Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

ESTETICA

ESTETICA

Estetica semnifica, analizeaza, cuantifica, conceptualizeaza si argumenteaza evaluant spatiul interpretarii mesajelor frumosului, efectul fiind metabolizarea intelectiv-emotiva a frumusetii ca identitate preferata. Contrar parerii majoritatii, frumosul-frumusetea nu este un obiect-eveniment extern, reprezentabil, caracterizabil obiectiv, univoc. Frumosul este un mod individuant receptant-interpretant de mesaj, o stare mentala-sufleteasca. Un mesaj purtator ipotetic de frumos particular, interpretabil ca implicare-raportare emotiva-intelectiva este dual, acceptat-apreciat ca frumusete de unii, negat de altii, neprimind un acord evaluant unanim. Dar si ‘negarea frumosului’ emergenta din interpretarea emotiv-intelectiva deprecianta a unui mesaj ipotetic purtator de frumusete, este o alocare de frumusete negativa, avand un potential conceptuant-afectiv personant distinct.
Orice om poseda un motor estetic, este un motor estetic, este un emitator, un receptor, un atributor, un critic, un consumator de frumos, de subiectivitate estetica.
Conventional distingem o estetizare spontana, prioritar emotiva, intens metaforizanta si o estetizare critica, analitica, duala, echilibrat emotiv-intelectiva, explicitata discursiv, argumentant aprecianta sau neganta de ipotetic frumos.
Esteticul evaluant-critic propune-aplica tehnici analitic-sintetice de discriminare-cuantificare a efectului unui act creativ de orice fel, dar nu acceseaza procedural, nu califica-estetizeaza insasi actul creativ, de aici relativitatea, uneori ambiguitatea, multiplicitatea evaluanta a analizei critice a operei. Estetica ctitic argumentanta, ofera criterii investigant-evaluante aposteriori, rezultate din rafinarea emotivarii spontane a operei, din analize comparante, analitic decompozante, corelante, recompozante, a obiectului estetizat. Instrumentele si criteriile estetizarii ctitice sunt intelective, discursive. Totusi si in critica estetica emotia pare factorul estetizant principal, ea leaga subiectul de obiect prin propria traire, prin instalarea unei tensiuni afective implicant subiectivante, apreciante sau depreciante.
Estetizarea amplifica potentialul individuant , orienteaza omul imersat in frumusetea de orice nuanta catre intervale de realitate noi, diferite de cele cotidiene, fie acestea forme-functii-servicii, sau fiinte-acte-efecte-emotii, ea aloca spectatorului implicat o intalnire-regasire de sine, pe alte cordonate umanizante, daruie o unitatea mentala si sufleteasca.
Dar paradoxal emotia estetizanta are si efectul contrar, fixeaza subiectul intr-un subiectiv sau obiectiv obstinat, determinat- stabil, dezvolta rutine comportamentale si emotivante uneori agresive alteori defensive, ingusteaza potentialul explorant-implicant al individului, capteaza individul intr-un anume teritoriu personalizant.
Emotia estetizanta este o alchimie individuanta subtila ea induce prin interpretarea de mesaj o traire specifica, o aderenta sau repulsie intensa pentru frumusetea metabolizata.
Emotia estetizarii este de regula emulanta, expansiva, sustenanta, maturizanta individuant, dar este si inhibanta, ea inchide subiectul intr-un sistem referential comportamental particular, franeaza sau interzice alte posibile initiative receptant –experimentant-emotivante de frumos.
Creatia ca procedura specific configuranta a mesajului frumusetii, ca realizare nemijlocita,intentionala, premeditata de opera distinct satisfianta, transcende esteticul, este anterioara localizarii frumusetii. Creatia prin varietatea efectelor satisfiante este sursa mesajului ipoteticei frumuseti, este conditia estetizarii, dar nu intra in sfera estetizarii, dat fiind caracterul ei personal, netransferabil, ocult operant. Procedura creativa este numai partial accesibila constient autorului, principala ei strategie constructiva este imersata, spontana, inconstienta.
Singurul care estetizeaza actul creativ prin emotia inspiranta este autorul operei intrat in semi transa receptarii-decodarii mesajului purtator de procedura constructiva a operei.
In inspiratia creativa opera se dezvaluie autorului, este imprevizibila, este o noutate pentru creator ca si cum nu i-ar apartine . Orice stare creativa este duala, ea agrega ‘opera obiect’, opera ca entitate autonoma, distincta de creator, candidata la frumusete si ‘opera subiect’, participantul la creatie, personalizare stranie care circula cu o siguranta neverosimila in spatiile compozitiei, alege traseul operant ca si cum ar pre- stii ce si cum sa faca, ca si cum ar fi condus procedural de alt autor ascuns in fiinta sa, ‘de alt eu’ care este in posesia metodei compunerii operei, posesie pe care o cedeaza prin inspiratie autorului recunoscut.
Emotia creativa este in nucleul ei duala, este o aderenta la sine, o unitate de sine, dar poate fi si o scindare de sine, un conflict de sine, atunci cand opera nu se vrea nascuta, cand initiativele creative par a distruge opera sau a construi o caricatura de opera.
Procedura discursiv-critic estetizanta poate fi si ea considerata o creatie, dar dependenta de alta creatie, de opea autonoma, cu toate ca in orice creatie unicitatea se amalgameaza cu asemanarea-copierea, cu preluarea constienta-inconstienta a unor tehnici procedurale apartinand altora.
Critica argumentant-discursiva, decizionala, intelectiv emotiva, trebuie sa lase loc sistematic erorii de apreciere, trebuie sa fie pregatita sa propuna un discurs formal estetizant opus. Critica analitic-justificanta trebuie sa fie dubitativa, criticul aplicand siesi o analiza meta procedurala a analizei operei, sa fie capabil sa construiiasca o critica a criticii, o supra argumentare pe cat posibil libera de emotie, a propriei tehnici investigant- argumentante de frumusete.
Dar cum emotia este sau pare a fi detectorul principal al prezentei frumosului, incercarea de suprimare a emotiei receptant- evaluanta de opera, duce la neutralitate, la inlaturarea implicarii afective, la excesiva formalizare demonstranta de frumos sau non frumos, actiune care poate desprinde intelectiv criticul de opera, il pune in situatia ridicula de a se pune in valoare pe sine, a comunica-evalua propria abilitate de a aprecia-deprecia, dar scoate din ecuatie opera si calitatile-defectele ei.
Indiferent cum estetizam, actul calificant de frumos cere o cat mai larga experienta de viata, trecerea criticului ca om, printr-o diversitate de interogari-probleme si cautari- formulari-verificari de solutii proprii.
Maturitatea analitic critica cere confruntarea criticului cu propria inclinare a aprecierii excesive de sine, ca arbitru incontestabil al frumusetii, ca si cum numai prin critica sa el aloca operei calitate-frumusete, iar autorului ii acorda privilegiul de a fi facut ceva frumos fara sa stie prea bine cum.
Indiferent cum este construit produsul estetic, el dezvolta omul complet, omul trinitar, proiectant de opera, constructor de opera, receptor de opera, omul autor, omul actor, omul spectator. Creativul in exprimare de sine se scindeaza in autor-proiectant de opera, actor sau asamblor efectiv de opera, spectator sau receptor estetizant de opera.
Actul estetizant are o vechime de milenii, el reactualizeaza permanent intrebarea inca fara raspuns unanim acceptat: este fumosul obiectiv sau subiectiv, este independent sau dependent de individ?
Daca tratam opera ca realizare a omului, daca alocam operei structura-functie, potential satisfiant, numai prin si pentru individ, prin si pentru trasaturile sale fizice si psihice , atunci alocarea de catre subiect a fumusetii ca evaluare a operei, face frumusetea dependenta de subiect, stare a subiectului.
Dar instrumentele generarii si evaluarii operei, adica imaginatia, ratiunea, emotia, nu mai sunt creatii umane, nu sunt opere-calitati pe care omul le compune si cupleaza la fiinta sa optional, deliberat, doar pentru ca are nevoie de ele pentru a face ceva, eventual o noutate care place si devine frumoasa.
Trasaturile umane necesare creativitatii-creatiei nu sunt dependente de individ, nu sunt functii personaslizante la dispozitia individului. Evident orice om isi poate antrena intre anume limite imaginatia si ratiunea si emotia, dar limitele de performanta variaza enorm, astfel incat un om oarecare nu poate deveni creator specializat doar pentru ca vrea. Caracteristicile personalizante, incluzand creativitatea, sunt din punct de vedere stintific alocate individului de unicitatea micro morfologiei sale material-corporale, cauza a tuturor functiilor semantice, logice, inventive, utilizante, apreciante.
Omul ca produs natural este o unica si super complexa convergenta de factori fenomenali care actionand istoric de-alungul a mii de ani dezvolta linii personalizante distincte propagabile si optimizabile in timp, dezvoltand generatii de personalizari distincte, fiecare cu diferite calitati si defecte.
Daca omul este o creatie absoluta-divina, iarasi personalitatea sa cu toate trasaturile bune si rele, este un dar, este o atribuire oculta de identitate unicat, iar ca atribuire de individuare unicat, omul insusi nu mai este o entitate independenta, la dispozitia tendintelor sale optionant personalizante.
Geneza nemijlocita a frumusetii, a operelor frumoase, depinde de individ, dar mijloacele producerii frumusetii de un anume fel, adica trasaturile distinct performante ale autorului frumusetii, nu mai depinde de individ, nu sunt instalabile si controlabile constient. Nu constientizam in detaliu cum ne miscam, cum se formeaza in creier lanturile de neuro impulsuril comunicabile neuronal catre muschii corpului comandati sa actioneze specific, nu stim informational cum semnificam-vorbim, cum intelegem, cum ne vin intrebari, cum cautam si gasim raspunsuri la intrebari, raspunsurile fiind uneori opere valoroase in toate ramurile creatiei.
Realizarile umane depind de om, dar umanitatea sa specific operanta, nu mai e la dispozitia omului, este un efect al legilor interactive ale mateeriei sau o consecinta a legilor divin creative, daca ne situam in perspectiva religioasa.
In consecinta alcatuirea-alocarea frumusetii, fumusetea insasi, ca stare de inspiratie-gratie a mintii omului natural sau omului dependent de divin, este independenta de individ, este un dar natural, sau un dar divin. mSi paradoxal nici nu poate fi altfel. Daca omul ar stii in totalitate cum este alcatuit micro structural, daca ar stii pana la ultimul detaliu info functional cum ii este alcatuita si activata personalitatea, atunci nu ar mai fi omul care este, omul dotat cu puteri si neputinte, ca calitati si defecte. O structura functie complet autonoma existential si comportamental, o entitate care isi contine toate conditiile existentei si manifestarii ca existent, care este cauza siesi nu mai face mnimic pentru sine pentru ca isi poseda plenitudinea fiintei, isi poseda dintrodata toate trasaturile individuante.
A crea ca om indiferent ce este egal cu a te dezvolta, a creste spiritual, a aduaga permanent fiintei tale parti din alta fiinta, fie ea fiinta realitate sau fiinta divinitate. Dar daca stii totul despre tine, daca constienta ta nelimitat expandabila oglindeste simultan tot ce esti, atunci nu mai poti fi altceva decat ceace esti, nu mai poti face ceva nou, pentru ca orice facere de opera-premiera adauga fiintei o noutate si contrazice conditia atot posesiei de tine, atot cunoasterii a ceace esti, indiferent ce esti.
Atot cunoasterea defineste numai divinitatea, unitate inca paradoxala, ne abordabila rational, pentru ca divinul atat cunoscator inca face ceva nefacand ceva, iar acel ceva este omul si universul din om, pe langa multe altele pe care nu le stim. Daca omul privit ca opera este o noutate pentru creator, atunci creatorul nu este in posesie totala de sine, nu se cunoaste complet pe sine, este dependent de ceva diferit, contrazicand caracteristica ‘absoluta’ adica totala autonomie creativa.
Daca omul nu este si pare ca nici nu trebuie sa fie o noutate pentru creator,l dar rste si trebuie sa fie o noutate pentru sine, atunci omul este in totalitate dependent, iar geneza frumusetii este numai relativ dependenta de om, de fapt este la modul absolut dependent de divin, este o stare a divinului.
Metafizic toate aceste afirmatii acceptabile sau nu, sunt vechi de milenii, dar ele nu clarifica problema creativitatii numai in si prin uman, sau in afara umanului, nu determina pozitia omului in lantul creativ, nu specifica ce este al lui, din orice opera si ce primeste de la altul, presupunand ca omul are totusi si ceva al lui, ca face ceva prin sine, chiar daca acest sine este facut-daruit de altul.
Pe de alta parte daca frumosul ar fi un modal autonom-obiectiv, ar fi o entitate intrinsec si independent frumoasa de orice agent estetizant, atunci receptarea-calificarea-emotivarea-formalizarea critica a oricarui frumos ar fi unanima, ar trezi in fiecare insivid acelasi tip de aderenta emotiva si intelectiva la mesajul opera.
Dar acceptarea aceluiasi ipotetic ‘frumos’ de unii si negarea lui de altii, duce la concluzia unui ‘frumos sau non frumos personal, conventional’, relativ, dependent de vectorul estetizant, de dispozitia momentana a cestuia, de influemntele altora asupra lui, influente care ii orienteaza-conditioneaza intr-o anume masura preferintele estetizante.
Intalnind permanent emotia in lantul estetizant, in receptarea-negarea frumusetii, putem pune intrebarea:
De ce avem-simtim emotii in diferite situatii, ce rol are emotia in viata individului, ce complexitate comportamentala trebuie sa aiba o fiinta pentru a poseda-activa emotii, a constientiza emotii, a comunica stari emotive proprii, a recepta mesaje emotivante emise de alti subiecti si a le traduce in emotii proprii.
EMOTIA ESTETIZANTA
Metaforic, emotia este o energie individuanta, o tensiune implicanta, conectanta sau decuplanta, o receptare si traire-asumare de subiectivitate consumatoare-consumata de sine.
Emotia este vectorul care personalizeaza local-specific, activeaza sau inhiba initiative, fixeaza coordonatele momentane in spatiul individuarii. Emotia este linatul socializarii, a formarii diferitelor configuratii de grup, este motorul aliantelor msi conflictelor intr-o colectivitate sau intre colectivitati, este forta care initiaza,instaleaza, activeaza, mentine, evalueaza performanta auto subiectivanta a unui individ. Emotia determina initiativa, ea umple constienta cu motive de actiune, directii de actiune, moduri de actiune, aprecieri ale actiunii.
Omul este un info sistem, iar info sistemele pot primi, procesa, memora, comunica informatie. Dar toate aceste info proprietati sunt inutile daca info sistemul nu se poate auto activa-orienta operant singur, daca nu isi valorifica pentru sine si prin mijloace interne-proprii, capabilitatea receptanta, procesant- interpretanta si comunicanta de mesaj. Activarea din interior, de catre info sistem, a posibilitatilor sale operante, o realizeaza ‘constienta polarizata emotiv’. Functia constienta ofera sistemului posibilitatea auto simularii comportamentale recurente, aloca capacitatea scindarii info sistemului in ‘mod specific operant’, mod operant al moduluii distinct operant, meta mod operant al oricartui mod operant.
Un sistem constient este calificabil ca ‘entitate auto entitizanta, auto individuanta’, ca ‘fiinta care se fiinteaza’, daca apelam la limbajul filozofic.
Diversitatea constientizarilor corporal interactive, mental active, emotiv active, defineste amplitudinea auto individuanta a omului ca info sistem.
Cum am putea gasi un fundament natural emotiei?
La nivel fundamental majoritatea tipurilor de particule elementare care alcatuiesc materia sunt polarizate atractiv si repulsiv, iar aceasta polarizare de camp determina interactivitatea dar si legitatea interactivitatii naturale, capacitatea materiei de a alcatui in acelesi conditii aceleasi micro si macro configuratii cu diferite proprietati fizice, chimice, informationale.
Din campurile electrice si gravifice ale particulelor elementare deriva integul spectru agregant-decompozant fenomenal, de aici provin legile naturale, acele moduri micro interactive stabile, prezente la toate nivelurile morfologice si functionale ale universului.

Ipotetic emotia pote fi considerata si ea un camp polar, atractiv repulsiv, care determina totalitatea tipurilor de implicari-interactii ale unui info sistem constient.
Emotia controleaza constienta operanta, o utilizeaza ca factor decizional, situeaza subiectul intr-o retea orientata de optiuni-interactii, stabileste sistematic cu sau fara ajutorul ratiunii directiile de deplasare in retea, intretine participarea, motiveaza actiunea si efectele ei.
Emotia are rolul principal in constructia personalitatii, in alcatuirea, evolutia sau degradarea conditionarilor intern auto-sustenante, in formarea sau ruperea relatiilor intre indivizi, intre grupuri de indivizi.
Emotia cuantifica valoric, ea scoate parti de realitate sau subiectivitate din anonimat si le acorda sau accentueaza importanta, le transforma in componente subiectivante, in moduri de a fii aici si acum.
La omul matur emotia constientizata sau poate constienta emotivata, este sau ar trebui sa fie permanent asistata decizional de ratiune, sa se supuna specificarilor implicante emergente din analize de caz rationale. Practic la majoritatea oamenilor ratiunea este condusa, uneori inhibata de emotie.
Ratiunea este un instrument analitic configurant rafinat, extrem de dificil de construit si folosit. Ratiunea discrimieaza ori ce fel relatii, le inlantuie in lanturi de relatii, da relatiilor orientare evolutiv cauzala, le pune la dispozitia constientei. Ratiunea asistata de imaginatie poate distinge criteriile grneric-formal operante ale legitatii naturala.
Daca admitem legitatea naturala drept cauza a individului, a alcatuirii lui fiizice si informationale, a diversitatii modurilor sale comportamentale, ratiunea fenomenal-modelanta, anticipant-predictiva interactiv, poate scoate individul din dependenta continua de legitatea naturala si aduce in super-pozitia unde legitatea naturala devine un instrument al individului, depinde constructiv-distructiv de individ.
Emotia are un rol important in orice act creativ, astfel emotia starii de insipiratie confirma sau infirma spontan calitatea operei, dar uneori aceste aprecieri-deprecieri rapide se dovedesc false.
Asistata de ratiune emotia selecteaza, declanseaza, intretine, intrerupe sau finalizeaza actele individului, este sursa directiei si intensitatii participante, este forta care dirijeaza individul in alegerea identitatii imediate.
Emotia este sursa creativitatii, a necesitatii participarii omului la noutate,la spectacol, la geneza prin el, sau prin altul, a noutatii. Emotia scoate sistematic individul dintr-o realitate dar si dintr-o individuare rutiniera, uzata afectiv si il proiecteaza in alta mai intens emotivata, mai plina de imprevizibil.
Emotia este cuantificatorul frumosului, este ghidul care insoteste si orienteaza omul in enormul labirint creativ colectiv, al carui continut global creste exploziv, alimentat cu geniul inventiv a milioane de oameni, fiecare facand ceva care poate candida la frumusete, la estetizare.
Frumusetea este un factor creator de subiectivitate prin realitate, prin imitarea altora, genereaza personalizari superioare, construibile prin proiect omologat emotivant. Prin auto estetizare, prin introducerea factorului frumusete ca masura calitativa a intensitatii satisfierii, individul isi justifica cumva fiinta-existenta, alege unul din pachetul de proiecte subiectivante pe cel care daruie mai multa emotie pentru ca ipotetic poseda mai multa frumusete.
care tot el il creaza si decide ca cel proiect individuant este optim momentan, este maxim emotivant, il exprima cel mai bine, are cel mai mare randament satisfiant.
Emotia este si o masura a reusitei dar si a ratarii autosubiectivarii, un indice subtil dar relevant al capacitatii sau incapacitatii individului de a atinge sau controla campul de evenimente dorit din care rezulta satisfacerea dorita si prin ea justificarea modului existentei.
Emotivitatea motivant individuanta duce la exportul sau importul de personalizare, ea stabileste curentii comportamentali, directia optiunilor implicante si satisfactiilor, da individului posibilitatea sa se propage in acele realitati sau identitati prietenoase dar si ostile, ea este factorul pacificant dar si confruntativ, este vectorul initierii si mentinerii initiativei, al cautatii cooperarii dar si agresivitatii, al verificarii si valorificarii performantelor competitive ale omului.
Prin individuare emotiva omul este un pemanent explorator si innoitor al lumii, al sinelui, al spatiului social unde este situat.
Frumosul- frumusetea emotivata este energie ce sustine subiectivitatea in permanenta ei confruntare creativa cu lumea si cu sine, obligata sa fie mereu alta, sa fi in alta lume. Frumusetea are efect dual, ea incearca sa justifice -conserve identitatea stabilizata, sa pastreze-recicleze totalitatea solutiilor satisfiante in posesie, dar tot ea schimbe continuu individul, il obliga sa isi construiasca alta personalizare cu alt spectru interactiv-rezolutiv-afectiv, mai complex, mai imprevizibil satisfiant.
Frumusetea emotivata nu este numai unealta multi personalizarii, este si conditia supravietuirii, este instrumentul schimbarii continue a mijloacelor individuarii, al localizarii resurselor de afi mereu altul.
Prin geneza de frumusete si metabolizarea ei emotiva omul se schimba, se dilata si contracta comportamental si valoric ca o inima, poate ocupa cu fiinta sa toata realitatea, toate felurile de individualitate, poate tinde catre globala frontiera ‘EU-total’, Eu al multimii eurilor’, val individuant care include-inghite totul, proiecteaza totul in EUL autonom, Eul prin sine, devenit centru al lumii, cauza a valorilor, sursa a legitimitatii de sine.
Prin creatie si difuzarea creatiei omul iradiaza mesajele frumusetii, prin primirea si interpretarea lor estetizant emotivanta omul transforma emotia in energia auto si hetero subiectivanta, in vehiculul deplasarii de sine in toti ceilalti, sau al aducerii tuturor in propria identitate, in fuziunea eului propriu cu totalitatea eurilor, a atingerii individualizarii universal individuante , conditie a altruismului neconditionat, al participarii intelective si emotive la orice subiectivitate, la totalitatea personalizarilor.
Frumusetea emotivata este motorul umanizant, de-umanizant si re-umanizant, este sursa nesecata a tuturor initiativelor, a tuturor importurilor si exporturilor de individuare, a aderentelor emotive la alta personalizare, a tuturor dorintelor sau refuzurilor de a fi altul, este conditia socializarii de nivel superior, a creativitatii in comun, a transformarii colectivului in supra personalitate unitara fara conflict intern, sau fara conflict agresiv-repulsiv, distrugator de personalitate.
Emotivarea este atractor-repulsorul care face din fiecare om o particula interactiva, capabila sa construiasca prin varietatea atractiilor si respingerilor participante, toate configuratiile socio-universului, sa compuna lumi, sa demoleze lumi, sa fie cauza aparitiei si dispatiei lumilor.
Omul creativ este capabil sa compuna ‘propria identitate frumusete’, cel mai generos dar mai ocult obiectiv auto individuant, cel mai ademenitor dar mai greu de instalat mod individuant.
Frumusetea emotie este multipla, este regizor proiectant de spectacol, este actor, explicit creator de spectacol, este spectator, martorul re estetizant, re- omologant confirmant al creativitatii autorului si actorului. Spectatorul este cel care paradoxal confirma-legitimeaza valoarea autorului si actorului, a celor care ii construiesc propria identitate.
Autorul, actorul si spectatorul sunt in posesia cate unei variante proprii a frumusetii care pot fi similare , partial deosebite sau disjuncte. Pentru autor-creator, fumusetea-emotie este o stare proprie cucerita creativ, este imersiunea in fluviul operei, este capacitatea de a face in sine un alt sine imprevizibil. Sinele creat surprinde sinele creator prin potenta creativa, iar sinele creator de sine creativ raspunde prin meotie la spectacolul imprevizibil al creatiei, el emergentei noutatii din sinele creat dar necunoscut.
Pentru actor frumusetea este o re-personalizare intelectiv-emotiva in public, o simulare de patrundere si locuire in imprevizibilitatea altei individuari, a individualitatii operei care te face capabil sa trezesti interesul-emotia altora, sa devii creativ prin preluarea creativitati autorului, cu a carui opera te identifici.
Autorul inventeaza un proiect de identitate, actorul materializeaza- anima identitatea, spectatorul pozitiv estetizant inlatura temporar, uneori pe durate mari de timp propria identitate si o inlocuieste cu identitatea actorului care si el a preluat-asumat temporar personalitatea autorului, mai promitatoare prin opera, prin noutatea adusa in viata cotidiana.
Pentru autor opera este un instrument de auto subiectivant, pentru actor este o ipostaza duala, auto si hetero individuanta, este si individualizare duala, proprie dar si de export.
Pentru spectator opera-actor este lumea sa momentana, este solutia miraculoasa a iesirii din monotonia identitatii si rutinei zilnice, care pastrata prea mult timp risca sa il dezumanizeze ireversibil, sa il demoleze fragila si instabila umanitate dependenta, fara fundament.
Pentru autor dar si actor, geneza si estetizarea frumusetii sunt confirmari interne ale umanizabilitatii lor universale, a capabilitatii de a construi si propune-impune personalizari in semeni, a fi om in sine, om prin sine, om pentru sine, om pentru altii, a fuziona-rezona cu semenii in spatiul creatiei si al emotiei evaluante, confirmnate de calitate a creatiei.
Paradoxal estetica legitimant-emotivanta a frumusetii apartinand spectatorului, cea mai naiva, mai ambigua-confuza, are prioritate, pentru ca spectatorul si nu actorul, este cauza finala a actului creativ. Numai asimilat si asumat de catre altul, de spectatorul primitor in sine de autor prin actor, autorul si actorul se legitimeaza prin sine.
Daca creatia ta nu rezoneaza in altul, daca nu te propaga in altul care te prefera temporar, propriei personalizari, atunci opera ta este un esec, tu insusti esti un esec, pentru ca ai facut din tine ceva care ramane numai in tine, iar fiind numai in tine nu are valoare, pentru ca valoarea ta deriva numai primirea ta de catre altul, din nevoia imperativa a altuia de absorbi omologa fiinta ta, de a isi justifica fiinta sa prin fiinta ta, prin spectacolul exprimarii creative de sine, a fiintei tale.
Pentru spectator emotia estetizanta este o confirmare a intrarii sale in teritoriul creativitatii, al generarii porpriei identitati, ca el spectatorul a devenit cumva autor si actor, ca este autorul frumusetii, ca opera frumoasa este a sa , este fiinta sa participanta la frumos si prin frumos la bine, dupa cum spune filozoful Platon.

2 comments to ESTETICA

Leave a Reply