Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

Limbaj

 

Ne aflam intr-o incapere enorma, ocupata cu o diversitate de obiecte, unele in miscare , altele in repaos, distribuite in diferite pozitii, avand tot felul de alcatuiri, care se influenteaza si schimba previzibil sau imprevizibil, peisajul fiind fluid, intr-o curgere continua.

Incaperii in care ne situam ii spunem “spatiu”, iar cele distribuite in jurul nostru in spatiu, le denumim generic forme si miscari.

Avem cinci simturi, cinci canale de culegere specifica a informatiei difuzate de formele din spatiu, fiecare canal perceptual izoleaza si preia un mesaj distinct, purtator de date individualizante a formelor. Mesajele “naturale” detectate si preprocesate in fiecare canal perceptual sunt conduse prin retele neuronale specializate catre sistemul operant minte, iar mintea noastra poseda niste metode-algoritmi de extragere si “reprezentare” a formei si miscarii, din mesajele trimise de simturi. Asta inseamna ca mintea noastra proceseaza numai oferta simturilor din care filtreaza o anume particularizare modala, ea nu are acces la mesajul natural, sau fenomenal, adica la semnalele luminoase, sonore sau chimice distribuite in spatiu, purtand in ele informatii asupra unei lumi in afara si independent de indivizi.

Depinde de fidelitatea traducerii parametrilor de stare ai realitatii din mesajele naturale in mesaje senzoriale, ca mintea sa primeasca o varianta de descriere cat mai corecta si completa a ceace numim “lumea externa”.

Observand diversitatea formelor ne putem gandi ca am putea primi mesaje purtatoare de individualitate de la “obiecte unicat”, fiecare forma fiind suficient de deosebita ce celelalte “ca desfasurare spatiala a suprafetei, pentru a fi imposibil de comparat intre ele si gasit zone de similitudine. Nu stim daca o asemenea realitate a unicatelor obiectuale sau cinetice este principial posibila, probabil nu este, daca ar fi ar cere din parte creatorului poate mai mult efort imaginativ-creativ decat este dispus sa faca, sau daca ar face-o, ar obtine o realitate sa spunem artistica, total incapabila evolutiv prin imposibilitatea conectarii obiectelor sau miscarilor in vre-un fel.

Componentele lumii noastra au o diversitate de feluri de asemanare, avem similitudini de geometrie a suprafetelor, similitudini cromatice, cinetice, relationale, similitudini de caracteristici fizice, chimice, interactive si functionale.

  Formele si schimbarile care ne inconjoara ne par asemanatoare sau diferite, dar ne par cumva, ele poseda o individualitate modala plina de detalii, unde la o analiza atenta identificam o diversitate de alte particularitati, microstructurale si chiar micro interactive.

Dar in ce fel aflam noi ‘‘cum sunt formele’’, prin ce proces al mintii alocam o anume alcatuire fiecarei parti de realitate.

Intrebarea pare banala, iar raspunsul ar fi ca simturile percep niste mesaje trimise in spatiu de formele reale, care exista autonom de individ si simturile lui, iar fiecare forma isi comunica printr-un anume fel de mesaj morfologia si miscarile.

Mintea umana primeste mesajul senzorial, care este un fel de transpunere-descriere creata dupa anumite reguli, a mesajului natural, il prelucreaza cumva si produce dupa proceduri inca necunoscute ceace am putea numi  “forma subiectiva” , a formei reale, ea ne ofera o forma copie, sau “o interpretare forma”, nu stim cat de exacta sau diferita de forma reala autentica, de forma externa si autonoma.

Astfel fiecare om vede-reprezinta forma reala individualizat, o vede subiectiv, adica dintr-o perspectiva modalizanta personala si unica. Omul are acce numai la “forma fenomenala” a lumii reale, pe care metafizicianul o numeste “lume in sine”, lume presupusa intagibila mintii si cunoasterii.

Pentru simplitate noi presupunem forma fenomenala identica sau foarte asemanatoare formei reale, ceace este incorect, pentru ca nu se poate compara o stare proprie mintii subiectului, adica alcatuirea reprezentarii  cu o ipotetica stare modala distincta de subiect, despre care subiectul nu are decat descrieri de stare produse de simturi, fiind lipsit de posibilitatea de a contacta direct si determina modal nemijlocit alcatuirea lumii reale si autonome.

Daca admitem ca exista doua lumi distincte , lumea subiectului si lumea reala, creatoare a mesajelor intrate in simturi, atunci exista forme subiective si forme reale, exista miscari reale si miscari subiective, exista si spatiu real si spatiu subiectiv, ar putea fi chiar si timp subiectiv si timp real, iar aici mintea intra in impas, pentru ca nu putem imagina un spatiu si timp autonome si deosebite de spatiul si timpul nostru fenomenal, ambele create de reprezentare si intelectivitate.

Din presupunerea unei lumi spatio-temporale unice si autonome de toti percepatorii si interpretorii mesajelor ei, ar rezulta similitudinea reprezentarilor acelorasi mesaje, din care ar rezulta acelesi stari modale forme, miscari, sau calitati, in toti indivizii posesori de simturi si performante interpretante normal operante.

Dar cum inchipuirea unei lumi autonome de subiect, implica diferite dificultati de abordare a existentei si modalitatii acesteia, cu milenii in urma a mai fost facuta si presupunerea inexistentei si chiar a imposibilitatii existentei unei lumi externe unice, diferita de lumile personale, fie ele asemanator sau distinct reprezentate. Conform acestei ipoteze toate lumile din subiecti sunt numai constructii ale simturilor si mintilor acestora, dar si in aceasta presupozitie apar complicatii conceptuale, inca mai mari ca in prima, pentru ca in lipsa lumii externe si autonome, este imposibil sa justificam cauzal provenienta mesajului purtator de modalitate fenomenala, deasemeni este extrem de greu sa motivam argumentant existenta subiectului, odata ce realitatea este numai o stare a mintii sale.

Indiferent cum ar fi lumea reala, stim din felul in care noi si semenii nostri, ne descriem impresiile, ca lumile proprii pot arata diferit, chiar daca se presupune ca provin din aceleasi mesaje naturale.

Putem explica diferentele de descrieri ale reprezentarilor in mai multe moduri:

Fie simturile au diferentieri de traductibilitate a mesajului natural in mesaj senzorial intern, determinate prin deosebiri de acuitate, de specificitate functionala, sau de particularitate a transferului neuronal a informatiei senzoriale catre zonele operante.

Dar e posibil si ca fiecare minte umana sa posede propria procedura de procesare si extragere a reprezentarii.

In carecterizarea descriptiv modala a realitatii indiferent cum este ea, independent de subiect, sau cum arata ea din perspectiva modalizanta a fiecarui individ, folosim “Limbajul”, instrumentul constructiv comun, prin intermediul caruia noi ne putem situa in realitate, ii putem aloca si constientiza o anume alcatuire, o putem descrie si comunica in spatiul social, o putem organiza si analiza relational cauzal, realizand ceace numim “cunoasterea realitatii”.

Rolul limbajului in comunicarea realitatii intre subiecti este deosebit, fara limbaj nu am stii niciodata ca noi sau semenii nostri “existam”, sa sunt capabili de anume performante perceptuale si intelective, asemanatoare sau desosebite de cele proprii, fara limbaj nu am stii ca ‘‘exista realitate’’, ca fiecare om este ‘‘o individualitate distincta’’, ca posedam o diversitate de abilitati, avem si o diversitate de nevoi, de conditionari naturale, iar abilitatile noastre ne satisfac nevoile intr-o anume proportie.

Dar ce anume face limbajul, ce rol are sau putem presupune ca are, in particularizarea descriptiv semnificanta si comunicarea reprezentarii, sau in identificarea si definirea personalitatii.

Prin ce difera o lume numai perceputa si reprezentata, ca multime de stari modale numai reprezentate, de o reprezentata si denominata descrisa, lume trecuta prin filtrul cuantificant si interpretant al limbajului?

 Este posibila o constructie de reprezentare bine diferentiata obiectual si dinamic fara prezenta in sistemul interpretor a unui limbaj, mai rudimentar sau avansat?

Altfel formulat, se poate admite ca alocarea de modalitate, adica distributia de forme si situatii in jurul nostru este realizabila fara prezenta in sistemul procesant, a unui limbaj, a unui ansamblu de proceduri modelante de realitate, care au rolul de a particulariza si stabiliza formele si schimbarile din reprezentare, extrase prin intermediul unor algoritmi capabili de recunoastere video, audio si celelalte?

Nu stim sa raspundem la asemenea intrebari, sau mai bine spus am putea presupune dar fara a demonstra valabilitatea, ca exista reprezentari si acolo unde nu exista limbaj, si un exemplu ar fi ipoteticele reprezentarile de realitate ale copilului nou nascut, care nu are sau nu stium noi ca ar poseda vre-un limbaj, dar reactioenaza diferentiat la mediu, dovada ca discrimineaza modal mediul, acesta fiind nu numai perceput dar si reprezentat.

 

Limbajul

 

Vom discuta sumar o mai veche ipoteza asupra asamblarii si extragerii sensurilor din toate componentele limbajului, dar mai sunt formulabile si alte modele, poate mai detaliate, mai complicate, mai verificabile, ale formarii sensurilor, pe care nu le cunoastem.

De fapt si cele ce vom spune comenteaza numai calitativ si extrem de simplificat, niste presupuse mecanisme semnificante si descriptiv interpretate de realitate, toate tehnologiile procesante presupuse a participa la geneza sensurilor limbajului natural sunt inca nemodelabile, ele apartin domeniului informaticii iar constructia lor este abia la inceput.

 Omul ca orice fiinta are nevoie de anumite parti ale naturii pentru a supravietui, iar identificarea acestora sau obtinerea lor din diferite combinatii ale altor parti, ii ocupa timpul, activeaza si diversifica capabilitatea interactiva si cognitiva.

Ne raportam in doua feluri la realitate, observational si activ, implicant transformant.

In varianta numai observanta folosim sistematic diferite simturi pentru a discrimina din diferite perspective fiecare interval de realitate, extragand toate variantele de forma sau calitate. Cand intram in actiune aplicam potentialul nostru gestual constructiv asupra diferitelor obiecte, incercand sa le schimbam fie intamplator sau intr-un fel predeterminat, pre-construit mental.

Avand in vedere ca numai anumite forme au acele calitati care satisfac o nevoie, sau din care prin anume combinari sau schimbari de morfologie si calitate obtinem ceva utilizabil, noi construim spontan sau intentional prin intermediul gestului, conexiuni fizice intre forme fizice iar prin limbaj conexiuni conceptuale intre formele semantice, care cumva reconstituie dar la alta scara formele si conexiunile fizice, specific modale, sperand sa descoperim ceva deosebit, ceva ce satisface mai abundent sau mai intens o nevoie.

Aparitia limbajului este greu de determint in timp, dar este probabil sa aiba o vechime de sute de milenii, interval in care a trecut prin diferitte faze evolutive, reconstruind, aduagand sau pierzand, amplificand si generalizand sensuri, pe masura ce interactivitatea gestuala si semantica devenea mai specializata si mai precisa operant si utilizant. 

In istoria evolutiei omului prima faza a supravietuirii in care putem presupune ca se folosea limbajul, s-a caracterizat prin cautarea in ambient a acelor forme si calitati care rezolva necesitatile fundamentale, iar trecerea la obtinerea celor necesare prin actiune transformanta a realitatii, a fost faza maturizarii limbajului, faza actiunii gestuale si lingvistice intentionale, care continua si in prezent.

Dar cu toate ca treapta obtinerii celor necesare direct din natura, pare inferioara ca subtilitate operanta, lipsita de randament, de volum sau de diversitate satisfianta, in raport cu faza realizarii celor dorite prin actiune creativa, ea are o importanta deosebita pentru constructia unei reprezentari si semnificari a reprezentarii din ce in ce mai detaliata si stabila, posedand diversitate structurala si cinetica, precizie diferentianta, continuitate evolutiva, marcare semnificanta si corelare intre diferitele marcaje de forme sau situatii.

Este cunoscut ca multimea modificarilor formei este mai importanta decat forma insasi, prin modificari accesibile subiectului, forma devine multime de forme difertite, ea isi dezvaluie potentialul alternativelor de a fi si posibil a satisface, alternative care pot fi descoperite prin actiuni fizice si mentale bine combinate.

Ce fel de reprezentare si ce nivel de limbaj a oferit omului stadiul asigurarii supravietuirii prin cautarea si gasirea in ambient a celor necesare.

Un raspuns calitativ este disponibilla indemana, dar implica unele consecinte subtile.

Lumea in care cautam ceva trebuie sa fie cat mai bine separata in parti distincte, partile sa fie suficient de diferite, oricare ar fi simtul prin care le primim, pentru a le localiza precis si univoc si a le conserva intr-o reprezentare specificitatea. Deasemeni intr-o reprezentare trebuie sa fie identificabile si urmaribile acele schimbari ale unor forme care pot influenta cumva subiectul, acesta trebuie sa distinga la fel de precis cel putin o parte din modificarile pozitionale si dinamice, cum separa o parte din forme, pentru a controla si formele si schimbarile acestora prin situari si miscari proprii.

 Cautand mereu cele dorite, omul foloseste sistematic toate simturile, separa o diversitate de particularitati modale prin vaz, auz, gust, miros si tactilitate. Folosirea sistematica si intensiva a tuturor canalelor perceptiei, inca lasand deoparte limbajul, imbogateste structura si dinamica ambientului, dar mai aduce ceva deosebit, aduce o analiza a reprezentarilor, inevitabila in actiunea “cautare”. Analiza alcatuirii exterioritatii, realizata prin tot felul de comparatii intre tablourile de ambient sau miscarile individului aplicate formelor si efectele lor, gnereaza o retea multidimensionala de relatii si dependente intre diferite forme, calitati, miscari si gesturi, aceste corelari locale, permitand indivizilor sa se pozitioneze mai rapid si eficient in locurile fertile, sa le evite pe cele sterile, sau periculoase, dar sa isi mareasca sistematic randamentul si siguranta cuatarii.

O extrema importanta in constructia retelelor de dependente are folosirea simultana a mai multor simturi si reprezentari, pentru a localiza obiectivul dorit, pe care un singur simt nu il poate pune la fel de rapid, precis sau stabil, in evidenta.

Astfel vazul permite localizarea de la distanta a unei anume frontiere, culori sau miscari, dar pentru a stii daca aceasta este buna de mancat sau buna la ceva distinct, ea trebuie mirosita si gustata, sau cumva manipulata efectiv.

Daca se constata dupa consum ca o anume forma inlatura foamea si nu provoaca nici un fel de neplaceri sau suferinte, se conclude ca “este comestibila”, adica primeste o noua particularitate modala pentru ca satisface o nevoie, si este trecuta la proprietatea “ hrana’’.

Daca se conclude dupa anume miscari aplicate unui obiect prin alt obiect, ca cel de al doilea faciliteaza accesul sau permite accesul la primul, al doilea obiect este modalizat -clasificat ca ‘unealta’, ca forma care controleaza alta forma si prin asta satisface o nevoie.

Spre exemplu prin corelarea formei vazute cu forma gustata se poate conclude ca o forma numai vazuta “este hrana”, deasemeni prin conexarea formei mirosite cu cea gustata, se constata ca forma mirosita indica existenta in apropiere, a unei variante hrana.

Astfel prin folosirea unui marcaj individualizant obtinut din strategiile corelarii intre reprezentari, omul poate extrage rapid, sau de la distanta, fara contact direct, informatii asupra lumii unde se situeaza, poate evalua si ce consecinte are actiunea sa, evitand diferite pericole, marind randamentul cautarii.

Cu toata simplitatea operanta si cautarea in natura a celor necesare presupune o minima tehnologie, cere unelte capabile sa aduca in sfera de observare sau contact, acele forme-proprietati comestibile sau cu alta utilitate, forme initial ascunse observatiei, sau identificabile dar pozitionate in locuri greu accesibile.

 Stim ce diversitate de unelte rudimentare a inventat omul trecutului doar pentru a primi acces la formele pre-existente, distinct consumabile, dar trebuie sa ne inchipuim si in ce fel au schimbat corelarile intre forme, alcatuirea globala a realitatii, din perspectiva omului acelor timpuri.

Lumea noastra cotidiana este o modalitate structural fenomenala unitara, o lume a diferentierii si similitudinii, a varietatii dar si a criteriilor unifiant clasificante.

Daca la baza piramidei componentelor realitatii punem entitatea “forma” si starile ei, putem sugera o ierahie structural interactiva simpla si imediata anume:

 

1-Forma,

2-Relatia statica, vazuta ca dependenta pozitionala, spatiala, intre multimi de forme in repaos,

3-Calitatea, ca particularitate individualizata a unei forme,

4-Miscarea, ca schimbare continua a pozitiei unei forme in raport cu altele,

5-Relatia dinamica, relatia intre miscari, pune in evidenta modificarea continua a alcatuirii ambientului, prin proiectarea si reprezentarea simultana si posibil corelabila, a unui fascicul de miscari, generand o realitate volatila, in permananta modificare.

6-Analiza relationala statica, definita ca identificare de legaturi  relevante si sistematice intre diferite pozitii, separand similitudini sau deosebiri pozitionale sau de contact, din care pot rezulta alte dependente intre forme, posibil utile.

7-Analiza relationala dinamica,  cerceteaza dependentele intre ansamblurile de miscari, cu separarea ipotetica sau efectiva de corelari intre diferite schimbari de stare locale.

Analiza dinamica identifica regularitati stabile, permanente, intre schimbarile locale, regularitati generalizabile, devenite sistematice, care definesc tendintele evolutive ale ambientului, in anumite conditii.

8-Utilizarea analizei relationale statice sau dinamice pentru constructii intentionale de forme, relatii, miscari sau configuratii cu insusiri noi, pe baza celor disponibile.

9-Gasirea unor criterii comparante si evaluante, din care pot rezulta cele mai complete si bogate in consecinte conexiuni relationale statice sau dinamice.

 

Aceasta elementara ierarhie diferentianta de forme si schimbari, formulabila lingvistic, este utilizata am spune spontan si sistematic, in constructia si investigarea unei reprezentari unitare, dar este accesibila progresiv, ea capata coerenta si eficienta numai la individul matur, cerand ani de invatare si exersare, de localizare rapida si precisa a unor criterii particularizante si clasificante in multimea de forme, relatii si miscari externe.

Ierahia modalizanta generatoare a descrierii lingvistice a reprezentarii interactiv unitare, pretinde un volum enorm de recunoasteri si comparari de modalitate, de analize intre toate compararile recunoasteri reprezentabile, de separare a unor trasaturi am spune de “invarianta modala”, de criterii structurale, cinetice si conditionate, pe baza carora formele sau miscarile pot fi puse impreuna, realizand adevarate colectii obiectuale statice sau dinamice, posesoare ale unui unic “nucleu de invarianta”.

Omul nu a ramas numai la stadiul cautarii si preluarii celor necesare din ambient, el a incercat se descopere strategiile supravietuirii prin actiune transformnta a realitatii, prin descoperirea acelor comportamente gestuale si lingvistice, individuale sau de grup care schimbau natura intr-un fel determinat si ii aduceau un mod satisfiant distinct.

Cum orice reconfigurare naturala cere unelte si miscari operante descriptibile lngvistic, modificarea prin actiune lingvistica a realitatii deschide un camp operant si ierarhizant de o diversitate si complexitate incaracterizabila si inepuizabila.

Nici nu incercam sa sugeram ierarhii operante si corelante in spatiile actiunii, lingvistic transformante de realitate sau de subiect, aici sunt posibile o mare varietate de ierarzhizari localizabile fie in intervalul actiunilor gestuale, dar mai ales in domeniul utilizarii conceptelor, a traducerii in sensuri a familiilor de forme sau miscari naturale, posesoare de similitudini marcate.

Formele conceptuale sau semantice doar par asemenatoare celor naturale, ca forme echivalant-comunicante de forme naturale, dar ele au o specificitate generativ structurala si interpretanta, diferita de a formelor reale, ele cer si o constructivitate si o interpretabilitate modalizare, diferita de a formelor reprezentate.

 

Diferentierea si ierahizarea realitatii prin separari de invarianta a formei, a relatiei, calitatii, miscarii si corelarii intre toate, se poate face in mai multe feluri. Putem opera numai modalizant, comparant si ierarhizant numai in interiorul reprezentarii, nelingvistic, utilizand numai alboritmii recunoasterii si sintezei video pentru a asambla reprezentarea, dar o realitate nefiltrata lingvistic poseda o inevitabila ambiguitate structurala dar mai ales evolutiva.

Pentru a recunoiaste o forma trebuie sa folosim un algoritm identificat, pentru a ii da modalitate se mai cere probabil altul inca necunoscut, dar oriece modalizare momentana pretinde o reluare a recunoasterii, care de regula se face in conditii usor modificate, impiedecand identificarea de echivalente intre doua recunoasteri succesive.

Numai limbajul poate detecta si conserva o similitudine identificanta, prin alocarea aceluiasi marcaj conventional la o recunoastere similara.

Diferentierea, stabilizarea si ierarhizarea reprezentarii se poate face construind diferiti algoritmi identificanti de forme, de caracteristici particularizante ale formelor, identificanti de relatii statice sau dinamice, alocate formelor sau miscarilor, dar identificarea acestor identificari de diferentieri modale trasarea de posibile corelari intre ele, se ralizeaza numai lingvistic, introducand in realitate forme si miscari noi, diferite de frormele reprezentate, formele lingvistice, care recreaza formele si miscarile, dar nu individualizant ci organizant-unificant, permitand subiectului sa devina el insusi generator de realitate.

Probabil procedura ordonarii realitatii efective numai prin algoritmi procesanti ai formei si miscarii, mai ales a formei si miscarii video, fara introducerea unor operanzi semnificanti, generalizanti si unificanti de forme, miscari sau calitati similare, atinge candava in subiect un punct critic, cand volumul de reprezentare distinct discriminata, ierarhizata relational si memorata, este atat de mare incat umple toata memoria disponibila sau o depaseste, sau foloseste la limita toata capacitatea procesant-predictiva de eveniment a individului, cand aceasta capabilitate modelanta de ambient este prea lenta sau insuficienta pentru a localiza rapid si corect, dependente structurale sau dinamice vitale, dar de importanta extrema pentru subiect.

Uneori izolarea, stabilizarea, pastrarea, utilizarea si comunicarea agregatelor de invariante modala mai complicate, cere proceduri identificante, investigante si coroborante dificil de construit sau neconstructibile numai prin recunoastsea formelor si sortarea lor dupa diferite sau similitudini reprezentabile.

Limbajul natural inlatura o mare parte din aceste limitari ale generarii sau organizarii unei naturi distinct si stabil cuantificabile modal dar si unificabile interactiv, el furnizeaza toate instrumentele diferentierii, compararii, gruparii si combinarii intre diferite invariante modale, clasificabile dupa particularitati morfologice sau interactive, propunand criterii particularizante sau generalizante de miscari si calitati.

In prezent se pot realiza recunoasteri de forme si miscari video pe calculator folosind diferiti algoritmi identificanti, iar daca vrem sa introducem diferite ordonari si sa grupam diferite forme sau schimbari, trebuie sa descoperim criterii comparant- unificante peste diferite multimi de forme, sa tratam formele naturale ca variante ale unei forme unice, unei forme genralizante, capabila sa absoarba sau echivaleze, o multime de forme video, spre exemplu, pe baza identificarii unui nucleu de invarianta comun tuturor, nucleu care izoleaza o similitudine profunda si relevanta intre toate formele unificabile.

Recunoastere formelor, dar mai ales stabilirea nucleelor de invarianta obiectuala, relationala sau cinetica, pe baza carora se pot pune impreuna ca similare, multimi de obiecte, relatii sau evenimente, cer algoritmi complicati si dedicati, domeniul recunoasterii si clasificarii formelor si miscarilor fiind in dezvoltare, aparand mereu algoritmi noi, compatibili cu anume localizari de forme sau schimbari.

Putem presupune ca omul, ca si alte vietuitoare, si-a construit cu sute de mii, sau poate milioane de ani in urma si transmis genetic urmasilor, algoritmi de recunoastere si analiza comparanta a formelor si miscarilor, necesari in conservarea vietii dar si in ameliorarea ei continua, posedand inainte de a incepe sa descopere mecanismele lingvistice, proceduri de invariantizare modala, de separare a nucleelor de invarianta obiectuala, relationala si cinetica si de clasificare a invariantelor modale, dar la un nivel rudimentar si particular.

Probabil o conditie a asamblarii primelor limbaje naturale vorbite, a fost inventarea si dezvoltarea de limbaje gestuale, compuse din seturi de operanzi cinetici, specific transformanti, de realitate.

Un limbaj gestual pot fi definit ca o multime de miscari distincte, realizate cu anumite parti ale corpului, fiecare aplicabila unei multimi distincte de obiecte, fiecare avand un potential specific transformant asupra obiectului manipulat.

Cele mai interesante actiuni gestuale sunt cele intermediante, cand gestul manipuleaza un prim obiect unealta, acesta la randul lui poate manipula alt obiect unealta, iar la capatul lantului transferant de actiune intalnim obiectul final, obiectul transformat, care de fapt este tinta principala si scopul actiunii.

Fiecare gest ca operand cuvant distinct se poate repeta intr-un lant procesant de un numar de ori, sau se poate conecta cu altul sau cu mai multe, realizand combinatii de gesturi diferite si transformari sau configuratii specifice.

Dar gestul are limite descriptiv ierarhizante severe, el nu are potential auto descriptiv, sau generalizant descriptiv, el nu se identifica si manipuleaza eficient pe sine, deasemeni nu distinge si manipuleaza in bloc familii de stari modale, nu are potential descriptiv si unificant de actiuni.

Gestul este numai actiune particulara intr-o realitate particulara, el devine ineficient cand este utilizat ca actiune generica declansanta, coordonanta si corectanta de actiuni particulare.

Gestul se aplica formei reale, mai putin autorului de forma gest, el nu identifica subiectul ca sursa de gesturi, distinct de forma sau chiar de gestul eliberat, nu se autodiferentiaza si autocoroboreaza eficient, este doar un instrument hetero configurant, o cuanta de actiune si constructivitate operand in alt spatiu decat al propriei structuri si aplicabilitati.

Limbajul vorbit inlatura toate ambiguitatile si limitarile descriptiv ierarhizante ale gestului, operanzii cuvant-sens pot identifica si pune impreuna toate felurile de invariante modale pe baza unei diversitati de criterii de separare a nucleelor de invarianta, evident accesibile subiectului.

Limbajul furnizeaza metode de constructie a noi nuclee de invarianta a invariantelor obiectuale sau cinetice, el determina constructia si eexplicitarea invariantei semantice, are si posibilitatea semnificarii semnificarilor, fiind un vector auto-operant, localizand, comparand si distingand similitudini intre sensuri, la fel cum sensurile identifica, compara si separa similitudini intre forme sau miscari. Semnificarea si semnificarea semnificarii sunt bazate pe metode de a unifica in “familii de invarianta semantica’, familiile de invariante modale generate de fiecare sens.

Se por propune mai multe feluri de nuclee de invarianta si mai multe proceduri de diferentiere a acestora, astfel putem distinge nuclee de invarianta ale formelor, a relatiilor, a miscarilor, a oricaror componente separabile in reprezentare. Dar se pot construi si nuclee de invarianta a constructiei semnificarii, care initiaza comparatii intre sensurile locale ale cuvintelor, extragand regularitati semnificante care permit motivarea unor sensuri a altor sensuri.

Probabil similitudinile intre anvelopele semnificante se fac comparand algoritmii generatori ai familiilor de nuclee de invarianta modala, care furnizeaza procedee unificate pe baza izolarii unei “forme nucleu”, apartinand acelor multimi de forme sau miscari, care pot fi puse impreuna, pe baza unei trasaturi comune.

In spatiul generatorilor de sensuri, avem sensuri primare, explicitante ale familiilor de forme si miscari, dar mai putem izola si sensuri secundare sau tertiare, care semnifica familii de sensuri similare.

Spre exemplu fiecare sens-cuvant localizand o multime de obiecte similare este un sens primar, iar cuvintele “forma sau obiect’ sunt sensuri secundare care unfica multimi de sensuri primare.

Cuvantul “concept” ar fi un sens tertiar, evident definit concentional, el caracterizeaza orice variatate de sens, fie el, primar, secundar sau tertiar, pentru ca si conceptul este un concept, adica sensul “concept este un concept”.

Putem tot conventional sa izolam predicate primare, sedcundare sau tertiare, predicatele primare izoland familii de invariante obiectuale, cele secundare punand impreuna multimi de predicate primare, iar cele tertiare unificand seturi de predicate secundare.

A actiona specific, “a taia, lovi, indoi, sparge”, genereaza un predicat primar, evident unificand multimi de actiuni similare, iar “a face”, este un predicat secundar unificand multimea predicatelor primare. A concepe ar putea fi un predicat tertiar, permitand discriminarea si unificarea de predicate primare si secundare, iar “a gandi”, ar putea fi un predicat de ordinul patru, predicatul “a gandi” incluzand generarea oricarei variante de sens forma sau sens predicat.

Localizam conventional urmatoarele separari de nucelee de invarianta modala din care deriva sensuri primare distincte:

 

1-Identificarea nucleului de invariata a formei care permite punerea impreuna  a unei multimi de frontiere, obtinand ceace se poate numi “familia de invarianta a formei”. Intr-o familie de invarianta a formei, intra toate formele carora subiectul le-a recunoscut o similitudine structurala relevanta, pe baza careia el recunoaste rapid forma, avand acces observant numai la o anume parte a acesteia si intr-un interval de timp limitat.

  Substantivele comune sunt acele cuvinte-sensuri care echivaleaza si activeaza informational procedurile identificate de familii de forme pe baza identificarii nucleelor de invarianta a formelor. Substantivele unifica prin nucleele de invarianta tratabile ca sensuri, multimi de obiecte, in familii de obiecte cu trasauri comune.

 

2-Relatia ca particularitate semnificanta se poate separa punand impreuna multimi de relatii spatiale caracterizand pozitiilor si vecinatati intre formele in rapaos.

Separarea familiilor de relatii traduse in sensuri expliciteaza “prepozitiile”, cuvinte care pun in evidenta diferite particularitati invecinante sau conectante intre frontiere.

 

3-Caracteritica cinetica unitara alocabila unei multimi de miscari conmparabile, este semnificata ca “predicat”, Predicativitatea implica constructia unor algoritmi de recunoastere a nucleelor de invarianta a miscarilor, iar constructia nucleelor de invarianta cinetica implica strategii identificante si comparante intre diferitele miscari separabile prin algoritmi specializati.

Astfel sensurile predicat exploreaza si pun impreuna, prin analize si clasificari unificante, intre insesi procedurile identificante de miscari, ele actionand ca algoritmi de ordinul doi analizanti si comparanti ai efectelor algoritmilor de ordinul unu, care izoleaza si unifica invarianta cinetica.

 

4-In afara de invarianta cinetica in realitate se pot reprezenta o diversitate de alte schimbari de stare, care sunt intr-un fel, tot miscari, dar diferite de schimbarile pozitionale. Putem identifica schimbari de culoare, de intensitate a iluminarii, de intensitate sau inaltime a sunetului, schimbari de nuanta gust, sau miros, de impresie tactila, sau combinatii intre toate. Recunoasterea oricaror particularitai modale si clasificarea lor in familii de invarianta semnificabile cere tehnici de asamblare a unor algoritmi separanti ai tuturor nucleelor de invarianta, realizabile de mintea noastra.

Din fericire omul poseda toate felurile de algoritmi identificanti, modalizanti, analizanti si generanti de nuclee de invarianta semnificanta, dar pentru a construi descrieri de realitate de orice lungime si particularitate, mai exista si ipoteticii algoritmi ai “discursivitatii”, ai constructiei descrierilor de stare, capabili sa conecteze sensurile si sa reconstituie semantic ample tablouri de realitate, descrieri am spune, reversibile, adica utilizabile pentru a reconstrui variante obiectuale sau dinamice naturale.

 

Limbajul are o proprietate subtila si de o importanta inevaluabila in actiunea cognitiva, el aloca subiectului generarea realitatii si generarea generarii realitatii, el atribuie individului prin posesia nucleelor de invarianta structurala, relationala dar mai ales cinetica, posibilitatea de a crea el insusi toate acele schimbari de stare pe care le percepe si reprezinta, dar el creaza o realitate diferita de cea reprezentata. Realitatea generabila lingvistic este o lume complet modulara structural, dinamic si realtional, o lume am spune unitara comportamental, unde fiecare forma este conectabila cu multe altele prin relatii, deasemeni o miscare este dependenta relational de altele, toate formele semantice fiind plasabile in retele de conditionari. Prin retelele de dependente lingvistice intre sensuri, plecand de la orice sens forma sau sens miscare, prin sensurile relatie putem parcurge in principiu toata reteaua sensurilor, sau putem circula intr-o multime de tablouri de realitate unifcabile prin trasaturi structurale sau cinetice comune.

Trebuie subliniat ca prin organizarea in familii de invarianta a realitatii, nici un cuvant sens nu produce in subiect o reprezentare, el declanseaza un mecanism generator de nuclee de invarianta, unificant dar si creator al unei multimi de reprezentari.

Spre exemplu cuvantul ‘munte’ nu produce prin interpretare imaginea efectiva a unui munte ci ofera instrumentele decompozabilitati si recomponabilitatii unui tablou fenomenal munte, in acest sens munte, converg prin nucleul de invarianta, o multime de forme munte extrase din mesaje senzoriale si distinct reprezentate.

Sensurile sunt mai degraba tehnologii creative de familii de invariante modale, decat forme modale explicit reprezentabile.

In consecinta daca orice sens declanseaza si controleaza algoritmi generatori de familii de invarianta obiectuala, relationala sau cinetica, pe baza separarii nucleelor de invarianta, nici un cuvant fie substantiv ori predicat, nu este interpretabil ca o forma sau miscare distincta. Orice cuvant fiind coordonatorul functional al unui program generator al nucleu invariant si pe baza acestuia a unei familii de forme sau miscari, el nu comunica la primire si interpretare  o anume forma, nici chiar o multime finita de forme distinct modalizate. Cuvantul activeaza un procedeu generator al unei multimi de operanzi manipulanti de forme sau schimbari, pe baza particularitatii procesante a unui algoritm unificant de variante modale, care poate servi ca generator de procedura de sinteza a trasaturilor individualizante de stari modale.

Toate formele sau miscarile realitatii transpunse in sensuri, nu au nici o caracteristica distinct reprezentabila, de fapt realitatea lingvistica extrasa din interpretarea sensurilor nu mai depinde nemijlocit de realitatea observata si reprezentata. Realitatea semnificata, extrasa din intelegerea discursului, este o lume complet construita de subiect pe baza unor mecanisme sintetizante de forma, relatie sau miscare. Astfel odata cu aparitia limbajului am putea spune ca subiectul insusi devine un generator de realitate, devine partial autonom de realitate.

Dispunand de memorie si de strategii generante de variante sens, de tehnologii informationale care pot reconstituie aproape orice aspect realitate, subiectul care poseda toate procedurile identificante si unificante prin nuclee de invarianta isi contine in sine lumea sa, ca lume lingvistica, cre ii serveste ca model pentru definirea, priorizarea si constructia diferitelor variante de realitate externa, reprezentabila.

Limbajul simplifica masiv manipularea realitatii prin ierarhizarea ei modala si relationala. Fiecare cuvant inlocuieste acel segment de realitate reprezentat pe care algoritmul generator de nucleu de invarianta, il poate inverstiga si unifica, astfel un cuvant este echivalent unei familii de reprezentari de forme sau miscari, iar un sir de cuvinte este echivalent unei multimi de tablouri fenomenale statico-dinamice, ordonate intr-un fel determinat.

Folosirea limbajului valorifica deosebit de bine memoria subiectului, descrierile de stare inlocuind seriile de benzi video corespunzatoare, care cer ca volume de informatie echivalenta, memorii mult mai mari.

Repetam sensurile sunt mecanisme generatoare de variaDeasemeni viteza de recunoastere a unor evenimete reale se face mai rapid prin limbaj, linte realitate, nu parti de realitate echivalate prin marcaje semantice, iar limbajul depoziteaza si localizeaza comunica rapid, serii de tablouri fenomenale, prin procedurile generante- semnificante.

Formele cuvant sens sunt diferite de formele si miscarile reprezentabile, ele creaza o noua realitate, cea lingvistica, populata nu cu forme, relatii si miscari ci cu generatori de forme, relatii, calitati si miscari daruind omului capacitatea de a sintetiza orice realitate ca descriere de stare si a trimite semenilor capabili sa o “reprezinte semnificant”.

Un cuvant este echivalent unei multimi de obiecte sau miscari reale, el este de fapt efectul unui generator de realitate.

Sensul poate suprapune continuu o varianta de realitate construita si dorita de subiect, peste realitatea reprezentata, permitand desprinderea alternativa a individului de peisajul fenomenal sau lingvistic si aducerea lor prin actiune specifica in similitudine.

Prin limbaj omul se situeaza permanent in cel putin doua alte realitati distincte de lumea fenomenala, una ar fi lumea fenomenala transpusa in descriere lingvistica, alta ar fi proiectul de lume fenomenala dorit de subiect, diferit de peisajul natural sau societal disponibil efectiv si lingvistic.

Diferenta intre sa spunem lumea gandita si construita semantic si lumea reala descrisa lingvistic, declanseaza o multime de actiuni transformante aplicate realitatii, care au rolul de a modifica realitatea externa pina la aducerea in in partiala sau totala similitudine cu descrierea lingvistica, sau invers, aplicand modificari progresive variantei lingvistice, pina la aducerea ei in coincidenta cu realitatea reprezentata.

Limbajul nu este accesibil cat timp subiectul poseda numai perceptia si un procedeu de extragere si intrerpretare a mesajului realitate. Pentru a aloca sensuri este necesar ca individul sa posede un mecanism generator de orice varianta realitate reprezentabila, iar cand a atins acesta faza procesanta, el poseda fara a fi constient de asta, algoritmi de sinteza video a formelor si miscarilor, lasand la o parte existenta altor algoritmi de sinteza a altor variante reale extrase din alte mesaje senzoriale.

Limbajul mai cere o calitate specific umana, greu de caracterizat si inca departe de reconstituit pe calculator, anume “constienta”. Numai prin constienta omul se deprinde de sine si se transforma pe sine in unalta universala capabila sa construiasca si manipuleze unealta universala lingvistica, care este individul intelectiv.

Omul se poate modela pe sine, iar modelarii de sine ii aloca capabilitate utilizarii de gest, capabilitatea reprezentarii, a semnificarii, a primirii si interpretarii sensurilor, acestea fiind cele mai subtile si puternice instrumente prin care realizeaza cunoasterea realitatii si cunoasterea de sine.

Leave a Reply