SPATIU SI TIMP

Spatiul si timpul natural sunt ceva care nu se vede, nu se aude, nu se atinge, este fara gust, fara miros, fara modalitate, dar le determina si schimba pe toate. Noi percepem numai continutul obiectual al spatiului, nu spatiul insusi, deasemeni, percepem multimea schimbarilor formelor din spatiu, pe care conventional o calificam drept evolutie temporala, dar nu distingem timpul insusi.

Definim spatiul ca o exterioritate tridimensionala nelimitata care sustine, inlantuie si inlatura, toate realitatile pe care le reprezentam, parcurgem, construim sau gandim. Spatiul este un fel de suport care cuprinde de peste tot o forma sau o multime de forme si le diferentiaza prin intervale de spatiu, prin intervalele suport.

Orice distributie de forme in spatiu creaza o configuratie spatiala, o spatializare modala, un spatiu populat.

O configuratie spatiala este o stare a spatiului.

Un spatiu nu poate sustine decat o singura configuratie modala, o singura distributie de forme.

Timpul este acea inlocuire subtila a spatiului cu alt spatiu, care gazduieste toate felurile de schimbari ale configuratiilor unui spatiu, timpul este o generare si conectare  continua sau discontinua de spatii, care parcurse succesiv aloca caracteristica transformanta a configuratiei spatiale sustenabila temporal.

Timpul este pe de alta parte conditia existentei subiective a continuturilor spatiului, este autorul spatiului mental, inteles ca arena constient desfasuranta a evenimentului, a evenimentului reflectat modal si intelectiv in subiect.

Timpul ne aloca posibilitatea de a simti-reprezenta sau concepe prezentele din spatiu, este factorul functional universal, el particularizeaza toate formele si transformarile din realitatea spatializata si le proiecteaza in individualitatea auto-individualizanta, autoarea spatializarii si temporalizarii subiective.

Timpul este conditia desfasurarii oricarui proces natural, fizic si informational, el este si autorul procesualizarii mentale, locul unde spatiul si timpul isi capata delimitare, alcatuire si cauzalizare.

Inclinam sa credem ca timpul este si conditia prezentei constientei umane, cea mai greu investigabila si explicabila insusire a personalitatii, prin intermediul careia ne modalizam si ne oglindim in modalitate, ne distribuim in spatialitate corporal, in temporalitate comportamental si in ambele personalizant, in spatiu-timp ne individualizam, ne polarizam optional, ne utilizam si valorizam.

Prin temporalizare populam spatiul cu forme si evenimente si ne raportam cognitiv si afectiv la ele, tot temporal ne subiectivizam concret si abstract, ne maipulam constient eul, nucleu dinamic din care diverg si catre care converg toate.

Suntem inclinati sa tratam spatiul ‘ca ‘extern’ ca totalitate care ne elibereaza-sustine corporal, ne diferentiaza toate aspectele materiale ale personalitatii. Spatiul extern numit si natural poate prelua toate felurile de forme, relatii si proprietati, iar alaturarea de spatii prin temporalizare, poate cuprinde si intretine toate felurile de schimbari ale formei-calitatii produse prin energie, pe care o putem numi combustibil temporal, energia procesanta a locuitorilor spatiu-timpului.

 

Criteriile specifice si stabile ale interactivitatii energo transformante aloca spatiu-timpului ceace numim cauzalitate, asta insemand ca acelasi forme, proprietati si relatii spatiale, supuse acelorasi conditii energo procesante produc aceleasi trasee spatio temporale.

Putem concepe conventional doua tipuri de spatiu, un spatiu actual, partial ocupat, populat cu forme si un spatiu potential, un spatiu gol, disponibil, care nu are limite, dar nici nu poate fi cuantificabil dimensional. Spatiul actual este finit, este cuantificabil si masurabil, este si temporalizabil cand preia fenomenalitatea, este spatiul continator al realitatii externe si interne, substantiale, energetice si informationale.

Putem deasemeni sa gandim cel putin doua feluri de timp, un timp aliniat la procesualitate, un timp efectiv, conectat, in desfasurare, si un timp latent, cristalizat, asociat la ceace putem numi eternitate, la identitatea egala siesi, la o continuitate modala sau non modala, in permanenta autoexistentiere de sine. Timpul latent cuprinde si sustine pura identitate care doar exista, a carei singura actiune este continua persistenta in egalitate de sine.

Dar putem nega atat ipoteza spatiului potential sau absolut, cat si conceptul de timp latent, in identitate de sine, fara procesualitate, conditionand existenta spatiului de o forma-proprietate care il ocupa, si a timpului de o schimbare nespecifica de modalitate, de o prezenta care se reindividualizeaza transformandu-se, generand, parcurgand si consumand timp.

 

Spatiul potential mai degraba filozofic decat stintific, ar fi un spatiu nelimitat, care se autocreaza, dar fara temporalizare, un spatiu independent de substanta si energie, care nu doar ca nu contine forma si transformarea, dar nici nu le poate contine, care se autospatiaza doar pe sine, fara a prelua, intretine si conecta procesual materia si energia.

Pentru omul de stiinta spatiul potential, vid, absolut si nelimitat, sau timpul latent, timpul cristalizat, etern, sunt fictiuni, argumentand ca acolo unde nu este ceva, spatiul care implica ‘mai multi ceva’, este un nonsens, iar unde nu se intampla ceva, nu are sens sa spunem ca exista cadrul temporal al conditiilor posibilitatii transformarii formei, al initierii, desfasurarii si finalizarii evenimentului.

In ipoteza structural relational spatializanta, fara multimea de forme materiale nu exista spatiu, iar fara criteriul energo fenomenalizant nu exista timp.

In aceasta perspectiva formele substantiale si relatiile lor reciproce genereaza spatiul si nu invers, iar starile evolutive ori degradante ale formei manipulata energetic sau informational, compun si desfasoara timpul.

Asadar spatiul si timpul pot fi caracterizate dual, anume

 

-Ca efecte ale materiei si energiei,

-Ca principii prime, ca surse de cauzalitate, producatoare ale formei si procesului.

 

In prima varianta spatiul rezulta dintr-o distributie de forme materiale, iar timpul din schimbarea relatiilor si proprietatilor unei distributii de forme.

In a doua spatiul este anterior si autonom de substanta parametrizabila geometric, iar timpul anterior si independent de transformarile ei, spatiul fiind prima existenta, existenta absoluta, conditia existentei realtive, materiale si energetice.

Timpul pur ar fi actiunea absoluta, actiunea autoreflectanta, fara continut, actiunea autoactionanta,‘constienta’, care se creaza si se identifica pe sine, conditia oricarei actiuni relative, nonconstiente, cauza aparitiei si devenirii oricarui tip de stare fenomenal-functionala, intretinuta prin energie.

Energia ar fi si ea o forma subtila de timp relativ, de timp creativ, timp local transformant, timp continator de modalitate, diferit de timpul pur, gol de modalitate, auto-temporal.

Energia ar fi timp functional, care poarta schimbarile substantei, care isi dirijeaza si epuizeaza local propriile distributii energo procesante.

Aceste varietati spatiale si temporale absolute, sunt mai degraba ipoteze metafizice decat stintifice, sunt fictiuni mai mult ori mai putin ingenioase.

Revenim la spatiul si timpul natural, varietate care a primit o multime de alternative calificante, obiective sau subiective, dependent de cei care au incercat sa le diferentieze si explice existential.

 Pentru a da fundament spatiului il conditionam de orice distributie de agregari substantiale, iar timpul il legam de orice schimbare a acestora.

Motorul temporalizarii este energia radianta, inteleasa ca o super actiune universala, esential temporala, atoate manipulanta, mereu in redistribuire spatiala si temporala.

Energia are capacitatea de a crea si modifica structural sau functional substanta, dar poate prelua si un rol informational, poate asambla, comunica si interpreta mesaje purtatoare de forma sau proces.

Spatiul natural in care este prezenta si actioneaza transformant energia radianta, este un spatiu in care fiecare constituient este multi modal, fiecare individualitate are minim o dubla modalitate, anume una substantiala si una informationala, radiant preluant-modelanta si comunicanta.

In spatiul natural fiecare forma este si substantial modala si radiant modala, forma materiala fiind o agregare limitata spatial de mico constituienti substantiali, iar forma informationala este descrierea partiala a frontierei spatiale a formei sau evenimentului material, preluata si purtata de un flux radiant emis la randul lui de o forma materiala si imprastiat de suprafetele asupra carora cade.

Deasemeni formele materiale pot comunica si alte tipuri de mesaje auto-descriptive, spre exemplu ele pot emite mesaje sonore, mesaje chimice, mesaje electrice, fiecare din acestea construind si comunicand un aspect modal distinct al obiectului emitent, fiecare mesaj putand servi ca sursa de informatii pentru generarea unei reprezentari de realitate structural fenomenala.

Noi nu avem acces perceptual sau intelectiv direct la corpurile materiale, nu putem contacta si modaliza direct starea substantiala, decuplata de mesajele radiante, sonore, chimice, electrice sau lingvistice.

Simturile noastre sunt facute sa interactioneze informational cu realitatea, adica sa preia o anume caracteristica purtatoare de modalitate din emisia radianta sau de alt tip de mesaj difuzat de forma si accessibil senzorului iar prin senzor conectabil la instrumentul mental specializat in interpreteaza mesajul senzorial.

Numai mintea noastra tratata ca sistem interpretant poate alcatui o forma sau o actiune pe baza procesarii unui mesaj perceptual, iar aceasta forma din individ, nu este si nu poate fi in identitate modala cu forma externa, forma in sine, cum o numeste metafizicianul, cea care agenerat mesajul purtator de auto descriere partiala, pe baza caruia a fost reprezentata subiectiv.

Simturile detecteaza, preproceseaza si comunica mintii diferite tipuri de informatii continute in mesaje difuzate de formele materiale sau schimbarile lor, iar mintea ca sistem informational interpretant, extrage din fiecare tip de mesaj o anvelopa specific modala a realitatii, exprimata in forma video, audio, tactil, prin gust si de miros.

Fiecare modalitate reprezentata mental surprinde o latura modalizanta a formei substantiale, dar nu forma insasi, care pentru om nu are principial modalitate, nu este distincta si diferita de forma extrasa din mesajele radiante sau de alt tip pe care le difuzeaza in spatiu-timp.

Pentru noi numai varietatea modala ‘interpretant-reprezentata’, extrasa mental din mesajele senzoriale, createe de cele naturale, este ‘forma lumii accesibile’, numita si externa, pe care o proiectam in jurul nostru si in care ne instalam substantial si energetic, perceptual, interactiv, cognitiv, creativ si afectiv.

Este admis de secole ca lumea noastra naturala este in specificitatea ei structurala si interactiva, un efect al prelucrarii si interpretarii personalizate a mesajelor senzoriale, deasemeni personalizate, determinate de cuplajul local la multi-aspectul realitate, dependente si de caracteristica noastra perceptual-interpretanta.

In consecinta noi nu ne situam intrinsec substantial modal ci numai informational modal in realitate, ne pozitionam fiecare intr-o interpretare si reprezentare proprie a pachetului de mesaje emise de ceace numim realitate, dar tratam pentru simplitate constructia noastra mentala de realitate ca realitatea substantiala si evolutiva insasi.

Pentru fiecare subiect exista numai acea realitate pe care o detecteaza si interpreteaza modal, iar rasportul structural si interactiv intre acea realitate accesata si sa spunem realitatea globala, trecuta continuu in multimea tuturor mesajelor emise de toate formele si evenimentele, este mai neinsemnant decat raportul intre actiunea mental reprezentanta a unui individ si totalitatea reprezentarilor de realitate create de toti subiectii momentan activi.

 

Filozofic mesajul real preia si comunica ceace metafizicianul numeste ‘dimensiunea fenomenala’ a realitatii, adica acel ‘discurs fenomenal’ purtator de informatie, pe care idividul il poate decoda si modaliza, dar acest discurs nu preia si trimite in subiect ‘forma in sine’, inteleasa ca ‘totalitate a determinarilor de sine ale ‘formei in identitate de sine’, cum este ea definita metafizic.

Spatiul natural distribuie intervale intre forme, iar timpul distrubuie intervale intre schimbari, intervalele individualizeaza geometric, cromatic si dinamic, formele si evenimentele, dar si spatiul si timpul natural sunt tot niste constructii subiective, precum formele si procesele naturale subiectivizate, diferentiate intelectiv.

Se poate replica ca exista totusi un contact direct al subiectului cu forma, anume cuplajul tactil, care ar trebui sa ne comunice nemijlocit unii parametrii individualizanti ai formei in sine, dar o cercetare atenta arata ca tactilitatea este tot un cuplaj informational si partial cu forma, cuplaj care nu are capacitatea de a comunica forma in specificitatea ei intrinsec modala. Sa nu uitam ca orice forma materiala are o microstructura de suprafata si interna, extrem de compacta si complicate, pe care senzorul nostru tactil datorita dimensiunii macroscopice si sensibilitatii limitate, nu le poate prelua si comunica mintii, incat tactilitatea efectiv ne comunica cel mai putin modal forma, in cea mai ambigua caracterizare de sine. 

Cea mai interesanta varietate functionala a substantei activate energetic este functia informationala care are mai multe niveluri procesante.

La baza piramidei informational functionale sta perceptia, prima interpretare a mesajului natural produsa in senzor si din care rezulta mesajul senzorial, comunicat si re-interpretat de compartimentele specializat reprezentante ale mintii.

Efectul procesarii mesajului senzorial este aspectul subiectiv nemijlocit al realitatii, care la randul lui mai sufera diferite procesari si remodalizari intelective, generand variantele semnificate ale formei si miscartii, componentele limbajului, partile configuratiilor semantice de realitate.

 

Putem adopta asupra spatiului si timpului si o perspectiva informationala, putem defini spatiul ca o suprafata nelimitata, non modala, dar atot modalizabila, principial capabila sa genereze orice forma, iar timpul informtional ca o succesiune de stari modalizante ale spatiului atot modalizabil.

Spatiul in noua perspectiva ar putea fi entitatea creatoare de modalitate, fara particularitate dar nelimitat particularizabila, dependent de factorul configurant specific care actioneaza asupra entitatii spatiu, alocandu-I acesteia capacitatea  de a emite un mesaj purtator de pseudo-individualitate.

Un exemplu de spatiu informational, multi-modalizabil, care genereaza si difuzeaza forma video, in conditii energo informationale determinate, este multimea de stari functionale ale unui televizor care se finalizeaza cu generarea modului imagine  pe ecranul care prin alcatuire si specificitate functionala, poate emite radiant o varietate de culori, trepte de iluminare si schimbari controlate ale acestora.

Spatiul ecranului monitorului devine sursa de radiatii luminoase, cand ii activam starile iradiante prin intermediul unui canal energetic si creaza un mesaj video specific cand ii controlam informational stralucirea si culoarea.

Este cunoscut ca pentru a crea impresia de realitate dinamica, fiecare imagine desfasurata pe ecranul televizorului este inlocuita cu alta imagine usor diferita de 25 de ori pe secunda.

Aceasta reconstructie a imaginii cu frecventa indicata nu este detectabila de ochi, efectul schimbarii imaginilor pe aceiasi suprafata fiind perceput ca evolutie procesuala naturala, ca miscare fluida, continua, a formelor de pe ecran.

Dar acest spatiu video al televizorului are o limitare severa, prin care se deosebeste de spatiul natural, el contine numai forma informationala a formei substantiale, el emite numai mesajul radiant purtator de modalitate, dar nu poate prelua si forma substantiala, care in lumea noastra este sursa mesajelor video.

 

Lipsit de forma substantiala, spatiul ecranului nu preia nici interactivitatea substantei, iar fara interactivitatea energo transformanta, nu se creaza conditiile generarii realitatii fenomenal cauzale, ale realitatii autoactive.

Fara substanta, energie si interactivitate cauzala, spatiul monitorului nu poseda criteriile generarii in sine a noutatii prin resurse cauzal structural combinative proprii, nu comandate de alta sursa.

Un asemenea spatiu care emite numai mesaje video purtatoare de modalitate, dar nu contine modalitatea materiala si efectele ei, este un spatiu gol de realitate, un spatiu generator numai al mesajului purtator de realitate, un spatiu vid, care emite numai descrierea modalitatii, dar care nu poseda conditiile asamblarii informationale a mesajului, acesta fiind creat in alta varietate spatio-temporala apartinand realitatii naturale.

 

Spatiul-timp al ecranului este dependent modalizant de alt spatiu creativ de modalitate, este pasiv, lipsit de autonomie structural combinativa, incapabil sa contina, sustina si proceseze singur forma, incapabil sa produca prin resurse poroprii evenimentul.

Daca am plasa in suprafata emisiva de mesaj a spatiului ecran un ipotetic subiect percepator, acesta nu ar avea acces complet nici la mesajul video radiant care se propaga in exteriorul ecranului-suprafata, este accesibil intr-un spatiu diferit de cel in care se afla subiectul din ecran, fara sa mai spunem ca un subiect creat de ecranul tv nu are nici o particularitate auto-individualizanta, nu primeste constienta de sine din starile functionale ale monitorului.

Un spatiu-timp care nu produce si difuzeaza decat mesajul purtator de realitate, dar care nu contine varietatea substantiala si energetica a realitatii, care nu isi determina si modifica autonom starile emisive de mesaj, il numim conventional, spatiu informational dependent, spatiu pasiv, vid material, gol de energie interactiva intre fortmele de pe ecran, spatiu capabil numai sa difuzeze mesajul radiant, dar nu sa determine prin resurse functionale proprii, alcatuirea informationala a mesajului de intrare transformat de monitor in mesaj radiant.

Anterior am numit spatiul natural, ‘multi modal’, material si informational, asta insemnand ca acest spatiu poate prelua si sustine atat forma substantiala efectiva cat si variantele ei functionale, unele din ele generatoare de informatie.

Spatiul informational al monitorului este un spatiu informational dependent, pasiv, pentru ca doar emite vectorul radiant purtator de imagini, dar este conditionat functional de un spatiu informational activ, de un sistem info-creativ, capabil sa genereze un mesaj purtator de modalitate video. Mesajul informational contoleaza starile functionale ale monitorului si creaza pe ecran distributia radianta a imaginii statice sau dinamice.

Exemplu de spatiu informational activ asamblor de mesaje purtatoare de modalitate, este calculatorul ale carui stari functionale sunt determinate de  mecanisme algoritmice, realizante de stari mesaj si de interpretari. Dar spatiile info active pot construi si ceace numim mesaje lingvistice, mesaje care nu transporta direct modalitatea ci o localizeaza si extrag dintr-o memorie controlata de sistemul interpretor.

 

Conventional distingem trei tipuri de spatii-timpuri generatoare de mesaje modalizabile, anume

 

1-Spatiu timpul natural, multimodal, unde coexista forma, energia, interactiunea si mesajul purtaor de modalitate, fie acest mesaj radiant, sonor, lingvistic sau de alt tip.

 

2-Spatiul iformational activ al subiectului care posedand algoritmii generativi si enegia necesara construieste variante de mesaje modale, prin starile sale mental procesante, probabil algoritmic functionale. Aici incadram si spatiile informationale generabile de sistemele informationale create de om.

 

3-Spatiul info dependent, pasiv, controlat functional de mesajele modalizate, generate de spatiile informationale active, posesoare ale starilor algoritmic functionale.

 

Omul insusi este cel mai performant spatiu informational activ, generator si interpretor de mesaje lingvistice, derivabile din proceduri algoritmic semnificante si interpretante.

 

Admitand ca spatiul natural , multimodal, poate prelua orice forma substantiala si orice distributie de energie, admitand ca energia este agentul temporalizant activ, creator de fenomenalitate, diversitatea starilor energo si informational-functionale ale spatiului natural alcatuieste si activeaza tot felul de sisteme energo si informational functionale, creatoare de spatii informationale active sau pasive.

Omul ca spatiu info activ constient de sine, genereaza si mesaje lingvistice purtatoare de descriere realitate si mai este si interpretorul acestora realizand comunicarea cu sine si cu semenii.

Prin posesia ambelor functii, de creator de mesaj si de interpretor al acestuia, omul este simultan generator de realitate si utilizator de realitate, este producator si consumator de modalitate, asamblata lingvistic.

Spatiul si timpul natural sunt de fapt stari descriptiv interpretante generalizante, preluante de orice modalitate, sunt receptaculele subiectivitatii creative de modalitate, sunt pastratoarele realitatii determinate de subiect.

Putem trata realitatea naturala spatio-temporalizata ca o stare functionala autogeneranta, a unui spatiu informational activ.

 

Omul comun dar si omul de stiinta prin cunoasterea si experienta interactiva pe care le poseda, trateaza spatiul natural si continuturile sale ca efective, adica autonome de el ca subiect, aceasta autonomie existentiala, structurala si procesuala a realitatii, provenind din existentele material radiante fundamente, microscopice, apreciate ca autonome de individ.

Componeta substanta sau materie, autonoma modal la nivel microcorpuscuar, explicitata macroscopic intr-o diversitate de forme distribuite in spatiu-timpul natural, este conform omului de stiinta, independenta existential de subiect, este permanenta, continua, adica exista in orice interval temporal, neputand exista principial un moment, un interval de timp, in care spatiul sa fie lipsit de substanta, afara de micro intervalul temporal al inceputului universului, cand dupa ipotezele creative actuale, era numai radiatie.

 

 Energia radianta este o existenta mai complicata, o existenta am spune discontinua, despre care nu putem spune ca exista in identitate de sine, asa cum admitem ca exista la modul ideal, non interactiv, substanta.

Energia radianta este o entitate mereu fluctuanta, este trecerea sistematica a unei varietati energetice in alta si reciproc, este o realitate alternativa, duala, reciproc generanta. Cand se manifesta o distributie suport a radiatieie, celalata dispare, iar cand apare celalalta, dispare prima. Energia radianta simbolic este un fel de creatie prin disparitie, mereu repetata.

Daca universul numai substantial este ipotetic stabil, adica principial egal siesi, universul energo radiant este numai instabil, este fluctuant, el se emite si se resoarbe continuu, cu diferite frecvente de pendulare intre a fi si a nu fi.

O intrebare veche de milenii priveste realitatea efectiv substantiala a formelor, mai precis abordeaza autonomia autentica, nu doar presupusa, a naturii materiale, de subiectul perceptibil reprezentant, care poate detecta, obiectiviza si constientiza modal, mesajele purtatoare de descriere a starilor substantei, difuzate de ipoteticele forme material-autonome, populand spatiul natural.

Ganditorul antic a inteles dupa oarece reflexie, ca omul prin functiile sale senzoriale si intelective are acces numai la partea sa spunem aparenta, subiectiv reprezentanta de modalitate a realitatii, reprezentare discriminata in imagine, sunet, olfactie, gust ori tactila, fiecare preluabila printr-un senzor specializat, dar nu are si nu poate avea acces nemijlocit la forma substantiala pura, care nu se comunica pe sine, care isi mentine identitatea sa de sine, in expresie filozofica.

Odata ce omul nu poate contacta si modaliza direct substanta in acea identitate de sine, adica nu transfera in sine ca subiect, obiectul real integral, nu asigura in sine egalitatea intre identitatea modala din afara subiectului si identitatea modala a realitatii din subiect, omul nu are acces efectiv la modalitatea intrinseca, egala siesi, autentica, a formei substantiale, ci doar la o descriere partiala a acesteia, primita radiant sau in alt tip de mesaj.

In aceasta situatie faptul ca suntem sau nu convinsi ca exista o realitate autonoma de noi ca subiect, dar o realitate la care nu avem principial acces direct si complet modalizant, nu mai are nici o importanta. Indiferent ce optiune alegem, adica admiterea realitatii autonome, sau a realitatii dependente de subiect, atat timp cat nu putem produce un experiment sau un argument, care sa demonstreze incontestabil si irevocabil, care anume varianta de realitate, este adevarata, orice punct de vedere este doar o preferinta subiectiva, este o alegere personala, ne sustenabila prin limbaj sau experiment.

Nedispunand de mijloace pentru a stii daca este si cum este ca realitate autonoma, nestiind nici cum construim realul subiectivat, dependentul informational de individ, nu vom afla niciodata care este diferenta intre autonomul natural si naturalul dependent de noi, nu vom stii ce anume pierdem si ce castigam, avand acces numai la o varianta de univers, din cele doua presupuse posibile.

Si atunci nu mai are rost are sa mentinem conceptual o dubla ipoteza de realitate, cand noi nu putem contacta si experimenta decat o unica varianta de realitate si de subiectivitate, problema fiind sa descoperim cum sa exploram cognitiv cat mai complet realitatea accesibila si sa ii intelegem legile de evolutie.

 

 

Ca raspuns la aceasta situatie indecidabila, real aparent, real intrinsec, unii filozofi au renuntat la ipoteza existentei realitatii materiale autonome si au acceptat drept corecta, numai ipoteza lumii subiective, a lumii informationale, extrasa din mesajele purtatoare de realitate, aparent externa dar desfasurata mental.

Insa aceasta alegere a ‘existentei lumii numai in subiect’, este aducatoare de noi intrebari, ea producede un spor de confuzie, pentru ca daca pastram mesajul continator de descriere realitate, dar inlaturam forma substantiala autonoma, care ipotetic il creaza si difuzeaza, cui anume sa mai atribuim mesajul modalizant, adica carei alte entitati diferite de substanta autonoma, inexistenta, care se auto-modalizeaza partial, sa il atribuim?

Pe cine sa incarcam cu meritul de a ne crea pe noi, creatorii realitatii, daca realitatea autonoma pe care am presupus-o sursa persoanei noastre fizice si spirituale, nu mai exista?

In ce alt fel sa presupunem ca suntem creati,  daca inlaturam realitatea material interactiva, din ale carei schimbari primeam corporalitatea si toate functiile ei fizice si mentale.

Incercarile de raspunsuri la intrebari asupra statului autonom-dependent al subiectului si al realitatii din afara si din subiect, sunt vechi si bine cunoscute, ele formeaza corpul diferitelor doctrine filozofice.

Dar aceste probleme au preocupat si preocupa inca si omul de stiinta, care in prezent are la dispozitie instrumente investigante observante, experimentale si conceptuale mai puternice decat metafizicianul, pentru a cerceta si decide cel mai plauzibil raspuns.

Cu toate acestea nici omul de stiinta nu poate solutiona problema existentei realitatii complet si corect, adica nu poate dovedi experiemental sau teoretic argumentant, ca suntem plasati fie intr-o lume materiala si autonoma, sau numai intr-o lume informationala, creata de nu stim cine, cum si pentru cine.

Odata ce ne putem conecta numai la partea informational-modala a realitatii, la diversitatea mesajelor emise de cineva ceva, dar nu avem si nu putem avea cuplaj perfect si complet modalizant cu ipotetica forma substantiala sau nu, emitenta de mesaj, mai simplu este sa credem ca lumea este princioual duala, este si autonoma si dependenta de noi. Dar alegerea dualitatii pastreaza confuzia, pentru ca nu putem stii care din starile lumii ne esta la indemana, adica daca suntem posesorii realitatii autentice, cum cred unii filozofi, sau numai posesorii unei copii partiale a universului, cum presupun altii.

 

Fara intangibila modal, dar necesara forma substantiala, nu puterm justifica provenienta mesajului purtator de forma informationala, singura accesibila.

Accesand numai la aspectul radiant informational al spatiu-timpului fenomenal, dar incapabili sa gasim o sursa alternativa, nemateriala a acestuia, suntem obligati sa intretinem in existenta si autonomia si dependenta de subiect a lumii, fiecare alegere raspunzand unei intrebari dar nascand o multe altele la care nu avem raspuns.

Omul de stiinta actual a incercat sa relaxeze diferenta intre forma in sine, autonoma de subiect, si forma pentru subiect, afirmand ca nici substanta nu este acea ideala existenta in identitate de sine pe care o presupunem, ca si materia in ultrastructura ei microscopica flucteaza continuu, materia fiind de fapt numai o varietate subtila spatiului si timplui, cumva trecuta in pseudo-materie observabila, la fel cun radiatia  penduleaza intre doua variante diferite.

Cum este realitatea, daca exista o realitate diferita de cea perceptibila sau conceptibila, sau daca perceptia, reprezentarea si conceptualizarea, epuizeaza variantele modale ale realitatii, inca nu stim, dar presupunem ca vom afla candva.

 Este interesant ca un raspuns care se pretinde definitiv, la intrebarea asupra statutului ultim al realitatii dar si subiectivitatii, a fost propus cu milenii in urma de acei metafizicieni orientali dar si occidentali, care au pretins ca au facut din corpul si mintea lor instrumentul cognitiv absolut, capabil sa discearna corect si complet toate aspectele si toate straturile de realitate autonoma sau dependenta de subiect.

Urmasii actuali ai primilor cercetatori ai realitatii absolute, care folosesc aceleasi metode de cunoastere, pretind ca au acces si la geneza subiectivitatii si la asamblarea realitatii creata macro modal, numai in subiectivitate.

Din pacate numai cei care le urmeaza metoda pretind ca o si verifica, alta cale neparand a fi pentru a stii daca lumea ne face pe noi, sau noi facem lumea.

La intrebarea cine face subiectivitatea umana unul din raspunsuri este ca omul este creat de o supra-subiectivitate a carei caracteristica unica este constinta constientizanta de sine, adica acea constienta care isi poseda si constientizeaza mecanismul auto-constientizant.

  Acesti cunoscatori ai constiintei absoloute din ecare emerge subiectul si realitatea, pretind ca pot supra-percepe fluctuatia generativ modalizanta a realitatii, ca identifica felul cum clipeste radiant universul, asemeni unui gigantic ecran tridimensional, care se stinge si aprinde cu o frecventa uriasa, comunicaandu-ne marele spectacol cosmic.

Daca aceasta afirmatie despre fluctuatia radianta super-rapida a universului nu este o inventie, daca lumea naturala se existentiaza si dispare cu o frecventa colosala, atunci am avea un motiv sa credem ca suntem primitorii mesajelor purtatoare de realitate, create de spatii informationale active sau dependente.

Dar trebuie subliniat ca fiind capabili sa percepem aceasta fluctuatie existentiala a lumii, creata de un necunoscut spatiu informational, noi nu apartinem cauzal de acest spatiu, adica nu suntem creati de el, nu suntem unul din mesajele generate sau o interpretare de mesaj realizata in acest spatiu activ, pentru ca percepand frecventa de generare a realitatii, noi functionam pe o freceventa superioara.

Daca am fi creati de spatiul-timp informational al unui univers activ, am fi incapabili sa ii identificam frecventa generanta  primara, pentru ca aceasta ar fi cea mai mare frecventa de oscilatie, conditionanta a toate starile functionale din sistem. Astfel frecventa fundamentala ar fi  imposibil de identificat de starile functionale cu frecvente mai joase create si intretinute de ea.

O alta intrebare interesanta este daca spatiul informational univers, ipotetic fluctuant, este activ sau pasiv, adica daca creeaza el criteriile asamblante de mesaj fenomenal, sau doar primeste comenzile functionale generante de mesaj radiant, de la alt spatiu info activ si le transfera in mesaje radiante, pe care le comuica unor super-observatori situati in alt spatiu.

Se mai pune intrebarea asupra statutului celui care suntem, de ce spatiu informational activ, distinct de cel activ creator de univers, apartinem, si ce ar trebui sa facem pentru a percepe fluctuatia existentiala a spatiului fluctuant al ecranului univers.

  Acum nu putem raspunde la asemenea intrebari, dar daca am putea, ce anume s-ar schimba in realitate sau in ce fel s-ar schimba fiinta noastra, ce alte raporturi am avea cu universul fluctuant, sau cu propria entitate?  

Constantin Marghitoiu

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.