Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

UMANITATE

UMANITATE

-Suntem facuti sa simtim ‘placere si durere’. Aceasta banala constatare este cunoscuta de milenii, tot de milenii este cauza alcatuirii societatii, a regularizarii ei, a unei enorme si diverse literaturi.
-Toate fiintele simt cumva placera si durerea, chiar si cele unicelulare, microscopice, numai astfel actioneaza ele la stimulii pozitivi sau negativi ai mediului.
-Natura in infinita ei creativitate, Divinitatea atot facatoare, in marea ei intelepciune ironica, au facut fiintele polare, caracterizate prin preferinte si repulsii.
Nu e nimic rau in cautarea placerii si evitarea durerii, ar spune cineva cu inclinari filozofice si evident ar avea dreptate. Dar mai e ceva, ceva ascuns si evident in acelasi timp, in aceasta tendinta umana.

In majoritatea daca nu totalitatea cazurilor primirii plecerii, se ascunde insidioasa durerea, fie ea proprie sau a altui individ.
Spre exemplu un om place alt om si vrea sa fie langa el, sa se bucure de prezenta si afectiunea lui.
Nimic mai firesc. Dar daca cel placut nu respunde in acelasi fel, daca el nu simte ceva pentru cel care il place, stim toti ce se intampla. Apare drama, uneori tragedia, pentru bietul indragostit.
Sa ne imaginam ca cel iubit raspunde la fel, iar perechea se simte ‘bine la superlativ’, un timp. Dar initiatorul iubirii poate pierde iubirea pentru partener, poate dori sa fie cu alt cineva. In aceasta situatie sufera cel care a raspuns dragostei semenului, dar a piedut-o.
Difernta intre om si orice alta fiinta cunoscuta, este inventivitatea lui nelimitata, exprimata in toate felurile. Omul a descoperit nenumarate feluri de a se simti bine sau rau, iar aceste forte senzoriale si emotive orientate, vectorizate, determina dinamica oricarei societati.

Toti vrem sa ne simtim bine, extrem de bine, sa fim ‘fericiti’.

Internertul confirma asta, e plin de mesaje, toate indicand nevoia omului de placere maxima, de fericire. De milenii a fost identificat pericolul cautarii cu orice pret al placerii proprii, deseori implicand variante ale neplacerii semenilor.
Oamenii intelepti ai trecutului departat au cautat si inventat un ipotetic remediu la dualitatea placerii, la puterea ei sistematica de a provoca raul in diverite feluri, la diverite intensitati si amplitudini, in orice tip de relatie.
Acest remediu se cheama ‘morala’, si nu exista om matur sa nu fi auzit de cuvantul asta, indiferent cum suna in limba lui.
Morala este un set compact, minimal, de reguli fundamentale, de comenzi, care indica omului cum sa se poarte cu el, dar mai ales cu semenii lui.
Toti stim care sunt comandamentele morale, dar cu siguranta majoritatea le ignoram din nepasare, dispret, dar mai ales din neintelegerea lor, nefiind capabili sa descoperim singuri, ‘extrem de adanca cunoastere a omului de om’, inchisa in formularea lor.
Au trecut milenii de la aparitia primelor sisteme morale, care rezista neschimbate si in prezent, dar aderenta omului actual la moralitate este inca firava si temporara.

Asta inseamna ca suntem morali daca castigam ceva, primim o anume placere, dat ignoram moralitatea in caz contrar.
Ce mai e de spus?
-Foarte multe, dar si nimic.

Traim intr-o lume extrem de complexa, cu enorm de multe alternative de a primi placerea sau contrariul, de a fi om moral sau imoral. Aceasta uriasa plasa a satisfactiei si suferintei ne cuprinde pe toti si ne tine strans, nici un om neputand scapa din ea, presupunand ca ar voi.
-Dar cine ar vrea, cine ar fi atat de prost, incat sa isi fundamenteze scopurile pe altceva decat primirea placerii in cantitati cat mai mari, in cat mai multe feluri?
Se poate oare trai rezonabil, chiar bine, fara polaritatea ‘placut, neplacut’, fara situarea in aceasta opozitie universala?
– Iata o intrebare filozofica si ea veche de milenii, care a primit cateva raspunsuri, iar acestea sunt cel mai simplu formulate in doctrinele religioase.

O religie este printre altele o moralitate, este o regularizare optima a vietii, care iti recomanda cat mai putina cautare a placerii aici pe pamant, pentru a primi cat mai multa, in urmatoarea lume, unde cei fara placere pe pamant, cei in suferinta, primesc maximul de placere curata, divina.
-Raiul este in religia crestina lumea recompensei, iar iadul, lumea suferintei, a pedepsei, evident pentru cei supra saturati cu placere lumeasca, insotita de neplacerea, de suferinta semenilor.
In trecut moralitatea religioasa a avut oarece succes, nu prea mare, din ignoranta, dar pentru omul modern, pentru omul inarmat cu instrumentele cunoasterii stiintifice, pentru omul artistic, sau economic, autor si consumator al unei game infinite de satisfactii, lumile religioase ale placerii si pedepsei sunt fictiuni, bune sa sperie copiii, nu indivizii maturi.
Intrebarea asura posibilitatii existentei unor fiinte constiente si rationale care nu isi fundemenetaza viata pe placere, a fost atacata filozofic cu diferite tehnici, dar raspunsurile sunt ambigui.

Filozoful idealist, de tip platonic, de milenii declara deschis si ferm, ca el trebuie sa renunte la plecerile vulgare si nocive ale corpului, dar sa caute alte placeri, cele ale cunoasterii de sine, ale intrarii in lumea zeilor, atot cunoscatori.

De unde concluzia ca fara placere nu se poate!
De fapt si in religii este o latura filozofica mai vaga sau mai marcata, care recomanda omului credincios sa incerce din toate puterile sa il cunoasca pe Dumnezeu, fiinta suprema, asta aducand cele mai intense, mai pure, mai umane, am zice supra umane, placeri.

Dar din pacate cunoasterea divinitatii trece prin eforturi indelungi si intense, trece prin nenumarate suferinte si cine oare are puterea mintii si sufletului necesare pentru a le parcurge si depasi?
Prea putini, neglijabil de putini, presupunand ca sunt.
Atunci sa ne bucuram de toate aici si acum!!!
-Asta e filozofia maxima, asta e ‘maxima moralia’, resul sunt doar vorbe goale…

-Sau sa fim morali?

CONFLICT

Conflict

Oamenii sunt diferiti si este necesar sa fie astfel, asta e conditia supravietuirii colective.
Aceste diferente se manifesta in modurile comportamentale si valorice, in preferintele lor, abilitatile lor operante, valorile lor, punctele lor de vedere asupra lumii si omului.
Majoritatea diferentelor sunt benefice, cooperante, in sensul ca ele sunt criterii ale actiunii colective, de grup, ale solidaritatii lor ca indivizi, participanti la aceiasi realitate-actiune, acelasi scop, aceiasi comunitate, aceleasi optiuni si valori.
Dar diferentele se pot distanta in asa masura incat devin polare, devin antagonice, situatie in care intre indivizi apare conflictul, care poate fi extrem de intens, uneori ireconciliabil, ducand la confruntari violente de lunga durata, cu pierderi de vieti omenesti.
O diferenta profunda care duce la conflicte de toate felurile este provocata de punctul de vedere al individului asupra lumii, asupra cauzelor ei, asupra originii ei, asupra rolului omului in acest vast agregat numit univers. Primul punct de vedere asupra lumii, asupra cauzelor ei a fost religios.
O religie este o teorie creativa care pune la baza a tot ce este inclusiv omul, una sau mai multe supra constiente creative.
In mod ciudat oamenii au creat o diversitate de religii, de creatori ai lor, iar aceasta diversitate a fost si este cauza unui conflict indelungat, care se mentine si in prezent.
Lipsiti de logica, lipsiti si de alte calitati mentale necesare, oamenii trecutului nu au inteles, inca nu inteleg ca acei ipotetici creatori ai lumii nu pot fi si ei diferiti si cu interese opuse, pentru ca aceasta diversitate creativa divergenta, implica impartirea lumii in parti, realizarea si controlul cate unei parti de un creator, de unde inevitabila limitare a puterilor creatorului, pierderea logica a acelei supra capabilitati, supra cunoasteri absolute de a face orice, fara ajutor din afara lor.
In religiile politeiste acest conflict se manifesta din plin, era verosimil, el rezulta din concurenta zeilor la controlul lumii, era acceptat de credincios. Dar in religiile monoteiste, el devine contradictoriu.
Nu e logic sa crezi ca zeu tau este mai puternic, mai autentic, mai bun decat zeul adversarului tau, fara a admite ca zeul tau nu le stie si face pe toate, asa cum initial presupui, ca el are o limita, o frontiera cognitiva si creativa, dincolo de care nu poate trece-actiona.
Dincolo de frontiera este domeniul de competenta si putere creativa al zeului advers, exact asa cum se intampla in comunitatile umane.
-Dar daca zeii ar actiona ca oamenii, ar fi foarte departe de perfectiune, de atot putere si atot cunoastere, pentru ca oamenii nu au aceste caalitati, rational nici nu le pot avea.
Si atunci?
-Acest atunci implica rational revederea principiilor fiecarei religii, indepartarea antagonismelor intre ele, intre zeii creatori, unificarea lor, dar cine are curaj sa faca aceasta reforma a credintei, fara a fi excomunicat, gonit din propria credinta, de partenerii deveniti adversari, care nu vad dincolo de lungul nasului.

INTERIOR SI EXTERIOR

-Interior si exterior

Tragem cu creta un contur inchis pe asfalt si intram in ‘interioruil conturului’, ne pozitionam pe suprafata limitata, marginita de contur.
Aflati pe acesta suprafata, tot ce este pe ea numim ‘interior’ raportat la contur, iar ce nu este pe ea, tot ce este pe suprafata nelimitata, care contine conturul, se afla in exterior’.
Acest interior-exterior foarte simplu si clar definit, este de tip geometric, dar putem extinde interioritatea si exterioritatea la orice fel de frontiera, orice fel de zona interioara si exterioara.
Putem trata si omul ca o imensa interioritate spirituala, alcatuita conventional din multimea starilor lui perceptual-reprezentante, intelective, emotive.
in opozitie cu aceasta interioritate numita mentala-psihica, identificam diversitatea imprevizibila a lumii materiale, a lumii care ne inconjoara de peste tot, declarata de omul cu ‘bun simt, ‘lume externa si autonoma de individ’.
-Dar conform filozofului sustinut si de omul de stiinta actual de orice orientare, lumea fenomen, lumea aparent ‘externa’ unde ne aflam, nu este efectiv externa, nu este nici ‘materiala’, este o copie informationala a acesteia, numita de filozof ‘lume subiectiva, lume fenomen’.
Inca acum doua secole filozoful german Kant intelegea ca lumea fenomen este o creatie e mintii, in consecinta era o lume interna, o lume asamblata mental, reprezentata, o lume alcatuita modal de individ, dependenta de individ.
Evident lumea fenomen nu este creata optional de individ, asa cum este creata o pictura, ea este rezultatul interpretarii in imagine, sunet si restul, dupa algoritmi cerebrali prestabiliti, a unor mesaje emise de ipotetica lume materiala, autentic externa.
Pentru declararea fenomenului ‘lume interna-subiectiva’, contrar parerii bunului simt sustinator al exterioritatii-independentei, Kant a fost declarat idealist.
Kant a incercat in toate felurile sa se desprinda de acest calificativ nu foarte onorabil pe vremea lui, nici acum, admitand pana la urma ca este un transcendentalist, un fel de idealist moderat.
Daca admitem si logic trebuie sa admitem, ca reprezentarile lumii noastre ca imagini, sunete, senzatii de gust, miros, tactile, sunt constructii in cooperare ale senzorilor specializti si creierului, atunci noi ne situam, contrar parerii curente, intr-o imensa interioritate, iar exterior autentic nu exista.
Putem noi oare intelege si admite asta?
Daca da, e timpul sa scoatem cuvantul ‘extern-exterior’ din vocabular, sau sa ii dam un sens relativ, pentru ca tot ce este perceptibil-reprezentabil, tot ce este conceptibil, se afla in fiinta noastra informationala-spirituala, este o super arhitectura modala si lingvistica, alcatuita senzorial si cerebral.
Conform acestui punct de vedere vechi de milenii, exterioritatea absoluta este paradoxal ‘spiritul’, contrar parerii ca spiritul este o interioritate, un produs al materiei,
In aceasta perspectiva tot ce credem ca este ‘extern’, este efectiv ‘intern’, iar ce credem ca este intern, adica spiritual, legat de spirit, este de fapt o exterioritate subtila, speciala, este efectul unui proces mental inca necunoscut functional, care proiecteaza pe ecranul ‘intern-subiectiv al constientei’ o multime de forme si schimbari, care par externe dar ‘sunt in noi’, alcatuite modal de mintea noastra, nu sunt ‘externe’ fiintei noastre.
Spiritul este acea oculta exterioritate absoluta, care le include-interiorizeaza pe toate.
Bazate pe acest punct milenar de vedere, sunt fundate filozofiile antice si moderne, orientale, sau occidentale, care uneori pretind ca pot demonstra aceste afirmatii prin practica yoga, prin budhism, prin puterile ‘paranormale’, la care au acces cei avansati in doctrina.

LIBER ARBITRU

LIBER ARBITRU

Arbitru este acea persoana sau grup de persoane care reglementeaza procedural o interactie, precis regularizata, intre doi sau mai multi indivizi, adica ii obliga sa respecte in interactie regulile stabilite, iar cand nu le respecta ii penalizeaza proportional cu nerespectarea regulilor.
In orice interactie a omului cu natura, cu sine, cu semenii, exista reguli de actiune, exista ceace am putea numi ‘libertate ‘conditionata’, anume acea permisivitate-libertate de exprimare-actiune care se conformeaza unui set de reguli, iar cand nu o face, este penalizat proportional cu abaterea de la reguli.
Practica istorica a dezvoltat reguli de conduita-actiune pentru marea majoritate a actelor umane, iar nerespectarea lor cade sub incidenta unui arbitraj social specializat, care aplica pedepse cu diferite intensitati.
Libertatea in cea mai extinsa expresie-definitie este posibilitatea individului de a actiona cum vrea, in orice fel de interactie, oricand, in orice conditii.
Dar o asemenea libertate este evident inacceptabila, inevitabil ea va leza alte libertati extinse, de unde un conflict intre libertati.
Astfel libertatea in cea mai larga conceptie, cuprinzand realizarea umana neconditionata a oricarei posibilitati, este posibila numai intelectiv, nu si factual, asta insemnand ca poti gandi orice si oricum vrei, in limitele imaginatiei, dar realiza efectiv numai o parte din ce gandesti.
In consecinta peste libertatea principiala, extinsa, de a face orice, se suprapune libertatea responsabila, a initierii acelor actiuni care nu afecteaza in nici un fel libertatile responsabile ale semenilor.
Libertatea extinsa, neconditionata, a omului, de a face orice, este numita cumva impropriu ‘liber arbitru’, asta implicand pre existenta unei strategii de evaluare si control al propriilor acte, in fiecare om matur si normal psihic, dar numai in el, ne existand instante externe, autonome de individ, care ii limiteaza aceasta libertate.
-Daca omul este o creatie naturala, a materiei, a legilor materiei, libertatea lui principiala si responsabila, logic deriva din modul de regularizare interactiva micro si macroscopica a lumii fenomenale de legile naturale, astfel este inevitabil conditionata de legitatea naturala, cauza oricarei forme, proprietati, interactii.
Dar daca omul este creat divin, este el oare absolut-neconditionat liber mental si efectiv, depasind in amplitudinea libertatii omul material, sau este inca mai putin liber?
Daca omul ipotetic creat divin ar fi cauza unica a propriilor ganduri, acte, afecte, daca ‘ar fi cauza siesi’ cum spune filozoful, am intra in contradictia neparticiparii creatorului divin la creatia si sustinerea continua a operei sale OM.
-De aici necesiatea dependentei totale a individului, a tuturor actelor sale de creatorul absolut, in sensul ca tot ce individualizeaza senzorial, gestual, mental, emotiv omul, tot ce ii intra in constienta, se realizeaza numai prin creator, este trecut prin filtrul actiunii creative divine.

-In aceasta situatie omul creat divin nu are ‘liber arbitru’, nu poate actiona neconditionat, el face numai ce i se permite sa faca. Omul creat divin nu poate simti, actiona corporal si mental prin el insusi, el isi primeste in totalitate personalitatea prin creator…
Este acest rationament plauzibil?
Pentru unii da, pentru altii nu…

MASURA ESTETICA

 
Tehnic a masura insemna a compara si cuprinde o entitate aleasa ca etalon, in alta entitate de acelasi fel. Masura este tehnica, precisa, cand foloseste acelasi etalon, ea indica cu precizie raportul cantitativ intre doua modalitati, fie ele concrete sau abstracte.
Omul este un instrument de masura universal, este masura tuturor lucrurilor, cum a spus un filozof acum cateva milenii.
Omul masoara totul in lumea sa, masoara natura, fiinta sa, a semenilor, masoara calitativ si cantitativ, adica evaluant estimativ, evaluant cantitativ, matematic.
Putem spune ca omul masoara totul prin cateva tehnici de masura si etaloane cantitative-calitative pe care vom diferentia conventional.
Prima si cea mai importanta este masura intelectiva, rationala, logica, care poate fi calitativa si cantitativa. Masura intelectiva, rationala, stabileste rapoarte intre diferite entitati, intre altele stabileste si caracteristica unei multimi de afirmatii, stabileste coerenta lor, precizia lor, corectitudinea lor, probabilitatea lor.
Masura rationala cantitativa este precisa si reproductibila.
Masura rationala calitativa este ambigua, are fluctuatii procedural evaluante, dependent de performanta logica a celui care o aplica, de informatiile la care are acces, de modul cum le intelege.
O foarte importanta masura calitativa a omului, a fiecarui om este masura estetica, sau evaluarea estetica, senzorial, senzual, emotiv apreciativa, a indiferent ce.
Masura estetica este calitativa, dar de regula este insotita si de o masura rationala, de o analiza a criteriilor si conditiilor de aplicare a unei masuri calitativ estetizante.
Masura estetica cu toata rationalitatea ei variabila, este personala, aici nu exista etaloane standard, sau exista atatea etaloane evaluante cati oameni sunt.
In masura estetica apar cele mai mari diferente evaluante si asta se poate constata usor daca ai la dispozitie estetizarile unui numar de indiviazi, asupra acelorasi obiecte sa le spunem ‘artistice’, posedand in ele parametrul conventional ‘frumusete’.
Omul estetic poseda un etalon evaluant personal flexibil si rigid, adica el poate invata sa aplice o masura estetica, poate re invata sa aplice alta masura aceluiasi camp estetic, sau dupa ce intra in posesia uneia, nu mai poate, nu mai vrea sa invete alta.
Rigiditatea estetic evaluanta, adica pastrarea criteriilor evaluante, de regula inconstiente, este majoritara, ea se poate observa bine pe facebook, unde zeci, sute, mii de indivizi, isi exprima preferintele estetice asupra unei mari diversitati de obiecte, subiecte, opere de arta de toate felurile.
Putem spune ca exista etaloane estetic evaluante mai bune si mai putin bune?
De regula raspunsul este afirmativ, dar trebuie sa fim atentii la detalii.
Lumea unde suntem poseda o extrema diversitate de forme, calitati, miscari, interactii.
Societatea este si ea un domeniu creativ estetizant de o uimitoare varietate, ea cuprinde relizarile tuturor oamenilor, utilizabile in diferite feluri, provocand diferite satisfactii.
Cu o singura masura estetizanta, multe din formele si evenimentele naturale ori societale nici nu intra in orizontul estetizant al unui individ cu un anume etalon estetizant, sau priemsc o masura negativa, sunt aruncate in zona ‘uratului’, a obiectelor fara calitati estetice. Este nevoie de o larga variatate de criterii estetizante, care sa acopere aceasta diversitate.
Ceace putem admite este performanta variabila a indivizilor estetizanti de a evalua acelasi obiect estetic-artistic, creat de om.
Majoritatea operelor umane de arta, de calitate, poseda mai multe niveluri creativ estetizante, iar estimatorul estetic nu le poate cuprinde pe toate, fara o extrem de ampla sensibilitate evaluanta dublata de un antrenament estetizant indelungat, de o eruditie estetic evaluanta, greu de insusit.
In concluzie in arta omul isi dovedeste limita masurii estetizante, uneori o limita severa, exprimata prin incapacitatea lui de a identifica continutul estetic, adica simplu spus ‘frumusetea’ unei anume opere de arta, a carei viziune estetizanta introdusa de creatorul ei, este straina evaluatorului, nu intra in campul sau estetizant apreciant calitativ.

TIMP

Timp

 
Un film este o desfasurare de evenimente incluse in lumea ta, in al caror timp-actiune proprie nu poti intra pentru ca nu exista, dar poti circula ca spectator, adica ne inclus in evenimentele filmului.
Filmul este o lume memorata, compusa dintr-un numar de info parti simultan existente, pastrate intr-o memorie, parti accesabile si conexabile info procedural, principial in orce ordine, simplificat intr-o anume ordine si ordinea inversa.
Lumea materiala este o realitate efectiv interactiva, este din cate stim unica realitate, in a carei dinamica autentica, cuantificabila temporal, esti inclus, lume compusa dintr-o multime de parti simultan existente din a caror simultaneitate nu poti iesi, asa cum iesi din lumea fimului.
Obiectele realitatii materiale nu pot fi percepute si reprezentate din alta realitate, nu poti sa circuli printre ele in orice ordine de desfasurare vrei, nu te poti desprinde de ele, pentru ca nu exista alta realitate unde sa te situezi si din care sa explorezi asemeni unui film, realitatea materiala care nu este film, nu contine toate variantele desfasurarii sale, asa cum le contine filmul memorat .
Lumea materiala poate fi privita ca un unic obiect, ca o colectie enorma de obiecte simultan prezente care se modifica continuu pastrand SIMULTANEITATEA SI UNICITATEA, starile anterioare ale fiecarui obiect-proces, din realitatea materiala ne existand, nefiind pastrate intr-o memorie, astfel incat sa circuli temporal printre ele, sa accesezi orice stare anterioara, eventual posterioara, viitoare, a lantului transformarii lor.

SOCIETATE

SOCIETATE

 

De secole se vorbeste de societatea democratica, privita ca ideala, ca lume a celor egali in toate sensurile, unde toti membrii unui grup primesc aceleasi drepturi, toti participa conform puterii si abilitatii la satisfactia colectiva, impartasesc in mod proportional efortului propriu, beneficiile create de grup, dar ce e mai important, indiferent de calitatea efortului personal, toti membrii grupului sunt egali ca oameni, cel putin principial, toti primesc aceiasi valoare si respect ca indivizi.
Dar societatea nu a fost in trecut, nu este nici acum, si probabil nu va fi nici in viitor, o super organizare a celor egali, dimpotriva societatea este posibila in principiu, construibila si stabilizabila efectiv, numai prin continua prezenta a unor asimetrii marcante de diferite feluri, intre membrii ei.
La animalele care traiesc in grup sau turma, exista intodeauna un ‘mascul alfa’, eventual o ‘femela alfa’, care conduce grupul. Acest individ conducator este dominant prin puterea fizica, dar si prin alte calitati, spre exemplu prin ingeniozitatea conducerii grupului la vanatoare, daca indivizii sunt pradatori, a culegerii fructelor, sau a evitarii optime a pradatorilor, daca membrii grupului nu consuma membrii altor grupuri pentru a supravietui.
La fel si la om, atat in intervalul de timp de sute de mii de ani, in care s-a realizat trecerea de la animal la primul om care isi merita numele, om care a atins in grup un anume grad de constienta auto si hetero modelanta, societatea a fost condusa de un tip de individ special performant. Pe masura constructiei si folosirii sistematice a unor limbaje complicate, a uneltelor, a cresterii inteligentei indivizilor, societatea a fost asamblata si activata ca mecanism unitar, prin prezenta si influenta unui sau unor personaje, cu statut dominant, de conducator, de sef.
Conducatorul oricarui grup, a unei intregi societatii, era si este de regula cel ce decide la nivel local, sau global, ce vor face ceilalti, cum isi vor folosi energia si competenta, pentru a rezolva cat mai bine nevoile grupului. Cu mii de ani in urma acest conducator trebuia sa posede o inevitabila putere fizica si agresivitate, trebuia sa stie sa lupte foarte bine, dar mai ales sa stie cum sa coordoneze efortul conflictual al celorlalti, sa fie mai ingenios, dar la nevoie mai dur, mai rau, mai neindurator cu erorile celorlalti, pentru ca lumea trecutului departat era aspra, iar greselile repetate se plateau foarte scump.
Pe masura cresterii performantei gestual si mental creative, a diversificarii activitatilor, a diviziunii muncii, a societatii industiralizate, cum o numim acum, au aparut o diversitate de competente specifice, iar prin ele in societate au aparut si o variatate de tipuri de conducatori, de indivizi de elita, specializati operant, care puteau-pot face ceva important pentru grup, mai bine ca media indivizilor.
In societatea moderna exista o diversitate de indivizi de elita, care pot realiza la un nivel deosebit de performanta, o varianta a satisfactiei colective. Spre exemplu in societatile moderne sunt conducatori religiosi, oameni de stiinta, artisti, tehnologi, sportivi de inalta abilitate, etc, fiecare capabil sa rezolve o anume clasa de probleme. Dar cei mai importanti membri ai unei societati moderne sunt oamenii de stiinta, politicienii si economistii, cei responsabili cu organizarea si conducerea grupului, cu rezolvarea problemelor teoretice si practice de toate felurile, care apar sistematic in orice colectivitate.
Aceasta asimetrii de statut societal s-au diversificat sistematic, astfel incat in orice micro ori macro grup integrat modern exista o colectie de masculi-femele alfa, fiecare cu rol special. Un individ alfa este cel care poate inventa noutatea de diferite feluri, o poate transforma in unealta, serviciu, spectacol, o pune la dispozitia semenilor si este recompensat in diverse feluri pentru actiunea lui.
Individul alfa, cu rol proeminent, in orice micro sau macro grup unitar din lumea moderna este de regula, un om politic, un artist, un sportiv, un conducator religios. Acest mascul-femela alfa, polarizeaza cel mai sistematic atentia si disponibilitatea de participare si supunere a restului indivizilor, prin ce spune sau ce face, ce pune pe altii sa faca.
Existenta unor masculi ori femele alfa, cu caracteristici comportamentale dominante, declansante de emotii, se remarca foarte clar pe Facebook, unde unii indivizi posteaza ceva considerat mai atractiv, mai ingenios, mai destept, de altii, ceva ce primeste rapid aprobarea spontana sau poate interesata, a celor care il apreciaza deosebit, in cred mai valoros, dintr-o anume perspectiva.
Fapt este ca prin individul dominant, al oricarui micro sau macro grup prezent pe facebook, individ de regula creativ, ingenios in multe feluri, se pot caracteriza mai usor si precis ca personalitati, membrii grupului sau. Prin cel pe care il apreciaza pentru ce spune- face individul alfa, admiratorilor li se poate discerne mai precis personalitatea, placerile si neplacerile, valorile lor, idealurile lor, lumea unde se simt ei bine, lumea pe care o detesta, tipul de viata pe care ar vrea sa o duca, etc.

RELIGIE

RELIGIE

 
Despre religie, despre orice religie s-au spus si se spun si bune si rele, si e firesc sa fie asa, pentru ca orice creatie a mintii omului are si aderenti si critici.
Religia a fost definita in diferite feluri, dar poate nici o definitie nu ii cuprinde destul de simplu si clar esenta, adica temeiul existentei, motivul pentru care a fost creata si recreata sistematic, de omul preistoric, de omul antic, de omul modern, in diferite variante.
Religia ca ipoteza a toate creativa, rezulta din caracteristica omului, a umanului, a entitatii constient active.
A fi constient implica capacitatea de a dentifica natura ca parte a individului, a constientei lui, sau invers, a identifica individul ca parte a naturii. Simturile si creierul ne pun la dispozitie o realitate in mai multe variante, exprimabila ca multime de imagini, de sunete, de impresii tactile, de gust si miros.
Aceasta realitate multi modala, mereu prezenta, aparent externa si independenta de fiinta noastra, ne conditioneaza in toate felurile, asta insemnand ca avem continuu nevoie de ea, de formele, miscarile si proprietatile obiectelor naturale, pentru a supravietui, a ne pastra performantele corporale si mentale.
Omul are nevoi metabolice, senzoriale, intelective, emotive, are nevoie imperativa de materie, de formele si proprietatile lumii lui, iar aceste nevoi sunt rezolvate numai pe timp limitat, prin interactia cu realitatea, cu lumea externa, pe care o constientizeaza si particularizeaza in toate felurile.
Aceasta continua dependenta om-natura nu a fost ignorata, ea a fost remarcata inca de primi oamenii cu zeci sau poate sute de mii de ani in urma, atunci cand acestia au intrat in posesia unui limbaj, iar prin limbaj au construit un sistem rationant si evaluant. Treptat folosind limbajul, oamenii au inceput sa isi puna la dispozitie propria experienta operant satisfianta, cuprinzand actiunile asupra lumii lor, actiunile asupra lor, a corpului lor, prin intermediul carora actionau in natura.
Pentru a realiza orice schimbare de stare in mediul natural inconjurator, a modifica forma, pozitia sau calitatile unui obiect material, a il aduce in stadiul utilizarii specifice, omul trecutului la fel ca cel al prezentului, avea si are nevoie de un instrument de actiune asupra obiectului, de ceva dotat cu energie si abilitate operanta, cu capacitatea de a contacta si modifica in diferite feluri acele obiecte care interesau individul. Evident primul instrument prin care poti face ceva in lumea ta este propriul corp fizic, care prin morfologie, prin forma si miscarile accesibile, are potentialul de a se conecta cu formele naturale, a le transforma intr-o varietate de feluri.
Zeci de milenii omul si-a folosit corpul fizic ca principal vector de actiune rezolvanta de nevoi, iar aceasta folosire sistematica si diversa a corpului i-a oferit ‘constienta’, i-a pus la dipozitie treptat inca o functie distincta diferita de corp si miscarile lui. Omul antic a remarcat cu mii de ani in urma, ca poseda un fel de corp intentional, de corp invizibil, dar extrem de important, prin intermediul caruia vrea sa faca ceva in lumea sa si reuseste sa faca, ca este constient activ rezolutiv. Acest corp invizibil dar prezent in toate actele sale gestuale si lingvistice, a fost distins ca un corp de ordin superior, care conduce corpul fizic-perceptibil, in toate miscarile.
Corpul constient intentional-procedural, permanent coordonant al corpului fizic, a fost numit candva ‘minte’, iar mintea a devenit cea mai importanta parte a individului, a devenit individul insusi, a inclus in calitatile ei constienta, limbajul, capacitatea de a orienta intentional constienta si prin constienta actiunea corporala si lingvistica catre orice stare proprie, orice actiune proprie, orice relatie cu el si cu lumea lui, care il interesa la un moment dat.
Identificandu-si mintea-constienta ca nucleu al personalizarii, omul trecutului a inceput sa se intereseze si de insusirile mintii sale, nu numai de corpul sau material, sau de lumea unde se afla, asupra careia actiona dual, gestual si mental.
Exersata sistematic mintea a oferit individului un spectru tot mai larg si ingenios de actiuni satisfiante, ea il invata cum sa construiasca si instrumente distincte de proproiul corp, prin care putea schimba natura, cum sa faca ‘unelte’, adica obiecte materiale cu o anume forme, fiecare capabil sa modifice specific alte forme materiale, daca este actionat corespunzator.
Dupa milenii de practica gestuala si mentala combinata, omul antic a cumulat un numar enorm de actiunii distinct rezolvante de nevoi, si-a pus la dispozitie ceace numim cu un singur cuvant ‘cunoastere’, adica o bogata colectie de comportamente specializat satisfiante.
Identificand potentialul sau corporal si mental de aschimba natura, pentru a se pastra pe sine capabil activ, omul si-a alocat cea mai importanta functie, adica abilitatea constient creativa, abilitate intentional transformata de lume, prin intermediul propriei identitati si a uneltelor ajutatoare.
Constientizand capacitatea sa constient operant creativa, omul a observat ca natura insesi se manifesta similar, se schimba singura continuu, adica tot timpul in ea se intampla ceva previzibil dar mai ales imprevizibil. Prin propriile schimbari, unele foarte complicate, natura a parut primilor oameni rationali, dotata cu intentii proprii de auto schimbare, a parut cumva o entitate constienta si autonoma, asemanatoare omului, dar una enorma cu un potential auto transformant gigantic, incomparabil superior celui uman. Astfel a fost creata ipoteza animista, a unei naturi asemanatoare omului.
Evident au trebuit sa treaca zeci de milenii pana cand omul a personalizat natura, a introdus o asemanare profunda, esentiala, intre el si lumea lui, asemanare care aloca naturii calitatile principale ale omului adica constienta, intentie, energie, abilitate de actiune intentionala proprie, diferita de intentia, constienta, energia si modurile de actiune ale omului.
Aceasta prima personalizare a naturii putem spune ca a fost cel mai important pas in actiunea deliberat cognitiva, permitand omului sa cunoasca-explice natura, sa se cunoasca-explice pe sine folosind modelul cunoscator explicant al naturii, sa puna semnul egalitatii intre fiinta lui si superfiinta naturii, intre creativitatea lui intentionala si a naturii.
Odata creata o personalitate intentional creativa naturala similara celei umane, dar posedand un enorm potential energetic si procedural, omul a inteles ca o natura similara lui, trebuie sa aiba si o constienta corespondenta, o supra constinta proportionala dimensiunilor si fortelor ei uriase, trebuie sa aiba si ea o minte, un potential mental de concepere si control al schimbarii proriu, similar celui uman, dar la alta scara.
Introducand in natura constienta si intentia, omul antic a rationat ca el poate avea cu aceasta noua natura personalizata, relatii cu totul diferite de cele pur dinamice, ca poate intra cu ea in dialog corporal si mental, ii poate cere ceva, si cumva poate convinge natura sa ii dea ce are el nevoie, daca da si el naturii ceva ce presupune ca este necesar naturii.
Astfel ultra simplificat s-a, creat o religie, privita ca un ansamblu de ‘practici rituale’ prin intermediul carora omul intra in dialog polarizat, corporal si mental, cu supra prsonalitatea declarat constienta a naturii, negociaza cu ‘natura persoana’, cere ceva naturii, ofera naturii ceva in schimb.
Evident o natura personalizata a primit si ea potentialul creativ uman, iar prin creativitate natura a fost facuta responsabila pentru toate schimbarile ei. Cum omul antic-rational s-a vazut pe sine ca parte a naturii, ca forma si miscare distincta, dar cumva si similara restului de forme si miscari de el observate, propria identitate a devenit si ea o creatie naturii. Cand omul s-a inclus pe el, in multimea de moduri creative ale naturii, el a construit prima ipoteza global creationista, a gasit acel vector creativ universal, cauza a toate cate sunt, a facut din natura o cauza a existentei sale, a fiintei sale, a totalitatii calitatilor sale.
Cu trecerea timpului ideia de natura constient creativa s-a rafinat, natura creatoare a pierdut o multime de insusiri initiale si a capatat altele din ce in ce mai stranii, mai ciudate, prin care devenea tot mai putin asemanatoare omului. Este plictisitor si inutil sa parcurgem in detaliu procesul deificarii personalitatii naturii, a ‘de materializarii’ ei, materia parand primilor filozofi religiosi, ceva incompatibil, cu o creativitate numai constienta, absolut constienta, care nu mai are nevoie de altceva decat de constienta sa, pentru a isi exprima fara nici o interdictie, nelimitatul potential creativ.
O natura non materiala, o supra personalitate caracterizabila numai prin supra constienta, supra intentie, supra cunoastere, sau atot cunoastere, prin capacitate de a face orice, era evident contrara omului creat, limitat constient, limitat activ corporal si mental, limitat cunoscator, mai mult ignorant decat cunoscator. Prin deificarea creatorului natural, omul s-a diminuat pe cat posibil pe sine, si a supra dimensionat la maxim supra constienta creativa absoluta, intoducand noi raporturi intre el si aceasta obscura super identitate atot cunoscatoare, atot puternica creativ.
Din egal creativ al naturii, in faza initiala a personalizarii acesteia, in urmatoarea faza, a deificarii-constientizarii absolute, omul s-a conceput ca o fiinta creata neinsemnata, pe care divinitatea supra constienta o trata ca atare, o fiinta fara importanta, pentru super fiinta atot facatoare.
De aici toate consecintele cunoscute ca definind religiile actualizate, modernizate, adica datoria continua a omului creat fata de fiinta suprema, necesitatea supunerii lui, a umilirii lui in fata supra personalitatii supreme, a recunoasterii lipsei sale de putere si calitate, a recunoasterii defectelor lui, a datoriilor pe care omul credincios le are permanent fata de fiinta suprema, pentru ca a fost facut de ea.
Evident in crestinism, poate si alte religii, exista contradictii, prima si cea mai importanta este lipsa intrinseca de calitate a omului care creat de fiinta suprema, atot capabila, este totusi plin de defecte, pe care nu le va putea inlatura niciodata in totalitate. Nu exista nici o justificare rationala sa fii facut de la inceput rau, neputincios, pacatos, de o supra fiinta declara perfect buna, nelimitat buna, nelimitat capabila creativ.
Dar contradictiile interne nu au importanta in sistemele religioase actuale, sunt de fapt periculoase, sunt erezii, in acele religii unde norma este ‘crede si nu cerceta’.
La aceasta supra umiliare a omului de catre fiinta suprema, om creat ignorant, plin de neputinte de toate felurile, inclinat fundamental spre greseala, spre pacat, oamenii rationali din diferite intervale ale istoriei au raspuns corespunzator, au negat religia, au negat existenta unei fiinte creative supreme, atot constiente, care le face pe toate asa cum vrea ea, fara sa dea cuiva socoteala de actiunile ei.
Progresiv omul rational si imaginativ a devenit din filozof religios apoi laic, om de stiinta, a inventat explicarea stintifica a creativitatii naturale, a dat naturii o micro structura corpusculara atomica, prin intermediul careia a explicat toate felurile de interactii si acte micro si macro creative, a introdus in dinamica naturala, legi interactive stabile, formalizabile adica descriptibile matematic, a incercat si reusit sa explice o mare multime de evenimente naturale, prin modelele sale predictiv matematice ale naturii.
Care ar fi concluzia?
-Ca religiile sunt perimante, ca stiinta le poate inlocui pe toate cu succes?
-Asa cred unii, dar majoritatea inca sunt oamenii religiosi, sunt profunnd convinsi ca natura nu este o supra entitate creativa inconstienta care le face pe toate prin necesitatea oarba a legii, cu o lipsa de suflet-emotie, de participare cumva afectiva la propria ei opera. Omul comun dar nu numai, cu sau fara cunostiinte de specialitate, influentat de religie, nu admite ca el poate fi creat pe cale inconstienta, numai prin combinarea spontana, chimic energo conectiva, a catorva atomi, cuplabili tot legic in molecule, in macro molecule, in supra molelulele de AND, care sunt un fel de matrice informationale ale vietii, sunt info proiecte ale fiintelor vii de toate felurile.

jocul politic

Jocul politic

-Sunt doua feluri de jocuri-competitii sportive, individuale si colective.
-In primul tip de joc, esti numai tu si adversarul.
-Tu trebuie sa gandesti si inca foarte rapid si precis propriile initiative, sa le finalizezi, sa anticipezi pe cat posibil intentiile de atac-aparare ale adversarului, sa le blochezi sau atenuezi cat poti mai bine.
-In jocul colectiv modern din cauza inaltei performante a echipelor, jucatorii au roluri specializate, intre care este si rolul principal, de ‘coordonator de joc’.
-Coordonatorul trebuie sa aiba cea mai buna viziune unitara a jocului colectiv, sa incerce sa fie peste tot, sa anticipeze pe cat posibil dinamica jocului echipei sale si a adversarului, sa descopere cele mai bune ocazii de atac sau aparare, sa ofere partenerilor sugestii de actiune, sa fructifice situatiile favorabile, sa permita altora sa le valorifice, sa dea exemplu de creativitate ofensiva, sa inspire partenerii.
-Societatea este si ea un joc colectiv inalt specializat, cu milioane, zeci, sau sute de milioane de jucatori. Acest numar enorm, impreuna cu diversitatea specializarilor, a relatiilor intre jucatori, indica extrema complexitate si imprevizibilitate a jocului societal, care are mai multe aspecte, actiuni si reguli.
-Identificam jocurile: artistic cultural, stintific, tehnologic, economic, militar, juridic, administrativ, religios, etc.
-Cum bine stim coordonatorii principali al jocului societal sunt ‘omul economic si omul politic’, al caror rol a fost descris cu precizie si coerenta inca acum doua milenii si jumatate de filozoful grec Platon.
-Jucatorul coordonator economic orienteaza potentilul lucratic si creativ al indivizilor din societate pentru a obtime maxima satisfactie a nevoilor tuturor iar omul politic decide actiunile economice sau agresive ale cetatenilor, organizeaza societatea in asa fel incat creativitatea medie de toate felurile sa fie maxima, sa implinesca cat mai bine personalitatile intelective si emotive ale cetatenilor, sa le rezolve cel mai bine nevoile.

Existe tari-echipe cu un inalt potential de joc economic si macro agresiv, altele lipsite de acest potential.
-Jucatorii tarilor cu slab potential de joc, mai ales tehno economic, sunt deprimati dar si furiosi, toti dau vina pe conducatorul politic, pentru lipsa de eficienta economica a societatii lor, pentru slaba performanta creativa a echipei si nivelul scazut al calitatii vietii.
-Evident aceasta atitudine de condamnare numai a conducatorului politic pentru lipsa de eficienta a echipei, este gresita, este distructiva, iar cat timp persista, pastreaza si situatia negativa.
-In orice echipa de care joaca un joc sportiv sau economic de calitate jucatorii se antreneaza continuu, isi rafineaza abilitatile de joc, isi sporesc sau mentin conditia fizica, intelectiva, emotiva, cauze ale capacitatii creative-ofensive a echipei.
-In societatile sarace, in primul rand media jucatorilor au slabe calitati competitive, iar asta e prima cauza a mizeriei colective.
-In al doilea rand, majoritatea jucatorilor au si o moralitate la fel de scazuta ca performanta operanta de joc.
-Incompetenta si moralitatea deficitara ii indeamna sa faca orice altceva, decat sa isi antreneze si sporeasca nivelul de actiune cerut de joc, pentru a ridica calitatea nivelului personal de viata.
-Nici cel mai abil conducator politic de joc la nivel national, nu poate face mare lucru, daca colegii sai de echipa sunt incompetenti si defensivi, incapabili sa dezvolte un joc inventiv-creativ la nivelul cerut de prezent, de lumea unde se afla, de adversarii lor. Dar intodeuna sunt decizii care pot schimba in bine situatie, decizii in afara potentialului mental al omului politic disponibil.
-E inutil sa detaliem cauzele slabei calitati a jucatorului si jocului politic, dar prima este faptul ca politicianul provine din aceiasi masa de jucatori in medie slab antrenati, delasatori, plini de frustrari, pe care el trebuie sa ii conduca, astfel incat el le preia si exercita in propria politica caracterul si slabiciunile.

Cauze si efecte

cauze si efecte

-Sa presupunem ca stii sa faci masini constiente, capabile sa vorbeasca, in rest sunt masini obisnuite care au motor, capacitate de deplasare si transport. Ele o sa zica ca semeni cu ele, esti o super masina din care ies continuu alte masini, fiecare mergand continuu pe diferite drumuri…
-Sa presupunem ca stii sa faci televizoare constiente-inteligente, avand pe ecrane imagini in continua schimbare.
-Si televizoarele o sa pretinda ca esti asemeni lor, esti un super televizor creator de televizoare, al carui ecran imens e plin cu mici televizoare, fiecare mic televizor avand pe propriul ecran un spectacol diferit.
-Sa presupunem ca stii sa faci oameni.
-Evident oamenii facuti de tine o sa zica la un moment dar ca le semeni, dar esti un om mult superior lor, capabil sa faca oameni.
-Dar un OM, adica o entitate dominata de atatea conditionari si contradictii, atat de ignoranta cu privire la sine, nu poate face constient, cu toate detaliile de structura si functie, oameni constienti, distinct personalizabili…
-Iar cel ce poate, cel ce este destul de cunoscator pentru a face constient oamenii care suntem, iese din categoria OM, la fel cum autorii masinilor sau televizoarelor nu sunt si nu pot fi masini sau televizoare, datorita limitelor intrinseci ale functiei create, raportate la functiile creatorului….
-Este o inevitabila eroare ca un produs capabil sa se auto reprezinte constient, sa isi considere creatorul asemeni lui,
Nici o opera nu are un motiv rational sa creada altceva despre autorul ei, cat timp nu incepe sa discearna incomparabilitatea intre autor si opera, intre producator si produs.
-Daca constructorul masinilor sau televizoarelor are un motiv sa le faca, adica pentru a se deplasa ori distra, ce motiv ar avea cel ce poate face oameni, sa ii faca efectiv?
-Ce servicii ar putea ei sa ii ofere lui?.
-Imposibil de imaginat asemenea motive…

Page 3 of 1312345...10...Last »