Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

CUVANT SI FORMA

Biblia incepe cu ‘Geneza’ unde se descrie facerea lumii de Dumnezeu prin cuvant, in sase zile.

Toate formele si fiintele au fost create prin comenzi adresate catre cineva care stia cum trebuie facut, catre cineva capabil sa inteleaga si indeplineasca cuvintele divine.

Putem presupune ca numele-realitati, numele-fiinte si numele actiuni, erau adresate de Dumnezeu siesi, intr-un dialog simbolic adaugat actului creativ, sau discursul divin a fost instrumentul aducerii in existenta a cerului, pamantului, soarelui si stelelor si tuturor fiintelor care il vor popula.

Daca numele divine au fost sursele aparitiei naturii si vietii, cuvintele-sensuri fiind relatii de comunicare-interpretare intre doua constiente-persoane, una discursiva si alta interpretanta, rezulta  ca Dumnezeu pe care il concepem ca o unitate ‘vointa si actiune’, atot constienta si atot capabila, ar putea fi dual in sens intentional si procedural, alcatuit din creatorul conceptual, lingvistic si creatorul executant.

  Verbul divin inteles ca trimitere de comanda de act creativ catre un primitor distinct individualizat, sugereaza posibilitatea ca Dumnezeu sa fie alcatuit din doua identitati-persoane distincte, aflate intr-o relatie de comuniune si actiune reciproca, una din personalizari posedand vointa, limbajul si stiinta formala a descrierii constructiei unui univers personalizat, iar cea de a doua entitate, fara conceptivitate creativa, poate sa inteleaga cuvantul divin si sa puna in opera ‘nemijlocit’, cele numite -semnificate.

Nemijlocirea existentiala poate fi definita drept ‘accesibilitatea si capacitatea convertirii unui mesaj purtator de modalitate, in modalitate, de catre potentialui interpretant modalizant al unui subiect dotat cu perceptie, reprezentare si intelectivitate.

Nemijlocirea este o actiune constient-modalizanta si caracterizanta, este capacitatea unui subiect de a existentia specific forme si schimbari si de a descrie existentierile, umplandu-si constienta cu modalizarile distincte, fie ele imagini, sunete, ori alte stari modale.

Nemijlocirea este realitatea reflectata in subiectivitate, este starea unui sistem constient interpretor rezultata din primirea si modalizarea unui mesaj purtator de realitate.

Creatia nemijlocita este diferita de creativitatea formala, numai descriptiv procedurala, generatoare a conditiilor generarii mesajului purtator de modalitate. Nemijlocirea implica realizarea sau existenta prealabila a subiectului, creatia mesajului si punerea subiectului in cuplaj interpretant cu mesajul, din care rezulta reflectarea modalitatii extrasa din de masej de constienta modalizanta.

Nemijlocirea duce la dependenta existentei subiectului de starile modale nemijlocite, transformabile, utilizabile si valorizabile de subiectul particularizant nemijlocirii.

 

In geneza prin dialog mai putem presupune ca Dumnezeu si-a conceput-finalizat intai unealta nemijlocit creatoare, fie ea parte de sine sau ceva distinct de sine, dar in totalitate la dispozitia cuvantului si stiintei sale creative cuprinsa in cuvant, apoi a initiat dialogul, el pronuntand-semnificand individualitatile si realitatile de executat, iar entitatea efectoare transpunand cuvintele in subiectivitatile formale, in forme si individualizari active, capabile de localizare si folosire a nemijlocirii.

Trebuie subliniat ca tipul de creatie prin cuvant divin nu asigura o creatie modala materiala si energetica efectiva, autonoma de subiect, asa cum presupunem ca este lumea noastra.

Lumea divina creata semantic capata substantialitate si fenomenalitate numai din perspectiva subiectului, ea este numai o simulare de modalitate desfasurata in individ, dar nu are substanta si forma substantiala autonoma de orice primitor si nemijlocitor de realitate.

Paradoxal este ca nici creatorul formal nici cel efectiv, de persoana si lume in persoana, nu au modalitate, din punctul lor de vedere, iar altul nu se poate construi nemijlocit, de unde rezulta imposibilitatea caracterizarii in vre-un fel a autorului creatiei, sau a procesului generarii fiintei si realitatii nemijlocite.

In creatia prin cuvant materia, formele si interactiunile naturale sunt efecte proiectate in entitati nemijlocit modalizante, substanta, formele si poprietatile acestora, fiind stari de constienta ale unui subiect. Lumea creata nu exista ca realitate, fara orice fel de subiectivitate implicata in primirea si extragerea nemijlocirii ei, a aspectului realitatii.  

Omul traieste intr-o lume considerata autonoma existential-evolutiv de el, un univers care poseda forme, energii si procese, neconditionate structural si interactiv de prezenta si capabilitatea perceptual reprezentanta si intelectiv reflectanta ori de absenta unui observator. Daca aceasta premiza de existenta autonoma de orice interpretor subiectiv modalizant, a universului, este cumva demonstrata, ipoteza creatiei divine prin cuvant este pusa sub semnul intrebarii.

Odata indeplinite conditiile realizarii fiintei si formei nemijlocite, Dumnezeu incepe sa comande existentele, iar partea executanta sa le aduca in fiintare nemijlocita, eliberand progresiv in mesaj purtator de modalitate, cerul, pamantul, apele si uscatul, soarele si stelele, ziua si noaptea, plantele si vietuitoarele, iar in ziua a sasea este creat omul, ‘existenta existentianta lingvistic’, interpretorul principal, cel mai performant utilizantor al mesajului nemijlocirii.

Omul este creat ca parte barbateasca si femeiasca, daruit cu puterea creatiei de sine, prin prin unire-cunoastere intre doua individualizari complementare creativ, semanand si aici simbolic, autorului divin.

Dar conform planurilor divine, prima pereche umana, face greseala de neocolit a gustarii fructului cunoasterii, a primirii posibilitatii cercetarii si fragmentarii lumii in valori, in obiecte si actiuni dorite si respinse prin criterii senzual si afectiv diferentiante, iar pedeapsa pentru posibilitatea cunoasterii discriminante si satisfiante, va fi individualitatea polara, cooperanta si conflictuala, ignoranta si cunoscatoare, purtatoare a placerii si suferintei.

Se spune ca omul a fost facut dupa ‘chipul, dupa asemanarea lui Dumnezeu’, dar diferenta este incomparabil mai mare ca asemanarea, omul fiind incapabil, in cea mai mare parte a evolutiei sale sa ajunga in identitate cognitiva de sine, incapabil sa faca orice schimbare de realitate fara schimbare de sine, asemeni autorului divin.

Din comentariile divine asupra celor create, din aprobarea lor se desprinde multumirea asupra celor facute, indicand ca ‘Dumnezeu cuvantul’, stia anticipat cum va trebui sa procedeze ‘Dumnezeu fapta’ si in ce fel vor fi aduse in existenta lumea si fiintele comandate discursiv.

 Divinitatea formala compune scenariul, iar cea efectoare pune in scena spectacolul, personalizand eroii, daruidu-le rolurile, dezvoltand nemijlocit evenimentele, dar

toate au fost prestabilitate in persoana semantic creativa.

Prin aprecierea calitatii lumii facute mai concludem ca Divinitatea lingvistica are o ‘vedere globala a operei sale’, cuprinde in supermintea discursiv semnificanta, totalitatea subiectivizarilor si situatilor parcurse de acestea, poseda capacitatea cuprinderii dintr-o data a intregului act si cuprins creat.

Aceasta scindare a divinului in autor formal si autor efectiv duce la o dubla creatie, una in conceptie si alta in substantializare si subiectivizare nemijlocita a conceptiei, subiectivizarea nemijlocita fiind capabila sa refaca la scara umana geneza persoanei si realitatii prin persoana.

Putem spune ca in dubla creatie se produce si dubla surpriza, a intalnirii divinului formal cu divinul modal creativ si activ personalizant, surpriza fiind ca divinul formal creaza-descopera o alta personalitate derivata din transpunerea cuvantului crativ de individualitate in individulitate efectiva, aparent autonoma, capabila sa se situeze si sa actioneze in lumea ei.

Dar surpriza apartine si divinului efector, iar aceasta este o surpriza mai complicata si mai diversa, este in primul rand multimea de surprize dezvoltate prin intalnirea fiintei create cu lumea sa , cu sine si apoi cu semenii sai, mai este si macro surpriza intalnirii fiintei efectoare cu totalitatea fiintelor si surprizelor acestora, iar ultima si cea mai mare este surpriza intalnirii fiintelor create si prin ele a fiintei efectoare-sustinatoare cu dininitatea formala, sursa tuturor.

Persoana divina executanta poate intra si ea in dialog cu personalizarile create, oferindu-le variantele lumii lor si variantele traseele vietilor acestora, dar roate sunt predeterminate in divinul formal, cel factual, doar personalizand si realizand in nemijlocire o lume construita sintactic si semantic.

Am putea compara, dar numai pentru sugestivitate, geneza formala cu descrierea si memorarea unei informatii continatoare de geneza personalitate si de lume pentru acea personalitate, iar geneza efectiva cu intrarea in acea memorie si transpunerea ei in lume modala, cu insufletirea personajelor, punerea in functiune a simturilor, mintilor si afectivitatilor acestora, fiecare din personaje primind toate proprietatile individualizante prin care ele insile pot explora continutul memoriei-realitate si parcurge traseele existentei ca biografii predeterminate.

Dar despre creatia formala, fiinta activa, produsa in divinitatea efectoare, nu poate spune ceva, ne-existand comunicare formala intre autorul sensului si interpretarea sensului in creatorul factual.

Fiintele create sunt definite printr-o tripla dependenta existentiala, depind in primul rand de creatorul discursiv formal, prin proiectul-persoana, depind de creatorul executant, prin transpunerea proiectului in fiintare corporala si conceptuala conditionata, si mai depind si de realitatea in care se localizeaza, toate personalizarile nemijlocit corporale avand nevoie de parti de realitatea creata, pentru a exista din punctul lor de vedere.

Interesant este ca Dumnezeu cel care poseda stiinta constructiei identitatii de sine relative si a proiectiei realitatii in identitatea relativa, a transferat partial aceasta semantica constructiva de subiectivitate si realitate in subiectivitate, prin persoana divina efectoare, in persoana creata.

Omul este si el capabil conceapa lingvistic o subiectivitate si sa alcatuiasca un discurs al reflectarii realitatii in subiectivitate.

Limita umana este incapacitatea de a construi un mecanism explicit subiectivant iar in aceasta alt mecanism explicit obiectivant de individualitate si de realitate.

Este inevitabil, ca daca toate formele lumii umane sunt comandate-create prin cuvinte, omul sa fie si el efectul unui lant discursiv-interpretat, iar in cuvintele formal simulante de personalitate, din a caror interpretare emerge subiectivitatea nemijlocita sta misterul si miracolului creatiei. Capacitatea unor super-sensuri super-intelese, de a realiza aparenta de corporalitate, insufletirea corporalitatii, constientizarea insufletirii si personalizarea ei distincta, sunt cel mai greu de explorat si inteles proces creativ, cel putin din punct de vedere uman.

Iar capabilitatea fiintei create de a simula semantic procesul propriei creatii, localizam nucleul miracolului divin, al puterii fiintei formale de a se proiecta in fiinta nemijlocita si numai prin aceasta de a se echivala pe sine cu fiinta divin executanta.

 

Actul lingvistic producator al lumii naturale, dar fara subiectivitate, se poate compara cu procesul sintezei algoritmice a ‘lumii virtuale’ prin descriere programare si procesare-obiectualizare in calculator.

Asemeni autorului divin formal, omul isi poate construi o unealta informationala cu care poate intra in dialog, pe care o poate invata sa vorbeasca si inteleaga un limbaj, care ii poate primi, interpreta si executa ordinele, transpunandu-le in forme si interactii, diferenta fiind ca Dumnezeu poate face si unealta si limbajul si toate starile functionale ale uneltei, fara nici o schimbare de sine, el stiind dintr-odata cum face totul, ce se intampla in fiinta efectoare, ce se petrece in persoane create. Omul afla de la mintea sa cum sa procedeze pentru a crea si programa unealta calculator, dar nu afla si nici nu stie cum ar putea afla, in ce fe primeste cunoasterea a ceva specific, in ce fel descopera mintea lui cum sa construiasca forme, cum sa le identifice sau aloce prooprietati, cum sa conecteze proprietatile in acea ordine unica prin care obtine o unealta functionala, capabila si ea sa execute autonom de el, ceva distinct.

Dar odata in posesia uneltei informtionale omul incepe sa exploreze realizarea acestor actiuni creative explicit, intr-o entitate diferita de sine.

In constructia formei si miscarii virtuale, omul foloseste asemeni creatorului, un limbaj formal descriptiv, alcatuit din ceace am putea numi ‘cuvinte seminte’, aceste cuvinte generatoare in sistem de modalitate, fiind expresiile matematice, formal modalizante, din a caror calculare-granularizare modala, rezulta informatia traductibila in imagine.

Semintele semantic formale generative de procedura obiectualizanta in sistemul efector sunt sensuri si relatii intre sensuri ale limbajului matematic, sunt expresii care contin si simuleaza informational obiectul si miscarea, spre deosebire de cuvintele calitativ descriptive din limbajul natural care descriu numai calificant modal nu generant modal obiectul si procesul.

Cuvintele formale umane poseda potentialul descriptiv configurant de obiect si miscare, actualizabil prin calculare si virtualizare video, dar intrebarea imediata este : ce alte cuvinte-sensuri trebuie descoperite, sau ce combinatii intre sensurile formale disponibile ne vor permite geneza individualitatii constiente, capabila sa preia calitatile comportamentale ale autorului uman.

Astfel daca exista o super discursivitate matematica umana, simulabila de forme si evnimente, ne intrebam daca principial am avea acces la o procedura semnificant descriptiva de personalizare constienta, transferabila in calculator, realizand si noi o varianta a stiintei formale divine, pronuntatoarea acele cuvinte sensuri care intrate in fiinta divin executanta elibereaza persoana nemijlocita cu toate calitatile si limitele ei.

 Programatorul unam asambleaza semantic si particularizeaza algoritmizant sinteza de realitate video in calculator, dar efectele rezultate nu ii sunt direct accesibile, avand nevoie de un intermediar modalizant, de ecranul monitorului, pentru a observa aspectul interpretarii modalitatii create in sistem.

 

Vederea de catre programnator a operei efect, gandita de el si construita efectiv de altul,  ii comunica numai prin intermediul imaginii afisate pe ecran, buna alcatuire si buna functionare a programului virtualizant modal, sau ii arata si o eroare de conceptie sau executie, permitandu-i sa identifice cauza erorii si sa o corecteze.

Lsa fel am putea presupune ca autorul semantic divin priveste in autorul divin efectiv, ca la un super ecran, pentru a isi confirma completitudinea si coerenta descrierii formale, nefiind exclus ca si in actul creativ divin, sa fie introduse intentionat comenzi eronate, mai ales in sinteza fiintei constiente, erori detectate si apoi corectate de executant. Numai comenzile de specificare sau corectie procedurala determina conditiile aparitiei dialogului intre vorbitor-concepator si interpretorul formator de subiectivitate efectiva.

Profesionistul programator poate realiza doar sinteze de imagine sau sunet, dar inca nu poate inca aloca formelor video proprietati informationale, nu poate atribui perceptie si interpretare, autonomie interactiva, intentie situanta, limbaj si comunicare, eroilor din jocurile video.

Dar daca am reusi sa facem o entitate autoreflectanta, am obtine o ‘subiectivitate cvasi autonoma virtuala’ dupa chipul si asemanarea noastra, daca am decide ca indivizi invizibli sa ne semene intru totul la abilitati, posedand simturi, nevoi, capabilitatea rezolvanta, placeri si neplacerii, cuplaj cooperant sau conflictual.

 

Cateva presupuneri despre ascunsa noastra individualitate si manifestare, din perspectiva divina formala:

 

Pentru a intelege sau a ne amagi ca intelegem, cum am putea fi vazuti-controlati de autorul formal divin, vom apela tot la raportul nostru cu sistemele informationale, analizand ce anume facem prin noi, ce facem prin acestea, ce anume putem sau nu putem observa ca se intampla in acesta, cum sa transformam cele ce vedem ca se petrec in unealta in actiuni corective asupra uneltei.

 

Ca autori ai programelor cu o anume capabilitate simulanta, noi inventam, descriem si implementam algoritmic in sistem, expresiile formale, constructoare de imagine digitala, dar nu avem acces nemijlocit la modul operant din sistem, nu putem percepe si reprezenta fluxul de date intern, rezultat din calcularea expresiilor matemtice, nu putem privi si modaliza direct, imaginea informationala, rezultata din calcul.

In cazul in care am stii sa modelam o subiectivitate perceptual modalizanta, noi am realiza conditiile procedurale ale realizarii si activarii ei, dar deasemeni nu am avea acces nici la geneza nemijlocita de subiectivitate, nici la starile de realitate cumva reprezentate in aceasta, nu am putea constata direct momentul si felul in care se naste o individualitate distincta si ce fel de lume poate ea detercta si modaliza.

Intrebarea inca fara raspuns este daca am putea experimenta individualitatea simulata, daca am putea culege mesajele care o alcatuiesc din sistem si introduce in locul potrivit din creierul nostru, obtinand decuplarea de cel care suntem si patrunderea in dimensiunea personalizanta si modalizanta de real, a subiectului virtual.

 

Dar putem presupune ca aceste limite de observare si intelegere a nasterii personalizarii concepute si descrise algoritmic, sunt depasite in cazul creatiei divine, iar cel ce poate ‘vedea, intelege si experimenta efectiv starile persoanei create’ este tocmai entitatea executanta divina, singura capabila sa primeasca, inteleaga si transforme discursivitatea formal personalizanta in personalizare nemijlocita, cuplata la o lume proprie unde se autopersonalizeaza.

Pesoana executanta poate atribui subiectivitaii create corporalitate, sensibilitate perceptuala si modalitate, intentie situanta, vointa de actiune si de culegere a roadelor actiunii, dar ea ar trebui sa si vada-expliciteze cumva efectul actelor sale creative, in caz contrar nu ar mai fi o parte a persoanei divine, ci un instrument executant fara individualitate, fapt imposibil in lumea semantic creatoare, unde sunt numai niveluri de personalizare, discursivizare si personalizare prin persoana.

Deosebirea intre dilaogul interior uman si cel divin este ca omul nu stie in ce fel I se nasc in minte gandurile, cum le primeste, decodeaza si directioneaza catre ce il intereseaza, iar constienta absoluta isi creaza toate starile formale si le dirijeaza constient catre alte niveluri constient interpretante, generatoare de subiectivitate si modalitate, ea avand sub control tot ce se intampla in toate ierarhiile creatoare si create.

Daca ne gandim bine, o personalitate atot autosubiectivanta, care se scindeaza aparent in trepte de individualitati nemijlocite nu poate prelua in nici un fel personalizarile create identificandu-se cu ele, daca ar putea ar apare o contradictie intre posibilitatea principial creativa si actiunea ei efectiva care pare a o nega.

Cum ar putea sa se inchida persoana formala divina in persoana efectoare, ca sa nu mai vorbim de identificarea ei cu una din subiectivizarile nemijlocite poduse in aceasta, odata ce ea dispune de totalitatea starilor identitatii efectoare, dar unumai ca acte precizant cretive nu ca executari de specificari creative.

Asa cum omul nu se identifica cu mana sa care executa o actiune configuranta data, pentru ca daca ar putea sa o faca, mana ar inceta sa mai faca ceva, la fel mintea formala nu se identifica nici procedural nici autosubiectivant cu mintea factuala, creata si comandata de mintea formala.

Persoana formala are la dispozitie generarea unei nelimitate variatati de subiectivitati efectoare, prin ele are la dispozitie o multime de multini de subiectivitati nemijlocite, create de entitatile efectoare si atunci cum ar putea ea alege sa se inchida intr-o persoana unicat de orice dimensiune ar fi ea, si sa cupleze prin aceasta persoana cu un singur univers din cele accesibile.

 Daca ar alege uni-personalizarea, persoana formala, ar inlatura multidimensionalitatea ei potentiala si s-ar situa intr-un nesemnificativ interval individualizant, din enormul volum autopersonalizant accesibil, ignorand in cunostiinta de cauza, ceace deja este contradictoriu, in ce alte feluri poate comanda nasterea de persoana in alta persoana si in cate feluri de realitate le poate scufunda pe acestea.

 

Daca creatorul divin formal creativ ‘vede-intelege unitar’ si complet cum sunt transpuse in fiinta executanta, toate cuvintele sale subtil personalizante, purtatoare de constienta nemijlocit individualizanta, atunci nu mai poate alege sa fie si sa nu fie, sa fie un ‘eu creat’ si o instanta creativa, sa fie conditia si personalizari limitate si ‘beneficiara limitarii acesteia’, legata de o realitate din a carei particularitate nu mai poate scapa.

Dar si in geneza divina de subiectivitate se petrece ceace am putea numi ‘ asumarea divina de individualitate’ si nici nu se poate altfel, numai ca cel ce isi asuma persoana creata nu este cel care o concepe formal ci acela care o adunce in nemjlocire existentiala, adica persoana executanta, singura capabila fara contradictie, sa faca si sa preia facerea ca identitate de sine, cam in felul in care daca am face un sistem informational capabil sa simuleze o subiectivtate, sistemul informational ar fi de fapt acea subiectivitate.

Capacitatea persoanei efectoare de a asuma fiinta tot de ea creata, este necesara, pentru ca numai astfel se poate deschide dialogul intre creatorul formal si persoana creata, dialog prin care subiectivitatea nemijlocita dar limitata isi poate extinde individualitatea, semanand din ce in ce mai bine cu autorul ei formal.

Argumentam plauzibilitatea celor spuse prin faptul ca daca am crea un subiect in sistem, sistemul ar fi singurul canal de comunicare cu entitatile modelate subiectivant, sistemul material si informational fiind cel care determina starile personalizante prin starile sale functionale, descrise si executate prin program.

Dar daca subiectul virtual ar trebui adus in situatia de a stii cum este facut, algortimii generanti de functii virtual individualizante din sistem, nu ar fi suficienti pentru a il ajuta sa inteleaga cum este legic si nemijlocit realizat. Pentru cunoasterea completa de sine, de cunoastere generativa de sine, virtualul  ar trebui sa ia neaparat contact ‘intelectiv’ cu creatorul lui conceptual, sa primeasca si inteleaga starile mentale ale concepatorului uman de algoritm subiectivant virtual, numai acolo gasind virtualul ratiunea de a fi facut si de posibilitatea de a fi facut si constientizat intr-un anume fel.

Concluzia fireasca este ca finta divina executanta, este si individualizatoarea si preluatoarea efectiva a totalitatii subiectivarilor nemijlocite, pe care ea le aduce in existenta si constientizare de sine, ea singura fiinc capabila sa acceada la acea interioritate de sine explicitata printr-o individualizare distincta, aparent autonoma.

Personalitatea divina executanta capata individualizare nemijlocita, adica primeste o constientizare si intentie manifestanta distincta, numai prin identificarea cu subiectivizarile create, numai prin ele ajungand la randul ei o identitate autoidentificanta, potential cpabila de generare formala de subiectivitate.

Persoana efectoare devine fiecare individ activ creat de ea , fiecare constienta, vointa si traiectorie optionala personala, devine fiecare capabilitate lingvistic autodiscursiva, asa cum o are omul evoluat intelectiv, cel care se denumeste si caracterizeaza lingvistic pe sine, construind un sine semantic modal, reflectant cauzal al sinelui substantial.

Acesta este secretul creatiei discursiv si efectiv subiectivante, este magia emergentei fiintei autoindividualizante din interactia intre un creator formal si un creator modalizant subiectivant, care incepe prin a tranpune inconstient discursul formal in individualitate nemijlocit constienta dar invata progresiv prin aceasta, cum se poate face asta, preluand si el in parte taina creatiei de sine discursive.

Entitatea efector creatoare se individualizeaza, constientizeaza si manifesta autopersonalizant si autocalificant de sine, numai prin intermediul ‘operei sale om’, prin om ea se subiectiveaza si se subiectiveaza discursiv in auto-subiectivare, preluand treptat ceace tot ea le transmitea fiintelor create, adica o individualitate constienta si simulanta de sine, o facea fara a stii cum, numai la comanda divina.

 

Numai Entitatea divin executanta are puterea de a prelua individualitatea fiecarei subiectivizari create dar si pe toate impreuna, sau orice combinatii intre oricare din ele,

devenind orice varianta de identitate de sine, care isi poate legitima discursiv geneza identitatii.

Si astfel ea deschide la inceput dialogul intern intre fiintele nemijlocite, apoi se activeaza dialogul persoana efectoare, subiectivitate creata, iar in final se deschide si dialogul extern, (dialogul creator formal, creat nemijlocit), intre fiecare individualizare modalizata si autorul discursiv, dialog posibil cand fiinta creata atinge acel nivel de subiectivizare si cunoastere de lume si de sine, care o face sa isi puna intrabari asupra provenientei lumii si a propriei entitati, incercand sa si raspunda.

Adevarata personalitate egala siesi, inglobanta generativ a tuturor subiectivitatilor unicat, prin cunoastere subtil personalizanta nemijlocit, dar nu si prin asumare de subiectivitate nemijlocita; este persoana formala, ea este inventatoarea criteriilor si fortelor formal si efectiv individualizante, ea produce acea aprte de sine care este persoana efectore, tot ea ii daruie si puterea creatiei de subiectivitate constienta, tot ea o invata dar prin intermediul subiectivizarilor create, cum anume se realizeaza geneza formala, discursiva de subiectivitate, aducand in asemanare creativa cu sine, partea de sine executanta de discurs personalizant.

Creatorul discursiv identifica, controleaza si schimba caracteristica intentionala, intelectiva si afectiva a fiecarei subiectivitati modale, el determina individualitatea momentana, directia ei senzoriala, optionala, activa, intelectiva si emotiva, aparent autoselectata din punctul de vedere al individualizarii inchise in entitatea efectoare, tot el transfera persoana creata, cunoscatoare de sine, in persoana efectoare, aducand persoana efectoare in cunoastere discursiva a genezei de sine .

Dupa cum un programator nu poate deveni subiectul virtual creat, pentru ca in aceasta ipostaza, total ignoranta creativ de sine, el nu mai poate face si controla nici starile subiectivante ale virtualului, dar nu mai poate da seama nici de sine ca autor al acestuia, nici creatorul formal nu intra in divinitatea executanta si prin ea in fiinta creata, dar procesul invers este realizabil, similar situatiei in care atunci cand programatorul poate transmite fiinte modelate totalitatea informatiilor din care rezulta, aceasta se confunfa cu sistemul subiectivizat, care sistem stie si el de la programator prin intermediul subiectivizarii cunoscatoare, cum anume se asambleaza conceptual, multimile de stari functionale proprii, din care emerge subiectivitatea virtuala cunoscatoare de sine, astfel devenita propria subiectivitate.

 

Daca omul este o simulare de individualitate eliberata in sistemul discursiv interpretor divin, atunci la inceput este dotat numai cu algorimii perceprii, reprezentarii, semnificarii si actiuni constructive, in realitatea daruita, dar nu are de la inceput acces ( presupunand ca va avea vreodata), la super-limbajele care ii simuleaza individualitatea si ii daruie posibilitatea de a simula in sine realiatatea modala si persoana activa, aceste limbaje continand puterea realizarii de orice modalitate, prin creatia de orice fel de personalizare.

Dar daca suntem creati, sustinuti si distrusi, lasand si pe altii sa fie, sa se bucure de ceace sunt si sa dispara, trebuie sa fie si o justificare din partea creatorului formal, pentru aceasta enorma productie si irosire de subiectivitati aparente, inchise fiecare in lumea si destinul sau.

Aceasta supra justificare creativa ar rezulta in capacitatea autorului formal de a isi propaga cel putin in parte capabilitatea formal subiectivanta, in divinitatea executanta, dar paradoxal nu o face direct ci prin intermediul subiectivitatii create. Persoana executanta care initial face persoana nemijlocita la comanda, dar fara a stii cum, invata de la opera sa, adica de la persoana pe care o face, cum anume o face , pentru ca pe masura ce autorul formal comunica tehnici creative mai specific personalizante cognitiv de fiinta creata, catre fiinta nemijlocit creata, (catre om spre exemplu), acesta cunostiinte creative de sine umane, sunt preluate-asumate de persoana efectoare, mereu in identitate de constientizare si actiune cu persoana creata.

In gnoza orientala se spune ca intraga creatie va inceta cand fiecare finta creata va ajunge sa se cunoasca pe sine si astfel sa il cunoaca pe creator, si pe aceasta cale partea de creator efectoare de univers si persoana, dar necunoscatoare de ratiune a metodei creative, va invata cum sa se creeze ca autor cunoscator de sine.

Aceasta difuzie a cunoasterii de sine, adica a generarii de metodei autocreative catre fiinta creata, se finalizeaza cand fiecare subiectivizare nemijlocita stie in ce fel se poate face formal, discursiv, pe sine impreuna cu lumea sa.

Dupa ce aceasta proiectare de subiectivitate absoluta in persoana nemijlocita devenita cunoscatoare de sine, si de aici in divinitatea efectoare, initial necunoscatoare de metoda creativa formala, este terminata, geneza de fiinte si de universuri in fiinte inceteaza, dar numai temporar. In timpul pauzei de creatie se pregatesc conditiile altui act personalizant si cunoscator de personalizare, iar aceasta ciclicitate nelimitata probabil are calitatea ca in fiecare ciclu subiectivant si fenomenalizant, alt fel de subiectivitate nemijlocita si alt fel de univers sunt aduse in manifestare.

 

Ca oameni avem acces la interioritatea noastra intentional operanta si la lumea externa, dar daca am putea cumva suprapercepe-intelege-realiza fluxurile informationale formale din care emergem, ca si fluxurile informatinale semnificate purtatoare ale subiectivitatii si modalitatii nemijlocite, am fi ceva cu totul deosebit, ceva ce nu incercam sa descriem.

Chiar si in subiectivitatea accesibila limitata, ignoranta de sine, ne asemanam cumva cu suprapersonalitatea discursiva formala, prin capacitatea noastra de a semnifica, descrie, comunica si cunoaste, prin posibilitatea de a ne descrie si comunica semenilor, care ne preia in parte individualitatea, la fel cum o facem noi cu fiinta lor, invatandu-I pe altii ce stim si invatand de la ei ceace nu stim.

In prezent suntem asemeni individului virtual inchis in sistemul care il simuleaza, neavand acces la imaginile video de pe monitor, care ii arata programatorului in totalitate forma si comportamentul virtual cu traseul sau interactiv, fara acces cogntiv la programele care il personalizeaza, asa cum sunt ele din perspectiva programatorului uman.

Dar ca oameni care ipotetic provenim dintr-o supecunoastere creatoare a sinelui, avem cel putin principial acces la informatia care ne sustine individualitatea in divinul efector, putand avea candva acces si la informatia semantic formala, prin care se poate construi orice subiectivitate capabila constient sa faca alta subiectivitate, care si ea poate face constient alta subiectivitate, recurenta subiectivitatii si  subiectivitate fiind nelimitata.

 

In lumina celor spuse cuvintele divine pot avea mai multe ranguri creative, ele pot fi sensuri ale limbajului de programare creator de realitate nemijlocita, dar pot fi si supra sensuri generatoare ale subiectivitatii constiente, dotate cu toate insusirile sensiblitatii, actiunii si vointei active, posesoare de intelectivitate si de initiativa cognitiva in realitate.

Cuvintele declansante de procedura micro si macro modalizanta ar fi de rang inferior, iar cuvintele producatoare de constienta, creativitate lingvistica, rationalitate si afectivitate, ar fi cuvintele superioare, cuvintele nascatoare ale miezului subiectivitatii, care la randul ei poate subiectiva alta subiectivitate prin gandire de sine.

Daca ar exista asemenea cuvinte atributoare de insusiri umanizante sau dezumanizante si daca am avea ingaduinta sa patundem in orizontul cretiei formal personalizante, am stii in ce fel suntem facuti sa ne subiectivam, sa fenomenalizam, sa vrem, sa actionam, sa cunoastem, sa ne cunoastem, sa apreciem sau depreciem semenii, sa colaboram sau sa ne confruntam cu ei.

Ca oameni simulati si eliberati perceptiv si intelectiv in lumea formelor aparente, ne putem percepe si modaliza corporalitatea, o putem investiga si intelege metabolic functional, iar mai tarziu informational functional, intelegand pina la urma ca totul este doar o enorma imaginare de subiectivitate si realitate in subiectivitate, cladita pe neant, creata de subiectivitatea nemodala dar atot modalizanta.

Creatorul formal discursiv nu are nevoie sa vada forma noastra corporala, nici multimea detaliilor structurale si interactive din care, (din punctul nstru de vedere) primim toate insusirile, asta e sarcina individualitatii divine executante. Autorul formal ‘vede’ numai forma global personalizanta, alcatuita din capacitatea intentionala, optionala, activa, intelectiva si afectiva, partea afectiv participanta a fiintei noastre avand prioritate, fiind cea mai buna masura a celui care suntem momentan si a celui care vrem sa fim si vom fi sau nu, in continuare.

Putem presupune ca dimensiunea noastra cognitiva dar si afectiva, este scopul creatiei, este motivul si metoda prin care intram in fiintare, iar senzualitatea si afectivitatea sunt atat impulsul care ne propulseaza in reluarea a celui ce suntem, dorind mereu sa ne innoim individualitatea, sa o deplasam in alta lumecu alte dorinte si alte cai de satisfacere, dar este si instrumentul deprinderii ireversibile de cel care suntem.

Candva cand vom fi trecut prin tot ce este omenesc, vom vrea sa fim altfel, sa incercam sa fim cel ce creaza omenescul, nu doar cel care il primeste si experimenteaza.

Leave a Reply