Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

Spectacol

Cuvantul “spectacol” poate califica orice.

Universul este spectacol, societatea este spectacol, actiunile noastre sunt spectacol, peisajele naturale sunt  spectacol, multimea reflectarilor cognitive ale realitatii sunt principalul spectacol.

Avem la fel de multa nevoie de spectacol, de diferite forme si evenimente preluabile prin simturi sau limbaj, precum avem de aer sau hrana.

De fapt spectacolul natural, cum il reprezentam, comunicam lingvistic sau gandim si valorizam, este o hrana a corpului si spiritului, el creaza si pastreaza activa orice fiinta, ofera trupului “spatiu si timp”, diversitate obiectuala si schimbare, ansamblu de conditii fara de care nu se poate desfasura interactie gestuala sau intelectiva si nu se delimiteaza individul. Natura daruie perceptiei o multime de mesaje care pot fi procesate si separate in forme si calitati, toate combinabile, modificabile si utilizabile in orice fel.

Realitatea daruie si mintii noastre ceva, ea poseda tot felul de dependente mai evidente sau ascunse intre forme si miscari, transformand observatia si analiza ambientului intr-o inlantuire de intrebari si raspunsuri fara sfarsit.

Dinamica gandirii este spectacol, ea schimba mereu reprezentarea, dar modifica si subiectul, ii aloca mereu alta pozitie, relatie si intentie de situare si actiune in spatiul evenimentelor.

Afectivitatea este cel mai dorit spectacol, este un metaspectacol produs in specatacolul subiect de agentul realitate sau de agentul subiect, este raspunsul atractiv-repulsiv al naturii noastre sufletesti la natura creatoare de trup si de suflet, este felul in care personalizam prin iradiere de umanizare momentana exterioritatea impresonala dar infinit personalizabila.

Realitatea este importanta fizic si informational, ea ofera materia prima pentru actiunea cotidiana, propune sau pretinde individului alegeri de situari si comportamente compatibile, ne pune probleme si cere solutii, iar acestea fac din omul care suntem un individ diferit care cauta noi scopuri si rezolvari, deplasandu-se continuu in spatiul cu multe dimensiuni al formarii individualitatii.

Fara “multi forma realitate”, nu ar exista persoana corporala, iar fara nesfarsita dependenta si combinabilitate intre forme nu ar apare nici cea spirituala, nu am primi progresiv o morfologie obiectuala, intelectiva si afectiva, nu am umple strania constienta cu diferite frontiere si calitati, gasindu-ne permanent o preocupare, individualizand sistematic un model generator de persoana ascuns in noi, aparent capabil sa preia si asume sau respinga orice individualitate.

Cu milenii in urma oamenii au fost surprinsi de diversitatea si multimea schimbarilor ambientului si au inceput sa isi puna intrebari asupra originii si insusirilor sale.

Cat timp erau destul de naivi pentru a nu constata ca tot ce vad sau aud si diferentiaza obiectual si dinamic, este efectul unui proces mental de constructie a formelor si interactiunilor, au crezut ca ceace observa in “afara lor” este natura insasi, fiecare forma fiind ca parte de realitate exact asa cum pare, indiferent cine, cand si in ce situatie o discrimineaza.

Aceasta supozitie a coincidentei “lumii construite-vazute” cu ceace am putea numi “lumea din care izvoraste ceace primesc simturile”, caracterizeaza stadiul “naturalismului spontan sau naiv”, caracterizat prin credinta echivalentei multimii formelor, miscarilor si calitatilor, diferentiate in toti indivizii, atunci cand primesc acelasi mesaj senzorial.

Ceace observa in afara sa individul era “lumea insasi”, neexistand alta natura deosebita de cea simtita-reprezentata.

 Mai tarziu a fost presupus un mecanism calitativ elementar al constructiei realitatii in subiect, alcatuit din doua etape distincte: perceptia si reprezentarea.

Perceptia avea rolul sa culeaga de undeva, sa spunem din “realitatea existenta autonom” de orice individ, niste mesaje purtatoare de aspect realitate.

Mintea reusea sa extraga corpul si comportamentul realitatii din produsele perceptiei, ea construia o arhitectura de parti si relatii, unele stabile altele in continua schimbare, care reflectau cumva particularitatile structurale si cinetice ale lumii autonome dar intr-un mod individualizat, neputandu-se pune semnul egal intre ipotetica “lume sursa”, lumea autonoma din care plecau mesajele percepute de simturi si “lumea efect”, adica reprezentarea de lume creata de subiect.

 Odata stabilit ca toate obiectele si schimbarile care ne inconjoara sunt numai in parte o contributie a realitatii, iar in alta o contributie a individului, mesajul senzorial provenind de undeva, din lumea autonoma, dar reprezentarea fiind un produs al mintii, a aparut o intrebare dificila, anume:

Este corect sa presupunem ca mai exista o “realitate efectiva”, adica o multime de forme si miscari, diferite de cele reprezentate, mai putem admite prezenta unei lumii alcatuita tot obiecte, calitati, relatii si schimbari, dar diferita de natura asa cum o modalizam, prin perceptie-reprezentare si gandire?

 

-Daca raspunsul ar fi pozitiv, ar rezulta ca exista cel putin inca o realitate diferita de  “multimea lumilor noaste externe”, particularizate structural si dinamic in si prin individ, dar consecinta deranjanta si descurajanta  ar fi ca aceasta posibila lume, inevitabil diferita de cea modalizata prin reprezentare sau intelectivitate, este inaccesibila modal subiectului.

Odata ce se primeste prin simturi numai mesajul purtator de realitate, mesajul fenomenal, cum mai este numit, fiecare individ isi asambleaza natura proprie, pe baza unei strategii procesant interpretante personale de mesaj senzorial.

In consecinta forma lumii externe este si ea personala, este o lume creata de subiect, dar parand in afara subiectului si autonoma de acesta numai din ignoranta, lumea individului ne putand fi similara cu lumea autonoma, emitatoare de semnal purtator de modalitate, perceput de simturi.

 

-Daca raspunsul este negativ, adica lumea reprezentata este unica, este o lume construita de individ, careia nu ii corespunde o lume sursa, intram intr-o prima dificultate majora, nestiind cui sa atribuim provenienta mesajului purtator de aspect realitate, cules de simturi si trimis zonelor operante ale mintii noastre.

Inlaturand din existenta formele si evenimentele autonome, admitem implicit ca “nu exista spatiu si timp”, ca realitati generice, independente de individ,  preluante de orice forma si schimbare.

Spatiul si timpul ca si restul formelor naturale trebuie intelese numai ca reprezentari, dar sa spunem reprezentari intelective, nu distinct modale, fiind niste constructii mai elaborate, mai conceptualizate ale mintii, totusi justificate prin prezenta altor mesaje detectabile de subiect, purtatoare de aspect dinamic-cauzal al universului.

Daca nu exista decat lumea din reprezentare adica “lumea impresie”, asamblata de individ, individul corporal, ca oparte a lumii formelor este numai o impresie de subiect corporal, o impresie de morfologie, din care credem ca rezulta, sau suntem obligati sa derivam, o multime de functii personalizante.

Daca nu exista decat realitatea din reprezentare si nimc in spatele ei, care sa continue a fi in lipsa individului, provenienta mesajului purtator de realitate devine indecidabila, iar reprezentarea ramane singura realitate accesibila, dar pe de alta parte ea mai este si un produs al mintii individului.

Daca exista o singura lume, cea reprezentata, iar acasta este o creatie-impresie a individului, rezulta ca si omul corporal si de ce nu si cel spiritual, sunt niste constructii ale unui subiect, dar ale carui subiect, daca admitem ca cel care suntem, este structural si functional numai o realizare a unei minti.

Daca ne oferim corp si spirit, cel care ne credem rezulta a fi si creat si creator de subiect. Suntem individ creat, cand presupunem ca suntem o reprezentare subtila a unei minti autoarte de individ, suntem creator, daca acceptam ca autorul acestei complicate impresii de personalitate corporala, care ne credem, suntem un “noi insine exclusiv spiritual”, posesorul de functii intelective si afective incontestabile si permanente.

Din premiza existentei noastre corporale numai in reprezentare si tratarea reprezentarii numai ca o stare a mintii, ne inlaturam din existenta autonoma nu numai ca forma corporala ci si ca entitate spirituala distincta, demarcabila si argumentabila existential.

Fiind minte reprezentanta dar fiind si minte reprezentata, conform ipotezei ca cel care suntem este o constructie a unei minti, devenim o existenta duala, devenim o personalitate simultan conditionata si conditionata de alta personalitate.

Ca autor al propriului eu suntem anteriori temporal, celui care suntem, iar ca individ efect, ca produs al actiunii creative a eului preexistent, suntem un “eu produs”, suntem un individ posterior propriei noastre prezente si actiuni creative

Astfel existam inainte de a exista, ca subiect necesar pentru a gandi-construi subiectul “care ne credem”, dar mai existam, “ca cel care ne credem” si dupa ce suntem conceputi prin actul mental al celui prin care suntem ganditi, dar pareadoxal aceasta diada de subiecti aparent distincti, nu se poate discerne pe sine ca diada, existand o stranie fuziune si identitate de individualitate, intre subiectul creator si cel creat.

Pentru a inlatura contradictia intre “ a fi si a fii inainte de a fi”, cel care suntem si asumam ca suntem, ar putea fi o stare a altei minti, dar a unei minti autonome, careia nu ii putem aloca un corp, dar in acest caz ‘mintea autoare a mintii umane”, devine ea insasi non investigabila si non-cognoscbila, rezultand ca eul nostru provine dintr-un proces creativ care ne este cu totul strain.

Evident mai putem presupune ca suntem construiti constient intr-o superminte absoluta, atot imaginanta si atot constientizanta, deasemeni intangibila perceptiei si conceptualizarii umane, dar si in aceasta varianta generativa, suntem complet inaccesibili intelegerii de vre-un fel, cufundand provenienta corpului si spiritului intr-o obscuritate eterna, ireversibila.

Asemenea complicatii in problema deciziei caracterului realitatii si individualitatii ca parte a relitatii, au pus pe ganduri filozofii, care au cam abandonat rezolvarea problemei caracterizarii existentei unei lumi diferite de cea reprezentata, stabilind doar ca ar trebui sa “existe” si o astfel de lume, numita de metafizician “o lume in sine si pentru sine”, o lume necesara pentru a justifica lumea fenomenala, dar aceasta lume in sine este interzisa reprezentarii si evident cercetarii si cunoasterii.

 

Sa lasam “lumea externa sau interna” sa fie cum ne pare sau oricum altfel, si sa intram putin in interiorul incercarii discriminarii surselor spiritualitatii indivdului.

Ce suntem, ce caracteristica individualizata ne putem aloca, cine si prin ce sau cine suntem, dar nu ca forma si miscare, ci ca multime de potentiale mentale si sufletesti?

Cum sa ne reprezentam si cum sa ne gandim distinct, pentru a obtine o imagine corenta si adevarata nu metaforica, a eului noastru, posesorul tuturor celor omenesti, dar si a capacitatii de a isi cerceta si dezvalui omenescul.

Aceasta speranta de individualizare prin diferentiere de structuri corporale si stari functionale alocate acestora, este inca mai dificila decat cea care vizeaza intelegerea provenientei si modalitatii realitatii, ne stiind de unde sa pornim cercetarea pentru a obtine in final o entitate constienta, multiplu diferentiata comportamental, dar constructiv argumentabila.

Daca incepem prin a ne atribui o alcatuire substantiala, a atribui acesteia o diversitate de microstructuri iar microstructurilor o multime de microfunctii, care cumva unificate, determina toate particularitatile noastre perceptuale, dinamice, mentale si emotive, ne oprim foarte reperde cu procedura individualizanta, nefiind capabili sa aratam nici cum functioneaza perceptia, mai ales in ce fel se alcatuieste reprezentarea realitatii, restul calitatilor fiind in ceata.

Daca vrem sa stim in ce fel primim sau ne daruim operant, dar inconstient, constienta si prin aceasta cum ne autopersonalizam, dezvoltam performanta lingvistica si cognitiva, lipsa unor mecanisme informationale explicit generative de asemenea calitati, ne opreste de la inceput.

Exista o afirmatie foarte vehe si foarte generala care pare inca corecta, anume: orice actiune creativa difera de produsul ei, fie acest produs o forma inerta interactiv, sau o forma activa, capabila la randul ei de creativitate distincta.

Aplicand aceasta regula genezei partilor fiintei noastre informationale, pentru fiecare din starile noastre informational individualizante, ar trebui sa existe cate un mecanism generativ distinct, diferit operant de capabilitatea operanta a functiei create.

Ce inseamna asta?

Fiind capabili sa reprezentam, putem presupune ca posedam in creier un algoritm reprezentant, care transpune cumva continutul perceptiei specifice in modalitate specifica, acesta construieste imaginea procesand mesajul video, separa starea sunet, din mesajul audio si asa mai departe. Aceasta prima presupunere pare plauzibila mai ales ca au fost facute progrese enorme in sinteza video sau audio pe calculator, dar si in recunoasterea imaginilor sau sirurilor de sunete.

Din ea rezulta ca daca avem un algoritm reprezentant ar trebui sa avem si un “algoritm creator de procedura reprezentanta”, in caz contrar reprezentarea ar fi efectul unei intamplatoare combinatii de microproceduri operante, ele insele aparute intamplator.

Odata in posesia unei algoritm creativ de reprezentare ii justificam originea prin intamplare sau prin altul si astfel ne vedem obligati sa presupunem existenta in fiinta noastra a unui lant nelimitat de algoritmi specializati, fiecare responsabil de o anume modalitate procesanta dar nu de propria alcatuire.

Putem relua aceasta probabil falsa inductie, justificand aparitia limbajului prin prezenta unor algoritmi semnificanti, algoritmi creatori de discursuri folosind semnificatii, algoritmi meta semnificanti, algoritmi metadiscursivi si tot astfel. Pentru a inlatura recursivitatea nelimitata putem sa admitem ca exista niste algoritmi autogenerativi si pe deasupra capabili de performante creative specifice.

Mergand mai departe atingem punctul nostru cel mai sensibil si mai distinct umanizant, adica functia constientei.

Daca admitem ca ar putea exista un algoritm constientizant, acesta nu ar fi constientizant de sine ci numai de ceva diferit de sine, dat fiind ca suntem constienti de o multime de lucruri, dar inconstienti de felul cum ne constientizam sau ni se aloca constienta.

Un algoritm constientizant dar inconstient de propria procedura constientizanta, adica incapabil sa se autodetermine functional pe sine, determinabil modal numai de ceva diferit de sine, pare un paradox.

Ceva inconstient de sine dar constientizabil de orice este diferite de sine, pare un produs ciudat, deasemeni dependent, cumva implementat in mintea noastra, sau poate aparut legic ori intamplator, in mintea noastra, dar dificil daca nu imposibil de analizat si inteles operant.

  Bazati pe constienta primim performanta intelectiva, a descrierii si investigarii relationale a partilor realitatii, a constructiei si decodarii mesajelor lingvistice.

Si aici exista progrese evidente si promitatoare, omul fiind capabil sa asambleze si activeze in sistemele informationale, limbaje distincte de cel natural, sa compuna cu acestea serii de proceduri operante de o diversitate ce nu pare a avea limite.

Sa intram sumar in fiinta noastra creativa. Suntem o identitate intentionala, asta insemnand ca mereu ne orientam situant si interactiv in mediul inconjurator. Prin intentie suntem capabili sa dirijam perceptia catre diferite intervale de realitate, aceiasi intentie ne declanseaza si intretine actiunile, ne particularizeaza sistematic alegerile de situare informationala momentana, fie aceasta perceptuala, gestuala, lingvistica sau combinata.

 Suntem o entitate curioasa, mereu intretinand treza intentia si focalizand-o pe un anume obiect, subiect, proces sau consecinta, dorind mereu sa realizam sau interceptam noutatea, sa actionam asupra a ce ne intereseaza.

Suntem “creativi” calitate foarte complicata, simultam foarte usor sau foarte greu de definit.

Putem denumi creativitate capacitatea noastra de a identifica sau inventa, rezolva si valorifica rezolvarea problemelor, dar ne stiind ce se intampla nici cand descoperim-inventam o problerma, nici cand ii gasim solutia, sau cand o folosim cumva, aceasta definitie ascunde mai multe proceduri decat decat presupune, despre fiinta noastra.

Suntem dotati cu afectivitate, avem puterea de a ne darui nuantele si intensitatile emotiei, aceasta emotivizare fiind si cel mai usor si cel mai greu de suportat. Emotibilitatea este poate cea mai obscura latura individualizanta, nestiind in ce fel apare in noi emotia si daca am putea sau nu aloca si emotiei un algoritm emotivizant.

Daca exista un algoritm emotivizant acesta doar aloca emotie, dar nu aloca emotie  generarii si alocarii de emotie, adica nu se autoemotiveaza cand emotiveaza, nu se raporteaza emotiv la propria strategie emotivanta, nu se emotioneaza cand emotioneaza.

De fapt ipoteticul algoritm emotivant nu se raporteaza la sine in nici un fel, noi primind emotii ca tensiuni sufletesti placute sau aducatoare de suferinta, dar nu simtim ceva care sa ne comunice mecanismele prin care avem emotii, nu stim prin emotia emotiei, ceva despre felul cum apar si dispar emotiile.

Ce mai ramane?

Destul de mult sau aproape nimic, depinde de felul in care ne privim.

Nu suntem doar o colectie de algoritmi atribuitori de functii distincte, precum reprezentabilitatea realitatii, constienta, performanta gestuala si lingvistica, intelectivitatea, intentionalitatea, creativitatea si afectivitatea.

In fapt suntem o extrem de complicata si mereu modificabila combinatie intre toate acestea. Suntem persoana care pare a decide singura cand, catre ce si pentru care motiv, sa isi orienteze simturile, ce sa reprezinte, ce sa faca in reprezentare, cum si despre ce sa vorbesca, ce anume sa analizeze, eventual sa inteleaga mai precis, cantitativ si cauzal.

Dar este mereu ceva in noi care nu pare a depinde de ce stim noi despre noi, nu apartine domeniului investigabil, dar care este paradoxal, sursa nucleului persoanei noastre.

Suntem constienti la modul inconstient, adica constienti fara a intentiona sa fim si fara a stii cum, suntem rationali fara a modela explicit rationabilitatea, suntem emotionabili in acelasi fel, adica spontan, nepremeditat, cu tote ca reusim sa ne prefacem foarte bine ca simtim ce nu simtim, sau sa ne ascundem sentimentele.

Cele doua calitati am spune de varf, constienta si creativitatea la care am putea adauga si emotia, sunt starile fudamentale ale persoanei, ele vin de undeva, rezulta din diferite procese mentale profunde, dar noi inca nu ne putem imagina tehnologii informational procesante din care ar putea rezulta asemenea insusiri.

Leave a Reply