Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

APOCALIPSE?

APOCALIPSE?

Suntem co-autorii unei lumi in continua schimbare. Obiectele de toate felurile isi modifica forma, structura interna, pozitia, proprietatile si relatiile cu altele, sistematic ceva intra in fiinta-existenta-actiune si se auto-fiinteaza-exprima distinct, ceva paraseste forma-fiinta-existenta si face loc alteia cu  alta evolutie, alta individualizare. In lumea noastra sistematic ceva nou apare, se dezvolta un timp apoi se degradeaza si dispare, ceva se naste, maturizeaza cumva, imbatraneste si moare. Natura e un multi spectacol pe a carei imensa scena ‘spatiu- substanta-energie-timp’, personajul ‘fenomen’ intra in existenta, isi inventeaza-exprima-consuma rolul, capata trasaturi, le comunica altora, primeste altele si la capatul unui lant finit de re fenomenalizari paraseste scena si lasa loc altui personaj cu un rol interactiv diferit.

Majoritatea formelor si schimbarilor naturale nu se ‘auto reflecta fiinteaza’, nu se auto individualizeaza in nici un fel, ‘exista si nu exista’. Fiinta forma ‘exista-fiinteaza’ prin posesie de substanta-energie, prin ocupare-consum de spatiu-timp, dar incepe sa se ‘fiinteze’, sa existe pentru sine’, prin ‘identificare de sine, prin constientizare de identitate. Fiinta ‘nu exista’ daca nu poseda acea ‘identitate identificanta de sine’, daca nu de poate ‘existentia’, daca nu ‘atribuie existenta si nu atribuie existenta atribuirii de existenta’.

Acele fiinte care se auto personifica cumva, isi folosesc potentialul auto-personalizant pentru a existentia-individualiza alte fiinte-existente, pentru a se diferentia de ele, pentru a le folosi ca suport al continuitatii existentei proprii, pentru a se conserva-evolua, a extrage din lumea suport cele necesare auto personalizarii pe inca un interval de spatiu-timp.

Ca orice fiinta-persoana omul are un traseu existential finit, se naste, se personalizeaza, isi consuma personalizarea si moare, pentru a lasa naturii loc sa inventeze-nasca un personaj diferit care se individualizeaza diferit dar dispare la fel de inevitabil. Reflectandu-se pe sine si descoperind ce trebuie sa faca pentru a mai cuceri un interval de viitor, a mai poseda un timp potentialul auto umanizant, omul isi identifica si inevitabila iesire din fiinta-existenta sau cel putin desprinderea obligatorie de acea fiinta materiala modal auto reflectanta, constient si inconstient implicanta, care il personalizeaza.

Pierderea de sine, desprinderea de fiinta sa si de fiinta lume prin care se intretine si exprima, declanseaza in fiecare om  o tensiune frustranta, o teama de acea obscura si incontrolabila forta care ii provoaca nasterea, maturitatea si moartea, il aduce dar si si scoate din acea fiintare constienta care se identifica si personifica.

Dar continuarea existentei sale prin urmasi sai, prin cei care se vor naste, auto existentia si personaliza in viitor, da omului impresia ca nu moare ireversibil, ca exista-traieste si se implineste prin ceilalti, iar aceasta proiectie mentala de viata satisfacere in alte vietii-satsfactii ajuta omul-unicat sa se impace cu moartea sa, sa aiba impresia sau chiar convingerea ca inca exista ca om colectiv, ca mereu cineva asemeni lui va fii o forma, actiune, optiune, constienta, persoana, va accesa-comunica si aprecia fiintele semenilor, va poseda continuu o fiinta si o lume, va fi nemuritoare. Aceasta continua desprindere de uman si re-umanizare prin cel sau cei din viitor, face din moartea individului doar un act tranzitoriu, o trecerea de la o viata la alta viata, de la fiintare la alta fiintare-individualizare, la o existenta continua dar fragmentata.

Daca prezenta sa viitoare prin semeni poate face individul sa se impace cumva cu moartea proprie, posibila sa disparitie colectiva a deprimat si speriat omul mai mult decat orice altceva.

Moartea umanului, a umanitatii, a totalitatii individualizarilor, pare cea mai cumplita tragedie-distrugere, cea mai mare irosire posibila, cea mai cumplita pierdere de fiinta-existenta.

In mod firesc omul oricarei epoci a fost mai ingozit de moartea globala, ireversibila, de moartea societala decat de cea individuala si a privit viitorul cu teama si nesiguranta, ca si cum viitorul continea un inevitabil conflict intre sine si sine, intre sine si lume, sau intre mega partile lumii, ascundea o agresiune globala si necrutatoare, o anihilara completa care avea sa scoata omul socializat din istorie, sa il inlature ireversibil ca persoana colectiva.

In trecutul departat viata omului a fost grea si imprevizibila, ignoranta sa cu privire la relatiile cauzale intre formele si procesele lumii externe amplificand multimea dificultatilor. Si in prezent omul se confrunta sistematic cu o diversitate de intrebari al caror raspuns cere vointa, rabdare, energie si inteligenta, iar unele din aceste calitati-implicari nu sunt oricand disponibile, sau nu in momentul si proportia dorita, deseori lipsind atunci cand sunt imperativ necesare.

Conectat la un mediu divers, util-cooperant, inutil, sau util-agresiv, omul trecutului a vrut sa stie daca natura ii era fundamental adversara, neutra, sau posibil aliata-partenera, in fiecare varianta incercand sa stabileasca ce ar trebui sa faca pentru a diversifica si intensifica satisfactiile, a minimiza suferintele inevitabile.

Din experienta sa mediul ii era neutru sau favorabil, dar uneori ii era ostil iar unele manifestari ostile erau atat de violente si distrugatoare incat nu avea raspuns momentan si isi pierdea viata sau era ranit si suferea infirmitatii care il afectau permanent.

De mii de ani omul se intreaba daca existenta sa ca fiinta colectiva, din ce in ce mai extinsa numeric si teritorial pe masura curgerii timpului, va fi pusa cu necesitate candva in viitor pusa in pericol, daca unele stari naturale extreme la a caror amplificare ar putea participa si el prin actele proprii, vor deveni candva atat de sistematice si extinse incat omul viitorului nu va avea o replica autosustenabila si va parasi invins o lume care refuza vietii dreptul la viata.

Vom discuta sumar cateva ipoteze descrise literar nu stintific, fiecare identificand intr-o varianta distincta factorii creativi ai realitatii si individului, propuse de om in traseul sau istoric. Fiecare ipoteza creativa poate fi apreciata ca un amestec de fictiv si plauzibil, de rational si irational si vom inveca sa vedem in ce masura ascund ele in miezul lor modelant de ambient si subiect o necesara sau foarte probabila ‘apocalipsa’, o inevitabila agresiune a naturii care scoate omul din istorie, sau dimpotriva aceste ipoteze creative ofera o evidenta sau obscura garantie reconfortanta, o posibila argumentare a necesitatii existentei si evolutiei sale ca grup socializat, pina cand omul-societate si realitatea vor fi o unitate, pana cand fiinta sa individual-colectiva se va topii si resorbii in fiinta universala cu care va crea o inimaginabila singularitate auto-sustinatoare, unitara dar infinit diversa, unde unicul este multiplu, singularul este plural, unde singurul criteriu al exprimarii de sine este parasirea ireversibila a eului propriu si fuziunea cu ceilalti.

Lumea persoana

Din cele mai vechi timpuri omul a construit un model al propriei entitati, un model de persoana care initial era inevitabil simplificat la maxim. Putem presupune ca primele modele de sine cuprindeau urmatoarele:

1- Forma corp materiala cu multimea nevoilor, cu dependentele de realitate.

2-Forma cinetica sau gestuala prin care corpul era satisfacut mai bine sau mai rau pe mici intervale de timp.

3-Forma mentala, ingenioasa si rationala, alcatuita din multimea gandurilor-actiuni, a acelor intentii si vointe care il puneau-sustineau in miscare, a acelor comenzi ingenioase, rationale, care ii dirijau corpul fizic in asa fel incat individul isi rezolva pe mici intervale de timp conditionarile metabolice si afective, construite tot mental.

Folosindu-se ca model interactiv, in trecutul departat omul a personalizat fiecare obiect, calitate sau miscare naturala, a pus in spatele fiecarui interval de realitate o fiinta-persoana obsura avand corp, nevoi, minte, intentie-vointa si puteri distinct creative sau distrugatoare. Treptat si-a sistematizat si generalizat ideile iar natura a devenit o enorma supra persoana  sau supra societate oculta, alcatuita dintr-o multime de fiinte-forme-nevoi-intentii-actiuni distincte, fiecare forma-calitate-proces din mediu fiind o entitate duala, o forma persoana cu nevoi si actiuni, o persoana mentala, invizibila dar esentiala, coordoanta a persoanei corp, posesoare de gandire si intentie-vointa de a fi cumva in fiecare moment.

Daca la inceput corpul sau a parut cel mai important instrument satisfiant din alianta forma-minte, mai tarziu mintea a preluat conducerea, iar limbajul a devenit unealta universala cu care omul intelectiv putea construi orice lant de ganduri, de actiuni mentale care comandau actele corpului, iar corpul bine condus de minte putea face o multime de schimbari naturale care ii provocau placeri si il mentineau activ.

Prin limbaj omul intra in dialog cu sine coordonandu-se in actiuni proprii, putea comunica cu semenii selectand, sincronizand si intretinand intentii si actiunii de grup.

Daca fiintele care conduceau realitatea ii semanau, fiecare din ele avea un limbaj propriu in care isi construia scopurile, intentiile si actele rezolvante momentane sau de lunga durata. Daca omul putea descoperii si invata limbajele prin care fiintele-realitate isi proiectau intentiile de actiune distinct fenomenalizanta, problema existentei sale se simplifica, iar siguranta si calitatea vietii sale crestea proportional.

Intrand in dialog cu fortele-intentii care manipulau formele si calitatile necesare lui, omul multi-lingvist putea stabili relatii reciproc cooperante cu fiecare din formele-fiintele-persoane, putea incerca sa le ajute sa isi rezolve nevoile, primind in schimb o parte din enorma lor capacitate de schimbare, dirijata spre rezolvarea nevoilor sale.

Daca corpul sau este actionat prin intentii, inseamna ca si realitatea se schimba in primul rand prin intentii, iar miscarile naturale sunt doar efecte ale miscarilor intentionale din mintile formelor personalizate. In aceasta perspectiva a cresterii importantei mintii sustinatoare in orice schimbare de ambient, accentul trebuia trecut de la dialogul corporal la cel mental cu formele persoane. Progresiv omul a inventat variante de dialog ritual, primele compuse numai din miscari ale corpului, urmatoarele insotite de acte mentale speciale focalizate catre captarea si comunicarea cu mintea formei persoane care il putea ajuta intr-un anume fel.

Intr-o lume conceputa intentional, personalizata interactiv, nu fortele si energiile externe produc toate schimbarile observate sau nu numai ele , forta naturala in orice varianta de actiune era doar o unealta creativa sau distructiva, supusa comenzilor mintii formei persoana, singura care decide in ce fel sa fie ea ca alcatuire la un moment dat si in ce directie sa se modifice. In acelasi fel se modifica forma sau miscarile corpului uman supus  diferitelor comenzi de actiune a mintii sale. Dar cum miscarile unui corp uman pot asculta si de comenzile altor minti, care uneori sunt prioritare comenzilor mintii proprii, la fel mintea unei forme persoane poate fi contactata prin dialog si convinsa sa se isi schimbe forma-miscarile-proprietatile, sau sa accepte ca forte externe sa o schimbe intr-un anume fel.

Aceasta ipoteza atot personalizanta a naturii ducea la rationametul ca omul putea obtine prin act propriu ceva util numai daca intentia sa de schimbare naturala specifica coincidea cu intentia auto-transformanta a perosanei fenomen, in caz contrar actiunea sa era fara efect, sau cerea eforturi indelungate si istovitoare pentru a obtine o nesemnificativa parte din rezultatul dorit.

Rationamentul actiunii asupra naturii prin acord mental, intentional si corporal ducea la concluzia ca actul gestual uman aplicat unui obiect-fiinta, era doar parte finala a unui dialog mult mai subtil si complicat cu fiintele realitate, dialog care se declansa inconstient dar automat intre mintea individului si mintea formei contactate, atunci cand mintea umana isi formula o intentie mentala de schimbare externa care ii rezolva o nevoie. Starea sa mentala construita distinct era cumva identificata si citita de fiinta-realitate dotata cu puteri magice, iar daca schimbarea dorita de om nu deranja prea mult fiinta fenomen, era acceptata, in caz contrar respinsa.

Orice actiune corporala umana aplicata cu succes oricarei forme-vointe externe  era alcatuita de fapt din doua lanturii de intentii-vointe-actiuni aliniabile, inter cooperante, in comunicare uni sau bilaterala. In acea stare speciala in care mintea umana cunoscatoare a limbajului unei persoane fenomen putea si ea citi si constientiza starile intentional mentale ale acesteia, ii putea comunica precis ce doreste si obtinea acordul ca forma persoana sa se schimbe prin energii proprii. In ceasta interactiune numai mentala om persoana-realitate intentia omului de a modifica cumva forma sau miscarile partenerului se putea realiza numai mental, prin actiune coordonant lingvistica nu gestual-corporala.

Dar capacitatea omului de a comunica constient cu fiecare minte forma-fenomen- persoana, de a invata limbajele fiecarei individualizari care sta in spatele unui obiect sau interval de realitate si a isi formula-comunica fiecare dorinta catre fiecare fiinta proces, constientizand mintea partenerului si intentiile lui favorabile sau nu, era nesemnificativa. Actiunea corporala umana era necesara, era obligatorie in acele situatii, practic sistematice, in care omul obtinea acordul mental de principiu al formei persoana pentru a se schimba conform intentiilor lui, dar nu obtinea si acordul schimbarii efective, prin propriile intentii si energii auto transformante. In acest caz fortele omului inlocuiau fortele formei persoana si produceau ele singure acele schimbari in geometria, structura interna, sau miscarile dorite de om ale formei persoana, toate acceptate dar nu si declansate, intretinute si finalizate de energiile acesteia.

Omul ingenios a observat ca mintea sa este flexibila, isi schimba dispozitiile si intentiile prin diferite presiuni externe sau relatii cu partenerii si a presupus ca si vointele persoanelor realitate se pot schimba mai usor daca reuseste sa le capteze interesul, sa le promita ceva care le atrage, sau la limita le obliga sa ii satisfaca dorintele.

Prin aceste rationamente nu intru totul absurde, daca omul nu putea arunca o piatra cat de departe dorea, sau nu putea lovi o tinta, daca nu manipula eficient o unealta sau o arma intr-o confruntare, neputinta nu se se datora lipsei sale de forta si abilitate, ea era provocata de refuzul persoanei coordonante a formei manipulate, care nu accepta modificarile corporale, pretinse de partenerul sau adversarul om. Daca dimpotriva corpul si mintea omului intrau constient in rezonanta cu mintea si vointa fiintei formei proces, atunci puterile si abilitatile sale cresteau incredibil, el fiind capabil sa faca orice fara eforturi fizice deosebite.

In aceasta ipoteza cel mai scurt si facil traseu de schimbare specifica a ambientului cerea cunoasterea limbajului fiintei fenomen si capacitatea de a comunica cu ea si a o convinge cumva sa execute singura acele schimbari de sine care interesau partenerul om. Tehnicile de convingere ale persoanei fenomen putea fi construite pe baza celor care impulsionau omul sa faca ceva, anume primirea de diferite recompense pentru actiuni specifice. Prin comunicare omul se oferea pe sine intr-o serie de variante comportamentale ‘dedicate partenerului’ sperand ca unele din ele sa ii placa si sa il convinga sa se ofere si el omului in acea exprimare-schimbare de sine ceruta de om. Dialogul om-forma-persoana putea fi scurt sau indelungat, alcatuit numai din negocieri si acorduri sau si din refuzuri si negocieri, dependent de ceritele formulate de om catre fiinta forma-fenomen, de pretentiile acesteia, de capacitatea omului de a le satisface sau a se preface ca le satisface.

Pentru a comunica cu fiintele realitate omul a inventat ritualurile dialogante de tip gest corporal, prin care el isi descria sugestiv prin anumite miscari ale corpului ce schimbare de stare vrea de la partener, sperand sa fie inteles si ascultat. Treptat ritualul comunicant a devenit gest-gand, sau mai probabil gand-gest, starea mentala proprie in care isi formula intentia de schimbare a partenerului fiind principalul canal de comunicare a omului cunoscator de limbaje naturale, cu fiecare fiinte fenomen, fiind principalul vector de schimbare a mintii acestora, iar prin schimbarea mintii persoanei-obiect-fenomen, sa declanseze si schimbarile ei corporale dorite de omul dependent de fiintele realitate.

In aceasta stranie si aparent irationala conceptie personalizant interactiva, in lumea formelor-minti-intentii-actiuni, era efectiv posibila realizarea oricarei schimbari imaginate, daca omul invata si folosea ingenios limbajul ritual specific, daca putea alcatui si comunica discursul ritual corect care aducea mintea forma-fenomen in fuziune intentionant-comportamentala cu mintea om. Obtinerea acestei fuziuni mentale intre mintea-vointa de omului care isi reprezenta in ce fel ar vrea sa fie fiinta realitate si mintea-vointa fiintei realitate contactate, care accepta sa fie astfel, sa intre in armonie structural sau dinamic modala, cu acea alcatuire modala de sine creata de mintea omului, era criteriul succesului, a implinirii complete si sistematice a oricarei cereri, a oricarui capriciu uman corect formulat si comunicat cui trebuie.

Cu timpul discursul ritual a devenit un act specializat, complicat si dificil de executat, sau a fost facut sa para astfel din interese personale, ritual la care aveau acces numai oameni cu calitati fizice dar mai ales mentale deosebite, care isi puteau proiecta intentiile si vointa sau pretindeau ca le proiecteaza-transfera mintilor si intentiilor persoanelor fenomen. Acesti indivizi sustinatori de dilog ritual mental cu persoanele realitate au devenit extrem de influenti in viata colectivitatii, au devenit ceace numim vrajitori sau magicieni, oameni cu puteri speciale, de care semeni neputinciosi se temeau. Prin puterile sau pretentiile de putere pe care le declarau purtatorii de ritual au preluat rolul de conducatori de grup, care luau deciziile de actiune a colectivitatii in diferite situatii. Dar si purtatorii de dialog ritual erau tot oameni, fiecare avand mici sau mari lacomii nesatisfacute prin proprii puteri rituale, dar care le puteau fi rezolvate imediat de semeni vicleni, incapabili sau nedoritori sa invete limbajele rituale presupus manipulante ale mintilor formelor persoana, dar capabili sa o manipuleze mediat prin manipularea lacomiei manipulatorilor.

O asemenea logica a posibilitatii actiunii rituale, prioritar mentale asupra ambientului, pare stupida, ilogica, dar devine verosimila daca realitatea este diferita de felul in care o concepem acum, daca nu este autonoma modal de individ, daca depinde modal si de de starile mintii umane nu numai de actele sale corporale.

Dar demonstrarea posibilitatii interactiei mental comunicante si transformante, om-realitate, sau infirmarea ei argumentabila prin tehnici formal argumentante si experimentale, apartine inca viitorului.

Extinzand ipoteza conditionanta minte-intentie si forma-schimbare, omul antic inventiv a presupus ca si el este un efect persoana-intentie, corp si actiune, al unei supra persoane obscure, care ii creaza fiinta, ii stabileste in detaliu nevoile, starile mentale, performantele corporale sau intelective, ii atribuie toate actele cotidiene eficiente sau nu, ii aloca si multimea placerilor sau suferintelor care ii alcatuiesc viata.

Rationand pe aceasta linie omul antic a presupus ca exista o super fiinta-minte vointa care il determina ca forma corp, nevoie, gand si actiune, iar aceasta super fiinta putea fi contactata semantic si influentata-convinsa sa il ajute, sa ii amplifice puterea si rezistenta corpului sau ingeniozitatea mintii, sa ii sporeasca rezistenta la un mediu ostil, sa ii ofere fara efort propriu prea mare lumea dorita.

In ipoteza lumii minte-persoana, fiecare forma vointa naturala avea preferinte proprii, fiecare dorea schimbari precise ale altor forme intentii care ii satisfaceau nevoi, astfel incat realitatea era privita ca o supra societate globala intercooperanta in care fiecare avea nevoie de ceilalti, iar fiecare din ceilalti aveau nevoie de ‘el’ pentru a se satisface.

Daca fiecare membru al societatii natura persoana avea preferinte proprii, care satisfacute declansau satisfactii, daca satisfactiile implicau cooperare si schimb de servicii, atunci un rationament elementar indica intentia permanenta a fiecarei persoane obiect-fenomen de a isi prelungi cat mai mult propria actiune cooperant satisfianata, de a se darui ca placere altora pentru a se bucura un timp cat mai lung de placerile proprii, de  a oferi altora o parte din fiinta sa si a primi parti din fiinta partenerilor, schimbul de stari proprii cu starile celorlati, fiind conditia permanentei satsfactii a fiintei proprii.

De aici concluzia ca super-societatea persoanelor realitate era fundamental pasnica si cooperanta, numai local si contingent opozanta, iar intr-o asemenea comunitate a consensului si primirii placerii prin celalalt, unde fiecare avea nevoie de ceilalti si era cerut de ceilalti, erau imposibile conflicte extinse si indelungate, care duceau la interzicerea pe termen lung a primirii placerilor partenerilor adversari.

Coreland orice interval de realitate cu o fiinta responsabila, omul a rationat ca trebuie sa existe si o super-fiinta-minte-vointa a carei abilitate creativa nu dirija forme si fenomene ci oameni fenomenali, legati de alte forme fiinte prin nevoi si satisfaceri. Prin calitatile si initiativele sale corporale si mentale apreciate ca mai ingenioase si eficient rezolvante decat ale altor fiinte forme, omul concludea ca super fiinta-vointa care ii conditiona persoana avea nevoile, fortele si abilitatile creative maxime, avea si cele mai intense, complicate si diverse placeri. Cum orice fiinta prin natura ei duala conditionata si conditionanta, isi rezolva nevoile prin dialog cu partenerii, super fiinta care manipula corpul si mintea omului trebuia sa posede si ea un limbaj, dar unul obscur, greu de identificat si inteles. Daca omul putea asculta si intelege limbajul fiintei care il contola fizic si psihic, putea comunica acesteia unele din dificultatile sale, sperand sa primeasca ajutor sa fie facut mai puternic sau mai abil, sa poata controla fara riscuri unele forme fiinte agresive care aveau nevoie de corpul nu de spiritul sau. Daca omul facut mai puternic fizic si mental isi putea oferi mai multe satisfactii probabil si fiinta sa creatoare avea satisfactii mai intense, rezultand si interesul ei in cresterea calitatii operei sale om.

Si astfel omul inteligent care avea si abilitatea de a rationa politic a introdus legaturi bilaterale intre el si creatorul sau, fiecare avand ceva de castigat din castigul celuilalt.

Daca omul din punctul lui de vedere era cea mai ingenioasa forma persoana din lumea lui, daca el putea invata limbajele celorlalte si putea intra in dialog cu ele, evident el putea asigura cele mai mari satisfactii creatorului sau, dar numai daca el insusi avea cea mai mare ingeniozitate controlanta a restului fiintelor, daca devenea fiinta cea mai abila din societatea fiintelor persoane.

Si astfel omul a rationat ca pentru a primi satisfactii maxime, cea mai mare parte din puterile creative ale fiintei creatoare de om trebuiau orientate catre perfectionarea omului, a fiecarui om care trebuia adus prin creatorul sau ocult la cele mai inalte posibilitati auto satisfiante, numai asa fiind el capabil sa ofere placeri intense si de durata creatorului sau.

In concluzie super-fiinta care controla starile actele corporale, mentale si afective ale omului, trebuia sa le aleaga, combine si  atribuie fiecarui individ creat in acea proportie optima de calitati incat acestea traduse in ritualuri comunicante cu restul personajelor fenomen sa ofere omului cele mai complete si mai silentioase rezolvari de nevoi, cele mai intense si indelungate satisfactii, acesta fiind si cauzele celor mai intense si indelungate placeri si multumiri de sine, ale superfiintei manipulante de om.

Iata cum omul s-a imaginat ca  jucaria joc perfecta, care ocupa si facea dependenta de el, mintea jucatorului creator de obiect-spectacol om. Superfiinta creatoare a omului spectacol trebuia sa se joace in asa fel cu omul personaj, incat sa introduca si in el un joc-specatacol propriu, sa dea omului puteri de a manipula alti jucatori-actori, sa aiba si el propriile placeri ale jocului.

Evident jocul-spectacol al jucariei om era accesul rapid si silentios, cu minime eforturi fizice, la mintile fiintelor realitate de care avea nevoie si care trebuiau convinse prin cele mai eficiente si rapide ritualuri, (comunicate mintii omului de mintea super fiintei creatoare) sa satisfaca imediat si fara pretentii dificile, dorintele jucatorului om.

Placerile super-fiintei responsabila de om sau de multimea oamenilor erau probabil cel mai bine implinite cand omul creat primea simturi ascutite, un corp puternic si rezistent, o constienta deschisa si spontana, apta sa capteze in oglindirea ei constientele altor fiinte, o ratiune flexibila si eficienta capabila sa isi impuna prin argumente nevoile catre partenerii de dialog.

Numai cand fiecare om era o unitate corporala si mentala, senzoriala, rationala, intelectiva si afectiva optim auto satisfianta, o fiinta cu multe dependente-nevoi, cu la fel de multe solutii rezolvante, cu putine esecuri si suferite, super fiinta sustinatoare de fiinta om, era optim recompensata. In consecinta omul avea un viitor asigurat si din ce in ce mai confortabil, fiinta persoana care il sustinea fiind obligata prin dependenta de propria creatie, sa faca oameni tot mai capabili corporal si mental, care puteau invata sa controleze tot mai bine, prin contact direct, mintile formelor persoane partenere, sa isi daruie prin controlul mintilor acestora tot ce vrea, sa satisfaca bine si partenerii, sa ofere si creatorului sau ocult cele mai intense si rafinate placeri.

Numai daca evolua in toate dimensiunile fiintei proprii, daca devenea tot mai puternic, intreprinzator, tenace si inteligent, mai intens si divers emotiv, omul devenea o fiinta-minte-vointa-abilitate superioara, capabila sa primeasca si valorifice intregul sau potential manipulant de sine si de alte persoane realitate, sa implineasca si scopurile proprii si scopurile  creatorului sau.

Daca supra persoana autoare a omului sau a totalitatii oamenilor, aloca fiecarui idivid calitati si limite proprii, era firesc ca ea sa vrea ca omul sa inteleaga treptat in ce fel era facut, cum primea o calitate, din ce motive I se refuza alta, iar aceasta intelegere si justificare a fiintei proprii sale cu puterile si limitele individualizante, sa il impulsioneze sa isi perfectioneze si prin sine fiinta, sa isi construiasca unelte si abilitati utilizante, sa isi faca si un cod moral de relatii optime cu semenii sai umani, cu toti semeni fiinta forma care ii puteau darui ceva, sa actioneze cat mai silentios, fara conflicte, cu toate persoanele naturale de care depindea si pe care le putea multumii sau frustra prin actiunile sale.

Cunoasterea mintilor tuturor persoanelor care agregau realitatea, stabilirea unor relatii cooperante de daruire reciproca, intre mintea-vointa omului si fiecare minte-vointa responsabila de un aspect fenomenal, relatii care daruiau omului satisfaceri sistematice de nevoi, maximizand si satisfactiile creatorului sau, cerea prezenta omului in viitor, intr-un viitor foarte indelungat, traseul sau istoric fiind o necesara succsiune de comunicari, negocieri si acorduri, eventual dezacorduri necesar rezolvabile, intre el si formele persoane care compuneau fenomenalitatea, de probleme si de solutii, de obstacole si depasiri ale obstacolelor, de tensiuni si relaxari corporale, intelective si afective.

AGENTUL  CAUZAL  PUR

-Alta ipoteza creativa antica, mai abstracta operant a inlocuit persoana fenomen cu o forta creativa impersonala, care realiza intr-un mod precis dar inobservabil procedural, orice obiect sau proces natural.

Fortele modelante de realitate au fost numite ‘cauze’, iar rezultatele actiunii lor transpuse in schimbari geometrice. structurale, relationale sau dinamice observabile fost numite ‘efecte’. In aceasta conceptie creativa orice forma-calitate perceptibila, reprezentabila si denominabila era rezultatul unei actiuni-cauze obscure dar specific configuranta, care actiona unilateral, fara a fi cumva influentata ca energie si abilitate operanta, de efectele create.

In trecutul departat lipsa unui limbaj specializat capabil sa separe si semnifice-descrie stari interactive naturale foarte specifice, lipsa de tehnica rational investiganta, lipsa unui instrumentar observant si experimentant, faceau imposibila identificarea si corelarea corecta a acelor relatii intre starile fenomenale care duceau cu mare probabilitate catre un anume rezultat.

Incapabil sa discearna si urmareasca sistematic vectorii energo-transformanti, nemijlocit modelanti de obiect-calitate, sa inlature dependentele parazite, ne esentiale, omul rational antic a facut ipoteza ca toate fortele cauze generante de evenimente in lumea lui, sunt principial ne-observabile, sunt imperceptibile, necorporale, sunt numai energii distinct constructive si distructive, a caror actiune specifica este imposibil de urmarit prin simturi, dupa cum imposibila era si separarea precisa a momentului cand o anume forta-cauza intra in actiune, a timpului cat se mentinea in actiune, a momentului cand incheia actiunea, finalizand o forma-proprietate efect.

Prin imposibilitatea principiala a perceptiei si particularizarii operante, fortele cauze au fost exilate intr-o lume inaccesibila observant si experimentant omului.

Vom numi conventional ‘cauze pure’, acele forte energii asamblante de aspect realitate, puritatea cauzei indicand independenta lor ca princii creative de lumea efectelor, ne-conditionarea lor ca potentiale configurante, de schimbarile produse.

Ipotetic fiecare cauza pura poseda o abilitate operanta intrinseca, autonoma de arhitectura creata, lumea efectelor oferind cauzei ‘materia prima’, substanta suport, pe care fortele cauzante o modelau dupa proiecte proprii, realizand o enorma diversitate de fenomene efect.

Metaforic am putea compara cauza pura cu o tehnologie care transforma intr-un mod predeterminat realitatea efect generand forme cu tot felul de geometrii, miscari si calitati, construind obiecte si fiinte, daruind fiintelor nevoi si obiectelor-miscari calitatea de a le putea satisface.

Suma actelor creative ale tuturor cauzelor pure desfasurau intreaga fenomenalitate naturala si toate tendintele evolutive ale acesteia. Similar lantului de efecte care avea dimensiune spatiala si temporala distribuita in trecut, prezent si viitor si in lumea cauzelor pure se presupunea ca exista spatiu si timp, iar lanturile de cauze se cuplau spatio-temporal operant in dimensiunea spatiu-timpului local, temporalitatea cauzala pura fiind sursa interactivitatii si temporalitatii din universul efectelor. Cat timp cauzele pure ramaneau inobservabile, fara forma-spatialitate, fara actiune-temporalitate proprie, lumea lor era intangibila simturilor, dar progresiv accesibila mintii omului efect, care numai prin abilitatea sa intelectiva putea surprinde trasaturi operante ale cauzelor, dar era departe de a le anticipa actiunea si intelege in ce fel isi conectau ele performantele creative.

Cauza pura putea fi conceputa ca posesoare de intentie, ratiune si  abilitate specific configuranta sau putea fi simplificata, redusa la o pura energie cu potential configurant distinct si nechimbat, un fel de matrita structurala sau cinetica care producea o anume forma-miscare in spatiul efectelor.

Indiferent cum actionau cauzele pure, multimea efectelor observabile, fie ele schimbari de aspect, de pozitie, de ritm si directie a miscarii, de structura interna si calitate, erau pasive, ne-creative, fara capabilitate auto conditionanta in spatiul efectelor.

Dar pentru a crea o lume efect coerenta evolutiv fiecare cauza pura trebuia sa se poata coordona procedural cu celelalte, sa nu declanseze o actiune creativa de efect care se opunea alteia, care deforma sau anula alt act cauzal diferit configurant. Multi coordonarea actiunilor intercauzale pure cerea sau inteligenta fiecareia sau existenta unei supra cauze care le construia si controla operant pe toate celelalte, care avea capacitatea de a pre proiecta mental starile lumii efect inainte de a le realiza efectiv prin asamboarea si eliberarea operanta a vectorilor creativi pur cauzali.

Cauza prima ipotetic se putea scinda-fragmenta intr-un enorm fascicul de lanturi cauzale pure prestabilit inlantuite, iar fiecare lant cauzal se aplica intr-o ordine  prefixata, generand lanturi de efecte prestabilite, fara conflicte inter operante.

Daca facem alegerea discriminarii modale intre agentul cauza inobservabil si si pacientul efect accesibil simturilor, atunci actiunea cauzala este discernabila si analizabila numai intelectiv, numai conceptibil. Dificultatea analizei intelective a actiuni cauzei pure imperceptibile, cerea o minte special antrenata investigant, o minte de filozof, singurul care isi dedica viata purificarii si antrenarii continue a corpului si mintii proprii, a dobandirii acelei discipline sufletesti si intelective care putea supune simtul cuprins de pofte, interzicand acestuia sa turbure gandirea, atunci cand aceasta se proiecta inteligibil in spatiul cauzal pur si incerca sa discearna ce se intampla acolo.

Si ipoteza cauzelor pure, neinstalate operant in lumea observatorului duce la concluzii paradoxale, de ne acceptat in logica actuala.

Spre exemplu daca doua obiecte sunt izbite violent iar efectul este o modificare geometrica sau structurala a unuia sau a ambelor obiecte, daca rezulta o fragmentare a acestora, o redistribuire a miscarilor, conform logicii cauzelor pure, nu energiile cinetice ale obiectelor, fiecare cu proprietati mecanice date, determina modificarile de frontiera si miscare observate, acestea rezultand numai din actiunea prestabilit re configuranta a cauzelor pure, singurele care pot initia, continua si finaliza prin energii proprii, schimbari in lumea efectelor. In aceasta viziune explicanta fortele si energiile naturale observate, eventual masurate de omul efect (omul cauza daca exista, ne fiind principial accesibil omului efect), sunt numai aparent cauze ale schimbarilor, dar in esenta lor ele sunt numai efecte, sunt manifestari activ-pasive, daca le putem numi astfel, sunt principii fara potential principiant, dar care au un rol important, indicand unui observator atent si rational, in ce fel actioneaza cauzele pure, cum se traduce abilitatea lor creativa in forma si actiune efect.

Dar daca cercetatorul rational nu incearca sa coreleze cat mai precis orice energie efect observabila, cu acea necesara energie cauzala pura care o determina, daca se centreaza numai pe relatia irelevanta a fortelor si miscarilor efect, el nu va intelege niciodata corect cum actioneaza agentul cauzal pur si va trage concluzii uneori false alteori veridice, dar din premize sistematic false, din eronata presupunere a capabilitatii efectului observabil, de a cauza ceva in propria realitate, de a fi si cauza si efect.

Rationand corect in lumea omului-efect, nu sunt si nu pot fi decat efecte, decat stari fenomenale pasive, nefeomenalizante, rezultate ale actului pur cauzal. Efectul prin calitatea de produs, de rezultat al liniei tehno asamblante pur cauzale, nu poate perturba direct actiunea pur cauzal configuranta, sau o influenteaza procedural, numai in acele cazuri exceptionale (incompatibile cu ipoteza cauzei pure inteligente, anticipant proiectanta de lume efect), cand produsele fenomen, obiect sau subiect, ies din limitele parametrice si comportamentale prestabilite si cer corectii, cer modificari ale modurilor operante pur cauzale.

In acesta logica aparent ilogica, fortele si energiile observate in lumea efectelor nu participa in nici un fel la schimbarile de stare pe care le pun in evidenta dar efectiv nu le produc, autentica energie initianta, sustenanta si finalizanta de traseu efect apartinand numai cauzei pure, eliberata si intretinuta operant de cauza prima, localizabila si analizabila numai intelectiv.

Cea mai precisa, mai formal asamblata ipoteza creativa cauza-efect antica a fost propusa de filozoful grec Aristotel cu doua milenii si jumatate in urma. Cauzalitatea aristotelica este compusa din patru varietati cauzante:

-Cauza materiala, suportul-substrat din care este facut un orice obiect-calitate,

-Cauza formala, cauza creatoare de proiect, care stabilea cumva cu toate detaliile forma finala a substratului, a materiei prime procesabila si modificabile conform unor specificari distincte,

-Cauza eficienta, cauza tehnologica, localizabila ca succesiune de energii-miscari care aplicate cauzei materiale o schimba progresiv, o aduc in acea forma-functie descrisa in proiectul cauzei formale.

-Cauza finala, cauza scop, cauza legitimanta, de fapt autoarea sau initiatoarea celorlalte trei cauze, sau cel putin a cauzei formale si eficiente, responsabile de proiect si de transpunerea lui in substrat.

Pentru a pune capat unui lant cauzal care parea sa nu se mai termine, sa se propage infinit in trecut si sa provoace contradictii, sa implice infinitatea modala a substratului, infinitatea specificant modala a proiectului si infinitatea operanta a executorului, Aristotel introduce acel prim agent miscator, acea prima cauza autocauzanta, care se poate face pe sine si care face, activeaza, intretine cauzant sau scoate din actiune toate felurile de cauze subordonate.

Cauza prima prin performanta auto cauzanta nu apartine lumii umane, sau asa pare sa rezulte din posibilitatile ei nelimitate, omul neputand percepe ceva care se crea spontan pe sine si putea crea tot spontan orice, folosindu-se pe sine ca materie prima si ca principiu auto transformant.

In lumea efect toate fortele si energiile observabile cu toate ca sunt pasive, fara potential configurant, au rol semnificativ, ele pot comunica unui observator intern rational cum isi cupleaza cauza prima cauzele pure pentru a obtine diferite efecte. Prin observare si experiment omul efect poate izola o multime de conditionari in lumea sa, le poate separa pe cele false de cele relevante, iar daca este foarte abil in manipularea rationamentelor, poate localiza relatii calitative si cantitative comune, pe baza carora poate construi modele predictive ale viitoarelor actiuni cauzale.

O asemenea dependenta stranie intre lanturile de efecte, unde nici un efect nu este influentat de cele anterioare si nu le poate influenta pe cele posterioare lui, devine verosimila cand proiectam vectorul cauzal fenomenalizant intr-o lume informationala, o lume virtuala, sintetizata algoritmic video, audio, etc, prin siruri de calcule matematice desfasurate operant intr-un calculator. Intr-o lume video construita matematic, formele si procesele sunt asamblate numeric, iar traducerea formei numerice in forma video se face prin stabilirea unor relatii intre parametrii numerici si cei de luminozitate si culoare a imaginii de sinteza.

Indiferent daca imaginea virtuala este legic formal sau optional interactiva, daca evenimentul virtual respecta sau nu legile fizicii, forma si actiunea proiectate pe un ecran de monitor sunt numai consecinte, numai efecte video ale unui sir de procesari numerice, care specifica parametrii de luminozitate si culoare ai fiecarui pixel, a fiecarei suprafete minimale de lumina-culoare care participa la sinteza macro imaginii proiectate pe ecran.

Daca la algoritmii simulanti de forma si miscare virtuala se adauga simulari cantitative ale campului gravific, electric, magnetic, termic si chimic interactiv, obiectele video, care evident nu au masa proprie, se misca ca cele naturale, mai mult, primesc proprietati mecanice, precum rigiditatea, elasticitatea, plasticitatea sau fluiditatea, deasemeni interactioneaza chimic, termic, electric, magnetic si chiar electromagnetic-radiant, generand forme, proprietati si evenimente virtuale ipotetic atat de precise incat nu par diferite de de cele naturale nci calitativ nici cantitativ.

In spatiul virtual se pot modela o variatate de efecte naturale cu acelesi traseu video evolutiv si aceleasi consecinte ca evenimentele echivalente din realitate. Spre exemplu se poate simula virtual ciocnirea a doua obiecte cu forme si proprietati mecanice pre specificate numeric, iar desfasurera procesului este sau ar trebui sa fie asemanatoare modal procesului real, sa produca aceleasi rezultate.

Dar daca fenomenul video seamana cu cel real nu inseamna ca si cauzele generante sunt similare.

Izbirea a doua obiecte materiale cere forte efective aplicate unor cantitati de substanta pe anumite durate de timp, implica modificarea sau distrugerea frontierelor initiale ale formelor materiale, daca fortele de impact rezultate depasesc fortele interne de coeziune, de mentinere a structurii interne a obiectelor.

Simularea ciocnirii se realizeaza modeland numeric geometria, greutatea formelor, inertia, fortele interne coezive, modeland numeric relatia intre forta informationala, formala, aplicata info obiectului sintetizat video si viteza rezultata, simuland proprietatile mecanice cantitative derivabile din modelul coeziv numeric. Coroborarea acestor modelari determina formal si video consecinta impactului, specifica defomarile sau fragmentarile obiectelor, schimbarile de traiectorie ale obiectelor finale, construiesc un fenomen info natural, simultan perceptibil si conceptibil, conceptibilul negand perceptibilul, cunoasterea corecta a cauzelor evenimentului negand acea concluzie superficiala care extrage consecintele cauzale din observatie.

Pentru un ipotetic observator interior, pozitionat senzorial si conceptual investigant in lumea virtuala, cuplat reprezentant la mesajele digitale purtatoare de informatie video, toate  evenimentele pe care le observa par conditionate numai interactiv, interen, prin forme-proprietati, forte si energii apartinand lumii lui, masurabile si cuantificabile numeric, dar programatorul subiectului virtual si fenomenului virtual, care stie cum sunt construite toate personajele, obiectele si situatiile, distinge alte cauze ale schimbarilor din realul virtual, ’cauze externe operant lumii virtule ‘, inobservabile fenomenalizant din interior. Unicele cauze active in virtual, neperceptibile si nereprezentabile de subiectul virtual, sunt sunt algoritmii de simulare numerica a imaginilor, eventual si sunetului, sau altor parametrii modali care caracterizeaza un proces natural. Se poate observa ca algoritmii virtual fenomenalizanti care nu apartin realitatii video pe care o asambleaza depind ca vectori info cauzali, de mintile umane situate creativ in alta realitate decat a sistemului info unde opereaza algoritmii virtul subiectivanti si fenomenali, de unde concluzia necesitatii a cel putin trei realitati distincte pentru a construi un subiect si eveniment virtual similar unuia natural.

Daca realizarea unor simulari de lume si personaj virtual cer minim trei realitati distincte, cate dimensiuni modelante si modelate, ce ierarhie si arhitectura algoritmic procesanta ar trebui sa aiba acea info realitate imaginara pentru a genera un info univers similar celui in care ne gasim, univers care permite si el simularea de realitati in alte realitati si de subiecti in mintile altor subiecti, apoi in info sistemele programate sa modeleze efectiv proiectele de subiecti aparute in mintile subiectilor cu rang creativ ptincipal?

Cum ar arata operant a cea info realitate cuprinzand uluitoarea diversitate de evenimente si personaje ale lumii materiale, observate si observante, creatoare si create, facand ceva sau fiind facute de altii sa faca ceace fac?

In lumea virtuala nu exista materie, exista numai o simulare formala de materie, de forma, de camp gravific, de inertie, proprietate, etc, nu exista forte, energii si interactii energo transformante, similare celor naturale, rolul fortelor si energiilor reale fiind preluant de variabile ale unor ecuatii matematice, care specifica numeric cum trebuie dimensionat-sintetizat fiecare obiect sau eveniment virtual in asa fel incat pe langa aspectul imagine, sa fie activa dar in discernabila nemijlocit si cauzalitatea formala care a generat spectacolul virtual.

In lumea virtuala nu sunt necesare pentru simulare acele fundamente atomice naturale, acei vectori micro si macro modali, energo combinativi din lumea naturala, nu sunt necesare nici forte, energii si conditionari interactive efective asemanatoare clor din lumea noastra, nu exista potentiale nuclear si chimic interactive, autoare ale tuturor energiilor transformante de real, dar toate aceste componente inutile aici pot fi prezente, pot actiona aparent fenomenalizant, pot fi similare celor reale pina la mcro detaliu.

In universul virtual nu exista nici macro energii termice sau mecaice, nu exista nici spatiu, nici timp autonome de individ, asemanatoare spatiului si timpului ipotetic independnet de subiect din lumea noastra. Spatiul si timpul virtual corespund foarte bine descrierii date de filozoful german Kant spatiului si timpului fenomenal, sunt numai ‘forme apriorice ale sensibilitatii subiectului’, forme spontan sau poate si intelectiv spatializante si temporalizante apartinand individului’, sunt de fapt structuri interpretante de cadru referential spatiu-timp, construite subiectiv inconstient, dar atribuite realitatii, sunt proprietatile cele mai generale ale lumii pe care le discerne individul inteligent, care permit separarea, cuantificarea si corelarea cauzala a proprietatilor specifice.

Constructia matematica de eveniment virtual nu are limite modale si evolutive, singurele limite fenomenante deriva din limitele de competenta si imaginatie a programatorilor si artistilor participanti la proiectul unui subiect virtual plasat intr-un mediu virtual.

Lumea virtuala poate fi privita o proiectie structural interactiva simplificata, la scara redusa, a lumii naturale, care primeste progresiv toate componentele, proprietatile si schimbarile acesteia, la limita info modelanta putand spune: nimic in real fara o copie fidela transpusa in virtual, sau: orice exista in real are o replica similara in virtual.

In lumea virtuala se poate crea un obiect sau situatie dual, prin pseudoforte, pseudo energii si pseudo actiuni, toate intern parand rezultate din proprietatile si interactiile intre formele virtuale, dar toate emergente efectiv din algoritmii simulati, inaccesibili observatorului intern, nici  celui extern si neavizat. Daca se cere, se pot simula si atomi virtuali si molecule virtuale cu campuri micro interactive virtuale cu emisii virtuale de radiatii, dar atomii virtuali sunt pasivi, sunt un micro décor structural si cinetic inert, care numai pare a crea prin combinatii macro forme si situatii observabile, dar care efectiv este la fel de creator de eveniment ca si decorul unui spectacol teatral.

Atunci cand un ipotetic subiect virtual primeste destule cunostiinte de programator el poate primi acces la alcatuirea si specificitatea info modelanta a algoritmilor de sinteza, poate modifica din interior, intre limite prestabilite lumea info fenomenala, poate crea forme si schimbari noi, poate proiecta si anima si personaje, daca I se atribuie aceasta super competenta.

Daca plasam subiectul virtual in spatiul fenomenal virtual, daca ii putem atribui trasaturi senzoriale, gestuale si lingvistic interactive, daca primeste rationalitate, imaginatie si emotie, acest subtil personaj real-ireal se aseamana comportamental cu semenul sau uman. Un individ virtual poate avea perceptii si reprezentari prin care se autositueaza intr-o realitate tridimensionala care il inconjoara si inglobeaza, alcatuita din obiecte, calitati, relatii si schimbari, care il poate conditiona metabolic si mental. Individul virtual poate avea reactii fizice si psihice, intelective si emotive, poate semnifica ambientul, descrie si comunica, are nevoi, actiuni rezolvante, experiente, satisfactii sau frustrari, convingeri si valori ca si omul real, diferenta provenind din faptul ca isi primeste personalitatea si comportamentul de la algoritmii subiectivanti, primeste mesajele purtatoare de realitate de la algoritmii creatori de peisaj virtual, iar corpul sau ‘modal-fizic’ si obiectele reprezentate nu au nici un rol in sinteza personalitatii sale sau in satisfacerea nevoilor.

Dar daca extragem observatorul din sistem, oferindui-I acces intelectiv-interactiv la algorimii subiectivanti si fenomenalizanti, atunci el atribuie numai acestora toate starile proprii sau cele ale lumii lui, el explica lumea si se explica si pe el ca efect al cauzalitatii configurant algoritmice, apartinand creativ unei lumi diferita de lumea lui.

In aceasta noua ipostaza individul constata cu surpriza ca propriul corp pseudo-fizic cu anatomia si miscarile lui interne sau externe nu are nici o contributie la personalitatea sa fizica sau spirituala, ca aceasta este alocata de forme functii strane cu totul diferite modal, de fapt lipsite de modalitate, diferite de obiectele perceptibile si reprezentabile. Omul virtual descopera ca paradoxal nici nu are nevoi rezolvabile prin ‘corp si obiecte-proprietati externe, naturale’, toate procesele sale metabolice, intelective sau emotive, care il leaga de lumea lui video, sunt asamblate in cauzele algoritmi, individualizante si fenomenalizante.

Folosind corect logica cauzala pura, metafizicianul antic se credea indreptatit sa afirme ca numai un ignorant se poate crede o fiinta autonoma, care isi primeste insusirile perceptiei, limbajului, actiunii fizice sau mentale, gandirii si emotiei, prin corpul sau, a carui anatomie este ‘cauza’ intregii sale persoane. Cunoscatorul filozof cu antrenament discursiv dialectic, ‘stie’ ca fiinta sa corporala cu toate insusirile si limitele ei fizice si mentale nu provine si rational nici nu poate emerge din alcatuirea corpului sau material, mai stie stie ca fiinta sa spirituala, purtatoarea trasaturilor lui intelective si afective, este un dar al acelei obscure ‘cauze prime’, ‘stie’ fiinta sa intelectiva capabila de gandire si emotie este ‘scopul principal’ al cauzei prime, ca numai omul prin trasaturile sale de cunoscator, impinse catre limita de rationalitatea dialectica, filozofica’, poate intelege corect cauzal obscura lume a cauzei prime, autoare a lumii umane.

In aceasta tehnica rationanta omul efect continua sa existe, sa aiba nevoi si sa le rezolve cat timp in enormul lant cauzal pur global, asamblant al intregului univers efect, este activ super lantul cauzal personalizant, creator de uman. Cand ultimul lant de cauze pure care  intretin activ ultimul om ignorant dar orientat spre cunoastere, va comunica si acestuia cum este facut, cand va intelege corect creativ fiinta sa si lumea sa, cauza prima isi va inceta actiunea personalizant-fenomenalizanta, iar omul efect devenit om cunoscator de cauza-efect va dispare impreuna cu uriasul angrenaj fenomenal care el in inglobeaza si pare a il conditiona si satisface temporar.

Trebuie subliniat ca in fictiva lume efect nu exista libertate optionala sau comportamentala autentica, nici o alegere a exprimarii de sine a omului efect nu este o alegere prin sine, prin ce crede el ca este, nici o respingere de lume sau de sine, nu este o autentica negare de lume sau de sine, prin sinele sau, ipotetic dar incorect, autonom. Toate cauzele dorintelor si repulsiilor, toate mecanismele apreciante sau depreciante, toate atribuirile de asumari si refuzuri ale individualizarii sale momentane sunt inconstiente pentru el, constiente sunt numai consecintele, sunt acele primiri si interpretari de intentii si actiuni rezolvante, acele impuneri inconstiente de aspect libertate sau ne libertate, acceptate sau respinse constient.

Libertatea ca stare proprie a subiectului efect rezulta din activarea si acceptarea ipostazei individ comunicate, din valorizarea pozitiva a actelor si emotiilor consecinte, iar ne libertatea din opus, din refuzul aprecierii si asumarii ipostazei subiectivante intretinuta impotriva vointei de a fi astfel a individului, vointa acceptanta sau refuzanta deasemeni impusa.

Acel lant personalizant practic neanticipabil si ne modificabil din interior, alcatuit din intentii, atitudini, actiuni, valorizari, aprecieri-satisfactii si deprecieri-suferinte, care alcatuiesc biografia oricarui om, a fost numit in antichitate ‘destin’. Destinul fiecarui om era prestabilit ca orice alt lant de evenimente naturale, fiecare viata umana fiind un sir pre aranjat de perceptii, senzatii, nevoi, actiuni corporale si mentale, rationale sau nu, insotite de trairi placute, neutre sau neplacute, alocat de cauza prima, fara putere de impotrivire a ‘omului destinat’, pre-conceput, pre-umanizat, initiat, intretinut, finalizat si extras din istorie.

-Daca cauza prima care poate recupera toate lanturile cauzale finalizate configurante de om si de realitate, le reconecteaza in aceiasi ordine, ea dezvolta ciclic acelasi univers de mai multe ori, daca decide sa modifice ordinea creativa, rezulta alt univers sau o multime de universuri unicat, premiera, cu alte evenimente si alte tipuri de persoana.

Dar un univers continator de persoana efect capabila de cunoastere, este cu totul deosebit evolutiv de unul pur fenomenal, care se poate termina si distruge oricand fara contradictii, spre deosebire de universul efect purtator de individ cuoscator constient interactiv,  rational auto situabil. Universul efect fenomen-persoana este dual modal, este compus din doua universuri multi intersectate, unul extern, obiectiv, altul intern, subiectiv fenomenal, apartinand fintei efect.

De fapt exista un singur univers extern si atatea universuri interne cati indivizi sunt activi las un moment dat. La inceput cele doua universuri sunt diferite, mai ales in compartimentul cauzal, omul ignorant construind incorect relational universul mental, preluand, memorand si coreland confuz, fantezist, secventele de real extern, extrase prin perceptie.

Pe masura ce omul efect evolueaza rational si experimentant, conecteaza tot mai corect cauzal seriile fenomenale interne, incepe sa construiasca o retea cauzala interna care o reflecta din ce in ce mai corect  operant pe cea externa, chiar daca foloseste ca egenti cauzali fortele si energiile observate, din lumea lui, care avand numai rol de efecte nu influenteaza efectiv nici un lant fenomenal observat sau provocat.

Cand omul efect ajunge in starea identificarii operante si intelegerii mecanismului creativ cauzal pur, aplicabil oricarui obiect sau proces , inclusiv fiintei sale si trasaturilor ei, atinge starea de cunoscator cauzal, atinge starea auto personalizanta finala, indeplinind scopul creativ al cauzei pure.

Daca initial universul fenomen proiecta in mintea individului de cauza prima era cu totul diferit conditionant-cauzal raportat la universul efect extern, in starea cunoasterii actiunii pur cauzale acest univers intern primeste treptat echivalenta cauzal configuranta cu cel extern.

Un univers efect populat cu fiinte constiente cere conditii creative speciale pentru a fi alcatuit, organizat, intretinut si rational finalizat.

Omul efect, fictiv evident, este ca si cel real, multi-dependent de sine, de semeni, de lumea sa, iar relaxarea dependentelor cere geneza din interior a unui model de subiect si de fenomen in subiect, care sa fie eficient sa furnizeze subiectului prin actiuni proiectate intern si desfasurate in extern, consecinte asteptate, care il satisfac temporal.

In universul dual efect fiecrei serii de cauze pure generante de eveniment ‘extern’ ii corespunde o inlantuire de cauze pure asamblante de subiect si fenomen intern, iar masura corespondentei conditionante intre cele doua lanturi de cauze pure indica masura similitudinii cauzale intre cele doua lumi efect, externa si subiectiva, proiectata pur cauzal in mintea individului efect.

Daca in lantul asamblant de stari fenomenal externe incluzand corpul fizc si functiile individului este instala la un moment dat o stare metabolica sai intelectiva externa generanta de nevoie si actiune satisfianta, atunci in lantul cauzal intern trebuie instalata o actiune rezolvanta care transpusa in extern, dupa o serie de corectii, va rezolva nevoia. Dar pentru ca actiunea interna sa fie proiectabila si eficienta in extern, sa rezolve dependenta duala, externa si interna, real si subiectiv metabolica, proiectata mental ca stare nevoie proprie, este necesar ca lantul fenomenal intern continand solutia satisfianta sa fie decalat in avans operant in raport cu lantul interactiv real aplicat lumii externe, este necesar ca unele stari fenomenale sa apara intai in fenomenalul intern apoi in cel extern.

In aceasta schema interactiva intre universul fenomenal si cel subiectiv efect, conditia ca unele lanturi fenomenale interne sa fie in avans evolutiv in raport cu corespondentele externe, instalabile progresiv duce la necesitatea principiala a posesiei predictivitatii fenomenle de catre omul efect.

Dar aceasta predictibilitate locala, la inceput centrata pe un interval ingust de realitate, la inceput este incorecta si progresiv corectabila, evident lantul de actiuni externe false si eficiente fiind comunicat tot de cauzele pure.

Numai prin proiectia anticipata a unui fenomen extern in intern, cu sau fara distorsiuni modal interactive cauzale, plauzibil instalate, devine verosimila capabilitatea observant si experimentant cognitiva a omului efect, care asambleaza intai in lumea mintii sale acea ipotetica viitoare configuratie a realului rezolvanta de nevoie.

Din progresiva perfectionare a anticipabilitatii calitative in model intern a realului extern, deriva viitoarele performante predictive ale individuluii, care devine capabil sa prevada mental in avans lanturi lungi de stari fenomen, actiuni si consecinte asupra acestora similare celor efective, realizabile ulterior, dupa un anume interval de timp, in ambientul extern.

Astfel predictivitatea fenomenala este o info functie alocata prin proiect de cauza prima, o performanta necesara, o stare modelanta de fenomen care asigura verosimila actiune coerenta a subiectului. Predictia calitativa este initial bazata pe repetarea actiunii in mental si corectia si sistematica pina la acel stadiu operant la care individul rational poate lansa actul mental in real cu sanse de obtinere a unui efect similar celui anticipat mental. Predictia formala, cantitativa deriva din comunicarea modului de constructie a unor relatii matematice intre evenimente, relatii calculabile in avans si apoi deplasabile ca relatii efective intre venimente reale.

Lantul cauzal creator de model fenomenal si model de subiect manipuland constient modelul de fenomen asambleaza in avans acele acte constientizant auto individualizante ale individului care ii ofera un model de personalizare, ii atribuie trasaturi conditionante, optionante interactive si deconditionante, iar in aceasta personalizare dependenta cauza prima proiecteaza diferite stipuri de actiuni satisfiante care implica primireas-asumarea si utilizarea de modele interactive mentale deplasabile in realul extern.

Putem caracteriza conventional ca actiune creativa in lumea efect fiecare noua procedura operanta relevanta in real, trimisa anticipat de cauza prima unui individ care dupa mai multe incercari in interior si exterior, invata sa extraga anumite consecinte dintr-un interval de real extern, consecinte necunoscute, eventual considerate imposibile pana la realizarea lor.

Practic orice traseu cognitiv uman in lumea efect este o inlantuire de stari problema, de  propuneri de solutie, de testari si modificari ale procedurii rezolutive, toate atribuite, introduse inconstient in mintea lui de cauzele pure si mentinute active pina la instalarea solutiei corecte sau la renuntarea de a mai gasi o rezolvare problemei.

Universul efect extern este un amestec de imprevizibil si previzibil, previzibilul inlocuind treptat imprevizibilul prin trimiterea anticipata in modelul fenomenal si interactiv intern a traseelor operante corecte care aplicate in extern deplaseaza fenomenul proiectat intern in fenomen extern.

Pentru a da impresia omului efect ca actioneaza prin forte si ratiuni proprii, cauzele prime trebuie sa prestabileasca si coreleze sistematic si precis starile feomenale interne anticipante de real cu fenomenele externe, iar realitatea anticipata si cea efectiva sa se suprapuna zonal, dar din ce in ce mai bine, pina la atingerea limitei in care realul intern si cel extern coincid cauzal, cand omul poate modela predictiv orice interval fenomenal si prin aceasta predictivitate are solutie la toate probleme puse mintii lui de lumea sa.

In lumea cauzelor pure actiunea invatarii, a separarii progresive a criteriilor si conditiilor realizarii actului eficient cu efect prestabilit de subiect este prezenta si permanenta, iar invatarea se face prin presupunei de situatii, presupunei mentale de actiuni eficiente, aplicari ale acestora, erori si corectii reluate, care fac parte din practica cotidiana. Fiecarui om efect I se atribuie tot felul de initiative corporale si mentale, unele corecte si relevante in extern, altele fara efectul asteptat, dar adaptabile.

Daca omul ca fiinta cauza-efect isi pune sistematic intrebari, pentru ca este facut sa isi puna tot felul de intrebari asupra lumii sale, a persoanei sale, a relatiilor si conditionarilor prin sine, prin semeni, prin mediul extern, a problemelor aparute si traseelor rezolvante, atunci el trebuie sa primeasca raspunsuri la toate intrebarile, dar sa I se dea impresia ca raspunde singur. Daca omul vrea sa stie cum este facut, cum este facuta lumea sa, cum se schimba ceva de la starea initiala la o stare finala, atunci cauza prima pentru a nu se contrazice sau auto limita creativ in spatiul efectelor, a nu ajunge in conflict cauzal operant cu sine, trebuie sa ofere omului toate performantele observante, rationante si realizante cerute pentru a ii atribui cunoastsre corecta, a ii permite sa construiasca modele calitative si formale ale lumii sau persoanei lui si sa le verifice experimental.

Pentru ca toate intrebarile lui sa fie progresiv si rational rezolvate, fara magie sau miracol, fara acte stranii inexplicabile rational, omul efect trebuie dotat cu o multime de abilitati corporale si mentale, dar si cu o multime de limite verosimile, pe care le va depasi progresiv.

Necesitatea parcurgerii uriasului lant de intrebari si serii de raspunsuri-cunoasteri tot mai corecte, mai eficient si divers satisfiante, va impune prezenta omului in lumea efect cat timp cauza prima va mai elibera un lant cauzal nou, a carui transpunere in fenomen efect va cere omului sa ii gaseasca modelul predictiv pe ca carui baza sa extraga din noul fenomen intregul sau potential rezolvant, tradus in unelte si functii noi necunoscute anterior.

In consecinta omul efect fi prezent in universul sau pina cand ultima intrebare pe care o va primi-pune despre ultima noutate fenomenala din lumea sa, sau ultima trasatura individualizanta, produsa de ultimul lant pur cauzal imprevizibil, va primi un ultim raspuns corect, raspuns care va transforma omul si lumea efect intr-un mecanism complet simulat, corect anticipabil, ale carui stari evolutive vor fi toate predictibile si exploatabile auto conditionant.

Un univers efect unde exista constiente reflectante de fenomenal, ne auto personalizante, nu se poate finaliza si scoate din existenta-evolutie cauzal, daca cauza prima interzice fiecarei fiinte create posibilitatea de a investiga si intelege ‘cauzal’ fiecare din starile lumii sale, de a folosii cunoasterea obtinuta pentru a asambla orice lant de evenimente care rezolva o intrebare sau o nevoie.

In lumea efect toate formele si procesele sunt facute cu scop, ele trebuie sa furnizeze dependenta si autonomie prin cunoastere, sa puna problema, sa aduca raspunsuri, sa trezeasca senzatii si emotii, sa fie despreinse ireversibil de senzual si emotiv, sa fie in final niste entitati neutre valoric de cate omul efect nu mai are nevoie nici intelectiv nici afectiv, pentru ca le cunoaste sursa, stie de unde provin si starile sale senzoriale, conceptuale si afective.

In lumea efect diversitatea si noutatea sunt facute numai pentru a intra candva in orizontul observatii, experimentului, modelarii formale, anticiparii evolutive si controlului modal prin individ, iar cand inteaga diversitate fenomenala prestabilita cauzal a fost deplasata din imprevizibil in predictibil, universul si individul efect trebuie sa dispara, sa faca loc urmatorului sau urmatoarelor.

Lumea efect si-a atins verosimil starea finala cand cauza prima a rezolvat acea problema pusa siesi, privind asamblarea acelui set de lanturi cauzale pure care o reconstituie procedural, o proiecteaza operant creativ intr-o personalitate efect apartinand lumii create prin actiunea unui lant finit configurant de cauze pure.

Cunoasterea din lumea efect spre deosebire de cunoasterea umana reala nu are rolul de a crea noutate si placere din interior ci a deplasa un volum predeterminat de noutate si cunoastere anticipanta din spatiul cauzal configurant in spatiul efect configurabil.

Cand multimea de traiectorii fenomenale construite mental de individ prin observatie si modelare-predictie se suprapune corect peste echivalentul extras din perceptie-reprezentare, cand nu mai apare nici o surpriza in extern, individul efect intra in rutina comportamentala iar lumea lui in rutina fenomenala, stari evident fara sens pentru creatorul lor.

Un univers efect care contine ‘fiinte cunoscatoare’, modelante predictiv de fenomen si individ trebuie sa aiba un final rational, iar acest final se atinge logic, fara contradictii cauzale, cand fiecare din indivizii efect devine cunoscator de fenomenal si cunoscator al mecanismelor sale cognitive ‘cand stie cum sa faca orice i se se permite sa vrea si sa faca’, cand stie in ce fel trebuie sa actioneze asupra mintii sale pentru a crea acolo conditiile de a stii in ce fel trebuie sa isi puna orice intrebare si cum sa raspunda la ea.

Cand fiinta efect a parcurs toate conditionarile sale de lumea sa, si a gasit toate tehnicile satisfiant-eliberante, cand a pus si rezolvat toate intrebarile privitoare la toate situatiile imprevizibile, cand a identificat actiunea cauzal explicanta si utilizanta pentru orice observare si interactie externa, sau observare-intelegere a starilor persoanei sale, atunci cauzele pure intra in lumea individului efect, devin parti ale persoanei sale, actioneaza prin el, intra in potentiaul sau personalizant si fenomenalizant.

Intersant este ca omul efect trebuie sa dispara atunci cand stie totul si poate totul in lumea sa, de fapt stie si poate pentru ca I se permite sa stie si sa poata. Luarea aparenta in posesie a fiintei lui si a lumii sale ii interzice sa mai existe, sa se repete interactiv si auto personalizant intr-un univers unde nu mai apare noutate externa sau interna, nu mai actioneaza nici un lant cauzal imprevizibil creator de premiere fenomenale sau subiectivane, de formulari intrebari si cautari-primiri de raspuns.

Prin acest rationament care are inevitabil erori de toate felurile, fiinta om, conditia actiunii cauzal creative in lumea efect, va continua sa existe, modelze subiectiv si controleze obiectiv realitatea pina cand intregul proiect cauzal de lume efect a intrat conceptibil-predictibil in subiectul efect, pina cand constienta individului cunoscator va coincide cu ne acea constientizare a cauzei pure, care reflecta procedural creativ lumea si omul efect.

Printr-un rationament similar omul rational antic cu inclinatii metafizice si caracter optimist constata distanta enorma intre capabilitatea sa cognitiva si autosatisfianta momentana si acea supercunoastere potentiala viitoare care ii va darui puterea sa explice cauzal totul si faca tot ce vrea in lumea sa. Aceasta diferenta intre conditiile existentei unei personalizari ignorante si conditiile existentei uneia auto cunocatoare, sugera necesitatea prelungirii existentei sale colective pe un imens interval de viitor, pana cand ultima necunoscuta din lumea sa si din fiinta sa va intra in spatiul cunoasterii.

Universul efect seamana cu un gigantic scenariu cu milioane de generatii de actori, cu un decor in continua schimbare, cu miliarde de actori in fiecare generatie, carora li se comunica obscur dar continuu ce sunt, ce nu sunt dar vor sa fie, ce pot sau nu pot sa fie.

Spre deosebire de un spectacol uman in care decorul este familiar pentru toti actorii, fiecare personaj isi cunoaste toate replicile si le parcurge si intrat si decuplat de rol, anticipand prin memorie actele sale viitoare, in spectacolul univers efect decorul este o permanenta surpriza pentru fiecare actor, la fel de surprinzatoare este si individualizarea proprie sau a partenerilor.

Prin anticiparea progresiva si corecta a starilor proprii sau ale realitatii, personajull efect isi invata rolul iar cand ajunge sa cunoasca si ultima replica atunci spectacolul se opreste, decorul se demonteaza, iar actorii dispar, lasand loc urmatorului specatcol individ, initial complet ignorant, in final complet cunoscator.

Spre deosebire de spectacolul real a carui calitate depinde de repetarea sistematica a rolurilor, de capacitatea actorilor de a intra in pielea personajului, spectacolul si individul efect are calitate numai ca premiera, numai cand nici un individ nu isi stie rolul si trebuiesa I se sopteasca permanent dar inconstient, fiecare replica, cand invata sa memoreze si repete replici, cand invata sa le inventeze singur, sau sa I se para ca le inventeaza singur.

Cand toate replicile au fost comunicate, declamate si memorate, cand fiecare stie ce trebuie sa spuna si sa faca in orice situatie, actorul care este si spectator, nu mai are nici un interes nici sa joace nici sa vada spectacolul, acest dezinteres de sine si de lumea sa il scot din rol ireversibil.

Lumea efect este o premiera, ul lant al erorii si corectiilor de toate felurile, un spectacol unicat, fara reluare, iar calitatea lui provine din improvizare, din ignoranta fiecaruia cu privire la rolul propriu sau al partenerilor, din invatarea progresiva a ce este sau nu este, ce poate ori nu poate face, ce recompense sau pedepse va primi cand pronunta corect sau greseste o replica, cand nu intelege sau nu foloseste corect replica partenerilor.

In lumea virtuala fiecare personaj inteligent stie, cat ii este alocat-sortit sa stie si nu mai mult, iar orice initiativa cognitiva deasemeni atribuita lui de cazua prima, dar asumata ca proprie, este permisa daca intra in rol sau interactiv-cunoscator, sau interzisa daca il depaseste, daca nu apartine destinului sau. Pentru om posibilitatea realizarii optiunii alese se cheama libertate, iar interzicerea optiunilor de a fii proprii, il face neliber intern sau extern. Dimensiunea ‘Libertate’ in lumea efect este atribuita, este o libertate aparenta, impusa nu aleasa, dar cat timp individul efect nu cunoaste procedura generarii formularii unei libertatii, a oricarei libertati, inteleasa intern ca posibilitate neconditionata de concepere si realizare efectiva a oricarei actiuni conceptibile, el isi trateaza tendintele de a fii cumva a sau a refuza sa fie altcumva, ca stari generate de nucleul sau intern subiectivant.

Dar lipsa de libertate momentana a fiecarui subiect efect nu insemna nelibertate sistematica, absoluta, nu inseamna interdictie permanenta de atingere a unei optiunei satisfiante distinct individualizanta. Tot ce vrea pentru este obligat sa vrea, dar crede ca vrea prin resursele proprii, tot ce nu poate pentru ca I se interzice sa poata unui personaj efect, pozitionat in anumite coordonate istoric subiectivante, va putea semenul lui plasat intr-un viitor necunoscut din interior, dar predeterminat cauzal. In lumea efect nici o optiune-libertate, fie ea de schimbare a mediului natural sau societal, de re personalizare, de relatie specifica cu semenii, nu este absolut imposibila, fiecare rol-libertate-persoana, optionat candva dar interzis celui care il concepe-doreste, va fi in viitor un rol accesibil, un rol obligatoriu, alcatuit cu detalierea si coerenta comportamentala ceruta de complexitatea lui, de performanta fizica, mentala si afectiva necesara realizarii, asumarii si evaluarii libertatii lui.

Straniu omul liber, omul cunoscator care stie cum sa isi rezolve toate dependnetele, care anticipeaza si explica cauzal fiecare interval de realitate nu are valoare, nu are nici o valoare in lumea efect, el este inlaturat din existenta imediat ce apare, sau poate deplasat in alta realitate. In lumea cauzelor pure numai ignorantul, numai sclavul care se vrea din toate puterile stapan si liber, care reuseste sa se elibereze treptat prin cunoastere, este personajul standard in lumea efect. Continua lui lupta pentru supravietuire, nenumaratele greseli de actiune fizice si conceptuale, pe care le face, incercarile ratate si reluate de a isi intelege si exprima constient fiinta, de a cunoaste si controla lumea lui, acesta este spectacolul necesar si apreciat de cauza prima, este scopul ingeniozitatii ei creative. Dar cand in final eroul intelege si se elibereaza, este facut sa inteleaga si sa se elibereze, acest final nu ii aduce vreo recompnsa extraordinara, ca in orice scenariu de succes clasic, ci ii aduce condamnarea la disparitie, la parasirea rolului si decorului, a partenerilor si relatiilor lui cu acestia.

CREATORUL  ABSOLUT

Din fuziunea ipotezei existentei persoanei fenomen si a creatiei prin cauza prima a rezultat o noua forta creativa, cu trasaturi ambigue, chiar contradictorii, care este si nu este prezenta in lumea create, care cumva seamana cu fiecare fiinta create dar este diferita de toate, care comunica permenent cu creatia sa dar al carei glas este neauzit si evident neascultat, care poate totul dar a carei creatie principala om nu trebuie sa stie si sa poata prea multe, caruia nici nu I se permite sa afle cum si sa faca prea multe, pentru a nu se ridica candva prin prea multa cunoastere-putere impotriva creatorului.

In mod paradoxal omul creat este o fiinta coflictuala prin proiect, el dezvolta de la inceput sau este obligat sa dezvolte relatii de adversitate cu semenii sai, el ignora poruncile divine si vrea sa guste din toate roadele lumii lui, sa parcurga acea traiectorie umanizanta completa careia nimic omenesc in bine sau in rau nu trebuie sa ii fie necunoscut-strain.

Poate exista o ratiune profunda in aceasta aparent irationala creatie de personaj contradictoriu care simultan, pretuieste si dispretuieste fiinta sa, dar mai ales pretuieste si dispretuieste semenii, care apreciaza sau depreciaza actele proprii, dar poate ingnoranta si conflictualitatea sunt trasaturi legate, interdependente. Probabil a fi ignorant inseamna in mod profund a fi necesar agresiv, ignoranta ne-oferind actiunea realizanta si accesul la optiunea dorita, iar agresivitatea protestand impotriva lipsei de acces la dorinta, provocata de ignoranta. Dar a fi agresiv mai inseamna si a contesta permanent ce si cum esti, cum sunt ceilalti, ce fel de lume este in jurul tau, a cucerii prin forta ceace vrei si nu poti sa ai pasnic, a refuza ceace nu vrei dar primesti sistematic, a cauta prin conflict directia catre lumea dorita, a lupta cu lumea prezenta, cu neputinta ta, cu neputinta sau lipsa de interes pentru tine a semenilor, care asemeni tie, se pun pe ei in centrul valorilor si atentiei, care si ei isi apreciaza semenii nu ca parteneri ci ca unelte prin care isi daruie ce vor, sau incearca sa isi daruie, fara vreo obligatie sau responsabilitate de a imparti cu semenii efectele utilizarii lor.

Incercari de a intelege ‘psihologia’ creatorului absolut, de a patrunde in obscura lui super-rationalitate, sunt vechi ca omul insusi, ca acel om care a intrat in istorie impovarat de ignoranta si de nevoia mereu nesatisfacuta de cunoastere-satisfacere. Poate aceste incercari de surprindere succinta a fiintei creatorului nu au nici un sens, poate nu exista creator absulut, poate singurul creator autentic este omul sau fiinte asemeni lui, poate omul este autorul autorului divin, poate acesta a fost inventat de om ca un exercitiu de supra abilitate mentala umana, ca si cum omul ar fi vrut sa isi arate siesi ca se poate crea pe sine in toate felurile, ca poate imagina orice fel de scenariu, ca poate construi cu mintea sa fiinte aparent superioare lui, dar de fapt inferioare, pentru ca sunt efecte ale mintii lui, prin asta aratand de fapt superioritatea lui creativa fata de oricare din creatiile lui instalate ipotetic in roluri de creator.

Preziceri sisteamtice de starsit al lumii, de apocalipse sunt neverosimile in ipoteza lumii persoana sau a creatiei prin cauza prima.  In lumea formelor persoana relatia conflictuala duce la antagonisme intre parteneri, la refuzul daruirii reciproce si satisfacerii reciproce, iar in ipoteza cauzei prime iesirea omului din istorie era necesara si fireasca dar coincidea cu finalitatea lumii sale, finalitate inevitabila dar plasata intr-un viitor extrem de departat.

Dar conflictualitatea permanenta a omului creat prin divin, oricare ar fi legitimitatea ei profunda, pune sistematic omul in adversitate cu cineva, cu sine, cu ambientul, cu semenii, cu toate partile unei realitati care in loc sa se i daruie, se refuza sistematic omului dependent, obligat de corp sa aiba ceva, obligat prin corp si minte sa poata dar mai ales sa sa nu poata ce vrea, sa vrea multe si sa faca-primeasca prea putin.

Au existat multe imaginari ale distrugerii lumii de catre divinitatea creatoare, de apocalipse, cea mai celebra apartinand lumii crestine, conceputa de IOAN teologul, acum doua milenii.

Intrebarea este daca asemenea scenarii ale distrugerii de catre creator a operei sale ‘OM’ si a lumii create pentru om sunt plauzibile, daca se poate descoperii argumenta o perspectiva in care sa fie plauzibile, sau se poate construi o argumentare care sa le faca implauzibile, practic imposibile.

In Biblie, cartea fundamentala a gnozei crestine se afirma ca Dumnezeu a facut omul dupa chipul si asemanarea lui, iar aceasta declaratie divina de ‘asemanare a omului creat cu divinitatea’, cumva interpretata duce la diferite consecinte, dependent de interpretare.

In gnoza crestina divinitatea primeste atribute maxime numai pozitive. Dumnezeul crestin este a tot cunoscator, atot puternic si nelimitat bun.

Atot cunoasterea pote fi intelesa drept capabiitate intelectiva a divinitatii de a construi mental un proiect de realitate si unul de individ corente, functionand ‘cauzal’, dupa legi principial formalizabile, descriptibile cantitativ, transferabile observant si experimentant in spatiul fenomenal creat, legi care furnizeaza omului cunoscator predictii corecte de eveniment in lumea sa.

Atot puterea implica capacitatea Divinitatii de a transpune efectiv proiectul mental in opera materie si energie, sa construiasca o lume substantial si energo interactiva autentica in care sa plaseze corporal si spiritual opera individ.

Atot bunateatea implica acele relatii intre creator si creat care nu ranesc fiinta creata sau nu in asa masura incat aceasta sa isi piarda motivatia auto satisfianta si auto personalizanta, sa atinga starea auto conflictuala permanenta in care se neaga valoric si ajunge sa se sinucida, sau intra in acea stare inter conflictuala permanenta, in care isi agreseaza sistematic semenii, nu pune nici un pret pe fiinta lor.

In lumea noastra se intalnesc peste tot ambele variante de individ conflictual, de unde pare a rezulta ca interpretam incorect conceptul de ‘bunatate divina nelimitata’, care pare uneori rautate, dupa parerea omului creat, om care nu stie ce anume inseamna sa fii ‘bun in mod divin’ care nu poate caracteriza ‘bunatatea’ in sistemul de valori al creatorului absolut.

Chiar daca admitem necesitatea ca omul creat sa treaca prin conflicte cu sine si suferinte, sau conflicte cu semenii si provocarea sau suportarea de suferinte provocate de altii, distrugerea integrala a operi om de creator, implica aparitia unei conflictualizari autor-opera pe care creatorul nu o poate anticipa, evalua si inlatura, de unde rezulta consecinta lipsei atot cunoasterii, neputinta de a concepe un proiect de om de calitate, continuu perfectibil, prioritar cooperant, in armonie cu sine, cu lumea si cu semenii, rezulta si lipsa atot puterii realizante prin incapacitatea corectarii defectelor de proiect a fiintei create, a aducerii ei in parametrii functional-comportamentali doriti de creator.

Asadar daca vrem sa pastram atributele nelimitarii ratiunii cunoscatoare, nelimitarii puterii realizante a creatorului, daca vrem sa dam spatiu de exprimare si ‘bunatatii sale nelimitate’, el va face cu necesitate acea opera om care candva va implini acea subtila promisiune a creatorului de asemanare a OMULUI la chip-actiune, cu cel care l-a facut.

 

LUMEA  AUTONOMA  CAUZA  SI  EFECT

Cea mai interesanta si mai fertila cognitiv ipoteza explicanta cauzal situeaza cauza in lumea efectului, propune o fuziune indiscernabila intre cauza si efect, atribuind efectului un rol cauzal, un potential conditionant si configurant. Geneza tuturor formelor si proceselor prin cauze-energii interne, da lumii nostre autonomie evolutiva, elibereaza actiunea mentala sau fizica a omului de orice influenta obscura, face din fiinta materiala o fiinta spirituala, o  consecinta a unei inlantuiri de cauze si efecte, un efect cauza deosebit de toate celelalte.

Ipoteza cauza-efect-cauza acceptata in prezent este ‘stintifica’, priveste materia si radiatia ca singurii vectori fenomenalizanti, surse ale totalitatii starilor naturii observabile si experimentabile.

Cuantificand numeric fortele, energiile, relatiile intre ele, omul rational si ingenios poate construi modele abstracte, matematice, de forma, proprietate, dependenta, miscare si interactie, poate explica cauzal tot ce observa, poate anticipa evolutiv unele manifestari naturale.

Aplicarea analizei rational modelante si experimentului asupra oricarui obiect-eveniment deplaseaza treptat realitatea obiectiva in spatiul subiectiv fenomenalizant, creaza o replica subiectiva, umana, a ambientului, care prin alcatuire si criterii legic evolutive tinde catre identitate modala si cauzala cu lumea obiectiva .

Deplasata in laboratorul mental forma-proces naturala devine unealta, capata morfologie si functie precisa, specializata, este un efect dual, al cauzei externe, naturale si cauzei interne, emergente din modelarea formala in mintea individului a actiunii cauzei externe.

Folosirea performanta a uneltei de orice fel produce si oameni specializati interactiv, oameni-unealta concreti sau abstracti operant. Controlul eficient al starilor uneltei cere oameni specializati in manipularea uneltei, controlul starilor creative ale ‘omului unealta’ cere aparitia si exprimarea societal organizanta a ‘omului politic’, a celui care ipotetic identifica optim potentialele creativ satisfiante colective ale diferitilor indivizi unealta.

Ca orice alt fenomen omul dual, este efectul intersectiei unei multimi de cauze naturale, este si cauza unei diversitati de efecte care impreuna creaza spatiul societal, diferit cauzal de cel natural.

In spatiul natural actioneaza numai legea energo-interactiva, in spatiul societal actioneaza legea intelectiv descriptiv interactiva, actioneaza configurant descrierea formala, constientizata a legii naturale, actioneaza ‘energia informationala’ care poate diferentia, caracteriza cantitativ si calitativ si aplica in retele subiectiv conditionate, energiile naturale.

Ca efect omul este o structura-functie dependenta material, energetic si informational de ambient, obligat sa isi schimbe continuu starile corporale si mentale, sa se activeze gestual si lingvistic, pentru a descoperi si extrage din lumea sa acele forme-calitati care il energizeaza si deconditioneaza temporar, dar ii impun alte dependente permanente, il leaga intelectiv si afectiv de mediu, de sine, de semeni, il obliga sa isi construiasca ierarhii de valori, sa se cupleze optional si comportamental  la reteaua cauzala societala in care este numai un nod si un micro interval de traseele interactive, cuplat cu multe altele direct sau mediat.

-Ca agent cauzal omul este un experimentator si simulator calitativ si formal al lumii sale, el cauta, gaseste, inventeaza si foloseste acele forme si energii naturale traduse in unelte concrete sau abstracte care il intretin activ fizic si mental.

Prin modelare predictiva si actiune tehno-aplicanta a legilor cauzale omul inverseaza relatia de conditionare cu lumea sa, face progresiv natura dependenta modal si interactiv de spatiul cauzal societal.

Acea insula de realitate in care actioneaza creativ simultan legile naturale si descrierea lor formala reflectata constient de subiect, este spatiul societal, este acea info si energo realitate care se organizeaza constient, care isi pre-determina starile evolutive, care suprapune informational trecutul, prezentul si viitorul, obtinand un agregat socio fenomenal multidimensional, auto-cauzabil, diferit de orice interval de fenomenalitate naturala.

Insulele socio-fenomenale construite prin instalarea creativitatii legii formale, intelective in spatiul natural isi extind frontierele, ajung treptat la dimensiunea unor continente socio cauzale, unde cauza naturala este asistata si subordonata creativ de cauza auto modelata operant, orientata catre acele schimbari de mediu care sustin individul, chiar daca sunt diferite, uneori opuse proceselor apartinand lumii fara subiect cunoscator.

Expansiunea socio fenomenalului se intretine-amplifica prin constructia si activarea de unelte energo materiale si informationale tot mai performante, progresiv autonome operant, care introduc si intretin metaforic in natura ceace am putea numi ‘cauza constient configuranta’, scindabila metaforic sau filozofic, in cauza optionanta, cauza proiectanta, cauza realizanta si cauza satisfianta.

Socio cauzalitatea constienta duce la o masiva si nenaturala transformare a naturii, la auto determinare si pre-determinare structurala si interactiva a mediului, la o conditionare evolutiva nenaturala, ‘satisfianta’, realizabila prin vectorul info unealta, la generalizarea progresiva a actiunii anticipante de aspect ambient, ‘a actiunii cu scop’.

Actiunea scop, orientata satisfiant, exploateaza potentialul creativ al cauzei naturale, asambleaza acea varietate de socio fenomen care conserva optim subiectul, cel care modeleaza formal, aplica si valorifica efectele utilizarii constiente a legii naturale.

Entitatea intianta, sustenanta si finalizanta a ‘actiunii scop’ este constienta cunoscatoare, modelanta semantic, formal, de lege naturala, este acea fiinta care se intretine metabolizand material, energetic si informational alte forme-fiinte, care construieste si consuma-degradeaza realitate, pentru a se pastra in fiinta.

Actiunea constienta are cateva trepte ierarhic operante:

1-Actiunea energetica aplicata direct obiectului, actiune modal transformanta.

2-Actiunea mentala info modelanta de actiune directa,

3-Actiunea corectiva directa si mental modelanta, aplicata info functiei modelante de actiuni directa.

4-Actiunea lingvistic simulanta de actiuni mentale, care modeleaza mediul, subiectul, actiunea directa si actiunea corectiva si efectele ambelor in spatiul d desfasurare.

5-Actiunea auto-individualizata care formeaza subiectul din interior, ii ofera o realitate, o personalitate, un pachetul de actiuni directe si mentale aplicabile realitatii, altul set de actiuni aplicabile personalitatii, actiuni ale caror consecinte satisfac in diferite proportii individul auto personalizat.

6-Actiunea socio personalizanta care asambleaza omul din exterior, din spatiul societal, aplicata subiectului de semeni maturi gestual, intelectiv si emotiv, specializati creativ. Individualizarea externa vizeaza teoretic identificarea si amplificarea prin antrenament a acelor calitati native ale fiecarui subiect care il fac capabil sa realizeze actiuni cu efect satisfiant societal maxim, actiuni-efecte care ofera satisfactii optime si autorului si semenilor sai.

7-Actiunea estetica atribuie valori actiunilor si consecintelor, generand un spatiu societal polar si o personalizare polara, activabila implicant prin atractie si repulsie, prin apreciere si depreciere de realitate, de sine si de semeni. Intensitatea estetizanta polara activeaza sau inhiba implicant-creativ individul.

8-Personalizarea morala cuantifica actiunile subiectului prin efectele lor emotivante asupra semenilor, prin masura in care declanseaza atractie-satisfactie sau sau repulsie-suferinta. Moralizarea este externa si interna, auto si hetero rgularizanta comportamental. Morala propune sau impune criterii meta-evalunte si meta valorice aplicabile valorilor estetice, actelor generante si celor consumante de valori. Meta valorizarea morala analizeaza si cuantifica polar efectele realizarii, accesarii si consumarii valorilor estetice asupra actelor auto si socio personalizante, ea incearca sa tina sub control agresivitatea si conflictualitatea individuala si colectiva.

Din punct de vedere moral actiunea estetica este ea insasi cuantificabila prin efectele asupra individului, prin masura in care il fac cooperant, competitiv sau conflictual.

Actiunea socio-personalizanta si socio moralizanta este cea mai importanta, ea aloca criterii estetiznte si supra estetizant morale individului. Socio personalizarea se face prin proiectare, propunere, impunere, imprumut partial sau copiere de personaj, prin interactie cu semenii, prin apreciere-imitare a altor personaje, prin asumarea acelor actiuni, optiuni, valori si norme meta-valorizante care se apreciaza ca produc un individ creativ si responsabil moral, prioritar cooperant, capabil sa inteleaga, aprecieze si respecte criteriile estetice si etice ale colectivitatii.

Actul socio personalizant ofera omului in principiu (in practica mai putin), maxima amplitudine auto si hetero satisfianta, prin controlul socio conditionarii si socio deconditionarii individului, prin inventarea si instalarea acelor nevoi-valori si trasee rezolvant-satisfiant-estetizante, care dezvolta comportamente ciclice, standardizabile operant, etic si estetic, normabile  juridic, orientante si controlante ale initiativelor individului.

Actiunea socio personalizanta construieste acea individualitate care investigheaza, cuantifica formal si aplica legile naturale si cele societale estetice si morale.

Numim conventional ‘lege sau cauza constienta’ vectorul subiect formal modelant formal si intentional aplicant de lege naturala, estetizanta si moralizanta, aplicabile in spatiul societala.

Legea constienta poseda potential fenomenalizant, auto si hetero-personalizant, socializant, optional satisfiant, etic si estetic.

Cand legea constienta construieste agregatul societal si actiuneaza din spatiul multi legiferant al acestuia apare ‘socio cauzalitatea constienta, inter-cooperanta, unde fiecare lege cauza constienta se reconstituie operant-comunica pe sine, primeste modelele constient operante ale partenerelor, dezvolta retele inter proiectante si configurante de aspect realitate, genereaza la limita o realitate global constienta sau controlabila interactiv de vectori cauzali constienti.

Cauza constienta face din legea naturala o unealta energo interactiva, proiecteaza,  selecteaza si realizeaza acele variante de fenomen care servesc optim subiectul, sau par a il servii intr-o evaluare estetica si morala momentana, locala.

Super uneltele actuale din ce in ce mai performante, inca uman programabile, in viitor probabil auto programabile, autonome info si energetic interactiv, vor putea observa, reprezenta, semnifica, evalua, descrie in limbaj mediul si actele proprii, vor invata sa actioneze rational si constient, sa caute, identifice si rezolve probleme concrete sau abstracte, isi vor construi si aplica sisteme de valori caracterizante de acte proprii si efecte ale acestora, vor deveni si ele cauze constiente.

Metaforic, inca in spatiul fanteziei, trecerea progresiva a actiunii umane din eul izolat in eul social, constient si atribuitor de constienta-persoana, optional creativ, cultural, stintific, tehnologic, economic, …va duce progresiv la inca fictivul ‘eu fenomenal’, va atribui constienta-subiectivitate intregii realitati, initial unumai energo cauzal interactive, inconstienta de propria cauzalitate si resursele auto personalizante. Ipotetica ‘Lege constienta’ va avea potential fenomenalizant, lingvistic descriptiv, rationalitate, estetizare si auto-subiectivare, va fi auto determinabila interactiv. Legea constienta va fii o supra entitate care isi proiecteaza in avans actele viitoare, isi prestabileste si executa intai informational apoi energo material, traseele evolutive.

Cauza proces constient va poseda memorie, va re-memora si activa seria starilor configurante anterioare, va suprapune memoria trecut peste modalitatea prezent, va face proiecte de viitor, va stabili conceptual-decizional, construi si intretine un univers dual si straniu, in care fenomenul subiectiv constient este conditionant si nu conditionat de ‘real marerial, obiectiv, unde legea formala este anterioara si nu posterioara operant legii naturale, energo interactiva, va inversa directia cauzant configuranta din universul actual in care legea inconstienta, naturala, are rolul creativ principal in structura si dinamica universului.

In spatiul fictiv al cauzei constiente universul intai se proiecteaza info lingvistic, incepe cu o varianta de univers ‘virtual’, apoi se obiectiveaza, se transfera constient din info model de realitate in realitate materiala si radianta.

In universul constient exista un vector cauzal constient proiectant de variante fenomen, un vector constient executant si un vector metabolizant, constient-consumat, constient satisfiant si estetizant de univers material.

Info cauzalul constient proiectant se desprinde de conditionarea legic cauzala naturala derivabila din energo interactivitatea micro structurilor materiale fundamentale si intra in auto-conditionarea constienta, cuantificabila estetic, info anticipabila, comunicabila, proiectabila, realizabila si evaluabila lingvistic.

Cauza constienta, info si energo interactiva poate schimba traseele evolutive ale universului initial inconstient, numai legic cauzal, poate introduce si ierarhiza operant, macro legi specific creative, poate duce fictiv la instalarea ‘universului constient auto legiferabil, care pastrand legile micro interactive ca unelte fundamentale energo configurante, va adauga macro sau mega legi personalizate, specific creative de macro fenomen sau de forma functie cu potential specific satisfiant.

Universul constient cauzal ipotetic isi stabileste evolutia, construieste in avans variante potentiale, virtuale, de univers, le analizeaza si evalueaza evolutia iar pe unele le actualizeaza substantial, asambland universul material auto spatiabil si auto temporalizabil constient, in care actioneaza mai multe niveluri de legi specific creative, info proiectante de model realitate, decizional utilizante de ‘legi naturale’ energo operante.

Cauza constienta subiectiva, auto si hetero cauzanta este un concept fictiv despre care putem doar presupune ca se va instala si generaliza candva si va inlocui interactiv creativ peste tot inconstienta creativitate legic naturala cu acea ‘cauza sensibila si inteligibila’, a filozofului, cauza rationala, imaginanta si estetizanta. Cauza constienta va alcatui un univers-societate compus dintr-o multime de subiectivari constiente, care isi comunica optiunile comportamentale, isi aleg prin relatii prioritar cooperante, traseele optim personalizante si optim-fenomenalizante viitoare.

Cauza lege constienta foloseste spatiul, timpul, materia, energia, si legile energo interactive, ca sistem referential, ca substrat-suport, ca materie prima pentru constructia arhitecturilor fenomenale sau personalizante are isi stabilesc nevoi, moduri de satisfacere, criterii evaluante si cuantificari estetizante.

Cauza cauzanta este trinitara, este proiectanta de sine-subiectivitate, proiectanta de ambient constient auto sustenabil si metabolizabil, este si consumatoarea estetizanta a universului creat.

Metaforic proiectul, tehnologia si produsul forma-functie, sunt acea parte de realitate constienta care satisface energetic si estetic proiectantul constient. Proiectul concept, unealta constructiva si produsul finit, sunt ‘entitati sacrificabile’, degradabile prin metabolizare, prin estetizare, prin dimensiunea satisfianta.

Universul proiect-tehnologie-produs, conceput si construit constient se ‘daruie-sacrifica’ proiectantului, il justifica pe acesta ca autor prin opera, il motiveaza sa isi schimbe personalitatea si stilul creativ, sa gaseasc o noua varianta de sine dependenta si alta deconditionanta, care care se elibereaza pritr-o noua realitate proiect, unealta si produs, care ii cer inventarea altui metabolism intelectiv si energo interactiv, alte creiterii utilizante si estetizante de proiect-produs, alte dimensiuni satisfiante, alta legitimare de sine.

In acest fantezist univers auto proiectabil, auto configurabil, auto metabolizabil-satisfiabil-estetizabil, legile energo-interactive sunt numai unelte-tehnologii controlate constient, care participa la constructia universului dar care nu mai au rol creativ, acesta apartinand legi constiente care se autodetermina interactiv.

Toate cele spuse mai sus sunt un scenariu sf care discuta ipoteza transformarii cauzei naturale in persoana care prin formalizare de cauza naturala si proliferare devine ‘cauza constienta’, posesoare a unui potential auto modelant formal, auto-configurant si auto evaluant.

Cauza constienta este auto subiectivabila si socializabila, poseda ratiune, imaginatie si emotie, poseda potential constructiv si destructiv, etic si estetic.

Aceasta fictiva ipoteza a unui univers devenit ‘constient peste tot’,  capabil sa se autodetermine, sa isi proiecteze si modeleze anticipat traseul sau traseele evolutive viitoare, sa introduca noi legi si ierarhizari de legi, nu salveaza omul oricarui ‘prezent’, de o posibila interactie inevitabila si incontrolabila cu un macro fenomen natural distrugator si de disparitie integrala, ca societate, fara atingerea stadiului in care subiectul controleaza obiectul, cand conceptul-spirit dirijeaza materia si energia proiectand si realizand fenomenalitatea optim estetizanta.

OMUL  SI  LUMILE  SALE

Ipotetic omul viitorului poate face orice dar omul momentului are puteri si slabiciuni inevitabile. Relatia individului cu realul pare ciclica, incepe prin cuplajul senzorial, continua prin reprezentare-fenomenalitate, apoi atinge un palier superior prin limbaj, ratiune si conceptializare, prin info modelare calitativa si formala de sine si de ambient. Dar tot simtul si reprezentarea finalizeaza ciclul, ele asigura o obiectivare si o baza de evaluare, o propunere si aplicare de criterii valorice, o estimare de sine prin propriile creatii.

Totul incepe de la simt, de la contactul nemijlocit al subiectului cu ‘lumea externa’, acea sursa obscura de info mesaje a caror interpretare situeaza omul intr-o lume proprie, aparent externa, dar cu o exterioritate falsa, bazata pe o distributie pseudo spatiala a obiectelor si miscarilor construite mental.

Daca simtul pare a furniza informatia interpretanta ca realitate, ca forma-proces, iar forma-evenimentul pun bazele semnificarii si limbajului, ratiunea manipulata lingvistic repune in discutie rolului simtului in constructia realitatii, ajunge chiar sa ii nege vreo contributie, facand mintea singura responsabila de existenta unei realitati, a unei subiectivitati si a situarii subiectivitatii in pseudo obiectivitatea fenomenala, creatie mixta senzoriala si intelectiva, dupa unii ganditori, dupa altii exclusiv mentala, simtul neavand in principiu nici un rol fenomenant, dar parand a avea, complicand atat de mult problema provenientei realitatii, incat nici o solutie nu mai este acceptata unanim.

Prin perceptie se presupune ca intram in contact cu o ‘lume obiectiva’, modal autonoma’, compusa din obiecte, calitati si schimbari, existente si interactive independent de individ. Lumii obiective-autonome ii corespund o enorma multime de lumi subiective, construite senzorial-mental de fiecare individ, fiecare lume subiectiva avand similitudini si deosebiri in raport cu celelalte, puse in evidenta prin descrierea lingvistica capabila sa construiasca si comunice modele de obiect subiectiv.

Avem acces la cinci variante de obiect subiectiv, dar ele nu epuizeazadiversitatea modala alumii obiective, subiectivul fiind doar o copie extrem de partiala si aproximativa a lumii obiective a carei detaliere structurala este incomparabila mai densa decat a lumii subiective care prin limita de perceptie nu poate patrunde direct in microalcatuirea si micro interactivitatea componentelor autonome fundamentale.

Numim ‘reprezentare’ fiecare varianta de obiect obtinut prin interpretarea mesajului furnizat mintii de fiecare simt.

In mod obiisnuit confundam reprezentarea cu realitatea, admitand ca formele pe care le construim senzorial si intelectiv, sunt identice clor autonome, sunt formele autonome insile, la care avem acces pentru ca si noi suntem o forma obiectiva, care exista dual, exista independent de performanta auto subiectivant modalizanta, exista si dependent de subiect, prin auto atribuire de existenta, in sistemul sau referential.

Intrebari asupra existentei obiectelor autonome si a modalitatii lor intrinseci, independent de individ sunt vechi de milenii, iar raspunsurile sunt de doua feluri, afirmative si negative.

La o abordare spontana sustinatorii existentei lumii autonome care au fost numiti materialisti par a avea dreptate, o analiza mai atenta pare a confirma ipoteza ‘idelistilor’, care neaga lumea autonoma, iar o investigare pe cat posibil rationala, paradoxal scoate din competitie ambele pozitii, lumea autonoma si lumea dependenta avand fiecare propriile contradictii.

Putem respinge ipoteza materialista constatand ca omul are acces la proopriul referential fenomenant, la acea reprezentare-realitate populata cu interpretari ale mesajelor senzoriale, cu forme construite mental. Daca calificativul ‘forma’ este construit de subiect el nu poate fi desprind de subiect, fara contradictie. Nu poti pastra continutul sau efectele interpretarilor unei minti inlaturand mintea ca agent interpretant. In consecinta calificativul forma ca si oricare altul este creat de individ si dependent de acesta. Nu exista ‘forma’ nici ca reprezentare nici ca semnificare de reprezentare, intr-o realitate fara agentul creator de ‘ reprezentare forma’ si de ‘semnificare forma’.

Nu ‘exista realitate autonoma’, intelasa ca ‘spatializare-temporalizare’ independenta, diferita de spatio-temporalitatea subiectiva,  continatoare de forme si evenimente la fel de subiective, asamblate de individ prin interpretare mesajelor primite de simt.

Si atunci cum raspundem la intebarea cu privire la sursa mesajelor, de unde vin ele, cine le alcatuieste, cine le primeste si subiectiveaza?

-Exista existenta autonoma fara agentul care atribuie existenta?

-Exista forma sau obiectul autonom, independent de obiectul subiectiv, reprezentat de individ?

-Exista un subiect obiectiv, diferit si anterior celui subiectiv, construit de cel obiectiv, subiectul subiectiv fiind un fel de auto reprezentare a obiectivului, un fel de autoreferentiere, prin care subiectul obiectiv se personalizeaza, se ia in posesie si se manipuleaza direct sau mediat, prin limbaj.

La primele doua intrebari au fost date mai multe raspunsuri, fiecare contestabil sau acceptabil prin diferite argumentari.

Admiterea subiectului obiectiv duce la contradictii, la conditionari ciclice, la imposibilitatea stabilirii prioritatii subiectului obiectiv fata de cel subiectiv. Un subiect obiectiv, diferit de constructia mentala de sine, incapabil sa construiasca o varianta subiectiva de sine, este de fapt un obiect, caruia nu I se pot aplica criteriile subiectivitatii. Un subiect obiectiv poate identifica propria obiectivitate subiectiva numai prin intermediul subiectivarii subiective auto subiectivante, de unde concluzia paradoxala ca subiectul subiectiv este anterior subiectului obiectiv, care nu ‘exista in referentialul subiectiv’, pana nu apare agentul subiectiv, modelant de sine, ca subiectivitate duala, obiectiva si subiectiva.

Pe de alta parte fara subiectul obiectiv nu apare cel subiectiv, nu aoare modelul mental de sine, de unde anterioritatea subiectivarii obiective raportata la cea subiectiva.

Aceasta argumentare considerata ‘sofistica’ apreciata ca artificioasa daca nu falsa, are si ea valoarea ei, ea duce la consecinte cam stranii dar nu ilogice, duce la concluzia subiectivitatea nu poate avea suport obiectiv fara contradictii, ca subiectiitatea isasi este scindabila in trepte subiectivante, existand:

-Subiectivari superioare, constient auto si hetero subiectivante,

-Subiectivari intermediare unde situam omul, inconstient auto subiectivante, partial constient obiectivante prin reprezentare si semnificarea reprezentarii,

-Subiectivari inferioare numai partial constient obiectivante.

Dar aceasta ipotetica clasificare nu are valoare fara un criteriu confirmant sau infirmant verificabil, care lipsind o face inutila sau irelevanta.

-In problema existentei sau existentelor autonome, trebuie observat ca omul este agentul existentiant, este vectorul care instaleaza sistemul spatio-temporal, il populeaza cu fenomene, il semnifica, iventeaza ‘sensul existenta’ si il aplica ca ‘stare existenta’, formelor reprezentate.

-Tot omul construieste forma-fenomen, o plaseaza in sistemul referential, ii detecteaza prezenta si cuanrifica modal ca reprezentare si generic ca existenta a reprezentarii.

Fara individ nu exista forme si schimbari, exista numai surse emitente de  mesaje interpretabile ca forme-schimbari, ca obiecte in sistemul referentiant obiectivant asamblat de subiect.

D cate ori inceteaza sa existe un subiect are loc o apocalipsa locala, dispare un univers fenomenal unicat, construit de subiect, dar continua sa existe si manifeste celelalte universuri subiective, modale, fenomenale, construite de subiectii activi.

Daca ar dispare toti subiectii ar avea loc apocalipsa majora, care ar scoate din existenta si din modalitate-fenomenaliate toate universurile subiective, dar si daca sispar mesajele dispar subiectii si universurile lor.

Disparitia mesajelor reprezentant subiectivante ca ‘fenomen extern’ pare improbabila, imposibila sau posibila intr-un viitor indepartat. Disparitia tuturor subiectilor pare ilogica, contra cauzala, cat timp ei sunt efectele unor legi interactiv creative obiective, instalate in spatiul mesajelor reprezentate si cuantificate semantic, legi care actioneaza permanent , care simultan fac si distrug subiectii, inlocuind fiecare subiect degradat cu altul functional care declanseaza si el actiunea generarii unui nou subiect subiectiv si a unui univers subiectiv proiectat in auto-subiectivare.

 

2 comments to APOCALIPSE?

  • tereza

    La finalul capitolului “Lumea autonoma cauza efect” autorul mentioneaza faptul ca un univers in curs de devenire ‘constient peste tot’ nu salveaza omul de o interactie cu un macro fenomen dsistrugator fara atingerea stadiului in care subiectul controleaza obiectul (cand conceptul spirit dirijeaza materia si energia). Probabil universul este deja ‘constient peste tot’, se autodetermina, iar universul pe care noi il percepem este o varianta de sine. Creatia “om” il justifica pe Creator, il motiveaza. Creatorul nu-si sacrifica propria creatie pana nu finalizeaza opera.

  • tereza

    Tot referitor la lumea autonoma cauza efect doresc sa adaug un paragraf sugestiv : “Un univers inca material dar complet constient de toate starile sale, ar putea fi o imposibilitate sau contradictie legica, dat fiind ca legea care se constientizeaza si este lege cat timp vrea sa fie, nu mai este lege in identitate de sine, lege in sens natural, ea devine lege in sens conventional subiectivant si desubiectivant.Un univers in constienta de sine poate actiona legic sau ignorand legea, devenita conventie, iar cauza si efectul sunt numai optiuni, fara alta necesitate decat alegerea valabilitatii lor locale si monentane.”, Omul virtual, eseu, Metapoeme.com

Leave a Reply