Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

Nihilism

 

Nihilismul poate fi definit ca pozitie filozofica neganta global sau partial de modalitate, ori ca atitudine personala punand sub semnul incertitudnii  propria subiectivitate, subiectivitatea semenilor sau intreaga realitate cu tot ce contine ea.

Cuvantul ‘nihil’ de origine latina inseamna ‘nimic’.

Nimicul poate indica fie o declarare personala de inexistenta particulara, spre exemplu  ‘aici nu exista ceva din ce ma asteptam sa fie’, sau afirmarea nimicului global, in propozitia ‘orice se afirma ca este, nu exista’.

Aceasta propozitie a declararii inexistentei absolute devine contradictorie, pentru ca incluzand in declararea inexistentei si afirmatia subiectului, negam subiectul, neagam toate starile acestuia, negam actele sale dinamice sau mentale, negam discursivitatea, negam existenta afirmatiei ’nici un modal nu exista’, despre care tocmai vorbim.

Daca negam existenta subiectului, definita ca o corporalitate alcatuita din substanta, structurata intern micro si macroscopic, caracterizata functional metabolic si intelectiv, primind toate starile subiectivante prin perceptie, gandire-cunoastere si emotie, toate fiind determinate de transformarile interne ale corpului material-energetic, corp supus cauzalitatii fenomenale; suntem obligati pentru a salva cumva existenta subiectului si posibilitatea lui de a face declaratii de orice fel, sa alocam omului numai o existenta-fiintare spirituala relativa sau absoluta.

Existenta spirituala presupune ca exista un principiu nematerial si ne-nenergetic, capabil sa genereze si mentina o individualitate constienta, dotata cu perceptie-reprezentare, conceptualizarea reprezentarii si afectivarea actiunilor proprii, individualitate amplasata intr-o realitate a carei modalitate si cauzalitate este indecidabila, daca este negata lumea materiala.

Spiritualitatea relativa presupune emergenta fiintei spirituale mai sus definita, dintr-o spiritualitate absoluta, cauza a subiectivitatii relative si a realitatii deasemeni spirituala in care este plasata aceasta fiinta spirituala relativa.

Acum apare intrebarea:

 

-Este omul o fiinta spirituala relativa sau asoluta?

 

Daca ne consideram o spiritualitate absoluta, atunci tot ce suntem depinde de cel ce suntem, adica ne suntem cauza existentiala si cauza personalizanta, deasemeni suntem si cauza realitatii in care ne localizam.

Daca ne declaram spirituali, realitatea pe care o geneream tot spiritual, sa spunem intelectiv si exteriorizam doar aparent, ar trebui sa fie o lume fara taine pentru noi, pentru ca fiind autorul mental al lumii fenomenale, aceasta lume prezenta numai in mintea noastra ar trebui sa posede numai formele , proprietatile si evenimentele care sunt in armonie cu interesele noastre de orice fel, sau cel putin care nu ne sunt adversare, nu ne agreseaza in nici un fel.

Dar realitatea naturala, oricat de spiritual creata o credem, este mult mai putin toleranta cu noi decat o dorim, mai imprevizibila, mai periculoasa, mai greu de anticipat si controlat, decat ar trebui sa fie daca noi am fi autorii ei.

In consecinta sau suntem capabili sa facem o lume pe care nu o anticipam-intelegem, care ne poate rani sau distruge fara nici un efort, semn ca nu dam prea multi bani pe persoana noastra corporal-spirituala, sau nu suntem noi creatorii lumii, si atunci ar mai trebui sa fie o spiritualitate superioara celei umane, din care emerge forma spirituala a unei realitati care nu se supune ordinelor sau preferintelor noastre formulate mental.

Dar sa vedem daca suntem macar autorii proprieie personalitati, conventional pseudo corporale si preudo informationale.

Ca fiinta spirituala capabila sa se creeze pe sine, ar trebui sa stim totul despre cel care suntem morfologic si functional, sa cunoastem fara nici o observatie sau experienta ce fel structura anatomica avem, care este functia fiecarui organ, cum este alctuit creierul,  in ce fel opereaza subiectivant acest organ personalizant, ipoteticul sediu al fiintei spirituale.

 

Daca ne-am fi creatori, am stii totul despre toate starile corpului si mintii, am stii orice se intampla in noi, si astfel am evita orice disfunctie, boala sau suferinta, am avea controlul complet al fiintei noastre.

Deasemeni daca am fi autorii performantelor noastre mentale am putea fara eforturi sa punem si rezolvam orice problema, deasemeni am stii anticipat ce senzatii sau sentimente ni se potrivesc cel mai bine la un moment, apoi am declansa aceste senzatii sau emotii si le-am intretine timpl necesar pentru a ne realiza personalitatea optima, pentru a fi cea mai buna fiinta-persoana, din cele la care avem acces.

Dar nici despre noi nu aflam mare lucru daca doar ne indreptam mintea goala de cunostiinte, spre eul corporal si intelectiv, care se dovedeste mai necunoscut decat am dori.

Concluzia inevitabila:  nu ne suntem creatori, nu suntem centrul sustinator al propriei persoane, iar in acest caz se impune existenta obligatorie a unei spiritualitati absolute care sa se poate face si pe sine si poate face orice alta individualitate relativa, pe care o doreste.

Daca negam existenta spirituala a subiectivitatii relative, posibilitate evidenta, daca aplicam nihilismul la propria entitate, atunci in caz ca ne tratam principial ca spiritualitate relativa, ne negam fiinta dependenta, negand in acelasi timp si existenta spiritualitatii absolute de care depindem, sau macar negam orice actiune creativa a acesteia, actiune din care ar trebui sa rezultam.

Negandu-ne existenta de fiinta spirituala, dependenta cumva de creatorul absolut, de fiinta divina, negam imediat existenta unui creator absolut, si odata cu aceasta negam insasi posibilitatea de a fi, de a afirma sau nega, pentru ca nefiind nici o cauza pentru aparitia subiectului, nu exista posibilitate de intrare in fiintare, a celui care afirma sau neaga o modalitate.

Nefiind subiect nici prin noi, nici prin altul, este ilogic sa pretindem ca declaram ceva, ca aducem in existenta ceva, ca scoatem ceva sau scoatem totul din existenta, pentru ca o declarare distincta despre indiferent ce, implica un subiect, care subiect se neaga existential, prin insasi declararea non-existentei oricarui fel de spiritualitate din care ar proveni.

O asemenea initiativa a-neantizanta care incepe cu declararea nimicului local, continua cu infirmarea existentei autorului declaratiilor despre nimic si merge pina la afirmarea necesitatii nimicului absolut, adica a obligativitatii inexistentei fiintei absolute, sursa a subiectivitatii relative, conditie a existentelor subiective relative; inlatura din existenta individul, creatorul declaratiilor nihiliste si le inlatura automat si pe acesta.

Concluzia este ca ne-existand nici un fel de individ, nu exista si nici nu poate exista nici o atitudine nihilista, odata ce autorul acesteia, adica subiectul material sau spiritual, se neaga pe sine.

Astfel declararea necesitatii nimicului, duce la imposibilitatea declararii necesitatii nimicului, duce la in-declarabilitatea in-declarabilitatii nimicului si tot astfel, inlaturand din existenta intregul lant de existente sau de in-existente, pe care ipotetic ne fundamentam subiectivitatea metafizica nihilista.

 

Concluzionand, filozoful isi neaga functia neganta de orice, cand incearca sa sustina neantul, pentru ca declaratiile sale, neputand fii, sau fiind nimic, atat formularea si sustinerea cat si respingerea lor, este nimic, este o nonexistenta absoluta.

Daca esti nimic, oricum ai decide sa fi intelectiv, adica sa sustii sau negi nimicul, te transforma intr-o absurditate, devii o non-existenta apriorica, pentru ca negand aposteriori orice existenta, te negi inainte de a putea fi si nega ceva prin tine.

Nefiind nu poti spune chiar nimic, nu poti sustine nici ca nimicul are un sens, nici ca nu are vre unul, nu poti spune ca tu esti cel care vorbeste despre nimic, pentru ca tu nu esti, iar nefiind, nu poate vorbi, nu poti aproba sau respinge nimicul.

Dar ce inseamna: ‘a nu exista?’ 

 

Constantin Marghitoiu

Leave a Reply