Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

-Omul poate identifica, aloca, descrie, numai atribute ‘omenesti’.
-Supra umanul, sub umanul, sau ne umanul, sunt numai sunete fara sens.

A Afirma ca exista o fiinta supra umana, sau ca o piatra este non umana, sunt declaratii goale de informatie.

UMANIZARE

UMANIZARE
La inceput omul invata sa isi miste intentional diferite parti ale corpului, sa lege miscarile in diferite feluri compunand actiuni corporale compozite.
Urmeaza insusirea si folosirea limbajului, exprimata prin vorbire si intelegere. Prin ‘ratiune’ omul foloseste optim vorbirea si intelegerea, alcatuieste descrieri corecte-coerente de realitate sau actiune personala. Vorbirea si intelegerea conduse de ratiune si imaginatie genereaza ‘cunoasterea’, actiune creativa care ofera omului posibilitatea sa conceapa, contruiasca si foloseasca unelte, sa isi rezolve tot mai bine nevoile.
Limbajul socializeaza, dezvolta o retea de relatii si dependente intre oameni. Calitatea satisfactiei nevoilor este cuantificata prin diferite nuante si intensitati ale senzatiei si emotiei.
Sistematica diferenta intre intensitatea unei nevoi si amplitudinea satisfactiei accesibile, duce la ‘actiunea agresiva’ in care individul controleaza prin inselaciune sau forta, potentialul creativ sau produsele muncii semenului. Agresivitatea fizica si intelectiva este o componenta principala a actului colectiv satisfiant. Dezvoltand o diversitate de tehnologii, omul ia in posesie propria ‘umanizare’, realizand cicluri de actiuni rutiniere si creative satisfiante, finalizate prin nuante polare ale senzatiilor si emotiilor, care premiaza sau pedepsesc individul, dependent de efectele actelor sale.
Umanizarea se exprima prin intarea in ciclicitatea ternara: ‘nevoie, actiune, satisfactie’, ciclicitate repetitiva dar si creativa, unde fiecare din cele trei componente se modifica permanent, impulsionate de ratiune si imginatie, instrumentele creative ale actului satisfiant.
Sa fie acesta capatul drumului, sau exista si alte trasee umanizante?

LITERE

-Sufletul este capcana invizibila care prinde corpul material si nu il mai lasa liber niciodata.

-Persoana este constienta diferentei intre ce nu esti si ce nu vrei sa fii.

-Irational, abilitatea de a gresi sistematic si a argumenta ca e necesar.

-Imaginatia, demonstrarea posibilitatii actiunii creative divine prin cuvant.

-Emotia, trairea posesiei imperative a iluzoriului.

-Vointa, perseverenta de a te vrea un anume individ, ignorand alternativele sau consecintele.

-Gandire, primirea si asumarea sistematica a unei identitati de imprumut.

-Absurd, posibilitate ascunsa pe care nu stim sa o accesa, ori demonstram.

-Alter ego, personaj obscur care vrea sa te identifici cu el.

-Inutil, necesarul cel mai cautat si motivat afectiv.

-Necesar, libertatea la care nu vrei sa ajungi niciodata

URCARE

Si omul a inventat cuvintele si a facut cu ele o scara de intelesuri inalta, inalta, si a urcat pe ea pana la cer si cand a ajuns acolo, sfintul de serviciu infuriat l-a intrebat:
Ce cauti aici, tu care ai pacatuit pentru ca ai dat nume fiintelor si lucrurilor si ai imitat creatorul suprem?
-Ce vrei sa faci aici, Tu cel care legi cuvintele si faci proiecte, prin ele creezi forme materiale carora le dai puterea satisfacerii, le dai culoare, gust, miros si pacatuiesti prea gustandu-le, ratacindu-te in savoarea lor.
-Pleaca de unde ai venit, Tu cel care legand cuvintele gandesti, si faci ca gandurile tale sa se transforme in lumi pline de conflicte, sa nege gandirea creativa divina, sa te puna pe tine inaintea lui, si iar sa pacatuiesti prin mandria puterii tale!
-Cel care te-a facut te vrea slab, obligat se roage pentru a primi, nu a indrepta creativ ruga ta catre tine, a primi prin tine  tot ce vrei sa ai!
-Si atunci pui si tu o intrebare:
-Nu puteti face un om respectat si aici pentru inventiile lui, care isi ofera singur ce vrea, mandru de puterile lui, il loc sa ii fie rusine de ele, sa le creada pacate, sa renunte la ele, sa va roage pe voi sa ii dati, si sa nu primeasca nimic,  afara de promisiunea lumii de apoi, unde o sa ii fie cu atat mai rau cu cat in viata lui  a facut sa ii fie mai bine?
-Nu stiu daca putem a replicat sfantul, dar daca am face asta, ar fi ultima noastra fapta buna, pentru ca nici un om nu ar mai avea nevoie de noi.

.

INTER UMANITATE

INTER UMANITATE
Relatiile umane sunt prioritar cooperante, ele se bazeaza pe reciprocitate, pe schimbul de obiecte si servicii, pe schimbul de valori reciproc apreciate, dupa regula: ‘imi dai asta -iti dau asta’, fiecare daruind si primind ceva considerat echivalent valoric.
Cauza si Efectul schimburilor inter umane, este satisfactia, este rezolvarea unei nevoi exprimata in tensiunea satisfianta, senzuala sau emotiva, pe care o asteapta si primeste fiecare om ca recompensa fireasca, necesara, pentru munca sa, pentru propriul potential satisfiant daruit altora.
Exista indivizi care se ofera pe ei ca surse ale satiasfactiei, in schimbul primirii potentialului satiafiant intermediat, prin obiecte si servicii al semenilor. Aceasta oferta de sine nemijlocit satisfianta, senzuala sau emotivanta este spectacolul in variantele sportive, artistice, etc.
Omul spectacol sau actorul, in diferitele feluri ale daruirii de sine, declanseaza emotii in semenul receptor de spactacol. Aceasta calitate rara a activarii directe a starilor emotive in primitorul numit ‚spectator’, le permite actorilor sa intre direct, (nemediat prin obiecte si servicii) in mintile si sufletele spectatorilor, sa le controleze intre anume limite personalitatea prin arta lor, sa transforme spectatorul intr-un ‚devot’ care in schimbul emotiei primite, se daruie ca personalitate plastica-disponibila actorului, il trateaza pe acesta ca model exemplar, accepta sa il primeasca in fiinta lui, sa faca din el o identitate scop, sa il considere criteriul momentan sau poate de lunga durata, al legitimarii fiintei sale, al vietii sale, sa se vrea imaginar, uneori sa reuseasca efectiv, sa devina asemanator acestuia.
Aceasta calitate de declansa direct emotii in altii o au toti oamenii dar selectiv in sensul ca pot declansa direct stari senzuale sau emotii in anumiti semeni, in acele relatii speciale pe care le numim ‘atractivitate sexuala, dragoste, prietenie’.
Pentru a declasa numai atractia sexuala sau dragostea, amestec subtil de senzualitate si afectivitate, nu este necesara o actiune speciala, autorul emotiei nu trebuie sa se exprime ca actor sau nu ca actor profesionist. Corpul fizic tanar, sanatos, dezinvolt activ, armonios construit, plenar senzual, al individului indiferent de sex, activeaza in alt corp cu aceleasi trasaturi sau o parte din ele, o reactie atractiva, numai senzula, sau o reactie speciala mixta, senzuala si afectiva, de regula foarte intensa, acaparanta de personalitate, numita ‘dragoste’. De ce se indragostesc oamenii este relativ explicabil, dar cum functioneaza creierul cand aloca afectivitate, dragoste in mod special, este inca necunoscut, inexplicabil. Rolul dragostei in stabilirea unor relatii sociale bazate pe egalitatea partenerilor este decisiv.
Prin intensitatea ei dragostea creaza in cel indragostit valoare suprema, valoarea maxima pe care paradoxal nu o are el , o primeste de la el celalalt, care il domina valoric, capata pentru el o importanta mai mare decat propria fiinta.
Dragostea este un sacrificiu de sine valoric, este surprinzatoarea constatare si acceptare ca semenul te depaseste valoric, iti aduce mai multe satisfactii decat iti poti oferi pe orice alta cale, te alimenteaza cu propria lui personalitate intensiv emotivanta, se daruie tie ca sursa de emotii de cea mai inalta intensitate si calitate.
Dar cel ce declanseaza atractia senzuala sau afectiva in mod fals se crede cumva autorul prin merite proprii al tensiunii afective declansate, se crede un autentic actor profesionist care poseda arta activarii emotiei, si ca actor merita un tratament deosebit, trebuie apreciat permanent, cere o daruite totala din partea celui in care a stimulat un raspuns senzual sau sentimental.
De milenii oamenii stiu ca relatia senzuala sau afectiva, afara de rare cazuri, nu dureaza prea mult, ca se dilueaza si dispare, uni sau bilateral, din cauaza multimii de oferte similare care prin noutate par mai promitatoare, mai intens senzuale sau emotivante ca relatia in desfasurare.
Daca unul din parteneri este inca intens atras de celalalt, iar acesta pierde interesul senzual sau afectiv pentru cel indragostit, incepe drama, se dclanseaza un conflict unilateral care se poate transforma in conflict bilateral, Cel respins reproseaza celuilalt lipsa de fidelitate ca si cum acesta din urma ar fi obligat sa il aprecieze ‘fara conditii’, sa devina un ‚devot’ al acestuia.
Prins in plasa tensiunii intens si dominant satisfianate, legat senzual sau emotiv de un partener care incepe sa ii ignore sau chiar sa ii displaca senzualitatea sau afectivitatea, individul refuzat pierde luciditatea, pierde rationalitatea coerent evaluanta de relatie senzuala sau emotiva liber reciproc initiata, liber-reciproc continuata, liber dar nu si reciproc finalizabila, devine un mic dar iritant tiran senzual sau afectiv, vrea sa domine neconditionat partenerul, sa il lege cumva de sine, sa il transforme din identitate echilibrata afectiv care primeste si daruie satisfactii, intr-un sclav senzul ori afectiv, obligat sa satisfaca, ignorand dreptul lui de a cere si primi in schimb satisfactii echivalente. O mare parte din arta lumii, poate cea mai importanta parte a ei, cu cel mai intens potential profesional satisfiant, este alcatuita din acele scenarii senzuale sau afective dramatice, uneori tragice, unde una din parti pierde interesul celeilate, pierde accesul spontan la farmecul ei satisfiant si se declanseaza emotivitatea conglictuala-negativa a pierderii celui dorit, ca si cum acesta ar fi o proprietate si ar trebui sa se daruie fara conditii celuilalt.
Daca dragostea este principalul liant societal, este conditia evaluarii reciproce maxime a indivizilor socializati, este conditia atribuirii unei valori semenului, superioare propriei valori momentane, este cauza umanizarii maximale a celuilat, pierderea dragostea accesului la senzualitatea sau afectivitatea partenerului declanseaza starea opusa a dez umanizarii intensive a acestuia, a devalorizarii lui egoite, cand nu te mai vrea ca partener de satisfactii. Pierderea reciprocitatii satisfiante senzuale sau emotive, duce la devalorizarea fulgeratoare a celui care te refuza, privit ca ‘maxima non valoare’, ca individ ingrat, incapabil sa te aprecieze dupa cate placeri a primit de la tine, ca si cum el nu ar ti-ar fi daruit placeri echivalente, pentru care, cand nu te mai vrea, nu pretinde nimic in schimb.
Poate satisfactia si non satisfactia, iubirea si ura, nu sunt stari polare asa cum credem la o prima evaluare, mai ales daca am trecut prin dezamagirea pierderii unui partener apreciat, poate ‘numai impreuna umanizeaza autentic’, in sensul ca ‚acela care continua sa aloce valoare maxima si partenerului care il refuza’, sa ii atribuie umanitate maxima, sa umanizeze ireversibil toti semenii, independent de relatiile cu ei, si-a castigat statutul de om autentic, pentru care umanitatea celorlalti nu depinde de ce ii ofera, sau ce ii refuza. Umanitatea oricarui om trebuie fundamentata pe potentalul fiecarui om de a avea nevoie de semen, de a oferi ceva unui semen, a intra intr-o relatie satisfinat bilaterala cu acesta, dar neconditionata, lasand partenerului libertatea sa paraseasca relatia atunci cand ea nu il mai satisface, dimpotriva ii provoaca insatisfactii.

ARTA

ARTA

Adevarata arta a creatiei este sa faci societatea intr-un fel, sa faci foarte multi din locuitoriii ei nemultumiti de felul cum este facuta-condusa, sa introduci in capul unora convingerea obsesiva ca ei ar putea face mai bine, sa le interzici sa incerce, si sa intretii in toti nemultumirea, speranta si revolta pasiva sau activa colectiva, mai multe generatii.

A VREA SI A NU VREA

-Conform religiei crestine omul creat de Dumnezeu are ‘liber arbitru’, adica ‘face ce vrea’.
-Sa presupunem de dragul argumentului ca omul ‘face ce vrea’, are libertatea actiunii, dar omul nu are si ‘liberul arbitru al vointei’, al capabilitatii de ‘a vrea orice’, pentru ca orice ‘este posibil’ numai pentru divinitate.
-Omul nu poate  formula acel ‘vreau’ pe care Dumnezeu ‘nu vrea ca omul sa ‘il vrea’.
-Omul ‘nu are libertatea actiunii, nici liberatea alegerii actiunii’, nu este ‘liber nici sa vrea orice’.
-Omul este ‘liber sa vrea’, dar uneori sa nu poata face, numai ce Dumnezeu ii permite sa vrea. Omul este liber sa faca numai ce i se permite sa faca, iar ce i se permite sa faca este un procent nesemnificativ din ce i se permite sa vrea.

-Pe de alta parte Divinitatea ‘este declarata atot puternica’, a toate creatoare, iar atot creatoare fiind, este ‘numai in acord cu sine’, fara ‘opozitie de sine’, in consecinta cel ‘atot puternic nu poseda ipostaza ‘nu vreau’ nu este si nu poate fii in situatia alegerii si respingerii unei stari proprii, a acceptarii sau refuzului de sine.
-Cel atotputernic este numai in ‘identitate creativa de sine’, asta inseamna ca ‘se are la dispozitie integral’, iar prin posesia atot-puterniciei creatoare, poseda si efectele atot puterniciei sale creative, face tot ce isi propune, fara ‘sa vrea’, sa ignore ceva din ce poate face pentru a face ceva deosebit, sa isi ofere ceva deosebit. Pentru divinitate nu este trecut, prezent, viitor, nu este actiune temporala compusa din parti, adica facuta, in curs de facere, in viitoare facere, actiune trecuta, prezenta, viitoare, inca inexistenta. Actiunea divina nu are inceput, mijloc si final. Daca actiunea divina are fi desfasurabila in timp, iar creatorul s-ar afla la inceputul actiunii, restul actiunii nu este in el, iar numai el fiind actiune, insemna ca restul actiunii nu este in el. In unicitatea creatorului, actiunea nu poate fi decat in creator, decat creatorul, admitand creatorul unic, de unde concluzia ca actiunea viitoare ‘nu exista’, iar ne existand nici nu poate apare, pentru ca creatorul nu se face pe sine, nu este si el ‘o parte de creator, in continuare o alta parte iar la un moment dat ‘creatorul integral’. In identitate de sine in creator nu exista stari preferentiale nici refuzuri.
In consecinta omul ‘nu are libertatea ‘sa vrea’, nici sa faca. Omul face ceva din necesitate, pentru ca i se atribuie o anume facere. Tot ‘ce face’ omul, orice om, exprima numai o micro-micro parte din atot puternicia creativa divina, super divizata si daruita operei OM, care ‘opera nici ca intreg’, ca multime a tuturor oamenilor,  nu are libertatea alegerii vointei, nici libertatea implinirii vointei, el se afla continuu pe teritoriul ‘primirii vointei divine si mijloacelor de a o indeplini’.

META

In spatiul si spiritul credintei crestine, probabil in toate credintele, sunt o multime de confuzii si contradictii. Spre exemplu Dumnezeu conform dogmei este singurul creator, este creatorul absolut, perfect bun, numai bun, in tot de ce face si tot ce rezulta.
Dar omul opera, rezultat al creatiei divine, spune despre el ca ‘este rau’, este plin de pacate si totusi continua sa ramana in pacat, sa faca raul.
Dar pentru ce este omul rau?
Raspunsul e imediat dar nu si rational.
Omul este rau, pentru ca a fost-este lasat liber sa faca ce vrea si el alege deliberat actul rau, paraseste calea cea dreapta, aratata lui la inceputuri.
Daca omul este autentic si nu doar declarativ ‘liber’, atunci el este autorul, este creatorul faptelor sale bune si rele, mi ales rele. In consecinta nu exista un singur creator ci o multime, fiecare om liber fiind creatorul faptelor sale, al vietii sale.
Admitand asta intram in conflict cu declaratia religioasa a existentei unui singur creator.
Se mai spune ca omul ‘e rau’, pentru a ca intrat sub controlul diavolului, asa numitul ‘adversar’ al lui Dumnezeu, diabolicul fiind mereu in opozitie cu divinul.
Sa fim rationali, chiar cand glumim.
Nu exista si nu poate exista o opozitie autentica la creator si la creatia divina. Exista numai o falsa opozitie iar opozantul este facut si trimis catre cele opuse=rele, chiar de creatorul absolut, pentru a se distra, presupunand ca se distreaza. Si atunci diavolul facut tot de divinitate, nu poate fi decat un clown, care face divinitatea sa rada prin absurditatea actelor sale, dar nu prin rautatea lor, raul ne existand in opera creatorului absolut bun
. Dar se pare ca diavolul face oamenii sa si planga deseori. Daca diavolul a primit puterea sa faca rau omului ‘opera divina’, se ridica intrebari asupra bunatatii absolute si permanente, a creatorului divin, alta contradictie..
Singura iesire din impas este inlaturarea rautatii omului, inlocuirea rautatii cu ignoranta, schimbare facuta in alte religii, unde omul este obligat sa greseasca si sa plateasca pretul erorii prin suferinta numai din ignoranta, parcurgand drumul catre cunoastere.
Pe de alta parte nu putem reprosa creatorului ca initial ne-a facut ignoranti, pentru ca nu ne-a facut ‘fara minte’, incapabili de cunoastere.
Am avea motive de revolta daca am fi facuti de divinitate prosti, fara scapare prosti, dar nu suntem, toti putem invata din greseli. Gandind putem gasi solutii la problemele noastre, prin imaginatie si ratiune  putem si evita greselile, cel putin unele…

erori

ERORI

Toti oamenii gresesc intr-un fel sau altul…
Calitatea unui om si a vietii lui depinde de capacitatea lui de a admite ca greseste, a recunoaste cand greseste, sau cand i se argumenteaza ca greseste, a incerca sistematic sa isi indrepte greselile, a reusi de cele mai multe ori.
Doua sunt greselile facute sistematic de majoritate, cu efecte negative de lunga durata:

-Sa ii califici pe ceilalti mai prosti, mai incapabili, decat tine si sa nu faci permanent eforturi pentru a iti dezvolta si depasi propriile abilitati.

-Sa ii consideri pe toti ceilalti mai de destepti, mai capabili ca tine si sa astepti numai de la ei sa iti identifice, arate si repare greselile, sa iti puna si rezolve problemele personale…

-Sa crezi ca amamand repararea unei erori identificate, ea dispare sau se rezolva singura.

SOFISM

sofism

Fericirea este o stare sufleteasca pe care toti oamenii o vor, dar nu stim daca si cati o cuceresc.

Sa presupunem ca ‘a fi fericit’ insemna sa ai o ‘ unica stare intelectiva-senzuala-emotiva’ atat de intens implinitoare, de total acaparanta a fiintei,  de complet saturant satisfianta, incat nu mai vrei si nu mai poti experimenta-trai-gandi altceva.
Sa mai presupunem ca om fiind, esti si este necesar sa fi constient de toate ipostazele tale personalizante, sa fi constient ca percepi, ca reprezinti, ca actionezi corporal si intelectiv, ca esti intr-o stare emotiva, in consecinta nu poti fi fericit daca nu esti constient de fericirea ta, de posesia si constientizarea posesiei si asumarii fericirii, de conditiile posesiei fericirii.
Dar a fi fericit, si constient de posesia, provenienta, autenticitatea fericirii, incalca conditia unicitatii constientizarii numai a fericirii, constientizarea numai a  completitudinii-plenitudinii imersarii in fericire.

Daca fericirii se adauga ‘constienta posesiei si trairii fericirii’, constienta morivarii, necesitatii, sau autenticitatii fericirii, pe langa fericire, in tine este si conditia fericirii, este ceva diferit de  fericire.

Daca trairea fericirii la modul uman implica pe langa starea fericire cere si starea ‘constienta argumentarii fericirii tale’, atunci nu esti si nu poti fi autentic fericit, situat numai in fericire.

Daca autentica situare in fericire cere imperativ numai identitatea fericit-fericita, atot satisfacuta, fara ceva adaugat, iar conditia trairii umane a fericirii cere ‘constienta trairii fericirii, constienta accesului la fericire, constienta posesiei fericirii’, constienta mijloacelor care duc la fericire, atunci nu poti fi efectiv fericit, nici macar la modul ideal fericit!

Page 5 of 11« First...34567...10...Last »