Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

ALEGEREA SI REFUZUL LIBERTATII

Suntem un produs natural sau efectul unui act creativ supra constient, aceasta ar fi prima irezolvabila intrebare.
Suntem posesorii caracteristicilor noastre personalizante sau ele ne sunt atribuite impreuna cu modul de folosire, noi insine fiind un fel de produs forma-functie care se cumpara impreuna cu niste instructiuni de utilizare pe baza carora se pune in actiune, cu diferenta ca acest produs special are capacitatea ca asistat de mediul subiectivant social sa invete progresiv sa se foloseasca singur.
Prin sine si semenii sai produsul “om” isi recunoaste si extinde  modalitatea, interactivitatea, implicabilitatea si preferabilitatea existentiala, dependent de prea multe variabile, pentru a incerca sa le trecem in revista si calificam.
Scufundat intr-o lume plina de forme, calitati si evenimente cu care se hraneste, dotat fiind cu cateva feluri de metabolisme: energetice, semzoriale, conceptuale si emotive, omul este dependent de lumea sa, are nevoie de substanta si energie in toate alternativele existente sau transformabile pentru a isi satisface multimea nevoilor metabolic-spirituale.
Pe langa functia senzorial modalizanta care ne daruie aspectul lumii, avem cateva insusiri informationale specializate:

-Constienta pune individul in reflectare de sine, de realitate si de semeni, distribuindu-l intr-un spatiu cu entitati si actiuni ierarhizate.
-Limbajul ne ofera mijloacele construirii unui model semantic, interior, al lumii si persoanei activ-reflexive.
-Senzorialitatea polara ne da o masura calitativa a partilor realitatii,
-Emotia cea mai subtila evaluare a individului de catre individ, ne inchide-deschide intr-o intensitate aprecianta sau deprecianta, in care fiecare ne dam valoarea reciproca, ne apropiem sau departam unii de altii, atrasi sau respinsi de ceace suntem sau ne parem, cautandu-ne si pretuindu-ne cau cautandu-ne pentru a ne dis-pretui si conflictualiza.
Obligati fiind sa facem ceva cu noi insine si prin noi cu mediul pentru a continua sa fim, suntem multiplu dependenti si de realitate si de ceace suntem sau ne credem, cand ne cautam tipul si modul de fiintare.
Indemnati de nevoi ne activam sistematic functiile vitale si mecanismele personalizante pentru a extrage din lumea externa partea zilnica de subiectivitate energo activa prin care supravietuim.
Daca actiunea asupra noastra si prin noi asupra naturii este obligatorie, unele din efectele ei sunt dorite si cautate, dezvoltand modul interactiv “ libertate”.
Multimea consecintelor satisfiante sau opuse provenite din cuplajul cu ambientul , cu alte fiinte sau cu semenii, exprimate in trairi-tensiuni placute sau neplacute, distribuite pe niveluri de intensitate, distribuie ceace am putea numi masura libertatii sau nelibertatii individului in cuplajul cu sine si cu lumea sa.
Lumea externa ofera omului o replica pozitiva la actele sale, exprimata prin spectrul libertatilor naturale, prin capacitatea individului de a schimba formele si procesele in limite date, dar realul se si opune initiativelor sale transformante daca nu respecta anumite criterii procedurale.
Societatea daruie si ea individului o libertate, poate mai valoroasa decat libertatea naturala, aceasta fiind libertatea cooperarii-competitiei si confruntarii unde forta si abilitatea fiecaruia ii stabilesc rangul si capacitatea de a fi sau nu liber.
Masura senzoriala caracterizeaza raspunsul realitatii procesate sau in curs de procesare, de a declansa in senzori specializati nuante ale placerii sau neplacerii, iar emotia este recompensa mult mai acaparanta si mai individualizanta, izvorata din accesul la fiinta noastra de profunzime, acces prin fiinta iubita, respectata, urata sau temuta.
Neindoielnic avem si emotii natuale, provocate de spectacolul fenomenal sau de relatiile cu alte fiinte, dar emotia uman-umana o apreciem ca superioara, ea dand o dimensiune si profunzime auto si hetero evaluant-calificanta incomparabila.
Libertatea naturala acopera diversitatea procedurala si senzoriala pozitiva, la care avem acces prin ingeniozitatea punerii si rezolvarii de probleme punctual satisfiante.
Noi incercam sa fim cumva in raport cu lumea sperand ca din felul cum suntem sa rezulte o rezerva de fiintare viitoare iar natura ne aproba fiinta activa si ne daruie ceva din trupul ei urias, dar cum toti stim, nu tot ce incercam se termina cum speram, natura fiind mai mult nemultumita decat multumita de atitudinea si activitatea noastra asupra ei.
Ne simtim liberi cand in joul natural castigam miza, cand totul de termina cu bine, suntem neliberi in cazul finalului deficitar, dar invatam sa fim altfel liberi din orice fel de nelibertate, asta fiind cea mai incurajanta dar si cea mai periculoasa pentru noi, calitate umana.
In spatiul alegerii si posesiei libertatii au fost puse multe intrebari si au fost propuse tot felul de raspunsuri, dar daca intrebarile si raspunsurile nu ne indica cum sa ne eliberam, unele ne ajuta sa intelegem mai bine care sunt coordonatele ideale, imposibile,  sau cele relevante, verosimile, ale libertatii realizabile.
Calificata unitar libertatea este dubletul actiune-recompensa, actiunea aplicandu-se realitatii in cazul libertatii naturale sau individului, pentru cucerirea libertatii socializante.

Iata cateva intrebari la care invitam eventualul cititor sa raspunda:

-In ce fel te crezi cel mai liber si care ar fi cea mai intensa nonlibertate?
-Ce nevoie avem de libertate si ce consecinte repersonalizante aduce lipsa ei ?
-Putem actiona in vederea eliberarii si ajunge neliberi?
-Este libertatea numai o actiune-satisfactie, o tendinta de a face ceva sau a nu face, pentru a primi o recompensa de la fiinta noastra senzual emotiva, sau libertatea mai are si intelesul de actiune non satisfianta, sau chiar de non actiune-non-simtire?
-Exista libertati numai conceptuale si libertati efective, sau orice libertate precis formulabila este si realizabila ?
-Este libertatea o actiune-traire dependenta de subiect, sau exista cel putin o recompensa libertate comuna, apartinand tuturor oamenilor capabili sa o identifice, apropie si valorifice?

La aceste intrebari filozoful dar si omul fara elanuri metafizice au dat si inca mai cauta raspunsuri, dar intrebrile si raspunsurile nu ne fac mai liberi, poate doar mai lamuriti asupra felul cum sa ne alegem, argumentam, realizam si consumam sau respingem o preferinta libertate.

Clasificand optiunile putem fi liberi in urmatoarele ipostaze:

1-Miscandu-ne fizic fara restrictii in ambientul dorit, actionand cum vrem obiectele alese si schimbandu-le conform intentiilor.
2-Simtind orice senzatie sau emotie vrem, pe durata de timp dorita, dispunand cand vrem de orice stimul natural sau subiectiv, declansant al nuantelor senzuale sau afective.
3-Vorbind, scriind si comunicand cu cine vrem si cand vrem.
Avand acces la orice informatie dorim, fara restrictii, fara impotriviri, amenintari sau pedepse.
4-Realizand fara impotriviri din partea semenilor orice initiativa fizica si intelectiva pe care o putem imagina si care ne intereseaza, ne da posibilitatea sa ne exprimam creativ, proiectand, realizand si utilizand cum vrem roadele actelor noastre.
Daca libertatea este lipsa obstacolului intern sau extern la o tendinta a manifestarii de sine, imediat ce apare o dificultate, o opozitie, un conflict procedural, calificant sau evaluant de orice fel, libertatea se transforma in nelibertate, in incapacitatea de a te mai situa in teritoriul in care te simti stapan, unde se intampla ceace doresti sa se intample cand actionezi conform dorintei.

Spatiul actiunii libere are mai multe dimensiuni, contine variabile intentionale, procedurale, satisfiante si evaluante, iar coordonatele subiectului intr-un interval al actiunii ii definesc parametrii libertatii momentane, uneori si directia de deplasare pe o traiectorie interactiv eliberanta.

In aceste formulari generice pot fi incluse o multime de interpretari ale proiectelor de a fi liber si a rezolvarii satisfiante a acestora, fiecare om putand sa isi defineasca pachetul preferat de libertati, sa il raporteze la altele, sa constate unde se afla el in teritoriul multidimensional al libertatilor omologabile si catre ce zona sau directie inedit eliberanta mai poate circula.

Relativ la intrarea spontana in orice interval de libertate, exista puncte de vedere conform carora libertatea autentica nu este un drept spontan si gratuit, nici actiunea nici recompensa nefiind accesibile oricand si oricum, fara a lua in considerare reactiile acceptante sau posibil adverse ale lumii fenomenale sau sociale in care plasam optiunea libertate.
Astfel orice libertate relevanta se cucereste prin inteligenta, vointa si perseverenta dezvoltand raporturi cooperante sau conflictuale dealungul unui interval de timp, rezolvand o adversitate naturala, personala sau sociala, inlaturand tot felul de agresivitati externe sau interne.
Se mai admite ca orice libertate este duala, simultan sustenanta si opozanta la manifestarea altei libertati.
In societate libertatea mai e si asimetrica din punct de vedere preluant, influentant si recompensant, actiuni similare procedural dezvoltate in varful piramidei socio-decizionale, in mijlocul sau la baza ierarhiei, avand consecinte diferite, avand aspecte emulante sau interdictive diferite.

Daca intervalele de libertati mai sus enumerate primesc acordul majoritatii, analizate atent ele isi dovedesc si defectele, ca surse de nemultumiri si de suferinte, de irosiri ale potentialului de auto-personalizare a celui care le alege si experimenteaza.

Identificand partea ne eliberanta a oricarei libertati-satisfactii, omul reflexiv devine mai circumspect cu alegerea, aprobarea sau aprecierea propriei libertati sau a libertatii semenului, intelegand din ce directie ii vin opozitiile la libertate, in ce fel o libertate nepotrivit aleasa sau incorect practicata, se ridica impotriva celui care o asuma.

CONDITIONARILE  LIBERTATII

Libertatea dinamic satisfianta

Trei factori limitanti influenteaza traiectoria, viteza, durata si efectele unui gest sau lant gestual, un factor fizic natural, unul fizic corporal, altul informational.
-Limitarea naturala a miscarii individului este data de gravitatie, de contextul situant, de dimensiunile, legaturile si proprietatile obiectului procesat.
Limitarea energo corporala este de capabilitatea energetica a subiectului, de forta muschilor capabili sau nu sa se opuna gravitatiei, sa manipuleze conform intentiei corpul ales, sa dezvolte si intretina miscari specifice, divers corelate.
Limita informationala a libertatii cinetice provine din performanta specific modelanta de dinamica naturala, de dinamica corporala, de compatibilitate intre miscarea aleasa si efectul dorit, de corelare intre conditiile fenomenale si raspunsurile personale, de predictibilitatea corecta a evolutiei realitatii si alinierea actiunilor si replicilor individului la raspunsurile realitatii agresate gestual.
Foarte multe vietuitoare se misca reflex, dupa scheme interactive prestabilite, unele mostenite genetic, altele isi modeleaza corectiv miscarile, analizand rezultatul unui segment de act propriu, facand schimbari de gest, de obiect, de context interactiv, daca efectul nu corespunde asteptarii.
Omul dezvolta si foloseste cel mai eficient simulator de realitate structurala si dinamica, poseda proceduri predictive, fiind capabil sa modeleze in timp real sau in avans, o multime de pozitii sau traiectorii ale diferitelor obiecte si sa isi coreleze urmatoarele gesturi cu cele mai probabile stari viitoare ale formelor controlate.
Dar diversitatea gesturilor si combinatiilor accesibile sau eficiente, nu inseamna si posesia unei libertatii autonome de real, continua corelare intre ce faci si ce se intampla determina o permanenta conditionare a actului propriu, o cautare de solutie la problema momentana.
Poate libertatea dinamica, dar de fapt orice fel de libertate posibila, rezulta din capacitatea omului de a trata ca “problema” cuplajul personal cu ambientul, a descoperii traseul procedural care iti permite sa transformai realul conform proiectului.
Evident o asemena libertate problematizant –rezolutiva are gustul ei, care poate fi exaltant, daca localizand si invingand toate obstacolele din persoana ta , poti invinge toate obstacolele din exterioritatea care aparent ti se opune, dar aceasta libertate a cunoasterii, se cucereste extrem de greu si impune foarte multe restrictii actiunii proprii, care cer o vointa deosebita insotita de o ingeniozitate pe masura.

Au trecut milenii de cand omul incearca sa desopere in ce anume fel trebuie sa se miste singur sau asistat de unealta, pentru a schimba intr-un fel determinat exterioritatea, si se poate spune ca descoperirile sale in spatiul miscarii creative de forma-functie, sunt uluitoare.
Dar descoperirea actiunii specific transformante nu este un act de spontaneitate gestuala, unde miscarea aleasa la intamplare produce schimbarea asteptata. Nu putem evalua cate milenii de act uman intamplator au dus la constatarea necesitatii legaturii intre act si efect si cate alte milenii au creat o baza de conditionari si corelari locale sau generale, care au optimizat gestul, au dus la alegeri tot mai plauzibile de actiune, compatibile cu sperantele de schimbare.
Libertatea dinamica pretinde separarea si respectarea cauzalitatii naturale, asta insemnand constructia unui model de realitate cuantificabila predictiv, in asa del incat pentru fiecare interval dinamic momentan i se gaseste o probabila dezvoltare viitoare, pe baza careia subiectul isi alege viitoarea sa conexiune cu evolutia naturala.
Zeci de milenii de observatii, actiuni si rationamente, ne spun ca lumea naturala este cauzala, asta insemnand ca partile ei nu pot arata, misca si schimba oricum , ca nu se petrece orice oricand, ca exista o legatura distincta si permanenta intre succesiunile de evenimente naturale si ca numai cunoscand aceste dependente, devin eficiente interventiile uman transformante.
In ultimele secole omul a descoperit modelabilitatea cantitativa, formala a criteriului cauzal natural, iar ultimul secol este scena exploziei tehnologic eliberante, derivate din cunoasterea cantitativa a tuturor parametrilor de stare care determina o anume stare si schimbare de stare fenomenala.
Dar abilitatea creativa in spatiul realitatii cere foarte multe insusiri informationale, care insusiri cer si ele o super-calitate atot auto-manipulanta, aceasta fiind “constienta”.
Daca gestul este instrumentul configurant de realitate, iar limbajul este instrumentul manipulant de individ situat intr-un act gestual controlat mental, constienta este super operandul atot manipulant, care poate controla orice stare intentionala si interactiva a individului, care cupleaza si desprinde subiectul de orice realitate, sau de orice identificare sau  desprindere de sinele extern sau reflexiv.
Prin constienta apartinem sistemelor informationale capabile sa se auto-modeleze si auto-determine comportamental.
Omul este un simulator de real si de actiune in real, ierarhizat procedural, capabil sa se foloseasca pe sine si ca agent si ca pacient, ca actiune si ca autor al actiune, ca vector cauza si modalitate efect.

Prin constientizare putem fi simultan:

-Obiectul actionat,
-Cel care actioneaza,
-Cel prin care se re actioneaza asupra celui care actioneaza in real
-Identificatorul efectului  actiunii,
-Cel care valorizeaza si metabolizeaza efectul.
-Cel care se supra valorizeaza  pentru ca a creat si atribuit valoare actului si efectului produs.

Experienta actiunii asupra noastra si prin noi asupra lumii ne invata ca suntem cu atat mai aproape de atingerea unui scop-libertate in real, cu cat il proiectam intr-un spatiu cauzal mai bine formalizat cantitativ, tinand cont de toate posibilitatile procedurale disponibile
si de toate legile naturale care concura la realizarea lui.

Primul dialog declansat si sustinut de milenii de om, a fost cu realitatea, fiecare gest aplicabil unei forme sau miscari putand fi tratat dual, ca o forta-comanda de schimbare impusa amb ientului, sau ca o cerere gestual-semantica de permisivitate de a fi intr-un anume fel, intr-o anume lume, care te accepta sau refuza, dependent de capacitatea personala de a o intelege si a te conforma ei comportamental.

-Natura comunica cu omul permanent, depinde doar de acesta sa ii asculte glasul si sa ii descifreze semnificatiile, sa distinga ce anume cere natura de la el in schimbul recompenselor pe care le asteapta si de cele mai multe ori le si primeste, dar uneori insotite de pedepse subtile cu efect ulterior.

Metafizic putem spune ca actionam prin cauza cand:
Stabilim intai cadrul generic al totalitatii posibilitatilor naturale ale actiunii, a totalitatii dependentelor care determina o modalitate fenomenala, actionand noi insine numai cu respectarea conditionarilor naturale cunoscute.

-Actionam prin efect cand:

-Dupa incercari, erori si corectii, descoperim o cale de transformare punctuala sau zonala a ambientului, utilizand numai pachetul procedural selectat, fara a ii putea justifica eficienta, fara a stii cum sa il schimbam conform unor reguli date, pentru atingerea altor scopuri in alte contexte naturale.

Ca sistem informational, doar aparent actionam asupra naturii numai gestual, iar ea ne replica numai substantial-energetic, in fapt actiunea noastra este prioritar lingvistica, informationala, implicand un mediu subiectiv, modelant de lume, de individ si de cuplaj individ-real, iar libertatea dinamica efectiva este proportionala cu procentul de conditionare cauzala pe cale il distingem, formalizam si respectam, in parcursul fiecarei exprimari eliberante.

Ducem de milenii un dialog fructuos sau ostil, cu o realitate externa care pare sa nu inteleaga nimic din ce ii spunem prin gest, dar care raspunde ca si cum ar intelege mai bine decat fiecare din noi ce vrem de la ea, ce ar trebui sa vrem si sa facem, pentru a avea succes si a obtine libertatea asteptata.
Numai analizand raspunsurile naturii la intrebarile noastre corporale asistate intelectiv, evitam prea lungul si costisitorul drum al libertatii pedeapsa, cand dupa recompensa vine datoria pe care o avem fata de natura ranita, care a dat, dar careia nu i s-a dat ceace cauzalitatea indica ca trebuie sa i se dea, pentru a pastra echilibrul cererii si ofertei in relatia omului cu lumea sa.
Poate prea numeroasele incercari de realizare  incoerente, adresate unei lumi apreciate ca  spontan cauzala dar nu si cauzalizant cauzala, au dus la formularea uneia din cele mai pline de miez maxime umane, conform careia:
“Libertatea este necesitatea inteleasa si respectata”.
Necesitatea este factorul cauzal care permite sau interzice libertatea, este fie conditionarea extern-naturala, este conditionarea sociala, este si auto-determinarea interna, exprimata prin limitele interactive ale subiectului, vag constient,  sau inconstient de posibilitatile sale.

Conditionarea emotiva

-Posesia emotiei dorite este mereu sub semnul nesigurantei, date fiind multele si imprevizibilele variabile care influenteaza afectivitatea momentana sau pe un interval de timp mai indelungat.
Fiecare proiect emotivant depinde de niste permisivitati sau opozitii externe si interne, care ne apropie sau indeparteaza de acea nuanta de saturare, de plenitudine sufleteasca, pe care o asteptam.
Cu siguranta nu exista o reteta de actiune care sa duca necesar la o varietate placere,  incontrolabilitatea starilor intern emotivante sau socio permisive ori interdictive, jucand un rol important in primirea si mentinerea oricarei emotii.
Daca senzatia placuta sau neplacuta poate fi legata de posesia unui anume ingredient natural, emotia ca efect al unui proces multi tensionant polar, atractiv si repulsiv, este influentabila de real, de individual si de social.
Si natura si uele vietuitoare ne declanseaza si intretin emotii, dar credem ca emotia superioara implica acordul si rezonanta emotivanta intre subiecti, conditie uneori dificil sau impsibil de obtinut.
Daca acceptam ca emotia nu este efectul unui proces algoritmic, care duce cu necesitate la o nuanta emotivanta, cand parcurgem un lant comportamental predeterminat, atunci primirea sau refuzul emotiei depind si de adecvare constienta la real sau subiectiv si de rezonanta inconstienta  cu propria noastra identitate duala, care isi daruie emotia dorita, sau greu suportabila, pe baza unor capricii sau mecanisme emotivante de necunoscut.

-Daca individul este principala cauza a emotiilor, iar individul crede ca are atributul libertatii de a se darui sau nu afectiv semenului, rezulta dependenta paradoxala a unei libertati auto emotivante de alta libertate, care are si ea propriile pretentii.
Emotia autentica este bilaterala, fiecare participant consimtind spontan, fara negociere, la acea daruire de sine catre semen, la punerea sinelui sau la dispozitie sinelui celuilalt, care provoaca in ambii parteneri tensorul satisfiant sperat.
Cand relatia emotivanta este unilaterala, cand un participant vibreaza satisfiant, iar celalalt nu simte ceva deosebit, sau intampina simtaminte dezagreabile, situatie comuna in negocierea si vanzarea emotiei, cel nesatisfacut nu are aceiasi disponibilitate de daruire, sau nu are niciuna, catre partenerul intens recuperant de emotie.
Emotia este un act socializant distinct prin particularitatea de atractor-repulsor, generator de super-acceptabilitate sau in-suportabilitat, in subiect.
Placerea ca super acceptare, stimuleaza continuarea conexiunii emotivante, iar repulsia dezagrega relatia sau o interzice.
Libertatea afectiva fiind bilaterala cere un dublu agent declansant, un dublu pacient suportant, o dubla disponibilitate comunicanta si receptanta de emotie, iar daca unul din aceste ingrediente lipseste, emotia nu se naste, nu isi atinge intensitatea sau este o doar o amagire de posesie.
Deasemeni nici un om rezonabil nu poate pretinde ca el dispune de toata varietatea felurilor simtire, de unde concluzia ca unele emotii iti sunt refuzate prin personalitate, prin schema limitat emotivanta a fiintei tale.
Miracolul sta in calitatea fiecaruia de a imagina in posesia unei emotii si a se convinge ca poate simti efectiv ceace isi imagineaza ca simte, daca implineste o anume conditie.
Omul prin largimea sa de banda intelectiv modelanta este capabil sa simuleze o mare diversitate de implicari rationale sau afective.
Majoritatea putem fi convinsi prin cuvant sau spectacol compozit video si audio, ca exista emotii inca necunoscute, care ne sunt si accesibile cu conditia sa facem….
Iar omul stimulat de sine sau de altii sa simta ceva cu orice pret, incearca sa satisfaca conditiile, de regula daruind mai mult decat primeste, uneori neprimind ceva sau primind nu o placere ci o frustrare.
Fiecare din noi este si putin sau mai mult un snob al senzualitatii sau emotiei, toti vrem sa apartinem clubului select si privilegiat ale celor care pretind ca poseda-consuma numai premiere satisfiante.

Prin sugerarea posibilitatii de a fi special emotivabil si imaginatia care se inchipuie traind placeri deosebite, ca om care vrei ca tot ce e omenesc sa iti fie cunoscut, devii manipulabil, facut sa creada ca ceace simti este putin valoros, inferior felului in care ai putea simtii, daca ai consimtii sa te darui intr-un anume mod semenului implinitor de emotie.
Lumea noastra este plina de oferte ale unui recul emotivant coplesitor primit contra unei plati modeste facute vanzatorului de placere.
Fara a o descalifica sau deprecia, constatam doar ca arta umana este un mod abil de a sugera si decalnsa trairii emotive prin simulare, prin acceptarea transpunerii in fiinta proprie a unui dialog real sau fals afectiv, desfasurat intre alti parteneri.

Actorul si spectatorul sunt membrii jocului unde se stabilesc actele si regulile emotivante,  unde se practica transferul preudo emotiei din actorul care o simuleaza, in simtire proprie autentica, traita de spectaror.
Dar si actorul are recompensa lui emotivanta, intensitatea trairii induse in specator fiind obiectivul sau, fiind si factorul care ii daruie o emotie intensa.
In spectacolul scenic, fiecare se bucura sau se intristeaza de bucuria sau tristetea celulalt,  si de fapt cam asa se intampla si in viata, numai ca aici conditiile emotivante sunt mai complicate, mai imprevizibile, mai irationale am putea spune.

Cu toata intensitatea si pretuirea emotiei, omul rational a inteles de mult ca aceasta stare sufleteasca atat de dorita sau detestata, este pina la urma o inevitabila conventie de asumare-consumare de sine, simulata prin aparentul acces la trairea-consumarea celuilalt.
Dar conventionalizarea emotiei si controlul ei sunt exterm de dificil de realizat in fiinta cotidiana, toti apreciind emotia ca cea mai umanizanta parte a omului, iar parcurgerea cat mai multor emotii, este cea mai importanta, mai valoroasa ipostaza trans umana.

-Discutand despre libertatea prin posesia emotiei dorite, distingem doua tipuri de eliberari emotivante care sunt mai degraba niste obscure inlantuiri.
Unii se simt liberi posedand individul, posedand trupul sau sufletul celui apreciat-iubit, alti se emotiveza mai usor si mai rezonabil, posedand doar cele create de geniul uman, posedand numai roadele actiunii individului, nu individul insusi.

Dar fiecare om este un creator de valori specifice, mai modest sau valoros, fiind simultan agent eliberant si pacient eliberabil, prin semenii creatori de valoare.

Poate cea mai obscur ne-eliberanta latura a emotieie este neputinta constientizarii mecanismului instalarii, mentinerii si dizolvarii ei.
Daca nu stii prin ce anume parte a celui ce esti, prin ce mod functional al mintii sau sufletului, orice ai intelege prin suflet, simti ce simti, nu poti pretinde ca esti autentic liber in simtire, ca participant constient al unei generari de simtire, al unei primiri sau refuz de simtire, al asumarii si consumarii de simtire.
Probabil non-determinabilitatea de catre pacient, a starilor sale de agent, creator al emotiilor sale, este si conditia imprevizibilitatii si calitatii emotiilor.
Daca am fi si creatorul si consumatorul complet constient de sine, al propriei palete emotivante, am fi cu siguranta incapabil sa aducem in noi noutatea afectiva.
Fiind cel care isi creaza emotia, nu poti fi si cel care isi face siesi o surpriza emotivandu-se, odata ce ne scriem, preparam si sorbim licoarea distinct emotivanta, in deplina cunostiinta de cauza-metoda si simtire-efect.
Incapacitatea constientizarii mecanismului emotivant a sugerat cu secole sau milenii in urma ideia ca emotia ar un dar al zeilor, ar fi cel mai inselator act divin, manipulant silentios de personalitate.
Se spune ca in mod pervers divinul aloca potential emotivant umanului  pentru a il convinge sa se puna mai usor in slijba sa, sa isi accepte fara murmur soarta.
Dar zeul cumva se pastreaza in umbra folosind omul ca vector emotivant, neintrand direct in joc, neputand fi invinuit cand emotiile se revolta si distrug individul.
Cand esti emotivat prin om, dar crezi si in zeu, aduci ca ofranda zeului, pe omul iubit, cerandu-i zeului sa iti returneze darul-om, prin incarcarea celui iubit cu si mai multe calitati, cu potentialul de a te aduce pe culmile nemai incercate ale simtirii.
Puterea celui iubit, dar creat de zeu, de a te face sa simti atat de intens nuantele iubirii, prin transfer de cauza in supra cauza, te indeamna sa iubesti inca mai mult zeul, acesta fiind cel prin care iubesti, prin care poti iubi, ai pe cine iubi si te bucuri plenar de intensitatea iubirii.

Promovand modelul emotivant divin, zeul facandu-se iubit de om, prin reprezentantul sau uman, omul isi transfera personalitatea emotivanta sau simulat emotiva in nevoia si disponibilitatea de iubire a semenului, obtinand prin daruire autentica sau prin prefacatorie raspunsul emotiv dorit.
Inducerea uni sau bilaterala de emotie este inca un proces ascuns care inlantuie umanii eliberati prin iubire, facuti temporar sa actioneze ca o unitate, dar o unitate instabila, care primeste si fortele stabilizante emotiv si cele exploziv dezagregante.
Cand rezonanta emotivanta se amortizeaza, cand farmecul atractiei reciproce dispare, atunci fiecare parte trezita dintr-un vis sublim dar imposibil ca orice vis, crede ca vede fata adevarata, nepasatoare, a partenerului devenit adversar, situatie cand se instaleaza repulsia si urmeaza explozia conflictualizanta.
Dupa parerea celui trecut prin suferinta placerea este un premiu exceptional dar tranzitoriu, o recompensa iluzorie inventata de mintea zeului si insamantata in fertila in alternative a omului.
Placerea este forta care convinge omul sensibil sa execute prin premiul emotie, ceace omul inteligibil ar refuza sa faca, sau ar face in sila, fara entuziasm.
Suntem spontan disponibili catre cineva pentru care avem un sentiment pozitiv, dar ne refuzam fiinta, celui pe care il detestam, sau caruia nu ii gasim nici o calitate.
Actionam emotiv egoist, punand pret pe ce simtim, inorand ce simte prin noi, cel prin care ne vine placerea, dispretuind porunca crestina sa iti iubesti semenul, fie el prieten sau dusman, fara gandul la recompensa.
Neavand controlul sentimentului propriu, cu atat mai putin pe al celui ales, uneori ne pretuim cand ne pretuieste celalalt, alteori ne pretuim pentru ca il putem pretui pe celalalt.
Dar la fel actionam si in repulsie, pretuindu-ne cand dispretuim, sau dispretuind pentru ca apreciem deprecierea celuilalt.

-Un exemplu clasic de legatura duala este dragostea, cea mai intensa, dar mai incontrolabila si ne inteligibila trasatura umana.
Nu ne indragostim de cine vrem, ci de cine primeste cumva privilegiul sa ne placa, sa ne cucereasca, nefacand nici o incercare sa ne aprinda dragostea, iubirea fiind cum se spune, oarba, ea alegand cu ratiunea inimii, nu a mintii.
Mai rau este ca odata trecuti printr-o prima dragoste incantatoare, in care am primit mai multa si diversa fericire decat am sperat, dar care inevitabil s-a consumat, nu putem relua rolul cu aceiasi surpriza si intesitate, nu mai putem re-simti acea prima iubire stranie si absoluta, de care am avut parte.
Prima dragste pare sau chiar este o devotiune bilaterala, in care ambii parteneri se cred si oameni si zei, fiecare fiind numai om pentru sine si numai zeu pentru partener, sau invers. Cand fiecare este si om si zeu in iubire, dragostea atinge culmea calitatii sau culmea esecului, dependent de localizarea zeitatii, numai in tine sau numai in celalat.
Distributia incorecta a zeului in omul care iubeste se termina de regula intr-un conflict, intre doua divinitati, sau doua creatii divine, crezute zei, care nu se mai pot suporta impreuna.
In prima dragoste partenerul este pentru noi fiinta absoluta, iar in cel mai fericit caz, suntem si noi ceva semanator pentru el, eliberand dragoste contra dragoste, sau dragoste pentru dragoste, in cea mai pura si mai sublima daruire si primire a fericirii.
In iubirea reciproca, unda incisiv devotanta si placerea reflectata, ating o intensitate si calitate divina, asa cum o califica poetul, singurul liber sa fie mereu indragostit numai de dragoste.
Relativ la intrarea in dragoste, mai corect ar fi sa spunem ca cineva ne indragosteste, si tot acelasi sau altul opus lui, ne dez-indragosteste, uneori cu acordul, alteori impotriva vointei noastre. Din proprie experienta fiecare stim, ca momentul sau durata de timp in care pierdem indragostirea celuilalt, noi inca persistand intreaga forta-dragoste, este cea mai ingrozitoare, cea mai greu suportabila suferinta.
Este cunoscut ca o dez-indragostire unilaterala este conflictuala si are adesea urmari psihologice profunde, poate degrada discernamantul, provocand acte necugetate.
La fel de rau este cand nu putem raspunde prin aceiasi emotie la emotia intensa trezita in cineva, dar se pare ca natura umana este duala, si binevoitoare si sarcastica, fiecare fiind capabil sa se daruie sau refuze emotiv, cu aceiasi vehementa.

In concluzie libertatea in spatiul emotiei este o incantatoare dar inconsistenta subiectivare, nici un om nestiind cum se emotioneaza, cum emotioneaza pe altul, in ce fel si prin ce conditii pastreaza sau pierde o emotie.
Nici un calator prin tinutul dragostei care mergand la intamplare greseste traseul, nu isi da seama cum a ajuns sa intalneasca ura, nu intelege in ce fel pretuirea celuilalt a devenit dispret, dar majoritatea experimeteaza acest uluitor schimb al perfectiunii in mizerie.

Limita libertatii  conceptuale

-Libertatea de a spune ce vrem este aparent accesibila tuturor intr-o lume democratica, numai ca in toata flexibilitatea si generozitatea ei sintactica si semantica, nici o democratie, din motive uneori intemeiate, nu acorda oricui puterea de a spune orice fara pedeapsa, aceasta libertate a vorbirii fara cenzura proprie, putand ameninta bazele democratice, atentand, negand sau distrugand alte libertati.
Daca spunem ce vrem despre oricine, fara consecinte, ne putem calomnia semenul detestat, lipsindu-l de o meritata libertate discursiva, iar daca dorind sa spunem ceva rau despre cineva, ne tinem gura, avand oarece calitati morale, inevitabil ne reprimam o importanta libertate.
Din alta perspectiva, suntem liberi sa spunem ce vrem in interiorul inevitabilei limite a abilitatii creativ discursive, a ingeniozitatii lingvistice personale, a capacitatii limitate sau incapacitatii de a compune mesaje pretuite de altii.
Ne constatam imediat nelibertatea semantica, cand incercam sa pasim in spatiul stintific, tehnic, artistic, sau filozofic omologat, distinct organizat si cuantificat procedural, unde exista reguli de creativitate, reguli de verificare a calitatii creativitatii, spatii unde majoritatea suntem inevitabil incompetenti.
Este bine stiut ca ingeniozitatea si performanta discursiva sunt specializate, dependente de o multime de criterii, incepand cu talentul personal, cu pregatirea, cu vointa de cunoastere si potentialul de asimilare, influentat de aliatii sau adversarii care ne sprijina sau resping si descalifica eforturile.

-Libertatea accesului la informatiile dorite este si ea limitata din multe directii.
O prima nelibertate apare prin lipsa de acces la informatia dorita, alta prin excesul de informatii disponibile, pe care suntem incapabili sa le parcurgem, intelegem si metabolizam rational sau emotiv.
Cea mai mare nelibertate, inca de neinvins, provine din in-capcitatea omului comun de a distinge, exersa si pretui acele libertati superioare, profesionist creative, care au produs ceva nou in om, construind lumile externe utile omului, libertati umanizante care stau de fapt la baza propriei personalitati, care ii permit sa vorbeasca, sa inteleaga, sa se emotioneze, sa se acomodeze cumva cu lumea in care se afla.
Dupa milenii de creativitate de toate felurile, majoritatea plutim undeva, fara coordonate si fara directie, pe un imens ocean de afirmatii si negatii mai banale sau complicate, lipsiti de o busola care sa ne spuna unde suntem si catre ce continent sau insula ne indreptam.
Lipsiti de nava ratiune si de carmaciul cunoastere, singurii capabili sa ne scoata undeva la mal si sa ne lamureasca unde suntem dar mai ales unde nu suntem, fugim dupa orice libertate sensibila sau conceptibila, si nu daca posedam libertatea sau ea ne poseda si devora.

-Libertatea initiativei creative de orice fel este similara libertatii vorbirii si comunicarii, adica supusa si ea limitarii prin competitivitate, reglementare sociala, ingeniozitate personale, atitudinilor de  siguranta sau risc, factorilor intamplatori aliati sau ostili, interni sau externi, activi pe diferite intervale de timp.
Fara indoiala initiativa personala indiferent de domeniu, particularitate procedurala si consecinte, este partea picanta, condimentata, a vietii, parte incarcata cu o savoare intensa fie ea dulce sau amara, dar fara de care viata ar avea o monotonie si sterilitate dezarmanta, poate insuportabila.
Se poate aprecia fara exagerare ca viata omului putin intreprid este intristator de goala, de plictisitoare, dar ca fiecare din noi isi reinnoieste zilnic contractul posibil emotivant cu lumea imprevizibila, pastrand mereu speranta schimbarii, in orele cand reia obstinat acelasi cunoscut si deseori penibil ritual al datoriei, facand ce nu vrea, asteptand mereu ceva deosebit, ceva nu apare, nu rasplateste rabdarea si straduinta.
Dormim a treia parte din viata, lucram pentru a supravietui, alta treime, iar in ultima incapabili sa facem ceva deosebit si sa ne distram, ne emotivam apeland la actor, aruncandu-ne in spectacolul altuia, intrand in sfera de rezonanta emotiva a acelor semeni care au talentul sa fie oricum, fara sa fie ei insisi nu, sau sa fie ei insisi numai cand sunt altceva si altcineva.

Poate exagerand localizam doua variante de intreprinzator, anume:

-Omul de actiune imaginar care le face pe toate numai in mintea si inima sa,
-Intreprinzatorul efectiv, care isi incepe aventura in realitatea naturala, o continua in realitatea mintii si o reintoarce in fenomenal, in lumea cauzei si efectului, sau in spatiul socio-cauzal, mult mai complicat de simulat dar mai generos recompensant.
Imaginarul sa spunem fictiv isi proiecteaza mental pina la detalii exprimarea de sine, dar nu trece niciodata la fapte in realitate, nu incearca conversia persoanei si initiativei gandite in initiativa reala, lucrand cu substanta si energia, cu materia si cu omul material, nu cu aburii conceptiei.

Dar fara indrumare, fara informare, fara intelegerea informatiilor, fara antrenament si fara perfectionare sitematica, ideile de care sunt capabili si cei mai talentati, sunt inevitabil naive, reluate, incomplete sau chiar imposibile, incapabile sa tina seama de toate dependentele cauzale naturale sau sociale, care influenteaza omul si dorintele lui in prea multe si impredictibile feluri.
Majoritatea suntem nesatisfacuti de calitatea realizarilor proprii, de in capacitatea de a constui undeva in lumea tuturor, un edificiu fizic sau psihic, obiectual, dinamic sau lingvistic, care sa ne reprezinte si sa ofere altora ce ei isi doresc.
Vrem sa fim altfel, sa intram in pielea unui personaj de succes dupa care sa intoarca toti capul, sa fim admirati si invidiati pentru ceace suntem, dar cati din noi reusim sa contruim idealul de eu cautat?

In toate posesiile si limitarile de libertate, sumar discutate, se poate replica ca odata ce suntem efectiv liberi in intervalul ales si ocupat, nu mai are relevanta faptul ca nu suntem liberi sa ne cunastem geneza si alocarea de libertate, nu mai are importanta cunoastrea ori necunoastsrea cauzei eliberante, odata ce posedam si valorificam din plin produsul finit.
Este posibil ca aceasta pretentie a suficientei posesiei libertatii, fara cunoasterea provenientei nevoii de a vrea si de a fi sau nu liber, in interiorul lumii in care traim, sa fie insuficient argumentata, ne-argumentabila sau cu totul falsa.
Necunoscand sursa si motivele preferintei nuantelor libertate care ne exprima optim, nu putem demonstra ca libertatea efectiva si asumata, nu este in profunzime o inlantuire inhibanta, ireversibil degradanta a persoanei noastre.

Nestiind daca suntem liberi prin noi insine sau prin cineva diferit de noi, care se foloseste de impresia libertatii noastre, pentru a ne personaliza uneori anarhic sau ingust subiectivant, suntem poate numai o “libertate prin delegare, fara autolegitimare”, impusa de o necesitate obscura si incontrolabila, iar necesitatea care ne da impresia ca suntem liberi, nu va deveni pentru noi o libertate neconditionata si autonoma, pina nu vom analiza, experimenta si califica.

Cat timp nu dorim sa cunoastem cum ne este creata personalitatea doritoare de libertate, posesoare de libertate sau sceptica in posibilitatea posesiei libertatii, vom fi mereu in exteriorul unei libertati tranzitorii, interiorizata de o lipsa de autonomie.
Cat timp nu stim ce se intampla in noi cand ne vream liberi, ne credem liberi, sau ne indoim ca suntem sau ca putem fi liberi, nu vom cuprinde alternativa lui “a fi liber ideal” sau a fi numai liber, fara a stii cum esti facut liber.
Daca nu reusim sa fim si liberi si metaliberi, adica sa posedam si libertatea de a fi oriunde in teritorul actiunii si satisfacerii si supra libertatea de a ne darui sau refuza orice libertate specifica, ramanem mereu in cautarea unei libertati determinate, respingand altele, inchizandu-ne intr-o unica fiintare, din neumarate posibile.

Cand nu avem controlul mecanismelor eliberante sau limitante de libertate, suntem liberi prin impunerea din afara a preferarii unor libertati, iar libertatile inconstient impuse si  asumate, sunt doar niste conflicte surde intre eurile noastre, intre cel care suntem si cel care se vrea altfel, chiar cand se accepta intr-un anume fel.

REFUZUL LIBERTATIl  RECOMPENSANTE

Pot fi gandite cel putin inca doua feluri de libertate, pe care majoritatea le ignora, depreciaza sau contesta, considerandu-le fara sens, fara continut, fara calitate, fara efect, contrare ideii umane de libertate, definita ca “actiune-schimbare si simtire-rasplata”,  intr-o lume accesibila si configurabila.
Sa vedem ce libertati mai putem gandi  si ce ar elibera-modifica  ele  in persoana noastra.

1-Pe langa spectrul libertatilor modal-satisfiante, sumar comentate, omul curios ori poate satul de prea multa libertate impovaranta ori agresanta, a mai descoperit doua libertati, anume:

1-Libertatea non actiunii, a respingerii oricarei libertati, optiune stranie care neaga orice alegere si infaptuire de scop-recompensa, orice recurs la libertatea care foloseste ca unelte eliberante fortele corpului, ale uneltelor, ale mintii sau  simturilor.

2-Libertatea patrunderii si spatiul infra pesonalizant, unde se alcatuiesc fundamentele subiectivitatii senzoriale, dinamice, intelective si afective, unde se nasc, se ridica si se consuma toate proiectele umane de libertate.

-Refuzul oricarei libertati active ar fi sumar descrisa astfel:

-Deconectarea de fluxurile senzoriale, atinsa prin refuzul perceptie,  reprezentarii si situarii in realitatea externa,

-Decuplarea de actiunea intentional gestuala, de orice miscare corporala cu adresa,

-Refuzul folosirii limbajului, inhibarea tendintelor de comunicare cu semenii,

-Respingerea gandirii concrete sau abstracte, calitative sau formale,

-Respingerea cautarii si primirii oricarei senzatii sau emotii.
Aceasta libertate fara manifestare produsa prin nepracticarea libertatilor specifice, este greu de instalat si mentinut.

Simturile putand fi cumva inchise pe diferite intervale, dar mintea nu pare deloc controlabila, dovedind o surprinzatoare autonomie comportamentala.

Tendinta noastra de a ne instala in spatiul mental este spontana si irepresibila,  sistematic primind cate un tren de ganduri-situatii, care ne dau o preocupare, un scop si o metoda de finalizare. Vointa de a fi fara gand este contracarata de impulsul de a fi mereu intr-o stare, de a ne construi un ambient mental si a il popula cu intentiile noastre de a fi cumva acolo.

Dificultatea de a ne stapani gandurile sugereaza ca mai degraba “suntem ganditi -gandind”,  suntem  facuti sa gandeasca,  de un super ganditor ascuns in persoana profunda,  decat ne impunem gandim-gandurile, ca undeva in minte exista un generator de ganduri nesupus controlului constient.

Se spune  ca non actiunea ai sus enumerata este poarta de intrare catre acea supra-actiune in care omul isi descopera si supune agentul auto  subiectivant, iar efectul este asistarea la geneza propriei individualizari, dar o asistenta  neimplicata, neutra, ca si cum a te cunoaste-crea ca om, este echivalent cu a construi un obiect inert psohic, dotat numai cu parti si relatii specific functionale intre parti.
Sa nu uitam ca partile esentiale ale subiectivitatii sunt capabilitatile reprezentante, gestuale si lingvistice, iar performantelefunctionale ale  acestora sunt abilitatea gestual si lingvistic configuranta,  rationalitatea demonstranta, creativitatea de orice fel si afectivitatea,  acestea fiind felurile in care ne proiectam persoana in lumea disponibila sau imaginabila.
A te raporta la aceste insusiri distinct subiectivante ca la niste forme- miscari naturale, ( straine de noul eu, sau de surprinzatorul  “non eu”, in care te constati), ca la niste obiecte-procese  care nu te definesc, nu au nici o relatie sau valoare pentru cel care ai devenit, cel care s-a desprins de orice evolutie-libertate, pare o aberatie, ori o constructie voit incoerenta, facuta sa socheze sa ridice mintea rationala impotriva mintii ipotetic supra-rationale.
Si totusi libertatea non actiunii este o optiune foarte serioasa, veche de milenii, care a preocupat multe personalitati, a fost pretins ealizata in diferite variante si a dus conform declaratiilor, la acea imposibil de confirmat sau infirmat “cunoastere de sine”  primita numai prin ireversibila instrainare de sinele activ eliberant.
Se declara ca non actiunea este calea de iesirea din persoana dependenta de real si  social, se mai spune ca este realizabila progresiv, rareori spontan si complet, prin focalizarea atentiei pe acelasi obiect, prin infranarea tendintei spontane a mintii de a crea ganduri si a se preocupa cu evaluarea sau realizarea lor.

Ca un argument cumva confirmant al accesibilitatii si utilitatii  ei, libertatea non actiunii a fost practicata de foarte mult timp, in diferite feluri,  in spatii culturale distantate geografic, dar se mai spune ca efectul  surprinzator,  este completa cunoastere de sine, este accesul la laboratorul unde se creaza si activeaza sau inhiba personalitatea normal eliberanta.

-Cea de a doua superlibertate apare cand omul capabil de o indelungata si completa non-actiune, isi cunoaste alcatuirea, cand poate intra acolo unde mintea comuna inceteaza sa mai functioneze, unde limbajul natural nu poate numi, semnifica si descrie ceva, iar emotiile de orice fel nu mai au nici un rol.
In cunoasterea de sine persoana sau non persoana cunoscatoare de persoana, intelege cum este construita subiectivitatea cotidiana,  cum se asambleaza acea constienta dedicata, mereu alimentata cu un flux de informatii prin simt si cu altul prin ganduri.

In cunoasterea de sine omul nu se mai pozitioneaza intr-o lume externa, nu mai are nevoie de componetele ei, nu mai inventeaza actiuni-libertati si nu mai culege senzatii si emotii recompensante.

In ceace se numeste “cunoasterea cunoscatorului”, cel ce se cunoaste nu se mai exprima un centru iradiant de optiune, de actiune si de evaluare, ca o sursa de personalitate si energie satisfianta.
Fie ca privim acest straniu spatiu al auto-determinarii complete a persoanei, ca cea mai mare farsa, cea mai mare auto amagire, cea mai irationala, mai imposibila metoda de intelegere a lumii si omului, sau ca tratam ca singura cale de atingere din interior a interioritatii noastre fals exteriorizata, valoarea sau lipsa ei de valoare nu se stabileste pe teritoriul umanului, nici in sfera sa de manifestare si cunoastere.

Ce poate fi mai straniu, mai neverosimil decat pretinsul acces la cea mai dorita super cunoastere, la completa elucidare constructiva a entitatii “om” decat refuzul oricarei practici cognitivr standard, la folosirea simturilor, experimentului senzorial si mental pentru stabilirea si corelarea faptelor, indiferent ce continut au asemenea fapte.

Cum poate fi acceptat accesul la omenesc prin refuzu omenescului, urmand un traseu in care este obligatoriu sa nu faci nimic omenesc pentru a intelege emergenta omului  din obscurul ne uman.

Practicantii eliberarii auto-cognitive afirma ca atingand un anume grad al desprinderii de exterior si de subiectul situat in exterior, pot observa si intelege in ce fel mintea atot-creatoare construieste mintea creat -creatoare, iar aceasta din urma asambleaza realitatea externa si actiunile ei in aceasta lume.

Prin autocunoastere se spune ca avem acces la acel  etaj al mintii creatoare care construieste  subiectivitatea perceptuala, conceptuala si emotiva,  cum se leaga subiectivitatea de realitate, de ipostazele ei realizante si de starile ei senzualizante sau emotiovante, apreciate ca libertati.
Conform utilizatorilor de tehnici supra cognitiv eliberante, omul de orice fel, caracterizabil prin libertatile activ satisfiante, are acces la o singura suprafata individuaalizanta in care se contientizeaza dar nu se constientizeaza atribuindu-si constientizarea specifica sau generica.
Se mai spune ca omul are mult mai multe dimensiuni auto personalizante decat crede, pe care le poate si explora, daca invata cum sa atinga starea multiplei auto-constientizari goala de constientizare modala, in interiorul careia subiectul se exprima ne exprimandu-se,  iar subiectul ne auto-exprimant, intra in recursiva respingere de orice sine doritor de libertate satisfianta.

Refuzand libertatea din  si prin lume, individul ajunge candva la acea supra constientizare  unde devine accesibil orice lucu dorit, dar unde se distruge ireversibil  apartenenta satisfianta la orice continut.
Cum limbajul este un simulator de modalitate si de actiune in modalitate, odata omul desprins de modalitate si de manipularea  subiectivitatii metabolizanta de modalitate, limbajul natural nu mai are nici o putere semnificanta, descriptiva si comunicanta in teritoriul supra-libertatii autocognitive.
Ca este  sau nu este  asa, se poate sustine sau respinge filozofic, sau la modul obisnuit, folosind multe cuvinte si  multe conexiuni intre cuvinte, dar cel supra eliberat respinge cuvintele, ca cele mai inlantuitoare unelte, care daruie un sens si refuza o infinitate de alte sensuri.
Nestiind sa vorbim prin tacere si sa comunicam necomunicand, pentru a spune ceva, am facut apel la cuvinte si vom mai face,  ca orice om care nu se poate comunica-trimite nici lui nici semenilor altfel decat prin cuvinte si prin simtaminte echivalate prin cuvinte, ambele metode refuzate de incaracterizabilul “cunoscator de sine”.

2 comments to ALEGEREA SI REFUZUL LIBERTATII

  • tereza

    Referitor la paragraful “REFUZUL LIBERTATII RECOMPENSANTE : Pot fi gandite cel putin inca doua feluri de libertate, pe care majoritatea le ignora, depreciaza sau contesta, considerandu-le fara sens, fara continut, fara calitate, fara efect, contrare ideii umane de libertate… 1-Libertatea non actiunii, 2-Libertatea patrunderii in spatiul infra pesonalizant”. Daca majoritatea nu ar ignora aceste doua feluri de libertate care ar fi consecintele ? Daca majoritatea ar ajunge in supra constientizare ce se poate intampla ? Lumea s-ar opri ? Probabil generatorul de ganduri tine sub control acest lucru, suntem ganditi-gandind si lumea exista asa cum o vedem. Efortul de a controla constient generatorul de ganduri este foarte mare, este foarte dificil, numai putini au dotare nativa pentru asta.

  • Libertatea umana inseamna a avea ganduri, a dori sa le implinesti, a actiona si realiza cele gandite, a simti satisfactia implinirii gandurilor. Te crezi liber atunci cand iti concepi sau inventezi scopurile-placeri, cand le poti realiza actionand fara restrictii sau invingand obstacolele, cand iti cuceresti libertatea actiunii si a incantarii care o finalizeaza si o recompenseaza.

Leave a Reply