Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

Conditia filozofica a fericirii

Conditia filozofica a fericirii

 

-Fara sa ii fie prea clar ce implica asta, fiecare om isi spune:

-Vreau sa fiu fericit, sa traiesc cele mai intense emotii cat mai indelung, daca se poate, tot timpul. Nu vreau sa am nici un fel de intristari, de necazuri, de dependente impuse, de indoieli, de frustrari, de stari depresive.
Dorinta asta apartine fiecarui om, poate e cea mai legitima, mai primara tendinta umana, dar cum poate fi ea atinsa si pastrata cat mai mult?
-Poate fi fericirea o stare spontana care vine pur si simplu in constienta ta, te invaluie in puritatea si perfectiunea ei, te face Zeu, dar nu te lasa prea mult timp in Olimp, te aduce rapid la poalele muntelui care iti apre atat de inalt si abrupt, de amenintator, ca te miri cum ai putut ajunge acolo sus, in lumea presupusei fericiri eterne, dar nu pentru Om.
-Sa admitem ca ‘fericirea’ e o foame speciala dar permanenta, pe care nu prea stim cum sa o saturam, sau nu stim de cele mai multe ori, dat fiind ca durata medie a starii de fericire din viata unui om normal, acopera cateva procente, restul este intentie, participare, rezolvare, escec, este orice altceva decat ‘fericire’.
-Sa presupunem ca ne e foame, foamea normala, metabolica. Ce facem pentru a o inlatura? Evident mancam ceva atat cat ne trebuie, pentru a inhiba senzatia.
Dar pentru a manca trebuie sa ai ce, sa ai acces la o hrana rezonabila, iar accesul implica posesia conditiilor-mijloacelor obtinerii accesului. Conditiile sau mijloacele accesului la indiferent ce, cum bine stim, se obtin printr-un anume tip de efort, printr-un serviciu specializat pe care il facem altui om, sau mai multor oameni, il facem societatii, oferim cuiva o satisfactie, saturam ‘foamea individuala sau colectiva a unora, in schimbul satisfacerii foamei proprii.
-Concluzia simpla ar fi ca actiunea, finalizarea actiunii, produce mijloacele obtinerii satisfactiei, a fericirii, daca satisfactia e intensa, in consecinta trebuie sa ne atrenam in asa fel incat sa putem indeplini cat mai bine mental sau corporal, acele actiuni care ne ofera mijloacele rezolvarii diferitelor feluri de foame si sete, incluzand si foamea sau setea de fericire.
Constatatea simpla si fireasca ar fi ca fericirea nu vine singura, sau vine farte rar, in situatii foarte speciale, spre exemplu cand ne indragostim de cineva care ne intoarce dragostea. Dar nu te poti indragosti la comanda si de oricine, care spontan iti va raspunde prin propria dragoste. Daca am putea controla dragostea, daca am putea instala cand vrem si mentine intensitatea acestui supra sentiment in noi si in altii, nu am mai face altceva decat sa parcurgem o indragostire-fericire continua, coplesitoare, perfecta.

-O lumea a dragostei permanente, a indragostitilor care sunt stapanii dragostei lor si a altora, este nu numai improbabila, dar si neverosimila. Oricum ar fi lumea dragostei la comanda, auto controlabile, permanente, in ea nu este loc pentru prea multe alte actiuni, afara de cele proprii dragostei, pe care le cunoastem toti. Si de fapt nici nu e e nevoie sa facem ceva deosebit de participarea cu toata fiinta la dragoste, cand suntem indragostiti.

-Adevarata dragoste, spontana, atot posesiva, refuza orice conditionare, afara de dependenta de propria dragoste, sau de raspunsul fiintei iubite. In idealitatea sublima a impartasite, a dialogului dragostei, nu stii ce e foamea, ce e setea, ce sunt banalele nevoi metabolice ale omului material trivial dependent de lumea lui.

-Dar ce ne facem cand avem nevoi alte nevoi trupesti, iar ele isi cer dreptul propriu la satisfactie, inevitabil punand pe intervale de timp dragostea pe locul doi, fapt ce pare grosolan, primitiv, inacceptabil, absurd.
-Dragostea nu poate avea concurenti si totusi are, care pur si simplu o inving, o atenueaza sau inlatura temporar, atunci cand corpul nostru material-imperfect, trebuie sa primeasca acel combustibil energizant, substantial-impur, fara nici o urma de dragoste in el, dar care paradoxal face dragostea posibila, intretine in creier si inima radiatia fericirii, arderea pura a flacarii dragostei.
-Sa analizam sumar actiunea si sa vedem daca in ea, in finalizarea ei, exista si conditia necesara-suficienta a fericirii, sau daca fericirea mai cere si altceva. Cand batem un cui, strangem sau desfacem un surub, cand actionam o unealta, nu suntem deloc fericiti, mai ales daca ne si lovim peste degete.

-Concluzia ar fi ca in nici o desfasurare de actiune nu intra cu necesitate ‘tensiunea fericire’, dar cumva ea apare la finalizarea actiunii, la implinirea unui scop, la exersarea abilitatii noastre de a rezolva o problema care satisface o nevoie, declanseaza in noi, uneori si in altul, sau altii, o anume multumire, o varianta de fericire. Am spune ca fericirea este un efect subtil, un fel de recompensa de cea mai inalta calitate, pentru o actiune, dar actiunea nu aduce cu necesitate si fericirea. Unii indivizi simt satisfactie, sunt chiar fericiti, finalizand actiuni care altora le par dificile-obositoare, sau banale, plictisitoare, chiar neplacute. Cufundati in fericire ca stare sufleteasca, ( de regula facem sufletul responsabil de fericire) nu actionam specific in nici un fel, dar in cele mai multe cazuri fericirea vine nechemata, ca premiu al finalizarii cu succes al actiunii. Rareori suntem fericiti spontan, fara sa facem ceva, suntem invadati imprevizibil de o unda gratuita de fericire, izvorata de undeva din profunzimea fiintei noastre necunoscute, plina de surprize. Dar daca actiunea in desfasurare sau finalizare nu este o conditie necesara a fericirii, daca putem fi pur si simplu fericiti, cand undeva in identitatea noastra obscura se elibereaza izvorul fericirii, asta nu insena ca putem fii fericiti pur si simplul, ca fericirea este o obligatie a corpului nostru material catre spiritul nostru doritor de fericire.

Dar daca avem puterea si vointa de a actiona, fara gandul necesitatii primirii fericirii, insemna ca pe langa capacitatea de a fi spontan fericiti, avem si alte motivatii si posibilitati, iar acestea au si ele un rol important in fiinta noastra, deosebit de rolul posesiei si consumarii fericirii.
-Se spune ca omul creativ are parte de cea mai pura, mai intensa fericire, anume ‘fericirea inspiratiei actului creativ’, a intrarii spontane in fiinta lui a raspunsului la o intrebare care il domina, il streseaza, il agreseaza, il face nefericit, ii cere imperativ o solutie.

-Raspunsul creativ rezolutiv nu este numai o stare a intelectului, un act info procesant, este si o anume varianta implicanta a personalitatii, este un anume tip de individ, este un om special care a cautat si descoperit mijloacele prin care isi face singur o lume numai a lui, lumea unde el se simte bine, unde este fericit. Dar nu este suficient sa creezi o lume a propriei fericiri, mai trebuie inca ceva, anume ca lumea pe care o faci, sa fie o lume in care pot intra si altii si pot fi si ei fericiti acolo.

-Cand lumea creata de tine poate rezolva problemele altora, la care ei nu pot gasi singuri raspuns satisfiant, cand le ofera si lor o nuanta imprevizibila de fericire, derivata din situarea intr-o noua personalitate proprie, una cu care ei se simt in armonie, le este familiara, le este necesara, atunci poti spune ca fericirea ta este rezonanta, genereaza alte fericiri.
Analizand mai atent conditia fericirii constatam ca suntem satisfacuti, uneori fericiti, cand pe langa actionarea constienta a unei anume unelte materiale sau conceptuale, actionam constient si asupra noastra ca autor si utilizator de unealta, cand dobandim puterea de a face ce vrem cu fiinta noastra multipla, multi capabil activa, cand ne separam in ‘subiecti si obiecte’. Ne apropiem de fericire cand propria identitate in rol de unealta obiect-subiect, ne devine atat de accesibila, de cunoscuta, incat prin intermediul subiectivitatii noastre auto controlate, in rol de unealta, subiectivitatea noastra manipulanta de subiectivitate unealta, isi ofera siesi ceva satisfiant, dar in nici un caz impotriva intereselor subiectivitatii noastre subordonate, folosindu-se de acesta numai ca instrument, pentru a isi cuceri propria si unica fericire, de personaj dominant.
In viata actionam permanent asupra noastra, ne scindam in personaj dominant si personaj supus, dar prin relatiile cu semenii, proiectam aceasta schema de dominanta-supunere si asupra semenilor, deasemeni unii semeni actioneaza dominant asupra noastra. Putem fi unelte ale semenilor, sau semenii pot fi uneltele noastre, dara numai cand actionam in asa fel, incat semenul unealta are propria satisfactie, primeste fercirea lui, atunci fericirea noastra este ‘ legitima, autentica, generoasa, ne egoista’.

-Fericirea este de calitate numai cand este altruista, generoasa, fara acel recul al egoismului, al nemultumirii, al nervozitatii, al agresivitatii, care de regula insoteste recuperarea unei satisfactii-fericiri unilaterale, ne insotita de satisfactia-fericirea celui prin care am avut acces la propria fericire.

-Sunt multe feluri de fericire egoista sau altruista, inca mai multe de nefericire…

Leave a Reply