Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

Credinta

Credinta este o atitudine implicanta, determinanta de mod perceptie, actiune, rationament si sentiment, creatoare a personalitatii participative.
Prin credinta se identifica si stabileste ca necesara o cauza-realitate, o realitate, o individualitate si o raportare a individualitatii la realitate, la propria subiectivitate si la alte subiectivitati, determinand o preluare-asumare-valorizare a acestei raportari-personalizari, generand un individ angajat comportamental.
Credinta construieste o subiectivitate inchisa intr-o anume arie de reprezentare- actiune, gandire-cunoastere-emotie, tot ea propune-impune acele trasaturi fundamental cauzale ale realitatii sau supra realitatii ipotetic creatoare de realitate, care ofera subiectivitatii alegerea si justificarea unor optiuni legitimant-personalizante.
Credinta are doua aspecte, este constructiv fenomenalizanta si agregant subiectivanta, ea distinge “cauza-actiunea-consecinta-valoarea fundamentanta ”, adica stabileste “forta-ratiunea-prioritara” creatoare a realitatii, apoi o foloseste ca sursa-baza individualizanta, da necesitate absoluta acestei baze, introducand un raport de dependenta ireversibila intre subiectul creat si fundamentul creativ-subiectivant, localizat ca “fiinta-conditie absoluta”, autoarea realitatii si individualitatii.
Practic orice situare, implicare si valorizare intr-un spatiu modal conditionant de individ, este un raport tip credinta, iar exersarea credintei este efortul sistematic de identificare a dependentelor subiectivitatii de componentele spatiul conditionant si invingerea acestora prin confruntare sau cooperare cu fiinta-cauza absoluta, cauza a realitatii si subiectivitatii.
Credinta dezvolta o retea de actiuni constructive si evaluante de realitate, tot ea introduce reguli interactive si proceduri evaluante aplicabile ipoteticului autor al realitatii, sursa a subiectivitatii si a totalitatii atitudinilor sale.

Credinta descopera si instituie “necesitatea existentiala externa si interna” asupra tuturor formelor, proprietatilor si actiunilor acestora, sau asupra actiunilor aplicate de subiect realitatii, tot ea formuleaza si legifereaza criteriile constructiei, evaluarii si asumarii identitatii de sine a subiectivitatii polare, capabila sa aloce valoarea pozitiva sau relativa lumii sau persoanei.
Necesitatea fundamenteaza ritualul credintei atot cauzalizante, ea sta la baza tuturor alegerilor de realitate si de sine, ale individului.

-Necesitatea natural si personalizant legiferata, referentiaza fiinta absoluta, responsabila de existenta realitatii, a credinciosului, a credintei si a reflectarii necesitatii-cauza, prin credinta, devenita conditie a existentei credinciosului.
Credinta particularizeaza, generalizeaza, manipuleaza si valorifica consecintele necesitatii, inteleasa ca “prim act-efect al fiintei absolute”.
Credinta pretinde unitatea si continuitatea actiunii creative a necesitatii asupra realitatii si asupra credinciosului dual, cel care simultan produce si este produs de necesitate, cel care constuieste si este construit de fiinta cauza, atot creatoare.
Manifestarea necesitatii se pune in evidenta prin existenta credinciosului si a lumii din crdincios sau din afara sa, manifestarea credintei caracterizeaza efortul subiectivitatii de a se identifica cu fiinta absoluta, de a ii recunoaste, universaliza si absorbi-confirma in fiinta sa dependenta, prezenta atot realizanta si a toate conditionanta.
Continue reading Credinta

ALEGEREA SI REFUZUL LIBERTATII

Suntem un produs natural sau efectul unui act creativ supra constient, aceasta ar fi prima irezolvabila intrebare.
Suntem posesorii caracteristicilor noastre personalizante sau ele ne sunt atribuite impreuna cu modul de folosire, noi insine fiind un fel de produs forma-functie care se cumpara impreuna cu niste instructiuni de utilizare pe baza carora se pune in actiune, cu diferenta ca acest produs special are capacitatea ca asistat de mediul subiectivant social sa invete progresiv sa se foloseasca singur.
Prin sine si semenii sai produsul “om” isi recunoaste si extinde  modalitatea, interactivitatea, implicabilitatea si preferabilitatea existentiala, dependent de prea multe variabile, pentru a incerca sa le trecem in revista si calificam.
Scufundat intr-o lume plina de forme, calitati si evenimente cu care se hraneste, dotat fiind cu cateva feluri de metabolisme: energetice, semzoriale, conceptuale si emotive, omul este dependent de lumea sa, are nevoie de substanta si energie in toate alternativele existente sau transformabile pentru a isi satisface multimea nevoilor metabolic-spirituale.
Pe langa functia senzorial modalizanta care ne daruie aspectul lumii, avem cateva insusiri informationale specializate:

-Constienta pune individul in reflectare de sine, de realitate si de semeni, distribuindu-l intr-un spatiu cu entitati si actiuni ierarhizate.
-Limbajul ne ofera mijloacele construirii unui model semantic, interior, al lumii si persoanei activ-reflexive.
-Senzorialitatea polara ne da o masura calitativa a partilor realitatii,
-Emotia cea mai subtila evaluare a individului de catre individ, ne inchide-deschide intr-o intensitate aprecianta sau deprecianta, in care fiecare ne dam valoarea reciproca, ne apropiem sau departam unii de altii, atrasi sau respinsi de ceace suntem sau ne parem, cautandu-ne si pretuindu-ne cau cautandu-ne pentru a ne dis-pretui si conflictualiza.
Obligati fiind sa facem ceva cu noi insine si prin noi cu mediul pentru a continua sa fim, suntem multiplu dependenti si de realitate si de ceace suntem sau ne credem, cand ne cautam tipul si modul de fiintare.
Indemnati de nevoi ne activam sistematic functiile vitale si mecanismele personalizante pentru a extrage din lumea externa partea zilnica de subiectivitate energo activa prin care supravietuim.
Daca actiunea asupra noastra si prin noi asupra naturii este obligatorie, unele din efectele ei sunt dorite si cautate, dezvoltand modul interactiv “ libertate”.
Multimea consecintelor satisfiante sau opuse provenite din cuplajul cu ambientul , cu alte fiinte sau cu semenii, exprimate in trairi-tensiuni placute sau neplacute, distribuite pe niveluri de intensitate, distribuie ceace am putea numi masura libertatii sau nelibertatii individului in cuplajul cu sine si cu lumea sa.
Lumea externa ofera omului o replica pozitiva la actele sale, exprimata prin spectrul libertatilor naturale, prin capacitatea individului de a schimba formele si procesele in limite date, dar realul se si opune initiativelor sale transformante daca nu respecta anumite criterii procedurale.
Societatea daruie si ea individului o libertate, poate mai valoroasa decat libertatea naturala, aceasta fiind libertatea cooperarii-competitiei si confruntarii unde forta si abilitatea fiecaruia ii stabilesc rangul si capacitatea de a fi sau nu liber.
Masura senzoriala caracterizeaza raspunsul realitatii procesate sau in curs de procesare, de a declansa in senzori specializati nuante ale placerii sau neplacerii, iar emotia este recompensa mult mai acaparanta si mai individualizanta, izvorata din accesul la fiinta noastra de profunzime, acces prin fiinta iubita, respectata, urata sau temuta.
Neindoielnic avem si emotii natuale, provocate de spectacolul fenomenal sau de relatiile cu alte fiinte, dar emotia uman-umana o apreciem ca superioara, ea dand o dimensiune si profunzime auto si hetero evaluant-calificanta incomparabila.
Libertatea naturala acopera diversitatea procedurala si senzoriala pozitiva, la care avem acces prin ingeniozitatea punerii si rezolvarii de probleme punctual satisfiante.
Noi incercam sa fim cumva in raport cu lumea sperand ca din felul cum suntem sa rezulte o rezerva de fiintare viitoare iar natura ne aproba fiinta activa si ne daruie ceva din trupul ei urias, dar cum toti stim, nu tot ce incercam se termina cum speram, natura fiind mai Continue reading ALEGEREA SI REFUZUL LIBERTATII

Temporisme

-Spatiul este suportul care asigura coexistenta formelor fara contact sau suprapunere.

-Un spatiu populat cu forme desfasoara o realitate.

-Timpul este miscarea care schimba spatiile si realitatile.

-Spatiul este o colectie de forme iar timpul este schimbarea acestora.

-Timpul este autorul schimbarii realitatilor, iar spatiul sustinatorul acestora.

-Spatiul este suportul formei, iar timpul creatorul sirului de spatii populate cu forme.

-Timpul se atribuie si masoara dar nu se percepe-reprezinta.

-Timpul se foloseste sau iroseste dar nu se conserva.

-Fiecare zi data e o zi luata.

-Numai prin amintire sau imaginatie calatorim in timp.

-Folosim timpul cand actionam, il irosim cand ne suspendam in inactiune.

-Placerea  comprima timpul, suferinta il dilata si face aproape perceptibil.

-Arderea timpului tine in functiune motorul univers.

-Obiectele exista in spatiu iar miscarile-fiinte in timp.

-Forta ‘timp’ creaza universul, ce ‘supra forta’  creaza forta timp ?

-Problemele apartin timpului iar solutiile spatiului.

-Dorim schimbarea neintelegand ca suntem si cauza si efectul ei.

-Unele schimbari ne fac incapabili sa mai vrem sa schimbam ceva.

-Experimentam timpul fiind in prezent cu trupul si in trecut sau viitor cu gandul.

-Prezentul nu are dimensiuni dar dureaza de la inceputul pina la sfarsitul timpului.

-Putem actiona asupra starilor spatiului dar nu si asupra ordinii schimbarii acestora.

-In fiecare interval de timp apar si dispar nenumarate realitati.

-Spatiul este simultan, timpul succesiv.

-Viitorul promite, prezentul faptuieste, trecutul memoreaza.

-Orice prezent este un sacrificiu al viitorului.

-Timpul nu se obiectiveaza, dar se manifesta.

-Viitorul este real posibil, trecutul, real intangibil.

-Viitorul e necunoscutul accesibil, trecutul e cunoscutul interzis.

-Drama omului este ca vrea simultan trecutul, prezentul si viitorul, dar nu are decat intervalul dintre ele.

-Sunt este puntea intre ‘am fost si voi fi’, dar pe ce punte este intre ‘sunt si nu sunt’?

-Consumam timp obtinand alte spatii,  dar nu stim cum sa consumam spatii si sa obtinem timp.

-Irosim mereu prezentul pentru o farama de viitor improbabil.

-Schimbam mereu certitudinea momentana cu nesiguranta viitoare.

-Preferam darurilor prezentului, promisiunile viitorului.

-Confirmarea viitorului apartine trecutului sau imaginatiei.

Continue reading Temporisme

Inteligenta

Exista multe definitii ale inteligentei, unele mai precise, altele mai sugestive, mai usor de inteles, dar toate o leaga de posesia unei sau a mai multor abilitati, concrete sau abstracte. Poate cea mai comprehensiva desi ambigua caracterizare a inteligentei este ‘capacitatea de a identifica stari problema si a le gasii solutia’. Calificand inteligenta drept capacitatea de a identifica si rezolva conditionari, introducem conceptul ‘problema’, care se cere clarificat. Cuvantul problema este folosit in atat de multe situatii diferite incat pare a fi imposibil de cuprins intr-o arie semnificanta unitara. In limbaj cotidian cuvantul problema semnaleaza un obstacol aparut in desfasurarea unei anume actiuni, o dificultatea fizica sau mentala cu care te confrunti, iar afirmatia: ‘nu sunt probleme’,  indica lipsa unor impotriviri interne sau externe, care interzic ori conditioneaza sever o anume intentie sau actiune. Tehnic conceptul problema acopera un set de conditionari, iar rezolvarea cuprinde lantul de actiuni care satisface fiecare conditionare. -A formula si solutiona probleme inseamna a identifica-descrie precis grupuri de conditionari specifice si a descoperi mijloacele si metodele satisfacerii lor. Putem identifica problema calitative si cantitative, primele cerand stabilirea unor conexiuni aproximative intre diferite feluri de forme , relatii sau miscari, iar celelalte  cerand determinarea numerica, a acestora. La majoritatea problemelor cantitative sunt necesare cunostiinte specializate, pentru a interpreta corect cererile, a le localiza specificitatea functionala si a descoperii campul de informatii care ofera datele necesare identificarii caracteristicilor problemei. Dar rezolvarea cere pe langa posesia informatiilor utile si capabilitatea valorificarii lor, abilitatea de a le corela in asa fel incat sa ne apropiem progresiv de solutie. Insa numai testarea solutiei, verificarea faptului ca  indeplineste corect si complet conditiile cerute, ii confirma corectitudinea. Uneori se cere o inteligenta deosebita si pentru intelegerea conditiilor problememei, deasemeni se cere inteligenta flexibila in valorificarea optima a consecintelor rezolvarii ei. Este inutil sa spunem cat de diversa este lumea  problemelor si cata ingeniozitate umana a fost, este si va mai fi necesara in gtasirea altor probleme si solutii, fiecare oferind ceva util si poate si ceva negativ, agresiv. Cu trecerea timpului actiunea problematizant-rezolvanta s-a rafinat si ierarhizat, separandu-se treptat spatii de probleme concrete sau abstracte si tipuri de strategii rezolutive, fiecare generand o varietate de ‘cunoastere’. A ‘cunoaste’ ar putea insemna  abilitatea de a inventa probleme de calitate,  de a descopri noi campuri de conditionari corelabile, dar in principal, inseamna  a le rezolva, a satisface corect si complet conditionarile cerute. Dupa zeci de milenii de problematizare-rezolvare-valorizare, omenirea este in posesia unui tezaur enorm de retete procedurale teoretice si practice, extrase din milioanele sau poate miliardele de intrebari probleme care au primit raspunsuri-solutii corecte. Conventional putem separa:

-Probleme matematice, formal-conceptuale,

Continue reading Inteligenta

Universul fara dimensiuni

 Suntem plasati intr-o lume ale carei principale dimensiuni sunt spatialitatea si temporalitatea.

Spatiul este ceace poate contine si pastra orice forma, iar prin adaugarea parametrului temporal, obtinem ‘spatiu-timpul’, receptacul cu patru dimensiuni care poate prelua forma si orice miscare-schimbare a acesteia.

Timpul mi poate fi aproximat ca distanta intre doua sectiuni ale unei schimbari de orice fel.

Spatiul in care este distribuita diversitatea partilor realitatii este imens, masurabil in miliarde de ani lumina, iar intervalul de timp cuprins intre intrarea in existenta a primelor stari ale universului si starile actuale, este si el enorm, evaluat la cateva zeci de milarde de ani.

Omul care suntem se poate misca pe distante spatiale nesemnificative raportate la dimensiunea spatiului cosmic, iar durata medie de viata a omului, de cateva zeci de ani este foarte mica in raport cu milardele care au curs sau cu miliardele care vor mai curge.

Trebuie adaugat ca universul nostru se dilata, isi mareste continuu volumul generand spatiu, iar timpul nu are o masura unica, depinzand de tipul de loc si eveniment pe care il parametrizeaza.

Astfel intr-un sistem dinamic care se misca cu viteze apropriate de viteza luminii intervalele temporale masurate cu instrumentele sistemului local sunt mai mari in comparatie  cu aceleasi intervale temporale masurate in alt sistem ale carui parti au viteze mai mici.

Din punct de vedere stintific spatiul si timpul sunt parametrizari simultam subiective si obiective. Spatiul si timpul subiectiv localizeaza un punct de vedere individual, structural si evenimential asupra realitatii, dar spatiu-timpul masurabil numeric caracterizeaza efectiv, independent de obervator, formele, relatiile si procesele naturale.

Continue reading Universul fara dimensiuni

Dependente

 

 

-Ne inspiram din respiratia altora.

 

-Respiram inspiratia altora.

 

-Ne eliberam legandu-ne de alte nelibere libertati.

 

-Ne percepem, cand simturile isi refuza lumea.

 

-Ne gandim, cand gandurile exterioare ne parasesc.

 

-Ne imaginam, cand ne lipseste lumea imaginata.

 

 

-Ne socializam cand vrem pasnic ceva de la altii.

 

 -Ne insinguram cand ne pierdem, cautandu-ne. 

 

-Ne suparam cand pretentiile coincid cu refuzurile.

 

-Ne bucuram cand improbabilul dorit, se intampla.

 

-Ne intristam, cand ne simtim inconsistenta.

 

-Ne amagim, confundand ce ne credem, cu ce ne cred altii.

 

 

-Agresam cand ne suportandu-ne, pedepsim pe altul.

 

-Apreciem ce ne intretine sau confirma iluziile.

 

-Refuzam orice contesta aprecierile noastre.

 

-Depreciem orice confirma deprecierea noastra.

 

-Cooperam, cand ne lipsesc posibilitatile.

 

-Conflictualizam, cand ne lipsesc instrumentele morale.

 

-Presupunem cand avem mai multa imaginatie decat ratiune, sau mai multa ratiune dect fapte. 

 

 -Argumentam cand descoperim posibilul si contrariul.

 

-Pretindem cand vrem sa ascundem ca nu suntem capabili.

 

-Cedam in speranta ca vom primi sau invinge.

 

-Mintim pentru a ne spori increderea in neputinta noastra.

  Continue reading Dependente

Nihilism

 

Nihilismul poate fi definit ca pozitie filozofica neganta global sau partial de modalitate, ori ca atitudine personala punand sub semnul incertitudnii  propria subiectivitate, subiectivitatea semenilor sau intreaga realitate cu tot ce contine ea.

Cuvantul ‘nihil’ de origine latina inseamna ‘nimic’.

Nimicul poate indica fie o declarare personala de inexistenta particulara, spre exemplu  ‘aici nu exista ceva din ce ma asteptam sa fie’, sau afirmarea nimicului global, in propozitia ‘orice se afirma ca este, nu exista’.

Aceasta propozitie a declararii inexistentei absolute devine contradictorie, pentru ca incluzand in declararea inexistentei si afirmatia subiectului, negam subiectul, neagam toate starile acestuia, negam actele sale dinamice sau mentale, negam discursivitatea, negam existenta afirmatiei ’nici un modal nu exista’, despre care tocmai vorbim.

Daca negam existenta subiectului, definita ca o corporalitate alcatuita din substanta, structurata intern micro si macroscopic, caracterizata functional metabolic si intelectiv, primind toate starile subiectivante prin perceptie, gandire-cunoastere si emotie, toate fiind determinate de transformarile interne ale corpului material-energetic, corp supus cauzalitatii fenomenale; suntem obligati pentru a salva cumva existenta subiectului si posibilitatea lui de a face declaratii de orice fel, sa alocam omului numai o existenta-fiintare spirituala relativa sau absoluta.

Existenta spirituala presupune ca exista un principiu nematerial si ne-nenergetic, capabil sa genereze si mentina o individualitate constienta, dotata cu perceptie-reprezentare, conceptualizarea reprezentarii si afectivarea actiunilor proprii, individualitate amplasata intr-o realitate a carei modalitate si cauzalitate este indecidabila, daca este negata lumea materiala.

Spiritualitatea relativa presupune emergenta fiintei spirituale mai sus definita, dintr-o spiritualitate absoluta, cauza a subiectivitatii relative si a realitatii deasemeni spirituala in care este plasata aceasta fiinta spirituala relativa.

Acum apare intrebarea:

 

-Este omul o fiinta spirituala relativa sau asoluta?

 

Daca ne consideram o spiritualitate absoluta, atunci tot ce suntem depinde de cel ce suntem, adica ne suntem cauza existentiala si cauza personalizanta, deasemeni suntem si cauza realitatii in care ne localizam.

Daca ne declaram spirituali, realitatea pe care o geneream tot spiritual, sa spunem intelectiv si exteriorizam doar aparent, ar trebui sa fie o lume fara taine pentru noi, pentru ca fiind autorul mental al lumii fenomenale, aceasta lume prezenta numai in mintea noastra ar trebui sa posede numai formele , proprietatile si evenimentele care sunt in armonie cu interesele noastre de orice fel, sau cel putin care nu ne sunt adversare, nu ne agreseaza in nici un fel.

Dar realitatea naturala, oricat de spiritual creata o credem, este mult mai putin toleranta cu noi decat o dorim, mai imprevizibila, mai periculoasa, mai greu de anticipat si controlat, decat ar trebui sa fie daca noi am fi autorii ei.

In consecinta sau suntem capabili sa facem o lume pe care nu o anticipam-intelegem, care ne poate rani sau distruge fara nici un efort, semn ca nu dam prea multi bani pe persoana noastra corporal-spirituala, sau nu suntem noi creatorii lumii, si atunci ar mai trebui sa fie o spiritualitate superioara celei umane, din care emerge forma spirituala a unei realitati care nu se supune ordinelor sau preferintelor noastre formulate mental.

Dar sa vedem daca suntem macar autorii proprieie personalitati, conventional pseudo corporale si preudo informationale.

Ca fiinta spirituala capabila sa se creeze pe sine, ar trebui sa stim totul despre cel care suntem morfologic si functional, sa cunoastem fara nici o observatie sau experienta ce fel structura anatomica avem, care este functia fiecarui organ, cum este alctuit creierul,  in ce fel opereaza subiectivant acest organ personalizant, ipoteticul sediu al fiintei spirituale.

 

Daca ne-am fi creatori, am stii totul despre toate starile corpului si mintii, am stii orice se intampla in noi, si astfel am evita orice disfunctie, boala sau suferinta, am avea controlul complet al fiintei noastre.

Deasemeni daca am fi autorii performantelor noastre mentale am putea fara eforturi sa punem si rezolvam orice problema, deasemeni am stii anticipat ce senzatii sau sentimente ni se potrivesc cel mai bine la un moment, apoi am declansa aceste senzatii sau emotii si le-am intretine timpl necesar pentru a ne realiza personalitatea optima, pentru a fi cea mai buna fiinta-persoana, din cele la care avem acces.

Dar nici despre noi nu aflam mare lucru daca doar ne indreptam mintea goala de cunostiinte, spre eul corporal si intelectiv, care se dovedeste mai necunoscut decat am dori.

Concluzia inevitabila:  nu ne suntem creatori, nu suntem centrul sustinator al propriei persoane, iar in acest caz se impune existenta obligatorie a unei spiritualitati absolute care sa se poate face si pe sine si poate face orice alta individualitate relativa, pe care o doreste.

Daca negam existenta spirituala a subiectivitatii relative, posibilitate evidenta, daca aplicam nihilismul la propria entitate, atunci in caz ca ne tratam principial ca spiritualitate relativa, ne negam fiinta dependenta, negand in acelasi timp si existenta spiritualitatii absolute de care depindem, sau macar negam orice actiune creativa a acesteia, actiune din care ar trebui sa rezultam.

Negandu-ne existenta de fiinta spirituala, dependenta cumva de creatorul absolut, de fiinta divina, negam imediat existenta unui creator absolut, si odata cu aceasta negam insasi posibilitatea de a fi, de a afirma sau nega, pentru ca nefiind nici o cauza pentru aparitia subiectului, nu exista posibilitate de intrare in fiintare, a celui care afirma sau neaga o modalitate.

Nefiind subiect nici prin noi, nici prin altul, este ilogic sa pretindem ca declaram ceva, ca aducem in existenta ceva, ca scoatem ceva sau scoatem totul din existenta, pentru ca o declarare distincta despre indiferent ce, implica un subiect, care subiect se neaga existential, prin insasi declararea non-existentei oricarui fel de spiritualitate din care ar proveni.

O asemenea initiativa a-neantizanta care incepe cu declararea nimicului local, continua cu infirmarea existentei autorului declaratiilor despre nimic si merge pina la afirmarea necesitatii nimicului absolut, adica a obligativitatii inexistentei fiintei absolute, sursa a subiectivitatii relative, conditie a existentelor subiective relative; inlatura din existenta individul, creatorul declaratiilor nihiliste si le inlatura automat si pe acesta.

Concluzia este ca ne-existand nici un fel de individ, nu exista si nici nu poate exista nici o atitudine nihilista, odata ce autorul acesteia, adica subiectul material sau spiritual, se neaga pe sine.

Astfel declararea necesitatii nimicului, duce la imposibilitatea declararii necesitatii nimicului, duce la in-declarabilitatea in-declarabilitatii nimicului si tot astfel, inlaturand din existenta intregul lant de existente sau de in-existente, pe care ipotetic ne fundamentam subiectivitatea metafizica nihilista.

 

Concluzionand, filozoful isi neaga functia neganta de orice, cand incearca sa sustina neantul, pentru ca declaratiile sale, neputand fii, sau fiind nimic, atat formularea si sustinerea cat si respingerea lor, este nimic, este o nonexistenta absoluta.

Daca esti nimic, oricum ai decide sa fi intelectiv, adica sa sustii sau negi nimicul, te transforma intr-o absurditate, devii o non-existenta apriorica, pentru ca negand aposteriori orice existenta, te negi inainte de a putea fi si nega ceva prin tine.

Nefiind nu poti spune chiar nimic, nu poti sustine nici ca nimicul are un sens, nici ca nu are vre unul, nu poti spune ca tu esti cel care vorbeste despre nimic, pentru ca tu nu esti, iar nefiind, nu poate vorbi, nu poti aproba sau respinge nimicul.

Dar ce inseamna: ‘a nu exista?’ 

 

Constantin Marghitoiu

Omul

1-Prin perceptie si reprezentare fiinta primeste in ea realitatea si se diversifica.

2-Prin constienta de sine, fiinta se raporteaza la diversitate si se personalizeaza.

3-Constientizarea raportarii la starile proprii daruie subiectivitate.

Constientizarea constientizarii personalizarii prin diversitate, creaza subiectivitatea multipla, genereaza entitatea pluri-individuala.

4-Constienta si limbajul transforma subiectul multi individual in prima varianta de ‘societate proiectata in individualitate’.

5-Odata socializat in sine, omul cauta metodele si directiile socializarii in afara sa , cauta criteriile si motivele justificarii de sine prin ceilalti.

6-Reflectarea subiectivitatii in ceilalti si a celorlalti in sine, pune bazele constructiei primei individualitati-societale duale, o individualitate multipla pozitionata si actionata numai in mental, unde individul se modeleaza constient conectat cu semenii, si o subiectivitate socializata exteriorizata, aceasta din urma fiind amorsa societatii reale, in care reflectarile auto sau hetero subiectivante mentale capata obiectivitate, capata socio-existenta presupusa autonoma, crezuta independenta de subiect.

7-Odata socializat intern si extern, alcatuit prin constienta din mai multe individualizari mentale si reale, omul descopera treptele actiunii intentionale, controlabile constient, anume gestul, sensul lingvistic, discursul rational si emotia.

8-Prin gest extern constient omul modifica starile formelor si proprietatilor reale care il influenteaza.

9-Prin sens, inteles ca gest lingvistic, omul actioneaza dual, asupra sa si a semenilor mentali, cat si asupra sa si a subiectilor externi, alcatuind si punand in miscare spectacolul societal real.

10-Descoperirea si explorarea relatiei intre forme, miscari, gesturi, sensuri si descrieri lingvistice, comunica progresiv omului dependenta relationala stabila intre starile reale, transpusa lingvistic in dependenta rationala, logic determinanta, intre partile si schimbarile lumii.

11-Localizarea, particularizarea si generalizarea semantica a relatiilor obiect-obiect, obiect-subiect si subiect-subiect, devine progresiv conexiune cognitiva in real, explicitata prin sensurile, propozitiile si discursurile descriptiv conective.

12-Rationalitata permite omului sa decompuna si recompuna logic-relational, uni sau bidirectional structurile si procesele reale, sa le raporteze unele la altele, fiecare forma, proprietate sau miscare compozita a realitatii, fiind alcatuibila rational din forme, miscari si conexiuni mai simple.

13-Identificarea dependentei intre seriile de stari reale, intre real si actiunea in real a subiectului, sau intre actiunile mentale si transpusele lor reale, accelereaza formarea primelor pachete cognitive dedicate, aplicabile explicit unor segmente de real, sau unor interactiuni subiective specifice.

Utilizarea sistematica si valorizarea cunoasterilor specifice, genereaza comportamentele configurant individualizate, surse ale rolurilor sociale, ale comportamentelor si efectelor specializate.

14-Preluarea si valorizarea efectului actiunii creaza in timp raspunsul emotiv al subiectului, la real, sau la efectele actelor sale, raspuns care raporteaza subiectivitatea atractiv sau repulsiv la evolutia ambientului, sau la actele semenilor.

Emotia este primul atractor si repulsor universal care construieste omul polar, capabil sa evalueze lumea prin evaluarea de sine, sau sa se evalueze prin evaluarile exterioritatii, omul care poate da o masura calitativa, intensiva, efectelor actiunilor sale asupra sa, asupra naturii sau asupra semenilor.

Emotia este probabil cea mai importanta forta personalizanta si socializanta, care face din subiect o masura a colectivitatii si din colectivitate o masura multi-subiectivanta emotiv, a individualitatii.

15-Prin emotie omul se localizeaza valoric pe sine, in sine si in afara sa, se regaseste dual, in fiinta sa evaluanta de sine si de ceilalti, si in fiinta semenului auto sau hetero emotivanta. Activat de emotie omul isi construieste eul emotiv ideal si isi proiecteaza eul real emotiv in eul emotiv ideal, determina diferentele si actioneaza asupra actelor sale pentru optimizarea emotiva, pentru intrarea intr-o varianta afectiva mai apropiata de subiectivitatea emotivanta ideala.

16-Prin ratiune si emotie omul pune bazele societatilor ierarhizate interactiv, decizional si recompensant.

Decizia sociala este meta actiunea care defineste, califica, controleaza si evalueaza multimea actiunilor subiectilor dintr-un grup socializat.

17-In functie de proportia intre ratiune si emotie prezente in definirea si aplicarea procedurii socio-decizionale, omul a realizat diferite variante de socializari ierarhic organizate.

Probabil prima varianta societala a fost acea comuniune si conexiune procedurala si recompensanta, care admitea spontan similitudinea operanta si valorica intre subiecti.

Dar e mai plauzibil sa incepem treptele socializarii punand la baza o pre-ierarhizare comunitara elementara, bazate pe criteriile evaluante ale indivizilor, criterii rezultate din deosebirile de performanta satisfianta.

Continue reading Omul

Incertitudinile libertatii

Libertate este cuvantul care semnifica cea mai dorita si mai putin posedata identitate umana, cea mai dezbatuta, mai divers calificata si justificata. Toti oameni se vor liberi dar fiecare are o exprimare personala a libertatii, bazata pe argumente sau motivatii mai clare sau ambigue.

Vom parcurge cateva variante individualizate sau socializate ale dimensiunii libertatii, incercand sa stabilim cat sunt ele de plauzibile, cat sunt de legitimate de puterile fizice, intelective si afective ale omului.

Evident isi cauta libertatea numai cineva care se crede, se constata sau se declara neliber, care isi inchipuie cumva situarea in libertate, iar propria relatie cu sine, cu semenii si cu lumea sa, I se par diferite sau contrarii imaginarii sale de om liber.

Conceptual putem separa doua tipuri de libertati, libertatea absoluta si libertatea relativa.

Libertatea absoluta ar fi acea stare ideala a subiectivitatii care isi identifica si intelege procesual fiecare parte a structurii fizice, intelective si afective proprii, care cunoaste toate starile micro si macro procesante ale sistemului sau corporal, metabolic si informational.

Este absolut liber cineva care poate extrage din starile sale intern functionale toate laturile personalitatii sale externe, active si constiente de sine, posedand perceptia si reprezentarea realitatii, actiunea fizica asupra formelor reale si actiunea mentala asupra propriei subiectivitati.

Este liber absolut cel care stie cum apar si care poate controla formarea, evolutia si disparitia tuturor starilor sale senzuale si afective, stari emulante care propulseaza ‘eul’ in alegerea si asumarea anumitor atitudini, actiuni si raporturi cu lumea sa, sau il inchide in inhibitii, care restrang sau blocheaza initiativele.

In teritoriul libertatii absolute subiectul se construieste in totalitate pe sine constient, isi daruie siesi o individualitate, daruie acestei individualitati o realitate, daruie realitatii o fenomenalitate si fenomenalitatii o cauzalitate. Liber absolut este cel care isi asambleaza modal si intentional fiinta si o pune in contact cu diferitele aspecte ale realitatii, care schimba realitatea, atribuie valori realitatii si schimbarilor ei, cel care dezvolta o retea conventionala de conditionari reciproce intre sine si realitate, sau intre sinele mental si sinele material, acesta din urma devenind intrumentul manipularii realitatii.

Caracteristica care permite individualitatii sa se determine structural, dinamic, intelectiv si afectiv, este ‘constienta de sine’, este calitatea care daruie omului personalitate, realitate si acces la starile sale si ale realitatii.

Prin constienta ne localizezam forma corporala si forma spirituala, le pozitionam pe ambele in lumea externa, ne definim scopurile si ne folosim performantele corporale si intelective pentru a le realiza.

 

Libertatea absoluta este o stare de maxima libertate, o libertate ideala, in care exprimandu-ne metafizic, subiectul isi este siesi cauza, sau este si cauza si efect, este singur responsabil de toate trasaturile sale, este constient prin sine de toate starile si schimbarile de stare ale fiintei sale. Continue reading Incertitudinile libertatii

Persoana virtuala

Cautandu-se noi aplicatii ale computerelor din ce in ce mai performante, a fost inventat un nou joc, jocul video virtual cu personaje si evenimente desenate de artist, traspuse in algoritmi de sinteza video-interactiva de programator, manipulabile de jucator, ca multime de obiecte, subiecti si situatii desfasurate pe ecranul unui monitor cuplat la calculator.

Jocurile video actuale sunt plauzibil corelate dinamic, noile placi grafice fiind capabile sa calculeze in timp real imagini optic si cinetic corecte, de inalta rezolutie, care respecta legile reflexieie si difuziei radiatiei luminoase pe suprafata obiectelor, deasemeni respecta uneori si legile miscarii corpurilor in camp gravitational. Acum depinde numai de desenator si de programator, cat de verosimili corporal si gestual si cat de surprinzatori si atractivi interactiv, vor fi eroii jocului.

In jocurile video recente se poate actiona mai divers si individualizat asupra personajelor,  acestea fiind dotate cu o micro personalizare, in care este inclusa o capabilitate cinetica si chiar lingvistica proprie, eroul virtual dand impresia ca se comporta spontan, prin porpriile resurse, cu toate ca miscarile si replicile lingvistice sunt predeterminate prin program.

Dar capacitatea sistemului informational actual de a calcula imaginile si a proiecta pe ecran fiinte si actiuni complicate, de a darui indivizilor virtuali morfologii si atitudini cat mai umane, este foarte mare, principalul factor al calitatii jocului fiind imaginatia si profesionalismul oamenilor care il creaza.

Deocamdata orice obiect sau individ creati virtual sunt alcatuite video superficial, numai suprafata tridimensionala care margineste corpul subiectului fiind realizata in sistem si accesibila manipularii, dar resursele de sinteza pot atribui corpurilor virtuale vii sau nevii, si o morfologie interna.

In prezent se pot diferentia anatomic diferite corpuri virtuale, in care sunt pozitionate corect toate organele interne, toate oasele si toti muschii, cu detalii structurale fine si corecte, calitatea morfologiilor interne ale corpurilor depinzand de cunostintele anatomice ale desenatorului si de abilitatea programatorului.

Sinteza anatomica permite reconstituirea plauzibila a diferitelor accidente aparute intr-un conflict virtual, spre exemplu daca intr-o lupta intre doi combatanti virtuali, proiectata pe monitor, unul este ranit, rana virtuala are o alcatuire anatomic corecta si sangereaza asemeni unei rani reale, singerarea provocata de legatura cu un vas de sange virtual, sectionat in confruntare.

Acum corpul uman sau al altor vietuitoare poate fi construit video, pseudo-morfologic si pseudo functional, cu acuratete macro si microscopica, iar amanuntele morfo-functionale pot fi atat de veridice incat permit operatii chirurgicale virtuale sau simulari functionale specifice, precum contractii musculare, circulatia sangelui prin vene si artere in toate organele, sau chiar o simulare a generarii si propagarii impulsurilor electrice prin nervi de la diferiti senzori catre creier si de aici catre muschi.

Evident inca nu se poate reconstitui virtual corect energo combinativ, reactiile chimice din care pot rezulta diferite impulsuri electrice aparute in organele reale, dupa cum e dificila si simularea procesarii impulsurilor neuronale in variante morfo functionale de creier virtual, astfel incat sa se derive comportamente gestuale sau lingvistice virtuale, din starile cerebrale virtuale.

Avand in vedere viteza cu care se aduna informatii despre corpul nostru si procesele interne care ii determina functiile dinamice si intelective, precum si capacitatea trasnspunerii acestor cunostiinte in modele virtuale de personalitate activa, e de asteptatat ca destul de curand vor fi realizabile morfologii si stari functionale virtuale, din care sa rezulte nemijlocit comportamente plauzibile, similare celor umane.

Atractivitatea jocurilor va depinde de capacitatea noastra de a personaliza cat mai divers si imprevizibil indivizii din joc si inca de acum acestia sunt bine simulati cinetic, astfel incat luptele virtuale sunt la fel de ingenioase, imprevizibile, violente si atractive, ca luptele intre experti umani, conflictele virtuale fiind la majoritatea jocurilor nucleul de interes, oferind un adevarat spectacol.

In prezent pe baza informatiilor stintifice despre om si realitate pot fi construite imagini  naturale unde se intampla legic aceleasi evenimente ca cele dintr-un mediu natural echivalent, fiind posibil sa controlam evolutiv interactii fenomenale virtuale asemanatoare celor reale.

Candva se va face inca mai mult, subiectii virtuali vor fi dotati cu o personalitate perceptuala, gestuala si lingvistica proprie, vor avea o memorie, un procesor lingvistic descriptiv si un algoritm interpretant, fiind capabili sa aloce nume si sensuri partilor realitatii, iar aceste nume-sensuri vor fi astfel conectate incat sa Continue reading Persoana virtuala

Page 10 of 12« First...89101112