Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

TIMP

Timp

 
Un film este o desfasurare de evenimente incluse in lumea ta, in al caror timp-actiune proprie nu poti intra pentru ca nu exista, dar poti circula ca spectator, adica ne inclus in evenimentele filmului.
Filmul este o lume memorata, compusa dintr-un numar de info parti simultan existente, pastrate intr-o memorie, parti accesabile si conexabile info procedural, principial in orce ordine, simplificat intr-o anume ordine si ordinea inversa.
Lumea materiala este o realitate efectiv interactiva, este din cate stim unica realitate, in a carei dinamica autentica, cuantificabila temporal, esti inclus, lume compusa dintr-o multime de parti simultan existente din a caror simultaneitate nu poti iesi, asa cum iesi din lumea fimului.
Obiectele realitatii materiale nu pot fi percepute si reprezentate din alta realitate, nu poti sa circuli printre ele in orice ordine de desfasurare vrei, nu te poti desprinde de ele, pentru ca nu exista alta realitate unde sa te situezi si din care sa explorezi asemeni unui film, realitatea materiala care nu este film, nu contine toate variantele desfasurarii sale, asa cum le contine filmul memorat .
Lumea materiala poate fi privita ca un unic obiect, ca o colectie enorma de obiecte simultan prezente care se modifica continuu pastrand SIMULTANEITATEA SI UNICITATEA, starile anterioare ale fiecarui obiect-proces, din realitatea materiala ne existand, nefiind pastrate intr-o memorie, astfel incat sa circuli temporal printre ele, sa accesezi orice stare anterioara, eventual posterioara, viitoare, a lantului transformarii lor.

SOCIETATE

SOCIETATE

 

De secole se vorbeste de societatea democratica, privita ca ideala, ca lume a celor egali in toate sensurile, unde toti membrii unui grup primesc aceleasi drepturi, toti participa conform puterii si abilitatii la satisfactia colectiva, impartasesc in mod proportional efortului propriu, beneficiile create de grup, dar ce e mai important, indiferent de calitatea efortului personal, toti membrii grupului sunt egali ca oameni, cel putin principial, toti primesc aceiasi valoare si respect ca indivizi.
Dar societatea nu a fost in trecut, nu este nici acum, si probabil nu va fi nici in viitor, o super organizare a celor egali, dimpotriva societatea este posibila in principiu, construibila si stabilizabila efectiv, numai prin continua prezenta a unor asimetrii marcante de diferite feluri, intre membrii ei.
La animalele care traiesc in grup sau turma, exista intodeauna un ‘mascul alfa’, eventual o ‘femela alfa’, care conduce grupul. Acest individ conducator este dominant prin puterea fizica, dar si prin alte calitati, spre exemplu prin ingeniozitatea conducerii grupului la vanatoare, daca indivizii sunt pradatori, a culegerii fructelor, sau a evitarii optime a pradatorilor, daca membrii grupului nu consuma membrii altor grupuri pentru a supravietui.
La fel si la om, atat in intervalul de timp de sute de mii de ani, in care s-a realizat trecerea de la animal la primul om care isi merita numele, om care a atins in grup un anume grad de constienta auto si hetero modelanta, societatea a fost condusa de un tip de individ special performant. Pe masura constructiei si folosirii sistematice a unor limbaje complicate, a uneltelor, a cresterii inteligentei indivizilor, societatea a fost asamblata si activata ca mecanism unitar, prin prezenta si influenta unui sau unor personaje, cu statut dominant, de conducator, de sef.
Conducatorul oricarui grup, a unei intregi societatii, era si este de regula cel ce decide la nivel local, sau global, ce vor face ceilalti, cum isi vor folosi energia si competenta, pentru a rezolva cat mai bine nevoile grupului. Cu mii de ani in urma acest conducator trebuia sa posede o inevitabila putere fizica si agresivitate, trebuia sa stie sa lupte foarte bine, dar mai ales sa stie cum sa coordoneze efortul conflictual al celorlalti, sa fie mai ingenios, dar la nevoie mai dur, mai rau, mai neindurator cu erorile celorlalti, pentru ca lumea trecutului departat era aspra, iar greselile repetate se plateau foarte scump.
Pe masura cresterii performantei gestual si mental creative, a diversificarii activitatilor, a diviziunii muncii, a societatii industiralizate, cum o numim acum, au aparut o diversitate de competente specifice, iar prin ele in societate au aparut si o variatate de tipuri de conducatori, de indivizi de elita, specializati operant, care puteau-pot face ceva important pentru grup, mai bine ca media indivizilor.
In societatea moderna exista o diversitate de indivizi de elita, care pot realiza la un nivel deosebit de performanta, o varianta a satisfactiei colective. Spre exemplu in societatile moderne sunt conducatori religiosi, oameni de stiinta, artisti, tehnologi, sportivi de inalta abilitate, etc, fiecare capabil sa rezolve o anume clasa de probleme. Dar cei mai importanti membri ai unei societati moderne sunt oamenii de stiinta, politicienii si economistii, cei responsabili cu organizarea si conducerea grupului, cu rezolvarea problemelor teoretice si practice de toate felurile, care apar sistematic in orice colectivitate.
Aceasta asimetrii de statut societal s-au diversificat sistematic, astfel incat in orice micro ori macro grup integrat modern exista o colectie de masculi-femele alfa, fiecare cu rol special. Un individ alfa este cel care poate inventa noutatea de diferite feluri, o poate transforma in unealta, serviciu, spectacol, o pune la dispozitia semenilor si este recompensat in diverse feluri pentru actiunea lui.
Individul alfa, cu rol proeminent, in orice micro sau macro grup unitar din lumea moderna este de regula, un om politic, un artist, un sportiv, un conducator religios. Acest mascul-femela alfa, polarizeaza cel mai sistematic atentia si disponibilitatea de participare si supunere a restului indivizilor, prin ce spune sau ce face, ce pune pe altii sa faca.
Existenta unor masculi ori femele alfa, cu caracteristici comportamentale dominante, declansante de emotii, se remarca foarte clar pe Facebook, unde unii indivizi posteaza ceva considerat mai atractiv, mai ingenios, mai destept, de altii, ceva ce primeste rapid aprobarea spontana sau poate interesata, a celor care il apreciaza deosebit, in cred mai valoros, dintr-o anume perspectiva.
Fapt este ca prin individul dominant, al oricarui micro sau macro grup prezent pe facebook, individ de regula creativ, ingenios in multe feluri, se pot caracteriza mai usor si precis ca personalitati, membrii grupului sau. Prin cel pe care il apreciaza pentru ce spune- face individul alfa, admiratorilor li se poate discerne mai precis personalitatea, placerile si neplacerile, valorile lor, idealurile lor, lumea unde se simt ei bine, lumea pe care o detesta, tipul de viata pe care ar vrea sa o duca, etc.

RELIGIE

RELIGIE

 
Despre religie, despre orice religie s-au spus si se spun si bune si rele, si e firesc sa fie asa, pentru ca orice creatie a mintii omului are si aderenti si critici.
Religia a fost definita in diferite feluri, dar poate nici o definitie nu ii cuprinde destul de simplu si clar esenta, adica temeiul existentei, motivul pentru care a fost creata si recreata sistematic, de omul preistoric, de omul antic, de omul modern, in diferite variante.
Religia ca ipoteza a toate creativa, rezulta din caracteristica omului, a umanului, a entitatii constient active.
A fi constient implica capacitatea de a dentifica natura ca parte a individului, a constientei lui, sau invers, a identifica individul ca parte a naturii. Simturile si creierul ne pun la dispozitie o realitate in mai multe variante, exprimabila ca multime de imagini, de sunete, de impresii tactile, de gust si miros.
Aceasta realitate multi modala, mereu prezenta, aparent externa si independenta de fiinta noastra, ne conditioneaza in toate felurile, asta insemnand ca avem continuu nevoie de ea, de formele, miscarile si proprietatile obiectelor naturale, pentru a supravietui, a ne pastra performantele corporale si mentale.
Omul are nevoi metabolice, senzoriale, intelective, emotive, are nevoie imperativa de materie, de formele si proprietatile lumii lui, iar aceste nevoi sunt rezolvate numai pe timp limitat, prin interactia cu realitatea, cu lumea externa, pe care o constientizeaza si particularizeaza in toate felurile.
Aceasta continua dependenta om-natura nu a fost ignorata, ea a fost remarcata inca de primi oamenii cu zeci sau poate sute de mii de ani in urma, atunci cand acestia au intrat in posesia unui limbaj, iar prin limbaj au construit un sistem rationant si evaluant. Treptat folosind limbajul, oamenii au inceput sa isi puna la dispozitie propria experienta operant satisfianta, cuprinzand actiunile asupra lumii lor, actiunile asupra lor, a corpului lor, prin intermediul carora actionau in natura.
Pentru a realiza orice schimbare de stare in mediul natural inconjurator, a modifica forma, pozitia sau calitatile unui obiect material, a il aduce in stadiul utilizarii specifice, omul trecutului la fel ca cel al prezentului, avea si are nevoie de un instrument de actiune asupra obiectului, de ceva dotat cu energie si abilitate operanta, cu capacitatea de a contacta si modifica in diferite feluri acele obiecte care interesau individul. Evident primul instrument prin care poti face ceva in lumea ta este propriul corp fizic, care prin morfologie, prin forma si miscarile accesibile, are potentialul de a se conecta cu formele naturale, a le transforma intr-o varietate de feluri.
Zeci de milenii omul si-a folosit corpul fizic ca principal vector de actiune rezolvanta de nevoi, iar aceasta folosire sistematica si diversa a corpului i-a oferit ‘constienta’, i-a pus la dipozitie treptat inca o functie distincta diferita de corp si miscarile lui. Omul antic a remarcat cu mii de ani in urma, ca poseda un fel de corp intentional, de corp invizibil, dar extrem de important, prin intermediul caruia vrea sa faca ceva in lumea sa si reuseste sa faca, ca este constient activ rezolutiv. Acest corp invizibil dar prezent in toate actele sale gestuale si lingvistice, a fost distins ca un corp de ordin superior, care conduce corpul fizic-perceptibil, in toate miscarile.
Corpul constient intentional-procedural, permanent coordonant al corpului fizic, a fost numit candva ‘minte’, iar mintea a devenit cea mai importanta parte a individului, a devenit individul insusi, a inclus in calitatile ei constienta, limbajul, capacitatea de a orienta intentional constienta si prin constienta actiunea corporala si lingvistica catre orice stare proprie, orice actiune proprie, orice relatie cu el si cu lumea lui, care il interesa la un moment dat.
Identificandu-si mintea-constienta ca nucleu al personalizarii, omul trecutului a inceput sa se intereseze si de insusirile mintii sale, nu numai de corpul sau material, sau de lumea unde se afla, asupra careia actiona dual, gestual si mental.
Exersata sistematic mintea a oferit individului un spectru tot mai larg si ingenios de actiuni satisfiante, ea il invata cum sa construiasca si instrumente distincte de proproiul corp, prin care putea schimba natura, cum sa faca ‘unelte’, adica obiecte materiale cu o anume forme, fiecare capabil sa modifice specific alte forme materiale, daca este actionat corespunzator.
Dupa milenii de practica gestuala si mentala combinata, omul antic a cumulat un numar enorm de actiunii distinct rezolvante de nevoi, si-a pus la dispozitie ceace numim cu un singur cuvant ‘cunoastere’, adica o bogata colectie de comportamente specializat satisfiante.
Identificand potentialul sau corporal si mental de aschimba natura, pentru a se pastra pe sine capabil activ, omul si-a alocat cea mai importanta functie, adica abilitatea constient creativa, abilitate intentional transformata de lume, prin intermediul propriei identitati si a uneltelor ajutatoare.
Constientizand capacitatea sa constient operant creativa, omul a observat ca natura insesi se manifesta similar, se schimba singura continuu, adica tot timpul in ea se intampla ceva previzibil dar mai ales imprevizibil. Prin propriile schimbari, unele foarte complicate, natura a parut primilor oameni rationali, dotata cu intentii proprii de auto schimbare, a parut cumva o entitate constienta si autonoma, asemanatoare omului, dar una enorma cu un potential auto transformant gigantic, incomparabil superior celui uman. Astfel a fost creata ipoteza animista, a unei naturi asemanatoare omului.
Evident au trebuit sa treaca zeci de milenii pana cand omul a personalizat natura, a introdus o asemanare profunda, esentiala, intre el si lumea lui, asemanare care aloca naturii calitatile principale ale omului adica constienta, intentie, energie, abilitate de actiune intentionala proprie, diferita de intentia, constienta, energia si modurile de actiune ale omului.
Aceasta prima personalizare a naturii putem spune ca a fost cel mai important pas in actiunea deliberat cognitiva, permitand omului sa cunoasca-explice natura, sa se cunoasca-explice pe sine folosind modelul cunoscator explicant al naturii, sa puna semnul egalitatii intre fiinta lui si superfiinta naturii, intre creativitatea lui intentionala si a naturii.
Odata creata o personalitate intentional creativa naturala similara celei umane, dar posedand un enorm potential energetic si procedural, omul a inteles ca o natura similara lui, trebuie sa aiba si o constienta corespondenta, o supra constinta proportionala dimensiunilor si fortelor ei uriase, trebuie sa aiba si ea o minte, un potential mental de concepere si control al schimbarii proriu, similar celui uman, dar la alta scara.
Introducand in natura constienta si intentia, omul antic a rationat ca el poate avea cu aceasta noua natura personalizata, relatii cu totul diferite de cele pur dinamice, ca poate intra cu ea in dialog corporal si mental, ii poate cere ceva, si cumva poate convinge natura sa ii dea ce are el nevoie, daca da si el naturii ceva ce presupune ca este necesar naturii.
Astfel ultra simplificat s-a, creat o religie, privita ca un ansamblu de ‘practici rituale’ prin intermediul carora omul intra in dialog polarizat, corporal si mental, cu supra prsonalitatea declarat constienta a naturii, negociaza cu ‘natura persoana’, cere ceva naturii, ofera naturii ceva in schimb.
Evident o natura personalizata a primit si ea potentialul creativ uman, iar prin creativitate natura a fost facuta responsabila pentru toate schimbarile ei. Cum omul antic-rational s-a vazut pe sine ca parte a naturii, ca forma si miscare distincta, dar cumva si similara restului de forme si miscari de el observate, propria identitate a devenit si ea o creatie naturii. Cand omul s-a inclus pe el, in multimea de moduri creative ale naturii, el a construit prima ipoteza global creationista, a gasit acel vector creativ universal, cauza a toate cate sunt, a facut din natura o cauza a existentei sale, a fiintei sale, a totalitatii calitatilor sale.
Cu trecerea timpului ideia de natura constient creativa s-a rafinat, natura creatoare a pierdut o multime de insusiri initiale si a capatat altele din ce in ce mai stranii, mai ciudate, prin care devenea tot mai putin asemanatoare omului. Este plictisitor si inutil sa parcurgem in detaliu procesul deificarii personalitatii naturii, a ‘de materializarii’ ei, materia parand primilor filozofi religiosi, ceva incompatibil, cu o creativitate numai constienta, absolut constienta, care nu mai are nevoie de altceva decat de constienta sa, pentru a isi exprima fara nici o interdictie, nelimitatul potential creativ.
O natura non materiala, o supra personalitate caracterizabila numai prin supra constienta, supra intentie, supra cunoastere, sau atot cunoastere, prin capacitate de a face orice, era evident contrara omului creat, limitat constient, limitat activ corporal si mental, limitat cunoscator, mai mult ignorant decat cunoscator. Prin deificarea creatorului natural, omul s-a diminuat pe cat posibil pe sine, si a supra dimensionat la maxim supra constienta creativa absoluta, intoducand noi raporturi intre el si aceasta obscura super identitate atot cunoscatoare, atot puternica creativ.
Din egal creativ al naturii, in faza initiala a personalizarii acesteia, in urmatoarea faza, a deificarii-constientizarii absolute, omul s-a conceput ca o fiinta creata neinsemnata, pe care divinitatea supra constienta o trata ca atare, o fiinta fara importanta, pentru super fiinta atot facatoare.
De aici toate consecintele cunoscute ca definind religiile actualizate, modernizate, adica datoria continua a omului creat fata de fiinta suprema, necesitatea supunerii lui, a umilirii lui in fata supra personalitatii supreme, a recunoasterii lipsei sale de putere si calitate, a recunoasterii defectelor lui, a datoriilor pe care omul credincios le are permanent fata de fiinta suprema, pentru ca a fost facut de ea.
Evident in crestinism, poate si alte religii, exista contradictii, prima si cea mai importanta este lipsa intrinseca de calitate a omului care creat de fiinta suprema, atot capabila, este totusi plin de defecte, pe care nu le va putea inlatura niciodata in totalitate. Nu exista nici o justificare rationala sa fii facut de la inceput rau, neputincios, pacatos, de o supra fiinta declara perfect buna, nelimitat buna, nelimitat capabila creativ.
Dar contradictiile interne nu au importanta in sistemele religioase actuale, sunt de fapt periculoase, sunt erezii, in acele religii unde norma este ‘crede si nu cerceta’.
La aceasta supra umiliare a omului de catre fiinta suprema, om creat ignorant, plin de neputinte de toate felurile, inclinat fundamental spre greseala, spre pacat, oamenii rationali din diferite intervale ale istoriei au raspuns corespunzator, au negat religia, au negat existenta unei fiinte creative supreme, atot constiente, care le face pe toate asa cum vrea ea, fara sa dea cuiva socoteala de actiunile ei.
Progresiv omul rational si imaginativ a devenit din filozof religios apoi laic, om de stiinta, a inventat explicarea stintifica a creativitatii naturale, a dat naturii o micro structura corpusculara atomica, prin intermediul careia a explicat toate felurile de interactii si acte micro si macro creative, a introdus in dinamica naturala, legi interactive stabile, formalizabile adica descriptibile matematic, a incercat si reusit sa explice o mare multime de evenimente naturale, prin modelele sale predictiv matematice ale naturii.
Care ar fi concluzia?
-Ca religiile sunt perimante, ca stiinta le poate inlocui pe toate cu succes?
-Asa cred unii, dar majoritatea inca sunt oamenii religiosi, sunt profunnd convinsi ca natura nu este o supra entitate creativa inconstienta care le face pe toate prin necesitatea oarba a legii, cu o lipsa de suflet-emotie, de participare cumva afectiva la propria ei opera. Omul comun dar nu numai, cu sau fara cunostiinte de specialitate, influentat de religie, nu admite ca el poate fi creat pe cale inconstienta, numai prin combinarea spontana, chimic energo conectiva, a catorva atomi, cuplabili tot legic in molecule, in macro molecule, in supra molelulele de AND, care sunt un fel de matrice informationale ale vietii, sunt info proiecte ale fiintelor vii de toate felurile.

jocul politic

Jocul politic

-Sunt doua feluri de jocuri-competitii sportive, individuale si colective.
-In primul tip de joc, esti numai tu si adversarul.
-Tu trebuie sa gandesti si inca foarte rapid si precis propriile initiative, sa le finalizezi, sa anticipezi pe cat posibil intentiile de atac-aparare ale adversarului, sa le blochezi sau atenuezi cat poti mai bine.
-In jocul colectiv modern din cauza inaltei performante a echipelor, jucatorii au roluri specializate, intre care este si rolul principal, de ‘coordonator de joc’.
-Coordonatorul trebuie sa aiba cea mai buna viziune unitara a jocului colectiv, sa incerce sa fie peste tot, sa anticipeze pe cat posibil dinamica jocului echipei sale si a adversarului, sa descopere cele mai bune ocazii de atac sau aparare, sa ofere partenerilor sugestii de actiune, sa fructifice situatiile favorabile, sa permita altora sa le valorifice, sa dea exemplu de creativitate ofensiva, sa inspire partenerii.
-Societatea este si ea un joc colectiv inalt specializat, cu milioane, zeci, sau sute de milioane de jucatori. Acest numar enorm, impreuna cu diversitatea specializarilor, a relatiilor intre jucatori, indica extrema complexitate si imprevizibilitate a jocului societal, care are mai multe aspecte, actiuni si reguli.
-Identificam jocurile: artistic cultural, stintific, tehnologic, economic, militar, juridic, administrativ, religios, etc.
-Cum bine stim coordonatorii principali al jocului societal sunt ‘omul economic si omul politic’, al caror rol a fost descris cu precizie si coerenta inca acum doua milenii si jumatate de filozoful grec Platon.
-Jucatorul coordonator economic orienteaza potentilul lucratic si creativ al indivizilor din societate pentru a obtime maxima satisfactie a nevoilor tuturor iar omul politic decide actiunile economice sau agresive ale cetatenilor, organizeaza societatea in asa fel incat creativitatea medie de toate felurile sa fie maxima, sa implinesca cat mai bine personalitatile intelective si emotive ale cetatenilor, sa le rezolve cel mai bine nevoile.

Existe tari-echipe cu un inalt potential de joc economic si macro agresiv, altele lipsite de acest potential.
-Jucatorii tarilor cu slab potential de joc, mai ales tehno economic, sunt deprimati dar si furiosi, toti dau vina pe conducatorul politic, pentru lipsa de eficienta economica a societatii lor, pentru slaba performanta creativa a echipei si nivelul scazut al calitatii vietii.
-Evident aceasta atitudine de condamnare numai a conducatorului politic pentru lipsa de eficienta a echipei, este gresita, este distructiva, iar cat timp persista, pastreaza si situatia negativa.
-In orice echipa de care joaca un joc sportiv sau economic de calitate jucatorii se antreneaza continuu, isi rafineaza abilitatile de joc, isi sporesc sau mentin conditia fizica, intelectiva, emotiva, cauze ale capacitatii creative-ofensive a echipei.
-In societatile sarace, in primul rand media jucatorilor au slabe calitati competitive, iar asta e prima cauza a mizeriei colective.
-In al doilea rand, majoritatea jucatorilor au si o moralitate la fel de scazuta ca performanta operanta de joc.
-Incompetenta si moralitatea deficitara ii indeamna sa faca orice altceva, decat sa isi antreneze si sporeasca nivelul de actiune cerut de joc, pentru a ridica calitatea nivelului personal de viata.
-Nici cel mai abil conducator politic de joc la nivel national, nu poate face mare lucru, daca colegii sai de echipa sunt incompetenti si defensivi, incapabili sa dezvolte un joc inventiv-creativ la nivelul cerut de prezent, de lumea unde se afla, de adversarii lor. Dar intodeuna sunt decizii care pot schimba in bine situatie, decizii in afara potentialului mental al omului politic disponibil.
-E inutil sa detaliem cauzele slabei calitati a jucatorului si jocului politic, dar prima este faptul ca politicianul provine din aceiasi masa de jucatori in medie slab antrenati, delasatori, plini de frustrari, pe care el trebuie sa ii conduca, astfel incat el le preia si exercita in propria politica caracterul si slabiciunile.

Cauze si efecte

cauze si efecte

-Sa presupunem ca stii sa faci masini constiente, capabile sa vorbeasca, in rest sunt masini obisnuite care au motor, capacitate de deplasare si transport. Ele o sa zica ca semeni cu ele, esti o super masina din care ies continuu alte masini, fiecare mergand continuu pe diferite drumuri…
-Sa presupunem ca stii sa faci televizoare constiente-inteligente, avand pe ecrane imagini in continua schimbare.
-Si televizoarele o sa pretinda ca esti asemeni lor, esti un super televizor creator de televizoare, al carui ecran imens e plin cu mici televizoare, fiecare mic televizor avand pe propriul ecran un spectacol diferit.
-Sa presupunem ca stii sa faci oameni.
-Evident oamenii facuti de tine o sa zica la un moment dar ca le semeni, dar esti un om mult superior lor, capabil sa faca oameni.
-Dar un OM, adica o entitate dominata de atatea conditionari si contradictii, atat de ignoranta cu privire la sine, nu poate face constient, cu toate detaliile de structura si functie, oameni constienti, distinct personalizabili…
-Iar cel ce poate, cel ce este destul de cunoscator pentru a face constient oamenii care suntem, iese din categoria OM, la fel cum autorii masinilor sau televizoarelor nu sunt si nu pot fi masini sau televizoare, datorita limitelor intrinseci ale functiei create, raportate la functiile creatorului….
-Este o inevitabila eroare ca un produs capabil sa se auto reprezinte constient, sa isi considere creatorul asemeni lui,
Nici o opera nu are un motiv rational sa creada altceva despre autorul ei, cat timp nu incepe sa discearna incomparabilitatea intre autor si opera, intre producator si produs.
-Daca constructorul masinilor sau televizoarelor are un motiv sa le faca, adica pentru a se deplasa ori distra, ce motiv ar avea cel ce poate face oameni, sa ii faca efectiv?
-Ce servicii ar putea ei sa ii ofere lui?.
-Imposibil de imaginat asemenea motive…

Conditia filozofica a fericirii

Conditia filozofica a fericirii

 

-Fara sa ii fie prea clar ce implica asta, fiecare om isi spune:

-Vreau sa fiu fericit, sa traiesc cele mai intense emotii cat mai indelung, daca se poate, tot timpul. Nu vreau sa am nici un fel de intristari, de necazuri, de dependente impuse, de indoieli, de frustrari, de stari depresive.
Dorinta asta apartine fiecarui om, poate e cea mai legitima, mai primara tendinta umana, dar cum poate fi ea atinsa si pastrata cat mai mult?
-Poate fi fericirea o stare spontana care vine pur si simplu in constienta ta, te invaluie in puritatea si perfectiunea ei, te face Zeu, dar nu te lasa prea mult timp in Olimp, te aduce rapid la poalele muntelui care iti apre atat de inalt si abrupt, de amenintator, ca te miri cum ai putut ajunge acolo sus, in lumea presupusei fericiri eterne, dar nu pentru Om.
-Sa admitem ca ‘fericirea’ e o foame speciala dar permanenta, pe care nu prea stim cum sa o saturam, sau nu stim de cele mai multe ori, dat fiind ca durata medie a starii de fericire din viata unui om normal, acopera cateva procente, restul este intentie, participare, rezolvare, escec, este orice altceva decat ‘fericire’.
-Sa presupunem ca ne e foame, foamea normala, metabolica. Ce facem pentru a o inlatura? Evident mancam ceva atat cat ne trebuie, pentru a inhiba senzatia.
Dar pentru a manca trebuie sa ai ce, sa ai acces la o hrana rezonabila, iar accesul implica posesia conditiilor-mijloacelor obtinerii accesului. Conditiile sau mijloacele accesului la indiferent ce, cum bine stim, se obtin printr-un anume tip de efort, printr-un serviciu specializat pe care il facem altui om, sau mai multor oameni, il facem societatii, oferim cuiva o satisfactie, saturam ‘foamea individuala sau colectiva a unora, in schimbul satisfacerii foamei proprii.
-Concluzia simpla ar fi ca actiunea, finalizarea actiunii, produce mijloacele obtinerii satisfactiei, a fericirii, daca satisfactia e intensa, in consecinta trebuie sa ne atrenam in asa fel incat sa putem indeplini cat mai bine mental sau corporal, acele actiuni care ne ofera mijloacele rezolvarii diferitelor feluri de foame si sete, incluzand si foamea sau setea de fericire.
Constatatea simpla si fireasca ar fi ca fericirea nu vine singura, sau vine farte rar, in situatii foarte speciale, spre exemplu cand ne indragostim de cineva care ne intoarce dragostea. Dar nu te poti indragosti la comanda si de oricine, care spontan iti va raspunde prin propria dragoste. Daca am putea controla dragostea, daca am putea instala cand vrem si mentine intensitatea acestui supra sentiment in noi si in altii, nu am mai face altceva decat sa parcurgem o indragostire-fericire continua, coplesitoare, perfecta.

-O lumea a dragostei permanente, a indragostitilor care sunt stapanii dragostei lor si a altora, este nu numai improbabila, dar si neverosimila. Oricum ar fi lumea dragostei la comanda, auto controlabile, permanente, in ea nu este loc pentru prea multe alte actiuni, afara de cele proprii dragostei, pe care le cunoastem toti. Si de fapt nici nu e e nevoie sa facem ceva deosebit de participarea cu toata fiinta la dragoste, cand suntem indragostiti.

-Adevarata dragoste, spontana, atot posesiva, refuza orice conditionare, afara de dependenta de propria dragoste, sau de raspunsul fiintei iubite. In idealitatea sublima a impartasite, a dialogului dragostei, nu stii ce e foamea, ce e setea, ce sunt banalele nevoi metabolice ale omului material trivial dependent de lumea lui.

-Dar ce ne facem cand avem nevoi alte nevoi trupesti, iar ele isi cer dreptul propriu la satisfactie, inevitabil punand pe intervale de timp dragostea pe locul doi, fapt ce pare grosolan, primitiv, inacceptabil, absurd.
-Dragostea nu poate avea concurenti si totusi are, care pur si simplu o inving, o atenueaza sau inlatura temporar, atunci cand corpul nostru material-imperfect, trebuie sa primeasca acel combustibil energizant, substantial-impur, fara nici o urma de dragoste in el, dar care paradoxal face dragostea posibila, intretine in creier si inima radiatia fericirii, arderea pura a flacarii dragostei.
-Sa analizam sumar actiunea si sa vedem daca in ea, in finalizarea ei, exista si conditia necesara-suficienta a fericirii, sau daca fericirea mai cere si altceva. Cand batem un cui, strangem sau desfacem un surub, cand actionam o unealta, nu suntem deloc fericiti, mai ales daca ne si lovim peste degete.

-Concluzia ar fi ca in nici o desfasurare de actiune nu intra cu necesitate ‘tensiunea fericire’, dar cumva ea apare la finalizarea actiunii, la implinirea unui scop, la exersarea abilitatii noastre de a rezolva o problema care satisface o nevoie, declanseaza in noi, uneori si in altul, sau altii, o anume multumire, o varianta de fericire. Am spune ca fericirea este un efect subtil, un fel de recompensa de cea mai inalta calitate, pentru o actiune, dar actiunea nu aduce cu necesitate si fericirea. Unii indivizi simt satisfactie, sunt chiar fericiti, finalizand actiuni care altora le par dificile-obositoare, sau banale, plictisitoare, chiar neplacute. Cufundati in fericire ca stare sufleteasca, ( de regula facem sufletul responsabil de fericire) nu actionam specific in nici un fel, dar in cele mai multe cazuri fericirea vine nechemata, ca premiu al finalizarii cu succes al actiunii. Rareori suntem fericiti spontan, fara sa facem ceva, suntem invadati imprevizibil de o unda gratuita de fericire, izvorata de undeva din profunzimea fiintei noastre necunoscute, plina de surprize. Dar daca actiunea in desfasurare sau finalizare nu este o conditie necesara a fericirii, daca putem fi pur si simplu fericiti, cand undeva in identitatea noastra obscura se elibereaza izvorul fericirii, asta nu insena ca putem fii fericiti pur si simplul, ca fericirea este o obligatie a corpului nostru material catre spiritul nostru doritor de fericire.

Dar daca avem puterea si vointa de a actiona, fara gandul necesitatii primirii fericirii, insemna ca pe langa capacitatea de a fi spontan fericiti, avem si alte motivatii si posibilitati, iar acestea au si ele un rol important in fiinta noastra, deosebit de rolul posesiei si consumarii fericirii.
-Se spune ca omul creativ are parte de cea mai pura, mai intensa fericire, anume ‘fericirea inspiratiei actului creativ’, a intrarii spontane in fiinta lui a raspunsului la o intrebare care il domina, il streseaza, il agreseaza, il face nefericit, ii cere imperativ o solutie.

-Raspunsul creativ rezolutiv nu este numai o stare a intelectului, un act info procesant, este si o anume varianta implicanta a personalitatii, este un anume tip de individ, este un om special care a cautat si descoperit mijloacele prin care isi face singur o lume numai a lui, lumea unde el se simte bine, unde este fericit. Dar nu este suficient sa creezi o lume a propriei fericiri, mai trebuie inca ceva, anume ca lumea pe care o faci, sa fie o lume in care pot intra si altii si pot fi si ei fericiti acolo.

-Cand lumea creata de tine poate rezolva problemele altora, la care ei nu pot gasi singuri raspuns satisfiant, cand le ofera si lor o nuanta imprevizibila de fericire, derivata din situarea intr-o noua personalitate proprie, una cu care ei se simt in armonie, le este familiara, le este necesara, atunci poti spune ca fericirea ta este rezonanta, genereaza alte fericiri.
Analizand mai atent conditia fericirii constatam ca suntem satisfacuti, uneori fericiti, cand pe langa actionarea constienta a unei anume unelte materiale sau conceptuale, actionam constient si asupra noastra ca autor si utilizator de unealta, cand dobandim puterea de a face ce vrem cu fiinta noastra multipla, multi capabil activa, cand ne separam in ‘subiecti si obiecte’. Ne apropiem de fericire cand propria identitate in rol de unealta obiect-subiect, ne devine atat de accesibila, de cunoscuta, incat prin intermediul subiectivitatii noastre auto controlate, in rol de unealta, subiectivitatea noastra manipulanta de subiectivitate unealta, isi ofera siesi ceva satisfiant, dar in nici un caz impotriva intereselor subiectivitatii noastre subordonate, folosindu-se de acesta numai ca instrument, pentru a isi cuceri propria si unica fericire, de personaj dominant.
In viata actionam permanent asupra noastra, ne scindam in personaj dominant si personaj supus, dar prin relatiile cu semenii, proiectam aceasta schema de dominanta-supunere si asupra semenilor, deasemeni unii semeni actioneaza dominant asupra noastra. Putem fi unelte ale semenilor, sau semenii pot fi uneltele noastre, dara numai cand actionam in asa fel, incat semenul unealta are propria satisfactie, primeste fercirea lui, atunci fericirea noastra este ‘ legitima, autentica, generoasa, ne egoista’.

-Fericirea este de calitate numai cand este altruista, generoasa, fara acel recul al egoismului, al nemultumirii, al nervozitatii, al agresivitatii, care de regula insoteste recuperarea unei satisfactii-fericiri unilaterale, ne insotita de satisfactia-fericirea celui prin care am avut acces la propria fericire.

-Sunt multe feluri de fericire egoista sau altruista, inca mai multe de nefericire…

SACRIFICIU

SACRIFICIU

-Sa presupunem ca un copac are simturi, ca sufera intens cand este taiat de om in plina vigoare, ipoteza destul de plauzibila, daca tratam copacul ca ‘fiinta vie’.
-In aceasta situatie am inceta sa mai taiem copacii?
-Putin probabil, cat tmp copacii taiati ne fac atatea servicii.
-De fapt noi sacrificam nu doar copaci, omoram in fiecare an sute de milioane de animale si pasari, daca nu miliarde, stiind ca sufera, dar o facem in continuare, din aceleasi motive.
-In mod ciudat sau necesar, in lumea noastra sacrificarea unora asigura existenta altora, asta e o lege naturala, careia nu ne putem impotrivi.
-De fapt fara a fi omorat, fiecare om e sacrificat permanent intr-o anume proportie de societate, pentru a isi asigura binele personal, dar si a contribui cu ceva la binele colectiv, a oferi mai mult decat necesarul pentru a supravietui.
-Conditia sacrificiului societal este obligatorie dar nu este inteleasa, iar nefiind inteleasa cel necesar sacrificat, nu stie cum sa faca mai usor sacrificiul, mai suportabil, chiar placut.
Cea mai simpla cale de a face mai acceptabil sacrificiul personal-societal, al participarii necesare la binele colectiv este competenta, este capacitatea individului de a rezolva la un nivel inalt de calitate datoria sa sacrificiala-obligatorie, catre sine si catre semenii sai, care si ei se sacrifica pentru el.
-Majoritatea oamenilor din motive diferite, refuza asumarea efortului cerut pentru insusirea inaltei competente, neintelegand ca lipsa ei, este mult mai pagubitoare, mai dureroasa uneori, decat efortul primirii ei.
-Si totusi, preferam mai raul, din lene, din confuzie, din lipsa de dorinta de intelegere.

Dialog

-dialog

Cand omul a inventat limbajul si prin el comunicarea a descoperit si dialogul, intalnire prietentoasa sau ostila intre comunicari, dans sau lupta intre ele, unde fiecare partener isi exprima ingeniozitatea sau forta, se pune la dispozitia celuilalt, sau vrea sa il invinga.
-Prin dialog oamenii se pun la dispozitie uni sau bilateral, liber sau obligati de circumstante, de intentii, de initiative, de conditiile desfasurarii actiunii sau consecintelor.
Distingem cateva variante de dialog, anume:
-Colocvial, prietenos, schimb de replici relaxate, pe teme banale, care confirma prietenia, bunele relatii intre parti.
-Dialog afectiv, fals sau autentic, unde fiecare partener isi exprima efuziv-sentimental aprecierea pentru celalalt, confirma excelenta relatie cu acesta.
-Instructiv, unde unul din parteneri primeste informatii speciale, pentru el cu valoare, de la celalalt, dar informarea poate fi si reciproca.
-Dialog interogativ examinativ sau instructiv, uni sau bilateral, unde se pun intrebari cu adresa, iar raspunsurile trebuie sa fie si ele adecvate, sa acopere intrebarea, sa confirme competenta.
-Dialog argumentant uni sau bilateral unde un partener, sau ambii isi explica-justifica afirmatiile. Acesta dialog este de regula un dialog sustenant sau confirmant de performanta.
-Dialog controversial, tot confirmant de performanta, majoritar agresiv, unde fiecare participant pune la indoiala coerenta, verosimilitatea, autenticitatea, logica afirmatiilor partenerului, iar acesta incearca sa contracareze punand si el la indoiala calitatea replicilor adversarului, coerenta lor, adresa lor, compatibilitatea lor cu propriile replici.
-In dialogul controversial fiecare partener formuleaza in asa fel propriile replici incat incearca sa demonstreze ca nu a fost inteles corect, ca partenerul nu are suficiente resurse de informare, sau chiar intelective pentru a duce dialogul la nivelul pe care tot el il pretinde.
-Exista si ceace am putea numi dialog incriminativ, unde una din parti este invinuita de o anume fapta negativa si pusa sa se explice, sau sa recunoasca eroarea.
-Dialogul este in primul rand umanizant, el comunica partenerului sau partenerilor o anume personalitate, si primeste in schimb alta sau altele.
-In orice fel de dialog fiecare invata sa fie putin ca celalalt, fie ca vrea sau nu vrea.
-Numai prin dialog oameni au ajuns unde sunt, au atins enorma complexitate personalizanta caracterizand individul modern.

Religie

Religie

-Religia este identificarea si aderenta vag rationala, intens emotiva, devotionala, la o ‘Prima cauza’, la cauza fiintei tale, iar tu esti efectul, esti ‘omul creat’, ‘omul devot, omul efect’.
-Daca cauzele difera, atunci rational si efectele-oameni difera, iar ‘tu’ ca ‘efect distinct si constient’, devotat unei cauze distincte, te intrebi:
-Cum sa ii privesc, cum sa ii tratez pe ceilalti, cei facuti de cauze diferite, devotati-daruiti unor cauze crezuri diferite?
-Sa ii cred asemeni mie, sau deosebiti?
-Sa ii accept si apreciez, sau sa ii resping?
-Abia acum intra in joc rationamentul logic discriminativ, conform caruia:
-Din cauze diferite ies ‘efecte diferite’, ies ‘oameni diferiti’.
-In consecinta ‘ei nu sunt ca mine’, iar ne fiind, ‘opozitia, refuzul, agresarea’, sunt cele mai imediate atitudini si reactii, …care pot dura secole…

spectator

SPECTATOR

Sa ne imaginam un televizor magic-constient, pe al carui ecran se proiecteaza continuu un spectacol cu o multime de personaje si aventuri, comice, dramatice, tragice. Televizorul magic are ‘ochi externi’ prin care isi poate privi ecranul, iar prin constienta poate particulariza personajele initial neutre, le poate individualiza si evalua. Dupa un timp televizorul constient magic isi alege-prefera un personaj al ecranului si incantat de actele si emotiile, lui isi spune:
-Asta sunt EU, sunt cel mai important individ din spectacol. Ceilalti sunt niste EI, iar eu sunt cu totul deosebit de ei, prin ‘ce fac si simt’, prin tot ce ‘sunt eu pentru ‘mine’.
-Dar televizorul personaj nu isi poate da seama cuplat numai la ecran, ca intregul spectacol cu actiunile si emotiile lui, sunt efecte ale functionarii unui mecanism complex care la randul lui este creatia altui EU, al unui Eu creativ de televizoare si spectacole in afara sau pe ecranele acestora.
-Pentru a ‘exista’ televizorul ecran, lumea spectacol, personajele care il populeaza, exista un creator de televizoare, altul de personaje pe ecran un ‘EU constructor care face ecranele si altul regizor’, care stie sa faca spectacole cu eroi si drame, dar ambii sunt in umbra, sunt inaccesibili ochilor externi, constientei externe, a televizorului, sau eroului de pe ecran.
-La fel este si ‘omul’, au spus inca acum cateva milenii, unii ‘cunoscatori’, sa le spunem ‘oculti’.
OMUL este un personaj ‘iluzoriu’, adica existent numai in constienta sa, comparabila cu un ‘super ecran’, pe care tot timpul se desfasoara un spectacol tridimensional cu o diversitate de indivizi si actiuni, iar constienta ecran individuanta alege un personaj, este obligata sa aleaga unul, se identifica cu el, isi spune: ‘asta sunt eu’.
-Dar mai spun cei care pretind ca ‘stiu’, acest spectacol tridimensional proiectat pe constienta, este ‘iluzoriu’, este aparent’, desfasurat numai in constienta, dependent de constienta ecran.
In spatele scenei ‘constienta’, unde se deruleaza spectacolul si personajele iluzorii, se ascunde autorul si proiectorul spectacolului, se ascunde ‘constienta absoluta’, sau ‘mintea universala’, creatoare a personajelor si a lumilor iluzorii din personaj.
-Pentru a ajunge la autorul spectacolului, trebuie sa ‘renunti la tine’, a spus BUDDHA, un antic personaj celebru, un ‘cunoscator de sine’, care cu doua milenii si jumatate in urma, se spune ca a spart ‘ecranul lumii iluzorii’ si a ajuns la originea lui, a intrat in mintea universala, incaracterizabila, incomprehensibila, pentru cei care nu au decat ochii umani, ochi externi, fixati pe ercanul iluziei realitatii.

La toate astea cineva cu o tona de bun simt stintific, ar putea raspunde:

-Ce nerozii, ce banalitati invechite! Lumea mea este reala, este singura realitate, iar eu sunt un personaj autentic, sunt cauza identitatii mele, sunt autorul, actorul si spectatorul, iar spectacolul este realitatea materiala, unica si adevarata realitate, restul, adica afirmatii ca cele de mai sus, sunt iluzii.

-Si cum oare ai putea sa il contrazici?!

Page 2 of 1112345...10...Last »