Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

Incertitudinile libertatii

Libertate este cuvantul care semnifica cea mai dorita si mai putin posedata identitate umana, cea mai dezbatuta, mai divers calificata si justificata. Toti oameni se vor liberi dar fiecare are o exprimare personala a libertatii, bazata pe argumente sau motivatii mai clare sau ambigue.

Vom parcurge cateva variante individualizate sau socializate ale dimensiunii libertatii, incercand sa stabilim cat sunt ele de plauzibile, cat sunt de legitimate de puterile fizice, intelective si afective ale omului.

Evident isi cauta libertatea numai cineva care se crede, se constata sau se declara neliber, care isi inchipuie cumva situarea in libertate, iar propria relatie cu sine, cu semenii si cu lumea sa, I se par diferite sau contrarii imaginarii sale de om liber.

Conceptual putem separa doua tipuri de libertati, libertatea absoluta si libertatea relativa.

Libertatea absoluta ar fi acea stare ideala a subiectivitatii care isi identifica si intelege procesual fiecare parte a structurii fizice, intelective si afective proprii, care cunoaste toate starile micro si macro procesante ale sistemului sau corporal, metabolic si informational.

Este absolut liber cineva care poate extrage din starile sale intern functionale toate laturile personalitatii sale externe, active si constiente de sine, posedand perceptia si reprezentarea realitatii, actiunea fizica asupra formelor reale si actiunea mentala asupra propriei subiectivitati.

Este liber absolut cel care stie cum apar si care poate controla formarea, evolutia si disparitia tuturor starilor sale senzuale si afective, stari emulante care propulseaza ‘eul’ in alegerea si asumarea anumitor atitudini, actiuni si raporturi cu lumea sa, sau il inchide in inhibitii, care restrang sau blocheaza initiativele.

In teritoriul libertatii absolute subiectul se construieste in totalitate pe sine constient, isi daruie siesi o individualitate, daruie acestei individualitati o realitate, daruie realitatii o fenomenalitate si fenomenalitatii o cauzalitate. Liber absolut este cel care isi asambleaza modal si intentional fiinta si o pune in contact cu diferitele aspecte ale realitatii, care schimba realitatea, atribuie valori realitatii si schimbarilor ei, cel care dezvolta o retea conventionala de conditionari reciproce intre sine si realitate, sau intre sinele mental si sinele material, acesta din urma devenind intrumentul manipularii realitatii.

Caracteristica care permite individualitatii sa se determine structural, dinamic, intelectiv si afectiv, este ‘constienta de sine’, este calitatea care daruie omului personalitate, realitate si acces la starile sale si ale realitatii.

Prin constienta ne localizezam forma corporala si forma spirituala, le pozitionam pe ambele in lumea externa, ne definim scopurile si ne folosim performantele corporale si intelective pentru a le realiza.

 

Libertatea absoluta este o stare de maxima libertate, o libertate ideala, in care exprimandu-ne metafizic, subiectul isi este siesi cauza, sau este si cauza si efect, este singur responsabil de toate trasaturile sale, este constient prin sine de toate starile si schimbarile de stare ale fiintei sale.

Prin libertate absolua ne construim alocam, orientam sau intrerupem toate starile discriminante si operant creative in lumea exterioara, care la randul ei este un dar al persoanei absolute facut persoanei relative, persoana fenomenala conventional legata de lumea sa.   

Libertatea absoluta este usor contradictorie ea implicand ‘necesitatea de a fii inainte de a fii prin tine’, de a fi anterior auto-fiintarii.

Daca liberul absolut se poate autodetermina adica auto-crea, el trebuie sa fie-existe anterior autorealizarii de sine.

Pentru a putea fi efect, trebuie sa iti fi cauza, dar cauza fara alta cauza, iar in starea de cauza fara cauza, nu iti mai esti sursa auto-determinanta.

 

Libertatea relativa daruie subiectivitatii numai un control partial de sine, adica aduce sub potentialul constientizant numai in parte, alcatuirea corporala si miscarile si functiile energo metabolice si intelective, deasemeni constientizeaza numai partial nasterea si polarizarea capabilitatilor implicante, modurilor gandirii, trairea starilor senzoriale si emotive.

Omul ca entitate constienta, divers si complex functionala, multiplu dependent de sinele sau cunoscut sau necunoscut, prin sine dependent de lumea sa, isi defineste si cucereste diferite nuante ale libertatii relative, dar isi doreste permanent o extensie a oricaror libertati disponibile, isi doreste intrarea in libertatea absoluta.

Fiecare individ are constient sau nu, o multime de libertati relative, pe care incearca continuu sa le extinda, sa introduca in dimensiunea anvelopei liberalizante tot ce nu are si crede ca trebuie sa aiba, tot ce constata ca este posibil, pentru ca vede la altii. Fiecare vrea si uneori accede o libertate noua care ii daruie alta actiune, cunoastere si control de lume sau de sine.

Efectul expansiunii libertatii proprii este constructia unei noi subiectivitati si unei noi realitati unde sunt posibile alte forme, calitati si evenimente.

Subiectivitatea instalata intr-o noua libertate se deosebeste mai mult sau mai putin de anterioarele, este mai capabila sa se caracterizeze lucid, sa discrimineze si dimensioneze cauzal lumea, sa se situeze in mai multe alternative de realitate, sa dezvolte relatii noi, sa aiba alte experiente senzoriale, intelective si afective.

 

Sa vedem cum am putea defini si analiza libertatea sau libertatile fundamentale din perspectiva unui individ singularizat sau socializat si care este dimensiunea relativitatii  fiecarei libertati, in fiecare alegere si cucerire de libertate personala.

  Libertatea cea mai completa si verosimila la care ne putem gandi intr-o realitate  si persoana materiala, este tripla libertate:

-Prin actiune, prin posesie si prin simtire.

 

Ca subiect izolat, ignorand ca ar mai exista si alte entitati cu pretentii legitimate la libertate, localizarea cea mai compacta a libertatii proprii atot cuprinzatoare, ar putea fi formulata astfel?

 

1-Sa fac ce vreau,

 

2-Sa am ce vreau, sau sa obtin din actiune ce vreau,

 

3-Sa simt ce imi place, sa am numai senzatiile si numai emotiile intens satisfiante.

  

Probabil cea mai fireasca libertate este cea a actiunii individuale nelimitate, a actiunii realizata oricand si asupra a orice, desfasurata si finalizata conform asteptarilor, indiferent de cooperarea sau impotrivirea celui asupra caruia se actioneaza.

Orice actiune umana este duala, este compusa dintr-o procedura fizica, corporal configuranta si una intelectiva.

1-Procedura fizica, gestuala, manipuleaza obiectele si schimba configuratia lumii externe, iar procedura mentala construieste si conduce actiunea gestuala, solutioneaza dificultatile intampinate de actul corporal in cuplaj cu ambientul, tot ea determina capacitatea subiectului de a se localiza spatio-temporal, a initia, sustine si finaliza o schimbare de realitate.

Sa vedem in ce masura putem face ce vrem fizic sau mental si daca o asemenea libertate este posibila efectiv.

Ne cunoastem din experienta limitele fizice ale corpului nostru, resursele dinamic interactive modeste, astfel incat capacitatea de a face ce vrem se localizeaza cu precadere in performanta noastra mental operanta, superioara celei gestuale efective, astfel incat libertatea de a face ce vrem in real, cere resurse energetice nelimitate de care nu dispunem.

Sa analizam conditionarile de ordin informational care ne limiteaza libertatea fizica, tratata nu numai ca posibilitate de a ne misca cum vrem in orice mediu, ci si ca posibilitate de a observa, reprezenta, intelege cauzal si controla constient functiile interne generante ale tuturor gesturilor necesare pentru a realiza actiunea si schimbarea de realitate dorita.

Actul fizic asupra realului implica constructia unei realitati, situarea in modurile realitatii, schimbarea intentionala a situarii, realizarea miscarii dorite, care ne daruie libertatea dorita.

De aici rezulta ca realizarea actiunii gestuale libere implica posesia altor trei libertati distincte, anume:

 

-Abilitatea reprezentarii realului, capacitatea constructiei unei realitati externe in care ne putem localiza si evolua intentional,

-Ingeniozitatea de a intentiona orice relatie dinamica cu forma realitatii externe, definind libertatea optiunii configurante a realului,

-Libertatea interactiv configuranta efectiva, capacitatea de a faptui orice in lumea construita.

 

Sa le discutam pe rand.

 

Suntem noi liberi, in sensul cunoasterii si controlului corpului si mintii noastre, cand percepem si reprezentam forma realitatii, adica atunci cand simturile ne comunica ceva iar noi extragem din acel ceva o diversitate de forme, de relatii, miscari si proprietati?

A fi liber intr-o stare functionala proprie, inseamna a localiza si dirija in totalitate declansarea, intretinerea si utilizarea acelor procese interne chimice si informationale care determina o anume stare externa a subiectivitatii, caracterizata ca libertate cinetica si informationala distincta.

Libertatea unei stari interactive externe depinde capacitatea realizarii unei multimi de libertati interne, implica cunoasterea pina la ultimul detaliu a tuturor schimbarilor ce se petrec in corp, atunci cand iti manifesti liber subiectivitatea si iti constientizezi libertatea.

Reprezentarea realitatii se obtine prin prelucrarea mentala a mesajelor senzoriale trimise in creier, rezultatul fiind posesia spontana, incontrolabila constient, a aspectului fenomenal natural.

Nu stim cum percepem, nu stim nici cum reprezentam, adica in ce fel extragem din fluxurile de semnale senzoriale forma si schimbarile ambientale, asadar nu suntem liberi sa construim lumea fenomenala, de fapt putem spune ca nici nu o construim noi, ca altcineva din noi sau poate din afara noastra, cineva necunoscut, dar apartinandu-ne, sau poate caruia ii apartinem, creaza forma realitatii pentru noi, adica preia si interpreteaza-reprezinta fluxul senzorial si ne pune la dispozitie produsul natural finit.

Acest cineva din persoana noastra obscura, ne daruie o lume pe care il lipsa unei alternative, o credem unica si necesara, lume in care sau in raport cu care ne simtim dependenti si vrem sa fim liberi.

 Concluzia ar fi ca nu suntem liberi, adica nu stim ce facem cand ne pozitionam intr-o realitate si ne distingem ca diferiti de ea.

-Sa ne focalizam atentia pe a doua conditie a libertatii dinamice, pe geneze intentiei de actiune, vectorul care initiaza si specifica libertatea pe care o dorim.

Este usor de constatat ca nu stim cum ne apar in minte intentiile, intelese ca alegeri momentane de interactie cu realul, asadar nu suntem liberi sa intentionam, liberi in sensul de a stii cum functioneaza acel sector al mintii unde se formeaza intentiile, liberi de a construi orice intentii pe baza cunoasterii mecanismului  intentionalizant.

Mai important este ca odata asamblate nu stim cum trec diferite intentii prin procedura constientizanta, in constienta noastra, devenind astfel optiuni comportamentale explicite, care uneori ne obsedeaza, ne leaga de ele, ne determina starile mintii si trupului, nu ne elibereaza, cum am vrea.

Se pare ca la fel ca in alcatuirea si constientizarea reprezentarii, cineva necunoscut din fiinta noastra informationala stie exact ce trebuie sa faca pentru a crea si a ne permite sa constientizam orice intentie, acest eu obscur o si face in folosul sau impotriva noastra, iar noua ne aloca numai constienta si vointa intentiei, dar ne sugereaza convingerea ca suntem autorii ei, cu toate ca noi nu stim cum a fost ea produsa si constientizata.

 

-Sa trecem la actul real efectiv.

 

O miscare corporala oricare ar fi ea, din punct de vedere intern procedural, este extrem de complicata. Muschii corpului nostru au o alcatuire pe care nu o putem observa si detalia in timp real, in parcursul declansarii si sustinerii unei miscari.

Pentru a face un gest distinct, undeva in creier sunt construite niste impulsuri electrice si trimise pe canale neuronale specializate catre muschiul sau grupul de muschi care asigura eliberarea gestului.

In timpul oricarei miscari corporale sutem incapabili sa localizam si constientizam in ce zona cerebrala si cum sunt alcatuite impulsurile de comanda musculara, cum sunt transferate in neuroni distincti si conduse catre muschii selectati, cum raspund acestia printr-o contractie sau extensie la comanda electro-neurala.

Incapabili sa reprezentam si controlam starile activant musculare care ne daruie gesturile, nu suntem pe deplin liberi, cand ne miscam intr-un anume fel.

 

-Cineva din noi ne alcatuieste informational si fizic si ne aloca miscarile, iar noi avem numai impresia ca miscarile ne apartin, fara a ne apartine de fapt, odata ce nu avem nici o informatie asupra felului in care functionam metabolic si mental, cand eliberam gest.

Concluzia deloc suprprinzatoare este ca ‘nu suntem liberi sa facem ce vrem in realitate’, odata ce nu cunoastem explicit si complet geneza reprezentarii, asamblarea intentiei de a fi-face ceva in reprezentare, si capacitatea de a crea actiunea efectiva in realitate.

 

-Ar mai ramane libertatea de a gandi orice actiune vrem, de a construi mental constient acel comportament  al persoanei noastre pe care il dorim.

Aparent putem gandi ce vrem, adica putem fi pe deplin liberi sa ne proiectam in constienta ce stare proprie dorim, fie ea gestuala sau intelectiva, analizanta si modelanta informational de real dorim, dar si aici sunt restrictii.

Pentru a construi mental stari interactive proprii si a le conecta la realitate avem nevoie de limbaj, de un mecanism creator de semnificatii si interpretari ale sirurilor de sensuri.

Nu stim cum construim sensurile cuvintelor, nu stim, cum ne vin in minte diferite idei, nu stim sa exploram si valorificam multimea ideilor pe care le putem accesa spontan sau dupa un o cautare specifica.

Dovada nelibertatii de a avea starile mentale pe care le dorim, este ca atunci cand ne propunem sa rezolvam o problema care ne pare dificila, nu ne vin nci imediat, uneori nici dupa un indelungat efort de rezolvare, ideile potrivite. Dar si cand ne vin idei, acestea pot fi fara legatura cu problema, oferind o falsa rezolvare.

Si in cazul ca ne vin sugesti procedurale corecte dupa un anume efort, noi nu stim cum anume s-au conectat datele problemei cu incercarile pentru a naste algoritmul rezolutiv, de parca ar fi cineva in mintea noastra a creat o strategie rezolvanta a aplicat-o la datele problemei, furnizandu-ne rezolvarea corecta.

Analizand cum abordeaza situatiile problematizante si cum le rezolva semenii nostri pusi intr-o anume relatie cu natura sau spatiul social, descoperim ca fiecare om poseda o perspectiva distincta pentru un anume obiect sau eveniment, ca ii atribuie parametri caracterizanti distincti, ca separa relatii relevante diferite de ale noastre, intre sine si componentele lumii din mintea sa.

In nenumarate situatii constatam ca starilor mentale proprii reflectante de realitate le pot fi opuse alte stari mental evaluante diferite, create de alti indivizi, uneori superioare celor gandite de noi.

Mintea noastra al carei potential fenomenalizant si procedural cognitiv il putem crede nelimitat are o multime de limite in domeniul imaginarii sau analizei relationale rationale a diferitelor realitati.

Comunicarea cu semenii ne arata ca lumea noastra mentala, pe care am fi inclinati sa o credem necesara si unica, are nenumarate variante reflectate in alte minti, ca indiferent de intentiile si eforturile noastre, nu in mintea noastra ci in alte minti, apar problemele si solutiile importante pentru societate, solutii care daruie tuturor oamenilor o noua libertate de a face si a simti ceva.

Ca individ avem la dispozitie o varianta de corp si minte, iar prin aceasta avem acces numai la un interval relativ ingust de locuri naturale unde ne putem situa, avem acces la de un spectru limitat de intentii si actiuni in real, si de relativ putine satisfactii.

Aceasta limitare reprezentanta, problematizanta si rezolutiva, ne indica clar cat de putin liberi suntem sa gandim si finalizam creativ nu orice, dar ceva deosebit si dorit de majoritate, ceva care poate satisface superior o nevoie de tip superior.

Suntem de regula incapabili sa construim mental acele forme si conexiuni naturale, din care ar putea rezulta o noutate morfologica si functionala, o unealta noua care ar satisface mai bine o nevoie, aceasta calitate a inventivitatii de forme-functii fiind un talent deosebit, neuniform distribuit.

Unii oameni sunt mai creativi ca altii, mai liberi sa isi imagineze acel comportament dinamic sau intelectiv propriu, care ar duce la descoperirea unei noi sinteze teoretice natural cauzale, la conceperea unei noi viziuni cauzale a naturii, sau sa imagineze un scenariu cultural de realitate care poate starni interesul si placerea semenilor, daruindu-le si lor si noua o noua libertate.

   

2-Suntem oare mai liberi sa avem sau sa obtinem ce vrem, decat sa facem ce vrem? Evident nu, pentru ca actiunile noastre se aplica pe trei variante de substrat , adica manipuleaza trei feluri de pacient care ne suporta actele, ca sa ne exprimam filozofic si anume:

 

-Primul substrat fundamental, primul pacient asupra caruia actionam cand dorim un efect material energetic specific, este lumea externa.

Dupa zeci de mii de ani de lucrare asupra naturii si de consecinte pozitive sau negative, oamenii au invatat ca o alcatuire predeterminata mental a realitatii, nu se obtine efectiv, actionand la intamplare, ca nu obtii ce forma-calitate vrei, facand ce vrei, natura avand legile ei de transformare care numai cunoscute si aplicate asigura eficienta actiunii.

Cu timpul am invatat ce inseamna relatia intre evenimente si am generalizat-o in relatia cauzala, iar acum stim cata cunoastere de specialitate practica si teoretica sunt necesare pentru a avea capacitatea de a actiona corect cauzal si a primi de la natura configuratia si performanta functionala asteptata.

-Al doilea substrat fundamental asupra caruia inevitabil trebuie sa actionam pentru a obtine ce vrem, este propria noastra subiectivitate, este sursa actiunii gestuale si conceptuale la care avem acces si prin ale carei puteri creativ operante obtinem cate ceva de la realitate.

Dar am vazut mai inainte ca nu putem actiona liber asupra noastra, pentru ca a actiona liber in sens de libertate cognitiva si constient coordonanta a starilor interne, implica capacitatea de a ne percepe in timp real, reprezenta si intelege functional metabolic si informational organismul, in orice act fizic si intelectiv pe care il intentionam.

 

-Al treilea pacient fundamental asupra caruia trebuie sa actionam pentru a obtine ce vrem sunt semenii nostri, cei care ne pot oferi o multime de obiecte si satisfactii.

 Daca semenii nostri ne sunt principial egali in dimensiunea libertatii, trebuie sa tinem cont de libertatile lor, pentru a o maximiza pe a noastra, iar a tine cont de libertatea altuia inseamna a actiona si cum vrea celalalt, nu numai cum vrei tu.

Pentru a il pune pe celalalt ‘egal tie volitional’, la dispozitia ‘vointei tale eliberante’, trebuie sa I te pui cumva la dispozitie, sa accepti libertatea lui, sa ii creezi propria libertate, sa faci macar aparent ce vrea el, pentru ca el sa creada ca tu actionand cum vrea el  si el poate actiona cum vrei tu, dar de de fapt el actioneaza numai cum vrea el si numai pentru el.

Mai exista o relatie intre libertati in care fiecare are capacitatea de a renunta la propria libertate infavoarea libertatii celuilalt, dar aceasta libertate altruista depaseste sfera libertatii individuale, pina acum discutate.

 

Orice libertate proprie plasata si conectata cu spatiul altor libertati este, este mult mai nuantata , mai dificil de argumentat si de realizat, mai putin libera si mult mai libera, decat o singura varianta de libertate, oricare ar fi aceasta.

  

3-Sa vedem cat suntem autentic liberi in a treia definire a libertatii, ‘simt ce vreau’.

 

Pentru a simtii ce vrei, trebuie sa stii ce anume iti place sa simti, altfel nu poti decide ce anume vrei sa simti si nu mai esti in situatia de a putea simtii ce vrei, nestiind ce vrei sa simti.

Dar vrei sa simti ceva deosebit, numai cand nu simti ceva anume, iar cand nu simti, nu poti spune cum anume sa fie ceace vrei sa simti, pentru a realiza identitatea intre a vrea sa simti placerea si a o simti efectiv.

Pentru a simti ce vrei  si a crea echivalenta intre vointa de simtire si simtirea efectiva, trebuie  sa ai cumva acces la o mostra de simtire preferata si sa o folosesti ca etalon de posesie a simtirii dorite.

Dar daca deja simti prin mostra de simtire ceva, fie ca simti numai ca o conditie de a putea simti ce vrei, atunci nu mai simti ce vrei, ci pur si simplu intai simti ceva preferat si dupa acea simti ce vrei, acel ‘vrei sa simti’ fiind similar cu ‘simti efectiv’, in caz ca simtirea pe care o vrei si o si o si primesti, este in acord cu pre-nuanta de simtire care a orientat preferinta de simtire voita.

 

Rezulta ca pentru a vrea sa simti ceva, indiferent ce, atunci cand nu simti deja ceva, cand nu ai nici macar o amintire a unei stari placute, este imposibil, pentru ca nestiind cum este cand simti efectiv ceva, nesimtind ceva (ca o conditie de a simti ce vrei), nu sti cum sa procedezi ca sa simti ce vrei sau chiar ce nu vrei, nu poti sa simti cumva anume, fara a avea o indicatie de simtire dorita sau negata, cu care sa fi in acord sau dezacord, realizand pe baza ei simtirea dorita.

Daca vrei sa simti ceva placut, dar nu stii cum ai vrea sa fie acest ceva pe care vrei sa il simti, trebuie ca ceva din tine sa construiasca independent de tine si sa iti ofere o simtire cu care sa fi in identitate, dar in acest caz nu mai simti tu ce vrei, ci iti este data o simtire si iti mai este dat si acordul cu acea simtire, prin care acord, neliber acordat, acea simtire devine preferata si incadrata numai aparent in intervalul ‘simt ce vreau’.

Pentru a simti ce vrei mai liber, trebuie sa iti creezi singur un mecanism generator de simtire, sa il pui in functiune, sa evaluezi fiecare nuanta de simtire si sa ii atribui un indice de preferinta, sa ierahizezi indicii de preferinta a simtirilor, apoi sa comanzi constient mecanismului satisfiant, placerea dorita introducand  indicele specific ales.

Dar si o asemenea simtire dependenta de un generator de simtire diferit de tine, tot nu este o simtire a ce vrei prin tine, odata ce fara mecanismul satisfiant esti incapabil sa iti oferi simtirea dorita.

 

Pe de alta parte daca cunoasti si controlezi starile functionale din care rezulta toate nunatele disponibile ale placerii, dispare surpriza noutatii placerii, iar o placere previzibila, preposedata prin evocare, cu timpul se toceste, devine banala.

Pe de alta parte daca mecanismul satisfiant pe care il ai poate oferi placeri in premiera, inseamna ca nu stii cum actioneaza el satisfiant cand le produce si aloca, iar in acest caz deasemeni nu mai simti ce vrei, ci ceva ce ti se daruie, dar la modul imprevizibil, ca un fel de recompensa primita de la cineva deosebit de tine, cineva care accepta sa isi foloseasca puterea generatoare de simtaminte in favoarea ta.

In acst caz poti fi in situatia ca cel diferit de tine, care iti daruie placerea, sa iti trimita si suferinta si sa fi la fel de incapabil sa il controlezi, pe cat de putin capabil ai fost sa controlezi mecanismul daruirii placerii imprevizibile.

Nu suntem liberi nici cand vrem placerea dar nu o avem, nici cand o traim efectiv, pentru ca in primul rand nu stim de ce vrem placerea, nu stim nici ce placere anume vrem, nu cunoastem nici procedura satisfianta, iar in al doilea rand, chiar daca am cunoaste-o, tot ar fi ceva diferit de noi, ceva fata de care nu suntem autentic liberi, pentru ca acest izvor al placerii ne poate si lipsi, iar lipsindu-ne, ne interzice sa simtim ce vrem.

 

CAUZELE  LIBERTATII

Daca vrem atat de insistent sa fim triplu liberi, care ar fi cauza ca ne dorim atat de mult aceste feluri de libertate, pentru ale caror posesii suntem dispusi sa facem eforturi deosebite si indelungate?

Care ar fi proprietatea fundamentala, intrinsec umanizanta, care ne obliga sa inventam diferite feluri de libertati si care ne propulseaza continuu catre cucerirea lor?

La aceaste intrebari pot fi date mai multe raspunsuri, au si fost date, dar evident nici unul din oameni nu va fi suficient de liber pentru a le gandi si descrie pe toate.

Sa vedem putem spune, folosind si cele spuse de altii, despre sursa nevoii de libertate.

 

Omul este o fiinta triplu subiectivizanta: activa, sensibila si inteligibila.

 

-Activitatea ne daruie capacitatea de a ne situa, deplasa si interactiona preferential in lumea noastra, a manipula diferite forme si miscari naturale, a manipula si entitati subiective, de aici rezultand diferite consecinte placute sau neplacute.

-Sensibilitatea umana este calitatea de a reflecta preferential, atractiv si repulsiv, efectele actiunilor noastre in realitate sau societate.

Avem mai multe trepte de sensibilitate, anume:

 

-Sensibilitatea senzoriala,

-Sensibilitatea senzuala,

-Sensibilitatea afectiva, adica capacitatea de a experimenta emotia, cea mai subtila si umana varianta de sensibilitate.

 

-Sensibilitatea senzoriala ne comunica pluri-forma realitatii, dar tot ea predetermina si limitele de suportabilitate a preluarii diferitelor caracteristici modale ale obiectelor si calitatilor acestora.

Un obiect prea cald, sau prea ascutit, care suprasolicita pina la degradare senzorul termic sau tactil, comanda muschiului care activeaza membrul lezat, sa ne desprinda contactul cu acel obiect.

Pe baza contactelor senzoriale, masurarilor parametrizante si evaluarilor de limita perceptuala admisa, simturile si creierul construiesc o ierahie a accesibilitatii senzoriale a formelor si calitatilor pozitive si negative, dupa senzatiile suportabile sau neplacute, iar mintea ne coordoneaza indicand ce sa contactam, sau de ce sa ne ferim, cand suntem intr-un ambient distinct.

Cuplajul senzorial cu obiectele negative ne daruie niveluri de suferinta, iar desprinderea inlatura suferinta. Putem defini suferinta ca o dependenta represiva, iar desprinderea de suferinta ca o eliberare, ca primirea unei stari neutre sau atractive, care ne revalorizeaza sensibilitatea.

Dar natura poseda si calitati care dezvolta atractivitate in senzorii nostri specializati, si hrana este cel mai bun exemplu.

Lasand la o parte faptul ca hrana este o necesitate metabolica, (fara ea nu mai putem dori sa fim liberi), ea mai are si potential senzorial senzual, adica dezvolta placere specifica si intensa, activeaza o tensiune satisfianta si ne determina sa dorim sa prelungim o asemenea satisfactie, sau sa actionam pentru a realiza conditiile care o declanseaza.

Senzualitatea da dependenta, ea obliga subiectul sa descopere ce trebuie sa faca pentru a o primi si intretine, iar odata stabilita o procedura specific senzualizanta, individul va prefera sa o faca acea sau acele actiuni, care ofera o senzualitate pozitiva cat mai intensa.   

  Placerea este cea mai usor suportabila stare a sensibilitatii si orice fiinta o doreste si o cauta, astfel am putea spune ca situarea in spatiul senzualitatii atractive, este starea preferata, starea cea mai dorita.

Putem elabora conventional o ierarhie a calitatii nuantelor senzuale, pe baza intensitatii placerii oferite, iar de aici rezulta o alta ierarhie, a variantelor actiunii care duc la situarea in preferintele senzuale.

Din coroborarea acestor doua ierarhii obtinem un procedeu destul de simplu si de sugestiv de a defini libertatea ca masura a optiunii alegerii traseelor in spatiul actiunii care ofera diferite nuante de senzualitate pozitiva.

 Nu ne preocupam de modul de functionare al procesului mental senzualizant, care ne daruie placere sau suferinta corespunzator actiunii specifice, il folosim doar sa justificam nevoia de libertate, ca un sistem de averizare-selectie, care indica organismului situatiile favorabile sau primejdioase, prin placere sau durere, si care ne obliga sa luam o initiativa, fie de patrundere sau stabilizare intr-un interval al placerii, sau de parasire cat mai rapida a unui domeniu al suferintei.

 

-Explicarea aparitiei emotiei si a nunatelor emotive este si mai dificila ca explicarea aparitiei mecanismelor senzualizante, pentru ca inca nu stim sa argumentam teoretic, necesitatea emotiei, sa o punem la baza tuturor comportamentelor noastre, tratand-o ca factor care controleaza activant sau inhibant, strategiile noastre de actiune si sansele de supravietuire in totalitatea situatiilor in care putem fi pusi.

Putem spune fara sa gresim ca emotia umanizeaza, ea daruie subiectului intensitatea si diversitatea potentialului satisfiant al naturii, daruie dimensiunea satisfianta de sine a celui care suntem, dar si mai daruie si dimnsiunea valorii satisfiante a semenului, prin intensitatea placerii sau frustrarii care provine numai din inteactia emotiva intre subiecti.

Indiferent cum cunt create starile senzuale si emotive, ele sunt inevitabil polare, sunt si preferabile si greu suportabile, si dorite si refuzate.

Pozitionarea sensibilitatii in teritoriul senzualitatii si emotiei pozitive, intens satisfiante da variantele libertatii, iar cantonarea in domeniul suferitei da gradele dependentei, ale impunerii starii frustrante, degradante, intens detestate.

Inevitabil omul este mereu situat prin simturi si minte in trei intervale calitative ale sensibilitatii, anume:

 

 -Sensibilitatea echilibrata, neutra in care nu apare nici placerea nici neplacerea excesiva, unde nu se manifesta vectorul polar, atractiv satisfiant sau repulsiv stresant.

-Sensibilitatea senzuala sau emotiva dorita, pozitiva, unde domina spectrul senzual sau emotiv atractiv, cu o gama de intensitati.

-Sensibilitatea negativa, repusiva, care provoaca o varietate a nuantelor si intensitatilor suferintei.

 

Situarea in domeniul neutralitatii este cea mai convenabila pentru desfasurarea unei actiuni specifice eficiente, pentru ca lipsa de polarizare senzuala sau emotiva nu distrage atentia, nu disperseaza potentialul interactiv procedural al subiectului, permintand o focalizare maxima pe interactia in desfasurare.

Neutralitatea senzual afectiva este starea ‘libertatii acceptabile’, in care individul actioneaza eficient, dar cu o minima motivare, pentru ca nu sufera, nu are placeri.

-Situarea in suferita este evident cea mai putin convenabila, ea declansand in individ eforturi intense de parasire si eliberare. Suferinta cu nuantele ei este expresia nelibertatii tipice, este opresiunea in nelimitarea exprimarilor ei.

Patruns in spatiul nelibertatii reactia imediata a individului este sa il paraseasca cat mai repede, sa descopere traseul care il scoate pe cel mai scurt drum temporal din labirintul suferitei, al tensiunii impovaratoare, al agresarii sensibilitatii.

-Domeniul nuantelor placerii genereaza spatiul variantelor optiunilor libertatii, al acelor actiuni care duc la starile cel mai intens satisfiante, pe care individul le cauta sistematic si face tot ce depinde de el pentru a le accesa. In cucerirea placerii omul isi descopera si pune in miscare toata ingeniozitatea intelectiva, toata abilitatea si forta fizica si mentala, pentru a escalada virfurile satisfactiei.

Dar senzualitatea si mai ales emotia au o multime de surse si de exprimari comportamentale, unele mai vulgare, altele mai rafinate. Putem trata forta emulanta a placerii ca o energie umnaizanta, ca un criteriu de rafinare a actelor subiectivitatii libere, dar si ca o perversiune comportamentala, ca alegerea unei libertati satisfiante care ne degradeaza fizic si mental, ne simplifica inadmisibil personalitatea optional creativa

Putem admite varietati mai elaborate sau mai elementare ale libertatii procedurale, sustinute de placeri mai subtile ori mai primitive.

Fiecare libertate senzuala sau emotiva implica un traseu realizant, iar complexitatea traseului cu multimea de problematizari si solutionari, determina calitatea actului umanizant si eliberant de sine.

 

Inventia de libertate

Actiunea cognitiva

 

Nu esti realemnte liber facand ce vrei, daca ceace poti face e rudimentar, este doar o inlantuire de acte mai mult ori mai putin corelate cu efecte naturale nesemnificative.

Tote fiintele cunoscute au cu siguranta o evaluate proprie asupra libertatii si mai au si resursele de a o satisface, dar vazand ce sunt capabile sa faca diferite specii de fiinte nu suntem deloc impresionati de actiunile si de calitatea libertatii lor.

Omul este dotat cu o inventivitate superioara determinata de o constienta de sine si de altii superioara, el poseda capacitatea de a alege o mai mare varietate de situari in realitate si a isi alege o mai larga gama de subiectivizari proprii, in multimea starilor realitatii.

Omul are o performanta cognitiva superioara pentru ca distinge net trei componente fundamentale:

-Realitatea,

-Personalitatea,

-Dependenta bidirectionala intre realitate si personalitate.

 

Nu incercam sa construim un cadru al conditiilor aparitiei functiei cunoasterii si a criteriilor care duc la evolutia ei, folosim potentialul cognitiv doar ca o baza pentru argumentarea posesiei de libertate.

Cunoasterea ar fi acea functie continuu re-eliberanta, care ne cere mereu o noua libertate, care descopera sistematic in orice libertate definita ca actiune satisfianta specifica, o nelibertate, adica o limita de fiintare, fie aceasta limita gestual procedurala sau intelectiv operanta.

Ori de cate ori descoperim o noua solutie la o dependenta de realitate, o transformam in sursa de satisfacere si o introducem in catalogul nostru de libertati omologate, dar pe masura ce folosim acea libertate ea isi dezvaluie latura frustranta si ne obliga sa ii cautam solutia, sa optimizam sau schimbam solutia.

Prin cunoastere devalorizam mereu libertatile disponibile si le inlaturam inlocuindu-le continuu cu altele noi, cunoasterea ca metoda, este tehnologia magica care creaza continuu variante de libertati, asa cum orice cunoastsre specifica teoretica sau practica genereaza unealta unei eliberari particulare.

Cunoasterea devine in cazul uman si sursa libertatii si a renuntarii la o gama de libertati in favoarea alteia, ea ne descopera in ce fel mai putem fi liberi, dar ne mai invata in ce feluri nu mai e necesar sa fim, ce variante de om si de libertate sa parasim ireversibil, in cautarea sau in schimbul altor libertati mai eficiente, mai capabile sa satisfaca trupul si sufletul.

Cunoasterea e cel mai bun si mai rapid vehicul de calatorie si explorare a continentelor necunoscute ale libertatii posibile, ea ofera cea mai valoroasa surpriza, a actiunii in premiera si a placerii sau suferintei noi, tot ea are calitatea ca mereu re-innoieste spatiul libertatilor interactive, ea ne duce in alte lumi libere sau nelibere, dar mereu ne obliga sa le investigam pina la limita, sa le parasim si sa cautam altele.

 

-Libertatea este mereu o stare multidimensionala, este optiune de actiune, este inventie de mod actiune, este realizare de actiune, dar mai este o culegere si valorizare a roadelor actiunii, este o patrundere si calatorie in teritoriul nuantelor placerii umanizante sau dezumanizante.

Placerea care daruie libertatea umanizanta nu este egoista, nu se prefera numai pe sine, nu inhiba sau inlatura alte libertati si emotii, nu pune a indoiala echivalenta libertatii senzualizant-emotivante proprii, cu alte libertati si emotii.

 

Libertatea emotivanta poate fi izolata sau comunizata, poate viza numai placerea proprie sau cauta generarea placerii duale simultane, si in tine si in celalalt, pentru ca placerea din tine prin altul si din altul prin tine, este maxima.

Procedura constructiei libertatii prin emotivare duala, in tine si in partener, califica amplitudinea umanizanta a subiectului, indica ceace am putea numi capabilitatea multi personalizanta si multi eliberanta a individului, califica auto si hetero eliberarea prin traseul libertatii alese.

 

Din analiza lucida a triplului proces de liberalizare sumar comentat, rezulta ca multimea de optiuni si actiuni eliberante, fundamentate pe instalarea in diversitatea si intensitatea satisfactiei, sunt de fapt niste legaturi, sunt efectiv dependente operante, sunt ingradiri ale libertatii, dar pe care individul le trateaza ca permisivitati, pentru ca le suporta ca placeri.

Cand subiectul apreciaza actele sale ca obligatii impuse din afara sa, ca pe niste presiuni si interdictii, cand le traduce in stari proprii respinse si stresante, atunci el experimenteaza nelibertatea aceleiasi libertati dar posedata de altul, atunci identifica el latura inevitabil conditionata a actiunii si simtirii.

Numai suferinta creaza starea de dependenta repulsiva, nelibera, pe cand placerea dimpotriva dezvolta tendinta continuarii circulatiei in intensitatea haloului satisfiant, si primirea in ego a cat mai mult din fluxul placerii, care pare a implini atat de bine ratiunea de a fi a personalitatii.

Dar oricare ar fi aprecierea noastra despre starea libera in care suntem, apreciere determinata de masura in care ne place sau displace, noi nu posedam o libertate autentica, pentru ca mereu conditionam ceva din noi de ceva din afara noastra, iar aceasta conditionare a starilor noastre de stari ale exterioritatii, este nelimitata si incontrolabila.

Libertatea umana este libertatea nu prin sine ci prin altul, altul fiind acea realitate sau subiectivitate de care legam actele si placerile proprii, care ne daruie sau refuza satisfactia sperata.

Daca ne observam lucid libertatile, definite ca asumari de preferinte sau refuzuri de intensitate satisfianta, acestea devin niste dependente mai evidente sau subtile, niste interdictii intelese ca disponibilitati, doar pentru ca ele propun si intretin o conditie subiectivanta usor suportabila, pe care o credem necesara si valoroasa, o credem maximum de uman justificat prin maximum de traire complet pozitiva.

Dimensiunea interdictiva a libertatii argumentate prin act-obiect-placere, rezulta din univocitatea persoanei care am ales sa fim, univoca prin ‘act-obiect si simtamant’.

Tipul de alegere de auto-fiintare satisfianta care motiveaza o anume identitate operanta, pentru consecintele placute, dar respinge multe altele prin ignoranta, sau prin lipsa de interes, indica o vasta si inacceptabila irosire de variante comportamentale fzice dar mai ales intelective.

 

Orice multime de moduri eliberante, preluate, experimentate si refuzate, fiecare cu placerea ei, diferita de a celorlalte, introduce o noua varianta de libertate, anume libertatea de a crea si refuza constient asumari de libertati, refuzul derivand din capacitatea noastra de a le identifica latura interdictiv umanizanta, latura opresiva, inacceptabil conditionanta.

 Parcurgerea de sisteme de libertati este superioara ancorarii in orice sistem eliberant satisfiant, aceasta libertate de a inventa, devaloriza si reconstrui libertati, ofera o metalibertate, daruie super libertatea de a construi fiinta inchisa intr-o libertate si fiinta care isi identifica inchiderea si care se elibereaza reinventandu-se pe sine prin conceperea de alta libertate.

Orice mod libertate luat separat este o optiune nelibera, este o dependenta inselatoare prin recompensa, dar parcurgerea unui traseu al unei inlantuiri de libertati diverse, fiecare cu actiunea sa si cu efectul sau senzual sau emotiv, ofera mai multa libertate, decat fiecare libertate separat.

Diferenta de calitate intre o libertate univoca mereu mentinuta si o circulatie printr-o diversitate de libertati provine din desprinderea continua a subiectului de o anume constientizare de act-placere si intrarea in alt efort eliberant satisfiant. Nici o intrare intro libertate noua nu provoaca imediat o satisfactie, placerea este numai consecinta instalarii ritualului eliberant, este recompensa efortului de a iti gasi o identitate si a parcurge prin aceasta identitate etapele actiunii eliberante, a culege si consuma roadele standardizarii procedeului eliberant.

Or daca parcurgem un traseu de eliberari-constrangeri, prin eliberari de fiecare libertate-interdictie, parcurgem si o sucesiune de satisfactii si refuzuri ale satisfactiei, pentru alte satisfactii.

Acest refuz al satisfactiei este nucleul unei libertati superioare, a libertatii de a refuza o placere-recompensa, la inceput a o respinge in favoarea altei recompense presupuse superioare in intensitate satisfianta, dar mai tarziu respingerea satisfactieie devine neconditionata, iar recompensa mai subtila pe care o priumeste subiectul care nu mai asteapta satisfactia consta tocmai capacitatea sa de a devaloriza si respinge orice recompensa, de a refuza sa se inchida in indiferent ce act-satisfacere.

Forta de a parcurge orice labirint de acte-satisfactii, de a nu ramane niciodata prizonierul vreuneia din incaperile actiunii-placerii, este greu de primit si inca mai greu de justificat dorinta de a o primi.

In orice libertate alegem sa fim, privita atent se ascunde o lipsire de libertate, prin lipsirea de dorinta de alternativa individualizanta.

Orice fel de libertate definita prin ect -efect ne impune o anume personalitate activa, senzuala si emotiva, din multe altele imediat sau principial realizabile.

O libertate tratata filozofic este o aducere constienta in existenta, o actiune auto-individualizanta specifica coroborata cu o legitimare a existentierii de sine, prin dimensiunea satisfianta care este folosita ca o masura a umanizarii, ca o necesitate a libertatii primite.

 

-A nu fi-exista, pare maxima nelibertate, a fi cumva, este mai bine decat a nu fi in nici un fel, este prima treapta a liberalizarii.

 

-A fi cumva si a putea actiona cumva inseamna a putea fi in mai multe fiintari, inseamna posesia unui ‘a fi superior’, unui ‘a fi creator de alte a fi’, este a doua treapta de situare in de libertate.

 

-A fi, a actiona si a primi si placerea este mult mai bine decat a doar a fi si actiona cumva, este libertatea de a iti darui mai multe fiintari active si de a aloca fiecarei fiintari active catre o amplitudine satisfianta proprie, este libertatea de a inventa satisfactii eliberante.

Numai ca orice recompensa simtire care incoroneaza actul eliberant si il valideaza, il si neaga subteran pentru ca ‘a fi cumva’, ‘a actiona cumva, ‘ a simti ceva’,  sunt variante ale identitatii de sine, sunt stari ale unei inchideri a constientei ‘intr-un a fi constient’, din nenumarate altele, sunt expresii ale nelibertatii.

Sa argumentam putin inevitabila nelibertate din orice libertate.

O forma reala, este o varianta de libertate ca existenta modala, dar ii putem oare atribui formei ca identitate evidenta de sine, calitatea libertate?

 Nici o forma reala nu exista prin sine, nu isi este siesi cauza intrarii in existenta si particularitate. Forma naturala este cea mai ingusta, mai inerta identitate de sine, este ceva care isi conserva fiintarea dar fara reflectare in sine de fiintare, este o identitate ne creativa de identitate de sine, o identitate complet dependenta care exista numai pentru ca altceva o existentiaza.

O miscare naturala este deasemeni un efect al unui cumul de cauze fenomenalizante, este o forma cinetica la fel de egala siesi ca si forma statica, este tot o dependenta de ceva distinct de sine, precum este dependenta identitatea forma de principiul obiectual existentializant.

Chiar si o constienta de sine, inteleasa ca miscare superioara generare de identitati de sine de tip forme, miscari si subiectizari ignorante de sine, este o dependenta existentiala, o non libertate, cat timp nu se poate auto-constientiza prin generarea si dirijarea actului autoconstientizant.

Omul este o constienta de sine generanta de identitati modale diferite de propria identitate de sine, dar omul nu stie cum modalizeaza identitatile, nu stie cum devine constient sau cum i se atribuie constienta, iar nefind auto-constientizabil, omul ramane la fel de dependent de mecanismul fenomenalizant si constientizant, precum sunt dependente forma sau miscarea, ca identitati numai de sine, de procesele natural creative care le aduc in existenta.

Cum anume primim in noi lumea si o constientizam, iata o intrebare veche de milenii, al carui raspuns ne poate darui radacinile si orizonturile oricarei libertati, pentru ca daca constienta primeste in sine si reflecta modalitatea, constienta constientizanta ar putea fi ipotetica sursa a oricarei modalitati, inerte sau constiente, pentru ca aceasta constienta auto constientizanta este singura pluri identitate fara modalitate dar generatoare de orice fel de identitati, incepand de la identitatea forma, trecand prin identitatea miscare si parcurgand toate treptele identitatii de sine constienta, care reflecta modalitatea si se reflecta reflectand modalitatea.

Dar constienta umana nu isi este siesi sursa, ramand dependenta de o obscura ipotetica constienta autoconstientizanta, singura capabila sa creeze modalitate si individualitate fara a prelua ea insasi aceste variante de fiintare dependenta.

Autoconstienta hetero constientizanta nu preia efectiv stari modale, nu constientizeaza varietati de stari modale, nu constientizeaza posesii de stari modale si relatii cu sine care deriva din posesia de stari de sine modale.

O autoconstienta in actiune generanta de alte identitati de sine, doar realizeaza si atribuie constiente si in constiente proiecteaza realitati, dar ea nu le si preia, asuma si valorizeaza ca libertati.

Proprietatea automodalizari si alegerii libertatii revine numai acelei identitati de sine care nu isi poate controla constient, constientizarea modalitatii si subiectivizarii limitate, doritoare de anume libertate.

 

  Oricum ai fi, daca nu posezi identitatea creatoare de variante ‘identitate de sine’, esti doar o identitate de sine inchisa, o selectie din multimea identitatilor distincte, iar unicitatea identitatii raportata la multiplicitatea identitatilor posibile este evident la fel ca posesia unei libertati, raportata la parcurgerea tuturor libertatilor.

Este cunoscut ca o libertate care daruie o placere intensa si mereu dorita duce la dependenta de acea libertate emotie, duce la inchiderea in acea libertate, la partializarea severa a individualitatii intelective si afective. O unica libertate cultivata permanent te lipseste de posibilitatea de a experimenta alte variante de liberalizare umanizanta, te lipseste de intelegerea altor tipuri de individualitate din care pot rezulta libertati si satisfactii nebanuite.

Din punct de vedere metafizic orice libertate bazata pe actiune-satisfactie este mai degraba o deliberata aservire a subiectivitatii, o inchidere intr-una din celulele temnitei unicitatii identitatii de sine, prin placere, teminta din care daca nu vrei sa iesi, nici nu se mai pune problema eliberarii prin eforturi proprii.

Sunt binecunoscute punctele de vedere antice sau medievale cu privire la libertatea superioara, inteleasa numai ca o eliberare a spiritului de povara variantelor sensibilitatii satisfiante sau frustrante si intrarea intr-o noua persoana-libertate, unde ‘a fi liber’ inseamna orice altceva decat actiune in realitate, senzatie, senzualitate si emotie polara. Ca mai poate exista o personalizare care isi exprima sinele altfel decat prin comportament, senzatie si emotie, e greu de imaginat si inca mai greu de demonstrat, odata ce noi ca oameni justificam toate atitudinile, toate intentiile si toate scopurile noastre prin primirea unei placeri, pe posesia unei stari senzuale sau emotive care ne invaluie si credem ca ne implineste complet fiinta.

INTERACTIA  LIBERTATILOR

MORALA

 

Cel mai simplu rationament ne sugereaza ca morala si libertatea sunt doua ipostaze umane opuse, libertatea insemnand deplina capabilitate a alegerii exprimarilor fiintei tale, fara constrangeri, iar morala fiind norma prescriptiv interactiva, care interzice unele alegeri de identitate-actiune, motivand intedictia faptuirii proprii, prin efectele limitative asupra altor libertati.

Am putea defini succint o morala ca metoda de a te elibera, eliberand simultan alte optiuni corecte de libertate.

In libertatea singulara, egoista, esti numai tu si realitatea presupusa impersonala in care actionezi, care suporta orice fara a fi invinuit ca agresezi o identitate de sine doritoare si posesoare de libertati, identitate pe care sa o poti influenta sau degrada prin propria libertate.

Dar in momentul cand singularitatea constienta de sine devine duala, devine constienta de alta constienta de sine, cand in ea se reflecta alta indentitate de sine, deasemeni constienta si principial echivalenta siesi in alegeri si actualizari de libertati, atunci optiunea propriei libertati devine ea insasi conditionata de alteritatea individualizata, existenta sincron si independent de tine.

Indiferent cum reflecti in tine alta entitate personalizata, esti obligat sa ii accepti si o existenta fara existenta ta, iar aceasta premiza de exista autonoma a subiectivitatilor, determina necesitatea conditionari reciproce intre cele doua subiectivitati, fiecare situabila in propria libertate.

In ce fel sunt modificate criteriile de alegere a libertatii atuncti cand apar cel putin doua individualitati reciproc autonome, care isi formuleaza si pun in functiune libertatile.

Prima optiune  de manifestare a libertatii in situatia interactieie intre libertati sincrone si autonome duce la anterior discutata varianta de libertate proprie exprimata prin ‘fac ce vreau’.

Dar mai este posibila o asemenea alegere?

Raspunsul este imediat negativ.

Daca cele doua entitati in manifestare a libertatilor actiunii, decid sa isi aplice actiunea in acelasi timp si asupra aceluiasi obiect sau grup de obiecte, miscari sau calitati, apare primul conflict intre libertati, rezultat din inevitabila intersectie intre doua actiuni distincte aplicate simultan aceluiasi obiect-eveniment real. Cand faci asupra a ceva este necesar ca obiectul asupra caruia actionezi sa fie disponibil, sa fie pe deplin la dispozitia ta, dependent numai de energiile si schimbarile naturale, asupra carora ai dezvoltat o strategie de control.

Dar daca asupra obiectului se aplica simultan cu actiunea ta o actiune intentionala similara, dar apartinand altei entitati care isi exprima astfel libertatea de a fece ce vrea, apare actiune uni sau bilateral perturbanta, adica tu esti franat in propria actiune si ai acelasi efect asupra actiunii celuilalt.

 Astfel se ajunge in situatia noua si interesanta in care fiecare entitate in intentia de a inlatura perturbarea propriei libertati, in loc sa actioneze asupra obiectului-procesului real ales, isi reorienteaza actiunea asupra actiunii agentului care iti deranjeaza propria actiune-libertate, aparand astfel actiunea asupra altei actiuni, sau aplicarea unei libertati asupra altei libertati.

In interactia libertatilor, conditia existentei unei libertati pare a fi disparitia celeilalte, o libertate in manifestare cere ca libertatea similara a celuilalt sa inceteze a se mai exprime, sa isi restranga aria de expresie.

Acea actiune care vizeaza inhibarea sau inlaturarea altei actiuni, pentru a face loc propriei actiuni-libertati, este actul conflictual clasic, este ciocnirea intre doua libertati sincrone si similare, aplicate aceleiasi modalitati-realitati.

Inlaturarea sau inchiderea conflictului se poate face in doua feluri, prin agresiune sau prin negociere. Prin agresiune fiecare actiune-libertate este indreptata impotriva celeilalte, incercand sa o impiedice sa se manifeste.

Castiga dreptul de a actiona liber cel care poate inhiba complet sau suficient, potentialul de actiune al adversarului, incat nu mai intampina nici o rezistenta cand actioneaza si astfel devine stapin pe obiectul si campul de actiune.

Alta solutie la exercitarea libertatilor dar fara intersectate si conflict ar fi decalarea temporala a aplicarii lor, cei doi candidati la aceiasi libertate acceptand sa propuna o programare a aplicarii libertatilor si sa declanseze fiecare propria libertate dupa ce a fost finalizata aplicarea libertatii celuilalt in acelasi interval de realitate.

Dar aceasta solutie are neajunsurile ei, spre exemplu o aplicare de libertate asupra aceluiasi obiect poate duce la disparitia acestuia sau la schimbarea calitatilor lui si scoaterea din interesul celuilalt. Daca obiectul disputat este hrana, evident exprimarea libertati actiunii asupra hranei duce la consumarea ei, lasand celalalt candidat la libertate fara obiectul actiunii si generand evident o frustrare.

Ar mai fi solutia separarii teritoriilor unde se aplica aceiasi libertate, astfel incat fiecare candidat la libertate sa poata dezvolta nederanjat actele proprii, dar asupra altor obiecte similare, pozitionate in alte locuri.

Separarea teritoriilor este si ea o solutie conditionanta, implicand existenta a cel putin doua obiecte similare dar aflate in locuri diferite, permitand astfel actiuni sincrone sau decalate temporal, asupra acelorasi obiecte, pozitionate in intervale de realitate distincte.

In cazul unicitatii obiectului disputat de doua libertati, conflictul este inevitabil, daca cei doi agentii, fiecare dorind sa fie ‘liber’, nu ajung la o intelegere asupra impartirii libertatii-actiunii si a impartirii efectelor aplicarii libertatilor.

In existenta umana u aparut toate aceste forme de interactii intre libertati, si am putea spune ca in unele situatii a prevalat conflictul, in altele negocierea ducand la impartiri de teritorii, sau impartiri de actiune si efect, in cazul obiectului-calitatii unicat.

 Dar in spatiul actiunii sociale apar multe alte situatii mai complicate de interactie a libertatilor. Daca sunt mai multi agenti liberi si fiecare poseda un spectru de libertati care trebuiesc realizate in totalitate, pentru a asigura fiecaruia mentinerea potentialului de a fi liber sa actioneze, atunci apare posibilitatea organizarii libertatilor, adica decizia ca fiecare sa realizeze simultan cate o parte de actiune libertate si sa o intretina peste nevoile satisfiante proprii, sa o inchida atunci cand efectul actiunii asigura o consecinta satisfianta suficienta tuturor participantilor la actiune.

In acest caz fiecare individ dezvolta o singura libertate din cele disponibile, lasand celorlalti aplicarea celorlalte, conditia find ca fiecare sa imparta cu celilalti roadele exersarii propriei libertati. Pe aceasta cale apare specializarea actiunii si libertatii, fiecare individ renuntand de buna voie sa aplice alte acte-libertati si sa isi orienteze potentialul procedural creativ-eliberant pe o singura actiune-consecinta pe care sa o desfasoare prioritar, impartind cu partenerii rezultatul.

Specializarea are efecte deosebite ea permite valorificarea optima a capabilitatii procedurale proprii si atingerea unor nivele superioare de abilitate creativa. Este stiut ca oamenii au abilitati diferite de a actiona, nici un om nefiind la fel de capabil ca ceilalti in spatiul oricarei actiuni, de unde rezulta si preferinta fiecaruia de a se comporta liber acolo unde are o indemanare mai mare, are un randament creativ deosebit si unde datorita abilitatii proprii si efectelor are un interes si o placere mai mare sa actioneze.

Diferentierea libertatilor duce la diviziunea actiunii, iar diviziunea actiunii si specializarea procedurala sunt bazele aparitiei omului socializat operant, care isi insuseste o singura sau un numar restrans de actiuni libertati si le aplica sistematic, impartind cu ceilalti roadele efortului sau.

 Mai sunt si alte efecte ale cooperarii in actiune spere exemplu un grup de subiecti pe baza cunoasterii evolutiei starilor ambientului isi poate determina predictiv relatia cu ambientul incat sa anticipeze ce actiuni va dezvolta si cand pentru a obtine randamentul maxim. Astfel apare planificarea comuna a actiunii, unde intregul grup de indivizi liberi isi stabilesc inlantuirea in timp a libertatilor viitoare.

 

Planificarea este si ea o metoda veche de optimizare a libertatii colective, ea avand un rol major in supravietuirea colectivitatii in conditii ambientale dificile, sau cand concurenta intre colectivitati ajunge in pragul conflictului.

 Dar cand apare morala si cum ar putea fi ea definita ca actiune colectiva optimizanta.

Vorbim mereu despre libertatea completa ca actiunea tripla ‘a face, a poseda, a simti-satisface’, dar in aceasta tripleta, ultimele doua libertati sunt prioritare.

De fapt actiunea ‘fac’ este conditia actiunii ‘posed obiect’, aceasta este conditia ‘actului ‘simt placere’, acesta placere fiind de fapt cauza alegeri si finalizarii oricarei libertati.

Este stiut ca pe cat este placerea mai mare, pe atat obiectul este mai greu de creat sau accesat, iar complexitatea sau raritatea obiectului care dezvolta placerea maxima, sau placerea preferata, duce la o dificultate operanta proportionala calitatii satisfiante.

 In acest caz libertatea primara ‘a face ce vrei’, devine ea insasi o autoconstrangere prin dificultatea realizarii ei efective, sau uneori prin imposibilitatea sau interdictia acelei actiuni, care duce la un anume efect-placere.

Si atunci care este solutia cea mai simpla de a obtine obiectul si placerea, odata ce realizarea lui efectiva implica atatea obstacole?

Raspunsul a fost gasit de milenii si el este definit ca acea actiune eliberanta ‘a fura’, a lua de la cel care il poseda, obiectul care daruie placerea dorita.

Evident posesorul nu este deloc fericit cand este lipsit de propria fericire si cea mai libera actiune libera a sa, este sa contracareze libertatea accesarii placerii prin actul furtului, sa puna intr-o situatie de nelibertate operanta pe agresor.

Intr-o colectivitate in care sunt hoti, adica cei care isi exprima libertatea actiunii proprii ocolind actul creativ sau societal admis de posesie, apare conflictul intre libertati, pentru ca hotia interzice libertatea posesorului de obiect de a se bucura de acesta.

  Aici intevine morala cu o solutie elementara dar precisa, ea interzice libertatea de a te bcurura de roadele libertatii semenului fara consimtamantul acestuia.

Astfel prima recomandare a moralei este ‘sa nu furi’.

Dar omul este o fiinta ingenioasa si pentru a nu fi invinuit ca fura explict ceva, a ales sa inventeze niste hotii mai subtile, care duc la acelasi efect, adica posesia fara efort creativ propriu, sau efort social admis, a obiectului dorit.

Stim foarte bine cum se exprima ingeniozitatea umana orientata spere a a lua ceva prin alta actiune decat cea social admisa. Omul a inventat minciuna, calomnia, tradarea, complotul, a inventata tot felul de actiuni insidioase, prin care isi pune semenul in inferioiritate, il discrediteaza in ochii semenilor, sau il pacaleste direct, sugerandu-I sa faca ceva irelevant, incorect sau interzis pentru a obtine ceva dorit.

Societatea a devenit spatiul infractiunii de orice fel, a competitiei conflictuale pentru posesie si satisfacere, si aici nu trebuie sa dam exemple, fiecare le cunoaste.

Morala a rezolvat sau a incercat sa rezolve aceasta stare conflictuala ce tindea sa se generalizeze si sa puna in conflict pe fiecare cu fiecare, conform zicalei antice ‘omul este lup pentru semenii sai’, interzicand acele actiuni care dezvolta conflict, care interzic exercitatea libertatilor sa spunem corecte, liber acceptate de majoritate, libertati care nu agreseaza alte libertati, nu le interzic, limiteaza sau dispretuiesc.

Morala este o forma de libertate subtila, o libertate multipla, o metoda de reglare a permisivitatii actiunii, care asigura optima desfasurare simultana a mai multor libertati similare dar interconditionate, fiecare posesor de libertate actionand in asa fel icat liber fiind sa asigure si libertatea celorlalti de a actiona si culege roadele satisfiante.

Morala este libertatea fiintei ‘Societate’ a acelei fiinte noi alcatuita din mai multe subiectivitati si vointe de libertate, posesoare a mai multor constiente distincte, dar care constiente prin morala se unifica, devin o unica supersonstienta de grup, o constienta unitara a colectivitatii.

Aceasta super constienta a multimii acordate procedural permite si multimea tuturor libertatilor, luate separat dar si o ‘supralibertate colectiva’ a unei super-entitati care pare a avea o constienta proprie si propria libertate diferita de fiecare libertate individuala pe care o include.

Libertatea colectiva presupune interzicerea libera a actelor conflictuale, interdictive de  libertate individuala sau de grup, ea face posibile fara agresivitate, toate actiuni dorite simultan exprimate acum prin ‘vreau si mi se permite sa fac’, criteriul adaugat ‘mi se permite sa fac’ realizand moral libertatile care ofera obiectele si serviciile social satisfiante.

Trebuie spus ca asmblarea unei constiente colective este cea mai complicata si mai dificila actiune umana, este o actiune reorganizata a fiecaruia asupra propriei libertati, este o intelegere a efectului unei libertati asupra alteia, dar si a supra ambientului, care la randul lui poate fi gresat de o libertate actiune iresponsabila, care il degradeaza si pune in pericol insasi supravietuirea subiectului.

Constienta colectiva devine posibila cand individul este capabil sa constientizeze identitatea de sine a semenului ca efectiv chivalenta propriei identitati de sine, adica atunci cand alocam semenului toate insusirile pe care ni le alocam, cand ii alocam toate nevoile pe care ni le atribuim, cand ii admitem principial aceiasi capacitate de gandire si actiune pe care o avem sau credem ca o avem, cand acceptam echivalenta intre diversitatea si intensitatea simtirii noastre si amplitudinea si intensitatea afectivitatii oricarui membru uman al oricarei colectivitati. Cand ne admitem similari intru totul celorlalti, acceptand efectiv dreptul fiecaruia la libertatea pe care o dorim, dreptul la toate actele si satisfactiile pe care preferam, atunci obtinem minima inhibare de libertate a fiecaruia si maxima libertate a intregului.

Capacitatea de a accepta ca semenul ne este egal in posibilitati mentale si afective se cucereste greu si cu multe suferinte fizice si psihice, pentru ca numai suferita proprie te ajuta sa intelegi dificultatea suportarii acestei stari si gravitatea faptului de a o transfera semenului doar pentru a cucerii o mica sau mare placere personala.

 

Dar morala mai are si alte insusiri subtile, ea duce la imaginarea si instalarea de alte libertati, de rang superior, derivate din intelegerea prioritatii de a crea identitati libere, raportata la dorinta de a prelua si consuma din interior o identitate.

Cand omul socializat a inteles pe deplin necesitatea controlului libertatii proprii pentru primirea maximei libertati comune, este capabil sa respecte conditia echivalentei persoanei sale cu oricere alta. Acel tip de subiectivitate care isi accepta identitatea principiala cu orice alta identitate apartinand grupului in care se include liber, poate alege sa ajute pe alti in definirea, primirea si valorificarea diferitelor libertati.

Societatea este un laborator creativ de subiectivitati, unde omul matur isi utilizeaza cunoasterea de natura si de sine spre a maturiza alte subiectivitati, invatandu-le cum sa isi defineasca libertatile responsabil, cum sa actioneze in comun pentru a isi satisface nevoile si a le satisface si pe ale semenilor, realizand actul moral.

Pe masura ce omul evolueaza el acumuleaza tot mai multa cunoastere despre realitate si despre sine. Cunoasterea naturii ofera posibilitatea constructieie de unelte perfomante care produc transformari masive ale ambientului si rezolva la un nivel inalt nevoile colective.

Cunoasterea de sine permite omulu sa isi descopere si optimizeze propriile calitati, sau sa faca acelasi lucru cu calitatile semenilor, sa se valorifice sau sa valorifice maxim pe altul.

 Aceasta capacitate de a crea abilitati in tine sau in altul, si a le orienta dual, spre satisfactia personala si spre satisfacerea semenilor, este de fapt creatia de libertate creatoare de alte libertati.

De milenii omul practica acesta actiune superioara de creatie a semenului moral, a omului  liber, capabil sa isi incadreze si alinieze constienta in constienta colectiva, sa vea sa faca numai ceace majoritatea vrea ca el sa faca, si sa daruie neconditionat celorlalti, o parte din roadele satisfiante ale actiunii sale, sa participe la constructia subiectivitatii moral libere a semenilor.

Dar mai exista si alte libertati, mai greu de definit, mai dificil de realizat si am zice apropate imposibil de caracterizat prin efecte, prin trairile pe care le produc.

Noi putem crea umanul din interiorul subiectivitatii umane, adica ramanand noi insine umani, acasta creatie de subiectivitate activa si afectiva prin alta subiectivitate, fiind un transfer exemplar de persoana in alta persoana, o actiune de specificare si justificare a acelor comportamente pe care partenerul trebuie sa le preia si execute la nivelul de abilitat social cerut.

Dar actul social de personalizare a semenului  se bazeaza pe existenta unor trasaturi umanizate prealabile, cu care omul se naste.

Fiecare subiect normal se naste cu posibilitatea de a invata sa se miste coordonat, cu functia lingvistiva prin care poate vorbi si intelege, cu capacitatea rationant creativa si cu spectrul senzorial, senzual si afectiv, acestea fiind de fapt fundamentele actiunii si cauzele necesitatii moralei.

Deasemeni orice subiect normal poseda genetic o amplitudine constientizanta care in conditii sociointeractive normale ajunge capabila sa reflecte cat mai bine propria identitate si sa o echivaleze cu alte identitati de sine, realizand alinierea propriei constiente la constienta colectiva si adimiterea similitudinii intre toate subiectivitatile ocializate.

 

Mai putem imagina si alte tipuri de libertati care se aproprie de ideala libertate absoluta, acea libertate in care subiectivitatea isi e sursa siesi, cand ea cucereste motorul constientizarii si ajunge sa stie totul despre sine si despre lumea sa, ca reflectare de personalitate in alta personalitate, posibila numai prin auto-constienta.

Se pretinde ca ceasta libertate absoluta este accesibila si omului dar numai cu conditia de a refuza liber si ireversibil asumarea si aplicarea oricaror libertati cu efecte satisfiante.

Libertatea absoluta nu implica nici o actiune asupra a ceva diferit de tine, ea inlatura principial primirea satisfactiei prin ceva sau cineva diferit de tine, libertatea absoluta fiind cunva numai generarea si intretinerea permanenta a posibilitatii de a te face si de a face si pe altul in identitate de sine dar tinzand catre identitatea cu tine.

Libertatea absoluta ar putea fi inteleasa ca generarea altei subiectivitati sia ducerea progresiva a acesteia in identitate eliberanta de sine, devenind si ea o libertate capabila sa daruie libertati, sa creeze individualitati capabile sa isi defineasca, aplice, valorifice  si renunte la orice libertati, pentru a atinge in final numai la libertate absoluta, care este sursa altor libertati relative, tinzand fiecare catre absolut.  

Constantin Marghitoiu

1 comment to Incertitudinile libertatii

  • tereza

    Constientizarea treptelor libertatii este o trepta intermediara a liberalizarii, chiar daca aceste trepte sunt dificil de inteles si dificil de parcurs:
    -A nu fi-exista, pare maxima nelibertate,
    -A fi cumva, este mai bine decat a nu fi in nici un fel, este prima treapta a liberalizarii,
    -A fi cumva si a putea actiona cumva este a doua treapta de situare in ne libertate,
    -A fi, a actiona si a primi si placerea este mult mai bine decat doar a fi si actiona cumva,
    – Parcurgerea de sisteme de libertati este superioara ancorarii in orice sistem eliberant satisfiant,
    – Refuzul satisfactiei este nucleul unei libertati superioare, a libertatii de a refuza o placere-recompensa, la inceput a o respinge in favoarea altei recompense presupuse superioare in intensitate satisfianta, dar mai tarziu respingerea satisfactiei devine neconditionata, iar recompensa mai subtila pe care o primeste subiectul care nu mai asteapta satisfactia consta tocmai in capacitatea sa de a devaloriza si respinge orice recompensa, de a refuza sa se inchida in indiferent ce act-satisfacere,
    – Constienta umana nu isi este siesi sursa, constienta constientizanta ar putea fi sursa oricarei modalitati. O autoconstienta in actiune generanta de alte identitati de sine, doar realizeaza si atribuie constiente si in constiente proiecteaza realitati, dar ea nu le si preia, asuma si valorizeaza ca libertati. Proprietatea automodalizarii si alegerii libertatii revine numai acelei identitati de sine care nu isi poate controla constient constientizarea modalitatii si subiectivizarii limitate, doritoare de anume libertate.
    Libertate absoluta, acea libertate in care subiectivitatea isi e sursa siesi, cand ea cucereste motorul constientizarii si ajunge sa stie totul despre sine si despre lumea sa, ca reflectare de personalitate in alta personalitate, posibila numai prin auto-constienta.

Leave a Reply