Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

Lumea virtuala sau iluzorie?

Lumea virtuala sau iluzorie?

Odata cu cresterea performantelor sistemelor informationale a fost posibila sinteza imaginii dinamice, tridimensionale, aproape de calitatea formei si miscarii naturale.
Abilitatile unor programatori au folosit aceasta posibilitate inventand jocurile video, mai numite si jocuri virtuale, unde sunt construite o multime de scenarii interactive, personaje si conflicte ingenioase si plauzibile care fac deliciul utilizatorilor de toate varstele.
Pe masura ce evolueaza microprocesoarele creste si complexitatea jocurilor virtuale, din ce in ce mai interactive avand peisaje, evenimente, intrigi si conflicte asemanatoare celor reale.
Personajele din jocurile video au toate aspectele si comportamentele imaginabile, unele ne seamana la miscari si chiar la replici, dar toate inca sunt niste marionete vorbitoare,  entitati fara constienta, manipulate structural, gestual si lingvistic, incapabile sa vada si reprezinte cumva lumea lor, sa aiba legaturi cu ea, sa actioneze, vorbeasca si comunice, sa rationeze, sa aiba tot felul de sentimente, cerute de situatiile prin care trec, sau mai bine spus sunt facuti sa treaca.
Cu toata acuratetea comportamentelor eroilor din jocuri, este cunoscut ca acestia nu au inca nici o calitate proprie unui subiect uman, nu percep, nu isi desfasoara in imagini si sunete lumea in care sunt plasati, nu am memorie, nu sunt constienti de ceace sunt si cele ce li se intampla, nu au initiativa, nu poseda intentii de actiune, strategii proprii realizante si capacitati de consum a efectelor.
Este stiut ca unele din aceste calitati cum ar fi recunoasterea imaginilor sau sunetelor, sunt inca de acum realizabile pe calculator, numai ca programele capabile de asemenea performante sunt complicate, scumpe, nu foarte precise in unele situatii, dar mai sunt si inutile cat timp nu sunt insotite de performanta lingvistica adecvata, de capacitatea algoritmului de a isi descrie starile de recunoastere, de a le constientiza si folosi cumva.
Omul pe langa functiile sa le spunem elementare ale perceptiei, reprezentarii si implicarii gestuale in lumea sa, mai poseda o cateva caracteristici interactive superiorare, unele foarte greu de modelat. Subtilitatea mintii umane se pune in evidenta inca in faza reprezentarii realitatii, a alocarii de forma si miscare mesajelor primite prin simturi.
Omul dar si alte fiinte depasesc stadiul purei recunoasteri a formelor, ele modalizeaza formele, adica aloca o particularitatenu structurala si dinamica mesajelor video, sau de adt tip.
Exista diferiti algoritmi de recunoastere a imaginilor sau sunetelor, dar acestia paradoxal recunoasc o forma dar nu o si vad sau aud, nu reprezinta forma, nu ii dau modalitate, nu  construiesc ceva distinct si nici nu o pot face, nefiind constienti, neposedand proceduri de modalizare si constientizare a modalizarii.

Continue reading Lumea virtuala sau iluzorie?

Conflicte morale

Omul este o fiinta duala, el circula pe doua suprafete ale fiintarii, fiind situabil in partea buna si partea rea, a exprimarilor de sine.

Binele si raul sunt cele mai vechi si mai dificil de diferentiat ipostaze calitative umane. Ceva sau cineva bun uneori este rau alteori, pentru acelasi om, deasemeni ce este bine pentru unul este raul pentru altul, perspectiva evaluanta a celor doua individualizari fiind mereu fluctuanta.

Conform moralei crestine raul rezulta din incalcarea celor zece porunci in care se cuprind majoritatea interdictiilor de faptuire agresiva a semenului asupra semenului.

A fura , minti, ucide, a iti critica, deprecia, dispretui sau injosi semenul, acestea sunt variante ale raului, dar raul are o extensie ernorma acoperind toate felurile de a produce suferinta aproapelui tau.

Din ce cauza este omul rau, ce il face agresiv si nepasator la durerile altora, din ce cauza nu este capabil sa identifice si respecte egalitatea principiala intre el si ceilalti oameni?

De ce este omul uneori egoist, alteori violent, ignorand nevoile si necazurile celor de langa el, ce il indeamna sa isi extraga incantarea din nefericirile altora, de ce isi trateaza semenii ca pe niste unelte neinsufletite, iata intrebari vechi de milenii care primind o multime de raspunsuri, au ramas inca nelamurite si asa vor mai ramane cine stie pina cand.

Calitatile si defectele umane se explica si relaxeaza cumva sau complica si acutizeaza, in dependenta de cine sau ce credem ca este sursa existentei noastre si a multimii inusirilor pe care ni le acordam.

Daca stabilim ca suntem o constructie a lumii fenomenal-cauzale, un efect al combinarilor intre substantele reale, fiecare avand distincte caracteristici interactive, atunci faptul ca suntem buni si rai devine o necesitate functionala, o consecinta a totalitatii functiilor rezultabile din multimea partilor realitatii care ne compun.

Natura se manifesta cauzal prin insusirile conectiv-transformante ale materiei si energiei, nu ghidata de principii morale, iar structura corporala si calitatile mentale sau sufletesti a indivizilor pot fi privite ca stari fenomenale, ca rezultate ale actiunii creative ale proprietatilor fundamentale ale substantei si radiatiei.

Cu toate ca nu putem inca deriva diversitatea starilor mentale, sau multimea faptelor bune ori rele, din morfologia si procesele metabolice sau intelective, cat le cunoastem, presupunem ca este principial posibil, iar candva cand vom dispune de o ipoteza explicativa corecta, vom intelege functional in toate detaliile diversitatea comportamentelor.

Continue reading Conflicte morale

Emotia

 

Emotia este cea mai dorita sau detestata stare sufleteasca, dar si cea mai neinteasa ca proces informational, ca mod de instalare, adecvare la realitate, influenta personalizanta si efecte.

Prin emotie ne primim uneori atat de bine, suntem atat de acordati cu noi insine, de asemanatori cu idealul uman pe care il dorim, incat nu mai vrem sa fim altfel.

Tot emotia declanseaza si intretine incertitudini, temeri, repulsii, incertitudini sau suferite, greu de suportat.

Nu trebuie confundata emotia in diversitatea nuantelor si intensitatilor cu senzatiile si senzualizarile, cu multimea starilor de placere sau durere, produse de factori specifici, care dispar cand inceteaza cuplajul cu izvorul stimulant.

Emotia este incantare si incredere in sine, sau nesiguranta, teama, depresie, create de actiuni proprii sau ale altora, care pot activa procese sufletesti necunoscute, este o consecinta uneori rapida alteori tardiva a acumularii de cauze si efecte favorabile sau ostile, in relatiile cu natura, cu semenii si chiar cu noi insine, cu eul nostru scindat in cel care vrea si cel care face ceva, cel care asteapta ceva si cel care primeste sau nu, suportand si calificand consecintele actelor sale.

Emotia nu este doar reactia intens atractiva sau repulsiva care insoteste o experienta deosebita, ea este am spune starea fireasca si permanenta a omului, este raportarea emotivanta continua, spontana sau premeditata, la orice situare fizica sau mentala in orice realitate.

Emotia este raspunsul personalizant cel mai profund si complet al individului la lumea sa, la semenii sai, la propriul eu momentan, eu care reuseste sa anticipeze si inteleaga sau nu, ce se intampla cu el, unde se afla, cu ce scop, in ce fel se va comporta, cum isi rezolva toate nevoile proprii, cum replica la toate provocarile realitatii.

Emotia este trezita cand admiram un tablou natural, un spectacol la care participam, cand ne legam valoric de un obiect, o fiinta, un semen al nostru, o cautare a propriei identitati, o actiune creativa proprie sau a altora.

Dar emotia rezulta si din stari conflictuale, din adversitati sau antagonisme fizice sau intelective cu semenii nostri.

Emotia poate fi imediata, asociabila cu un vector declansant evident, sau instalabila lent, insidios, aparent fara o sursa localizabila, ca rezultat al unui proces cumulativ, de culegere, prelucrare, evaluare, valorizare si emotivare progresiva a unui interval indelungat de perceptii, actiuni si consecinte care au rezolvat sau nu nevoi importante, au determinat fluctuatii in continutul si calitatea vietii.

Probabil emotia este o creatie atat individuala si colectiva, la diferentierea si parcurgerea nuantelor ei participand intrega umanitate, ea fiind principala legatura intre subiect si realitate, subiect si semenii sai. Dar emotia matura si completa, care valorifica maxim potentialul emotivant al fiecarei imprejurari si sensibilitatea afectivanta proprie, este si cea mai subtila arta, ea se deprinde destul de lent si laborios, prin cuplaj si interactie sociala sistematica.

Experienta fixarii intr-o retea de acte socializate, tensiunile cooperarii sau conflictualizarii au un rol fundamental, fiecare individ descoperind in sine tendinte emotivante dar invatand prin ceilalti cum sa se emotioneze sau sa emotioneze, ce fel de stari sufletesti sunt potrivite in fiecare alegere sau impunere de individualizare.

Ne putem intreba daca exista un set de emotii sa le spunem primare, comune tuturor oamenilor, din ale caror obscure combinatii rezulta celelalte, sau fiecare emotie este cumva o tensiune distincta, independenta modal de celelalte, o nuanta cromatic emotivanta plasata intr-un spectru emotivant cu o anume extensie de banda si intensitate iradianta. Continue reading Emotia

Realitati ciudate

REALITATI  CIUDATE

Daca intrebi un om fara pretentii filozofice si fara pregatire stintifica specializata, ce intelege prin cuvantul ‘realitate’, el va spune ca tot ce vedem in jurul nostru, ce auzim, mirosim, gustam si diferentiem tactil, este realitate si nimc altceva. Iar intrebarea daca aceasta realitate exista si independent de individ, adica exista fara a fi observata si reprezentata I se va parea cu adevarat stupida. Bineinteles va replica omul nostru, lumea exista indiferent ca o vezi sau nu, mai mult ea exista asa cum o observam si exteriorizam si nici nu ar putea fi altfel decat o reprezentam.
Daca lumea externa si autonoma de noi ar fi altfel decat lumea noastra, ar insemna ca fiecare din noi isi inventeaza o realitate proprie prin puterea simturilor si mintii, dar face asta la modul inconstient, fapt evident imposibil.
Pe de alta parte o natura creata de mintea sbiectului ar trebui sa fie asa cum o vrea acesta, iar lumea noastra, diferita pentru fiecare din noi, sau unica pentru toti, este departe de a fi cum o vrem fiecare, de cele mai multe ori fiind neutra sau opusa asteptarilor sau sperantelor noastre.
 Asadar realitate pentru omul oarecare este felul in care particularizeaza si proiecteaza el in exterior multimea formelor, culorilor, miscarilor, sunetelor, starilor de gust ori miros, la care ar putea adauga si tot ce se observa prin instrumente amplificatoare de perceptie.

Filozoful va raspunde diferit la intrebare dependent de scoala filozofica de care apartine.

Materialistul antic sau modern va avea aproape acelasi punct de vedere ca omul obisnuit, admitand si el ca ceace percepe si reprezinta individul este realitatea autentica, iar aceasta are calitatea de a fi ‘obiectiva’, adica exista independent de perceptii si reprezentari.
Materialistul modern va adauga ca lumea personala a fiecaruia difera intr-o oarecare proportie de lumea obiectiva, diferenta fiind de grad al cuprinderii, in sensul ca lumea subiectiva, lumea reprezentata de fiecare chiar daca seamana modal cu lumea obiectiva, externa si autonoma, este doar o mica parte a acesteia.
Universul intreg tratat ca realitate obiectiva globala nu incape in totalitate in simturile si gandirea nici unui individ, oricat de performant perceptual si intelectiv.
Materialistul va adauga ca partea de lume obiectiva, accesibila la un moment dat unui subiect este aproape necesar sa fie identica sau foarte asemanatoare cu aceiasi parte de lume obiectiva, subiectivata in altul, asta rezultand din acordul lingvistic realizat intre oameni asupra observatiilor si din coerenta actiunilor pe care le indeplinesc in comun.

Filozoful de orientare kantiana va spune ca lumea reprezentata pe care el o numeste ‘lume fenomenala’, nu este si nici nu poate fi efectiv realitatea externa si obiectiva, dimpotriva lumea noastra este inevitabil o lume subiectiva si interioara, o lume individualizata, creata pe baza interpretarii de catre fiecare om a mesajelor comunicate lui de simturi.
Lumea fenomenala este o reprezentare unicat, un punct de vedere personal extras din observatie si experienta, dar care nu este si nu poate fi lume autonoma de toti indivizii. 

Dar filozoful kantian pentru a nu fi invinuit ca face din lumea fenomenala o pura inventie a mintii subiectului, riscand sa fie invinuit ca neaga existenta obiectiva a realitatii, transformand-o intr-o iluzie, admite ca exista o lume unicat independenta existential de toti observatorii efectivi, lume posibil alcatuita din pbiecte, calitati si evenimente proprii, pe care o numeste “lume in sine”. Dar aceasta ‘realitate in sine’, a metafizicianului este cu necesitate non-explorabila prin simturi, non reprezentabila si evident non cognoscibila, tot ce ii este la indemana omului fie el filozof sau nu, fiind lumea fenomnenala, lumea adusa mintii de simturi , explicitata de minte ca lume doar aparent externa.

Trebuie accentuat ca lumea fenomenala dupa Kant si kantieni este o stare a mintii subiectului,  o interioritate modala creata de simturi si intelect dupa reguli obiectualizante diferite sau posibil unice pentru toti subiectii, dar necunoscute si probabil de necunoscut.
Trebuie observat ca filozoful kantian introduce o prima contradictie in definirea realitatii fenomenale ca lume subiectiva dar derivabile din observatie, cand sustine in acelasi timp ca lumea in sine, apreciata ca singura realitate autonoma de subiect, este nonobservabila si non experimentabila.
Daca lumea fenomenala nu este o inventie a gandirii subiectului, daca ea provine din starile functionale ale simturilor, iar daca aceste

Continue reading Realitati ciudate

Lumea personala

 

 

Toate fiintele au nevoie de resurse naturale si informationale pentru a supravietui dar omul a descoperit constient necesitatea posesiei si a ridicat inventarea diversitatii de posesii la cel mai inalt nivel, fiind specia cu cel mai amplu si mereu in expansiune interval de necesitati si moduri de satisfacere.

Fiecare om are si foloseste un minim de obiecte cu forme, calitati si utilitati distincte, iar unii oameni pot influenta sau controla si satisface sau interzice satisfacerea nevoilor de posesie ale semenilor.

Toti avem ceva numai al nostru, iar intre cele personale unele au pentru noi valoare deosebita, ne declanseaza stari de multumire intensa si ne leaga sufleteste, altele sunt obiecte sau servicii cotidiene, inevitabile dar fara prea multa incarcatura afectiva.

Prin eforturi ajungem in posesia unor obiecte, relatii si functii, dar sistematic ne dorim altele, mari , mici, comune sau rare, cu tot felul de alcatuiri si proprietati, facute din tot felul de materiale, avand caracter de obiecte estetice, rituale, de folosinta cotidiana sau ceremoniala, iar unele sunt obiecte sau servicii de lux, implinind cele mai exagerate orgolii si pretentii de posesie si mandrie personala.

Dar nici un om nu isi limiteaza posesia la obiecte, omul se doreste utilizatorul altor entitati si calitati. Poate cea mai pretinsa, disputata si pretuita este informatia in nelimitata ei diversitate, este posesia omului de catre om, este dispunerea de capacitatile celorlalti de a crea obiecte, servicii, cunoastere si a trezi sentimente.

Valoarea omului pentru om sta in aspectul fizic, in sensibilitatea sau senzualitatea sa, in puterea si abilitatea sa de a actiona asupra naturii, a siesi sau a altora, in imaginatia si inventivitatea sa culturala sau stintifica, in forta rationalitatii capabila sa identifice si inteleaga corelat starile fenomenale, sa descopere metode de a le folosi.

Orice om incearca sa primeasca ceva prin sine, inca mai multe de la semeni, dar lumea intreaga nu o vrea niciunul, o asemenea posesie depasind si dorintele cele mai excesive, iar practic de nerealizat….

Si totusi ar fi posibil ca fara sa stim, fiecare din noi odata cu nasterea sa intre in posesia unei lumi personale, unei realitati trimisa numai celui care suntem si dezvoltata progresiv pe masura ce ne parcurgem traiectoria vietii, intentionand mereu altceva si actionand din ce in ce mai eficient pentru a cuceri ce dorim.

Lumea poate fi numita a noastra, in sensul ca fiecare obiect si eveniment din aceasta lume ar putea fi proiectat si dimensionat structural si cauzal dupa individualitatea noastra momentana, asa cum se manifesta in fiecare etapa a existentei.

Dar primind in simturi, in gandire si in emotie o lume unicat, nu inseamna ca suntem proprietarii acelei lumi, ca putem face ce vream in ea sau o putem orienta cum vrem.

A fi situat intr-o lume personala inseamna doar a avea acces la o realitate unica structural, dinamic si chiar cauzal, fara a stii cum anume a fost facuta dar putand invata tot mai bine cum sa o exploram si intelegem fenomenal, sa ii valorificam toate ofertele.

 Daca schimbarea personalizarii determina schimbarea lumii, care ar putea fi factorii individualizanti cei mai mportanti care influenteaza cel mai mult forma si evolutia lumii noastre.

Ne individualizam prin:

 

-Perceptie si reprezentare,

-Acctiunea gestuala in reprezentare,

Actiunea lingvistica asupra noastra si a semenilor

-Rationalitate definind potentialul de a descoperi si valorifica maxim informatia caracterizanta de ambient sau descriind comportamentul semenilor.

-Afectivitate, atribuirea de valori realitatii si oamenilor si consumarea starilor placerii sau suferintei cu diferite intensitati.

  Continue reading Lumea personala

Limbaj

 

Ne aflam intr-o incapere enorma, ocupata cu o diversitate de obiecte, unele in miscare , altele in repaos, distribuite in diferite pozitii, avand tot felul de alcatuiri, care se influenteaza si schimba previzibil sau imprevizibil, peisajul fiind fluid, intr-o curgere continua.

Incaperii in care ne situam ii spunem “spatiu”, iar cele distribuite in jurul nostru in spatiu, le denumim generic forme si miscari.

Avem cinci simturi, cinci canale de culegere specifica a informatiei difuzate de formele din spatiu, fiecare canal perceptual izoleaza si preia un mesaj distinct, purtator de date individualizante a formelor. Mesajele “naturale” detectate si preprocesate in fiecare canal perceptual sunt conduse prin retele neuronale specializate catre sistemul operant minte, iar mintea noastra poseda niste metode-algoritmi de extragere si “reprezentare” a formei si miscarii, din mesajele trimise de simturi. Asta inseamna ca mintea noastra proceseaza numai oferta simturilor din care filtreaza o anume particularizare modala, ea nu are acces la mesajul natural, sau fenomenal, adica la semnalele luminoase, sonore sau chimice distribuite in spatiu, purtand in ele informatii asupra unei lumi in afara si independent de indivizi.

Depinde de fidelitatea traducerii parametrilor de stare ai realitatii din mesajele naturale in mesaje senzoriale, ca mintea sa primeasca o varianta de descriere cat mai corecta si completa a ceace numim “lumea externa”.

Observand diversitatea formelor ne putem gandi ca am putea primi mesaje purtatoare de individualitate de la “obiecte unicat”, fiecare forma fiind suficient de deosebita ce celelalte “ca desfasurare spatiala a suprafetei, pentru a fi imposibil de comparat intre ele si gasit zone de similitudine. Nu stim daca o asemenea realitate a unicatelor obiectuale sau cinetice este principial posibila, probabil nu este, daca ar fi ar cere din parte creatorului poate mai mult efort imaginativ-creativ decat este dispus sa faca, sau daca ar face-o, ar obtine o realitate sa spunem artistica, total incapabila evolutiv prin imposibilitatea conectarii obiectelor sau miscarilor in vre-un fel.

Componentele lumii noastra au o diversitate de feluri de asemanare, avem similitudini de geometrie a suprafetelor, similitudini cromatice, cinetice, relationale, similitudini de caracteristici fizice, chimice, interactive si functionale.

  Formele si schimbarile care ne inconjoara ne par asemanatoare sau diferite, dar ne par cumva, ele poseda o individualitate modala plina de detalii, unde la o analiza atenta identificam o diversitate de alte particularitati, microstructurale si chiar micro interactive.

Dar in ce fel aflam noi ‘‘cum sunt formele’’, prin ce proces al mintii alocam o anume alcatuire fiecarei parti de realitate.

Intrebarea pare banala, iar raspunsul ar fi ca simturile percep niste mesaje trimise in spatiu de formele reale, care exista autonom de individ si simturile lui, iar fiecare forma isi comunica printr-un anume fel de mesaj morfologia si miscarile.

Mintea umana primeste mesajul senzorial, care este un fel de transpunere-descriere creata dupa anumite reguli, a mesajului natural, il prelucreaza cumva si produce dupa proceduri inca necunoscute ceace am putea numi  “forma subiectiva” , a formei reale, ea ne ofera o forma copie, sau “o interpretare forma”, nu stim cat de exacta sau diferita de forma reala autentica, de forma externa si autonoma.

Astfel fiecare om vede-reprezinta forma reala individualizat, o vede subiectiv, adica dintr-o perspectiva modalizanta personala si unica. Omul are acce numai la “forma fenomenala” a lumii reale, pe care metafizicianul o numeste “lume in sine”, lume presupusa intagibila mintii si cunoasterii.

Pentru simplitate noi presupunem forma fenomenala identica sau foarte asemanatoare formei reale, ceace este incorect, pentru ca nu se poate compara o stare proprie mintii subiectului, adica alcatuirea reprezentarii  cu o ipotetica stare modala distincta de subiect, despre care subiectul nu are decat descrieri de stare produse de simturi, fiind lipsit de posibilitatea de a contacta direct si determina modal nemijlocit alcatuirea lumii reale si autonome.

Daca admitem ca exista doua lumi distincte , lumea subiectului si lumea reala, creatoare a mesajelor intrate in simturi, atunci exista forme subiective si forme reale, exista miscari reale si miscari subiective, exista si spatiu real si spatiu subiectiv, ar putea fi chiar si timp subiectiv si timp real, iar aici mintea intra in impas, pentru ca nu putem imagina un spatiu si timp autonome si deosebite de spatiul si timpul nostru fenomenal, ambele create de reprezentare si intelectivitate.

Din presupunerea unei lumi spatio-temporale unice si autonome de toti percepatorii si interpretorii mesajelor ei, ar rezulta similitudinea reprezentarilor acelorasi mesaje, din care ar rezulta acelesi stari modale forme, miscari, sau calitati, in toti indivizii posesori de simturi si performante interpretante normal operante.

Dar cum inchipuirea unei lumi autonome de subiect, implica diferite dificultati de abordare a existentei si modalitatii acesteia, cu milenii in urma a mai fost facuta si presupunerea inexistentei si chiar a imposibilitatii existentei unei lumi externe unice, diferita de lumile personale, fie ele asemanator sau distinct reprezentate. Conform acestei ipoteze toate lumile din subiecti sunt numai constructii ale simturilor si mintilor acestora, dar si in aceasta presupozitie apar complicatii conceptuale, inca mai mari ca in prima, pentru ca in lipsa lumii externe si autonome, este imposibil sa justificam cauzal provenienta mesajului purtator de modalitate fenomenala, deasemeni este extrem de greu sa motivam argumentant existenta subiectului, odata ce realitatea este numai o stare a mintii sale.

Indiferent cum ar fi lumea reala, stim din felul in care noi si semenii nostri, ne descriem impresiile, ca lumile proprii pot arata diferit, chiar daca se presupune ca provin din aceleasi mesaje naturale.

Putem explica diferentele de descrieri ale reprezentarilor in mai multe moduri:

Continue reading Limbaj

Idealism

„Ideie” este un cuvant de origine greaca semnificand
un continut precis determinat, de natura conceptuala,
al mintii noastre. Am putea largi sensul „ideie”,
tratand orice continut mental bine diferentiat ca o
„stare ideie”. Diversitatea constructelor alocabile
realitatii precum imaginile, sunetele sau alte
discriminari perceptual modale, particularizand un
obiect sau proces sunt numite reprezentari. De regula
reprezentarile nu sunt considerate „idei”, dar pot fi
surse de idei, atunci cand sunt descrise lingvistic,
analizate si caracterizate intelectiv.
Idealismul isi propune sa justifice acest continut al
mintii noastre, sa ii determine provenienta sau
motivatia.
In istoria cuprinderii de sine omul s-a intalnit cu
multe intrebari si a propus multe raspunsuri, unele
reluate sistematic, din mereu alta perspectiva, pe
alte baze observationale, experimentale sau
teoretizante.
Primul ‚‚existent diferentiat’’, accesibil oricarui
individ este realitatea externa, avalansa de forme si
miscari care ne inconjoara si ne include. Lumea este
„exterioara”, in raport cu forma fizica a corpului
nostru, localizabil in ambient.
Calitatea „exterioritate” a lumii noastre deriva din
faptul ca noi ne discriminam ca forma distincta,
asezata alaturi, nu in interioritatea suprfetei care
margineste alte forme, corpul nostru ocupand un
interval de spatiu distinct, neinclus in alt interval
de spatiu ocupat de alta forma.
Din atributul exterioritatii componentelor realitatii,
omul trecutului a extras primele puncte de vedere
asupra modalitatii realitatii. Formele si miscarile
parand externe, distincte pozitional si dinamic de
corpul nostru, ar trebui sa fie si autonome de noi,
autonome de corp si de toate functiile corpului
nostru. Autonomia naturii de subiect inseamna ca ea
„exista ca modalitate” si cand o percepem si modalizam
si cand nu o facem.
Pe masura ce oamenii au capatat tot mai multe
informatii despre realitate si despre ei, unii
indivizi mai ingeniosi, sa le spunem filozofi, au
inteles ca ceace vedem in jurul nostru, „in
exterioritate”, este cumva un produs al simturilor si
mintii, asta insemnad ca simturile noastre culeg de
undeva niste semnale purtatoare de anume modalitate,
dar mintea este mecanismul care extrage din oferta
senzoriala forma realitatii.

Continue reading Idealism

Spectacol

Cuvantul “spectacol” poate califica orice.

Universul este spectacol, societatea este spectacol, actiunile noastre sunt spectacol, peisajele naturale sunt  spectacol, multimea reflectarilor cognitive ale realitatii sunt principalul spectacol.

Avem la fel de multa nevoie de spectacol, de diferite forme si evenimente preluabile prin simturi sau limbaj, precum avem de aer sau hrana.

De fapt spectacolul natural, cum il reprezentam, comunicam lingvistic sau gandim si valorizam, este o hrana a corpului si spiritului, el creaza si pastreaza activa orice fiinta, ofera trupului “spatiu si timp”, diversitate obiectuala si schimbare, ansamblu de conditii fara de care nu se poate desfasura interactie gestuala sau intelectiva si nu se delimiteaza individul. Natura daruie perceptiei o multime de mesaje care pot fi procesate si separate in forme si calitati, toate combinabile, modificabile si utilizabile in orice fel.

Realitatea daruie si mintii noastre ceva, ea poseda tot felul de dependente mai evidente sau ascunse intre forme si miscari, transformand observatia si analiza ambientului intr-o inlantuire de intrebari si raspunsuri fara sfarsit.

Dinamica gandirii este spectacol, ea schimba mereu reprezentarea, dar modifica si subiectul, ii aloca mereu alta pozitie, relatie si intentie de situare si actiune in spatiul evenimentelor.

Afectivitatea este cel mai dorit spectacol, este un metaspectacol produs in specatacolul subiect de agentul realitate sau de agentul subiect, este raspunsul atractiv-repulsiv al naturii noastre sufletesti la natura creatoare de trup si de suflet, este felul in care personalizam prin iradiere de umanizare momentana exterioritatea impresonala dar infinit personalizabila.

Realitatea este importanta fizic si informational, ea ofera materia prima pentru actiunea cotidiana, propune sau pretinde individului alegeri de situari si comportamente compatibile, ne pune probleme si cere solutii, iar acestea fac din omul care suntem un individ diferit care cauta noi scopuri si rezolvari, deplasandu-se continuu in spatiul cu multe dimensiuni al formarii individualitatii.

Fara “multi forma realitate”, nu ar exista persoana corporala, iar fara nesfarsita dependenta si combinabilitate intre forme nu ar apare nici cea spirituala, nu am primi progresiv o morfologie obiectuala, intelectiva si afectiva, nu am umple strania constienta cu diferite frontiere si calitati, gasindu-ne permanent o preocupare, individualizand sistematic un model generator de persoana ascuns in noi, aparent capabil sa preia si asume sau respinga orice individualitate.

Cu milenii in urma oamenii au fost surprinsi de diversitatea si multimea schimbarilor ambientului si au inceput sa isi puna intrebari asupra originii si insusirilor sale.

Cat timp erau destul de naivi pentru a nu constata ca tot ce vad sau aud si diferentiaza obiectual si dinamic, este efectul unui proces mental de constructie a formelor si interactiunilor, au crezut ca ceace observa in “afara lor” este natura insasi, fiecare forma fiind ca parte de realitate exact asa cum pare, indiferent cine, cand si in ce situatie o discrimineaza.

Aceasta supozitie a coincidentei “lumii construite-vazute” cu ceace am putea numi “lumea din care izvoraste ceace primesc simturile”, caracterizeaza stadiul “naturalismului spontan sau naiv”, caracterizat prin credinta echivalentei multimii formelor, miscarilor si calitatilor, diferentiate in toti indivizii, atunci cand primesc acelasi mesaj senzorial.

Ceace observa in afara sa individul era “lumea insasi”, neexistand alta natura deosebita de cea simtita-reprezentata.

 Mai tarziu a fost presupus un mecanism calitativ elementar al constructiei realitatii in subiect, alcatuit din doua etape distincte: perceptia si reprezentarea.

Perceptia avea rolul sa culeaga de undeva, sa spunem din “realitatea existenta autonom” de orice individ, niste mesaje purtatoare de aspect realitate.

Mintea reusea sa extraga corpul si comportamentul realitatii din produsele perceptiei, ea construia o arhitectura de parti si relatii, unele stabile altele in continua schimbare, care reflectau cumva particularitatile structurale si cinetice ale lumii autonome dar intr-un mod individualizat, neputandu-se pune semnul egal intre ipotetica “lume sursa”, lumea autonoma din care plecau mesajele percepute de simturi si “lumea efect”, adica reprezentarea de lume creata de subiect.

 Odata stabilit ca toate obiectele si schimbarile care ne inconjoara sunt numai in parte o contributie a realitatii, iar in alta o contributie a individului, mesajul senzorial provenind de undeva, din lumea autonoma, dar reprezentarea fiind un produs al mintii, a aparut o intrebare dificila, anume:

Continue reading Spectacol

Bine ati venit !

Acest blog se doreste un concentrator de discutii filozofice.

Page 11 of 11« First...7891011