Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

RELIGIE

RELIGIE

 
Despre religie, despre orice religie s-au spus si se spun si bune si rele, si e firesc sa fie asa, pentru ca orice creatie a mintii omului are si aderenti si critici.
Religia a fost definita in diferite feluri, dar poate nici o definitie nu ii cuprinde destul de simplu si clar esenta, adica temeiul existentei, motivul pentru care a fost creata si recreata sistematic, de omul preistoric, de omul antic, de omul modern, in diferite variante.
Religia ca ipoteza a toate creativa, rezulta din caracteristica omului, a umanului, a entitatii constient active.
A fi constient implica capacitatea de a dentifica natura ca parte a individului, a constientei lui, sau invers, a identifica individul ca parte a naturii. Simturile si creierul ne pun la dispozitie o realitate in mai multe variante, exprimabila ca multime de imagini, de sunete, de impresii tactile, de gust si miros.
Aceasta realitate multi modala, mereu prezenta, aparent externa si independenta de fiinta noastra, ne conditioneaza in toate felurile, asta insemnand ca avem continuu nevoie de ea, de formele, miscarile si proprietatile obiectelor naturale, pentru a supravietui, a ne pastra performantele corporale si mentale.
Omul are nevoi metabolice, senzoriale, intelective, emotive, are nevoie imperativa de materie, de formele si proprietatile lumii lui, iar aceste nevoi sunt rezolvate numai pe timp limitat, prin interactia cu realitatea, cu lumea externa, pe care o constientizeaza si particularizeaza in toate felurile.
Aceasta continua dependenta om-natura nu a fost ignorata, ea a fost remarcata inca de primi oamenii cu zeci sau poate sute de mii de ani in urma, atunci cand acestia au intrat in posesia unui limbaj, iar prin limbaj au construit un sistem rationant si evaluant. Treptat folosind limbajul, oamenii au inceput sa isi puna la dispozitie propria experienta operant satisfianta, cuprinzand actiunile asupra lumii lor, actiunile asupra lor, a corpului lor, prin intermediul carora actionau in natura.
Pentru a realiza orice schimbare de stare in mediul natural inconjurator, a modifica forma, pozitia sau calitatile unui obiect material, a il aduce in stadiul utilizarii specifice, omul trecutului la fel ca cel al prezentului, avea si are nevoie de un instrument de actiune asupra obiectului, de ceva dotat cu energie si abilitate operanta, cu capacitatea de a contacta si modifica in diferite feluri acele obiecte care interesau individul. Evident primul instrument prin care poti face ceva in lumea ta este propriul corp fizic, care prin morfologie, prin forma si miscarile accesibile, are potentialul de a se conecta cu formele naturale, a le transforma intr-o varietate de feluri.
Zeci de milenii omul si-a folosit corpul fizic ca principal vector de actiune rezolvanta de nevoi, iar aceasta folosire sistematica si diversa a corpului i-a oferit ‘constienta’, i-a pus la dipozitie treptat inca o functie distincta diferita de corp si miscarile lui. Omul antic a remarcat cu mii de ani in urma, ca poseda un fel de corp intentional, de corp invizibil, dar extrem de important, prin intermediul caruia vrea sa faca ceva in lumea sa si reuseste sa faca, ca este constient activ rezolutiv. Acest corp invizibil dar prezent in toate actele sale gestuale si lingvistice, a fost distins ca un corp de ordin superior, care conduce corpul fizic-perceptibil, in toate miscarile.
Corpul constient intentional-procedural, permanent coordonant al corpului fizic, a fost numit candva ‘minte’, iar mintea a devenit cea mai importanta parte a individului, a devenit individul insusi, a inclus in calitatile ei constienta, limbajul, capacitatea de a orienta intentional constienta si prin constienta actiunea corporala si lingvistica catre orice stare proprie, orice actiune proprie, orice relatie cu el si cu lumea lui, care il interesa la un moment dat.
Identificandu-si mintea-constienta ca nucleu al personalizarii, omul trecutului a inceput sa se intereseze si de insusirile mintii sale, nu numai de corpul sau material, sau de lumea unde se afla, asupra careia actiona dual, gestual si mental.
Exersata sistematic mintea a oferit individului un spectru tot mai larg si ingenios de actiuni satisfiante, ea il invata cum sa construiasca si instrumente distincte de proproiul corp, prin care putea schimba natura, cum sa faca ‘unelte’, adica obiecte materiale cu o anume forme, fiecare capabil sa modifice specific alte forme materiale, daca este actionat corespunzator.
Dupa milenii de practica gestuala si mentala combinata, omul antic a cumulat un numar enorm de actiunii distinct rezolvante de nevoi, si-a pus la dispozitie ceace numim cu un singur cuvant ‘cunoastere’, adica o bogata colectie de comportamente specializat satisfiante.
Identificand potentialul sau corporal si mental de aschimba natura, pentru a se pastra pe sine capabil activ, omul si-a alocat cea mai importanta functie, adica abilitatea constient creativa, abilitate intentional transformata de lume, prin intermediul propriei identitati si a uneltelor ajutatoare.
Constientizand capacitatea sa constient operant creativa, omul a observat ca natura insesi se manifesta similar, se schimba singura continuu, adica tot timpul in ea se intampla ceva previzibil dar mai ales imprevizibil. Prin propriile schimbari, unele foarte complicate, natura a parut primilor oameni rationali, dotata cu intentii proprii de auto schimbare, a parut cumva o entitate constienta si autonoma, asemanatoare omului, dar una enorma cu un potential auto transformant gigantic, incomparabil superior celui uman. Astfel a fost creata ipoteza animista, a unei naturi asemanatoare omului.
Evident au trebuit sa treaca zeci de milenii pana cand omul a personalizat natura, a introdus o asemanare profunda, esentiala, intre el si lumea lui, asemanare care aloca naturii calitatile principale ale omului adica constienta, intentie, energie, abilitate de actiune intentionala proprie, diferita de intentia, constienta, energia si modurile de actiune ale omului.
Aceasta prima personalizare a naturii putem spune ca a fost cel mai important pas in actiunea deliberat cognitiva, permitand omului sa cunoasca-explice natura, sa se cunoasca-explice pe sine folosind modelul cunoscator explicant al naturii, sa puna semnul egalitatii intre fiinta lui si superfiinta naturii, intre creativitatea lui intentionala si a naturii.
Odata creata o personalitate intentional creativa naturala similara celei umane, dar posedand un enorm potential energetic si procedural, omul a inteles ca o natura similara lui, trebuie sa aiba si o constienta corespondenta, o supra constinta proportionala dimensiunilor si fortelor ei uriase, trebuie sa aiba si ea o minte, un potential mental de concepere si control al schimbarii proriu, similar celui uman, dar la alta scara.
Introducand in natura constienta si intentia, omul antic a rationat ca el poate avea cu aceasta noua natura personalizata, relatii cu totul diferite de cele pur dinamice, ca poate intra cu ea in dialog corporal si mental, ii poate cere ceva, si cumva poate convinge natura sa ii dea ce are el nevoie, daca da si el naturii ceva ce presupune ca este necesar naturii.
Astfel ultra simplificat s-a, creat o religie, privita ca un ansamblu de ‘practici rituale’ prin intermediul carora omul intra in dialog polarizat, corporal si mental, cu supra prsonalitatea declarat constienta a naturii, negociaza cu ‘natura persoana’, cere ceva naturii, ofera naturii ceva in schimb.
Evident o natura personalizata a primit si ea potentialul creativ uman, iar prin creativitate natura a fost facuta responsabila pentru toate schimbarile ei. Cum omul antic-rational s-a vazut pe sine ca parte a naturii, ca forma si miscare distincta, dar cumva si similara restului de forme si miscari de el observate, propria identitate a devenit si ea o creatie naturii. Cand omul s-a inclus pe el, in multimea de moduri creative ale naturii, el a construit prima ipoteza global creationista, a gasit acel vector creativ universal, cauza a toate cate sunt, a facut din natura o cauza a existentei sale, a fiintei sale, a totalitatii calitatilor sale.
Cu trecerea timpului ideia de natura constient creativa s-a rafinat, natura creatoare a pierdut o multime de insusiri initiale si a capatat altele din ce in ce mai stranii, mai ciudate, prin care devenea tot mai putin asemanatoare omului. Este plictisitor si inutil sa parcurgem in detaliu procesul deificarii personalitatii naturii, a ‘de materializarii’ ei, materia parand primilor filozofi religiosi, ceva incompatibil, cu o creativitate numai constienta, absolut constienta, care nu mai are nevoie de altceva decat de constienta sa, pentru a isi exprima fara nici o interdictie, nelimitatul potential creativ.
O natura non materiala, o supra personalitate caracterizabila numai prin supra constienta, supra intentie, supra cunoastere, sau atot cunoastere, prin capacitate de a face orice, era evident contrara omului creat, limitat constient, limitat activ corporal si mental, limitat cunoscator, mai mult ignorant decat cunoscator. Prin deificarea creatorului natural, omul s-a diminuat pe cat posibil pe sine, si a supra dimensionat la maxim supra constienta creativa absoluta, intoducand noi raporturi intre el si aceasta obscura super identitate atot cunoscatoare, atot puternica creativ.
Din egal creativ al naturii, in faza initiala a personalizarii acesteia, in urmatoarea faza, a deificarii-constientizarii absolute, omul s-a conceput ca o fiinta creata neinsemnata, pe care divinitatea supra constienta o trata ca atare, o fiinta fara importanta, pentru super fiinta atot facatoare.
De aici toate consecintele cunoscute ca definind religiile actualizate, modernizate, adica datoria continua a omului creat fata de fiinta suprema, necesitatea supunerii lui, a umilirii lui in fata supra personalitatii supreme, a recunoasterii lipsei sale de putere si calitate, a recunoasterii defectelor lui, a datoriilor pe care omul credincios le are permanent fata de fiinta suprema, pentru ca a fost facut de ea.
Evident in crestinism, poate si alte religii, exista contradictii, prima si cea mai importanta este lipsa intrinseca de calitate a omului care creat de fiinta suprema, atot capabila, este totusi plin de defecte, pe care nu le va putea inlatura niciodata in totalitate. Nu exista nici o justificare rationala sa fii facut de la inceput rau, neputincios, pacatos, de o supra fiinta declara perfect buna, nelimitat buna, nelimitat capabila creativ.
Dar contradictiile interne nu au importanta in sistemele religioase actuale, sunt de fapt periculoase, sunt erezii, in acele religii unde norma este ‘crede si nu cerceta’.
La aceasta supra umiliare a omului de catre fiinta suprema, om creat ignorant, plin de neputinte de toate felurile, inclinat fundamental spre greseala, spre pacat, oamenii rationali din diferite intervale ale istoriei au raspuns corespunzator, au negat religia, au negat existenta unei fiinte creative supreme, atot constiente, care le face pe toate asa cum vrea ea, fara sa dea cuiva socoteala de actiunile ei.
Progresiv omul rational si imaginativ a devenit din filozof religios apoi laic, om de stiinta, a inventat explicarea stintifica a creativitatii naturale, a dat naturii o micro structura corpusculara atomica, prin intermediul careia a explicat toate felurile de interactii si acte micro si macro creative, a introdus in dinamica naturala, legi interactive stabile, formalizabile adica descriptibile matematic, a incercat si reusit sa explice o mare multime de evenimente naturale, prin modelele sale predictiv matematice ale naturii.
Care ar fi concluzia?
-Ca religiile sunt perimante, ca stiinta le poate inlocui pe toate cu succes?
-Asa cred unii, dar majoritatea inca sunt oamenii religiosi, sunt profunnd convinsi ca natura nu este o supra entitate creativa inconstienta care le face pe toate prin necesitatea oarba a legii, cu o lipsa de suflet-emotie, de participare cumva afectiva la propria ei opera. Omul comun dar nu numai, cu sau fara cunostiinte de specialitate, influentat de religie, nu admite ca el poate fi creat pe cale inconstienta, numai prin combinarea spontana, chimic energo conectiva, a catorva atomi, cuplabili tot legic in molecule, in macro molecule, in supra molelulele de AND, care sunt un fel de matrice informationale ale vietii, sunt info proiecte ale fiintelor vii de toate felurile.

Leave a Reply