Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

Ratiunea

Ratiunea umana poate fi caracterizata drept comportament optim care cauta, identifica, cuantifica, interpreteaza si valorifica resursele de informatie disponibile, in vederea atingerii sau demonstrarii imposibilitatii atingerii unui scop precis definit.
A fi rational inseamna a gasi, propune, verifica, generaliza si utiliza calitati, relatii si dependente intre obiectele, energiile si procesele naturale, sau intre impresiile, intentiile, actiunile si starile intelective sau afective ale individului sau indivizilor socializati. Ratiunea este cel mai puternic instrument investigant-cognitiv, ea ofera mijloacele constructiei concrete sau formale a unei actiuni, a declansarii, desfasurarii, finalizarii, testarii si calificarii ei si a efectelor care satisfac o nevoie distincta. Toti oamenii sunt rationali, dar nu toti in acelasi interval operant rational, nu cu aceiasi precizie, profunzime, amplitudine si inventivitate.
Poti fi rational calitativ, cantitativ sau mixt, in spatiile naturale, estetice, tehnologice, stiintifice, politice, filozofie, religioase…, fiecare domeniu cerand sau poate impunand o anume ratiune calitativa sau cantitativa si o abilitate specifica de manipulare a ratiunii specializate operant, adecvata problemelor alese.
Spre exemplu un muzician sau pictor situat in spatiul creativ cultural, estetic, are o ratiune prioritar calitativa, aplicabila formelor modelabile de individ, tip culoare, contur, sunet si agregarilor acestora in structuri compozite. Ratiunea artistului implica comparatii sistematice care identifica similitudini, diferentieri, relatii, tipuri de schimbari, de conditionari, pe baza carora el stabileste ierarhizari personale de asemanari, deosebiri, dependente, potriviri, opozitii, continuitati si contraste, fiecare determinand criterii de actiune creativa, participiand la constructia operei unitare in sunet sau imagine. Pe artist il intereseaza unicatul, arhitectura modala individualizata, care ideal nu ar trebui sa semene cu nici o alta pentru a avea valoare, pentru a fi o noutate in domeniu, dar o noutate relevanta, posesoare de calitate autentica, independenta de critica conjuncturala favorabila sau ostila, o valoare capabila sa declanseze si intretina interesul si emotia consumatorului fie acesta amator sau profesionist. Continue reading Ratiunea

Lume reala sau iluzorie

Printre subiectele cele mai discutate si disputate de filozofi, dar si de romancieri si poeti, a fost intrebarea ramasa inca fara un raspuns verificabil, daca lumea in care suntem este reala sau iluzorie?
Numim real un obiect sau eveniment care “exista” subiectiv, este cumva pentru individ, prin actiunea interpretanta a simturilor si mintii, dar mai “exista” si autonom de individ, exista ca modalitate distincta, indiferent daca oamenii, sau alte fiinte percep, reprezinta, semnifica si califica acel fragment de realitate.
Iluzoriu este ceva construit numai de mintea subiectului, fie prin propriile resurse, visul ca lume iluzorie, fiind un bun exemplu, sau primind un mesaj senzorial ori linvistic, care incorect interpretat produce reprezentari, video, audio,…sau semnificatii  carora nu le corespund realitati echivalente, independente de subiect.
Cand omul a descoperit ca are iluzii, ca mintea sa surprinde-reprezinta sau imagineaza-compune in diferite circumstante, obiecte sau evenimente ireale, desfasurate numai in constienta sa, nu i-a fost deloc greu sa isi foloseasca partea rationala a mintii creatoare de iluzii, si sa presupuna ca totul ar putea fi iluzie, ca lumea care il inconjoara este in totalitate o imensa si coplesitoare prin diversitate iluzie, din al carui labirint de atractii si repulsii nu stie cum sa iasa, dar din care principial ar putea iesi, daca s-ar putea convinge destul de temeinic, ca totul este iluzie, ca nimic nu pre-exista, daca dispare subiectul.
Dar, poate obiecta oricine,  daca orice continut al mintii este iluzie, ar putea fi iluzie si presupunerea sau certitudinea cuiva, ca totul este iluzie, si atunci s-ar putea, sau ar rezulta logic, ca nu orice reflectare perceptuala sau semantica de realitate ar fi iluzie, ca ar exista undeva in minte, o certitudine sau o capabilitate cognitiva ascunsa, care il poate ajuta pe individul dezorientat, sa stabileasca cand si in ce conditii are voie sa afime, sau poate afirma verificabil, ca ceva cumva determinat, este sau nu este iluzie.
Pentru omul de bun simt, care prefera sa argumenteze cu simturile, cu formele si schimbarile naturale, accesibile spontan, neintelectiv, prin reprezentare-obiectivare, este indiscutabil ca lumea naturala este autentica, desprinsa de persoana sa, la modul efectiv, nu filozofic, ca alcatuirea ei exista si evolueaza permanent independent de prezenta si impresia sau convingerea cuiva sau a totalitatii oamenilor capabili de formulari calificante la adresa ei.
Mai mult omul fara  ambitii metafizice crede cu toata convingerea si este greu sa fie contrazis, ca ceace vede, aude.. el este exact felul cum sunt lucrurile si schimbarile din lumea autonoma, simturile si mintea sa ii ofera o copile identica originalului, ca tot ce localizeaza el in jurul lui exista si atunci cand nu exista “el individul”, care reflecta lumea in constienta sa.
Aceasta ipotetica sau mai degraba impusa similitudine sau identitate intre lumea fara individ si lumea din simturile si mintea individului, scuteste pe omul de bun simt, de inutile ipoteze si argumente pro sau contra posibilitatii ca lumea sa fie reala sau numai o inventie-iluzie a mintii sale.
Continue reading Lume reala sau iluzorie

O Filozofie Stranie

FILOZOFIA  OCCIDENTULUI

Filozofia occidentului isi are radacinile in filozofia antica greaca, veche de aproximativ doua milenii si jumatate, care a daruit omului o noua realitate diferita de cea a formelor si proceselor naturale, primite prin simt, reprezentate distinct si manipulate gestual si mental, pozitionandu-l in lumea formelor si actelor intelective, precise sau ambigue, corelate si argumentate.
Filozofia poate fi definita ca instrument conceptual creat in Grecia antica, care permite individului sa isi utilizeze optim simturile, ratiunea si emotiile, sa conceapa so argumenteze cea mai buna organizare cauzala a lumii in care se afla, sa ii descopere si inteleaga fundamentele structurale, regularitatile si varietatile interactive, sa ii valorifice posibilitatile satisfiante. Filozoful grec antic a dorit sa identifice-califice acele forme-energii-principii primare din care deriva cauzal, dupa un discurs filozofic, multimea de forme, calitati, dependente si miscari naturale, principii care sa permita si posibilitatea prevederii tendintelor evolutive viitoare.
Filozoful a luat in cercetare si omul, el a incearcat sa propuna o alcatuire, organizare, implicare participanta si optiune valorica a personalitatii, a cautat acele actiuni, calitati, convingeri si preferinte esentiale din care  ar rezulta toate nuantele comportamentale. Filozoful antic a dorit sa stabileasca o cauza a aparitiei si evolutiei individului, fie prin lumea naturala, externa si autonoma, explorata si explicata filozofic, sau prin alta lume-cauza care trebuia imaginata, argumentata ca necesara, eventual descoperita experimental, lume din ale carei substante, energii si legi, similare sau deosebite celor pamantesti, sa rezulte cauzal fiinta constienta, reflectanta de lume si de sine, in infinita ei diversitate.

-Din punct de vedere filozofic, dar nu numai, omul este o entitate auto-individualizabila, sensibila si inteligibila. Auto-determinabilitatea sau constienta defineste auto-localizarea, individualizarea, caracterizarea, dezvoltarea  si valorificarea sistematica de sine, a individului capabil sa isi precizeze, ierarhizeze si relaxeze temporar conditionarile, sa existe prin sine si prin altul.

-Sensibilitatea se exprima in doua feluri, ca perceptie-reprezentare, ca functionare a simturilor care culeg informatii din ambient si le comunica mintii, unde intr-o alchimie secreta fluxul perceptual se interpreteaza ca aspect realitate, ca lume externa, a fiecaruia si a tuturor.
Cea de a doua latura mai speciala a sensibilitatii cuprinde senzualitatea si afectivitatea.
Senzualitatea si emotivitatea sunt energii implicante sau  inhibante, sunt tensiuni atractive si repulsoare, care ofera subiectului o masura calitativa apreciant-deprecianta a partilor lumii externe sau a propriei fiintari. Senzualitatea si emotivitatea declanseaza sau franeaza participari, activeaza potentialul interactiv creativ-distructiv al individului, ii ofera motive de actiune si culeg prin efectele dual satisfiante, roadele actiunii.
Senzualitatea atribuie sau refuza calitate variantelor substantialitatii fie ele forme sau fiinte, iar afectivitatea cuprinde multimea starilor polar apreciante, aplicate de individ siesi sau semenilor.

Continue reading O Filozofie Stranie

VALOAREA

Valoarea este o masura care dimensioneaza si ierarhizeaza subiectiv, intensitatea acceptarii sau respingerii starilor perceptuale, senzuale, active, intelective sau afective. Prin valoarea ne exprimam preferential, ne definim individualitatea optionala, precizam coordonatele existentiale in care vrem sa fim si facem eforturi sa fim, sau in care refuzam sa fim.
Metoda valorizanta si valoarea formeaza nucleul subiectivitatii, sunt focarul de emergenta al fiintei noastre, ea populeaza cu forte si energii implicante spatiul subtil unde se intalnesc si se intersecteaza vointele noastre si ale semenilor. Valoarea este acel vector apreciant atractiv sau repulsiv care ne defineste, ne dimensioneaza, fixeaza si asista in parcurgerea unui eveniment sau sir de aspecte ale vietii, ne da un imbold sa fecem sau sa nu facem ceva, sa ne justificam fiinta prin ceace am facut, sa construim o baza scop a vietii.
Valoarea este o forta-tensiune polara, subiectivanta, evaluanta de realitate sau personalitate, probabil mostenita genetic, ca intensitate si specificitate a trairii, sustinatoare de act-valoare. Valoarea ne caracterizeaza permanent, ne da o pozitie si o directie de depalsare-asumare, in spatiul starilor intentionale, ne sustine implicarea momentana, sau pe termen lung, ne face similar sau deosebit optional-interactiv de ceilalti.
Cu toate ca suntem capabili sa identificam si consumam valoarea spontan, inca din primele zile sau luni ale intrarii in viata, valorizarea matura a actelor proprii, sau ale semenilor, aprecierea relevanta a starilor naturale, sau situatilor sociale, valorizare generanta de atitudini-optiuni argumentabile discursiv, este o tehnica umanizanta nelimitat perfectibila. Valorizarea creatoare de tensiuni satisfactii este o fuziune profunda, numnai partial constientizata intre arta si stiinta, fuziune care ne ajuta sa alegem, cucerim si metabolizam afectiv traseul existentei, ne maximizeaza in bine sau in rau, varianta de umanizare aleasa.
Valoarea fundamenteaza strategiile etice sau estetice, ea are o influenta decisiva in geneza si dezvoltarea actiunii formale sau concrete.
Etica este o strategie normativ-cuantificanta, fundamentanta de individualitate sensibila si inteligibila, legata prin atractii si repulsii de lumea externa sau interna. Criteriile etice determina alegeri si justificari ale alegerilor de actiuni generante de acte satisfactii proprii, preluante de la semeni, sau daruite semenilor.
Etica incearca sa ierarhizeze valorile dupa influenta lor in parcurgerea faptelor care ne exprima ca om distinct, fapte care au inevitabil o influenta buna sau rea asupra celor cu care convietuim.
Estetica este actiunea generanta, clasificanta si argumentanta de valori, este calea prin care atribuind obiecte-actiuni-satisfactii semenilor, le facem viata mai suportabila sau mai dificila, participam sistematic la umanizarea lor  afectiva, pozitiva su negativa.
Valoarea este un factor socializant, stabilizant sau destabilizant de individualitate si colectivitate, ea unifica si personalizeaza unitar grupurile umane prin intermediul nevoilor-valori comune, tot ea dezvolta cooperari sau dezlantuie agresiuni locale ori generalizate, prin interactia conflictuala intre sisteme etice sau estetice diferite. Valoarea se poate construi si practica dar se poate si comunica, argumenta si fixa discursiv in semenii nostri.
Ca in toate spatiile actiunii, si in spatiul generarii de criterii valorice individul se exprima creativ, isi da masura ingeniozitatii personale de a califica spatiile actiuni si efectelor si a darui semenilor criteriile calificante atribuindu-le sisteme de valori.
Distingem oameni care prioritar creaza-valori, care propun-stabilesc-argumenteaza valori, care preiau-accepta-consuma valori. Producatorii si cunatificatorii de valori se manifesta in domeniile creative culturale, inventand, fundamentand, regularizand procedural, cuantificand si tensionand satisfiant spatiile religiilor, filozofiilor, constructiilor culturale, stiintifice si tehnologice, fiecare din acestea daruind individului un obiect sau serviciu, un suport senzual, emotiv sau conceptual valorizat, sustinator de individualitate, o baza de realizare, apreciere si justificare a existentei proprii.

Omul sau computerul?

In diferite discutii, scrieri sf sau filme de anticipatie, omul,s-a imaginat intr-un conflict din ce in ce mai probabil, poate inevitabil, cu sistemul informational, cu computerul, cea mai performanta si larg utilizata inventie a mintii si mainilor sale.
Dupa parerea unora computerul va deveni intr-un viitor apropiat o entitate auto-activa, tot mai capabila sa isi identifice, exprime si impuna identitatea, sa isi aleaga prin propriile resurse traiectoria perceptual-procesanta, iar aceasta crescatoare autonomie interactiva se presupune ca va fi candva sursa conflictului intre om si unealta tot mai umanizata, mai dotata cu functii si reactii exprimabile lingvistic.
Este oare verosimila o asemenea viitoare adversitate om –sistem, sau este doar un pretext pentru a gasi o noua amenintare pentru societatea care intra tot mai dechis in opozitie cu natura prin efectele transformarilor aplicate ambientului.
Dealungul istoriei omul a construit si utilizat numeroase forme-functii, dar pina la computer, nici una nu putea primi, memora, prelucra-interpreta si comunica informatie.
Nu definim ‘informatia’, fiecare are o intelegere proprie mai precisa sau ambigua a acestui concept. Toti stim ca informatia patrunde in subiect prin simturi unde sufera o prima interpretare, devenind semnal neuronal, care este condus la creier unde trece prin a doua interpretare modalizanta si devine aspect realitate. Realitatea insasi mai sufera o procesare-interpretare semnificanta, inca neinteleasa procedural si se transforma in forma lingvistica, in realitate modelata semantic, controlabila modal in totalitate de subiect.
Constructia lingvistica regularizabila interactiv, poate fi privita ca o noua realitate, alcatuita forme-sensuri, fiecare sens echivaland cate o familie de forme, relatii sau schimbari naturale, sau comportamente ale subiectului.

Prin tehnici de procesare a informatiei cuantificam modal, semnificam, descriem, combinam, intelegem, folosim si valorizam lumea externa, intretinandu-ne propria fiinta materiala, conceptuala si afectiva, capabila sa perceapa, reprezinte, actioneze fizic, si mental, sa cunoasca si simta lumea si individul, intr-o varietate de feluri.
Din cele mai vechi timpuri omul a dorit sa posede o unealta dotata cu oarecare autonomie operanta, capabila sa ii asculte, intelega si satisfaca dorintele, ajutandu-l sa isi foloseasca mai bine puterile psihice in mereu reluatul efort de a produce sau obtine cele necesare supravietuirii.
Dar aceasta speranta umana de a primi mai mult decat da, de a da cu gandul, verbul si intentia si a primi cu corpul, simturile si emotiile, pare sa fie din ce in ce mai plauzibila, odata cu descoperirea metodelor de a construi o entitate capabila sa preia si proceseze informatia si sa actioneze conform unor specificatii care odata introduse in memoria sistemului il fac capabil sa execute singur o diversitate de actiuni, scapand omul de obligatia de a memora si executa pina la utimul detaliu, tot felul de acte fizice sau mentale plictisitoare dar necesare in intretinerea initiativelor fizice si conceptuale prin care isi diferentiaza, ordoneaza, rezolva si califica nevoile.
Probabil nici cei care au creat primele computere nu au crezut ca acestea vor ajunge la nivelul de performanta atins in prezent, nu atat de repede si intr-o asemenea varietate de domenii de utilizare.
Fara computer societatea actuala ingheata, enormul volum de informatii stocate, corelate si comunicate prin retelele de calculatoare, fiind vital pentru micro si macro-metabolismul socio interactiv, regional, statal sau global. Deloc nefiresc oamenii si popoarele sunt mai usor conectabile si integrabile informational decat cultural, politic, religios, sau economic.
Este oare autentica teama profesionistului in programare, sau a beneficiarului serviciilor sistemului, ca va fi candva depasit intentional, activ, intelectiv si creativ, de sistemul informational, tot mai asemanator sau superior omului, capabil sa primeasca si interpreteze-comunice volume enorme de date in timpi foarte scurti, sa actioneze mai precis, rapid, coerent, multilateral simultan si eficient decat omul, poate chiar sa aiba propria plaja de preferinte, placeri si neplaceri, de scopuri si initiative, sa se alieze cu cei asemeni lui impotriva omului care ii ignora nevoile, dorintele si interesele.
Va avea oare computerul viitorului perceptie, sensibilitate, constienta, gandire si emotie, primite prin om sau poate prin sine, se va revolta ‘el’ oare impotriva celui care l-a construit dar il trateaza ca vesnic subaltern, contestandu-I superioritatea operanta, imaginativa, poate  si afectiva?
Nu credem realizabila o asemenea situatie, e putin probabila primirea prin specialist sau prin sine si asumarea de sistemul informational a unei individualitati constiente, polare valoric si optional, avand vointa proprie, inteligenta, fiind cooperabila si conflictuala in aceleasi spatii de forme, calitati, conditionari interactive, scopuri si proiecte pe care le creaza, foloseste, intretine si apreciaza omul.
Sa incercam o evaluare succinta a calitatilor specific umane si sa vedem in ce masura sunt ele transferabile calculatorului, ce sanse sunt ca tot ce este omenesc sa apartina candva si sistemului info creat de om, daca e posibil ca acesta sa se individualizeze si socializeze distinct de persoana si socializarea umana, pe care in prezent o asista si sustine. Poate oare computerul simula functia subiectivanta, observanta, interactiva, cognitiva si afectiva, proprie omului, poate el patrunde singur cele mai ascunse taine ale naturii, ajungand candva inima si creierul universului?
LUMEA ACCESIBILA
-Omul poseda perceptie, actiune, gandire si emotie, iar acestea in diferite combinatii ii definesc fiinta momentana, local aliniata sau opusa lumii reale sau lumii mentale.
Toate vietuitoarele pot culege si preocesa mesaje naturale, dar credem ca este unic modul uman de interpretare-reprezentare a acestor informatii. Posedam cinci simturi, fiecare comunicandu-ne un “discurs natural” din care partea specializata a creierului extrage o varianta de realitate.
Ochiul furnizeaza materia prima din care preluam imaginea, auzul este mediatorul formelor sonore, celelalte simturi comunica fiecare un mesaj continator de forma-proprietate sau schimbare specifica, din care prin reprezentare obtinem un interval distinct de fenomenalitate.
Continue reading Omul sau computerul?

SUFLETUL

Acest cuvant vechi de milenii e pe cale sa isi piarda intelesul initial, acum cand stiintele moderne, (intre care un rol esential incepe sa il aiba informatica), explica si modeleaza pe diferite medii informationale, tot mai multe insusiri fizice si mentale ale omului.
Putem caracteriza persoana prin constientizare, prin identificare-caracterizare de sine si identificarea recurenta a oricarei identificari si caracterizari de sine, iar constientizarea se exprima prin patru aspecte auto individualizante anume:
1-Senzorialitatea, sau posibilitatea de a culege prin cele cinci simturi impresii despre lume si a le da o reprezentare, o alcatuire fenomenala, apreciata ca realitate externa, autonoma de individ.
2-Intentionalitatea sau vointa de actiune, exprima capabilitatea individului de a se implica, de a face ceva in lumea externa din initiativa proprie.
3-Rationalitatea sau functia discernanta a conditiilor posibilitatii sau  plauzibilitatii intentiei si actiunii specifice, este calitatea umana de a corela intentiile,  gesturile, gandurile, evenimentele si rezultatele interactiei intre noi si ele,  de a ne corecta sau remodela procedural, a pune intrebari si cauta-gasi raspunsuri satisfiante.
4-Emotivitatea, cea mai complexa, mai greu explicabila informational calitate, defineste intensitatea trairii, tensiunea atractiv-repulsiva care insoteste unele intentii, actiuni si efecte, care aloca valoare realitatii, individului, celalalti subiecti, si exprima apreciant-depreciant raportul individul in contact cu lumea, cu sine si cu semenii.
Inca cu mii de ani in urma oamenii s-au caracterizat prin cele patru proprietati subiectivante mentionate si au cautat o explicatie a acestora, o determinare a sursei lor, fie aceasta interna sau externa, derivabila dintr-un mecanism auto sau hetero-personalizant, apartinand individului, sau unei supra-individualitati atot cunoscatoare si atot creativa.
Primi cercetatori ai realitatii si omului, numiti filozofi, au incercat pe doua cai distincte sa explice si omul si realitatea.
Unii au pretins ca materia sau substanta, tratata ca primul si cel mai important principiu natural este suficienta pentru a realiza alcatuirea corporala si multimea starilor corporale si sufletesti manifestate, altii au apreciat ca finetea si subtilitatea actiunii simturilor, gandirii si afectivitatii omului depasesc posibilitatile combinativ creative de forma si functie ale substantei, asa cum era cunoscuta atunci si au cautat alte cauze ale umanizarii.
Astfel a fost propusa o noua origine a celor patru laturi ale individualitatii, o noua sursa de uman, non perceptibila, dificil conceptibila, dar capabila sa aloce si intretina toate functiile subiectivante si toate comportamentele observate, sa creeze persoana si intregul traseu evolutiv al fiecarei personalizari de la nastere pina la moarte.
Acel izvor nematerial, obscur dar necesar prezentei individului constient, senzorial intentional, rational si afectiv,  propus cu mii de ani in urma, este “sufletul”, caracterizat ca o entitate indiscernabila modal, nesubstantiala, posedand constienta, sensibilitate perceptuala, miscare, senzualitate, emotivitate si rationalitate. Pe durata limitata a legaturii corporale sufletul anima corpul, ii daruie acestuia in proportii diferite calitatile sale, il constientizeaza, ii atribuie nevoi, informatii, moduri de utilizare a acestora si relatii emotive.
Dar corpul este perisabil si daca sufletul ar fi la fel precum corpul, atunci existenta si insusirile lui ar fi imposibil de justificat, pretinzand un alt suflet pentru producerea si intretinerea primului si inca unul pentru sustinerea celui de al doilea, lantul sufletelor si supersufletelor insufletitoare de suflet, rezultand a fi fara sfarsit.
Pentru a nu inmulti nelimitat nivelurile sufletesti, introducand super-sufletizarea necesara sustinerii sufletizarii umane degradabile si hiper-sufletizarea pentru intretinerea super-sufletizarii, unii cercetatori antici au optat pentru o singura varietate sufleteasca eterna si autonoma existential, necesara si suficienta siesi, cauza a personalizarii umane. Asa a aparut ideia sufletului nemuritor, fie el numai uman sau uman-divin, suflet avand o  existenta permanenta, egala siesi, care stie si poate totul, dar care doar progresiv se daruie si dezvaluie pe sine, corporalitatii transformand-o progresiv in uman si din uman in divin.
Transferul intregii capabilitati cognitiv-emotivante inchise in orice suflet pur, nemodificat prin contactul cu substantialitatea, catre fiinta material-spirituala, creaza un ciclu indelungat de nasteri, existente, morti si renasteri, ciclu necesar trecerii intregii personalizari si cunoasteri numai sufletesi, in fiinta mixta, substantiala, intelectiva si afectiva a omului comun, incapabil sa se creeze si cunoasca pe sine, fara o subterana dar greu de obtinut asistenta sufleteasca.
Unii filozofi au impins la extrem non-substantialitatea sufletului justificata de efectele actelor sale personalizante, afirmand ca nu exista lume materiala si fiinta corporala legata de aceasta lume, corporalitatea si multimea starilor ei perceptive, fenomenalizante, intelective si afective sunt numai niste inchipuiri ale acelei fiintari pur sufletesti inferioare, inca ne-evoluata cognitiv, incapabila sa isi identifice caracterul numai mental imaginant de modalitate, sursa a tuturor impresiilor de persoana substantiala si de lume materiala, externa, autonoma de subiect.
Platon si Aristotel sunt printre filozofii care au construit unele din cele mai profunde, mai detaliate si argumentate ipoteze antice asupra sufletului, asupra provenienei, calitatilor lui si rolului pe care il are in formarea, intretinerea si re-innoirea sistematica a individualitatii.
Dupa Platon sufletul ar fi o persoana completa, dotata cu perceptie, intentie, miscare, ratiune si emotie, capabila sa locuiasca si sa se exprime individualizant in doua lumi distincte, in presupusa lume perfecta si absoluta a zeilor, si in imperfecta si degradabila lume a pamantului.
Continue reading SUFLETUL

JOCUL LINGVISTIC

Pentru a avea impresia ca inteleg si controleaza lumea in care se afla, pentru a isi compara, confrunta sau amplifica calitatile fizice, intelective si afective, pentru a se distra, a inlocui o lume cu alta, oamenii au inventat jocurile.
Orice joc este un proces creativ, este un simulator sau creator de realitate, de individualitate sau colectivitate specific activa, el ofera prin manipularea coordonata a unor indivizi sau obiecte conventional alese, o alternativa la lumea externa sau o varianta noua de fiintare a individului sau grupului socializat.
Odata intrat in angrenajul obiectual-procedural, jucatorul patrunde in ceace am putea numi transa participativa la lumea jocului, stare in care lumea reala dispare sau se estompeaza si este inlocuita cu o vointa-actiune-realitate izvorata din individ.
Intrand in spatialitatea si temporalitatea creata de actiunea si psihoza jocului, jucatorul are impresia ca actioneaza fara limitari, ca este liber in intentie, miscare, gandire si simtire, ca se afla in alta lume unde vrea si poate orice fara restrictii, nesupus legilor sau capriciilor naturii care ii impune o anume existenta, pentru a ii ingadui sa supravietuiasca.
Jocul satureaza perceptia si mintea jucatorului oferind impresia ca natura nu mai este o exterioritate straina si stranie, uneori previzibila si disponibila, alteori opaca si agresiva, care se joaca ea cu fiinta lui, dovedindu-I mereu ca el-omul, nu este o existenta necesara prin sine, este doar un efect volatil al jocului natural, efect care apare, se manifesta si dispare atunci cand vrea natura, atotputernicul facator si distrugator de fiinte si vointe.
Jocul face viata mai suportabila, predictibila si transformabila, el formeaza si intareste personalitatea, da individului resurse de a se pastra competitiv in conditii dificile, inlocuind temporar scena enorma si de neinteles a realitatii (care ii ocupa simtirile, ii manipuleaza constienta si ii pune la incercare ratiunea), cu alta lume care asculta de el, care ii indeplineste toate dorintele.
Exista o diversitate de jocuri si inca se mai inventeaza, sau se schimba regulile celor deja cunoscute si practicate.
Exista jocuri static si dinamic configurante, jocuri aleator sau selectiv combinative, jocuri competitive, jocuri strategice cu final inevitabil sau care pot dura oricat, fiecare tip de joc reconstituind partial realul sau individul in contemplare sau confruntare cu sine, cu semenii si cu lumea sa.
Un joc este definit prin:
1-Campul de joc, prin spatiul in care se desfasoara,
2-Piesele sau componentele jocului, acele forme sensuri care puse in diferite pozitii si legaturi sau miscate ingenios, dezvolta starile sau fazele jocului,
3-Regulile de joc care indica ce actiuni aplicabile pieselor, partenerilor si adversarilor, sau chiar spectatorilor, sunt permise si care sunt interzise.
4-Participantii la joc, cei care au acces la spatiul de joc, la obiectele jocului, care respecta regulile jocului si creaza fazele jocului.
5-Conditiile finalizarii jocului cu atribuirea victoriei si recompensei.
-Primul joc neinventat de om , la care omul a participat fara voie, obligat sa invete sa il joace si uneori sa si castige, a fost jocul natural privit ca o nesfarsita desfasurare de forme, proprietati, energii si schimbari care capteaza si conditioneaza fiinta, determinand-o sa se adapteze sau sa renunte la fiintare.
-Al doilea joc, imaginat si jucat de om, a a fost replica personala, cu timpul socializata la formele si miscarile jocului natural, cuprinzand multimea intentiilor, gesturilor si atitudinilor mentale, reprezentante semnificante, corelante si comunicante de aspect natural.
-Al treilea joc a fost si a ramas jocul individului cu sine, jocul auto-personalizant, jocul descoperirii, formarii si specializarii progresive a calitatilor perceptuale, gestuale, conceptuale si afective, fiecare din aceste capabilitati interactive fiind simultan o componenta, o regula Continue reading JOCUL LINGVISTIC

Credinta

Credinta este o atitudine implicanta, determinanta de mod perceptie, actiune, rationament si sentiment, creatoare a personalitatii participative.
Prin credinta se identifica si stabileste ca necesara o cauza-realitate, o realitate, o individualitate si o raportare a individualitatii la realitate, la propria subiectivitate si la alte subiectivitati, determinand o preluare-asumare-valorizare a acestei raportari-personalizari, generand un individ angajat comportamental.
Credinta construieste o subiectivitate inchisa intr-o anume arie de reprezentare- actiune, gandire-cunoastere-emotie, tot ea propune-impune acele trasaturi fundamental cauzale ale realitatii sau supra realitatii ipotetic creatoare de realitate, care ofera subiectivitatii alegerea si justificarea unor optiuni legitimant-personalizante.
Credinta are doua aspecte, este constructiv fenomenalizanta si agregant subiectivanta, ea distinge “cauza-actiunea-consecinta-valoarea fundamentanta ”, adica stabileste “forta-ratiunea-prioritara” creatoare a realitatii, apoi o foloseste ca sursa-baza individualizanta, da necesitate absoluta acestei baze, introducand un raport de dependenta ireversibila intre subiectul creat si fundamentul creativ-subiectivant, localizat ca “fiinta-conditie absoluta”, autoarea realitatii si individualitatii.
Practic orice situare, implicare si valorizare intr-un spatiu modal conditionant de individ, este un raport tip credinta, iar exersarea credintei este efortul sistematic de identificare a dependentelor subiectivitatii de componentele spatiul conditionant si invingerea acestora prin confruntare sau cooperare cu fiinta-cauza absoluta, cauza a realitatii si subiectivitatii.
Credinta dezvolta o retea de actiuni constructive si evaluante de realitate, tot ea introduce reguli interactive si proceduri evaluante aplicabile ipoteticului autor al realitatii, sursa a subiectivitatii si a totalitatii atitudinilor sale.

Credinta descopera si instituie “necesitatea existentiala externa si interna” asupra tuturor formelor, proprietatilor si actiunilor acestora, sau asupra actiunilor aplicate de subiect realitatii, tot ea formuleaza si legifereaza criteriile constructiei, evaluarii si asumarii identitatii de sine a subiectivitatii polare, capabila sa aloce valoarea pozitiva sau relativa lumii sau persoanei.
Necesitatea fundamenteaza ritualul credintei atot cauzalizante, ea sta la baza tuturor alegerilor de realitate si de sine, ale individului.

-Necesitatea natural si personalizant legiferata, referentiaza fiinta absoluta, responsabila de existenta realitatii, a credinciosului, a credintei si a reflectarii necesitatii-cauza, prin credinta, devenita conditie a existentei credinciosului.
Credinta particularizeaza, generalizeaza, manipuleaza si valorifica consecintele necesitatii, inteleasa ca “prim act-efect al fiintei absolute”.
Credinta pretinde unitatea si continuitatea actiunii creative a necesitatii asupra realitatii si asupra credinciosului dual, cel care simultan produce si este produs de necesitate, cel care constuieste si este construit de fiinta cauza, atot creatoare.
Manifestarea necesitatii se pune in evidenta prin existenta credinciosului si a lumii din crdincios sau din afara sa, manifestarea credintei caracterizeaza efortul subiectivitatii de a se identifica cu fiinta absoluta, de a ii recunoaste, universaliza si absorbi-confirma in fiinta sa dependenta, prezenta atot realizanta si a toate conditionanta.
Continue reading Credinta

ALEGEREA SI REFUZUL LIBERTATII

Suntem un produs natural sau efectul unui act creativ supra constient, aceasta ar fi prima irezolvabila intrebare.
Suntem posesorii caracteristicilor noastre personalizante sau ele ne sunt atribuite impreuna cu modul de folosire, noi insine fiind un fel de produs forma-functie care se cumpara impreuna cu niste instructiuni de utilizare pe baza carora se pune in actiune, cu diferenta ca acest produs special are capacitatea ca asistat de mediul subiectivant social sa invete progresiv sa se foloseasca singur.
Prin sine si semenii sai produsul “om” isi recunoaste si extinde  modalitatea, interactivitatea, implicabilitatea si preferabilitatea existentiala, dependent de prea multe variabile, pentru a incerca sa le trecem in revista si calificam.
Scufundat intr-o lume plina de forme, calitati si evenimente cu care se hraneste, dotat fiind cu cateva feluri de metabolisme: energetice, semzoriale, conceptuale si emotive, omul este dependent de lumea sa, are nevoie de substanta si energie in toate alternativele existente sau transformabile pentru a isi satisface multimea nevoilor metabolic-spirituale.
Pe langa functia senzorial modalizanta care ne daruie aspectul lumii, avem cateva insusiri informationale specializate:

-Constienta pune individul in reflectare de sine, de realitate si de semeni, distribuindu-l intr-un spatiu cu entitati si actiuni ierarhizate.
-Limbajul ne ofera mijloacele construirii unui model semantic, interior, al lumii si persoanei activ-reflexive.
-Senzorialitatea polara ne da o masura calitativa a partilor realitatii,
-Emotia cea mai subtila evaluare a individului de catre individ, ne inchide-deschide intr-o intensitate aprecianta sau deprecianta, in care fiecare ne dam valoarea reciproca, ne apropiem sau departam unii de altii, atrasi sau respinsi de ceace suntem sau ne parem, cautandu-ne si pretuindu-ne cau cautandu-ne pentru a ne dis-pretui si conflictualiza.
Obligati fiind sa facem ceva cu noi insine si prin noi cu mediul pentru a continua sa fim, suntem multiplu dependenti si de realitate si de ceace suntem sau ne credem, cand ne cautam tipul si modul de fiintare.
Indemnati de nevoi ne activam sistematic functiile vitale si mecanismele personalizante pentru a extrage din lumea externa partea zilnica de subiectivitate energo activa prin care supravietuim.
Daca actiunea asupra noastra si prin noi asupra naturii este obligatorie, unele din efectele ei sunt dorite si cautate, dezvoltand modul interactiv “ libertate”.
Multimea consecintelor satisfiante sau opuse provenite din cuplajul cu ambientul , cu alte fiinte sau cu semenii, exprimate in trairi-tensiuni placute sau neplacute, distribuite pe niveluri de intensitate, distribuie ceace am putea numi masura libertatii sau nelibertatii individului in cuplajul cu sine si cu lumea sa.
Lumea externa ofera omului o replica pozitiva la actele sale, exprimata prin spectrul libertatilor naturale, prin capacitatea individului de a schimba formele si procesele in limite date, dar realul se si opune initiativelor sale transformante daca nu respecta anumite criterii procedurale.
Societatea daruie si ea individului o libertate, poate mai valoroasa decat libertatea naturala, aceasta fiind libertatea cooperarii-competitiei si confruntarii unde forta si abilitatea fiecaruia ii stabilesc rangul si capacitatea de a fi sau nu liber.
Masura senzoriala caracterizeaza raspunsul realitatii procesate sau in curs de procesare, de a declansa in senzori specializati nuante ale placerii sau neplacerii, iar emotia este recompensa mult mai acaparanta si mai individualizanta, izvorata din accesul la fiinta noastra de profunzime, acces prin fiinta iubita, respectata, urata sau temuta.
Neindoielnic avem si emotii natuale, provocate de spectacolul fenomenal sau de relatiile cu alte fiinte, dar emotia uman-umana o apreciem ca superioara, ea dand o dimensiune si profunzime auto si hetero evaluant-calificanta incomparabila.
Libertatea naturala acopera diversitatea procedurala si senzoriala pozitiva, la care avem acces prin ingeniozitatea punerii si rezolvarii de probleme punctual satisfiante.
Noi incercam sa fim cumva in raport cu lumea sperand ca din felul cum suntem sa rezulte o rezerva de fiintare viitoare iar natura ne aproba fiinta activa si ne daruie ceva din trupul ei urias, dar cum toti stim, nu tot ce incercam se termina cum speram, natura fiind mai Continue reading ALEGEREA SI REFUZUL LIBERTATII

Temporisme

-Spatiul este suportul care asigura coexistenta formelor fara contact sau suprapunere.

-Un spatiu populat cu forme desfasoara o realitate.

-Timpul este miscarea care schimba spatiile si realitatile.

-Spatiul este o colectie de forme iar timpul este schimbarea acestora.

-Timpul este autorul schimbarii realitatilor, iar spatiul sustinatorul acestora.

-Spatiul este suportul formei, iar timpul creatorul sirului de spatii populate cu forme.

-Timpul se atribuie si masoara dar nu se percepe-reprezinta.

-Timpul se foloseste sau iroseste dar nu se conserva.

-Fiecare zi data e o zi luata.

-Numai prin amintire sau imaginatie calatorim in timp.

-Folosim timpul cand actionam, il irosim cand ne suspendam in inactiune.

-Placerea  comprima timpul, suferinta il dilata si face aproape perceptibil.

-Arderea timpului tine in functiune motorul univers.

-Obiectele exista in spatiu iar miscarile-fiinte in timp.

-Forta ‘timp’ creaza universul, ce ‘supra forta’  creaza forta timp ?

-Problemele apartin timpului iar solutiile spatiului.

-Dorim schimbarea neintelegand ca suntem si cauza si efectul ei.

-Unele schimbari ne fac incapabili sa mai vrem sa schimbam ceva.

-Experimentam timpul fiind in prezent cu trupul si in trecut sau viitor cu gandul.

-Prezentul nu are dimensiuni dar dureaza de la inceputul pina la sfarsitul timpului.

-Putem actiona asupra starilor spatiului dar nu si asupra ordinii schimbarii acestora.

-In fiecare interval de timp apar si dispar nenumarate realitati.

-Spatiul este simultan, timpul succesiv.

-Viitorul promite, prezentul faptuieste, trecutul memoreaza.

-Orice prezent este un sacrificiu al viitorului.

-Timpul nu se obiectiveaza, dar se manifesta.

-Viitorul este real posibil, trecutul, real intangibil.

-Viitorul e necunoscutul accesibil, trecutul e cunoscutul interzis.

-Drama omului este ca vrea simultan trecutul, prezentul si viitorul, dar nu are decat intervalul dintre ele.

-Sunt este puntea intre ‘am fost si voi fi’, dar pe ce punte este intre ‘sunt si nu sunt’?

-Consumam timp obtinand alte spatii,  dar nu stim cum sa consumam spatii si sa obtinem timp.

-Irosim mereu prezentul pentru o farama de viitor improbabil.

-Schimbam mereu certitudinea momentana cu nesiguranta viitoare.

-Preferam darurilor prezentului, promisiunile viitorului.

-Confirmarea viitorului apartine trecutului sau imaginatiei.

Continue reading Temporisme

Page 10 of 13« First...89101112...Last »