Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

CORP SI SPIRIT

Ce suntem, prin ce sau cine suntem, catre ce fel de uman ne indreptam, iata intrebarile filozofice declarate fundamentale, la care omul incearca sa raspunda de milenii, dar fiecare nou raspuns mentine intrebarile intacte.

Prin simturi ne identificam corporalitatea, ne percepem o forma activa, substantiala, careia ii alocam vointa, faptuire si autoreflexie, avand toate motivele sa credem ca ne reprezinta, ca este sursa personalitatii, pentru ca executa actiunile fizice sau mentale pe care le intentionam, dar mai ales pentru ca sufera sau se bucura intr-o diversitate de feluri, dependent de cele ce facem in relatia cu natura sau cu semenii nostri.

Cum ne putem caracteriza comportamental si ce contributie presupunem ca are corpul si functiile sale, la constructia personalitatii?

Omul poate fi definit ca sistem informational auto-individualizabil, constient de sine, capabil sa se cupleze perceptual-modalizant, dinamic interactiv, intelectiv si afectiv cu realitatea, cu alti oameni, sau cu alte fiinte.

Procesand mesajele senzoriale asamblam o configuratie modala a realitatii, atribuim nume si sens partilor ei, prin nume-sensuri o descriem, o comunicam, o manipulam conceptual, experimentand ii discernem dependentele fenomenale, o intelegem cauzal, iar intelegerea cauzala a naturii ne ajuta sa o schimbam si sa ne satisfacem nevoile.

 

Toate performantele umane rezulta din continua cooperare intre cateva functii informationale distincte, anume:

 

1-Perceptia si reprezentarea realitatii.

Prin perceptie culegem informatii asupra alcatuirii ambientului sau asupra relatiilor statice sau dinamice ale corpului cu obiectele inconjuratoare.

 Prin modalizarea mesajelor perceptiei obtinem reprezentarea, separam mental forme video, audio, de gust, de miros sau tactile, care forme prin pozitii, relatii, proprietati, miscari si dependente specifice, alcatuiesc tablourile fenomenalitatii externe, spatiile obiectual interactive unde ne situam prin reprezentare, actionam si comunicam, ne exprimam personalitatea.

 

2-Simobilizarea realitatii si constructia limbajelor.

Un simbol este un obiect dual care pe langa propria forma mai comunica subiectului si ceva modal deosebit, ii activeaza in memorie alta forma, relatie, calitate, influenta, actiune, cauza sau consecinta.

Un limbaj natural este o colectie de simboluri interconectabile, fiecare simbol preluand conventional o anume modalitate, extragand din memoria primitorului si interpretorului un fragment de realitate, un comportament individual, o dimensiune afectiva.

 Un limbaj se construieste prin numire-semnificare, numirea fiind alegerea unei particularitati modale a fiecarui simbol-cuvint.

Semnificarea este o procedura de echivalare conventionala a unui nume cu o stare modala naturala sau subiectiva distincta.

Interpretarea numelui si atribuirea sensului pune la dispozitia mintii un fragment de realitate, o actiune personala fizica sau intelectiva, o dependenta naturala sau sociala, o stare emotiva bine determinata.

Multimea cuvintelor cu sensuri dictincte alese de subiect pentru a echivala si comunica simbolic starile realitatii sau ale indivizilor, genereaza un vocabular.

 

3-Discursivitatea lingvistica. Odata construite numele si localizate sensurile purtatoare de modalitate, naturala sau umana, acestea pot fi utilizate pentru a descrie-compune diferite fragmente de fenomenalitate sau de actiune singulara ori de grup.

Discursivitatea este regularizabila sintactic si semantic. Sintaxa este multimea de reguli care specifica acea corecta conectare a cuvintelor care comunica coerent si complet unui interpretor competent, un obiect, o stare subiectiva, un eveniment determinat.

Dimensiunea semantica a cuvintelor permite intersectia, suprapunerea sau comparabilitatea sensurilor, adica existenta unor zone de semnificare comune pentru nume diferite. Domeniile de semnificare comuna ale cuvintelor fac posibila reconstruirea fiecare nume-sens prin alte nume-sensuri, permitand subiectului multi interpretant, sa isi traduca fiecare descriere de stare in alta descriere, ideal echivalenta, practic avand un anume grad de similaritate cu prima, dar compusa din alte cuvinte-sensuri, conectate respectand regulile sintactice.

 

4-Rationalitatea este acea procedura lingvistic operanta, prin care individul identifica conexiuni plauzibile intre partile realitati, intre actele sale si efectele naturale rezultate, dar si legaturi intre sensurile cuvintelor utilizate intr-o descriere de stare.

Identificarea relatiilor intre formele, proprietatile sau evenimentele naturale, sau a relatiilor intre actiunile individuale si schimbarile ambientale, este rational concreta.

Constructia semantica a unor familii de sensuri similare si unificarea lor printr-un singur nume sens  care acopera multimi de invariante modale, obiectuale, cinetice, relationale sau interactive si stabilirea diferitelor dependente intre acestea caracterizeaza rationalitatea abstracta.

Rationalitatea este metoda identificarii, clasificarii, urmaririi, descoperirii, coroborarii si valorificarii dependentelor intre componentele unui spatiu obiectual interactiv, care prin rationalizare devine spatiu cauzal, adica permite construirea unui traseu explicativ sau generativ, pentru fiecare obiect, proprietate sau eveniment observat sau gandit de individ.

 

5-Creativitatea. Prin intermediul limbajelor, a rationalitatii si imaginatiei, omul poate construi forme, proprietati si agragate posesoare de stari functionale, care ii ajuta sa isi satisfaca multimea nevoilor.

Creativitatea omului o depaseste pe cea a tuturor celorlalte fiinte, performanta creativa isi are sursa in diversitatatea, amplitudinea, stabilitatea si precizia sau ambiguitatea semantica a numelor, se mai datoreste inter-semnificabilitatii si traductibilitatii reciproce a sensurilor limbajului natural. Creativitatea rezulta si din enorma diversitate a conexiunilor intre sensuri, dar provine si din caracteristica semnificarii abstracte, a unificarii multimilor de snsuri concrete si subordonarii lor unui sens unic, abstract, aplicabil unei familii de stari modale, reale sau personale.

Creativitatea este procedura manipulant conectiva aplicata direct partilor realitatii si transpunerii efectului in limbaj, sau este actul combinarii sensurilor utilizant imaginatia si dependenta rationala, obtinand o noua configuratie fenomenala sau conceptuala, folosind sensuri concrete si abstracte.

Rationalitatea are un rol major in creativitatea fenomenala, ea specifica ce anume conexiune concreta aplicabila unui set de obiecte si proprietati sau abstracta, aplicabila unei multimi de forme sau stari naturale este permisa sau interzisa, si care este rezultatul.

e deasemeni ea separa cel mai rapis setul de actiuni permise in actul creativ.

Creativitatea gestuala si lingvistiva concreta sau abstracta, genereaza cunoastere, ofera individului posibilitatii anticiparii evolutiei unui interval ambiental, pornind de la o anume observatie sau actiune. Principala calitate a creativitatii este descoperirea strategiei de a formula o gama larga de probleme si gasirea metodelor de a le rezolva.

Constructia lingvistica de lumi reale, sau fictive cauzale si actiunea pe cat posibil rationala, in interiorul acestora furnizeaza cunoastere.

Generic definita cunoasterea ar fi acea noutate observationala, experientiala sau conceptuala, construita imaginativ, inductiv sau deductiv, care surprinde si descrie cauzal un fragment de realitate, sau indica modul de asamblare si aplicare corecta a unei actiuni umane care va avea un efect predeterminat.

 

6-Afectivitatea. Omul este activ si rational, dar mai este si sensibil, este capabil sa reflecte polar, atractiv-repulsiv, senzual si emotiv, actele sale si consecintele acestora.

Afectivitatea este o masura intensiva, satisfianta sau frustranta, a relatiilor omului cu ambientul sau cu semenii.

Afectivitatea este o functie valorizanta inca imposibil de explicat informational, dificil de fundamentat pe observatie, limbaj, rationalitate, imaginatie, chiar creativitate, dar ea insoteste fiecare din aceste stari in proportii diferite, creativitatea fiind cea mai intensa sursa de afectivitate pozitiva, intens satisfianta,

Izvorul afectivitatii pare a fi capacitatea individului de a se transforma pe sine in instrument de masura a faptelor si efectelor faptelor sale.

Afectivitatea este premiul sau pedeapsa care insoteste reusita sau esecul individului in incercarea de a formula si rezolva o problema, de a coopera sau intra in conflict cu semenii.

Putem denumi si descrie in diferite variante nuantele afective si presupusele cauze din care rezulta, dar in ce fel apar ele, ce parte a mintii le produce, cum in ce conditii preiau comanda individului si ii determina scopurile si actiunile, inca nu stim.

 

7-Constienta. Daca despre calitatile umane mai sus enumerate putem spune cate ceva, le putem cumva descrie, analiza, califica si clasifica, despre constienta ca mecanism mental constientizant-personalizant, nu stim mai nimic.

 A fi constient inseamna a fi capabil sa te identifici modal, sa te plasezi observational si activezi interactiv, in interiorul oricarei realitatii, sau in interiorul oricarei alegeri de ipostaza individualizanta. Constienta localizeaza si diferentiaza in subiect o reprezentare, o actiune fizica sau lingvistica, discursiva, rationala, creativa. Constienta ne permita sa ne traim si asuman emotiile, sa ne identificam subiectivitatea si sa o incarcam cu tensiunea satisfianta.

Daca te particularizezi obiectual, dinamic, intentional, lingvistic, intelectiv si afectiv, esti constient, daca refocalizezi mintea pe orice constientizare de stare, esti constient de propria constientizare, iar constientizarea este recurenta orice constientizare fiind constientizabila, adica putem constientiza orice constientizare, ne putem desprinde de orice ipostaza constienta si intra in alta constientizare.

Constientizarea se auto-constientizeaza, este o procedura automodelanta nelimitata, care preia si proiecteaza orice autosubiectivare in alta subiectivare, inglobanta a subiectivizarii anterioare.

Daca localizezi si constientizezi orice constienta specifica sau generica, poti spune ca esti constient de orice constientizare, dar asta nu inseamna ca esti constient de procedura constientizanta, ca participi constient la mecanismul constientizarii.

Constienta este capacitatea unui sistem de a se particulariza-descrie in orice modelare de sine.

Constienta este o procedura paradoxal fara continut dar care se aplica oricarei actiuni specifice, ea manipuleaza orice stare prin desprinderea subiectului de orice automodalizare si trecrea in alta automodalizare, care imediat ce este constientizata este desprinsa de subiect, este diferita de acesta.

Prin constienta suntem mereu diferiti de tot ce face subiectul fizic, intelectiv, sau simte omul afectiv, suntem mereu o entitate fara dimensiume modala, dar suntem sistematic capabili sa absorbim, controlam, asumam sau respingem orice dimensiune fizica, mentala sau emotiva, modalizata specific.

Prin constientizare omul isi aloca personalitate, o testeaza, evalueaza, foloseste, ofera, primeste, modifica sau inlatura, in favoarea altei personalizari.

 

Cam acesta ar fi sumar caracterizat omul spiritual, omul informational si afectiv.

 

Acum apare marea si foarte vechea intrebare. Cum anume am putea noi explica aparitia starilor care ne individualizeza spiritual si pe care le constientizam, ce sau cine ne daruie o anume individualitate, cu toate laturile ei, ce sau cine si in ce fel, ne face capabili de perceptie, miscare, simbolizare si discursivitate lingvistica, de ratiune, creativitate, afectivitate si constientizarea celui care suntem momentan si vom fi altul in urmatorul interval temporal.

Cel mai usor, mai accesibil raspuns la intrebare ar fi ca autorul personalitatii noastre dinamice, intelective si afective este corpul, este acea arhitectura substantiala si functionala, metabolica si informationala, care ne asculta comenzile, care intreba si raspunde, care doreste mereu ceva deosebit in numele nostru, care are initiative, faptuieste, gandeste si se bucura sau intristeaza, dependent de rezultate.

 

Odata localizata ipotetica sursa a individualitatii spirituale, apare noua intrebare:

 

 Putem demonstra ca morfologia corpului si multimea de schimbari metabolice, chimice, electrice, informationale din corpul substantial, ne daruie diversitatea comportamentala, si constienta de sine, in fiecare ipostza?

La aceasta intrebare evident nu avem un raspuns argumentabil, dar putem adopta o atitudine pozitiva sau negativa, admitand sau nu, ca realmente corpul produce si atribuie intreaga dimensiune informational si emotiv individualizanta.

 

Dupa cum se stie omul a propus cu milenii in urma doua perspective metafizice cauzal creative, asupra realitatii si asupra sa, anume ipoteza materialista si cea idealista.

In ipoteza materialista lumea este numai substantial-fenomenala, iar fenomenalitatea, definita ca multimea schimbarilor observate sau provocate, care se petrec continuu, este determinata de energie, sau de variantele energieie care actioneaza in diferite feluri.

Toate formele, miscarile si functiile identificabile sau generabile prin cunoastere, sunt in aceasta ipoteza, explicabile structural si interactiv natural, adica rezulta numai din proprietatile combinative ale partilor microscopice ale substantei activate micro-energetic.

Omul insusi, ca si restul fiintelor, este un obiect si un proces fenomenal, este o configuratie posesoare a unei multimi de functii, rezultata din aceiasi factori substantiali si energetici, natural cauzali.

Dar cum anume sa extragem din forma corporala accesibila observatiei si experimentului enorma diversitate spirituala, intentionala, lingvistica, rationala, creativa si emotiva, care ne subiectiveaza, asta inca nu stim.

Pentru a se cunoaste omul a inlaturat invelisul corporal si a patruns in anatomia sa crezand ca acolo va gasi raspunsuri la toate intrebarile, dar explorarea anatomica folosind numai acuitatea simturilor si cunoastintele despre natura disponibile, nu ne duce prea departe in separarea spiritualitatii.

 Folosind instrumente investigante moderne si cunoasterea formal cauzala disponibila, omul de stiinta si-a descoperit o micro anatomie de o complexitate incalificabila, a identificat o micro structura celulara si o micro functionalitate din care rezulta intr-un proces uneori inteles, alteori nu, starile macrofunctionale, fie ele energetice sau informationale.

Actul cognitiv stintific este relativ tanar, el este urmarea unei indelungate discursivitati filozofice am spune sterile, care aborda natura si fiinta calitativ, folosind ca instrument de descriere si explicare numai limbajul natural, experimentul si limbajul matematic nefiind incluse in investigarea metafizica.

In creativitatea filozofica idealista, intreaga realitate este numai o stare mentala a subiectului, la limita insusi subiectul, cel putin cel corporal, este o stare mentala a subiectului spiritual.

 Cum omul insusi, in latura corporala, este o parte de realitate, rezulta afirmatia ca omul fizic cu toata alcatuirea si functiile sale, este o stare mentala a unui subiect spiritual, dar carui subiect spiritual?. Daca admitem ca alcatuirea noastra materiala este si autoarea unei individualitati spirituale, aceasta spiritualitate emergenta din substantialitate, nu poate fi creatoarea mentala a subiectului corporal, pentru ca ar trebui sa fie duala, sa fie si reflectata ca modalitate si reflectanta de orice reflectare de modalitate, sa fie si constientizata si constientizanta de sine, sa pre-existe corporalitatii pentru a o constientiza modal, sa fie si un efect spiritual al corporalitatii, respiritualizat in subiectivitatea numai spirituala.

Pentru a iesi din impas idealistul a mai postulat o spiritualitate necorporala, diferita de ipotetica spiritualitate generata de substantialitate, diferita si de ipotetica spiritualitate individuala pura, care reflecta corporalitatea si spiritualitatea creata de corporalitate.

Aceasta supra spiritualitate in a carei supermite se agrega modal corporalitatea si spiritualitatea corporala sau pura, necorporala, este cu necesitate anterioara existential oricarei spiritualitati subiectivizate, este eterna si absoluta, este nelimita spiritualizanta.

 

Cam asta este tot ce poate spune idealistul despre provenienta naturii si subiectului corporal si spiritual.

 

Probabil unul din motivele al aparitiei ipotezei idealiste a existentei unei spiritualitati absolute, nelimitat creatore de spiritualitati corporale si efemere, a fost dificultatea, ba chiar imposibilitatea derivarii functiilor umane spirituale superioare, precum creativitatea, afectivitatea si constienta, din morfologia si functiile corporale atat cat se cunosteau, sau se presupuneau in trecut.

Neputinta filozofului, de a arata ce fel de combinatii ale materiei duc la aparitia proceselor mentale, si ce fel stari mentale genereaza discursivitatea, cognitivitatea, emotivitatea si constientizarea personalizanta, au dus poate la ipoteza necesitatii existentei unei superminti auto-create, care minte imagineaza omul si universul uman in propriul teritoriu mental super-constientizant, dar o face intr-un fel obscur, de neobservat si cunoscut de catre om.

 

De fapt nici materialistul actual, utilizand toate cunostintele stintifice disponibile, nu poate raspunde la intrebari asupra genezei personalitatii decat partial, dar pare a avansa promitator catre un discurs detaliat, coerent si complet.

 

Pentru idealist ceace exista cu adevarat dar este incomparabil mai greu de sesizat, de particularizat lingvistic si inteles cauzal, este spiritul, este acea realitate universala, non substantiala si non energetica, care are uluitoare capacitate ca poate simula, sa spunem supraconceptual, universul material si subiectul corporal, dar si universul si individul fizic sunt numai impresii de realitate si de subiect.

Aceasta super spiritualitate absoluta, autonoma si perpetua, se subiectiveaza-individualizeaza nelimitat, in nenumarate variante, iar aceste individualizari relative primesc numai mental o lume si o forma substantiala proprie, pe care o cred obiectiva, adica autonome de ele.

Nu intram in complicate si rapid incontrolabile rational, argumente ale necesitatii si unicitatii spiritului absolut, ale carui miraculoase creatii sunt proiectiile iluzorii de realitate in individualitatea corporala si spirituala efemera, care in mod fals isi extrage fiinta spirituala din substantialitate si fenomenalitate.

Dar daca omul este efectiv numai spirit, daca nimic nu exista independent de mintea sa, iar mintea sa nu exista independent de mintea divina, daca tot ce ne determina sa fim si sa actionam pentru a continua sa fim, sunt numai niste superiluzii de realitate si de fiintare, apar alte intrebari, anume:

 

De ce suntem si ramanem ignoranti asupra adevaratei nostre origini, asupra mecanismului spiritual creativ?

Ce anume am castiga, eventual ce am pierde ireversibil, daca am stii cum suntem si prin cine suntem?

 

La intrebari se poate raspunde in multe feluri, dar fiecare raspuns mai aduce o intrebare fara raspuns.

Poate iluzia de realitate si iluzia de personalitate, sunt singura cale prin care omul se poate descoperi pe sine ca entitate modal distincta, si poate proiecta aceasta modalitate corporal interactiva intr-o lume distincta, obiectivabila, fenomenalizabila si cauzalizabila interactiv. Numai prin corporalitatea aparenta ne putem defini si raporta spiritual la aceasta lume, ne identificam nevoile legandu-ne de lume, le satisfacem deconditionandu-ne temporar, dar redevenim dependenti de lumea externa, cand resursele corporale sunt epuizate.

Idealistul afirma ca omul prin latura sa spirituala, intelectiva, creativa si afectiva, se leaga din ce in ce mai strans de ‘realitatea externa’, care este doar o impresie, se ataseaza absurd de forme si calitati care nu exista decat in mintea sa, care sunt construite de mintea sa, insa eronat tratate ca externe si autonome de minte.

Putem constata ca pe masura ce cunoasterea lumii iluzorii evolueaza omul capata concepte si produce instrumente ale caror functii ii preiau parti din ce in ce mai mari de actiune fizica si mentala.

Sistemele informationale create in ultimele decenii sunt formele-functii capabile sa primeasca, memoreze, proceseze si comunice informatie. O parte din performanta lingvistica umana si chiar din rationalitatea sa, a devenit algoritmizabila si transferabila pe sistemele informationale. Au fost concepute limbaje specializate prin care omul comunica cu sistemul informational, transfera in sistem algoritmizari procedurale din ce in ce mai complicate, unele uimitor de asemanatoare actelor mentale umane.

Sa presupunem ca odata vom reusi sa facem calculatoarele capabile sa vorbeasca si inteleaga limbajul natural uman la fel de bine sau de putin bine ca omul, sa mai presupuem ca vom intelege in ce fel suntem constientizati si vom aloca constienta calculatorului, care nu va mai fi calculator ci partener egal in toate actiunile facute.

Ne putam imagina ca si emotivitatea va fi odata alocabila calculatorului, care nu va mai fi doar constient, rational si creativ, va fi si emotiv, prin nimic deosebit si inferior, creatorului sau uman.

Va demonstra aceasta presupusa posibila modelare a subiectivitatii spirituale, perceptuale, cogntive, afective si constiente, pe un mediu informational diferit de mintea noastra, ca ipoteza idealista a inexistentei autonome, independent de subiect, a materiei si personalitatii materiale, este falsa. Va duce creatia de subiectivitate virtuala, simulata intr-un sistem informational, dar similara siritual celei reale, la concluzia finala ca nu exista spiritul absolut, cauza a toate, iar lumea radiatiei, a atomilor, moleculelor si macrostructurilor este sursa a siesi , este si sursa a corporalitatii si spiritualitatii noastre?

Va fi candva omul capabil sa creeze prin mijloacele mintii sale, dar asistat cauzal de realitatea fenomenala, asa numita ‘fiinta sensibila si inteligibila’, centrul preocuparii, si cercetarii filozofului, moralistului, artistului, si omului de stiinta?   

  

Constantin Marghitoiu

Leave a Reply