirile dar mai ales lipsurile. Privindu-se simultan cu ochii proprii si cu cei ai gazdelor apusene, unii romani incep sa inteleaga ce nu au ei si au ceilalti, sau invers, si sa evaueze daca aprecierea sau refuzul trasaturilor proprii si preluarea celor apusene, este mai profitabila.

Contacul cu apusul printre alte diferente pune muncitorul roman in contact cu o tehnologie superioara , dar in special cu o disciplica a muncii, un nivel al competentei si o eficienta a organizarii si randamentului, inexistenta pe meleagurile natale.

Diferentele de medii tehnologice si de raportare la unealta obliga romanii sa isi schimbe obiceiurile de a muncii, dar majoritata fac fata destul de bine testului si se dovedesc capabili sa lucreze la nivelul cerut.

Capacitatea de a muncii conform criteriilor de acolo arata ca romanul ca executant este similar celorlalti, are aceleasi performante, cu conditia ca altul sa ii conceapa si puna in mana unealta, sa stabileasca obiectivul muncii, ritmul de munca, standardele calitate si de securitate.

Diferentele intre roman si apusean sunt puse de regula pe seama a doua tipuri de societati-civilizatii, creatoare a doua tipologii umane distincte, uneori opuse, societatea apuseana si cea balcanica.

Acest punct de vedere ne pare de nesustinut, fundamentarea civilizatiei europene pe doua macro tipologii de individualitate fiind naiva si fara suport.

Apusenii poseda o diversitate psihologica, implicant afectiva si creativa care nu poate fi incorsetata intr-o varietate tipologica omogena, la fel si balcanicii.

Prin judecati tipic romanesti se atribuie personalitatii medii apusene o raceala in relatiile sociale, o mai mica capacitate de exprimare a emotiei, un efort sistematic de control al afectivitatii sau chiar o deficienta de emotionare.

Apuseanul standard ar avea o fire mai monotona, mai putin spontana si exuberanta, mai calculata, mai economa, de parca toti apusenii ar avea in loc de creier un calculator, iar in loc de inima un instrument de masura al cine stie caror profituri si pierderi.

Incontestabil sunt diferente de psihologie si capabilitate valorizanta de sine si de semeni, intre romani si apuseni, lasand la o parte restul balcanicilor, iar aceste diferente trebuie sa ne preocupe iar daca e cazul, sa ne ingrijoreze.

Cu toata exuberanta si sufletismul sau aparent romanul este mai putin dispus sa isi ajute semenul la nevoie, nu din egoism sau meschinarie, ci dintr-o nepasare profunda pentru celalalt in cazul ca nu este legat de aceste prin rudenie sau interese personale.

Credem ca ceace a caracterizat istoria noastra si a determinat tipologia medie romaneasca  a fost si inca este izolarea conceptuala, nu emotionala sau implicanta, de Europa vestica, izolare uneori autosustinuta care a dus in timp la diferente tehnologice si mod de a satisface nevoile.

Intelegem prin izolare conceptuala acei factori istorici dar si de alta sorginte, pe care nu ii putem locliza, care au facut ca noi sa nu preluam felul de a gandi apusean, de fapt sa nu prea facem exces de gandire analitica, rationala,  in alegerea, desfasurarea si finalizarea actiunilor autohtone.

Un exemplu deprimant al acestei atitudini anticonceptuale romanesti il gasim in declaratia slogan ‘noi muncim nu gandim’ a muncitorilor revoltati, afirmata imediat dupa schimbarile din 89.

Aceasta penibila atitudine asupra necesitatii muncii fara gandire, depaseste chiar si punctul de vedere al unui salbatic, care nu ar putea admite ca se poate muncii fara utilizarea resurselor mintii.

Refuzul actului intelectiv in efortul cotidian ar putea avea radacini adanci. Putem justifica neincrederea in gandire a romanului prin incapacitatea sistematica a celor care au avut  in istoria sa franele puterii si obligatia de a le stapani prin inteligenta. Cei puternici si bogati nu au gandit mai niciodata si in favoarea celorlalti, respectand doar confortul propriu, dar  poate si incompetenta specialistului roman, destul de putin competent in medie, si inca ma putin capabil de ordonare si optimizare a etapelor muncii, a deceptionat muncitorul obligat sa isi inventeze singur regula de actiune si sa o si respecte.

 

Apusenii au invatat sa gandeasca atat de eficient pentru ca au trait intr-o unica colectivitate mereu turburata de tot felul de conflicte mici sau mari, care nu se mai terminau, confruntari politice sau militare, care au dus in mod paradoxal la stabilirea de relatii cooperante cat mai rationale si eficiente.

Si balcanicii au fost implicati in numeroase razboaie, dar aici apreciem existenta unei diferente de raporturi intre parti, care a marcat specificul si finalizarea agresiunilor.

In apus rapoartele de putere intre marile comunitati devenite popoare, au fost astfel incat nici una din natiuni nu a putut atinge o asemenea suprematie a puterii militare si economice incat sa trasnforme pe ceilalti in vasali permanenti, caz tipic balcanilor, unde imperiul otoman depasea prin resurse umane si putere militara oricare ‘mini popor’ din raza sa de influenta.

Din diferenta de potential conflictual rezulta si dominatia politica, economica si culturala turceasca prelungita pe teritoriul romanesc peste doua secole.

Relativul echilibru intre beligerantii din vestul Europei a obligat fiecare parte combatanta sa rupa echilibrul si sa castige superioritate prin ceva disponibil local, printr-o resursa potential la indemana tuturor, o resursa fara costuri exorbitante sau prea departata pentru a fi accesibila.

Aceasta resura care invinge orice obstacol data tuturor oamenilor de mama natura este gandirea inventiva, capacitatea individului de a isi pune intrebari si a raspunde la ele, de a formula probleme si cauta-gasii si solutii.

E dificil de justificat spiritul stintific, tehnic si economic timpuriu, aparut cu precadere in vestul Europei, prin diferenta de calitate medie a oamenilor de aici fata de cei de pe alte meleaguri.

Mai plauzibil este sa admitem ca acest spirit al cercetarii naturii folosind ingeniozitatea mintii si nu cunoasterea traditionala, s-a datorat sistematicilor relatii conflictuale intre egali, care relatii cereau ceva deosebit care sa incline balanta si sa aduca cuiva surplusul momentan de putere necesar victoriei.

Apuseanul a transformat conflictul de orice fel in joc concptual, nu fizic, intrebandu-se cum ar putea invinge cu resursele disponibile, pe cand balcanicul roman invins dinainte de diferentele de resurse, a tratat conflictul cu turcii ca un blestem, ca o pedeapsa a cerurilor careia nu te poti impotrivi.

Este adevarat ca din cand in cand aparea in neamul nostru, ca peste tot in situatii similare, cate un domnitor abil, curajos si competent militar care stia sa isi foloseasca resursele umane, sa isi stimuleze supusii si sa invinga in cate o batalie, dar aceasta minune nu tinea prea mult si se revenea la vechile rapoarte de coabitare cu dusmanul.

Apuseanul a constata inaintea altora ca unealta fie ea arma sau instrument al satisfacerii, este sursa tuturor solutiilor la toate tipurile de probleme, intelegand ca prin unealta poate controla mai bine si natura fenomenala si pe cea umana.

Pentru apusean unealta a devenit cel mai bun aliat si prieten, prin ea isi construia personalitatea, isi castiga painea, isi pune la treaba organul ganditor, isi invingea adversarul, se confrunta sau sau coopera cu vecinii in spatiul economic.

Unelta obliga omul sa se specializeze intelectiv, inainte de a se specializa gestual, il determina sa gandeasca cat mai inovant, mai rational, mai cantitativ, mai corelant intre evenimente, mai cauzal, iar acest tip de gandire este o noutate am spune absoluta, nepracticata sau slab incercata in lumea antica sau feudala.

Unealta creaza profesionistul ratiunii, ea ocupa timpul si gandurile lui, orice fel de unealta este o continua provocare, o intrebare, o certitudine si incertitudini, ceva care poate fi sursa succesului, sau prabusirii, ceva care te scapa din incurcatura sau te poate duce la esec, daca adversarul inventeaza una mai buna.

Unelta si creativitatea de unelte este un joc superior, un super-joc in care apuseanul s-a angajat primul si tot el a dus jocul creativitatii de unealta extrem de departe, descoperind unealta teoretica, stintifica, fizica si matematica.

Construind modele matematice ale naturii, apuseanul a devenit capabil sa explice verosimil cauzal, nasterea si evolutia unversului.

Unealta este o noutate intelectiva dar si afectiva, este o sursa de preocupare si una de bogatie si putere, sau decadere si mizerie.

Pentru roman unealta a fost si inca pare a fi un dusman, in primul rand pentru ca efectul folosiri ei nu i-a revenit in proportia sperata, dar si prin simplitatea si lipsa ei de eficienta.

Uneltele traditionale balcanice au o vechime de mileniii, fara prea mari schimbari structurale sau utilizante.

Si neamul nostru ca celelalte, a avut minti luminate dar lumina lor nu a stralucit decat pentru ele, alte minti fara lumina, dar cu puterea deciziei, nevazand sau nedorind sa vada si aprecieze, stralucirea inteligentei de ale carei reguli, constrangeri sau libertati, erau prea departe.

Pentru omul oarecare din neamul nostru cel incarcat de necazuri, important era sa stea cat mai departe de folosirea uneltei, sa evite efortul fizic intens si steril pentru el, sa caute altenative pentru a dobandi cele necesare, unelata nefiind niciodata  un drum catre placere si libertate.

Pentru romanul trecutului  unealta a fost un dusman, ea se confunda in mintea saracului cu cel care o detinea sau cel care beneficia de roadele folosirii ei, astfel politica romanului mediu a fost sa ocoleasca unealta, sa o priveasca ca pe o forta malefica de la care i se trage tot raul si suferinta.

 Incontestabil nu vrem sa idealizam lumea apuseana  si rapoartele ei cu tehnologia care la inceput au fost dramatice, frustrante si violente.

In revolutia tehnologica a apusului au fost multe conflicte dramatice si multe refuzuri ale muncitorilor de acolo de a accepta noua lume a tehnologiei, care se deschidea.

 Sa nu uitam conditiile dificile de munca din primele fabrici apusene, durata mare a zilei de lucru, salariile mici, de unde nesfarsitele conflicte intre muncitori si patroni, sa nu uitam ca unealta marind randamentele muncii au provocat somajul masiv al anumitor specializari manuale si a scos din paine multe suflete.

Dar toata conflictualitatea declansata de unealta nu a franat ci dimpotriva a accelerat eforturile de perfectionare a uneltelor, a conditiilor de folosire, a precizarii si a respectarii normelor de securitate.

Conflictualitatea muncitor –patron, a devenit nucleul opozitiei intre doua mari categorii sociale, muncitorii si proprietarii mijloacelor de productie, iar a ceasta opozitie istoria a influentat ambele tabere, a ridicat noi probeleme, cu alt nucleu de complexitate, care au creat noi concepte teoretice si practice, noi strategii rezolutive, largind sfera gandirii umane stintifice, economice sau culturale.

Conflictualitatea muncitor proprietar de unealta, intr-o lume mereu mai tehnologizata a dezvoltat si intretinut un conflict intersocietal de proportii, un conflict intre modurile de a concepe viata si mijloacele de a o trai, din care au rezultat si relatii sociale noi, valori noi, realizari si relatii economice, culturale si sociale noi.

In primul rand conflictualitatile intre paturile sociale au dus cu timpul la acceptarea principiala, juridica, a egalitatii tuturor in contractul social, la dreptul fiecaruia de a accede prin merit la orice fel de activitate, functie, demnitate si recompensa, fara judecarea originii.

Pentru apararea drepturilor proprii, muncitorii apuseni au inventat sindicatele, iar acestea au invatat prin greva sau alte tipuri de presiuni, sa apere drepturile salariatilor, sa oblige proprietarii sa faca cheltuieli suplimentare pentru a ameliora tehnologia dar mai ales mediul de munca, durata zilei de munca, sau marimea retributiei salariale.

Roamnia a fost in afara curentului industializarii, a productiei in masa de bunuri si servicii, agricultura oferind majoritatea locurilor de munca si resurselor supravietuirii.

 

Chiar daca intre razboaie Romania a inceput sa importe tehnologie, ea nu a importat si spiritul creativ tehnologic, cu atat mai putin a preluat spiritul economic stintific apusean, unealta fie e traditionala sau moderna, ramanand in continuare mai mult adversar decat partener pentru cel obligat sa o foloseasca.

 

E inutil sa dam exemple comparative, sa aratam cate initiative tehnice au fost luate in apus de  mici colective ingenioase si cum au fost finalizate, cum au reusit cei de acolo sa faca in premiera diferite unelte, mijloace de transport, de comunicare sau de productie specifica, si ce s-a facut pe plaiul romanesc.

Multimea de creatori de unelte si servicii din apus a dezvoltat concurenta, obligand fiecare intreprinzator sa incerce depasirea prin ingeniozitate creativa, nu prin putere ori influenta personala, adversarul.

In competitia tehnologica unii au construit mai bine sau mai ieftin la acelasi nivel de calitate, au gasit cele mai bune solutii teoretice si practice, astfel au fost puse bazele unor marci apusene celebre, de traditie, care si in prezent domina economia  europeana, uneori si mondiala.

Efectul competitiei tehnologiei a fost divers si fascinant.

O tehnologie din ce in ce mai performanta punea probleme teoretice complicate, care cereau mijloace teoretice si experimentale noi pentru a fi rezolvate. Propulsate de tehnologie, in lumea apuseana s-au dezvoltat rapid diferitele stiinte, ale naturii sau omului, care prin descoperirile lor au accelerat si perfectionat metodele de constructie a uneltelor, sau de atingere a competentei profesionale.

Pe masura ce apusenii descopereau tot mai multe tipuri de unelte si aplicatii, iar noi ramaneam in cel mai bun caz spectatori uluiti, dar si doritori sa posedam efectele acestui progres de neinteles, fara sa preluam si metodele, intre ei si noi s-a deschis si largit sistematic o prapastie a modului de gandire, pe cei de acolo interesandu-i obiecte, proprietati si relatii, care pentru romanii de rand, nu aveau nici o semnificatie.

Apuseanul traind prin unealta, conditia fundamentala a prosperitatii este imbuntatirea continua a calitatii uneltei, iar aceasta preocupare de optimizare a devenit modul de viata apusean, toti fiind cuplati intr-un fel sau altul la efortul de a imbunatatii un anume fel de unealta, fie ea din spatiul tehnologic, stintific, social, cultural sau politic.

Aceasta preocupare de a schimba mereu obiectele, functiile si rezultatele, ajunge sa iti determine viata, astfel jocul apusean cu unealta a creat acolo o psihologie noua, cercetatoare, mereu in cautare de noutate de orice fel, mereu doritoare de mai mult si mai bun, in orice domeniu.

Romanul nu aprecia unealta, dar iubea consecintele, astfel pentru el progresul existential prin unealta era exclus, singura schimbare accesibila celor de aici, fiind prin controlul distribuirii foloaselor, prin detinerea puterii in relatiile cu partenerii sau adeversarii, iar acest control se realiza la noi mai ales prin forta, violenta si influenta politica.

Lumea apuseanului este fluida, in ea apar mereu noi forme si proprietati, ea este privita acolo prin fereastra tehnologica, stintifica si artistica, care schimba mereu perspectiva asupra ambientului si individului.

Lumea dar si cea sociala a romanului este neschimbata de milenii, in ea persista acelasi relief, dar pe care acum romanul incepe sa il distruga masiv, pentru a se imbogati, relief cuprinzand muntii, padurea, pe cale de disparitie, raurile, inca incontrolabile, lanurile cu spicele unduind, din ce in ce mai incapabie sa faca fata cererii interne.

Asta e lumea noastra, in ea vrem sa fim , prin ea vrem sa traim, nu vrem ca ea sa se schimbe, dar pe de alta parte o agresam iresponsabil, pentru o prosperitate rapida, efemera si precara.

Este inutil sa spunem ca gandirea si practica apuseana au expandat enorm pe toate continentele, in prezent o mare parte a orientului preluand acest fel de gandire si actiune, ca sa nu mai amintim de Statele Unite, o migratie masiva a spiritului creativ apusean european, intr-un spatiu geografic enorm si plin de resurse.

 

In Romania comunista cercetarea stintifica a fost mai mult declarativa decat efectiva, iar cercetarea tehnologica cat a fost, nu a avut consecinte.

Am avut si inca avem si noi talentele noastre stintifice si tehnologice, dar mai ales in conceperea de noi tehnologii, le despartea si le desparte inca o prea mare distanta informationala si procedurala de apus.

Proiectele si realizarile apusene sunt a nu stim ‘cata generatie’ a imbunatatirii primelor semnite-proiecte de noutate tehnologica, pe cand noi nu reusim sa intelegem nici acum ca schimbarea gandirii si actiunii este criteriul supravietuirii prin dezvoltare.

Tehnologii nostri din trecut au fost mai degraba artizani ai constructiei uneltei, decat specialisti de prima linie, capabili sa faca ceva nou la nivel mondial, exploatand toate informatiile din domeniu.

 Iar cei foarte dotati au plecat la apuseni si au gandit si creat in numele lor si pentru ei, nu pentru cei de acasa.

In prezent inca nu am depasit faza conceptuala a dictonului national, ‘noi muncim nu gandim’, iar din acest crez detestabil se hraneste aceasta harababura societala romaneasca acest amestec de agresivitate, incompetenta, obraznicie, dispret, violenta si prost gust, pe care e indoielnic ca apusenii de orice competenta, il vor putea candva invinge fara acordul si efortul nostru.

Acum nimeni nu stie daca procesul schimbarii felului de gandire si actiune romanesc se va intinde pe decenii sau secole, caz in care nu se va infaptui niciodata.

  Am intrat formal de putin timp in Uniunea europeana dar nu si efectiv.

Lasand deoparte multimea de declaratii de bune intentii, de critici rabdatoare, usor paternaliste, impreuna cu toate eforturile apusene de a ne schimba naravurile, cei de acolo ne dispretuiesc si inca profund, nu asa la modul colocvial, prietenesc.

Omul se judeca prin lucrarea mainilor sale, spune o veche vorba inteleapta, iar lucrarea deprimanta a mintii si mainilor noastre este conceperea si raspandirea unor ingenioase tehnici de fraudare, autohtona sau a strainilor. Se fac o multime de hotii directe sau intermediate, se fura pe internet, se copiaza carduri bancare si extrag sume din avutul altora, se vand produse fictive si se incaseaza bani efectivi.

 Este extrem de clar pentru apuseni ce distanta enorma separa ce pot face ei fara noi, de ce putem face noi fara ei, dar din nenoroocire noua nu ne prea pasa, lasand timpul sa gandesca si sa actioneze in locul nostru. Dar nu e obligatoriu valabila si pentru noi zicala ca ‘timpul le rezolva pe toate’.

E cazul sa spunem ca de cateva zeci de ani in lumea apuseana a fost conceputa si larg raspandita o noua unealta, calculatorul, unealta informationala, unealta viitorului, care coordoneaza singura unealta energetica de orice fel, daca stii sa o inveti, sa o programezi cum sa actioneze.

Se pare ca romanii au o oarece inclinatie spre utilizarea acestei, unelte, cu toate ca abilitatile lor informationale sunt deocamdata mai celebre pe plan infractional.

Dar sa fim optimisti, sa riscam a crede ca avem talent ca programatori, iar aceasta abilitate de a transfera munca altuia, specifica unora din romani, ar putea sa fie sansa dar si norocul nostu viitor, ar putea fi calea pe care se va exprima geniul romanesc si va trezi aprecierea si admiratia tuturor.

Leave a Reply