Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

A exista sau nu

Folosim cuvantul ‘exista’ in nenumarate ocazii. Obiectele exista, oamenii exista, evenimentele exista sau uneori nu exista . Lumea ‘exista’ si ea, odata ce exista partile ei.

Dar in atribuirea existentei lumii au fost ridicate intrebari si dispute, vechi de milenii.

Dar ce intelegem prin faptul ca cineva sau ceva exista?

Existenta a ceva luata in cel mai simplu sens, iseamna ca orice forma sau proprietate, discriminate senzorial si intelectiv, ‘exista independent de noi’, adica exista fie ca o observam, experimentam si ne satisface nevoi, fie ca nu se intmpla asa ceva, obiectele ‘exista’ autonom, nelegate de prezenta si calitatile persoanei, astfel ca daca un om sau toti oamenii dispar, realitatea continua sa fie. Dar intrebarea este: care anume realitate exista fara subiect?

Lumea sau universul, ca totalitate a formelor si fenomenelor, este conceput ca o existenta continua, nelegata in nici un fel de perceptia si reprezentarea umana sau a altei fiinte.

Este oare acesta declarare a existentei lumii ‘independent de orice subiect’, corecta sau nu?

Sa facem o mica analiza a plauzibilitatii afirmatiei ‘existentei a ceva, independenta de subiect’.

Limbajul uman depinde de prezenta si performanta conceptuala a totalitatii indivizilor utilizatori. Toate cuvintele ca forme sonore si semantice, sunt create de fiinte capabile sa constientizeze, sa isi reprezinte persoana si ambientul in care se afla, sa dea nume partilor corpului propriu, sau partilor ambientului, sa dea sens numelor, sa conecteze sensurile si sa le comunice semenilor, realizand socializarea si relatiile lingvistic societale.

Fara oamenii sau alte fiinte capabile sa construiasca si foloseasca limbaje, nu ar exista nume sensuri, iar fara aceste forme sonore semnificate, nu ar aparea obiectele conceptualizate, caracterizante de modalitate si schimbare.

Multimea de substantive, predicate, atribute si cuvinte de legatura, prin intermediul carora denominam –semnificam si construim descrieri de realitate, depinde evident de existenta indivizilor capabili sa atinga stadiul informational al reprezentarii, numirii, semnificarii, descrierii si comunicarii realitatii, intr-un spatiu lingvistic socializat.

Asadar putem afirma fara a face o eroare, ca limbajul natural, ca multime a sensurilor si descrierilor semnificante de stare, ‘nu exista independent’ de multimea oamenilor, astfel daca ar dispare la un moment dat toti vorbitorii umani de pe pamant, ar dispare si multimea sensurilor, iar odata cu ele, ar dispare enorma retea de stari mental-semnificante, cuprinzand descrieri si interpretari de realitate, create de subiecti de-a lungul miilor de ani.

Cuvantul si sensul ‘exista’, este o parte a vocabularului fiecarui limbaj natural care il contine si foloseste, asadar indiferent in ce limba este construit si inteles, sunetul si sensul ‘exista’, este o modalitate semantica, informationala, dependenta de subiect.

Putem astfel spune ca termenul-sens ‘exista’, intra in existenta numai prin subiect, fiind o stare functional-informationala a subiectului, iar in lipsa totalitatii indivizilor creatori si utilizatori ai acestui cuvant-sens, ‘exista isi pierde existenta’. Disparand ‘existenta ca stare semnificanta, dispare si multimea declaratiilor de existenta a oricarei forme sau situatii. Disparand multimea declaratiilor atribuitoare de existenta, dispar din existenta modalitatile existentializate, asadar realitatea nu mai exista, daca dispar indivizi care o modalizeaza si existentiaza distinct.

Ar fi absurd sa pretindem ca exista cuvinte, sensuri si realitati caracterizate existential si modal prin diferite sensuri, in lipsa creatorilor de cuvinte-sensuri.

Acest banal rationament al ‘existentei oricarui sens’, dependent de existenta individului lingvistic, este valabil si pentru conceptul ‘independent’ ca si pentru orice alt cuvant-sens din vocabular, concluzia fiind ca ‘idenpendenta’ , oricum ar fi gandita, este ‘dependenta de subiect ganditor’, iar sensul ‘independent’ este inevitabil ‘dependent’ de cel care construiste conceptul ‘independenta’.

Daca orice cuvant cu sens, implicand si cuvantul ‘esista’, este ‘dependent de subiect’, rezulta ca orice folosire a sensului ‘existenta’, adica orice caracterizare de stare existentiala particulara, concreta sau abstracta, depinde de un subiect, iar in lipsa lui, acea atribuire de stare existentiala, nu exista, nefiind formulabila o descriere de stare lingvistica, fara existenta subiectului. Daca atribuirea de existenta dispare fara subiect, realitatea asa cum exista , din perspectiva subiectului, dispare si ea.

Concluzia imediata ar fi:

 Propozitia ‘realitatea exista independent de subiect’, nu exista independent de subiect, deasemeni nici felul in care este ea inteleasa de orice fel de vorbitor si interpretor.

Generalizand cele de mai sus, nici o forma sonora cu specificitate semantica, nu exista fara creatorul si interpretorul ei, iar ca exemplu particular, forma semantica “lumea exista independent de subiect’, nu poate fi formulata si inteleasa, fara existenta subiectului.

Concluzia paradoxala ar fi ca lumea ‘exista numai dependent de subiect’, iar in lipsa lui dispare ‘ca atribuire de existenta’, dar dispare si ca modalitate ‘existenta-efectiva’, pentru ca toate modalitatile intelese ca sensuri particulare, sunt stari mentale, sunt dependente de subiect,  asa cum am vazut.

Fara subiect, toate declaratiile si interpretarile ‘de existanta si modalitate’, sunt imposibile, iar realitatea ca ‘existenta intreg’, ca totalitate a existentelor particulare,  ‘exista numai cat timp exista subiectul existentializant’, numai acesta poate specifica, atribui si interpreta sensul ‘exista’, iar fara subiect, ‘nu exista ‘exista’, in nici o varianta, nu exista sensul exista’, nu exista modalitatea generica ori particulara ‘exista’, nu exista ‘starea si sensul exista’, nu exista concretul sau abstractul in orice varianta.

Neindoielnic cele spuse trebuie sa ascunda pe undeva o eroare de rationament, pentru ca dependenta existentei realtatii de subiect, si disparitia ei, cand dispare individul, pare oricarui om cu mintea sanatoasa o absurditate.

Dar este bine stiut ca de milenii, filozofii ‘idealisti’ au afirmat si argumentat ca lumea este o existenta mentala, o stare a subiectului, iar in lipsa lui, dispare si realitatea mental modalizata, natura neputand fi decat o stare mentala, conform rationamentelor anterioare ale dependetei reprezentarilor si sensurilor lingvistice de subiect.

Dar daca lumea nu exista independent de subiect, iar subiectul este o parte a lumii, concluzia ar fi ca existenta subiectului depinde de existenta subiectului, ducand la o contradictie, indicand ca nu putem fi fara a fi in prealalbil.

Dar nu putem fi in prealabil, fara a fi efectiv, astfel depindem de noi insine ca ‘fiintare actuala’ pentru a fi acea ‘fiintare potentiala’conditie a existentei ‘fiintarii actuale’, deci pentru a fi trebuie sa fi fost, iar a fi fost depinde de a fii, astfel noi insine depindem de un alt noi insine, care depinde de actualul ‘noi insine’ pentru a fi el insusi.

Aceasta ciudata  si contradictorie conditionare existentiala circulara a individului de sine, pentru a fi efectiv, pare a fi singurul argument al falsitatii declararii dependentei realitatii de subiect, dar si acest argument dispare, daca subiectul este o tratat ca entitate independenta de realitatea in care se reprezinta si pe care o existentiaza modal si semantic.

Leave a Reply